ICCJ. Decizia nr. 1253/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1253/2013
Dosar nr. 14266/99/2011
Şedinţa publică din 11 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 174 din 3 mai 2012 pronunţată în Dosarul nr. 14266/99/2011 al Tribunalului Iaşi s-a dispus condamnarea inculpatului S.P., fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a -II-a, lit. b) şi lit. c) (respectiv dreptul de a fi administrator în cadrul societăţilor comerciale) C. pen. pe durată de 2 ani;
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În temeiul disp. art. 33 lit. a), 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a -II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, b) şi c) C. pen.
În baza disp. art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă pe o durată de 5 ani, care constituie termen de încercare potrivit disp. art. 862 C. pen.
În baza disp. art. 863 C. pen. s-a impus inculpatului respectarea măsurilor de supraveghere prev. de alin. (1) al textului de lege sus-menţionat, respectiv:
- să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare a infractorilor, organ desemnat de instanţă cu supravegherea sa;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului asupra disp.art. 864 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea şi a executării pedepsei accesorii, constând in interzicerea drepturilor prevăzute in art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza disp. art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul S.P., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.S.C. SRL, cu sediul în Bucureşti, prin administrator P.T. să plătească părţii civile A.N.A.F. - D.G.F.P. Iaşi suma de 2936 RON cu titlu de despăgubiri civile - TVA, la care se adaugă majorările de întârziere calculate conform dispoziţiilor legale, până la achitarea integrală a obligaţiei de plată.
În temeiul disp. art. 348 rap. la art. 14 alin. (3) lit. a) Cod proc. pen., s-a dispus anularea actelor false, respectiv a facturilor nr. F1., F2., F3., F4., F5., F6., chitanţele nr. C1., C2., C3., C4., C5., facturile nr. F7., F8., F9., chitanţele nr. C6., C7., C8., factura nr. F10., chitanţa nr. C9., factura nr. F11., chitanţa nr. C10., facturile nr. F12., F13., F14., F15., F16., F17., F18., F19., F20., F21., F22., F23., chitanţele nr. C11., C12., C13., C14., C15., C16., C17., C18., C19., C20., C21., C22., facturile nr. F24., F25., F26., F27., F28., F29., chitanţele nr. C23., C24., C25., C26., menţionate în declaraţia inculpatului.
În baza disp. art. 357 alin. (2) lit. c), rap la art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a menţinut instituirea sechestrului asigurător dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 28 februarie 2012, măsură ceva fi adusă la îndeplinire prin organele proprii de executare ale A.N.A.F. - D.G.F.P. Iaşi.
În temeiul disp. art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, se va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului o copie a dispozitivului hotărârii, pentru cuvenitele menţiuni în registrul comerţului.
În baza disp. art. 189 C. proc. pen. onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 RON (delegaţia nr. D1. din 20 decembrie 2011), va fi avansat iniţial din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, urmând a fi inclus în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 RON reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Societatea comercială SC T.S.C. SRL Iaşi a fost înfiinţată la data de 04 ianuarie 2006 de către inculpatul S.P. şi soţia sa, S.M., societatea având numărul de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerţului Iaşi J1. şi C. fisc. nr. CF1., sediul social fiind stabilit la domiciliul asociaţilor, în Iaşi, B-dul P.
Inculpatul deţinea 75% din părţile sociale, iar prin hotărârea din 10 ianuarie 2006 a adunării asociaţilor a fost mandatat să reprezinte cu puteri depline societatea în calitate de administrator.
La data de 02 octombrie 2008 comisarii Gărzii Financiare - Secţia Iaşi au efectuat un control operativ şi opinat la societatea administrată de inculpat şi au constatat că acesta desfăşoară activitatea de comerţ cu ridicata cu diverse materiale de construcţii (ţevi, plasă de sârmă, ciment, rulmenţi, etc.), precum şi activitatea de prestări servicii constând în intermedieri transport marfă.
Din verificarea documentelor puse la dispoziţie de către S.P. pentru perioada ianuarie 2007 - august 2008, s-a stabilit că acesta s-a aprovizionat cu mărfuri de la diverşi furnizori în baza unor documente (facturi fiscale şi chitanţe) care nu aveau înscrise elemente ce asigură autenticitatea acestora, lipsind numele şi semnătura delegaţilor, identificarea mijlocului de transport utilizat, lipsind avizele de însoţire a mărfurilor, fapt pentru care au ridicat 51 de facturi şi 47 de chitanţe fiscale în original, prin procesul-verbal de ridicare înscrisuri din 02 octombrie 2008, urmând a se efectua un control amănunţit privind legalitatea şi realitatea activităţilor economice desfăşurate.
Ca urmare a solicitării nr. S1. din 22 decembrie 2008 a Gărzii Financiare - Secţia Iaşi, A.N.A.F. Iaşi - Activitatea de Inspecţie Fiscală a efectuat un control fiscal general pentru perioada 05 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2008, rezultatele fiind consemnate în Raportul de Inspecţie Fiscală nr. C/7208 din 16 iulie 2009.
S-a stabilit în mod cert că societatea administrată de inculpat s-a aprovizionat cu mărfuri de la un număr de 9 (nouă) furnizori, din care şapte erau din Bucureşti iar doi din Constanţa şi Suceava, cu un număr total de 51 de facturi, a căror valoare însumată este de 349.951,59 RON, mărfurile fiind achitate numerar.
S-a procedat la verificarea încrucişată a firmelor furnizoare sub coordonarea Gărzii Financiare - Comisariatul General, iar rezultatele transmise de către Garda Financiară - Secţiile teritoriale au precizat că firmele furnizoare au fost radiate de la Oficiul Registrului Comerţului, ori nu funcţionau la sediul social declarat, unele nu au avut deloc relaţii comerciale cu firma inculpatului, iar altele nu au avut nici activitate de la înfiinţare şi până la radierea lor.
Astfel, de la societatea SC. F.G. SRL Bucureşti, inculpatul s-a aprovizionat cu mărfuri în valoare de 11.995,2 RON cu facturile seria B1. nr. F30. din 29 iunie 2007 şi seria B1. nr. F24. din 28 iunie 2007, dar din Nota unilaterală seria NN1. nr. N1. din 23 octombrie 2008 a Gărzii Financiare - secţia Bucureşti rezultă că această societate înfiinţată în 2005 nu a desfăşurat nicio activitate până la data de 26 februarie 2008, când a fost radiată din evidenţele O.R.C.
De la SC S.I. SRL Bucureşti, inculpatul s-a aprovizionat cu mărfuri industriale cu facturile seria B1. nr. F7. din 07 martie 2008, nr. F8. din 08 martie 2008, nr. F31./ fără dată, nr. F32. din 30 iunie 2007 şi nr. F9. din 23 iunie 2008 în sumă totală de 132.312,85 RON.
Prin Nota de constatare seria NN1. nr. N2. din 22 octombrie 2008 a Gărzii Financiare - secţia Bucureşti rezultă că această societate nu există nici ca denumire, iar singura societate cu un nume asemănător (SC S.I. SRL Bucureşti) nu a avut nicio relaţie comercială cu firma inculpatului.
De la SC T.G. SRL Moeciu, jud. Braşov, inculpatul s-a aprovizionat cu mărfuri în valoare totală de 65.587,79 RON cu un număr de 12 facturi (de la seria B2. nr. F33. din 12 februarie 2008 până la seria B2. nr. F23. din 25 aprilie 2008, dar controlul efectuat de Garda Financiară Secţia Braşov a demonstrat că de la înfiinţare şi până la data controlului, această societate nu a avut nicio relaţie comercială cu SC T.S.C. SRL Iaşi, iar facturile existente la inculpat nu au fost emise de către această societate.
S-a stabilit astfel că SC T.S.C. SRL Iaşi a desfăşurat în perioada februarie 2007 - 31 decembrie 2008 operaţiuni comerciale fictive, cheltuielile făcute cu aprovizionarea mărfurilor fiind nedeductibile fiscal, întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt deductibile „cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor….”
Simpla afirmaţie a inculpatului că a fost de bună credinţă înregistrând în contabilitate facturile şi chitanţele false primite de la ţiganii furnizori nu înlătură intenţia sa clară de a efectua acte şi fapte de comerţ cu mărfuri a căror provenienţă este ilicită şi de a se sustrage (prin înregistrarea lor în contabilitate) de la plata unor sume net superioare celor efectiv plătite către bugetul de stat, art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 prevăzând şi sancţionând penal tocmai acest lucru:” Evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive”.
Prin majorarea ilegală a cheltuielilor societăţii inculpatul a diminuat nelegal profitul real al acesteia, organele de inspecţie fiscală calculând un impozit pe profit suplimentar pentru perioada februarie 2007 - 31 decembrie 2008 de la 49.297 RON, la care au calculate şi accesorii fiscale de 28.794 RON, până la data de 16 iulie 2009.
În timpul inspecţiei fiscale, inculpatul a achitat voluntar suma de 15.000 RON cu O.P. din 16 iulie 2009, rămânând neacoperit un prejudiciu de 34.297 RON.
Având în vedere faptul că societatea SC T.S.C. SRL Iaşi a fost înregistrată ca plătitoare de TVA la data de 05 ianuarie 2006, organele de inspecţie fiscală au stabilit că aceasta avea obligaţia depunerii lunare a decontului de TVA începând cu data de 01 ianuarie 2007, întrucât depăşeşte plafonul de 100.000 euro cifră de afaceri, conform bilanţului la 31 decembrie 2006, conform art. 1561 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
În urma verificării modului de calcul, înregistrare şi virare a TVA, inspecţia fiscală a stabilit o diferenţă suplimentară de TVA de virat de 55.875 RON, fără a se acorda şi dreptul de deducere a TVA aferent celor 51 de facturi false, întrucât, potrivit art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să deţină o factură care să cuprindă informaţiile prevăzute de art. 155 alin. (5) din C. fisc.
Astfel, factura fiscală trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele informaţii:
- seria şi numărul facturii; data emiterii facturii; numele, adresa şi codul de înregistrare fiscală al persoanei care emite factura; numele, adresa şi codul de înregistrare fiscală, după caz, al beneficiarului de bunuri sau servicii; denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate; valoarea bunurilor sau serviciilor, exclusiv taxa pe valoare adăugată; cota de taxă pe valoare adăugată sau menţiunea scutit cu drept de deducere, scutit fără drept de deducere, neimpozabil sau neinclus în baza de impozitare, după caz; valoarea taxei pe valoarea adăugată, pentru operaţiunile taxabile.
Fiind audiat în cursul urmării penale, inculpatul a declarat că a cumpărat mărfurile de la diverşi ţigani din T., jud. Galaţi şi din Bucureşti, recunoscând astfel săvârşirea faptelor, din moment ce nu l-a interesat decât obţinerea şi folosirea facturilor şi chitanţelor primite de la aceştia, având însă cunoştinţele necesare în ceea ce priveşte legalitatea formularisticii folosite în contabilitate şi mijloacele frauduloase necesare ascunderii sursei de venit impozabil.
În termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen., sentinţa penală pronunţată de tribunal a fost apelată de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Iaşi, prin reprezentanţi legali şi de inculpatul S.P. pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Partea civilă A.N.A.F. Bucureşti - D.G.F.P. Iaşi a solicitat să se constate că instanţa de fond în mod eronat a stabilit drept prejudiciu doar suma de 140.917 RON, fără să observe că prejudiciul real este de 169.711 RON, aşa cum s-a arătat prin cererea de constituire de parte civilă.
Cum inculpatul a achitat suma de 93.270 RON (55.875 RON - TVA; 1.625 RON - majorări aferente T.V.A. ; 35,770 RON - impozit pe profit) , a mai rămas de achitat suma de 76.441 RON (34.120 RON - majorări TVA; 13.527 RON - impozit pe profit; 28.794 RON - majorări aferente impozitului pe profit).
Inculpatul S.P. a invocat nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii apelate, pentru motivele arătate în scris şi susţinute oral de apărătorul ales.
Sub aspectul laturii penale, privitor la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, s-a susţinut că nu a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie, raţionamentul pe care prima instanţă şi-a baza soluţia de condamnare nu a reuşit să dovedească înregistrarea fictivă în contabilitate a unor achiziţii şi reţinerea unor operaţiuni comerciale nereale, toate mărfurile cumpărate se regăsesc calitativ, cantitativ şi valoric în balanţa stocurilor de marfă şi au fost vândute cu documente justificative, acesta fiind obiectul de activitate al firmei.
Considerând că infracţiunea de evaziune fiscală, constând în evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale, nu există, s-a solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., s-a susţinut că modalitatea în care se reţine că s-a procedat la falsificarea facturilor şi chitanţelor nu a constituit-o contrafacerea scrierii sau a subscrierii ori alterarea conţinutului, ceea ce atrage achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Sub aspectul laturii civile, având în vedere solicitarea de achitare anterior argumentată, s-a solicitat respingerea acţiunii civile formulate de partea civilă A.N.A.F. Bucureşti - prin D.G.F.P. Iaşi.
Într-o teză subsidiară s-a solicitat reducerea cuantumului pedepsei spre minimul prevăzut de lege, cu aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei, luând în considerare următoarele aspecte: stăruinţa de a achita obligaţiile fiscale derivate din activitatea desfăşurată; atitudinea pe parcursul procesului penal, precum şi obligarea sa exclusiv la plata sumei de 2.936 RON, fără majorări de întârziere calculate conform dispoziţiilor legale, deoarece poate constitui prejudiciu în cazul infracţiunii de evaziune fiscală doar debitul efectiv creat bugetului de stat, nu şi accesoriile care reprezintă majorări de întârziere şi care nu pot fi incluse în conţinutul prejudiciului.
Instanţa de apel a apreciat criticile inculpatului ca nefondate, constatând că solicitarea acestuia de achitare este neîntemeiată, apărările sale fiind contrazise de probele administrate în cauză, în baza cărora s-a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului.
Analizând sentinţa primei instanţe şi sub aspectul tratamentul sancţionator aplicat, instanţa de apel a constatat, de asemenea, temeinicia hotărârii, prin aplicarea corectă a criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen.
În ceea ce priveşte apelul părţii civile A.N.A.F. Bucureşti -prin D.G.F.P. Iaşi, s-a reţinut că acesta este fondat deoarece instanţa de fond, deşi a arătat în considerentele hotărârii că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale şi întemeiată în totalitate acţiunea părţii civile, în dispozitiv, a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata prejudiciului efectiv, la care a adăugat, potrivit solicitării părţii civile, majorări de întârziere prevăzute de art. 120 din O.G. 92/2003 privind C. proc. fisc., calculate pe fiecare zi de întârziere până la data achitării integrale a debitului.
Art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. se referă la dobânda legală care se calculează pe fiecare zi de întârziere până la data achitării integrale a debitului, accesoriile fiscale fiind compuse din majorările şi penalităţile aferente prejudiciului iniţial.
Aceste accesorii fiscale, respectiv, majorările şi penalităţile aferente prejudiciului iniţial, se calculează global, în acord cu prevederile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., sub forma unei sume totale, fiind şi cerute astfel de partea civilă.
Astfel, partea civilă a cerut despăgubiri în cuantum total de 169.711 RON, la care se adaugă dobânda legală prevăzută de art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. calculată pe fiecare zi de întârziere până la data achitării integrale a debitului.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat se structurează astfel: 49.297 RON impozit pe profit şi 55.875 - TVA, precum şi sumele reprezentând majorările şi penalităţile aferente acestor sume, respectiv, 28794 RON - majorări de întârziere aferente impozitului pe profit şi 35.745 RON - majorări aferente T.V.A. de plată.
Din evidenţele fiscale rezultă că inculpatul a achitat sume de 93.270 RON, care are următoarea componentă: 55.875 RON - TVA; 1.625 RON - majorări aferente T.V.A. şi 35.770 RON - impozit pe profit şi a mai rămas de achitat suma de 76.441 RON, care se stricturează astfel: 34.120 RON - majorări TVA; 13.527 RON - impozit pe profit; 28.794 RON - majorări aferente impozitului pe profit.
Instanţa de fond a reţinut că prejudiciul cauzat bugetului de stat este în sumă de 140.917 RON, iar inculpatul a achitat 90.334 RON şi mai are de achitat suma de 2.936 RON reprezentând T.V.A., la care se adaugă majorările de întârziere calculate conform dispoziţiilor legale, până la achitarea integrală a obligaţiei de plată, fără a le cuantifica sub forma unor sume globale, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
În baza acestor considerente, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 164 din 8 noiembrie 2012 a admis apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. Bucureşti - prin D.G.F.P. Iaşi - împotriva sentinţei penale nr. 174 din 03 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Iaşi, sentinţă pe care a desfiinţat-o în parte, în latură civilă.
I. Rejudecând cauza:
A înlăturat dispoziţia vizând obligarea inculpatului S.P., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.S.C. SRL, cu sediul în Bucureşti, str. C., prin administrator P.T. la plata către partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Iaşi a sumei de 2.936 RON cu titlu de despăgubiri civile - TVA, la care a adăugat majorările de întârziere calculate conform dispoziţiilor legale, până la achitarea integrală a obligaţiei de plată.
În baza disp. art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. a obligat pe inculpatul S.P., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.S.C. SRL, prin administrator P.T. să plătească părţii civile A.N.A.F. - D.G.F.P. Iaşi suma de 76.441 RON (34.120 RON - majorări TVA; 13.527 RON - impozit pe profit; 28.794 RON - majorări aferente impozitului pe profit) cu titlu de despăgubiri civile, la care a adăugat dobânda legală prevăzută de art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. calculată pe fiecare zi de întârziere până la data achitării integrale a debitului.
A menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii penale.
II. A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.P. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul - inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de partea civilă au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.P., care a reiterat criticile formulate că în apel, solicitând în principal, achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea de evaziune fiscală (caz de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.) şi în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea de fals în înscrisuri (caz de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.) iar în subsidiar reindividualizarea pedepsei (caz de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.).
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând decizia penală recurată, atât sub aspectul criticilor formulate de recurent, cât şi în conformitate cu disp.art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Primul caz de casare invocat în principal de inculpat este cel prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în cadrul căruia se solicită achitarea pentru infracţiunea de evaziune fiscală, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., susţinându-se că fapta nu există.
Apărarea inculpatului, formulată de altfel atât la fond, cât şi în apel, a fost corect respinsă de ambele instanţe, care au constatat că probatoriul administrat în cauză confirmă existenţa faptei.
Audiat în faza urmăririi penale, la data de 13 aprilie 2009, inculpatul S.P. a declarat că în calitate de administrator al SC T.S.C. SRL Iaşi s-a ocupat în exclusivitate de activitatea societăţii, în baza unei hotărâri AGA, iar cu privire la achiziţiile din perioada ianuarie 2007 - august 2008 a declarat ca acestea erau destinate unei lucrări de montaj la complexul comercial C. Iaşi, iar o parte au fost vândute către SC A.M.S. SA Iaşi cu care avea un contract de furnizare.
La data de 04 august 2009, tot în cursul urmăririi penale, inculpatul face precizări cu privire la cele 51 de facturi menţionate în nota de control a Gărzii Financiare, arătând că mărfurile respective au fost achiziţionate în Iaşi, fiind aduse cu maşinile furnizorilor, cetăţeni rromi din zona T. şi Bucureşti, persoane cărora nu le-a solicitat niciodată actele de identitate sau actele societăţii.
Inculpatul a recunoscut că mare parte din aceste facturi şi chitanţe nu erau completate la toate rubricile, astfel că le-a completat personal întrucât cetăţenii respectivi nu ştiau carte.
Aceste mărfuri au fost livrate de către inculpat la SC A.M.S. SA Iaşi, inculpatul recunoscând că nu a verificat firmele furnizoare şi nu a cerut actele de identitate ale furnizorilor, însă susţine că respectivele facturi le-a înregistrat în contabilitatea societăţii.
De asemenea, inculpatul declară că i-a fost prezentat raportul de inspecţie A.N.A.F. şi obligaţiile fiscale rezultate din înregistrarea unor facturi nedeductibile fiscal, sume pe care a declarat că doreşte să le achite.
Cu ocazia declaraţiei date în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a nuanţat prezentarea situaţiei de fapt, în încercarea de a obţine exonerarea de răspundere penală.
Astfel, inculpatul a declarat că, în calitate de furnizor al SC A.M.S. SA Iaşi s-a documentat de pe internet pentru procurarea unor piese de schimb, făcând verificări la Registrul Comerţului, constatând astfel că toate societăţile cu care derula afaceri comerciale erau înregistrate şi funcţionau.
Mărfurile erau livrate de către reprezentanţii firmelor furnizoare, însoţite de facturile aferente, semnate şi ştampilate, astfel că nu mai avea ce verificări să facă. Recunoaşte inculpatul doar că pe unele facturi a trecut personal data, întrucât nu dorea să depăşească plafonul de casă zilnic, şi nu datorită faptului că furnizorii erau cetăţeni rromi care nu ştiau carte, aşa cum declarase anterior.
În legătură cu aceste persoane inculpatul a susţinut că lucrătorii de poliţie au consemnat în declaraţia din 04 august 2009 faptul că erau furnizorii mărfurilor, întrucât doreau să-i identifice şi să-i trimită în judecată.
De asemenea, inculpatul declară că a achitat o parte din prejudiciul cu care s-a constituit parte civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Iaşi, deşi nu se considera vinovat, întrucât la parchet i s-a comunicat că nu va mai fi trimis în judecată dacă achită integral prejudiciul.
Interpelat asupra demersului privind cesionarea societăţii, inculpatul a declarat că nu reuşea să o gestioneze, iar societatea avea nevoie de o infuzie de capital, astfel că a înfiinţat o nouă societate, cu acelaşi obiect de activitate, SC T.S.S. SRL, societate care este în funcţiune şi derulează activităţi de intermediere afaceri cu obiecte metalurgice.
Martorii B.C.C. şi M.D., audiaţi la propunerea inculpatului au relatat aspecte care vizează operaţiunile de descărcare a unor mărfuri fie la sediul C. Iaşi , fie la depozitul societăţii din zona V., precum şi modalitatea în care erau furnizate unele colete cu mărfuri, respectiv prin firme de curierat.
De asemenea, martorul M.D. a confirmat că a asistat la o convorbire telefonică a inculpatului cu un furnizor pe care îl găsise pe internet, după care inculpatul a verificat societatea pe site-ul Ministerului Finanţelor, însă martorul nu a avut nicio explicaţie asupra faptului că în discuţie sunt facturi emise de societăţi care la momentul emiterii figurau radiate la Registrul Comenţului.
Martora B.E., contabila societăţii relatează faptul că se ocupa de contabilitatea firmei, însă facturile şi chitanţele îi erau prezentate de către inculpat, iar mărfurile erau ulterior revândute. Declară martora că în cadrul firmei era o practică pentru a evita depăşirea plafonului de casă zilnic, de a se menţiona pe documente o dată ulterioară, iar la solicitarea inculpatului a completat personal datele pe unele chitanţe, după care le înregistra în contabilitate. Susţine martora că nu a făcut nicio verificare a societăţilor furnizoare, întrucât programul de contabilitate pe care-l folosea i-ar fi semnalat eroarea în cazul în care C.U.I-ul societăţilor era greşit, iar referitor la faptul că unele dintre facturi nu erau înregistrate la furnizor, această situaţie era de competenţa organelor fiscale care trebuiau să facă verificări.
Apărarea inculpatului nu poate fi primită, având în vedere că în calitate de administrator al societăţii comerciale avea obligaţia impusă de legiuitor de a înregistra în contabilitatea societăţii doar operaţiunile contabile care au la bază documente justificative care să cuprindă toate menţiunile legale şi care să facă dovada realităţii tranzacţiilor comerciale, conform disp. art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003.
În ceea ce priveşte apărarea avansată de inculpat în cursul cercetării judecătoreşti, cum că a efectuat verificări ale societăţilor furnizoare pe internet şi a fost convins că acestea nu sunt societăţi fantomă, aceasta contrazice declaraţiile sale iniţiale, şi nu poate fi reţinută de către instanţă întrucât inculpatul nu a reuşit să ofere explicaţii credibile asupra unor împrejurări esenţiale cum ar fi:
- unele societăţi comerciale figurau radiate la data emiterii facturilor incriminate, cum ar fi SC I.C. SRL, dizolvata la 02 octombrie 2007, iar la dosar sunt facturi emise de această societate la data de 29 mai 2008;
- reprezentanţii unor societăţi au declarat că nu au derulat niciodată afaceri comerciale cu SC T.S.C. SRL, cum ar fi: SC S.I. SRL, societate care nici nu există sub această denumire, în evidenţă fiind doar SC S.I.I. SRL, SC B.G. SRL;
- unele societăţi nu funcţionează la sediul menţionat în facturi, SC A.I. SRL, SC C.O. SRL, SC F.G.I. SRL, SC B.G. SRL, societate care nu a desfăşurat nicio activitate de la înfiinţare, SC M.R. SRL, SC C.S. SRL.
În drept, activitatea infracţională a inculpatului care intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi care conturează caracterul continuat al acesteia constă în înregistrarea în evidentele contabile ale societăţii a unui număr de 51 de facturii fiscale.
Aceste facturi nu îndeplineau calitatea de documente justificative din punct de vedere financiar-contabil, urmărindu-se cauzarea unui prejudiciu bugetului consolidat al statului.
Cum inculpatul a falsificat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, facturi şi chitanţe, prin înserare datei de emitere sau prin completarea integrală a unor facturi şi chitanţe pe care ulterior le-a înregistrat în contabilitate, în mod corect s-a constatat că faptele sale întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., astfel că nici cea de-a doua critică formulată de recurent, prin care se solicită achitarea pentru această infracţiune în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. (caz de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.) nu este fondată.
Înalta Curte apreciază ca neîntemeiat şi motivul de recurs invocat în subsidiar de inculpat, privind individualizarea pedepsei (cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.).
Inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă orientată către minimul prevăzut de textele incriminatoare, cu suspendarea executării acesteia sub supraveghere în baza art. 861 C. pen., valorificându-se în mod just atât circumstanţele reale ale comiterii faptelor, cât şi cele personale ale inculpatului, astfel că reducerea pedepsei nu se justifică.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.P. împotriva deciziei penale nr. 164 din 8 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 aprilie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 1243/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1255/2013. Penal. Contestaţie la executare... → |
---|