ICCJ. Decizia nr. 1275/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1275/2013

Dosar nr. 2663/2/2013

Şedinţa publică din 11 aprilie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 159/F din 9 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 2663/2/2013 (1175/2013) s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 17 iulie 2012 de Curtea de Apel din Lyon - Republica Franceză împotriva cetăţeanului român C.R.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate C.R. pe o perioadă de 30 zile, de la 10 aprilie 2013 - la 09 mai 2013 inclusiv.

S-a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile franceze, cu condiţia respectării regulii specialităţii şi cu condiţia ca, în cazul pronunţării unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să poată fi transferată în România pentru executarea pedepsei.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută în cursul procedurii de la 7 martie 2013 la data de 08 martie 2013, şi arestată preventiv de la 12 martie 2013 la 09 aprilie 2013.

Pentru a hotărî astfel, prim a instanţă a reţinut următoarele: La data de 09 aprilie 2013, această instanţă a fost sesizată cu solicitarea procurorului general al Curţii de Apel Bucureşti, vizând arestarea persoanei solicitate, C.R. de către autorităţile judiciare din Republica Franceză întrucât, din motive obiective, acesta nu poate fi preluat din România decât în data de 11 aprilie 2013, dată la care precedentul mandat de arestare emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală (nr. 8EAW/12 martie 2013) expiră (09 aprilie 2013).

În faţa instanţei, persoana solicitată C.R. a declarat că nu cunoaşte motivul pentru care autorităţile judiciare din Republica Franceză îl cercetează întrucât nu a ieşit niciodată în afara României, în plus, are afecţiuni grave la nivelul piciorului şi şoldului, necesitând permanentă supraveghere şi îngrijire a unui membru al familiei sale.

Cu toate acestea, şi-a arătat disponibilitatea de a se deplasa în Franţa pentru a răspunde solicitărilor autorităţilor judiciare, fără a fi arestat.

Examinând actele şi lucrările de la dosar, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 104F/12 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 1851/2/2013 a fost admisă sesizarea formulată de autorităţile franceze şi s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare la data de 17 iulie 2012 de Curtea de Apel din Lyon - Republica Franceză împotriva cetăţeanului român C.R.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate C.R. pe o perioadă de 29 de zile de la data punerii în executare a mandatului de arestare, în vederea predării către autorităţile franceze.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută în cursul procedurii de la 7 martie 2013 ora 18³⁰ la data de 08 martie 2013 ora 18³⁰.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere sesizarea autorităţilor franceze care la data de 10 iulie 2012 au emis, împotriva persoanei solicitate, C.R., un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunilor de conspiraţie criminală în vederea pregătirii infracţiunilor şi spălare de bani din fraudă organizată prin nedovedirea originii resurselor, comisă de o persoană în legătură cu o conspiraţie criminală prev. de art. 321-6, 321-6-1, 321-1, 321-3, 321-4, 321-10, 321-10-1, 321-11, 313-1, 313-3, 313-7, 313-8, 324-1, 324-3, 324-4, 324-5, 324-6, 324-7, 324-8, 450-1, 450-3, 450-5 Cod penal francez, pedepsite cu închisoarea de 10 ani închisoare.

În fapt, s-a reţinut că în data de 15 septembrie 2010, ofiţerii de poliţie din Valence au fost informaţi de către un proprietar de magazin că mai multe persoane au folosit cârduri bancare străine pentru a face cumpărători online. Patru persoane (M.A., A.M., I.T. şi G.T.) au fost arestate deoarece asupra lor s-au găsit mai multe telefoane mobile şi numeroase articole cumpărate cu cardurile bancare falsificate. Analiza telefoanelor mobile a dus la arestarea altor două persoane (T.A.V. şi Ş.D.). Tot pe baza analizei telefoanelor mobile, în data de 17 septembrie 2010, poliţia a arestat alte şapte persoane (S.C., M.A., C.C., M.C. - născut la data de 25 martie 1989, V.A.C., M.F.E., S.l.M.) care au stat la un hotel situat în Chambery, în posesia lor găsindu-se cârdurile bancare falsificate, un software de recodare, telefoane mobile şi mai multe computere.

Poliţiştii francezi au descoperit faptul că în perioada ianuarie - septembrie 2010, grupul infracţional menţionat a trimis în România suma de 114.000 euro. Numitul C.R. este fratele lui C.M., care a fost arestat în septembrie 2010 în Franţa. în anul 2010, C.R. a primit bani prin WU, şi anume 6.300 euro, de la fratele său C.M. şi C.C. Din analiza computerelor, a reieşit că numitul C.C. a fost în contact cu R.C. care a fost la curent cu activităţile şi a apelat la „K." pentru ca acesta din urmă să le furnizeze datele bancare obţinute fraudulos.

Faptele pentru care a fost emis mandatul european de arestare fac parte din cele prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, fiind indicate în mandat: participarea la un grup criminal organizat şi spălarea produselor infracţiunii, aşa încât nu mai este necesară verificarea condiţiei dublei incriminări.

Chiar şi aşa, se constată cu uşurinţă că infracţiunile pentru care este cercetată persoana solicitată au corespondent în legea penală română.

C.R. nu a formulat obiecţiuni privind identitatea iar apărările referitoare la invocarea nevinovăţiei şi a faptului că nu a părăsit teritoriul României nu pot fi analizate de instanţa română în cadrul procedurii strict reglementate a punerii în executare a mandatului european de arestare.

Sentinţa penală nr. 104F/12 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a rămas definitivă prin respingerea recursului persoanei solicitate (Decizia penală nr. 1133 din 01 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

La data de 09 aprilie 2013, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Sirene, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române a adresat instanţei, printr-o notă cu caracter „foarte urgent" solicitarea de prelungire a mandatului de arestare preventivă a persoanei solicitate, C.R., întrucât predarea sa efectivă va avea loc în data de 11 aprilie 2013, deci după expirarea duratei arestării preventive, respectiv 09 aprilie 2013, situaţie în care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a iniţiat demersurile necesare către instanţa competentă.

S-a constatat că sesizarea este întemeiată având în vedere dispoziţiile art. 111 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată şi că nu se pune problema unui refuz al executării mandatului european de arestare, ci există condiţii obiective pentru care persoana solicitată nu poate fi preluată de autorităţile franceze înlăuntrul termenului pentru care s-a dispus arestarea sa preventivă.

Mai mult, o prelungire pe o durată foarte scurtă a mandatului, numai până la data predării, aşa cum a solicitat avocatul persoanei solicitate, în condiţiile în care orice hotărâre a instanţei poate fi atacată cu recurs, s-a apreciat ca inoportună.

Instanţa a avut în vedere că şi practica judiciară a instanţelor (Sentinţa penală nr. 292 din 22 iulie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6673/2/2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2790 din 29 iulie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) este în sensul emiterii unui nou mandat de arestare la expirarea lui.

Nici celelalte motive ale apărării vizând condiţiile pe care nu le-ar îndeplini mandatul european de arestare emis anterior nu mai pot face obiectul cenzurii acestei instanţe, întrucât, la data pronunţării Sentinţei penale nr. 104/F/12 martie 2013, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1133 din 01 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, toate aspectele au fost analizate, atât pe fond cât, şi în recurs.

În raport de aceste dispoziţii prima instanţă a apreciat că, se impune admiterea sesizării formulate de către Parchet în temeiul art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată şi republicată, cât şi punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Republica Franceză la data de 10 iulie 2012, pe numele persoanei solicitate C.R.

Prima instanţă a mai constatat că faptele pentru care s-a emis mandatul european de arestare au corespondent în legislaţia penală română şi sunt îndeplinite condiţiile generale şi speciale prev. de art. 96 şi 97 din Legea nr. 302/2004, neexistând niciunul din motivele de refuz enumerate de art. 98 din aceeaşi lege.

Audiat fiind, la termenul din 09 aprilie 2013, persoana solicitată a declarat că nu este de acord să fie transferată în Republica Franceză, întrucât nu are cunoştinţă de faptele pentru care este acuzat, nefiind totodată de acord cu predarea şi că, înţelege să se prevaleze de regula specialităţii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs persoana solicitată C.R.

Recursul declarat de persoana solicitată este nefondat, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 302/2004 mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciara competenta a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Acest mandat se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce statornicit de dispoziţiile Deciziei cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2007 şi trebuie să cuprindă informaţiile prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 86, 96, 97, 98 şi 99 din Legea nr. 302/2004 se constată că judecătorul român hotărăşte asupra arestării persoanei solicitate, numai după ce, potrivit legii, a verificat în prealabil, dacă au fost respectate condiţiile necesare referitoare la emiterea mandatului, el neputându-se pronunţa cu privire la vinovăţia persoanei solicitate, la temeinicia urmăririi sau la oportunitatea arestării, decât cu atingerea principiului referitor la recunoaşterea hotărârilor penale, ceea ce nu este admisibil.

Din examinarea actelor dosarului se constată că în cauză a fost emis un mandat european de arestare a persoanei solicitate C.R. de către autorităţile franceze pentru săvârşirea infracţiunilor de conspiraţie criminală în vederea pregătirii infracţiunilor şi spălare de bani din fraudă organizată prin nedovedirea originii resurselor, comisă de o persoană în legătură cu o conspiraţie criminală prev. de art. 321-6, 321-6-1, 321-1, 321-3, 321-4, 321-10, 321-10-1, 321-11, 313-1, 313-3, 313-7, 313-8, 324-1, 324-3, 324-4, 324-5, 324-6, 324-7, 324-8, 450-1, 450-3, 450-5 Cod penal francez, pedepsite cu închisoarea de 10 ani închisoare, iar acest mandat constituie o decizie judiciară emisă de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene - Franţa,care are la bază un mandat de arestare emis în condiţiile legii franceze.

Sentinţa penală nr. 104F din 12 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a rămas definitivă prin respingerea recursului persoanei solicitate (Decizia penală nr. 1133 din 01 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Potrivit art. 111 alin. (4) din legea 302/2004 republicată, în cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite fără ca acest fapt, să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cauză nu se pune problema unui refuz al executării mandatului european de arestare ci există condiţii obiective pentru care persoana solicitată nu poate fi preluată de autorităţile franceze înlăuntrul termenului pentru care s-a dispus arestarea sa preventivă.

Înalta Curte constată că mandatul european de arestare conţine toate informaţiile necesare, că au fost respectate dispoziţiile legale privind executarea mandatului conform art. 96 şi 97 din Legea nr. 302/2004 şi că nu există impedimente la executare, din cele prevăzute în art. 98 din Legea nr. 302/2004, că s-a dispus punerea în executare a mandatului cu respectarea regulii specialităţii în sensul că persoana predată nu va putea fi privată de libertate decât pentru fapte ce fac obiectul prezentului mandat, iar măsura arestării persoanei solicitate C.R. a fost luată cu respectarea dispoziţiilor art. 101 şi 102 din Legea nr. 302/2004, republicată, a drepturilor şi garanţiilor procesuale ale respectivei persoane.

În raport de aceste dispoziţii Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanţă a admis sesizarea formulată de către Parchet în temeiul art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată şi republicată, cât şi punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Republica Franceză la data de 10 iulie 2012, pe numele persoanei solicitate C.R. şi predarea acesteia, către autorităţile judiciare franceze, cu respectarea regulii specialităţii şi a condiţiei ca în cazul pronunţării unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să poată fi transferată în România pentru executarea pedepsei.

În consecinţă se constată că măsura arestării persoanei solicitate C.R. a fost luată cu respectarea dispoziţiilor din Legea nr. 302/2004, a drepturilor şi garanţiilor procesuale ale respectivei persoane, astfel încât, sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică.

Faţă de considerentele arătate, Curtea, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de persoana solicitată C.R.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta persoană solicitată va fi obligată la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.R. împotriva Sentinţei penale nr. 159/F din 9 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 2663/2/2013 (1175/2013).

Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 aprilie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1273/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1276/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

ICCJ. Decizia nr. 1275/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1275/2013. Penal