ICCJ. Decizia nr. 12/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 762 din 12 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice, ca neîntemeiată.
în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 alin. (1) lit. b) și h) și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru infracțiunea de tentativă de omor deosebit de grav.
în baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
în baza art. 194 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare (fapte din perioada decembrie 2006 - 27/28 februarie 2007).
în baza art. 194 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare (fapta din martie 2007).
în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele trei pedepse aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare în regim de detenție, cu aplic art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
în baza art. 35 C. pen., după executarea pedepsei principale, s-a dispus că inculpatul va executa și pedeapsa complementară și anume interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei perioada executată de la 06 ianuarie 2012 la zi.
A fost respinsă acțiunea civilă a părții civile T.G., ca neîntemeiată.
A fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Universitar de Urgență București.
A fost obligat inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 13.092,65 lei despăgubiri civile.
Instanța de fond a reținut că, în perioada 27/28 februarie 2007, în locuința părții vătămate T.G. din București, sector 5, inculpatul M.M. i-a aplicat părții vătămate T.G., atât în zona cranio-facială, cât și toraco-abdominală, numeroase lovituri cu corpuri contondente, cauzându-i leziuni care i-au pus primejdie viața și a lăsat-o fără îngrijiri medicale pe o perioadă de două-trei zile, actele de violență fiind săvârșite din interes material, respectiv pentru a determina pe partea vătămată să efectueze acte de dispoziție cu privire la locuința sa și pentru a înlesni săvârșirea unor infracțiuni de șantaj și înșelăciune.
Victima a îndurat suferințe mari, fizice și psihice, pe o perioadă mare de timp, împrejurări caracteristice omorului săvârșit prin cruzimi.
în luna martie 2007, prin amenințarea cu moartea, inculpatul M.M. l-a constrâns pe T.G. să dea declarații mincinoase în cauza penală nr. 6S6/P/2007 cu privire la identitatea agresorului, cu scopul de a împiedica tragerea sa la răspundere penală.
Această situație de fapt s-a dovedit cu probele administrate la urmărirea penală (proces-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșă fotografică; declarațiile părții vătămate T.G.; planșă fotografică reprezentând leziunile; CD conținând înregistrarea declarației date în data de 01 martie 2007; înscrisuri medicale; raportul de constatare medico-legală; procese-verbale încheiate cu ocazia recunoașterilor din planșă fotografică efectuate de către partea vătămată și martorii N.A., N.N., P.I., V.C., P.E., N.A., N.N., P.I., L.M., V.A., I.A., I.I., D.F., N.M., C.E., C.M.; raport de expertiză medico-legală psihiatrică; procese-verbale încheiate cu ocazia efectuării unor investigații; înscrisuri privind imobilul din București, sector 5 - contracte de vânzare-cumpărare, procură, etc; declarațiile inculpatului M.M.), dar și cu declarațiile martorilor audiați în instanță (care și-au menținut, în esență, declarațiile, cele câteva inadvertențe apărute datorându-se, în principal, scurgerii timpului) și, în parte, cu declarația inculpatului care, audiat la 11 aprilie 2012, a recunoscut în cea mai mare parte săvârșirea faptelor, mai puțin interesul material care a fost mobilul și scopul săvârșirii infracțiunilor.
în drept, s-a reținut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat și deosebit de grav prev. și ped. de art. 174-175 alin. (1) lit. b) și h) și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., ale infracțiunii de șantaj în formă continuată prev. și ped. de art. 194 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (acte materiale săvârșite în perioada decembrie 2006-27/28 februarie 2007) și ale infracțiunii de șantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. (faptă săvârșită în luna martie 2007), texte de lege în baza cărora inculpatul a fost condamnat.
S-a solicitat de către inculpat înlăturarea dispozițiilor art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. (săvârșirea faptei prin cruzimi), dar Tribunalul a respins această cerere deoarece cruzimea inculpatului rezultă din numărul și intensitatea loviturilor aplicate părții vătămate în diverse zone ale corpului și cu diverse obiecte contondente, inclusiv scaun.
S-a reținut că raportul de expertiză medico-legală face vorbire despre leziunile grave suferite de partea vătămată, mărturie a intensității loviturilor primite de la inculpat (contuzie pulmonară, multiple fracturi costale, traumatism toraco-abdominal, fractură rotulă, etc). Ca un corolar al cruzimii manifestate de inculpat, s-a remarcat și faptul că inculpatul a lăsat victima să zacă 2-3 zile până la internarea sa în spital, amplificându-i astfel suferințele.
Mai mult decât atât, s-a reținut că cruzimea inculpatului rezultă și din faptul că, urmare a intensității agresiunilor, a frecvenței acestora, a lipsei de îngrijire, o parte din rănile părții vătămate s-au infectat și suprainfectat, ceea ce a mărit suferința acesteia.
în consecință, cererea de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă, ca neîntemeiată.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului s-au avut în vedere prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gravitatea deosebită a faptelor comise, violența manifestată de către inculpat, dar și circumstanțele sale personale.
Astfel, Tribunalul a avut în vedere, în defavoarea inculpatului, gradul de pericol social concret ridicat al faptelor săvârșite (reliefat de modalitatea de săvârșire, de interesul material urmărit, dar și de prezența concursului de infracțiuni ca stare de agravare a pedepselor).
Tot în defavoarea inculpatului, a fost reținută și atitudinea doar parțial sinceră, precum și faptul că a părăsit teritoriul României în timp ce era cercetat penal, plecând în Cipru.
în favoarea inculpatului, s-a reținut faptul că până la 39 de ani acesta nu a avut antecedente penale, are 2 copii minori în întreținere și a lucrat o mare perioadă de timp (agent de pază).
în aceste condiții, Tribunalul a apreciat că se impune aplicarea unor pedepse cu executarea în regim de detenție, în cuantum ușor superior minimelor legale, pentru a răspunde împrejurărilor în favoarea și în defavoarea inculpatului.
Cât privește latura civilă a cauzei, în condițiile în care partea civilă nu a apreciat cuantumul pretențiilor civile, nici dacă sunt daune morale sau materiale, în lipsa oricărei posibilități de evaluare a prejudiciului, acțiunea civilă a fost respinsă ca neîntemeiată (a părții civile T.G.).
împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul M.M. care a solicitat reducerea pedepsei, apreciind că este prea mare, să se țină cont de circumstanțele sale personale și de prevederile art. 3201 C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 318/ A din 1 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.M. împotriva sentinței penale nr. 762 din 12 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.
S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus arestarea preventivă de la 06 ianuarie 2012 lăzi.
Analizând apelul inculpatului în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, curtea de apel a constatat că situația de fapt a fost corect reținută, fiind dovedită cu probele administrate, iar inculpatul nu a criticat în apelul său această situație.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, s-a reținut că instanța de fond a făcut o justă aplicare a prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), că a ținut cont de gravitatea deosebită a faptelor comise, de pericolul social al acestora, de violența manifestată de către inculpat, de modalitatea de acționare și de scopul urmărit, fiind avute în vedere, de asemenea, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, instanța de fond orientându-se la pedepse ușor peste minimul prevăzut de lege, deși inculpatul a dat dovadă de o cruzime ieșită din comun.
Solicitarea inculpatului de a se aplica dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, în condițiile în care este vorba de o infracțiune, respectiv tentativa la omor deosebit de grav, care este exceptată de la această procedură, iar inculpatul nu a fost în totalitate sincer la instanța de fond care, în fața cercetării judecătorești, a administrat probe.
S-a reținut că aspectele învederate de către inculpat, care țin de circumstanțierea sa, au fost avute în vedere de către instanța de fond, care a dat o eficiență destul de mare în condițiile în care a orientat pedepsele către minimul prevăzut de lege.
în concluzie, s-a apreciat că nu sunt motive care să justifice reducerea pedepsei aplicate inculpatului, reținându-se că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motivată atât în fapt, cât și în drept.
împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.M., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârilor și, pe fond, reducerea cuantumului pedepsei, ca urmare a reținerii de circumstanțe atenuante, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen.
Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 3859alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa, respectiv tentativă de omor calificat și deosebit de grav prev. și ped. de art. 174-175 alin. (1) lit. b) și h) și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., șantaj în formă continuată prev. și ped. de art. 194 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (acte materiale săvârșite în perioada decembrie 2006 - 27/28 februarie 2007) și șantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. (faptă săvârșită în luna martie 2007).
Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate, înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen.
înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile comise, au fost stabilite într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunilor, precum și circumstanțelor personale ale recurentului inculpat.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.
înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Este neîndoielnic că faptele săvârșite prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru aceste infracțiuni, precum și împrejurările în care au fost comise și modul de acționare.
Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoașterea unor astfel de împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată. în această apreciere, se va ține seama de pericolul social concret al faptelor, de ansamblul împrejurărilor în care s-au săvârșit infracțiunile, de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.
Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.
în prezenta cauză, înalta Curte, în acord cu instanța de fond și cu cea de prim control judiciar, constată că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea recurentului inculpat, cu consecința reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptelor comise, modul concret în care a fost derulată activitatea infracțională, cruzimea de care a dat dovadă recurentul inculpat față de victimă, dar și comiterea în concurs și a altor infracțiuni în legătură cu infracțiunea contra vieții. Pe de altă parte, se constată că datele care caracterizează favorabil persoana inculpatului (persoană muncitoare, care a lucrat în țară, dar și în Cipru, care are doi copii minori, a recunoscut și a regretat faptele comise) au fost avute în vedere de către instanța de fond atunci când a orientat pedepsele aplicate inculpatului în imediata apropiere a minimului prevăzut de lege.
Așa fiind, înalta Curte constată că pedepsele aplicate sunt corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, ținând cont și de textul incriminator, fiind apte să răspundă scopului preventiv și de reeducare consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen.
Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
în temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive de la 5 ianuarie 2012 la 7 ianuarie 2013.
în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care s-a inclus și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 16/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 14/2013. Penal → |
|---|
