ICCJ. Decizia nr. 1243/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1243/2013
Dosar nr. 6872/2/2012
Şedinţa publică din 10 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 432 din 31 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 162 rap. la art. 158 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală republicată, a recunoscut sentinţa penală din data de 16 noiembrie 2010, pronunţată de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Pesta, în Dosarul nr. 2.F.k.26.999/2010/23-i, modificată prin decizia din 24 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Capitalei, în Dosar nr. 21 Fkf, 10.782/2010/2011, rămasă definitivă, a dispus transferarea persoanei condamnate B.Z. (fiul lui Ş. şi E., născut în municipiul Satu Mare, cu domiciliul în comuna/sat Săcăşeni, judeţul Satu Mare), într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei de 5 ani închisoare, a dedus din pedeapsa aplicată arestarea preventivă şi perioada executată de la data de 16 ianuarie 2010 la zi şi a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
Pentru a reţine astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că Ia data de 5 septembrie 2012, s-a înregistrat pe rolul acestei Curţi sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale din 16 septembrie 2010, pronunţată de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Pesta, în Dosarul nr. 2.Fk.26.999/2010/23-i, modificată prin decizia din 24 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Capitalei în Dosarul nr. 21.Fkf. 10.782/2010/11, ca instanţă de apel, rămasă definitivă, privind condamnarea persoanei transferabile B.Z. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, varianta crimă (3 fapte), tentativă la infracţiunea de tâlhărie, varianta crimă, tentativă la infracţiunea de vătămare corporală gravă, varianta crimă, prev. de art. 321 alin. (1) şi alin. (3) lit. a), c) şi art. 170 alin. (1) şi (2) C. pen. ungar, faţă de acesta dispunându-se şi măsura interzicerii exercitării drepturilor civile pe o perioadă de 6 ani.
Examinând actele şi lucrările efectuate în acest dosar, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în speţa dedusă judecăţii, Curtea de Apei Bucureşti, secţia I penală, a reţinut următoarele:
La data de 16 august 2012, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, sub nr. 2426/II-5/2012, adresa nr. 64327/2012 din data de 08 august 2012 a Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, prin care a transmis unităţii de parchet cererea nr. XX-NBSKFO/1562-17/2012, formulată la data de 22 iunie 2012, de către Ministerul Administraţiei Publice şi Justiţiei al Republicii Ungare, prin care se solicită transferarea persoanei condamnate B.Z. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicată faţă de acesta de către instanţele de judecată din statul solicitant.
Din examinarea înscrisurilor comunicate de statul de condamnare, în aplicarea dispoziţiilor art. 147 alin. (2) lit. a) - c) din Legea nr. 302/2004, republicată şi art. 6, alin. (2) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, s-a constatat că prin sentinţa penală din 16 septembrie 2010, pronunţată de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Pesta în Dosarul nr. 2.Fk.26.999/2010/23-i, modificată prin decizia din 24 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Capitalei în Dosarul nr. 21.Fkf. 10.782/2010/11, ca instanţă de apel, rămasă definitivă, numitul B.Z. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, varianta crimă (3 fapte), tentativă la infracţiunea de tâlhărie, varianta crimă, tentativă la infracţiunea de vătămare corporală gravă, varianta crimă, prev. de art. 321 alin. (1) şi alin. (3) lit. a), c) şi art. 170 alin. (1) şi (2) C. pen. ungar, faţă de sus-numit dispunându-se şi măsura interzicerii exercitării drepturilor civile pe o perioadă de 6 ani.
În fapt, s-a reţinut că, în noaptea de 15/16 ianuarie 2010, numitul B.Z., împreună cu un minor şi un major, au deposedat, în loc public, prin violenţe fizice şi ameninţare cu un cuţit, patru părţi vătămate de mai multe bunuri şi sume de bani, una dintre victime suferind în urma loviturilor aplicate leziuni corporale pentru a căror vindecare au fost necesare 8 zile de îngrijiri medicale.
Potrivit înscrisului, privind stadiul executării pedepsei emis de către autorităţile judiciare ungare, executarea pedepsei aplicate faţă de numitul B.Z. a început la data de 16 ianuarie 2010 şi încetează la data de 15 ianuarie 2015, sus-numitul fiind încarcerat în Penitenciarul Sopronkohida.
În cauză, s-a procedat la examinarea îndeplinirii condiţiei dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, rezultând că faptele care au atras condamnarea numitului B.Z. au corespondent în legislaţia penală română, fiind incriminate de dispoziţiile art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 180 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. român, iar pedeapsa complementară se regăseşte în dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen., conform certificatului de legislaţie aplicabil în cauză.
De asemenea, în cauză, s-a examinat îndeplinirea condiţiilor prevăzute în dispoziţiile art. 143 lit. a) - d) rap. la art. 2 lit. p) din Legea nr. 302/2004 republicată, obţinându-se relaţii cu privire la cetăţenia şi domiciliul numitului B.Z., conform adreselor nr. 3537362 din 24 august 2012 a Ministerului Administraţiei şi Internelor - Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi nr. 1909113 din 11 din 23 august 2012 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Paşapoarte, precum şi cu privire la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a sus-numitului şi la restul de pedeapsă rămasă de executat.
Potrivit procesului-verbal nr. Bv.92/2012/2, întocmit la data de 22 martie 2012 de autorităţile judiciare ungare, numitul B.Z. a fost de acord să fie transferat în România în vederea continuării executării pedepsei.
Pe cale de consecinţă, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege în această materie, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a recunoscut sentinţa penală din data de 16 septembrie 2010, pronunţată de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Pesta, în Dosarul nr. 2.F.k.26.999/2010/23-l, modificată prin decizia din 24 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Capitalei, în Dosar nr. 21 Fkf, 10.782/2010/2011, rămasă definitivă, privind pe cetăţeanul român B.Z. şi a dispus transferarea persoanei condamnate B.Z. într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei de 5 ani închisoare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., apreciind că instanţa de fond a omis să aplice şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Înalta Curte, analizând hotărârea sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., apreciază recursul ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanţă a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 224/2006, respectiv:
- condamnatul B.Z. este cetăţean român conform relaţiilor obţinute de Ia Ministerul Administraţiei şi Internelor;
- hotărârea pusă în executare este definitivă, conform datelor furnizate de autorităţile judiciare ungare;
- la data examinării cererii de transferare, în fond, condamnatul mai avea de executat mai mult de 2 ani de închisoare din pedeapsa aplicată de 5 ani închisoare. Executarea pedepsei a început de la data de 16 ianuarie 2010, urmând a se împlini la data de 15 ianuarie 2015;
- prin procesul-verbal nr. Bv.92/2012/2, întocmit la data de 22 noiembrie 2012 de autorităţile judiciare ungare, numitul B.Z. a fost de acord să fie transferat în România în vederea continuării executării pedepsei.
- faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate B.Z., au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen. şi art. 180 alin. (2) C. pen. român, iar pedeapsa complementară se regăseşte în dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.;
- statul de condamnare şi statul de executare cooperează în vederea efectuării acestei transferări.
În ceea ce priveşte pedeapsa secundară a interzicerii drepturilor civile pe o perioadă de 6 ani dispusă faţă de condamnatul B.Z. prin sentinţa penală din data de 16 septembrie 2010, pronunţată de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Pesta, în Dosarul nr. 2.F.k.26.999/2010/23-i, modificată prin decizia din 24 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Capitalei, în Dosar nr. 21 Fkf, 10.782/2010/2011, Înalta Curte consideră că aceasta reprezintă o pedeapsă accesorie pentru pedeapsa principală de 5 ani închisoare, ce va însoţi această pedeapsă.
În aceste condiţii, după efectuarea transferului într-un penitenciar din România, condamnatul B.Z. va continua executarea pedepsei principale aplicate de 5 ani închisoare, dar şi a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 6 ani.
Ca urmare, Înalta Curte constatând că instanţa de fond nu a recunoscut interzicerea drepturilor civile ca pedeapsă accesorie, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 432 din 31 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, va casa în parte sentinţa şi, rejudecând, va interzice intimatului condamnat persoană transferabilă B.Z. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, aplicată prin sentinţa penală din data de 16 septembrie 2010, pronunţată de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Pesta, în Dosarul nr. 2.F.k.26.999/2010/23-i, modificată prin decizia din 24 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Capitalei, în Dosar nr. 21 Fkf, 10.782/2010/2011.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 432 din 31 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează în parte sentinţa şi rejudecând, interzice intimatului condamnat persoană transferabilă B.Z., exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei care nu contravin prezentei hotărâri.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet rămân în sarcina statului.
Definitivă
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1238/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1253/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
