ICCJ. Decizia nr. 1135/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 6 martie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosar, printre altele, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul C.B., având ca obiect revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, potrivit art. 139 alin. (2) C. proc. pen., când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, dispunându-se, în cazul reținerii și arestării preventive, punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în altă cauză.
în prezenta cauză, Curtea de Apel a constatat că măsura în discuție a fost luată cu respectarea prevederilor legale ce reglementează măsura obligării de a nu părăsi țara, respectiv ale art. 1451cu raportare la art. 139 alin. (35) C. proc. pen., menținându-se cu respectarea art. 350 C. proc. pen., astfel cum rezultă din sentința nr. 186 din 26 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar.
Cu privire la inculpatul C.B., s-a constatat că la termenul din 12 decembrie 2012 și la cel din 12 februarie 201, instanța a mai analizat o cereri similare în sensul respingerii lor, iar de la ultima analiză nu a intervenit o schimbare a contextului procesual atât de însemnată încât să facă oportună înlocuirea măsurii, cu anterioarele ocazii fiind analizate și argumentele legate de necesitatea deplasării inculpatului în Serbia, instanța reținând în acest sens că inculpatul a depus un înscris conținând o declarație a unei societăți cu răspundere limitată din Serbia, cu denumirea "M.C.", în care se arată, în termeni foarte vagi și generali, că acesta "a fost angajat din anul 2010 și pe perioada anului 2011 de către firma noastră pentru stabilirea relațiilor de afaceri cu firme din mai multe țări europene în scopul vânzării uleiului de rapiță de ulei", că "în perioada menționată numitul a fost în permanență în contact cu noi pe ruta Timișoara - Pancevo - UE" și că "pentru angajarea sa, acesta a primit comisioane de către firma noastră, cât și partenerii din străinătate, în funcție de vânzarea realizată", or din înscrisul respectiv, care nu este dublat de vreo altă dovadă, nu rezultă veridicitatea celor afirmate de inculpat cu referire la necesitatea deplasării sale în Serbia și la pretinsele creanțe pe care le-ar avea de recuperat de la respectiva societate.
S-a reținut că analiza mai sus expusă își menține validitatea, inculpatul neproducând vreo dovadă suplimentară cu pertinență și concludentă asupra acestui aspect.
Nici argumentul conform căruia măsura obligării de a nu părăsi țara i-ar încălca inculpatului dreptul la muncă nu a fost reținut în sprijinul revocării respectivei măsuri, inculpatul arătând în chiar cererea de revocare că este angajat în țară.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.B. care, pe calea motivelor scrise depuse la dosar, a susținut că, în opinia sa, calea de atac promovată este admisibilă, iar pe fondul recursului, a criticat încheierea anterior menționată pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul din data de 1 aprilie 2013, înalta Curte, din oficiu, a invocat inadmisibilitatea recursului declarat de inculpat împotriva încheierii din 6 martie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosar.
Concluziile formulate de apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat și de reprezentantul parchetului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele care urmează.
Dispozițiile art. 141 C. proc. pen. prevăd că încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive, nu este supusă niciunei căi de atac.
în prezenta cauză, se constată că, prin încheierea din 6 martie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a cererii formulate de inculpatul C.B., de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara, încheierea atacată dobândind caracter definitiv în ceea ce privește această dispoziție, față de prevederile art. 141 alin. (1) C. proc. pen., astfel că împotriva acesteia nu mai putea fi promovată calea de atac a recursului.
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fî supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Dispozițiile art. 3851C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești nedefinitive, fiind indicate expres și limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
în speță, inculpatul C.B. a declarat recurs împotriva încheierii din 6 martie 2013 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală și pentru cauze cu minori. încheiere care, însă, este definitivă în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara formulată de acesta.
Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.B.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care s-a inclus și onorariul pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1132/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1133/2013. Penal → |
|---|
