ICCJ. Decizia nr. 1273/2013. Penal

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1273/2013

Dosar nr. 2278/116/20127a1

Şedinţa publică din 11 aprilie 2013

Asupra recursuri de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Încheierea din 1 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2278/116/2012*, a fost menţinută starea de arest, a inculpatului M.O.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 147 din 15 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, s-a dispus condamnarea inculpatului M.O., la o pedeapsă de 4 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzute şi pedepsite de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 3201 alin. (1) - (4) şi alin. (7) C. proc. pen., de tâlhărie, prevăzute şi pedepsite de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 3201 alin. (1) - (4) şi alin. (7) C. proc. pen. şi de furt calificat, prevăzut şi pedepsit de art. 208 - 209 alin. (1) lit. a), e) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 3201 alin. (1) - (4) şi alin. (7) C. proc. pen.

În fapt s-a reţinut că, în noaptea de 10/11 iulie 2012, în jurul orelor 0330, inculpatul minor M.O., împreună cu inculpatul A.S., prin violenţă psihică (ameninţare cu cuţitul) şi fizică (lovituri cu pumnii, cu cleştele şi cu un ciocan metalic, în zona capului, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 50 - 55 zile de îngrijiri medicale) au deposedat partea vătămată V.G. de două telefoane mobile şi de suma de 250 RON, în timp ce se afla în cabina autotirului cu nr. de înmatriculare nr. "X", al cărui conducător este, autotir aflat în loc public.

De asemenea, s-a reţinut că, în noaptea de 10/11 iulie 2012, inculpatul minor M.O., împreună cu inculpatul A.S., în baza unei rezoluţii infracţionale distincte, au sustras doi acumulatori auto de la autotirul cu nr. de înmatriculare "Y", aparţinând SC A.G.

Curtea a fost învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţi şi de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi împotriva acestei hotărâri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin raportare la dispoziţiile 3002 C. proc. pen., instanţa de control judiciar a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului este temeinică şi legală, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia.

În acest context, rezultă că, în cauză, există indicii temeinice, în sensul art. 143 C. proc. pen. cu referire la art. 681 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată, reţinându-se, în acest sens, probele administrate până în prezent şi pe care se întemeiază hotărârea de condamnare în primă instanţă.

Tot astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., sens în care constată că pedeapsa pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani şi că există probe, din care rezultă că, fiind judecat în stare de libertate, acesta prezintă pericol concret pentru ordinea publică, dată fiind natura şi gravitatea faptelor (contra patrimoniului şi contra vieţii şi integrităţii corporale), modalitatea concretă de săvârşire (împreună cu un inculpat major), natura obiectelor folosite şi zona corpului lezată (cu un cleşte şi cu un ciocan metalic, în zona capului), consecinţele produce (partea vătămată suferind leziuni ce au necesitat 50 - 55 de zile de îngrijiri medicale), frecvenţa şi rezonanţa negativă a faptelor de acest gen, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului. Sub acest aspect, Curtea reţine că inculpatul M.O. este minor, aspect ce denotă, cu atât mai mult, o periculozitate sporită, context în care se justifică privarea de libertate şi în continuare.

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar a avut în vedere şi împrejurarea că, faţă de inculpat, a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în primă instanţă, context în care menţinerea stării de arest se impune şi în acord cu dispoziţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Pentru aceste considerente, s-a apreciat că măsura arestării preventive este necesară şi justificată, iar o altă măsură preventivă, mai puţin restrictivă, ar fi insuficientă pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal şi, eventual, executarea sancţiunii definitive după epuizarea căii de atac.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M.O. Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul M.O. nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat instanţa sesizată este datoare să verifice în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive iar conform art. 160b alin. (3) din acelaşi cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa prin încheiere motivată dispune menţinerea stării de arest.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că arestarea inculpatului M.O. a fost dispusă în baza art. 148 lit. f) din C. proc. pen. săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în noaptea de 10/11 iulie 2012, împreună cu un alt coinculpat, prin violenţă psihică (ameninţare cu cuţitul) şi fizică (lovituri cu pumnii, cu cleştele şi cu un ciocan metalic aplicate părţii vătămate V.G. în special în zona capului), cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 50 - 55 de zile de îngrijiri medicale) a deposedat-o pe partea vătămată care se afla în cabina unui tir parcat în loc public, de bani şi bunuri personale (180 RON şi două telefoane mobile) - din care s-au recuperat telefoanele mobile precum şi bunuri aparţinând SC T.N.C. SRL Călăraşi (un card, faţa radiocasetofonului audio, cheile auto şi au produs distrugeri în cabina tirului în timpul violenţelor fizice, prejudiciul fiind estimat la suma de 2.500 RON din care s-a recuperat suma de 100 RON).

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, care se regăsesc în dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., că există motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârşit infracţiunile arătate, că pentru prezervarea ordinii publice se impune continuarea privării de libertate, în conformitate cu dispoziţiile legale evocate.

Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esenţială a infracţiunii - aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele şi din însuşi pericolul social al infracţiunii de care este acuzat inculpatul, de reacţia publică la comiterea unei astfel de infracţiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacţii corespunzătoare faţă de cei bănuiţi ca autori ai unor astfel de fapte.

În raport de probatoriul administrat până la acest moment procesual, inculpatul este acuzat de săvârşirea unor fapte de -o gravitate sporită, creând o stare de insecuritate şi revoltă în rândul societăţii, având în vedere frecvenţa şi amploarea unor astfel de fapte.

În aceeaşi ordine de idei, raportat la infracţiunea presupus săvârşită, măsura arestării preventive este corespunzătoare şi scopului măsurii preventive înscris în art. 136 C. proc. pen.

Prin lăsarea în libertate a inculpatului există şi posibilitatea apariţiei unui ecou negativ în societate cu privire la capacitatea de reacţie a autorităţilor în asemenea situaţii şi, în plus, un risc de influenţare negativă a modului de derulare a procesului penal.

Având în vedere natura şi importanţa relaţiilor sociale pretins încălcate prin activitatea infracţională bănuit desfăşurată, gravitatea diferenţiată, dar accentuată a tuturor faptelor presupus a fi comise, pentru care există motive verosimile care justifică bănuiala că au fost comise de inculpat, modalitatea şi împrejurările concrete în care se presupune că au fost săvârşite acţiunile ilicite, urmările produse, Înalta Curte apreciază că aceleaşi temeiuri justifică privarea în continuare de libertate a acestuia.

Pericolul pentru ordinea publică reiese în primul rând din gravitatea abstractă şi concretă a faptelor de a căror săvârşire este acuzat, element ce nu poate fi neglijat la evaluarea acestei noţiuni de pericol pentru ordinea publică.

Înalta Curte apreciază că nu s-a depăşit termenul rezonabil al arestării preventive a inculpatului, în raport de particularităţile concrete ale cauzei şi complexitatea acesteia.

Mai mult decât atât, în cauză a fost pronunţată sentinţa susmenţionată, prin care, având în vedere probele de vinovăţie administrate, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă privativă de libertate de 6 ani închisoare.

Ţinând seama de probele cauzei şi de soluţia pronunţată de tribunal, Înalta Curte apreciază că în ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.O., subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea 356/2006, respectiv pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea reţinută în sarcina acestuia este mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În consecinţă, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar privarea de libertate este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal.

Faţă de considerentele arătate, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.O.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.O. împotriva încheierii din 1 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lI-a penală în Dosarul nr. 2278/116/2012* (989/2013).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 aprilie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1273/2013. Penal