ICCJ. Sentința nr. 859/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 859/2012
Dosar nr. 9885/1/2011
Şedinţa publică din 29 mai 2012
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 11 mai 2010, petentul D.M. s-a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu o plângere penală formulată împotriva procurorului militar D.I., exprimându-şi nemulţumirea cu privire la activitatea magistratului în instrumentarea Dosarului nr. 33/P/2010 al Secţiei Parchetelor Militare.
Din analiza conţinutului alambicat şi confuz al petiţiei ar rezulta în esenţă că petentul face trimitere la faptele prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât, în opinia sa, procurorul militar nu şi-ar fi îndeplinit, în mod corect, atribuţiile de serviciu cu ocazia efectuării cercetării penale în Dosarul nr. 33/P/2010 - ocazionat la plângerea penală a sus-numitului - şi ar fi dispus o soluţie greşită în cauză.
S-a constatat că prin Rezoluţia nr. 33/P/2010 din 12 aprilie 2010 a Secţiei Parchetelor Militare s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de pe plt. maj. C.N. din cadrul I.J.J. Prahova, sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 250 alin. (1) şi de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Prin Rezoluţia nr. 67/P/2010 din 10 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul militar locotenent colonel magistrat D.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Pentru a pronunţa această soluţie, Parchetul a reţinut următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 228 C. proc. pen., atunci când din cuprinsul actului de sesizare al organului de urmărire penală sau al actelor premergătoare rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, procurorul dispune neînceperea urmăririi penale sau confirmă propunerea organului de cercetare penală de a nu se dispune începerea urmăririi penale.
Face excepţie de la această soluţie cazul prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen., când organul de urmărire penală este obligat mai întâi să înceapă urmărirea penală şi apoi să dea soluţia corespunzătoare în cursul urmăririi penale.
Totodată, potrivit art. 278 C. proc. pen., persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, după parcurgerea procedurii administrative în faţa procurorului şef, prim procurorului sau procurorului ierarhic superior, prevăzută de art. 278 din acelaşi cod, are dreptul să formuleze plângere la instanţa de judecată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror.
În măsura în care persoanele menţionate nu uzează de căile de atac, soluţia de neîncepere a urmăririi penale, chiar dacă nu intră în puterea lucrului judecat, are caracter de stabilitate, până la apariţia unor noi împrejurări care să justifice reluarea actelor premergătoare, care, eventual, să conducă la schimbarea acestei soluţii.
Dacă petiţionarul D.M. nu a fost convins de caracterul obiectiv al soluţiei dispuse în dosarul penal pe care l-a iniţiat prin prima plângere formulată, considerând că nu este legală şi temeinică, avea calea legală a sesizării instanţei de judecată, căreia i s-a adresat de altfel anterior de nenumărate ori în legătură cu S.A. Inoteşti şi tot de atâtea ori aprecierile sale nu s-au confirmat, soluţiile date în acele cauze intrând în puterea lucrului judecat.
Din studierea bogatului material constituit în urma sesizărilor petentului în decursul anilor, identificat în arhiva secţiei, coroborat cu plângere penală ce a generat prezenta lucrare, procurorul a apreciat că rezultă fără dubiu caracterul subiectiv al acuzaţiilor formulate de petiţionarul D.M., inexistenţa faptelor penale invocate de acesta şi o anumită tendinţă de mistificare a realităţii şi de distorsionare a adevărului, grefate pe o nemulţumire perpetuă, determinată de respingerea tuturor demersurilor sale adresate succesiv şi în cascadă mai multor instituţii şi autorităţi publice centrale şi care au fost remise ulterior spre competentă soluţionare Secţiei Parchetelor Militare şi unor instanţe de judecată, devenind astfel notorie predispoziţia justiţiabilă a sus-numitului.
În concret, referitor la activitatea procurorului militar D.I., din examinarea şi reexaminarea cauzelor penale la care se face trimitere, nu au rezultat aspecte de suspiciune cu privire la modul în care magistratul şi-a îndeplinit sarcinile profesionale în instrumentarea Dosarului nr. 33/P/2010, confirmându-se, încă o dată, caracterul subiectiv al acuzelor petentului.
S-a constatat în schimb că situaţia de fapt a fost corect şi complet reţinută în rezoluţia elaborată de procuror, în concordanţă cu realitatea obiectivă, apoi cauza a fost supusă controlului judiciar legal al procurorului şef, urmare a plângerii petentului, iar concluziile care au rezultat din verificarea lucrării respective au confirmat caracterul legal şi temeinic al soluţiei.
Relevant este şi modul în care numitul D.M. înţelege să-şi exercite drepturile conferite de prevederile Codului de procedură penală, formulând, de fiecare dată, plângeri penale împotriva procurorilor militari care au soluţionat dosarele având ca obiect sesizările sale, fiecare soluţie constituind temei pentru formularea unei noi plângeri cuprinzând acuzaţii similare la adresa procurorului care a dispus soluţia, conduită procesuală care s-ar putea încadra în sfera abuzului de drept.
Având în vedere considerentele de mai sus, faptul că nu au fost identificate aspecte penale de natura celor invocate de petent, din materialul probator administrat în cauză rezultând fără echivoc caracterul subiectiv şi nefondat al acuzaţiilor formulate de D.M., care, prin această plângere continuă şirul neîntrerupt al mai multor demersuri penale, la fel de netemeinice şi fanteziste, în temeiul art. 228 alin. (4) şi (6), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de D.I.
Plângerea formulată de către petentul D.M. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Rezoluţia 321/II-2/2011 din 22 noiembrie 2011 a procurorului militar şef al Secţiei parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În termenul prevăzut de dispoziţiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., împotriva Rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 67/P/2010 din 10 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, a formulat plângere petentul D.M.
Prin plângerea formulată petentul solicită acordarea sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale pentru "sustragerea plângerii împotriva Rezoluţiei ilegale nr. 67/P/2010 de Serviciul Relaţii cu Publicul MJ/CSM" şi "câte 100.000 RON judecătorului S.L., jandarmului C.N. şi generalului B.G. - şef I.J.J. Prahova".
Înalta Curte constată că, în realitate, petentul nu formulează niciun fel de critici în privinţa rezoluţiei atacate, care vizează o soluţie de neîncepere a urmăririi penale faţă de procurorul militar locotenent colonel magistrat D.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), şi nu faţă de persoanele indicate de acesta.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că 67/P/2010 din 10 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, este legală şi temeinică neexistând motive de desfiinţare a acesteia.
Înalta Curte constată că în plângerea penală cu care petentul D.M. a sesizat organele de urmărire penală nu este precizat nici măcar un indiciu din care să rezulte comiterea vreunei infracţiuni cu ocazia soluţionării dosarului penal nr. 33/P/2010 al Secţiei Parchetelor Militare. Acesta se limitează a afirma că rezoluţia pronunţată de intimatul D.I. este falsă şi ilegală, după care face prezentă aspecte privind S.A. Inoteşti, fără niciun fel de legătură cu cauza penală instrumentată de intimat.
Potrivit dispoziţiilor art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală dispune prin rezoluţie neînceperea urmăririi penale atunci când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate în cauză nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen.
Or, în condiţiile în care în plângere petentul nu face referire la nicio faptă penală, ci critică legalitatea unei soluţii, în mod corect, Parchetul a constatat incidenţa cazului prev. de art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi a dispus neînceperea urmăririi penale, analiza legalităţii şi temeiniciei unei soluţii putând fi făcută doar prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, şi nu în cadrul unor plângeri penale, atâta timp cât nu există niciun indiciu privind săvârşirea vreunei infracţiuni.
În raport de aceste considerente, conform art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată, iar conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul D.M. împotriva Rezoluţiei nr. 67/P/2010 din data de 10 iunie 2010 dispusă în dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 82/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 4229/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
