ICCJ. Decizia nr. 1087/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1087/2013
Dosar nr. 2732/109/2009**/a1
Şedinţa publică din 28 martie 2013
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1/MF din 30 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, a fost condamnat, printre alţii, inculpatul R.I. la:
- 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicaţia art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.;
- 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicaţia art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. b) şi art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.
S-a dispus, în temeiul art. 33, 34, 35 C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea de 6 ani închisoare, sporită cu un an, în total 7 ani închisoare, prin privare de libertate conform art. 57 C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus perioada executată în arest preventiv, începând cu data de 21 iulie 2009.
Spre a hotărî astfel, prima instanţă, în esenţă, a reţinut că inculpatul R.I., împreună cu coinculpaţii P.M., M.G., în perioada februarie 2008 - iulie 2009 a racolat tinere majore şi minore din barurile aflate lângă unităţile de învăţământ unde acestea frecventau cursurile, pe care le-au determinat să se prostitueze în folosul acestora, contra unor sume de bani încasate, apoi, de către inculpaţi.
Împotriva sentinţei au formulat apel inculpaţii R.I., M.G. şi P.M., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 28 februarie 2013, fiind stabilit primul termen de judecată la data de 4 aprilie 2013.
La termenul intermediar din 14 martie 2013, Curtea, verificând, în conformitate cu dispoziţiile art. 3001 combinat cu art. 160b C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, a constatat că se impune, în temeiul dispoziţiilor art. 139 C. proc. pen. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă alternativă, respectiv a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Prin încheierea de şedinţă nr. 24 din 14 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 139 C. proc. pen. a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive, luată împotriva inculpatului R.I., cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu - comuna Valea Danului, judeţul Argeş.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului R.I., dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 145 alin. (11) C. proc. pen., s-a instituit în sarcina inculpatului obligaţiile prevăzute la lit. a)-d), respectiv:
a) să se prezinte la organul judiciar ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Argeş, conform programului de supraveghere întocmit, sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
Tot astfel şi obligaţiile prevăzute la art. 145 alin. (12) lit. c), d) şi e) C. proc. pen., respectiv:
a) să nu se apropie de persoana vătămată, membrii familiei acesteia, persoana împreună cu care a comis fapta, martori, experţi ori alte persoane, stabilite de organul judiciar, şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect,
b) să nu conducă nici un vehicul sau anumite vehicule stabilite;
c) să nu se afle în locuinţa persoanei vătămate.
Copia încheierii se comunică inculpatului şi instituţiilor prevăzute de art. 145 alin. (21) C. proc. pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 145 alin. (23) şi alin. (3) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Aşa cum s-a precizat, inculpatul R.I. este arestat preventiv de aproximativ 4 ani, respectiv de la data de 21 iulie 2009, procedurile judiciare de tragerea sa la răspundere penală nefiind finalizate până în prezent printr-o hotărâre penală definitivă.
Perioada îndelungată de când inculpatul este arestat preventiv este în distonantă cu art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, anterior citat, potrivit căruia „orice persoană are dreptul la judecarea cauzei în mod echitabil şi în termen rezonabil".
Revenind la speţă, s-a arătat că nu se poate susţine, cu temei, caracterul rezonabil al duratei detenţiei preventive a inculpatului, deşi orice menţinere în arest preventiv trebuie justificată în mod convingător şi numai dacă răspunde dezideratelor menţionate în art. 136 alin. (1) C. pen., şi anume: buna desfăşurare a procesului penal ori împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată. Pericolul de împiedicare a bunei desfăşurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract ci trebuie să se bazeze pe probe concludente, în cauză nedovedindu-se că inculpatul a împiedicat sau împiedică buna desfăşurare a procesului penal. Tot astfel, nu există dovezi că printr-o eventuală revocare a măsurii arestării preventive ar exista riscuri pentru părţile vătămate şi nici pentru procedura judiciară, din moment ce, aşa cum s-a precizat, cauza se află în faza judecării apelului.
Aşa cum s-a precizat, cauza se află în faza apelului, astfel că toate probele au fost administrate de către prima instanţă care a şi pronunţat condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă de 7 ani, Curtea de apel fiind sesizată doar cu apelul inculpaţilor.
În ceea ce priveşte rezonabilitatea duratei măsurii preventive, luată cu aproximativ 4 ani în urmă, Curtea de apel a apreciat că menţinerea în continuare în stare de arest preventiv a inculpatului i-ar încălca dreptul la un proces echitabil, astfel cum este definit în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Aceasta, deoarece durata detenţiei preventive trebuie să fie în conexiune cu durata pedepsei prevăzută de legiuitor sau aplicată de către instanţă, iar aprecierea caracterul excesiv al duratei detenţiei preventive se face doar în lumina circumstanţelor cauzei şi nu pe baza unor criterii, elemente sau factori preconcepuţi, în sensul că inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică, dacă ar fi pus în libertate, deşi acest pericol nu a fost dovedit în speţă.
S-a mai arătat că nu este lipsit de relevanţă faptul că, deşi inculpatul R.I. este condamnat în cauza prezentă, alături de coinculpaţii M.G. şi P.M., având o situaţie juridică asemănătoare, numai acestuia i s-a menţinut starea de arest preventiv; pentru ceilalţi inculpaţi au fost luate măsuri de prevenţie alternativă prevăzute de art. 136 C. pen. (obligarea de a nu părăsi localitatea).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Piteşti, criticând-o prin aceea că în mod greşit s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri nu s-au schimbat, iar fapta pentru care inculpatul a fost cercetat şi condamnat prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, înalta Curte constată că recursul parchetului este fondant.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul R.I. a fost trimis în judecată şi condamnat prin sentinţa penală nr. 1/MF din 30 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicaţia art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. b) şi art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., sporită cu un an, în total 7 ani închisoare, prin privare de libertate conform art. 57 C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a şi lit. b) C. pen.
S-a reţinut în sarcina inculpatului R.I. că împreună cu coinculpaţii P.M., M.G., în perioada februarie 2008 - iulie 2009 a racolat tinere majore şi minore din barurile aflate lângă unităţile de învăţământ unde acestea frecventau cursurile, pe care le-au determinat să se prostitueze în folosul acestora, contra unor sume de bani încasate, apoi, de către inculpaţi.
Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 21 iulie 2009.
Având în vedere materialul probator administrat, precum şi faptul că în cauză s-a pronunţat o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, există presupunerea rezonabilă că inculpatul se face vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Ţinând cont de gradul ridicat al pericolului social al faptelor presupus a fi comise de către acesta, concretizat prin limitele mari de pedeapsă prevăzute de normele de drept încălcate, înalta Curte constată că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că lăsarea în libertate a inculpatului nu mai reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferenţă, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura şi gravitatea infracţiunilor comise, cât şi cu rezonanţa socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârşirii acestora, cum şi cu datele referitoare la persoana inculpaţilor.
Deşi numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracţiunilor săvârşite de inculpat nu poate constitui temei pentru luarea sau menţinerea măsurii arestării preventive, s-a susţinut în doctrină că pentru infracţiuni deosebit de grave, cum este aceea de trafic de minori, probele referitoare la existenţa acestor infracţiuni şi identificarea făptuitorilor constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanţă şi implicaţii negative asupra siguranţei colective.
Prin urmare, există anumite tipuri de infracţiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracţional pe care îl presupun şi îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivităţi, şi care justifică luarea măsurii arestării preventive.
Din probele dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că luarea şi apoi menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului R.I., s-a făcut nu numai cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, ci şi prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale şi la cele din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În acest context, înalta Curte apreciază că înlocuirea măsurii arestării preventive şi lăsarea în libertate a inculpatului R.I. prezintă nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar şi pentru buna desfăşurare a procesului penal.
La menţinerea stării de arest a inculpatului, trebuie avut în vedere şi împrejurarea că acesta nu se află la primul contract cu legea penală, fiind recidivist în condiţiile prev. de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), precum şi necesitatea de a-l împiedica să tergiverseze judecarea cauzei ori să se sustragă de la judecată.
Faţă de cele menţionate, înalta Curte constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie si Justiţie - DIICOT- Serviciul Teritorial Piteşti este fondat, urmând ca în baza art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. să fie admis.
Se va casa încheierea nr. 24 din 14 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se va respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT- Serviciul Teritorial Piteşti împotriva încheierii nr. 24 din data de 14 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul 2732/109/2009**, privind pe inculpatul R.I.
Casează încheierea atacată şi rejudecând:
În baza art. 300 rap. la art. 160 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţine ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului R.I.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1088/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1084/2013. Penal → |
|---|
