ICCJ. Decizia nr. 1084/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1084/2013
Dosar nr. 19034/3/2012/a4
Şedinţa publică din 28 martie 2013
Asupra recursurilor penale de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 8 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală s-a amânat pronunţarea asupra apelurilor promovate în cauză, la data de 15 februarie 2013.
A menţinut starea de arest a apelanţilor-inculpaţi G.M., I.D.C., V.M.C. şi C.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, cu privire la starea de arest a inculpaţilor G.M., I.D.C., V.M.C. şi C.M., instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 564 din 31 august 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a II a penală, în dosarul nr. 19034/3/2012, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire la art. 320 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul G.M. la o pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a şi lit. b) C. pen. pe o durata de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire la art. 3201 C proc. pen., a fost condamnat inculpatul I.D.C., la o pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a şi lit. b) C. pen. pe o durata de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 349 din 11 mai 2011 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2033 din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, pedeapsă ce urmează a fi executată în întregime alături de pedeapsa aplicată prin sentinţă, astfel încât inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani si 2 luni închisoare.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. raportat, la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire la art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul V.Ş.M. la o pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a şi lit. b) C. pen., pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire la art. 320 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.E. la o pedeapsă de 5 ani şi 8 luni închisoare ii interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire la art. 320 C. proc. pen., a fost condamnată inculpata V.M. la o pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul V.M.C. la o pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durata de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 3201 C proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aplicată, aceea de 3 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioada de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 334 C. proc. pen., a fost admisă cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului C.M., din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 2 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) si art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. cu referire la art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.M. la o pedeapsa de 6 ani închisoare si interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 4 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. cu referire la art. 320 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.G., la o pedeapsa de 1 an si 4 luni închisoare.
În baza art. 61 C. pen. a fost revocat beneficiul liberării condiţionate privind pedeapsa aplicată inculpatului prin sentinţa penala nr. 816/2004 pronunţata de Tribunalul Bucureşti si a fost contopit restul de pedeapsa ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioara, de 1247 zile închisoare, cu pedeapsa aplicata inculpatului prin prezenta sentinţa, de 1 an si 4 luni închisoare, inculpatul urmând sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1247 zile închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpaţilor exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a si lit. b) pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsa accesorie şi s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen.
Potrivit art. 300 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160."
Conform art. 160 alin. (3) C. proc. pen., când se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de apel a constatat că şi la acest moment temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor C.M., G.M., I.D.C. şi V.M.C., nu s-au schimbat şi justifică în continuare privarea de libertate a acestora.
Astfel, Curtea a constatat că probele administrate în cauză şi la care instanţa de fond a făcut referire în hotărârea atacată, relevă indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 68 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele prevăzute de legea penală, astfel cum au fost reţinute în sarcina fiecăruia. De asemenea, Curtea a apreciat că şi la acest moment sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce priveşte pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii, mai mare de 4 ani, dar si sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea acestei ultime condiţii, Curtea a avut în vedere modalitatea şi împrejurările concrete de săvârşire a faptelor presupus a fi fost comise de fiecare dintre apelanţii-inculpaţi, gravitatea acestora, sentimentul de teamă şi insecuritate pe care astfel de fapte îl generează în rândul societăţii civile, ceea ce justifică o reacţie fermă din partea autorităţilor statului, lăsarea în libertate a inculpaţilor prezentând în continuare un pericol social concret pentru ordinea publică.
Curtea a considerat că motivele invocate de apelanţii-inculpaţi, în raport cu aspectele anterior menţionate, nu sunt în măsură să justifice continuarea procesului penal cu aceştia în stare de libertate.
De asemenea, nu este de neglijat nici faptul că a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanţă faţă de inculpaţii din prezenta cauză, care atrage incidenţa art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Ca urmare, Curtea, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 681 C. proc. pen., cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi, în consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., raportat la art. 300 C. proc. pen. şi art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O., având în vedere şi dispoziţiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, din perspectiva pronunţării în primă instanţă împotriva inculpaţilor a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie, a menţinut starea de arest a acestora.
S-a mai arătat că motivele invocate anterior, privitoare la menţinerea stării de arest, conduc, implicit, şi la soluţia de respingere a cererilor de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea/ţara, formulate de inculpaţi.
Împotriva hotărârii de menţinere a stării de arest, au declarat recurs inculpaţii G.M., I.D.C. şi C.M.
Astăzi, în şedinţă publică, în faţa instanţei de recurs, recurenţii inculpaţi C.M. şi G.M. au declarat că îşi retrag recursurile formulate împotriva încheierii prin care s-a menţinut starea lor de arest, solicitând să se ia act de manifestarea lor de voinţă.
Recurentul inculpat I.D.C., prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat să se aprecieze cu privire la măsura luată de instanţa de apel, privind menţinerea stării de arest a acestuia.
Examinând hotărârea atacată în raport actele şi lucrările dosarului şi de susţinerile recurenţilor inculpaţi, înalta Curte urmează ca în baza art. 385 alin. (2) C. proc. pen. să ia act de manifestarea de voinţă a recurenţilor inculpaţi C.M. şi G.M. în sensul că aceştia îşi retrag recursurile.
În ce priveşte recursul declarat de inculpatul l.D.C., înalta Curte constată că acesta nu este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul l.D.C. a fost trimis în judecată şi condamnat prin sentinţa penală nr. 564 din 31 august 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală la pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a şi lit. b) C. pen. pe o durata de 3 ani, după executarea pedepsei principale, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire la art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 349 din 11 mai 2011 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2033 din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, pedeapsă ce urmează a fi executată în întregime alături de pedeapsa aplicată prin sentinţă, astfel încât inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani si 2 luni închisoare.
Ţinând cont de gradul ridicat de pericol social al faptelor presupus a fi săvârşite de inculpat, înalta Curte constată că instanţa de apel a apreciat în mod corect că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura şi gravitatea infracţiunilor comise, cât şi cu rezonanţa socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârşirii acestora, datele referitoare la persoana inculpaţilor.
Există anumite tipuri de infracţiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracţional pe care îl presupun şi îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivităţi, şi care justifică luarea şi menţinerea măsurii arestării preventive.
Din probele dosarului rezultă că luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul l.D.C. s-a făcut atât cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale cât şi la cele din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În plus, analizând faptele pentru care inculpatul este cercetat, gradul lor de pericol social concret, împrejurările în care s-au săvârşit şi urmările acestora, precum şi datele care caracterizează persoana inculpatului, care nu se află la primul contact cu legea penală, se constată că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar faţă de stadiul actual al procesului penal, existând deja o hotărârea judecătorească de condamnare, chiar nedefinitivă, nu se impune revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsura privativă de libertate.
De altfel, inculpatul l.D.C. a recunoscut săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri pentru care a fost trimis în judecată, beneficiind de prevederile art. 3201 C. proc. pen. privind procedura simplificată.
În acest context, înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar şi pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Având în vedere cele menţionate, înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul l.D.C. este nefondat, iar în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a fi respins.
În baza art. 385 alin. (2) C. proc. pen. se va lua act de declaraţiile inculpaţilor C.M. şi G.M. că îşi retrag recursurile.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul l.D.C. împotriva încheierii din 8 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală în dosarul nr. 19034/3/2012 (2920/2012).
Ia act de declaraţiile formulate de recurenţii inculpaţi C.M. şi G.M. în sensul că îşi retrag recursurile declarate împotriva aceleiaşi încheieri.
Obligă recurenţii inculpaţi C.M. şi l.D.C. la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat G.M. la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publicării, 28 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1087/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1082/2013. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
