ICCJ. Decizia nr. 1132/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 166 din 20 noiembrie 2012, Tribunalul Teleorman a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul P.M.M., reținând, în esență, că motivele de revizuire nu se regăsesc între cazurile limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen.
împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuentul, criticând hotărârea sub aspectul legalității și temeiniciei, solicitând admiterea cererii dat fiind că i s-a aplicat o pedeapsă prea mare și, pe de altă parte, nu s-au ascultat martorii care pot confirma nevinovăția sa.
Prin decizia penală nr. 358 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul P.M.M. împotriva sentinței penale nr. 166 din 20 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Analizând actele dosarului și sentința penală apelată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, sub toate aspectele de drept și de fapt, în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a reținut că motivele invocate de revizuent nu se regăsesc printre cazurile care sunt limitativ prevăzute de legiuitor.
în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate, s-a constatat că acesta se înscrie în limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru infracțiunile pentru care revizuentul a fost condamnat și, în orice caz, nu constituie un motiv de revizuire, individualizarea judiciară a pedepsei putând fi invocată în căile de atac ordinare, ceea ce revizuentul a și invocat.
S-a reținut, de asemenea, că cealaltă împrejurare invocată de revizuent, în sensul că nu s-au ascultat martori care să probeze lipsa de vinovăție, nu poate constitui în general o împrejurare nouă, în sensul cerut de legiuitor la aplicarea art. 394 alin. (1) lit. a) - primul caz de revizuire, care are în vedere situații de fapt care să nu fi fost cunoscute de instanțe, dar cu atât mai puțin poate fi reținută în cauză, dat fiind că nu are în vedere o situație de fapt nouă, această împrejurare nefiind dovedită, iar pe de altă parte, și în măsura în care ar fi existat, trebuia să fie preexistentă pronunțării instanțelor, dar să nu fi fost cunoscută de către acestea.
Reținând că motivele invocate nu îndeplinesc condițiile prevăzute de legiuitor pentru a putea fi incident vreunul dintre cazurile de revizuire, Curtea de Apel a constatat că în mod corect prima instanță a apreciat că cererea revizuentului este inadmisibilă, soluția dispusă fiind legală și temeinică.
împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs revizuentul P.M.M., fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac.
în motivarea orală a recursului, s-a susținut că cererea de revizuire este admisibilă în principiu, aceasta fiind întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează.
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.
în prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, făcând referire la împrejurarea că nu au fost audiați martori care să probeze lipsa de vinovăție și exprimându-și, totodată, nemulțumirea față de cuantumul pedepsei aplicate.
Verificând cererea de revizuire, instanța de fond și cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Din analiza textului legal menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probațiunea.
Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte probatorii cunoscută de instanță la momentul judecății.
Revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive este posibilă în anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute de lege, în speță, condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existența unor împrejurări noi, necunoscute de către instanță la soluționarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.
în prezenta cauză, se constată că recurentul revizuent urmărește, de fapt, o prelungire a probațiunii, făcând confuzie între faptele probatorii - care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza acestui temei - și mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului, iar pe de altă parte, referitor la aspectul care vizează cuantumul pedepsei, în mod corect s-a reținut că acesta nu poate constitui un motiv de revizuire, ci doar o critică ce poate fi formulată în căile ordinare de atac.
Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuentul condamnat nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanțe la momentul judecării cauzei.
Rezultă, așadar, că susținerile recurentului revizuent condamnat nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire fiind temeinică și legală.
în lumina acestor considerații, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care s-a inclus și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 599/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1135/2013. Penal → |
|---|
