ICCJ. Decizia nr. 1000/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1000/2013

Dosar nr. 12501/118/2011

Şedinţa publică din 21 martie 2013

Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată că, prin Sentinţa penală nr. 325 din 28 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. (cu reţinerea art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) în cazul inculpaţilor S.A. şi S.S.D.) în infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. sau art. 181 alin. (1) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, astfel:

- pentru inculpatul D.I. din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.;

- pentru inculpaţii S.A. şi S.S.D. din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b¹) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen. (fapta din 12 ianuarie 2007) şi de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. g) C. pen. (fapta din 2/3 mai 2007), fiindu-i aplicată, în baza art. 345 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 18¹ alin. (3) C. pen. şi art. 91 lit. c) C. pen., sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 750 RON.

Totodată, s-a dispus condamnarea inculpatului D.I. la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., şi la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., pedepse ce au fost contopite, potrivit art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 86¹ C. pen., stabilind-se un termen de încercare de 5 ani, potrivit art. 86² C. pen., pe durata căruia s-a impus inculpatului să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86³ alin. (1) lit. a) - d) C. pen. şi obligaţia înscrisă în art. 86³ alin. (3) lit. a) C. pen.

S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 86⁴ C. pen., s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. şi s-a constatat că inculpatul D.I. a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 25 august 2011 - 20 februarie 2012.

Cu privire la inculpatul S.A., Tribunalul a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b¹) C. proc. pen., achitarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis, prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, fiindu-i aplicată, în baza art. 345 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 18¹ alin. (3) C. pen. şi art. 91 lit. c) C. pen., sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1000 RON.

Totodată, inculpatul S.A. a fost condamnat la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis (fapta din 13 februarie 2010), prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de sustragere de la recoltarea probelor biologice, prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicare art. 75 lit. a) C. pen., şi la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., pedepse ce au fost contopite, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 86⁴ C. pen., s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. şi s-a constatat că inculpatul S.A. a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 25 august 2011 - 01 septembrie 2011.

Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b¹) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului S.S.D., pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere, prev. de art. 180 alin. (1) şi art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., fiindu-i aplicată acestuia, în baza art. 345 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 18¹ alin. (3) C. pen. şi art. 91 lit. c) C. pen., sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 600 RON.

Acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., şi la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., pedepse ce au fost contopite, potrivit art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 86⁴ C. pen., s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. şi s-a constatat că inculpatul S.S.D. a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 25 august 2011 - 01 septembrie 2011.

S-a luat act că părţile vătămate T.I. şi V.G., precum şi Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, nu s-au constituit parţi civile în cauză, iar, în baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de partea civilă T.D. şi obligaţi, în solidar, inculpaţii D.I., S.S.D. şi S.A. la plata către aceasta a sumei de 3.000 RON reprezentând daune materiale şi 20.000 RON reprezentând daune morale.

În baza aceloraşi dispoziţii legale a fost admisă şi acţiunea civilă formulată de partea civilă M.D. şi obligat inculpatul S.S.D., în solidar cu părţile responsabile civilmente S.I. şi S.F., la plata către aceasta a sumei de 600 RON daune materiale.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., inculpaţii D.I., S.S.D. şi S.A. au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:

1. La data de 12 ianuarie 2007, ora 18,00, inculpatul D.I. s-a deplasat la locuinţa numitului A.I.A., situată în localitatea L., unde au consumat împreună alcool şi au căzut de acord să se deplaseze în localitatea C. pentru a sustrage ovine de la partea vătămată V.G.

În acest sens, s-au deplasat cu un cal şi o căruţă aparţinând numitului A.I.A. în localitatea C. După ce au lăsat căruţa în apropierea locuinţei părţii vătămate V.G., folosind cheia lăsată în încuietoarea lacătului de partea vătămată, au pătruns în saivanul de ovine, au deschis uşa prin deblocarea barei de sprijin şi au pătruns în interior, de unde au sustras patru oi pe care le-au pus în căruţă. Cu animalele sustrase s-au deplasat la locuinţa numitului N.M., din localitatea R., căruia i-au vândut trei ovine contra sumei de 400 RON, motivând că sunt ale tatălui inculpatului D.I. Totodată, cei doi au sacrificat una dintre oi întrucât se asfixia, organele de poliţie găsind carnea cu ocazia cercetării la faţa locului. Întrucât celelalte trei ovine au fost restituite părţii vătămate V.G., aceasta nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa a avut în vedere procesul-verbal de consemnare a plângerii formulate de partea vătămată V.G., procesul-verbal de cercetare la faţa locului, procesul-verbal încheiat la 13 ianuarie 2007 în care se menţionează că D.I. şi A.I.A. au recunoscut săvârşirea faptei, declaraţiile părţii vătămate V.G., declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului D.I., declaraţiile învinuitului A.I.A. de recunoaştere a săvârşirii faptei, declaraţiile martorilor N.M. şi G.S., procesul-verbal de predare a ovinelor părţii vătămate, procesul-verbal de predare de către D.I. şi A.I.A. a trei ovine din rasa merinos şi o piele de ovină de culoare albă.

2. În noaptea de 02 din 03 mai 2007, în jurul orelor 02,00, inculpatul D.I. a plecat de la domiciliul său cu căruţa personală în localitatea C., zona "spre baltă", unde a cosit o suprafaţă de 200 mp de lucernă de pe cultura părţii vătămate T.I., pe care a transportat-o cu căruţa la domiciliul său, cauzând, astfel, un prejudiciu în cuantum de 100 RON.

Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa a avut în vedere procesul-verbal de consemnare a plângerii formulate de partea vătămată T.I., declaraţiile părţii vătămate, procesul-verbal de achitare de către inculpatul D.I. a prejudiciului în cuantum de 100 de RON cauzat părţii vătămate, declaraţiile martorului A.A., declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului D.I.

3. În noaptea de 07 din 08 februarie 2009, partea vătămată M.D. s-a deplasat împreună cu martora C.I. din localitatea L. către discoteca din localitatea C. cu autoturismul marca S. cu nr. de înmatriculare XXX. Ajunsă la destinaţie, partea vătămată a fost abordată de inculpatul S.S.D. şi, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, au intrat în conflict.

Pe parcursul incidentului, inculpatul S.S.D. l-a lovit pe M.D. cu pumnul în piept şi cu un băţ în spate, doborându-l la sol, şi i-a rupt oglinda retrovizoare stângă a autoturismului, cauzându-i un prejudiciu de 600 RON. Urmare a loviturilor primite, partea vătămată nu a necesitat îngrijiri medicale, după cum rezultă din raportul de constatare medico-legală nr. 66/LR din 23 martie 2009 emis de Serviciul de Medicină Legală Constanţa.

Pentru a reţine această stare de fapt, instanţa a avut în vedere plângerea şi declaraţiile părţii vătămate M.D., raportul de constatare medico-legală nr. 66/LR din 23 martie 2009, procesul-verbal din 08 februarie 2009, de cercetare a autoturismului marca S., proprietatea părţii vătămate, declaraţia de recunoaştere a inculpatului S.S.D., declaraţiile martorilor C.I. şi D.I.

4. În ziua de 12 octombrie 2009, în jurul orei 09,00, inculpatul S.A. s-a deplasat de la locuinţa bunicului său, S.J., din comuna L., cu autoturismul marca D. cu nr. de înmatriculare YYY, către centrul localităţii L., la o societate agricolă de unde S.J. a ridicat o suma de bani. Pe str. Veteranilor din satul L., inculpatul a fost depistat de organele de poliţie în timp ce conducea autoturismul marca D. cu nr. de înmatriculare YYY fără a poseda permis de conducere.

Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa a avut în vedere procesul-verbal încheiat la data de 12 octombrie 2009, declaraţiile date, în calitate de martor, de S.S.D., care îl însoţea pe fratele său în timp ce acesta a fost depistat de echipajul de poliţie, declaraţiile martorului asistent C.L., adresa nr. 54224 din 14 octombrie 2009 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Constanţa, declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului S.A.

5. În data de 13 februarie 2010, în jurul orelor 20,30, inculpatul S.A. s-a deplasat la discoteca din localitatea C., unde a consumat băuturi alcoolice. Însoţit de martorul R.V., inculpatul a plecat în jurul orelor 00,30 către localitatea B. cu un autoturism de ocazie.

În localitatea B., inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală marca D. cu număr de înmatriculare ZZZ, care se afla parcat în faţa imobilului numitului R.I., rudă de-a inculpatului, şi a plecat înapoi spre localitatea C., de unde intenţiona să-i ducă pe prietenii săi în acea noapte înapoi în localitatea B.

Pe drum, în apropierea str. Stadionului cu str. Aerodromului din loc. B., maşina condusă de inculpat s-a intersectat cu echipajul de poliţie aflat în patrulă. Întrucât lucrătorii de poliţie îl cunoşteau şi ştiau că nu are permis de conducere, au plecat în urmărirea autoturismului, reuşind să-l oprească după circa 5 km. Fiind testat cu aparatul etilotest, inculpatul a prezentat o alcoolemie de 0,45 mg/l alcool, însă a refuzat să se supună procedurii de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa a avut în vedere procesul-verbal de depistare a inculpatului încheiat în noaptea de 13/14 februarie 2010 de un echipaj de poliţie aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza oraşului B.; buletinul de examinare clinică din 14 februarie 2010 în care se consemnează că inculpatul a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge, declaraţiile martorilor R.V. şi R.I., adresa nr. 2032 din 25 februarie 2010 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Constanţa în care se menţionează că S.A. nu figurează în evidenţă cu permis de conducere, declaraţiile de recunoaştere a săvârşirii faptelor date de inculpatul S.A.

6. În data de 09 iulie 2011, partea vătămată T.D. s-a deplasat împreună cu martorii M.D. şi G.M. la discoteca din localitatea C., unde au ajuns în jurul orelor 00,00, s-au aşezat la o masă şi au consumat bere. La un moment dat, în timp ce se deplasa la locul în care se afla DJ-ul discotecii, martorul M.M., i-a călcat pe picioare pe D.I. şi pe B.A.C., lucru care l-a iritat pe inculpatul D.I. Profitând de ieşirea părţii vătămate pe terasa discotecii, inculpatul D.I. i-a aplicat o lovitură de picior în zona feţei, doborându-l la sol.

După aplicarea loviturii, inculpatul D.I. a ieşit din discotecă, fiind urmat după câteva minute şi de partea vătămată T.D., care era însoţit de martorul M.D. În momentul în care a ieşit în uşa terasei discotecii, partea vătămată a fost lovită în faţă de martorul B.A.C., urmare acestei lovituri partea vătămată căzând la pământ. În continuare, partea vătămată a încercat să se ridice, însă a fost lovită de inculpatul S.S.D. cu un "box" în zona gurii, fiind doborât din nou la pământ, unde inculpaţii S.S.D., S.A. şi D.I. au continuat să-i aplice lovituri cu pumnii şi picioarele tot în zona capului.

Manifestarea agresivă a inculpaţilor a fost întreruptă de intervenţia agentului de pază şi a altor prieteni de-ai inculpaţilor, partea vătămată fiind ridicată şi aşezată pe un scaun, până la venirea ambulanţei. Incidentul a durat aproximativ o oră, pe parcursul căreia inculpaţii au avut manifestări verbale agresive şi triviale, fapt pentru care scandalul a dus la întreruperea discotecii, cu consecinţa creării unei stări de iritare şi nemulţumire în rândul celor prezenţi.

Urmare a agresiunii, victima a fost transportată la spital, unde a rămas în comă aproape 24 de ore. Din certificatul medico-legal nr. 953/A2/2011 din 01 august 2011 emis de Serviciul de Medicină Legală Constanţa, rezultă că partea vătămată T.D. a prezentat leziuni de violenţă care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure, care au necesitat cca 25 de zile de îngrijiri medicale şi i-au pus viaţa în primejdie, prin hemoragie subarahnoidiană posttraumatică.

Totodată, din raportul de expertiză medico-legală nr. 434/A1/2011 din 12 septembrie 2011 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Constanţa, rezultă că partea vătămată a suferit la data de 10 iulie 2011 un traumatism cranio-cerebral acut închis mediu şi un traumatism cranio-facial acut închis, că leziunile au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure, iar, faţă de noile date medicale (necesitatea unor intervenţii chirurgicale, recuperarea medicală, tratamentele medicamentoase) s-a prelungit perioada de îngrijiri medicale acordată iniţial la 40 - 45 de zile, confirmându-se faptul că i-a fost pusă în primejdie viaţa victimei prin hemoragie leptomeningeană posttraumatică, în lipsa îngrijirilor medicale aceasta putând deceda.

Pentru a reţine această situaţie de fapt, prima instanţă a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, respectiv declaraţiile părţii vătămate T.D., depoziţiile martorilor cu identitate protejată S.M. şi S.V. şi ale martorilor G.M., B.A.C., M.D., T.A.F., C.M., A.I.A., A.Z.A., L.D., S.V.C., D.E., M.N. şi H.D., certificatul medico-legal nr. 953/A2/2011 din 01 august 2011 şi raportul de expertiză medico-legală nr. 434/A1/2011 din 12 septembrie 2011, emise de Serviciul de Medicină Legală Constanţa, precum şi declaraţiile inculpaţilor D.I., S.A. şi S.S.D.

Având în vedere situaţia de fapt expusă, Tribunalul a opinat în sensul că încadrarea juridică corectă a faptelor comise de inculpaţii D.I., S.A. şi S.S.D. în dauna părţii vătămate T.D. este cea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., motiv pentru care a procedat în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen.

În acest sens, instanţa a apreciat că, din împrejurările comiterii faptei, nu rezultă elemente care să probeze intenţia inculpaţilor de a ucide victima, mobilul hotărârii lor delictuale constituindu-l faptul că partea vătămată era din localitatea Constanţa şi prezenta mai multe tatuaje, iar scopul fiind acela de a-i aplica o corecţie corporală, de intensitate, cu finalitatea punerii în primejdie a vieţii.

S-a mai arătat, sub acelaşi aspect, că nici zona anatomică vizată prin loviturile aplicate şi nici intensitatea acestora nu demonstrează intenţia de a ucide, inculpatul D.I. aplicându-i părţii vătămate o lovitură cu piciorul pe terasa discotecii, în timp ce inculpatul S.S.D. i-a aplicat o lovitură cu un obiect metalic în afara discotecii, care a dus la căderea părţii vătămate la sol, unde a continuat să fie lovită cu pumnii şi picioarele de toţi trei inculpaţii.

Ţinând, totodată, seama de concluziile actelor medico-legale, instanţa a apreciat că sunt suficiente date din care să rezulte că, prin leziunile ce i-au fost cauzate, părţii vătămate i-a fost pusă viaţa în primejdie prin hemoragie leptomeningeană posttraumatică, motiv pentru care a considerat ca fiind neîntemeiată cererea inculpaţilor de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. în cea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.

Tribunalul a înlăturat şi apărarea inculpaţilor în sensul că partea vătămată, după ce a fost lovită de B.A.C., ar fi căzut şi s-ar fi lovit cu capul de asfalt şi astfel s-ar fi produs leziunea traumatică care i-a pus viaţa în primejdie, arătându-se că, din niciun mijloc de probă, nu rezultă acest aspect, nefiind susţinut de declaraţiile părţii vătămate sau ale martorilor şi nici de raportul medico-legal, care menţionează că traumatismele suferite de partea vătămată s-au produs prin lovire cu corpuri dure.

La stabilirea şi aplicarea pedepselor pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală gravă, prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen. - inculpaţii S.S.D., S.A. şi D.I., ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzute de art. 321 alin. (1), (2) C. pen. - inculpaţii S.S.D., S.A. şi D.I., conducere fără permis, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, şi sustragere de la recoltarea probelor biologice (fapte din 13 februarie 2010), prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 - inculpatul S.A., Tribunalul a avut în vedere, pe lângă circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. pentru infracţiunile prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen. şi art. 321 alin. (1), (2) C. pen., şi criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul concret de pericol social al infracţiunilor săvârşite, apreciat prin prisma împrejurărilor şi a modalităţii concrete de comitere, a urmărilor produse, constând în leziunile suferite de partea vătămată, leziuni care i-au pus viaţa în primejdie prin hemoragie leptomeningeană posttraumatică, în lipsa îngrijirilor medicale aceasta putând conduce la deces, atingerea adusă relaţiilor sociale ce ocrotesc siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, impactul social al faptelor săvârşite, precum şi datelor ce caracterizează persoana inculpaţilor - inculpatul D.I. are 24 de ani, este cunoscut cu antecedente penale, are o relaţie de concubinaj din care a rezultat un copil, se implică în întreţinerea familiei, se ocupă de creşterea animalelor şi de exploatarea utilajelor agricole pentru propriul teren, cât şi în folosul altor consăteni contra-cost, consumă alcool, pe fondul căruia devine dezinhibat şi se implică în scandaluri şi bătăi; inculpatul S.S.D. are 19 ani, a absolvit cinci clase, s-a implicat ocazional în prestarea de activităţi lucrative, pe fondul consumului de alcool a fost implicat în scandaluri; inculpatul S.A. are 22 de ani, a absolvit 8 clase, s-a implicat ocazional în prestarea de activităţi lucrative, în special pe perioada sezonului estival, sub influenţa alcoolului a fost implicat în comiterea de fapte penale.

Totodată, constatând îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 86¹ C. pen., şi anume pedepsele aplicate inculpaţilor nu depăşesc în cazul concursului de infracţiuni 3 ani închisoare, inculpaţii nu au mai fost condamnaţi anterior şi aprecierea, bazată pe circumstanţele personale ale inculpaţilor, prezentate în referatele de evaluare, că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă în regim de detenţie, judecătorul fondului a dispus suspendarea sub supraveghere a executării sancţiunilor penale aplicate inculpaţilor.

În ceea ce priveşte faptele de furt calificat, prevăzute de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen. (din 12 ianuarie 2007) şi de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. g) C. pen. (din 2/3 mai 2007), comise de inculpatul D.I., de conducere fără permis, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 (din 12 octombrie 2009), săvârşită de inculpatul S.A., şi infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi distrugere, prevăzute de art. 180 alin. (1) şi art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. (din 7/8 februarie 2009), comise de inculpatul S.S.D., instanţa a reţinut, în raport de conduita inculpaţilor înainte de săvârşirea faptelor, de vârsta lor, de atitudinea procesuală sinceră, de împrejurarea că prejudiciul cauzat, într-un cuantum mic, a fost recuperat, că acestea sunt în mod vădit lipsite de importanţă şi aduc o atingere minimă valorilor ocrotite de legea penală, motiv pentru care a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b¹) C. proc. pen., cu consecinţa aplicării sancţiunii administrative a amenzii, prevăzută de art. 91 lit. c) C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă, Tribunalul a constatat, în esenţă, că despăgubirile materiale solicitate de partea vătămată T.D. sunt doar în parte dovedite, respectiv suma de 3000 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru înlăturarea efectelor leziunilor suferite, relevante sub acest aspect fiind înscrisurile depuse la dosar (chitanţe, facturi şi bonuri fiscale) şi declaraţia martorei H.D.

Referitor la daunele morale solicitate, instanţa a reţinut că, din probele administrate, rezultă că partea vătămată a suferit un prejudiciu nepatrimonial prin leziunile provocate de acţiunea inculpaţilor, generat de suferinţele la care a fost supusă pe parcursul efectuării recuperării medicale şi de faptul că a fost împiedicată să participe la viaţa socială conform standardelor pe care le avea anterior evenimentului a cărei victimă a fost, motiv pentru care a apreciat că se impune acordarea unei sume de 20.000 RON cu acest titlu, considerată a fi una rezonabilă şi echitabilă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, invocând greşita achitare a inculpaţilor pentru unele dintre infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, greşita schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat, în forma autoratului sau complicităţii, în infracţiunea de vătămare corporală gravă şi greşita individualizare a pedepselor sub aspectul cuantumului şi modalităţii de executare, precum şi inculpaţii D.I., S.A. şi S.S.D., solicitând schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracţiunea prevăzută de art. 180 C. pen. şi invocând încălcarea dreptului lor la apărare în faza de urmărire penală, ca urmare a respingerii de către procuror a cererii de administrare de probe.

Prin Decizia penală nr. 17/MP din 29 octombrie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii D.I., S.A. şi S.S.D., iar, în temeiul art. 192 alin. (2) şi 4 C. proc. pen., i-a obligat pe aceştia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Totodată, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând, a înlăturat dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor D.I., S.A. şi S.S.D.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor S.A. şi S.S.D. din infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul D.I. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedeapsa aplicată prin decizie cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată de prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1), (2) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen., şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.I. perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 25 august 2011 la data de 20 februarie 2012 inclusiv.

A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 86¹, art. 86², art. 86³, art. 86⁴ şi art. 71 alin. (5) C. pen., iar, în baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., a menţinut măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă faţă de inculpat prin încheierea de şedinţă din data de 15 februarie 2012.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul S.A. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedeapsa aplicată prin decizie cu pedepsele de 1 an închisoare, 2 ani închisoare şi 2 ani închisoare stabilite de prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 321 alin. (1), (2) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen., şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului S.A. perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 25 august 2011 la data de 01 septembrie 2011 inclusiv şi a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 86¹, art. 86², art. 86³, art. 86⁴ şi art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul S.S.D. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului S.S.D. perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 25 august 2011 la data de 01 septembrie 2011 inclusiv şi a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 86¹, art. 86², art. 86³, art. 86⁴ şi art. 71 alin. (5) C. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, iar, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.

Pentru a decide astfel, Curtea de apel a apreciat ca fiind corectă soluţia primei instanţe de achitare a inculpaţilor D.I., S.A. şi S.S.D. pentru unele din infracţiunile de care au fost acuzaţi, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b¹) C. proc. pen., cu consecinţa aplicării sancţiunii administrative a amenzii, prevăzută de art. 91 lit. c) C. pen., raportat la circumstanţele reale ale comiterii faptelor, care au adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de legea penală, dar şi la atitudinea sinceră a inculpaţilor, care au recunoscut săvârşirea lor.

Cu referire la incidentul din noaptea de 09 iulie 2011, Curtea a apreciat că prima instanţă a reţinut în mod corect implicarea inculpaţilor D.I., S.A. şi S.S.D. în acţiunea de agresare a părţii vătămate T.D., prin eforturile lor conjugate aceştia determinând producerea leziunilor traumatice constatate în raportul de expertiză medico-legală nr. 434/A1/2011 din 12 septembrie 2011 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Constanţa, însă a considerat că se impun anumite precizări privind implicarea fiecărei persoane, neputând fi reţinută integral starea de fapt descrisă de prima instanţă, în special cu privire la momentul implicării în agresiune a martorului B.A.C.

Astfel, pe baza analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cauză, Curtea a reţinut că, în data de 09 iulie 2011, partea vătămată T.D. s-a deplasat împreună cu martorii M.D. şi G.M. la discoteca din localitatea C., unde au ajuns în jurul orelor 00,00, s-au aşezat la o masă şi au consumat bere. Inculpatul D.I. a sesizat prezenţa părţii vătămate T.D., fiind deranjat de tatuajele pe care aceasta le avea, fapt confirmat prin remarcile făcute de inculpat la adresa părţii vătămate.

Deşi s-a făcut referire de către Tribunal la faptul că martorul M.M. i-a călcat pe picioare pe D.I. şi pe B.A.C., lucru care l-ar fi iritat pe inculpatul D.I., Curtea a arătat că acest motiv nu apare ca fiind semnificativ în relaţia cu partea vătămată, declaraţiile martorilor C.M., M.D. şi G.M. relevând adevăratul motiv al conduitei agresive a inculpatului D.I., respectiv tatuajele părţii vătămate.

S-a arătat, în continuare, că, în timp ce partea vătămată T.D. pe afla pe terasa discotecii, a primit o lovitură cu piciorul în zona feţei de la inculpatul D.I., după care acesta din urmă a părăsit discoteca, fiind urmat în scurt timp de partea vătămată, care era însoţit de martorul M.D. Acesta a cerut explicaţii inculpatului D.I. despre agresiunea exercitată asupra părţii vătămate, iar inculpatul i-a reproşat că a adus în localitate persoane tatuate. Imediat, inculpatul D.I., dar şi inculpaţii S.A. şi S.S.D. au sărit asupra martorului M.D. pentru a-l lovi, însă acesta s-a retras pe terasa discotecii, ceea ce i-a făcut pe inculpaţi să înceapă agresiunea asupra părţii vătămate T.D. Astfel, partea vătămată a fost lovită de inculpatul S.S.D. cu un "box" în zona gurii, fiind doborât din nou la pământ, unde inculpaţii S.S.D., S.A. şi D.I., dar şi martorul B.A.C. au continuat să-i aplice lovituri cu pumnii şi picioarele părţii vătămate în zona capului.

Manifestarea agresivă a inculpaţilor a fost întreruptă de intervenţia agentului de pază C.M., partea vătămată fiind ridicată şi aşezată pe un scaun de către acesta, martorul declarând în faza de urmărire penală că B.A.C. i-a aplicat o lovitură cu pumnul părţii vătămate şi când aceasta era pe scaun, în aşteptarea sosirii ambulanţei. Conduita agresivă a inculpaţilor a creat scandal public în discotecă şi în afara ei, determinând oprirea programului şi plecarea a numeroase persoane.

Spre deosebire de situaţia de fapt constatată de prima instanţă, Curtea a apreciat că nu se poate reţine o acţiune de lovire a martorului B.A.C. care să se fi situat între momentul lovirii cu piciorul a părţii vătămate de către D.I. şi cel al loviturii cu boxul de către inculpatul S.S.D. şi care să nu fi avut legătură cu agresiunea exercitată de inculpaţii D.I., S.A. şi S.S.D., în opinia instanţei de apel, implicarea martorului producându-se în acelaşi timp cu cea a inculpaţilor, în exteriorul discotecii, iar nu în momentele anterioare implicării inculpaţilor S.A. şi S.S.D., aşa cum a reţinut procurorul, dar şi prima instanţă. S-a mai arătat sub acelaşi aspect că implicarea martorului B.A.C. nu poate fi desprinsă de cea a inculpaţilor, nefiind două momente distincte în care partea vătămată să fi căzut la sol întâi pentru că a fost lovită de martorul B.A.C. şi apoi, la un anumit interval, ca urmare a loviturii cu boxul aplicată de inculpatul S.S.D.

Pentru a reţine această stare de fapt, Curtea a avut în vedere declaraţiile date de partea vătămată iniţial, în faza de urmărire penală, dar şi în faza de judecată, precum şi depoziţiile martorilor M.D., C.M. şi G.M., persoane care erau în preajma acesteia la momentul agresiunii şi care au putut observa cel mai fidel modul de derulare a incidentului. În ce priveşte celelalte declaraţii date în cauză, s-a arătat că o parte din acestea nu redau în mod exact starea de fapt, întrucât cei care le-au făcut nu au perceput în mod corect incidentul sau au dat dovadă de subiectivism, făcând declaraţii vădit neconforme realităţii (martorii A.I.A., A.Z.A., L.D., S.V.C., D.E., M.N.).

Făcând, în continuare, referire amplă la împrejurările ce rezultă din declaraţiile date de partea vătămată şi de martorii M.D., G.M., C.M., B.A.C., S.M. şi S.V. (martori cu identitate protejată), Curtea a constatat că, în data de 09 iulie 2011, inculpatul D.I. a stat la baza agresării părţii vătămate, declanşând lovirea ei pe terasa discotecii, pentru ca, la ieşirea din incinta acesteia, să fie lovită de toţi cei trei inculpaţi, S.S.D. aplicând o lovitură cu un box, iar, după căderea la sol, partea vătămată fiind lovită cu pumnii şi picioarele de toţi cei trei inculpaţi. Aşa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală nr. 434/A1/2011 din 12 septembrie 2011 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Constanţa, în urma agresiunilor exercitate de inculpaţi, partea vătămată T.D. a suferit un traumatism cranio-cerebral acut închis mediu şi un traumatism cranio-facial acut închis, leziunile putând fi produse prin lovire cu corpuri dure, necesitând un număr de 40 - 45 de zile de îngrijiri medicale şi punând în primejdie viaţa victimei prin hemoragie leptomeningeană posttraumatică, în lipsa îngrijirilor medicale aceasta putând deceda. Deşi partea vătămată a fost examinată medical şi s-a constatat că prezintă surditate de tip transmisie ureche dreapta prin ruptură de lanţ osicular, nu s-a putut concluziona că a rămas cu o infirmitate fizică permanentă, fiind necesare intervenţii chirurgicale. Cu toate acestea, Curtea a reţinut că legătura de cauzalitate dintre agresiune şi deficienţa de auz a fost stabilită prin actele medico-legale, chiar de la internarea părţii vătămate în data de 10 iulie 2011 constatându-se perforaţia de timpan şi otoragie la urechea dreaptă, astfel încât criticile inculpaţilor sub acest aspect au fost apreciate ca fiind neîntemeiate. Cu privire la plaga tăiată de pe obrazul stâng, s-a arătat că aceasta confirmă lovirea părţii vătămate cu un corp dur, apt să producă o astfel de leziune, şi că, în condiţiile în care plaga tăiată a afectat şi cavitatea bucală, rezultă că lovitura a fost de o intensitate crescută.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, Curtea a apreciat că faptele inculpaţilor D.I., S.A. şi S.S.D., astfel cum au fost anterior descrise, nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., ci pe acelea ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în forma autoratului pentru toţi cei trei inculpaţi.

Sub aspect obiectiv, s-a constatat că inculpatul S.S.D. a aplicat părţii vătămate T.D. a puternică lovitură cu pumnul (pe care avea aplicat un box), ce a cauzat o plagă tăiată şi a antrenat căderea acesteia la sol, după care toţi cei trei inculpaţi i-au aplicat lovituri conjugate cu pumnii şi picioarele, care au cauzat un traumatism cranio-cerebral acut închis mediu şi un traumatism cranio-facial acut închis, cu consecinţa unei hemoragii leptomeningeane posttraumatice, ce a pus în pericol viaţa părţii vătămate, în lipsa îngrijirilor medicale de specialitate putând surveni decesul.

Având în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală, care confirmă producerea leziunilor prin lovire cu corpuri dure, numărul de 40 - 45 de zile de îngrijiri medicale şi punerea în primejdie a vieţii victimei, Curtea a înlăturat apărarea inculpaţilor în sensul că leziunile ar fi fost cauzate la impactul cu solul, ca urmare a lovirii victimei cu pumnul de către martorul B.A.C., precum şi solicitarea acestora de schimbare a încadrării juridice a faptelor în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (1), (2) C. pen., apreciind-o ca fiind neîntemeiată în raport cu materialul probator administrat în cauză.

Deşi inculpaţii S.A. şi S.S.D. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat sub forma complicităţii, Curtea a opinat în sensul reţinerii în sarcina tuturor inculpaţilor a respectivei infracţiuni în forma coautoratului, toţi cei trei inculpaţi contribuind în mod conjugat la producerea rezultatului final. Deşi nu se poate stabili cu exactitate fiecare lovitură aplicată de inculpaţi părţii vătămate, Curtea a apreciat ca fiind importantă implicarea comună şi concomitentă a acestora în agresarea părţii vătămate, urmând ca fiecare inculpat să răspundă pentru rezultatul final produs prin acţiunea lor conjugată. De altfel, sub aspectul stării de fapt, s-a constatat că, şi în rechizitoriu, se reţine că inculpaţii S.A. şi S.S.D. au agresat partea vătămată împreună cu inculpatul D.I. pe ceea ce corespunde, sub aspect obiectiv, formei de participaţie penală a autoratului.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa de apel a apreciat că inculpaţii au acţionat cu intenţie indirectă, prin modul în care au comis faptele şi consecinţele produse, prevăzând şi acceptând posibilitatea survenirii decesului părţii vătămate, chiar dacă nu au urmărit producerea acestui rezultat.

În acest sens, s-a arătat că, deşi, cu excepţia inculpatului S.S.D., care a folosit un box, inculpaţii nu au întrebuinţat obiecte apte prin ele însele să producă decesul, aceştia, după căderea la sol a părţii vătămate, au lovit-o cu pumnii şi picioarele în zona capului, aplicând lovituri de o intensitate crescută, astfel încât aceasta şi-a pierdut cunoştinţa, a suferit o hemoragie leptomeningeană posttraumatică şi a rămas cu o deficienţă de auz, leziuni apte să producă decesul în lipsa unor îngrijiri de specialitate, aşa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală nr. 434/A1/2011 din 12 septembrie 2011 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Constanţa. Totodată, afirmaţiile inculpaţilor din timpul incidentului întăresc concluzia că au acceptat posibilitatea survenirii decesului părţii vătămate, martorul M.D. declarând că inculpatul D.I. a întrebat partea vătămată dacă nu a murit, iar martorul G.M. arătând că inculpatul S.S.D. a spus "lăsaţi-l să moară" la adresa părţii vătămate, conduita lor demonstrând lipsa de empatie şi dezinteresul faţă de situaţia medicală a părţii vătămate, elemente ce caracterizează intenţia indirectă cu care au acţionat.

În ceea ce priveşte proporţionalizarea pedepselor aplicate de prima instanţă pentru infracţiunile prevăzute de art. 321 alin. (1), (2) C. pen., art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, s-a arătat că acestea corespund criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind apte să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., reţinută în sarcina inculpaţilor, la individualizarea pedepselor aplicate, Curtea a ţinut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi a avut în vedere modalitatea în care aceştia au acţionat, fără nicio motivaţie obiectivă, demonstrând dorinţa de a se implica în mod gratuit în acţiuni de agresare fizică a altei persoane, profitând de avantajul numeric, unul dintre ei folosind un obiect dur, de gravitatea leziunilor produse părţii vătămate, care puteau să-i provoace decesul, de atitudinea lor procesuală nesinceră, precum şi de conduita generală a inculpaţilor, implicaţi în numeroase dispute şi incidente şi consumatori de băuturi alcoolice, astfel cum rezultă din depoziţiile martorilor şi referatele de evaluare psiho-socială întocmite în cauză, aspecte în raport cu care a apreciat suficientă aplicarea unor sancţiuni penale egale cu minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite, ce urmează a fi executate în regim privativ de libertate, conform art. 57 C. pen.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată de partea civilă T.D., Curtea a constatat, în esenţă, că aceasta a fost temeinic soluţionată de prima instanţă, atât sub aspectul daunelor materiale solicitate, cât şi al despăgubirilor de ordin moral.

Instanţa de prim control judiciar a înlăturat şi criticile formulate de inculpaţi cu privire la încălcarea dreptului lor la apărare în faza de urmărire penală, arătând că respingerea unor cereri de probatorii nu poate constitui motiv de nelegalitate a actelor de urmărire penală, ci eventual motiv de netemeinicie a rezoluţiei procurorului din data de 17 septembrie 2011, prin care au fost respinse respectivele cereri, dar care nu afectează valabilitatea celorlalte acte de urmărire penală. Oricum, s-a subliniat că, în faza de judecată, inculpaţii au avut posibilitatea de a propune probe, care le-au şi fost încuviinţate de prima instanţă, beneficiind de o reală respectare a dreptului lor la apărare sub componenta posibilităţii de a dovedi netemeinicia acuzaţiilor penale.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii D.I., S.A. şi S.S.D., pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17 şi 14 C. proc. pen., recurenţii inculpaţi D.I. şi S.S.D. au criticat, în principal, hotărârea Curţii de apel sub aspectul greşitei calificări juridice dată faptelor reţinute în sarcina lor, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., iar, în subsidiar, pentru greşita individualizare a pedepselor ce le-au fost aplicate pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat, solicitând reducerea acestora şi suspendarea sub supraveghere a executării, conform art. 86¹ C. pen. (inculpatul D.I.).

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul S.A., acesta, prin prisma motivului de recurs reglementat de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., a susţinut că, în cauză, a fost comisă o gravă eroare de fapt, ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., solicitând achitarea sa sub aspectul respectivei infracţiuni în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu consecinţa exonerării lui de plata despăgubirilor civile, având în vedere că fapta a fost săvârşită de numitul B.A.C.

Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17, 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpaţii D.I., S.A. şi S.S.D. ca fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

1. Referitor la critica formulată de recurenţii inculpaţi D.I. şi S.S.D. cu privire la greşita calificare juridică dată de instanţa de prim control judiciar faptelor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată şi că nu este incident, în speţă, cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., apreciind, în raport cu situaţia de fapt stabilită pe baza materialului probator administrat, că activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi a fost corespunzător încadrată în dispoziţiile art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În acest sens, Înalta Curte arată că, spre deosebire de infracţiunea de omor, în cazul căreia făptuitorul prevede moartea victimei ca rezultat al acţiunii sale, pe care îl urmăreşte sau acceptă producerea lui, infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) teza finală C. pen., în care s-a solicitat de către recurenţi schimbarea încadrării juridice, se săvârşeşte cu praeterintenţie, ceea ce presupune că autorul a urmărit să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală, însă s-a produs o consecinţă mult mai gravă, respectiv punerea în primejdie a vieţii celui agresat, consecinţă care depăşeşte intenţia făptuitorului şi faţă de care acesta se află în culpă. Poziţia subiectivă a autorului faptei trebuie stabilită pentru fiecare caz în parte, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, şi îndeosebi în raport cu obiectul vulnerant folosit (apt sau nu de a produce moartea), zona spre care au fost îndreptate actele de violenţă (o zonă vitală sau nu), numărul şi intensitatea acestora, gravitatea leziunilor cauzate, raporturile anterioare dintre autor şi victimă, precum şi atitudinea agresorului după comiterea faptei.

Raportat la aceste elemente şi la situaţia de fapt rezultată din probe, Înalta Curte apreciază că faptele inculpatului S.S.D. de a-i aplica părţii vătămate T.D., în zona feţei, o puternică lovitură cu pumnul, pe care avea ataşat un box, urmată de căderea acesteia la pământ în stare de inconştienţă şi lovirea ei repetată, cu o deosebită intensitate, în regiunea capului, cu pumnii şi picioarele, atât de inculpatul menţionat, cât şi de ceilalţi doi inculpaţi, D.I. şi S.A., în ciuda ţipetelor şi rugăminţilor celor prezenţi de a înceta agresiunea, urmate de producerea unui traumatism cranio-cerebral acut închis mediu şi a unui traumatism cranio-facial acut închis, cu consecinţa unei hemoragii leptomeningeane posttraumatice, ce a pus în pericol viaţa părţii vătămate, în lipsa îngrijirilor medicale de specialitate putând surveni decesul acesteia, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., şi nu pe cele ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., inculpaţii acţionând cu vinovăţie, sub forma intenţiei indirecte, în sensul că au prevăzut moartea victimei, ca rezultat al acţiunii lor, şi au acceptat producerea acestui rezultat, chiar dacă nu l-au urmărit.

Aşa cum s-a arătat şi de către instanţa de prim control judiciar, în aprecierea poziţiei psihice a inculpaţilor prezintă importanţă împrejurările concrete în care aceştia au acţionat, neavând relevanţă faptul că nu au întrebuinţat obiecte apte, prin ele însele, să producă decesul, din moment ce, după căderea la sol a părţii vătămate aflată în stare de inconştienţă, inculpaţii au continuat să o lovească cu bestialitate, în repetate rânduri, cu pumnii şi picioarele, în zona capului, regiune anatomică vitală, conştientizând pe deplin posibilitatea intervenirii decesului acesteia, din moment ce, pe parcursul exercitării actelor de agresiune, inculpatul D.I. a întrebat victima dacă nu a murit şi i-a introdus în gură o ţigară pe post de lumânare (declaraţia martorului M.D.), iar inculpatul S.S.D. a afirmat "lăsaţi-l să moară" referindu-se la partea vătămată (declaraţia martorului G.M.).

În raport de aceste elemente, Înalta Curte constată că, aşa cum a fost concepută şi executată activitatea desfăşurată de inculpaţi, aceasta era proprie realizării rezultatului letal, care a fost obstaculat de cauze ce nu au implicat atitudinea lor, evitarea decesului victimei T.D. nedatorându-se voinţei acestora, ci intervenţiei martorului C.M., agent de pază, precum şi faptului că i-a fost acordat imediat ajutor medical de specialitate, împrejurări ce au condus la înlăturarea probabilităţii cauzării unor leziuni mult mai grave, posibil chiar a rezultatului letal.

Având în vedere toate aceste împrejurări ce rezultă din materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte, în acord cu instanţa de prim control judiciar, consideră că inculpaţii D.I. şi S.S.D. au acţionat, în plan subiectiv, cu intenţia indirectă de a ucide victima, motiv pentru care, constatând că s-a dat de către Curtea de apel o corectă încadrare juridică faptelor comise de aceştia, va înlătura criticile formulate de recurenţi prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

2. În ceea ce priveşte eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., este de menţionat că aceasta poate exista numai dacă se constată că situaţia de fapt reţinută de instanţa de prim control judiciar este în contradicţie evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absenţa cărora nu poate fi socotită gravă, şi anume să fie evidentă, adică starea de fapt reţinută să fie vădit şi necontroversat contrară probelor existente la dosar, şi să fie esenţială, adică să aibă o influenţă bine precizată asupra soluţiei. Existenţa erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, aşa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanţă evidentă dintre situaţia de fapt reţinută şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecinţă pronunţarea unei alte soluţii decât cea pe care materialul probator o susţinea.

În speţă, însă, Înalta Curte nu a identificat în cadrul situaţiei de fapt reţinute niciun aspect esenţial stabilit de instanţa de apel care să vină în contradicţie evidentă şi necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, nefiind întemeiate susţinerile recurentului S.A. în sensul că nu a săvârşit infracţiunea de tentativă de omor calificat de care este acuzat şi că ar fi fost, aşadar, comisă o gravă eroare de fapt. Fără a relua sau a reface raţionamentele instanţei de prim control judiciar realizate în interpretarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că nu există vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului şi considerentele hotărârii atacate cu privire la săvârşirea de către inculpatul recurent a infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., pentru care a fost condamnat de Curtea de apel, situaţia de fapt reţinută fiind în deplină concordanţă cu dovezile administrate, respectiv: declaraţiile părţii vătămate T.D., care l-a indicat, în mod constant, pe inculpatul S.A. ca fiind una dintre persoanele care i-au aplicat lovituri la nivelul capului; depoziţiile martorului M.D., care a arătat că inculpatul S.A. a fost una dintre cele patru persoane care au lovit victima cu pumnii şi picioarele în cap; depoziţiile martorului G.M., date în faza de urmărire penală, în cuprinsul cărora a confirmat participarea inculpatului S.A. la agresarea părţii vătămate; depoziţiile martorului C.M., care, de asemenea, l-a indicat pe inculpatul S.A. ca fiind una dintre persoanele care au lovit victima cu pumnii şi picioarele în zona capului; depoziţiile martorilor cu identitate protejată S.M. şi S.V., care au învederat că inculpatul S.A. a participat activ la agresarea părţii vătămate T.D.; depoziţiile martorului T.A.F., în cuprinsul cărora a confirmat prezenţa inculpatului S.A. la locul incidentului şi faptul că, împreună cu ceilalţi doi inculpaţi, acesta l-a agresat pe partea vătămată; depoziţiile martorei D.E., în care arată că a aflat de la numita D.M.V. că partea vătămată a fost bătută de inculpaţii D.I., S.A. şi S.S.D.; depoziţiile martorului B.A.C., date în faza de urmărire penală, acesta arătând că inculpaţii S.A. şi S.S.D. l-au lovit cu pumnii şi picioarele pe partea vătămată în timp ce se afla căzută la pământ.

Toate aceste probe confirmă pe deplin situaţia de fapt reţinută de Curtea de apel cu privire la comiterea de către inculpatul S.A. a infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., pentru care a fost condamnat prin decizia penală atacată, instanţa de recurs neidentificând vreo discordanţă între aceasta şi conţinutul real al dovezilor administrate pentru a putea concluziona că s-a comis o gravă eroare de fapt şi că este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., astfel cum s-a solicitat, în mod neîntemeiat, de către recurent.

De altfel, în motivele prezentate oral cu ocazia dezbaterilor, nici recurentul inculpat, asistat fiind de apărător desemnat din oficiu, nu a invocat aspecte esenţiale, necontroversate şi evidente, ce ar rezulta din compararea conţinutului probelor cu soluţia de condamnare dispusă de Curtea de apel, solicitând doar, prin reiterarea unor aspecte deja analizate de către instanţa de prim control judiciar, reinterpretarea şi reaprecierea materialului probator, operaţiune care, în situaţia inexistenţei unei erori grave de fapt, cum este cazul în speţă, nu se poate realiza prin prisma dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Ca urmare, constatând că, în cauză, există o concordanţă deplină între dovezile administrate şi situaţia de fapt stabilită de Curtea de apel cu privire la inculpatul S.A., nefiind indicată de recurent şi nici identificată de instanţa de recurs vreo probă a cărei existenţă sau inexistenţă să fi fost în mod eronat afirmată de instanţa de prim control judiciar sau al cărei conţinut să fi fost redat contrar a ceea ce este evident şi fără posibilitate de controversă, Înalta Curte consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind ca fiind neîntemeiate criticile formulate sub acest aspect de inculpatul recurent.

3. În ceea ce priveşte proporţionalizarea pedepselor cu închisoarea stabilite de instanţa de apel pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., aspect în legătură cu care recurenţii D.I. şi S.S.D. au formulat critici prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte, contrar susţinerilor acestora, constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ţinându-se seama de circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, în raport cu care au fost stabilite sancţiuni penale judicios individualizate, apte să asigure realizarea scopului preventiv-educativ al pedepsei.

În mod justificat, la alegerea tratamentului sancţionator aplicat recurenţilor, au fost avute în vedere de Curtea de apel importanţa deosebită a valorii sociale lezate prin comiterea infracţiunilor, modalitatea în care au acţionat inculpaţii care, prin acţiunile lor conjugate, după lovirea victimei cu boxul în faţă, căderea ei la pământ şi intrarea în stare de inconştienţă, i-au aplicat, cu bestialitate, lovituri repetate cu pumnii şi picioarele în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice (cranio-cerebrale şi cranio-faciale) ce au necesitat pentru vindecare 40 - 45 zile îngrijiri medicale şi i-au pus viaţa în primejdie, precum şi atitudinea procesuală a acestora, constant nesinceră, inculpaţii încercând, în permanenţă, să denatureze adevărul şi să inducă în eroare organele judiciare, prin acreditarea ideii false că infracţiunea ar fi fost comisă de martorul B.A.C. şi prin influenţarea depoziţiilor martorilor audiaţi în cauză, asupra cărora au exercitat presiuni pentru a-şi schimba declaraţiile sau a refuza să colaboreze cu organele de anchetă penală (M.D., B.A.C., D.E.).

De asemenea, în mod întemeiat au fost valorificate în procesul de cuantificare a pedepselor aplicate inculpaţilor D.I. şi S.S.D. datele ce caracterizează persoana acestora, relevate în cuprinsul referatelor de evaluare psiho-socială, referatelor de anchetă socială şi a depoziţiilor martorilor audiaţi în cauză, din care rezultă că ambii recurenţi au abandonat cursurile şcolare la vârste fragede, nu au ocupaţie şi un loc de muncă stabil din care să obţină venituri licite, sunt cunoscuţi în comunitate ca persoane deosebit de violente, care provoacă scandaluri, consumă în exces băuturi alcoolice şi au o atitudine recalcitrantă inclusiv în relaţiile cu autorităţile statului, fiind cercetaţi în mai multe dosare penale pentru săvârşirea unor infracţiuni de violenţă şi de prejudiciu, aspect ce demonstrează împrejurarea că nu au conştientizat până în prezent consecinţele negative ale comportamentului lor infracţional.

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că nu se impune, în cauză, atenuarea răspunderii penale a recurenţilor D.I. şi S.S.D., astfel cum au solicitat aceştia, sancţiunile penale stabilite de Curtea de apel fiind corect individualizate, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., proporţionale atât cu gravitatea faptelor, cât şi cu circumstanţele personale ale inculpaţilor şi apte să asigure reeducarea acestora şi realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Înalta Curte nu poate da curs nici solicitării recurentului D.I. de aplicare a dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că nu este îndeplinită, în cauză, cerinţa referitoare la limita maximă a pedepsei rezultante aplicate, prevăzută de alin. (2) al acestui articol, iar, pe de altă parte, aprecierea, fundamentată pe gravitatea infracţiunii comise şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, că scopul sancţiunii penale nu poate fi atins decât prin executarea ei în regim privativ de libertate, conform art. 57 C. pen.

În consecinţă, constatând, faţă de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17, 18 şi 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.I., S.A. şi S.S.D.

Totodată, având în vedere că recurenţii sunt cei care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în temeiul art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., îi va obliga pe aceştia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.I., S.A. şi S.S.D. împotriva Deciziei penale nr. 17/MP din data de 29 octombrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1101/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 948/2013. Penal. Infracţiuni la regimul vamal... →

ICCJ. Decizia nr. 1000/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1000/2013. Penal