ICCJ. Decizia nr. 1340/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1340/2013
Dosar nr. 136/43/2011
Şedinţa publică din 27 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 269 din 5 noiembrie 2009, Tribunalul Harghita a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului T.J., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat atât în faza de urmărire penală cât şi în faza cercetării judecătoreşti, au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul întocmit de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Tg. Mureş a fost trimis în judecată inculpatul T.J. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinându-se că inculpatul T.J. făcea parte dintr-un grup de tineri care se ocupă cu traficul şi consumul ilicit de droguri iar, în perioada 12 ianuarie - 9 februarie 2007, în mai multe rânduri i-a vândut unui alt inculpat pe nume S.Z. diferite cantităţi de droguri.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare la locuinţa deţinută cu chirie de inculpatul în cauză, pe frigiderul din singura cameră de locuit s-au găsit o cutie cu medicamente cu inscripţia „C.” în care erau 10 şi ½ pastile de culoare alb-rozaliu ce aveau ştanţate o stea în 5 colţuri.
În urma efectuării analizelor la Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R. Bucureşti s-a stabilit că pastilele conţineau substanţe active MDMA şi cofeină, aceste substanţe făcând parte din Tabelul anexă nr. 1 al Legii nr. 143/2000. După începerea urmăririi penale, neputându-se proba legătura inculpatului cu grupul organizat s-a disjuns cauza privindu-l pe inculpat şi s-a solicitat şi autorizat interceptările telefonice ale acestuia, astfel convorbirile telefonice, interceptate în condiţiile legii, se referă la droguri oferite spre vânzare de inculpat şi ca urmare s-a concretizat în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 376 din 03 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Harghita, în dosar nr. 2982/96/2007, inculpatul T.J. a fost condamnat la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.
Inculpatul a declarat apel împotriva acestei sentinţe, iar prin decizia nr. 57/ A din 26 septembrie 2008 a Curţii de Apel Tg. Mureş apelul a fost admis, sentinţa a fost desfiinţată integral, iar cauza a fost trimisă în rejudecare aceleiaşi instanţe pentru următoarele considerente:
Martora M.E.G. a fost audiată fără asigurarea traducerii pentru inculpat a declaraţiei acesteia, neadministrarea probelor în apărare formulată de inculpat referitor la cei doi martori, K.C. şi N.Z., care au asistat la percheziţia domiciliară şi necalificarea aspectelor esenţiale din cadrul urmăririi penale referitoare la persoana inculpatului, probele existente referindu-se, în esenţă, la numitul S.Z.
Inculpatul fiind audiat în faţa instanţei a susţinut că nu doreşte să facă declaraţii noi în faza de rejudecare, iar în ceea ce priveşte declaraţiile date anterior menţine declaraţia dată în data de 04 aprilie 2008, în faţa Curţii de Apel Tg. Mureş, şi a solicitat în continuare ascultarea ca martori a numiţilor S.R. şi B.T., precizând că nu cunoaşte unde se află aceste persoane şi nu poate da informaţii instanţei în legătură cu aceştia.
În declaraţia pe care inculpatul a dat-o în faţa Curţii de Apel Tg. Mureş a făcut referire la declaraţia dată în dosarul anterior, în care, a susţinut că nu recunoaşte săvârşirea faptei, nu cunoaşte cum a ajuns cutia cu comprimate (droguri) pe frigiderul său şi nici nu ştie ce conţinea, ulterior aflând că este vorba de droguri, el nefiind consumator de droguri şi nici nu a vândut droguri.
De asemenea, inculpatul a susţinut că locuinţa sa era frecventată de prietenii lui şi alte persoane când nu era acasă, aceştia ştiau unde se află cheia şi intrau şi astfel cutia ar fi putut fi pusă de oricine.
În ceea ce priveşte conţinutul convorbirilor de la dosar declară că nu se referă la droguri şi la alte aspecte, el cunoscând multă lume în Odorheiu Secuiesc.
În declaraţia dată în faţa Curţii de Apel Tg. Mureş inculpatul a mai arătat că, deşi, a solicitat în faza de urmărire penală audierea numiţilor R. şi T., care se aflau la el în imobil la momentul descinderii poliţiei pentru percheziţie, dar şi în zilele anterioare, nu i s-a admis această solicitare ca probă în apărarea sa, aceştia nefiind audiaţi în cauză.
Aceste persoane au fost citate ca martori atât la Curtea de Apel Tg. Mureş, dar şi cu ocazia rejudecării, însă audierea lor nu a fost posibilă, după toate diligentele depuse de instanţă.
Inculpatul nu a făcut nici un demers pentru ca cele două persoane să fie identificate şi audiate de instanţă, deşi el a solicitat la Curtea de Apel Tg. Mureş prin apărătorul ales, audierea lor ca martori, la dosarul de urmărire penală existând declaraţiile acestora.
Instanţa a audiat însă pe ceilalţi martori, propuşi prin actul de sesizare al instanţei aceştia fiind de faţă când s-a efectuat percheziţia domiciliară.
Martorii N.Z. şi K.C. au susţinut că atunci când au ajuns la locuinţa inculpatului poliţia era deja acolo, uşa fiind deschisă şi că de fapt nu au fost de la începutul percheziţiei, iar pe timpul efectuării au mai ieşit din casă, dar au rămas până la sfârşit semnând ca martori asistenţi procesul verbal de percheziţie.
Martorii M.E.G. şi E.Z. locuiau la data percheziţiei cu inculpatul în acelaşi imobil, dar în camere separate uşa fiind comună pentru toate persoanele care locuiau în imobil, atât uşile de la camerele lor dar şi a inculpatului fiind descuiate.
Toţi martorii au susţinut că la un moment dat, organul de poliţie care făcea percheziţia le-a arătat cutia găsită pe frigiderul din camera unde s-a căutat, susţinând că pastila, pastilele sunt droguri, martorii declarând că nu-şi mai aduc aminte dacă percheziţia a fost filmată susţinând că s-au făcut doar fotografii.
Reţine instanţa de fond că urmărirea penală a fost efectuată defectuos, la baza întocmirii actului de sesizare au stat doar declaraţiile martorilor care nu sunt relevante şi pertinente pentru a susţine şi justifică vinovăţia inculpatului.
De asemenea, reţine instanţa de fond că simplul fapt că s-au găsit drogurile într-o cameră a imobilului în care locuia inculpatul nu constituie probă suficientă pentru a se stabili vinovăţia acestuia, în imobilul locuind mai multe persoane, iar uşile camerelor şi a imobilului fiind descuiate, aşa cum susţine atât inculpatul cât şi martora M.E.G. şi E.Z.
În raport de aceste considerente, a apreciat instanţa de fond că nu se poate reţine că fapta a fost comisă de inculpat, fapt pentru care a dispus achitarea acestuia.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita criticile vizând greşita achitare a inculpatului.
Prin decizia penală nr. 43/ A din 10 iunie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita împotriva sentinţei penale nr. 269 din 5 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. 3000.1/96/2008.
A desfiinţat integral hotărârea atacată şi rejudecând cauza:
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.J., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic intern de droguri şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru o perioadă de 3 ani.
În baza art. 71 C. pen., a interzis pe durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 381 alin. (1) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii de 24 de ore din data de 13 februarie 2007.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea cantităţilor de 5 comprimate MDMA şi cofeină rămase după efectuarea analizelor de laborator, conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 331555/1 din 14 februarie 2007 şi predate organelor de cercetare penală.
În baza art. 5 lit. a) din Legea nr. 381/2004 a dispus comunicarea unei copii de pe hotărâre A.N.A.
A obligat inculpatul la plata de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut că probele administrate în cauză face dovada vinovăţiei inculpatului cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de droguri.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul T.J. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 şi 9 C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 4285 din 30 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de inculpatul T.J. împotriva deciziei penale nr. 43/ A din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosar nr. 3000.1/96/2008.
A casat decizia atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Târgu Mureş.
A menţinut actele îndeplinite până la data de 28 mai 2010.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că probele administrate pe parcursul desfăşurării procesului penale nu sunt în măsură să lămurească sub toate aspectele cauza, probatoriul fiind incomplet şi insuficient pentru a servi la aflarea adevărului, completarea acestuia fiind necesară în faţa instanţei de apel.
Astfel se apreciază că neadministrarea de către instanţa de apel a două probe esenţiale pentru aflarea adevărului echivalează cu încălcarea în mod flagrant a dreptului la apărare, singura soluţie ce se impune pentru a înlătura aceste nelegalităţi fiind rejudecarea cauzei de către instanţa de apel.
Fiind investită cu rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Târgu Mureş a procedat la audierea martorului S.Z. reţinând că aspectele reclamate de acesta nu corespund realităţii cât timp şi acest martor era cunoscut ca fiind parte dintre persoanele care achiziţionau droguri de la inculpat.
Martorii S.R. şi B.T. nu au putut fi audiaţi, unul dintre ei fiind plecat în Ungaria fără a se cunoaşte adresa la care locuieşte iar celălalt nu s-a prezentat în faţa instanţei în pofida tuturor diligenţelor depuse.
Reţine instanţa de apel că în cauză s-a dovedit mai presus de orice dubiu că inculpatul, în perioada 12 ianuarie - 9 februarie 2007 la intervale de timp diferite dar în materializarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale a comis acte materiale ce intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, respectiv a vândut în mod repetat droguri de mare risc.
Faţă de aceste argumente, prin decizia penală nr. 54/ A din 24 septembrie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis apelul declarat împotriva sentinţei penale nr. 269 din 5 noiembrie 2009 a Tribunalului Harghita, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita.
A desfiinţat în tot hotărârea judecătorească criticată şi rejudecând cauza:
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la dispoziţiile art. 74 alin. (2), art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.J., la pedeapsa de 4 ani şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru o perioadă de 3 ani.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Conform dispoziţiilor art. 381 C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa principală aplicată acestui inculpat reţinerea de 24 de ore, efectuată de acesta în data de 13 februarie 2007.
Conform art. 17 din Legea nr. 143/2000 modificată a dispus confiscarea cantităţilor de 5 comprimate MDMA şi cofeină, rămase după efectuarea analizelor de laborator, expuse în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 3315555/1/14.II.2007, substanţele menţionate fiind predate organelor de cercetare penală.
O copie a prezentei hotărâri s-a dispus a se comunica A.N.A., potrivit dispoziţiilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 381/2004.
A obligat inculpatul să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 5.600 lei, cheltuieli aferente soluţionării prezentei cauze în prim grad jurisdicţional şi în apel, din care suma de 200 lei cu titlu de onorar pentru avocat din oficiu se va avansa Baroului Mureş din fondul special al Curţii de Apel Târgu Mureş.
Reţinând că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată Curtea de Apel Târgu Mureş a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi dispoziţiile art. 74 alin. (2) cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege dar în limitele prevăzute de art. 76 lit. a) C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul T.J. criticile sale vizând nelegalitatea şi netemeinicia deciziei recurate, susţinând că în mod greşit a fost condamnat cât timp din probele dosarului nu rezultă vinovăţia sa.
Inculpatul a formulat şi critici de netemeinicie cu privire la pedeapsa aplicată arătând că este prea aspră atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare stabilind reducerea pedepsei şi stabilirea unei modalităţi de executare neprivative de libertate.
În susţinerea recursului inculpatul T.J. invocă cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., cât şi din perspectiva dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază Înalta Curte că recursul declarat de inculpat este întemeiat doar sub aspectul criticilor referitoare la netemeinicia pedepsei aplicate urmând a fi admis în aceste limite pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de apel care a realizat o analiză judicioasă şi obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, faptele reţinute în sarcina inculpatului au fost corect încadrate juridic, în mod just reţinând instanţa de apel că în cauză sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii reţinute în sarcina sa.
Probele administrate în cauză fac dovada mai presus de orice dubiu, asupra vinovăţiei inculpatului cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, criticile formulate de acesta referitoare la existenţa unei erori de fapt nefiind în măsură să determine adoptarea unei soluţii contrare celei adoptate de instanţa de apel.
Pentru a constitui caz de casare eroarea de fapt trebuie să fie gravă adică, pe de o parte să fi influenţat asupra soluţiei cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică.
Eroarea de fapt nu priveşte dreptul de apreciere a probelor ci discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor.
Verificând probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este nefondată susţinerea inculpatului că fapta ce i-a fost reţinută în sarcină nu a existat în materialitatea ei şi că a fost comisă o gravă eroare de fapt.
Astfel din examinarea mijloacelor de probă aflate în dosarul de urmărire penală coroborate cu probele administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Existând date că inculpatul T.J. făcea parte dintr-un grup de persoane care se ocupa cu transferul şi consumul ilicit de droguri şi existând probe că, în intervalul 12 ianuarie 2007 – 9 februarie 2007, în repetate rânduri i-a vândut numitului S.Z. diferite cantităţi de droguri, s-a dispus efectuarea unei percheziţii domiciliare în locuinţa inculpatului.
Înalta Curte observă că dispunerea acestei percheziţii nu a fost întâmplătoare ci existând date certe cu privire la implicarea inculpatului în traficul de droguri, organele de poliţie au descins la locuinţa acestuia.
Percheziţia domiciliară a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor art. 100 şi următoarele C. proc. pen., nici inculpatul şi nici celelalte persoane prezente nu au formulat obiecţiuni cu privire la modul în care s-a desfăşurat percheziţia.
Au fost audiaţi martorii asistenţi C.Z. şi K.C. care au arătat că percheziţia domiciliară s-a desfăşurat cu respectarea dispoziţiilor legale, faptul că inculpatul a putut să vadă toate operaţiunile efectuate de către organele de anchetă.
Ambii martori au precizat cu toată convingerea că inculpatul T.J. a stat în camera respectivă care era foarte mică şi nu avea nimic pe corp care să-l pună în imposibilitatea de a putea să observe actele desfăşurate de organele de anchetă.
Ca atare susţinerile inculpatului în sensul că i s-a pus o pătură pe cap şi nu a avut posibilitatea să vadă actele efectuate de anchetatori nu sunt fondate, fiind făcute doar cu scopul de a evidenţia, cu rea credinţă, modul în care s-a desfăşurat instrucţia penală, respectiv unele carenţe ale instrucţiei în viziunea inculpatului.
Cu ocazia percheziţiei s-a găsit pe frigiderul din camera inculpatului o cutie cu medicamente cu inscripţia C. în care se aflau 10 şi ½ pastile de culoare alb rozaliu, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică stabilind că acestea reţin substanţă activă MDMA şi cafeină, substanţe active ce se regăsesc în Tabelul anexă nr. 1 al Legea nr. 143/2000.
Susţinerile inculpatului în sensul că această cutie nu îi aparţine, sau că în locuinţa sa veneau mulţi prieteni, sau că a fost pusă de către organele de poliţie, sau că în imobilul respectiv locuiau mai multe familii şi nimeni nu închidea uşa camerelor în care locuiau, sunt apărări formulate de inculpat fără nici un fundament, fiind făcute doar cu scopul de a induce în eroare organele judiciare cu scopul vădit de a fi exonerat de orice penalitate.
Înalta Curte aminteşte că organele de anchetă au descins la locuinţa inculpatului numai datorită faptului că existau indicii clare că acesta era implicat în traficul de droguri, ca atare susţinerea inculpatului că organele de anchetă ar fi pus cutia cu droguri pe frigider nu se justifică.
De altfel, la dosarul de anchetă au fost depuse planşe foto care relevă existenţa cutiei respective pe frigiderul ce se află în locuinţa inculpatului.
Cei doi martori care se aflau în locuinţa inculpatului la momentul descinderii organelor de poliţie, respectiv S.R. şi B.T. au fost audiaţi în faza de urmărire penală ei afirmând că ar avea unele contracte de construcţie cu inculpatul însă nici unul dintre ei nu a putut să probeze aceste afirmaţii.
Instanţa de apel nu a reuşit să-i audieze pe cei doi martori în mod direct şi nemijlocit în pofida tuturor diligenţelor depuse, unul dintre ei fiind plecat în Ungaria fără a se cunoaşte locaţia.
O altă probă ce face dovada indubitabilă a vinovăţiei inculpatului, Înalta Curte reprezintă transcrierea convorbirilor telefonice dintre inculpat şi martorul S.Z. din care rezultă că în repetate rânduri martorul i-a solicitat inculpatului droguri şi chiar i-a vândut.
Inculpatul T.J. neagă chiar şi conţinutul acestor convorbiri încercând să inducă ideea că discuţiile se refereau la cu totul altceva şi nu la droguri, situaţie ce nu poate fi avută în vedere cât timp conţinutul acestor discuţii este elocvent.
Curtea de Apel Târgu Mureş a dispus audierea martorului S.Z. însă în mod corect instanţa de apel nu a dat forţă probantă acestei declaraţii cât timp chiar martorul are calitatea de inculpat în dosarul nr. 10536/1/2010 aflat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, astfel încât aceasta avea tot interesul de a-l exclude pe inculpat din cercul infracţional.
De altfel, inculpatul a negat orice implicare a sa în traficul de droguri cât şi faptul că nu consumă droguri însă fiind supus testelor ştiinţifice s-a dovedit că acesta este pozitiv la morfină.
În urma analizei coroborate asupra tuturor probelor administrate în cauză, Înalta Curte observă că ancheta penală a fost una efectivă, în scopul stabilirii adevărului, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale, rezultând că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., astfel încât criticile formulate de inculpat sub acest aspect nu sunt întemeiate.
Consideră Înalta Curte că recursul declarat de inculpat este întemeiat sub aspectul criticilor formulate de acesta cu privire la pedeapsa aplicată.
Astfel, Înalta Curte aminteşte că fapta comisă de inculpat este una gravă, având în vedere natura acesteia, însă apreciază că faţă de cantitatea mică de droguri găsită în locuinţa acestuia, persoana inculpatului, necunoscută cu antecedente penale, prezintă anumite afecţiuni, se impune a se acorda o mai largă eficienţă dispoziţiilor art. 74 alin. (2) cu consecinţa stabilirii unei pedepse într-un cuantum mai mic.
Considerând că scopul educativ şi coercitiv al pedepsei poate fi atins fără privare de libertate şi chiar fără executarea acesteia, Înalta Curte va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei în condiţiile art. 81 C. pen.
Înalta Curte apreciază că în acest mod poate fi realizată reinserţia socială a inculpatului în sensul formării unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială, inculpatul având posibilitatea, ca pe perioada termenului de încercare, să demonstreze că a înţeles clemenţa de care a dat dovadă instanţa de recurs şi nu a greşit atunci când a considerat că inculpatul dispune de capacitatea necesară de a conştientiza rezultatul faptelor sale.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să admită recursul declarat de inculpatul T.J., să caseze decizia penală atacată numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicată şi a modalităţii de executare şi rejudecând, în fond:
Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la dispoziţiile art. 74 alin. (2), art. 76 lit. a) C. pen., de la 4 ani şi 9 luni închisoare la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., va interzice inculpatului pe durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen., va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.
În baza art. 359 C. proc. pen., va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., va dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul T.J. împotriva deciziei penale nr. 54/ A din 23 septembrie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia penală atacată numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicată şi a modalităţii de executare şi rejudecând, în fond:
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la dispoziţiile art. 74 alin. (2), art. 76 lit. a) C. pen., de la 4 ani şi 9 luni închisoare la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului pe durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.
În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate .
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1337/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 1349/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
