ICCJ. Decizia nr. 931/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 931/2013

Dosar nr. 44/104/2012

Şedinţa publică din 18 martie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 124 din 28 iunie 2012, Tribunalul Olt a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii M.I.M. şi G.I.F., în infracţiunea de loviri sau alte violenţe prevăzută şi pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen.

S-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (2) Cod penal, pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii M.M., M.I.M. şi G.I.F., în infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen.

1. A fost condamnat inculpatul M.M., la:

- 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi 37 lit. a) C. pen., în seara zilei de 08/ 09 septembrie 2011;

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. şi art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi 37 lit. a) C. pen., în seara zilei de 08/ 09 septembrie 2011;

În baza art. 61 alin. (2) C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată privind restul de pedeapsă de 1255 zile rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 27 din 11 februarie 2004 a Tribunalului Olt, rămasă definitivă prin neapelare (fila 44 UP) şi, în baza art. 39 alin. (2) C. pen., s-a contopit acest rest cu pedepsele aplicate în prezenta cauză de 7 ani si 6 luni închisoare şi, respectiv, 3 ani închisoare, în pedepsele cele mai grele, rezultând astfel două pedepse de: 7 ani si 6 luni închisoare şi, respectiv, 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 7 ani si 6 luni închisoare şi, respectiv, 3 ani închisoare şi a fost obligat inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare în regim de detenţie conform art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (1), art. 65 alin. (2) şi art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestului preventiv de la data de 15 decembrie 2011 lăzi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.

2. A fost condamnat inculpatul M.I.M., la:

- 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în seara zilei de 08/ 09 septembrie 2011;

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în seara zilei de 08/ 09 septembrie 2011;

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate şi a fost obligat inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare în regim de detenţie conform art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestului preventiv de la data de 15 decembrie 2011 lăzi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.

3. A fost condamnat inculpatul G.I.F., la:

- 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în seara zilei de 08/ 09 septembrie 2011;

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestului preventiv de la data de 15 decembrie 2011 lăzi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 313 din Legea 95/2006, au fost obligaţi în solidar inculpaţii M.M., M.I.M. şi G.I.F. la plata sumei de 2359,193 lei cu titlu de despăgubiri civile către Spitalul Municipal Slatina, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate A.P., sumă reactualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii (fila 27 UP şi 118, 119 cercetare judecătorească).

În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă A.P. şi, pe cale de consecinţă, au fost obligaţi în solidar inculpaţii M.M., M.I.M. şi G.I.F. la plata sumei de 8.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă A.P.

S-a respins cererea de acordare a daunelor materiale, ca nefondată (în raport de precizarea angajatorului de la fila 129 cercetare judecătorească).

Au fost obligaţi inculpaţii la câte 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat şi la câte 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă A.P.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, emis la data de 05 ianuarie 2012 în Dosarul nr. 798/P/2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- M.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi, respectiv, violare de domiciliu prevăzută şi pedepsită De art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 37 lit. a). şi art. 75 lit. a) C. pen.;

- M.I.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi, respectiv, violare de domiciliu prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 75 lit. a) C. pen.;

- G.I.F., pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi, respectiv, violare de domiciliu prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 37 lit. a) şi art. 75 lit. a) C. pen.

S-a reţinut că, în seara zilei de 8/9 septembrie 2011, inculpaţii M.M., M.I.M. şi G.I.F., din aceeaşi localitate, au pătruns fără drept şi fără consimţământ în domiciliul părţii vătămate A.P., unde l-au lovit cu pumnii, picioarele şi scânduri din lemn, pe care le-au rupt dintr-un gard, cauzându-i leziuni care au necesitat 18-19 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa.

În ziua de 08 septembrie 2011, fiica părţii vătămate A.P., respectiv martora A.M.F., în jurul prânzului, s-a deplasat la un magazin din localitate pentru a face cumpărături, loc în care se aflau şi inculpaţii M.M., M.I.M. şi G.I.F., aceştia din urmă solicitându-i să le cumpere băuturi, însă au fost refuzaţi de martoră.

În seara zilei de 8/9 septembrie 2011, martora A.M.F. şi sora acesteia A.P. se aflau la poarta locuinţei lor, stând de vorbă cu martorii B.C.T., B.G., Ş.S. şi G.I., când, în jurul orelor 22,00, la poarta părţii vătămate au oprit cei trei inculpaţi, care au fost aduşi cu c căruţă de către R.C.

După susţinerea inculpaţilor, aceştia mergeau la un prieten al inculpatului M.I.M., fiind invitaţi pentru a participa la un grătar, deşi iniţial inculpatul M.M. îi invitase la ziua sa onomastică în acea seară.

Când au ajuns în dreptul locuinţei părţii vătămate A.P., inculpatul M.M. s-a oprit să vorbească cu martorul G.I. cu privire la nişte obiecte de îmbrăcăminte pe care le-ar fi avut de recuperat de la acesta şi, nemulţumit de răspunsul primit, l-a lovit pe martor cu pumnul, astfel că în apărarea acestuia a intervenit martorul B.C.T., însă şi acesta a fost lovit atât de inculpatul M.M., cât şi de inculpaţii M.I.M. şi G.I.F. şi cum în imediata apropiere a acestuia se afla şi martora A.M.F., a fost şi aceasta lovită cu pumnul de către inculpatul M.M.

Între timp, martorul G.I. s-a retras în curtea locuinţei părţii vătămate A.P., iar martorii A.M.F., A.I.P. şi B.T. s-au retras spre un stâlp aflat în faţa locuinţei părţii vătămate, context în care la aceştia a venit inculpatul M.I.M. care i-a reproşat martorei A.I., pe care a confundat-o cu sora acesteia, A.M., că peste zi l-a luat peste picior şi a vrut să o lovească cu un scaun, situaţie în care a intervenit martorul B.T., care a împins-o în scopul de a o feri de lovitură, fiind lovit în schimb el.

Inculpaţii au plecat pentru foarte scurt timp de la locul conflictului, revenind în circa 15 minute tot cu căruţa condusă de martorul R.C. şi au început să arunce cu pietre în curtea locuinţei părţii vătămate, după care au şi intrat în interiorul acesteia şi au lovit pe martorii A.I., B.T., sub privirea martorei A.E., care nu a putut interveni pentru a stăpâni situaţia datorită derulării rapide a acţiunilor inculpaţilor.

Ca urmare a zgomotului creat, a ieşit din casă partea vătămată A.P. şi, observându-i pe inculpaţi în curtea locuinţei sale, i-a rugat să se liniştească şi să părăsească domiciliul său unde pătrunseseră fără drept, amintindu-le acestora că faţă de ei a avut întotdeauna o conduită corespunzătoare, context în care inculpaţii şi-au cerut scuze şi au dat chiar noroc cu acesta (a se observa declaraţia de la fila 95 dosar cercetare judecătorească) şi, când partea vătămată a încercat să se întoarcă pentru a se deplasa înapoi în domiciliul său, pe neaşteptate, a fost lovit de către inculpatul M.M. cu o ulucă peste faţă şi apoi cu aceeaşi ulucă şi peste burtă.

Din cauza acestor lovituri puternice, partea vătămată A.P. a căzut jos, iar în acest context, inculpaţii M.I.M. şi G.I.F. au continuat să-l lovească cu pumnii şi picioarele, fără a ţine seama că partea vătămată era deja căzută şi, prin urmare, în neputinţă de a se apăra.

Partea vătămată A.P. a fost ridicat în stare de inconştienţă, pe braţe, de către martorul B.C.T. şi întrucât starea victimei era gravă, la faţa locului s-a deplasat o ambulanţă care a transportat-o la Spitalul Judeţean Slatina, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.

După aceasta, cei trei inculpaţi au fugit în timp ce căruţa a rămas în drum.

S-a reţinut că starea de fapt descrisă a rezultat în mod indubitabil din declaraţiile martorilor B.C.T. (fila 91), A.M.F. (fila 93), A.I.P. (fila 94), A.E. (fila 95).

Ca urmare a agresiunii exercitate de către inculpaţi, partea vătămată A.P. a suferit leziuni ce au necesitat 18-19 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa, astfel cum rezultă din cuprinsul certificatului medico - legal aflat la fila 11 dosar UP).

La termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile în fond, reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a solicitat, pentru o mai mare acurateţe juridică, schimbarea încadrării juridice în cazul infracţiunii de violare de domiciliu reţinută în sarcina celor trei inculpaţi, care împreună au pătruns fără drept şi în timpul nopţii în curtea locuinţei părţii vătămate A.P., în sensul reţinerii art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., în loc de art. 192 alin. (2), cum în mod greşit s-a reţinut în rechizitoriu.

Instanţa de fond a admis cererea şi a dispus schimbarea încadrării juridice, în sensul că a schimbat încadrarea juridică, din infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (2) C. pen., pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii M.M., M.I.M. şi G.I.F., în infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen.

S-a reţinut că faptele inculpatului M.M. care, în noaptea de 08/ 09 septembrie 2011, a pătruns fără drept în curtea locuinţei părţii vătămate A.P. împreună cu inculpaţii M.I.M. şi G.I.F. şi apoi a lovit pe acesta cu o ulucă peste faţă şi peste burtă chiar la poarta locuinţei sale, încât acesta a căzut inconştient jos, cauzându-i leziuni care i-au pus în pericol viaţa şi de faţă fiind mai multe persoane, respectiv martorii B.C.T., A.M.F., A.I.P. şi A.E., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. şi, respectiv, tentativă la omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi 75 lit. a) şi art. 37 lit. a) C. pen., respectiv în stare de recidivă postcondamnatorie, deoarece aşa cum rezultă din fişa cazierului judiciar, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, din această pedeapsă fiind eliberat condiţionat la data de 6 octombrie 2009 conform sentinţei penale 1631/2009 a Judecătoriei Târgu Jiu, rămânând neexecutat un rest de pedeapsă de 1.255 de zile.

S-a mai reţinut că faptele inculpatului M.I.M. care, în noaptea de 08/ 09 septembrie 2011, a pătruns fără drept în curtea locuinţei părţii vătămate A.P. împreună cu inculpaţii M.M. şi G.I.F. şi apoi l-a lovit cu pumnii şi picioarele în timp ce partea vătămată se afla căzută la pământ, în stare de inconştienţă, chiar la poarta locuinţei sale, cauzându-i leziuni care i-au pus în pericol viaţa şi de faţă fiind mai multe persoane, respectiv martorii B.C.T., A.M.F., A.I.P. şi A.E., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. şi, respectiv, tentativă la omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi 75 lit. a) C. pen.

S-a constatat că faptele inculpatului G.I.F. care, în noaptea de 08/ 09 septembrie 2011, a pătruns fără drept în curtea locuinţei părţii vătămate A.P. împreună cu inculpaţii M.M. şi M.I.M. şi apoi a lovit partea vătămată cu pumnii şi picioarele în timp ce acesta se afla căzut la pământ, în stare de inconştienţă chiar la poarta locuinţei sale, cauzându-i leziuni care i-au pus în pericol viaţa şi de faţă fiind mai multe persoane, respectiv martorii B.C.T., A.M.F., A.I.P. şi A.E., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. şi, respectiv, tentativă la omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi 75 lit. a) C. pen.

Prin apărătorii aleşi, inculpaţii M.I.M. şi G.I.F. au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor prevăzută şi pedepsită de art. 20 rap la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., pentru care aceştia au fost trimişi în judecată, în infracţiunea de loviri sau alte violenţe prevăzută şi pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen.

Instanţa de fond a apreciat această cerere ca nefondată, reţinând că ceea ce deosebeşte infracţiunea de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 C. pen., de infracţiunea de loviri sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., este intenţia cu care a acţionat inculpatul, respectiv latura subiectivă, iar pentru stabilirea intenţiei cu care acţionează inculpatul, este necesară o analiză minuţioasă a tuturor împrejurărilor de fapt, care contribuie la definirea formei de vinovăţie, fiind fără relevanţă că nu s-a urmărit moartea victimei.

S-a reţinut că, în speţă, inculpaţii au acţionat împreună, inculpatul M.M. lovind partea vătămată în mod repetat cu o ulucă până a doborât-o la pământ, în vreme ce inculpaţii M.I.M. şi G.I.F. au continuat acţiunea ilicită a primului inculpat lovindu-o cu pumnii şi cu picioarele, deşi victima era deja în stare de inconştienţă, în cadrul unei activităţi indivizibile şi îndeplinind fiecare in parte, printr-o acţiune simultană si conjugată, toate actele ce caracterizează infracţiunea de tentativă de omor calificat.

S-a constatat astfel că aceştia au acceptat şi consecinţele acţiunii lor comune, nefiind relevant care dintre loviturile aplicate au condus la rezultatul din actele medico-legale.

S-a mai reţinut că, în cazul coautoratului, nu trebuie să se efectueze neapărat o activitate materială care să se realizeze în întregime de către fiecare coautor, ci este suficient ca, prin activitatea sa, caracterizată prin unitate de rezoluţie cu a celuilalt coautor, să contribuie în mod direct şi hotărâtor la rezultatul produs.

Instanţa de fond a reţinut că rezoluţia în baza căreia au acţionat inculpaţii este dovedită cu elementele exterioare ale faptei lor: lovituri concomitente şi repetate, cu intensitate, afectând o zonă vulnerabilă şi determinând pneumotorax, iar după ce partea vătămată a căzut la pământ, inculpaţii M.I.M. şi G.I. au continuat să-l lovească, apoi au plecat lăsându-l în stare de inconştienţă, sporind astfel riscul de a i se agrava starea şi aşa precară în care acesta se afla, conturându-se, fără echivoc, latura subiectivă, căci, chiar dacă nu s-a urmărit rezultatul, evident acesta a fost acceptat.

S-a reţinut că în spiritul celor mai sus precizate este şi practica judiciară în materie, fiind invocată decizia nr. 107 din 18 ianuarie 2010 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care s-a reţinut că „fapta de a lovi victima în abdomen cu o sticlă spartă, cauzându-i o plagă înjunghiată cu evisceraţie de intestin subţire, care a necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale, constituie tentativă la infracţiunea de omor, omor calificat sau, după caz, omor deosebit de grav, indiferent dacă, potrivit actelor medico-legale, leziunile traumatice au pus sau nu în primejdie viaţa victimei întrucât existenţa tentativei la infracţiunea de omor nu este condiţionată de punerea în primejdie a vieţii. Noţiunea de punere în primejdie a vieţii, utilizată în actele medico-legale, priveşte aspectele medicale, în timp ce tentativa la infracţiunea de omor, aspectele juridice.”

La individualizarea judiciară a pedepselor, s-a ţinut seama de criteriile de prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gravitatea faptei săvârşite, modul şi condiţiile în care a fost comisă, precum şi de persoana şi conduita făptuitorilor atât în faza de urmărire penală, cât şi în fata instanţei.

Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că partea vătămată A.P. s-a constituit parte civilă în cauză (fila 56 cercetare judecătorească) cu suma de 1.800 lei, cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând diferenţa de bani neinclusă în cuantumul indemnizaţiei de boală aferente pentru 7 zile de spitalizare, la care s-au adăugat încă 19 zile ulterior externării şi cu suma de 100.000 lei, cu titlu de daune morale.

Cu privire la cererea de acordare a daunelor materiale, instanţa a observat că din cuprinsul adresei de răspuns a angajatorului părţii civile, respectiv SC P.O.M.V. SA (fila 129 dosar cercetare judecătorească) rezultă în mod clar că valoarea netă a indemnizaţiei de concediu medical nu a fost mai mică decât salariul net pe care partea civilă l-ar fi încasat dacă ar fi lucrat în toate zilele în care i s-a acordat concediu de boală, astfel că această cerere a fost respinsă ca nefondată.

Cu privire la cererea de acordare a daunelor morale, tribunalul a apreciat că acordarea unei sume de 8.000 lei cu titlu de daune morale este echitabilă, motiv pentru care a obligat în solidar pe inculpaţii M.M., M.I.M. şi G.I.F. la plata sumei de 8.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă A.P..

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpaţii M.M., M.I.M. şi G.I.F.

în apelul parchetului au fost invocate critici de nelegalitate, sub aspectul reţinerii circumstanţelor agravante prev. de art. 75 lit. a) C. pen., în ce priveşte infracţiunea de violare de domiciliu, arătându-se că nu se impunea reţinerea acestei circumstanţe generale de agravare privind săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună întrucât această agravantă este prevăzută pentru forma calificată a infracţiunii prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.

De asemenea, au fost invocate critici de netemeinicie a hotărârii atacate sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, în sensul că pedepsele aplicate celor trei inculpaţi sunt prea blânde faţă de gravitatea faptelor comise, condiţiile concrete în care au fost săvârşite şi datele care caracterizează persoana inculpaţilor.

Inculpatul G.I.F. a invocat critici de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii atacate, susţinând că în mod greşit a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.

În motivarea apelului sub acest aspect, s-a arătat că leziunea care a pus în pericol viaţa victimei este cea de la nivelul toracelui şi ea a putut fi produsă cu o scândură, aspect care rezultă din actele medico-legale, iar din probele administrate rezultă că singurul care a aplicat lovituri cu scândura a fost inculpatul M.M.

Într-o altă teză, s-a solicitat în cadrul motivelor de apel, admiterea apelului, în sensul schimbării încadrării juridice a faptei, în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. întrucât inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a produce decesul victimei şi nu a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat, loviturile aplicate de inculpatul G. nefiind apte să ucidă o persoană.

Un alt motiv de apel l-a constituit greşita condamnare a inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., solicitându-se achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, lipsind sub aspectul laturii subiective intenţia, iar în subsidiar, s-a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât fapta nu a fost săvârşită de inculpat, neexistând probe certe de vinovăţie cu privire la săvârşirea faptei de către acesta.

Într-o teză subsidiară, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei, aceasta fiind prea aspră, raportat la circumstanţele personale ale inculpatului, atitudinea acestuia relativ sinceră, în sensul că a recunoscut infracţiunea de violare de domiciliu, iar amenda administrativă aplicată anterior priveşte o faptă comisă în minorat.

Inculpatul G.I. a invocat critici şi sub aspectul daunelor morale, arătând că acestea sunt stabilite într-un cuantum foarte ridicat, raportat la împrejurările că victima se afla în stare de ebrietate în momentul comiterii faptei.

Inculpatul M.M., în apelul formulat, a invocat critici sub aspectul încadrării juridice a faptei, solicitând schimbarea acesteia din infracţiunea de tentativă la omor calificat, în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

În motivarea acestei cereri, s-a arătat că inculpatul nu a urmărit şi nu a acceptat posibilitatea producerii morţii victimei, loviturile aplicate de inculpat nefiind apte să producă o asemenea consecinţă.

În ce priveşte infracţiunea de violare de domiciliu, s-a susţinut că în mod greşit s-a dispus condamnarea inculpatului, deşi nu există probe certe, în sensul că inculpatul a pătruns în curtea imobilului părţii vătămate, existând contradicţii evidente între declaraţiile martorilor audiaţi sub acest aspect.

Într-o teză subsidiară, s-a solicitat reţinerea în favoarea inculpatului a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere că inculpatul a recunoscut faptele, astfel cum au fost expuse în rechizitoriu.

Inculpatul M.I.M. a invocat, de asemenea, critici sub aspectul încadrării juridice a faptei, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., pentru aceleaşi argumente expuse şi în motivele de apel ale celorlalţi doi inculpaţi, susţinându-se că inculpatul nu a urmărit şi nu a acceptat posibilitatea producerii morţii victimei şi nu a avut nicio înţelegere concomitentă sau anterioară cu ceilalţi coinculpaţi, în sensul comiterii infracţiunii de tentativă de omor, fiecare inculpat acţionând în baza propriei rezoluţii infracţionale spontane.

În subsidiar, au fost invocate critici de netemeinicie sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate, solicitându-se reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante, cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Prin decizia penală nr. 374 din 7 decembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi de inculpaţii M.M., M.I.M. şi G.I.F., împotriva sentinţei penale nr. 124 din 28 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 44/104/2012.

A desfiinţat, în parte, hotărârea în ceea ce priveşte latura penală şi, rejudecând:

A descontopit pedepsele rezultante aplicate inculpaţilor M.I.M. şi G.I.F. în pedepsele componente.

A înlăturat dispoziţiile art. 75 lit. a) C. pen., cu referire la infracţiunea prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., pentru ambii inculpaţi.

În baza art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe fiecare din inculpaţii susmenţionaţi la pedeapsa de câte 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe aceiaşi inculpaţi la pedeapsa de câte 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat fiecăruia dintre inculpaţi pedeapsa rezultantă de câte 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpaţilor pe durata executării pedepsei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului M.M. în restul de pedeapsă de 1255 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 27 din 11 februarie 2004 a Tribunalului Olt, definitivă prin neapelare şi pedeapsa rezultantă aplicată pentru infracţiunile din cauză pe care, la rândul ei, a descontopit-o în pedepsele componente.

A înlăturat dispoziţiile art. 75 lit. a) C. pen., cu referire la infracţiunea prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., pentru inculpatul M.M.

În baza art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.M. la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

A menţinut dispoziţiile art. 61 C. pen., privind revocarea liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 27/11 februarie 2004 a Tribunalului Olt, definitivă prin neapelare şi a contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa rezultantă de mai sus, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei. A dedus în continuare arestarea preventivă a inculpaţilor M.I.M., G.I.F. şi M.M. de la 28 iunie 2012 la zi şi a menţinut starea de arest.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, din care câte 300 lei reprezintă onorariu avocat oficiu ce va fi avansat din fondurile Misterului Justiţiei.

Prin încheierea din 21 decembrie 2012 pronunţată în dosarul cauzei, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 196 C. proc. pen., a înlăturat omisiunea vădită din minuta şi dispozitivul deciziei penale nr. 374 din 7 decembrie 2012, în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. la infracţiunea prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., săvârşită de inculpatul M.M.

Examinând hotărârea atacată, în raport de actele şi lucrările dosarului, motivele de apel invocate, cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că situaţia de fapt a fost corect reţinută de prima instanţă, în sensul că desfăşurarea conflictului a avut loc în două etape, respectiv, iniţial, în seara de 8 septembrie 2011, în jurul orei 22:00, cei trei inculpaţi au avut conflict cu martorul G.I., iar în cursul acestui conflict inculpatul M.M. a aplicat lovituri acestui martor, dar şi martorului B.C.T., care a intervenit în favoarea martorului G.I., după care, acest din urmă martor s-a retras în curtea locuinţei părţii vătămate. Conflictul a continuat între inculpatul M.I. şi martora A.I. (fiica părţii vătămate), pe fondul unei neînţelegeri pe care au avut-o anterior în cursul aceleiaşi zile, inculpatul reproşându-i acesteia că a râs de el în cursul zilei, motiv pentru care a intenţionat să o lovească, însă în apărarea acesteia a intervenit martorul B.T., care s-a interpus între cei doi, fiind astfel lovit de inculpat. Această primă etapă a conflictului s-a terminat, inculpaţii plecând de la faţa locului, însă au revenit în scurt timp şi au început să arunce cu pietre în curtea locuinţei părţii vătămate, după care au pătruns fără drept în curte, fără permisiunea acesteia, ocazie cu care inculpaţii au avut un nou conflict cu martorii A.I. şi B.T. În cursul acestui conflict, toţi trei inculpaţii au fost înarmaţi cu scânduri, aspect recunoscut de inculpatul G.I.F., inculpatul relatând că în timp ce se deplasau spre domiciliul părţii vătămate, atât el, cât şi ceilalţi doi inculpaţi, au rupt câte o scândură din gardul celor care locuiau pe uliţă (fila 39-40 dosar u.p.). în aceste condiţii, partea vătămată a ieşit în curte, în încercarea de aplanare a conflictului, le-a solicitat inculpaţilor să părăsească curtea locuinţei, aceştia s-au conformat, însă, ajungând în faţa porţii, partea vătămată a fost lovită de inculpatul M.M. cu o scândură în zona feţei, în urma loviturii aplicate, partea vătămată fiind doborâtă la pământ, după care inculpatul M.M. a mai lovit-o pe partea vătămată cu scândura şi în zona toracelui, apoi toţi cei trei inculpaţi au lovit victima cu pumnii şi picioarele în diferite zone ale corpului, în timp ce era căzută la pământ, după care au părăsit locul faptei, lăsând-o pe partea vătămată în stare de inconştienţă.

S-a constatat că în mod corect a reţinut prima instanţă că loviturile cu scândura au fost aplicate părţii vătămate numai de către inculpatul M.M., având in vedere probatoriul just administrat de instanţa de fond.

Astfel, s-a reţinut că, deşi la urmărirea penală martorii audiaţi au susţinut că toţi cei trei inculpaţi au lovit pe partea vătămată cu scândurile, ulterior, fiind audiaţi în instanţă, martorii au precizat că inculpatul M.M. a lovit-o pe partea vătămată cu scândura, iar ceilalţi doi inculpaţi au aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele, elocvente în acest sens fiind depoziţiile martorilor A.M., A.I. şi A.E. (filele 93-95 dosar instanţă de fond).

S-a constatat că depoziţia martorului B.C.T., audiat la instanţa de fond, care a relatat că şi ceilalţi doi inculpaţi ar fi lovit-o pe victimă cu scândura (fila 91 dosar instanţa de fond), este singulară şi nesusţinută de celelalte probe administrate, motiv pentru care, pe acest aspect, nu a fost avută în vedere.

Cu toate acestea, s-a reţinut că împrejurarea că numai inculpatul M.M. a lovit-o pe victimă cu scândura nu poate conduce la o altă concluzie asupra încadrării juridice a faptei, care a fost corect reţinută de prima instanţă, criticile formulate de inculpaţi sub acest aspect fiind neîntemeiate.

Astfel, s-a constatat că în mod corect s-a reţinut de către prima instanţă contribuţia tuturor celor trei inculpaţi în calitate de coautori, în condiţiile în care au acţionat conjugat, săvârşind împreună acte de violenţă asupra părţii vătămate, neavând relevanţă faptul că unele lovituri, respectiv cele aplicate de inculpaţii G. şi M.I., au fost de o gravitate mai redusă şi nu puteau singure să producă rezultatul periculos.

A fost avut în vedere că acţiunea inculpatului M.M. de a aplica victimei două lovituri cu scândura în zona feţei şi a toracelui s-a întrepătruns cu acţiunea celorlalţi doi inculpaţi care au continuat să lovească victima cu pumnii şi picioarele în diferite zone ale corpului în timp ce era doborâtă la pământ.

În consecinţă, s-a apreciat că, în mod just, în raport de probatoriile administrate (declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor audiaţi la urmărirea penală), s-a reţinut participarea tuturor inculpaţilor la comiterea faptei şi, de asemenea, a fost corect reţinută forma de vinovăţie sub forma intenţiei indirecte, criticile formulate de inculpaţi sub acest aspect fiind nefondate.

Cum în susţinerea tezei de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de tentativă la omor calificat, în infracţiunea de vătămare corporală gravă, inculpaţii au mai invocat şi lipsa unui mobil şi existenţa unor relaţii anterioare bune între părţi, s-a reţinut că, pentru stabilirea existenţei intenţiei de a ucide, nu pot fi luate în considerare numai elemente izolate, ca relaţiile anterioare bune între părţi şi lipsa unui mobil, atâta timp cât consecinţele faptei penale au la bază circumstanţele reale în care inculpaţii au acţionat, respectiv lovituri repetate, aplicate de cei trei inculpaţi împreună, fiind astfel evident că, deşi nu au urmărit, au acceptat totuşi posibilitatea producerii rezultatului.

De asemenea, nu a putut fi ignorată nici împrejurarea că, după ce au adus victima în stare de inconştienţă, inculpaţii au plecat de la locul faptei şi nu au întreprins nimic pentru a înlătura consecinţa faptelor, fiindu-le indiferentă posibilitatea de agravare a stării în care victima se afla.

Referitor la împrejurarea că, în apelurile formulate de inculpaţii M.I. şi G.I., au fost invocate critici şi în sensul că se impunea încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., raportat şi la concluziile actelor medico-legale, în sensul că leziunile care au pus în primejdie viaţa victimei sunt cele de la nivelul toracelui, iar acestea au fost aplicate cu un corp contondent (posibil scândură) - iar din probe nu rezultă că aceşti doi inculpaţi ar fi lovit victima cu scânduri, instanţa de apel a constatat ca fiind neîntemeiate aceste critici pentru argumentele arătate anterior, în sensul că inculpaţii au acţionat conjugat, prin acţiuni comune, aplicând lovituri simultane şi repetate victimei cu pumnii şi picioarele, împreună cu inculpatul M.M., după ce acesta lovise victima cu scândura şi o doborâse la pământ, practica judiciară statuând în mod constant că în această situaţie există coautorat la infracţiunea de tentativă de omor, neavând relevanţă că unele dintre lovituri au fost de o intensitate mai mică şi numai loviturile aplicate de unul dintre inculpaţi a fost de natură să producă rezultatul periculos, cât timp prin loviturile aplicate în comun aceştia au slăbit puterea victimei de a se apăra.

Pentru toate aceste considerente, s-a constatat ca fiind neîntemeiate criticile formulate de inculpaţi, referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptelor, care au fost just reţinute de instanţa de fond în dispoziţiile art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.

În ce priveşte infracţiunea de violare de domiciliu, s-a constatat că în mod greşit a fost aplicată inculpaţilor circumstanţa de agravare, prev. de art. 75 lit. a) C. pen., referitoare la comiterea infracţiunii de trei sau mai multe persoane împreună, în condiţiile în care această agravantă este prevăzută pentru forma calificată a infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., astfel că s-a dat o dublă semnificaţie aceleiaşi circumstanţe de agravare, criticile formulate de parchet sub acest aspect fiind apreciate ca întemeiate.

Constatând că această critică este şi în favoarea inculpaţilor, au fost admise atât apelul parchetului, cât şi apelurile acestora, fiind desfiinţată sentinţa penală, în sensul înlăturării circumstanţelor agravante prev. de art. 75 lit. a) C. pen., reţinute în sarcina fiecăruia dintre cei trei inculpaţi pentru infracţiunea prev. de art. 192 alin. (1), 2 C. pen.

Criticile formulate de inculpaţi sub aspectul vinovăţiei în ceea ce priveşte infracţiunea de violare de domiciliu, au fost apreciate ca nefondate, fiind dovedit cu declaraţiile tuturor martorilor audiaţi, precum şi cu declaraţiile părţii vătămate, că inculpaţii au pătruns împreună în curtea locuinţei părţii vătămate, fără permisiunea acesteia, fiind necesară intervenţia părţii vătămate pentru a-i determina pe aceştia să părăsească imobilul.

S-a reţinut că, deşi cu ocazia audierii la instanţa de apel, partea vătămată a revenit parţial asupra declaraţiilor anterioare date la urmărirea penală, susţinând că atunci când a ieşit din casă inculpatul M.I. era la poartă, iar în curte se aflau numai inculpaţii M.M. şi G. (fila 110 dosar instanţa de apel), a fost înlăturată această declaraţie, având în vedere că este în contradicţie cu declaraţiile date anterior de partea vătămată în cauză (fila 14 dosar u.p.), în care a relatat că inculpaţii au părăsit curtea locuinţei sale numai ca urmare a insistenţelor sale şi, de asemenea, este în contradicţie şi cu declaraţiile celorlalţi martori audiaţi, care au relatat constant atât la urmărirea penală, cât şi la instanţa de fond, că inculpaţii s-au aflat în curtea locuinţei părţii vătămate şi au părăsit-o la insistenţele acesteia, relevante în acest sens fiind declaraţiile martorei A.M. (fila 93 dosar instanţa de fond), A.I. (fişa 94), A.E. (fila 95), B.G. şi B.C. (filele 91-92 dosar instanţă de fond).

Criticile formulate de inculpatul M.M. în sensul că se impunea reţinerea în favoarea sa a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., au fost apreciate, de asemenea, ca nefondate. S-a reţinut în acest sens că, într-adevăr, inculpatul a formulat o astfel de cerere la instanţa de fond (fila 171 dos. instanţă de fond), însă această cerere a intervenit cu mult după începerea cercetării judecătoreşti, când probatoriul era deja administrat, astfel că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de art. 320¹ alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora recunoaşterea trebuie să intervină până la începerea cercetării judecătoreşti.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, criticile formulate de aceştia au fost apreciate ca întemeiate, iar criticile formulate de parchet ca nefondate.

S-a constatat că faptele comise de inculpaţi sunt grave, însă, s-a reţinut că la stabilirea şi individualizarea pedepsei se impune a se avea în vedere toate criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), printre care şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, conduita anterioară a acestora şi urmările faptei.

Sub acest aspect, în ce priveşte pe inculpaţii M.I. şi G.I.F., având în vedere conduita anterioară bună, împrejurarea că anterior nu au fost condamnaţi pentru infracţiuni de violenţă, iar din depoziţiile martorului S.R., audiat la instanţa de fond, rezultă că aceştia au avut un comportament anterior bun în societate, instanţa de apel a apreciat că se impunea reţinerea în favoarea inculpaţilor a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., cu consecinţa coborârii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, respectiv câte 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a) Cod şi, respectiv, 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen.

În ce priveşte pe inculpatul M.M., având în vedere atitudinea sinceră, cooperantă şi de regret manifestată de acesta pe tot parcursul procesului penal, s-a apreciat că se impunea reţinerea în favoarea sa a dispoziţiilor prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., scopul pedepsei putând fi realizat şi prin aplicarea pedepselor într-un cuantum mai redus, respectiv 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen. şi 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen.

Totodată, s-a constatat că latura civilă a cauzei a fost corect soluţionată, instanţa de fond reţinând în mod just existenţa şi întinderea certă a prejudiciului moral cauzat părţii civile prin faptele inculpaţilor, suma de 8.000 lei cu titlu de daune morale fiind corect apreciată de prima instanţă în raport de urmările cauzate prin fapta inculpaţilor, vârsta părţii vătămate şi gravitatea leziunilor suferite, criticile formulate de inculpaţi sub acest aspect fiind apreciate ca neîntemeiate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpaţii M.M., M.R.M. şi G.I.F.

Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de inculpaţii M.M. şi M.I.M. au fost întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Recurentul intimat inculpat G.I.F. nu a indicat motivele ce stau la baza promovării căii de atac.

La termenul de judecată din data de 18 martie 2013, acesta din urmă, personal, a învederat instanţei că înţelege să-şi retragă recursul declarat. în calea de atac a recursului, Ministerul Public a susţinut că decizia atacată este netemeinică sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate celor trei inculpaţi, care, astfel cum au fost reduse de către instanţa de apel, nu corespund criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere împrejurările comiterii faptelor, gradul de pericol social crescut al acestora, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor.

S-a susţinut că reţinerea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) şi art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepselor sub minimul prevăzut de lege, nu se justifică, astfel că s-a solicitat admiterea recursului declarat şi, în rejudecare, majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor la un cuantum cel puţin egal cu cel stabilit de către instanţa de fond.

Recurenţii intimaţi inculpaţi M.M. şi M.I.M. au solicitat admiterea recursurilor şi, pe fond, reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, prin acordarea unei mai largi eficiente circumstanţelor personale.

Înalta Curte, examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de inculpaţii M.M. şi M.I.M. prin prisma cazului de casare invocat, dar şi din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că este întemeiat doar recursul declarat de Ministerul Public, în vreme ce recursurile promovate de inculpaţi M.M. şi M.I.M. sunt nefondate pentru considerentele care urmează.

Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de cea de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care au fost condamnaţi, încadrarea juridică a acestora fiind, de asemenea, corect stabilită.

Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., Înalta Curte reţine că în cauză, pedepsele aplicate celor trei inculpaţi nu au fost stabilite într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunilor şi circumstanţelor personale ale acestora.

Individualizarea judiciară a pedepsei nu se face în mod arbitrar de către instanţa de judecată, ci ţinând cont de normele prevăzute în Codul penal, care stabileşte anumite criterii de individualizare expres reglementate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), printre acestea enumerându-se şi personalitatea inculpatului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. în literatura juridică s-a precizat că acest criteriu de individualizare a pedepsei priveşte un complex de date referitoare la situaţia sau calitatea infractorului (capacitatea psihofizică, vârsta, ocupaţia, nivel cultural, antecedente penale, conduita după săvârşirea faptei), criteriu care reflectă cerinţa ca sancţiunea penală, ca reacţie împotriva răului pricinuit prin săvârşirea unei infracţiuni, să fie proporţională cu particularităţile făptuitorului împotriva căruia se aplică, fundamentându-se prin urmare ideea de personalizare a pedepsei, adică a fixării pedepsei concrete în raport cu particularităţile persoanei infractorului amplu cunoscute.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.

De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Se reţine că pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de constrângere a infractorului, ci şi un mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa aplicându-se, totodată, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.

Astfel, pedeapsa are şi o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi comportamentul făptuitorului.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că pedepsele de câte 3 ani închisoare (pentru M.I.M. şi G.I.F.) şi, respectiv, 6 ani şi 6 luni închisoare (pentru M.M.), aplicate de instanţa de apel, nu sunt corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sub aspectul cuantumului acestora. Se reţine în acest sens că infracţiunile săvârşite prezintă un grad de pericol social sporit, fiind necesar să se ţină seama de circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi de cele personale ale inculpaţilor, cunoscuţi în comunitate ca fiind persoane violente, M.M. având şi antecedente penale.

Cât priveşte criticile formulate de Ministerul Public, vizând greşita reţinere în favoarea inculpaţilor a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) şi art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecinţa reducerii substanţiale a pedepselor, se reţine că, în raport cu gradul de pericol social sporit al faptelor comise de inculpaţi, nu se impune recunoaşterea circumstanţelor atenuante anterior menţionate în favoarea nici unuia dintre inculpaţi, gravitatea infracţiunilor săvârşite fiind pusă în evidenţă în primul rând prin limitele de pedeapsă cu care legiuitorul a înţeles să sancţioneze astfel de fapte, având în vedere valorile sociale lezate prin acest gen de infracţiuni, prin modul concret în care a fost derulată activitatea infracţională, persoana inculpaţilor şi urmările produse asupra părţii vătămate, reflectate în conţinutul certificatului medico-legal aflat la dosarul cauzei, din care rezultă că aceasta a suferit leziuni ce au necesitat 18-19 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus în pericol viaţa.

În aceste condiţii, criticile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova apar ca întemeiate, circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi cele personale ale inculpaţilor fiind de natură a atrage adoptarea unei soluţii de majorare a cuantumului pedepselor, ca efect al îndepărtării circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpaţilor.

Astfel fiind, înalta Curte apreciază că pedepsele rezultante de câte 7 ani şi 6 luni închisoare (pentru M.I.M. şi G.I.F.) şi, respectiv, de 8 ani închisoare (pentru M.M.), cu executare în regim de detenţie, sunt apte să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptelor şi datele personale ale inculpaţilor, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.

În mod corelativ, înalta Curte apreciază că nu poate fi primită solicitarea recurenţilor intimaţi inculpaţi M.M. şi M.I.M. de reducere a cuantumului pedepselor ce le-au fost aplicate.

Aşa fiind, pentru argumentele anterior expuse, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova urmează a fi admis în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. şi se va casa, în parte, decizia penală atacată, numai în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor M.M., M.I.M. şi G.I.F., urmând ca, în rejudecare, să fie descontopite pedepsele rezultante de câte 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicate inculpaţilor M.I.M. şi G.I.F., în pedepsele componente, care vor fi repuse în individualitatea lor şi se vor majora pedepsele aplicate inculpaţilor anterior menţionaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., de la câte 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. la câte 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., iar pedepsele aplicate aceloraşi inculpaţi pentru infracţiunea prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., vor fi majorate de la câte 1 an închisoare la câte 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., se vor contopi pedepsele aplicate fiecăruia dintre inculpaţii M.I.M. şi G.I.F., urmând ca aceştia să execute pedepsele cele mai grele, de câte 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

De asemenea, va fi descontopită pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicată inculpatului M.M., în pedepsele componente, care vor fi repuse în individualitatea lor şi se vor majora pedepsele aplicate inculpatului anterior menţionat, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prev. de art. 20 rap la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., de la 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 8 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi pentru infracţiunea prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de la 1 an închisoare la 3 ani închisoare.

În baza art. 61 alin 1 C. pen., se va contopi restul de pedeapsă de 1255 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 27 din 11 februarie 2004 a Tribunalului Olt, definitivă prin neapelare, cu fiecare din pedepsele aplicate inculpatului, rezultând pedepsele de 8 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi pedeapsa de 1255 zile închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., se vor contopi cele două pedepse anterior stabilite, urmând ca inculpatul M.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate.

Totodată, în baza art. 385¹⁵pct. l lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de inculpaţii M.M. şi M.I.M. vor fi respinse, ca nefondate.

În temeiul dispoziţiilor art. 385⁴ alin. (2) raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de manifestarea de voinţă a recurentului intimat inculpat G.I.F., în sensul retragerii recursului promovat.

În temeiul art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi a arestării preventive de la 15 decembrie 2011 la 18 martie 2013.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii intimaţi inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se vor include şi onorariile cuvenite pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 374 din 7 decembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia penală atacată, numai în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor M.M., M.I.M. şi G.I.F. şi, în rejudecare:

1. Descontopeşte pedepsele rezultante de câte 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicate inculpaţilor M.I.M. şi G.I.F. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, respectiv:

- pedepsele de câte 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen.;

- pedepsele de câte 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen.

Majorează pedepsele aplicate inculpaţilor M.I.M. şi G.I.F. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., de la câte 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. la câte 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Majorează pedepsele aplicate inculpaţilor M.I.M. şi G.I.F. pentru infracţiunea prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. de la câte 1 an închisoare la câte 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate fiecăruia din inculpaţii M.I.M. şi G.I.F., urmând ca aceştia să execute pedepsele cele mai grele, de câte 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

2. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicată inculpatului M.M. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, respectiv:

- pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen.;

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen.;

- restul de pedeapsă de 1255 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 27 din 11 februarie 2004 a Tribunalului Olt, definitivă prin neapelare.

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului M.M. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prev. de art. 20 rap la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., de la 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. la 8 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului M.M., pentru infracţiunea prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de la 1 an închisoare la 3 ani închisoare.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen. contopeşte restul de pedeapsă de 1255 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 27 din 11 februarie 2004 a Tribunalului Olt, definitivă prin neapelare, cu fiecare din pedepsele aplicate inculpatului, rezultând pedepsele de 8 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi pedeapsa de 1255 zile închisoare.

în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., contopeşte cele două pedepse anterior stabilite, urmând ca inculpatul M.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate.

II. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.M. şi M.I.M. împotriva aceleiaşi decizii penale.

III. Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul G.I.F. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi a arestării preventive de la 15 decembrie 2011 la 18 martie 2013.

Obligă recurenţii inculpaţi M.M. şi M.I.M. la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 300 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat G.I.F. la plata sumei de 275 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 martie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 97/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 717/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

ICCJ. Decizia nr. 931/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 931/2013. Penal