ICCJ. Decizia nr. 1131/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin decizia penală nr. 4044 din 6 decembrie 2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosar, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul G.R.M. împotriva sentinței penale nr. 81 din 1 august 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.
A fost obligat recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
împotriva deciziei anterior menționate, a formulat contestație în anulare contestatorul G.R.M., care a fost înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 20 decembrie 2012, fără a indica însă motivele ce stau la baza promovării acestei căi de atac.
Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul G.R.M., sub aspectul admisibilității în principiu, înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.
Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.
în conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege.
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu.
Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;
c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f-11), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive.
în prezenta cauză se constată că a fost promovată calea extraordinară de atac a contestației în anulare împotriva unei decizii prin care înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul G.R.M. împotriva unei sentințe prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de același petiționar împotriva referatului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj nr. 61/VIII/1 din 7 martie 2012.
Totodată, se reține că în cuprinsul cererii formulate de contestator nu au fost expuse argumente care ar putea fi calificate și încadrate în dispozițiile art. 386 C. proc. pen., iar pe de altă parte, se constată că hotărârea atacată, deși este definitivă, astfel cum prevede textul art. anterior menționat, nu este dintre cele împotriva cărora se poate exercita această cale extraordinară de atac, având în vedere și împrejurarea că nu vizează o soluție pe fondul cauzei.
Astfel fiind, contestația în anulare formulată de conte statorul G.R.M. apare ca fiind inadmisibilă, nefîind îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează admiterea în principiu a acesteia.
Pentru aceste considerente, înalta Curte constată că în cauză se impune adoptarea unei soluții sprijinite pe dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care s-a inclus și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 528/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 112/2013. Penal → |
|---|
