ICCJ. Decizia nr. 1225/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Ş! JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1225/2013
Dosar nr. 1449/101/2012
Şedinţa publică din 9 aprilie 2013
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 124 din 18 iunie 2012, Tribunalul Mehedinţi, a respins cererile de schimbare a încadrării juridice şi de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., formulate de inculpatul G.M.S.
În baza art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.M.S., la 12 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de trei ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pedeapsă complementară ce se va executa în conformitate cu dispoziţiile art. 66 C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei.
În baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 alin. (1) Iit. a raportat la art. 76 alin. (1) Iit. d) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la 10 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) Iit. a teza a II-a şi Iit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. raportat la art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa principală durata reţinerii şi a arestării preventive, începând cu 24 decembrie 2011 la zi.
În baza art. 357 alin. (2) Iit. b) C. proc. pen., s-a menţinut inculpatul G.M.S. în stare de arest şi s-a dispus restituirea, la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri, a corpurilor delicate.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut ca situaţie de fapt că la data de 24 decembrie 2011, în jurul orelor 03:00, fiind enervat din cauza cuvintelor adresate de victimă, inculpatul G.M.S. a alergat după aceasta, aplicându-i mai multe lovituri în zona capului şi a toracelui cu pumnii şi picioarele, victima căzând, inculpatul a continuat să-i aplice lovituri, producându-i leziuni care au condus la decesul acesteia.
Imediat după săvârşirea faptei inculpatul a părăsit locul faptei, conducând pe drumurile publice autoturismul marca X, având o îmbibaţie alcoolică în sânge de peste 0,80 grame litru alcool pur în sânge, respectiv 1,15 gr.‰.
S-a mai reţinut că iniţial, în faza urmăririi penale, în faţa procurorului în prezenţa apărătorului, inculpatul a recunoscut că i-a aplicat mai multe lovituri victimei cu pumnii şi picioarele în zona feţei şi a coastelor, victima căzând, dar a continuat să o lovească cu pumnii şi picioarele în zona coastelor.
De asemenea, pe parcursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a revenit asupra declaraţiei, precizând că i-a aplicat victimei o lovitură cu pumnul în piept, aceasta s-a dezechilibrat şi în momentul când era în cădere, a lovit victima cu piciorul în zona şoldului, dar după ce a căzut nu i-a mai aplicat alte lovituri.
Instanţa a mai reţinut că întrucât în cursul judecăţii inculpatul nu a mai recunoscut că i-a aplicat victimei mai multe lovituri (recunoscând doar aplicarea a două lovituri: una cu pumnul în zona pieptului, iar alta cu piciorul în zona şoldului), deşi acest fapt rezultă în mod evident din ansamblul probatoriului ce a fost administrat în cauză, instanţa a constatat că în cauză nu se impune aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., privind recunoaşterea vinovăţiei. La individualizarea pedepselor (principală, accesorie şi complementară) ce s-a aplicat acestui inculpat, precum şi la alegerea modalităţii de executare, instanţa a avut în vedere împrejurările concrete în care a fost comisă fapta (ambii protagonişti se afla într-o stare de surescitare datorită consumului excesiv de alcool), urmările produse (decesul victimei), persoana şi conduita inculpatului (care se află la primul contact cu legea penală, este tânăr, iar pe parcursul procesului a recunoscut în principiu că a agresat-o fizic pe victimă), limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracţiune.
Nu lipsită de relevanţă în stabilirea pedepsei a fost şi poziţia adoptată de inculpat în timpul procesului penal de faţă, care nu numai că a regretat săvârşirea acestor fapte şi a conştientizat consecinţele acestora, dar şi a fost de acord cu despăgubirea părţii civile în cuantumul solicitat de aceasta.
La individualizarea pedepsei principale şi accesorie au fost avute în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta, urmările produse (o stare de pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic) sau care s-ar fi putut produce, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precum şi conduita anterioară şi ulterioară a acestui inculpat.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi inculpatul G.M.S.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea apelului formulat, arătând că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă, deoarece au fost încălcate dispoziţiile art. 52, 72 şi 74 C. pen.
Inculpatul G.M.S. a solicitat admiterea apelului prin schimbarea încadrării juridice, în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., deoarece din probe nu rezultă că s-a urmărit moartea victimei, decesul datorându-se precipitării acesteia în urma căderii şi în contact cu asfaltul.
Prin decizia nr. 339 din 7 noiembrie 2012 Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul G.M.S. şi de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, împotriva sentinţei penale nr. 124 din 18 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în Dosarul nr. 1449/101/2012.
A fost dedusă detenţia preventivă de la 18 iunie 2012 şi a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că este nefondată cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. precum şi cererea inculpatului de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de articolul respectiv, în condiţiile în care în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul nu a mai recunoscut că i-a aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele victimei atât când aceasta era în picioare, dar şi când era căzută. În faţa instanţei a susţinut doar că i-a aplicat victimei o singură lovitură în zona pieptului, iar când victima era în cădere, i-a mai aplicat o lovitură cu piciorul în zona şoldului.
De asemenea, Curtea a reţinut că sunt nefondate criticile formulate de parchet, în privinţa individualizării pedepsei, având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social ridicat al faptelor, împrejurările şi modalitatea în care s-au săvârşit, decesul victimei a survenit ca urmare a loviturilor aplicate de inculpat cu pumnii şi picioarele, în urma unui conflict spontan, fără ca inculpatul să folosească vreun obiect tăietor sau contondent, atât victima, cât şi inculpatul, consumaseră alcool în cantitate mare, persoana inculpatului care este absolvent de liceu, face parte dintr-o familie bine închegată, a depus diligente pentru obţinerea de venituri licite, nu a negat săvârşirea faptei, a exprimat o atitudine de regret, a fost de acord să despăgubească în totalitate partea civilă I.G.S., astfel încât reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi cuantumul pedepsei rezultante de 12 ani închisoare sunt în măsură să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii, în termen legai, au declarat recursuri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul G.M.S. care au invocat cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 17 C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de inculpatul G.M.S. prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., reţine că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Printr-o judicioasă apreciere a probelor administrate, instanţa a stabilit o corectă situaţie de fapt şi a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei cercetate.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul şi funcţiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ atât circumstanţele reale de comitere a faptei, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului.
În ce priveşte schimbarea de încadrare juridică invocată de inculpat, prin prizma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constată că infracţiunile de omor şi, respectiv, loviri cauzatoare de moarte au în comun obiectul juridic generic care se referă la relaţiile sociale ocrotite de lege privitoare la drepturile persoanei, dar sunt deosebite sub aspectul obiectului juridic special, în sensul că în primul caz sunt încălcate relaţiile sociale privitoare la dreptul la viaţă, iar în al doilea caz, cele privitoare la integritatea corporală şi sănătate.
Or, în cauză, este dovedit că pe fondul consumului de alcool, între inculpatul G.M.S. şi victima G.D.M. a avut loc un conflict, iniţial verbal, iar în timpul căruia inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri în zona capului şi a toracelui, cu pumnii şi cu picioarele, lovituri ce au dus la decesul acesteia. Aşa fiind, se desprinde concluzia că inculpatul a avut intenţia de a lovi, faptă fiind comisă cu intenţie indirectă, iar nu cu intenţie depăşită (praeterintenţie).
În concluzie, în mod corect instanţele au reţinut că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de omor şi nu de loviri cauzatoare de moarte, aşa încât, recursul apare ca fiind nefondat sub aspectul criticii privind schimbarea de încadrare juridică.
În ce priveşte gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, Înalta Curte constată ca fiind deosebit de ridicat, având în vedere urmarea gravă şi ireparabilă produsă, prin fapta sa inculpatul a adus atingere uneia dintre valorile fundamentale ocrotite de legea penală, respectiv dreptul la viaţă.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul, aflat la o vîrstă tânără, nu are antecedente penale şi nici alte abateri, ceea ce ilustrează un comportament social pozitiv corect, împrejurări apreciate de instanţă justificat ca şi circumstanţele atenuante în raport de care, pedeapsa aplicată este aptă de a atinge scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, aşa încât, recursul se constată a fi nefondat şi sub acest aspect.
În ceea ce priveşte recursul formulat de reprezentantul Ministerului Public Înalta Curte constată că pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul G.M.S. este rezultatul procesului de individualizare, cu luarea în considerare a activităţii infracţionale concrete comise de inculpat, a gravităţii faptei imputate şi a posibilităţii reiterării comportamentului infracţional, a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, precum şi a circumstanţelor personale ale inculpatului şi conduita adoptată pe parcursul procesului penal.
Verificând toate circumstanţele reale şi personale ale comiterii faptei, instanţa a aplicat o pedeapsă care asigură finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen.
O reindividualizare a pedepsei, nu se justifică, scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., putând fi realizat prin executarea pedepsei aplicată de instanţa de fond, care corespunde sub aspectul naturii (privativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana inculpatului, cât şi atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenta sancţiunii.
În jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să aibă acea forţă care să-i arate inculpatului că a greşit, să-l determine la reflecţie şi să stimuleze în ei dorinţa ca pe viitor să manifeste o conduită corectă, justeţea pedepsei fiind susceptibilă să-l determine să regrete fapta şi să nu o mai repete.
O sancţionare mai uşoară a inculpatului nu ar fi în măsură să asigure scopul şi funcţiile pedepsei, din perspectiva prevenţiei generale şi speciale, având în vedere că suntem în prezenţa săvârşirii unei fapte deosebit de grave care impune o sancţionare proporţională cu fapta şi urmările acesteia.
Faţă de considerentele ce preced, urmează ca recursurile declarate în cauză să fie respinse, ca nefondate, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN MUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de inculpatul G.M.S. împotriva deciziei penale nr. 339 din 7 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 decembrie 2011 la 9 aprilie 2013.
Cheltuielile iudiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apei Craiova rămân în sarcina statului.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 9 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1177/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 1233/2013. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
