ICCJ. Decizia nr. 1129/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin decizia penală nr. 3335 din 18 octombrie 2012 pronunțată în dosar, înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de inculpatul A.L. împotriva deciziei penale nr. 111 din 28 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
A casat, în parte, decizia penală atacată și sentința penală nr. 125 din 1 iunie 2011 a Tribunalului Botoșani:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., aplicată inculpatului A.L., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.
în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal față de inculpatul A.L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 1, 2, 3 din Legea nr. 59/1934.
în baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de 215 alin. (1), (2), (4), (5) cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 alin. (2) C. pen., 2 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 74 lit. c), 76 lit. c) C. pen. și cu pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 561/2007 a Judecătoriei Rădăuți, urmând ca inculpatul A.L. să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.
A făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.
A menținut celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 50 RON, s-a dispus a se plăti din fondul Ministerului Justiției.
împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare contestatorul A.L., aceasta fiind înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 5 noiembrie 2012.
Pe această cale, contestatorul a susținut că la termenul din 18 octombrie 2012, când s-a judecat recursul, a fost lipsă de procedură cu părțile vătămate SC A.D. SRL Suceava și SC V.R. SRL, constituite părți civile în cauză.
A mai susținut că, la judecarea recursului, deși a fost prezent, nu a fost ascultat de instanță, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 38514 alin. (11) C. proc. pen., având în vedere și faptul că nu a fost ascultat la instanța de apel.
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 386 lit. a) și e) C. proc. pen.
Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul A.L., sub aspectul admisibilității în principiu, înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.
Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.
în conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege.
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu.
Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;
c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f-11), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive.
în prezenta cauză, se constată că a fost promovată contestația în anulare, criticile formulate fiind circumscrise prevederilor art. 386 lit. a) și e) C. proc. pen.
Potrivit dispozițiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen., hotărârile definitive pot fi atacate pe calea contestației în anulare când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii, or din datele existente la dosar rezultă că la termenul de judecată din 18 octombrie 2012, când s-a soluționat recursul, a existat o lipsă de procedură cu intimata parte civilă SC V.R. SRL, nu și cu recurentul inculpat A.L., însă instanța de recurs a apreciat procedura de citare ca fiind legal îndeplinită în cauză, în raport de cazurile de casare invocate în susținerea căii de atac promovate de inculpat.
Astfel fiind, criticile formulate de contestatorul A.L., în sensul că la termenul de judecată din data de 18 octombrie 2012 a fost lipsă de procedură cu părțile civile SC A.D. SRL Suceava și SC V.R. SRL, nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen.
Pe de altă parte, referitor la susținerile încadrate în dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen., se reține că inculpatul A.L. a fost audiat la instant de fond, în apel a arătat că nu dorește să dea o nouă declarație, înțelegând să le mențină pe cele date anterior, iar în cauză nu s-a pronunțat o soluție de achitare, astfel încât nu era obligatorie ascultarea acestuia de către instanța de recurs.
Astfel fiind, contestația în anulare formulată de contestatorul A.L. apare ca fiind inadmisibilă, nefîind îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează admiterea în principiu a acesteia.
Pentru considerentele expuse, înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A.L. împotriva deciziei penale nr. 3335 din 18 octombrie 2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosar.
în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 112/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 109/2013. Penal → |
|---|
