ICCJ. Decizia nr. 108/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 108/2013
Dosar nr. 669/42/2012
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 138 din 6 septembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca nefondată plângerea formulată de persoana vătămată M.C.V., domiciliat în B., judeţul Ilfov, împotriva rezoluţiilor din 28 iunie 2012 şi din 27 iulie 2012, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
A fost obligat petentul la 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Petiţionarul M.C.V. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului-judecător H.A.G., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fapte pretins comise cu ocazia soluţionării cererii de acordare ajutor public judiciar şi a cererii de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, formulate în Dosarul nr. 2869/281/2005 aflat în recurs pe rolul Tribunalului Prahova.
Plângerea penală a fost adresată Consiliului Superior al Magistraturii, care a remis-o spre soluţionare, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
În motivarea plângerii, petiţionarul a reclamat că magistratul-judecător H.A.G. a influenţat atât completul de judecată care a soluţionat cererea de acordare ajutor public judiciar la termenul din 13 februarie 2012, cât şi completul de judecată care a soluţionat cererea de reexaminare la termenul de judecată din data de 11 aprilie 2012 pentru a-i respinge cererile, deşi, acestea erau întemeiate.
S-a mai reţinut că din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultăat că prin încheierea din data de 13 februarie 2012, completul de judecată format din magistraţii-judecători A.N., E.L. şi H.A.G., a respins cererea lui M.C.V. privind acordarea ajutorului public judiciar, ca neîntemeiată.
Ulterior, în şedinţa publică din data de 22 februarie 2012, grefierul de şedinţă a învederat instanţei lipsa achitării taxelor judiciare puse în sarcina recurentului, iar acesta a depus la dosar o cerere de reexaminare a încheierii prin care cererea sa de ajutor public judiciar fusese respinsă ca neîntemeiată.
Prin încheierea de şedinţă din 11 aprilie 2012, completul de judecată format din magistraţii-judecători H.A.G., C.R.I. şi C.N. a respins cererea de reexaminare.
În cuprinsul încheierilor de şedinţă, magistraţii-judecători au expuse argumentele de fapt şi de drept, care i-au determinat să adopte respectiva soluţie. Prin rezoluţia din 28 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în temeiul art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarele A.N., E.L., H.A.G., C.R.I. şi C.N., magistraţi-judecători cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză, rezultă că faptele nu există, astfel că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare.
S-a reţinut în rezoluţie că fapta reclamată nu se circumscrie ilicitului penal, deoarece în baza dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, instanţele de control judiciar sunt singurele îndreptăţite să modifice o hotărâre judecătorească.
Măsurile dispuse de judecător, în legătură cu administrarea probelor, precum şi raţionamentul şi argumentele prezentate de judecător în susţinerea dispoziţiilor date prin încheieri interlocutorii şi hotărâri, pot fi supuse doar controlului judiciar, exercitat în condiţiile legii.
În motivarea rezoluţiei s-a mai reţinut că răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie, cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale lui M.C.V.
S-a apreciat că din actele premergătoare efectuate în cauză, nu rezultă altceva decât interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere persoana vătămată M.C.V., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, reiterând motivele invocate iniţial.
Prin rezoluţia din 27 iulie 2012 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, plângerea formulată de M.C.V. a fost respinsă în temeiul art. 275-278 C. proc. pen.
Împotriva celor două rezoluţii ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen. persoana vătămată M.C.V., criticându-le ca fiind netemeinice şi nelegale, reiterând motivele invocate anterior.
Instanţa de fond, examinând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate, a constatat că plângerea este nefondată şi pe cale de consecinţă, urmează a fi respinsă ca nefondată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
Instanţa de fond a reţinut că în cauză, persoana vătămată M.C.V. s-a adresat iniţial Consiliului Superior al Magistraturii care a investit Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, unitate competentă în raport de calitatea persoanelor reclamate.
Verificările au vizat modul în care a fost soluţionată, pe fond şi la reexaminare, cererea de acordarea ajutorului public judiciar solicitat de persoana vătămată.
Instanţa de fond a reţinut că din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că, pe fond, completul format din judecătorii A.N., E.L. şi H.A.G. a respins la 13 februarie 2012, ca neîntemeiată cererea formulată de M.C.V., iar ulterior, cererea de reexaminare a fost de asemenea respinsă de judecătorii H.A.G., C.R.I. şi C.N.
Ambele hotărâri au fost motivate în fapt şi în drept şi au fost analizate criteriile stabilite de lege (O.U.G. nr. 51/2008) pentru acordarea ajutorului publici judiciar.
În atare situaţie, instanţa de fond a constatat că nu a existat nicio activitate de influenţarea componenţelor completelor de judecată de către H.A.G., iar susţinerile petiţionarului sunt subiective şi nu au corespondent în actele şi lucrările dosarului.
La termenul din 6 septembrie 2012, persoana vătămată a înţeles să se constituie parte civilă cu suma de câte 100.000 euro faţă de fiecare intimat, dar şi faţă de alte persoane care nu sunt părţi în această cauză respectiv: C.V., T.L. şi P.I.C., cerere însă care nu poate fi primită în cadrul acestei proceduri, fiind evident neîntemeiată.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs petiţionarul M.C.V.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 26 septembrie 2012 sub nr. 669/42/2012.
La termenul de judecată stabilit pentru soluţionarea recursului, respectiv 15 ianuarie 2013, Înalta Curte a pus în discuţie, din oficiu, conform dispoziţiilor art. 302 alin. (2), raportat la art. 3851 art. 38515 lit. a) teza a II-a şi la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de petiţionarul M.C.V. împotriva sentinţei penale nr. 138 din 6 septembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Excepţia pusă în discuţie este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Legea procesual penală a stabilit un cadru corespunzător dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României revizuită, cu referire la art. 21 din Legea nr. 47/1992 pentru realizarea protecţiei judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigenţele art. 1, 5, 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În consecinţă, revine părţii interesate obligaţia de a alege şi exercita în condiţiile legii calea procesuală prevăzută de C. proc. pen. şi în legi speciale.
Corespunzător principiului constituţional al exercitării căilor de atac, numai în condiţiile legii, legea procesual penală a reglementa cadrul căilor de atac, precum şi cazurile de casare.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumera strict şi limitativ hotărârile care pot fi atacate cu recurs, sentinţa atacată fiind definitivă. Totodată, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul legalităţii şi unicităţii acestei căi de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Raportat la cauza dedusă judecăţii, se constată că dispoziţiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, privind accelerarea soluţionării proceselor publicată în M. Of. Partea I nr. 714/26.10.2010, au modificat prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., stabilind că hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) al aceluiaşi text de lege, este definitivă.
Potrivit art. XXIV alin. (1) din aceeaşi lege, hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
per a contrario, hotărârile pronunţate după intrarea în vigoare a legii menţionate sunt supuse căilor de atac reglementate de legea nouă.
Prin urmare, prin această modificare legislativă, hotărârile pronunţate în fond în procedura prevăzută de 2781 C. proc. pen. au fost excluse din categoria hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 3851 C. proc. pen.
În aceste condiţii, se constată că sentinţa penală nr. 138 din 6 septembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată sub imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, este definitivă şi nu poate face obiectul controlului jurisdicţional, astfel încât recursul declarat de petiţionarul M.C.V. împotriva acestei hotărâri este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
Ca urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul M.C.V.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiţionar va fi obligat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul M.C.V. împotriva sentinţei penale nr. 138 din 6 septembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Respinge, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 202/2010.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1082/2013. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 107/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
