ICCJ. Decizia nr. 1278/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1278/2013
Dosar nr. 5009/100/2012
Şedinţa publică din 12 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 598 pronunţată la data de 26 noiembrie 2012 de Tribunalul Maramureş, în temeiul art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului B.G. la 18 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
În temeiul art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate acestuia perioada reţinerii şi arestării preventive, de la data de 12 martie 2012 la zi.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, recoltarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în SNDGJ.
S-a luat act că partea vătămată B.I., nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Conform art. 109 C. proc. pen. s-a dispus păstrarea până la soluţionarea definitivă a cauzei a suporturilor optice înregistrate la poziţia nr. 44/2012 în registrul mijloacelor de probă al instanţei.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 6.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care, 200 lei onorariul apărătorului din oficiu s-a plătit din fondurile Ministerului Justiţiei către d-na av. B.R.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Inculpatul B.G. a locuit în ultimii ani împreună cu mama sa B.M., în vârstă de 83 de ani, în Sighetu Marmaţiei.
Din declaraţiile fratelui inculpatului, martorul B.I. şi a unui vecin, martorul B.V., a rezultat că inculpatul B.G. era o persoană extrem de violentă atunci când consuma alcool şi în perioada anterioară decesului victimei B.M., a agresat-o pe aceasta în câteva rânduri. Astfel, martorul B.I. a precizat că inculpatul „este o fire extrem de agresivă şi în luna iunie sau iulie 2011, mama mea B.M. a venit la locuinţa mea şi am observat că era lovită la mâini. Am întrebat-o ce s-a întâmplat şi mi-a spus că a fost bătută de inculpat”; „mama mea a mai venit în două sau trei rânduri la locuinţa mea şi era lovită şi îmi spunea că a căzut sau s-a lovit în alt fel, însă îmi spunea până la urmă că a fost bătută de inculpat” (f.49).
La rândul său, martorul B.V., vecin cu inculpatul, a relatat că victima B.M. „i-a povestit că inculpatul o bătea” şi că „în urmă cu două luni când victima a fost adusă cu Salvarea de la Spitalul Borşa unde suferise o operaţie la un picior, când a văzut-o inculpatul a înjurat-o şi a afirmat – nu ai pierit încă?” (f.81).
Potrivit susţinerilor inculpatului, coroborate conform art. 69 C. proc. pen. cu declaraţiile martorilor V.V. şi P.M., în perioada 02 februarie-04 februarie 2012 inculpatul a rămas peste noapte la locuinţele acestora, revenind la domiciliu în dimineaţa zilei de 04 februarie 2012 (filele 97, 107).
Inculpatul B.G. a susţinut că la momentul când a ajuns la locuinţa sa a găsit-o pe victima B.M. „sfărâmată şi plină de sânge” şi a crezut că aceasta s-a lovit singură şi s-a împiedicat, lovindu-se de obiectele din casă. Inculpatul a susţinut că nu a dus-o pe victimă la spital şi nu a solicitat ajutor întrucât aceasta l-a rugat să nu o facă şi să „o lase să moară acasă” (f.48).
Din probele administrate în cauză a rezultat că în perioada 04 februarie-13 februarie 2012 la locuinţa inculpatului a venit o singură persoană, martorul C.I. Martorul menţionat a precizat că a fost chemat de inculpat să îl ajute să taie lemne şi a fost la locuinţa acestuia în datele de 9 şi 10 februarie 2012. Potrivit susţinerilor acestuia, în ziua de 9 februarie inculpatul i-a spus că mama sa, victima B.M. este bolnavă şi că „a căzut prin casă, lovindu-se de o sobă”. Martorul a observat că victima era culcată pe o parte în pat, învelită, iar pe faţă avea vânătăi şi că gemea, însă nu a vorbit cu aceasta. A doua zi, când martorul a revenit la locuinţa inculpatului, a observat că victima era culcată în acelaşi pat, întoarsă pe cealaltă parte şi nu mai gemea, iar inculpatul i-a spus că aceasta doarme şi a afirmat că va muri (f.104 dosar urmărire penală şi f.57).
În intervalul de timp menţionat, la data de 12 februarie 2012, potrivit declaraţiilor martorilor B.V., D.M., D.M. şi O.I., inculpatul B.G. a afirmat în împrejurări distincte că mama sa urmează să moară şi a solicitat bani împrumut pentru a o înmormânta.
Astfel, martorul B.V. a arătat că s-a întâlnit pe stradă cu inculpatul şi că acesta i-a spus că B.M. „este pe moarte deoarece nu a mâncat de trei zile” şi l-a întrebat dacă nu ştie vreo persoană care confecţionează sicrie (f.98 dosar urmărire penală). De asemenea, martorii D.M. (tată) şi D.M. (fiu) au precizat că s-au întâlnit cu inculpatul B.G. şi că acesta le-a spus că mama sa este „bolnavă de trei zile, timp în care nu a mâncat şi nu a vorbit” şi le-a cerut bani împrumut ca să o înmormânteze (f.99, f.106 dosar urmărire penală). Martorul O.I. a relatat aspecte similare, precizând că inculpatul i-a spus că mama lui „îl enerva întrucât nu mânca şi nu bea şi că nu ştie ce să facă cu ea şi a afirmat că îi vine să o arunce într-o vale” şi l-a întrebat cât costă o înmormântare şi un sicriu (f.108 dosar urmărire penală şi f.96).
Potrivit propriilor sale susţineri, inculpatul B.G. a constatat că mama sa, victima B.M. a decedat la data de 13 februarie 2012 la ora 5 dimineaţa şi în cursul aceleiaşi zile s-a dus la un medic să obţină un certificat de deces (f.48).
Din declaraţia martorului P.G., medic în Sighetu Marmaţiei, a rezultat că la data de 13 februarie 2012 inculpatul B.G. a venit la cabinetul acesteia şi a insistat să îi elibereze un certificat de deces. Martorul a precizat că inculpatul „era agresiv, era băut şi într-un buzunar avea o sticlă cu băutură” şi când l-a întrebat ce s-a întâmplat în ziua anterioară, acesta a afirmat că victima „a căzut în curte şi era sfărâmată” şi că „nu mai e nimic din ea” şi că este posibil ca „până se întoarce acasă, victima să fie mâncată de pisică” (f.50).
Întrucât martorul P.G. a refuzat eliberarea certificatului de deces şi l-a îndrumat pe inculpat să anunţe organele de poliţie, acesta s-a prezentat la Poliţia Municipiului Sighetu Marmaţiei sesizând faptul că victima B.M. a decedat (f.4 dosar urmărire penală).
Potrivit menţiunilor procesului verbal de cercetare la faţa locului (f.5, f.20 dosar urmărire penală) victima B.M. a fost găsită în pat, culcată pe partea dreaptă cu faţa la perete şi acoperită cu o plapumă şi prezentând multiple semne de violenţă. De asemenea, au fost descoperite urme cu aspect de sânge pe tocul uşii de acces în locuinţă (strop dinamic cu orientare oblică de sus în jos), pe o perdea, pe rama de jos a unei ferestre de la uşă şi pe mai multe obiecte din locuinţă, inclusiv pe o pereche de pantofi bărbăteşti. De asemenea, sub patul în care a fost găsită victima a fost descoperit un scaun din lemn, fără spătar, iar pe unul dintre picioare se observa un strop dinamic de culoare brun-roşcat cu aspect de sânge (f.22 dosar urmărire penală).
Prin raportul de expertiză medico-legală din 27 februarie 2012 întocmit de Serviciul Medico-Legal Maramureş – Cabinetul de medicină-legală Sighetu Marmaţiei s-a concluzionat că „moartea numitei B.M. a fost violentă şi s-a datorat unor multiple contuzii cerebrale, cerebeloase ale punţii şi bulbului post-traumatism cranio-cerebral acut cu fracturi ale bazei craniului, masiv hematom subdural bazal şi hemoragie subarahnoidiană extinsă. Leziunile de la nivelul facial şi ale extremităţii cefalice s-au produs prin lovire a victimei cu corp dur (posibil pumn) cu proiectare ulterioară la sol şi loviri de planuri dure, iar leziunile de la nivelul toracic, membre superioare, abdominal şi membre inferioare, prin loviri şi compresiuni cu corpuri dure (posibil picior încălţat, genunchi şi pardosea).
Prin acelaşi raport de expertiză, s-a constatat că victima prezenta fracturi ale coastelor V, VI, VII, VIII, IX hemitorace drept pe linia axiliară anterioară, fractură claviculă stângă şi fracturi ale coastelor I, V, VI, VII, VIII, IX, X, XI pe liniile axilară posterioară şi paravertebral.
S-a concluzionat că leziunile nu puteau fi produse prin cădere de la acelaşi nivel şi că acestea pot data din 09 februarie 2012, având în vedere exteriorizarea putrefacţiei şi dispariţia rigidităţii cadaverice la data autopsiei, 14 februarie 2012 (f.59 dosar urmărire penală).
Prin adresa nr. 2283/XI/137 din 23 aprilie 2012 a Institutului de Medicină Legală Cluj-Napoca s-a recomandat exhumarea şi reautopsierea cadavrului (f.66 dosar urmărire penală).
Prin raportul de expertiză medico-legală nr. 3185/III/c/3 din 19 iunie 2012 întocmit de Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca s-a concluzionat, în acord cu expertiza efectuată anterior, că „moartea numitei B.M. a fost violentă şi s-a datorat unor modificări de şoc pe fond traumatic şi hemoragic, consecutive unor hematoame şi echimoze extinse la nivelul extremităţii cefalice, trunchiului şi membrelor, traumatism toracic cu fracturi costale multiple şi traumatism abdominal cu leziuni mezenterice. Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure şi compresiune între două planuri dure, iar moartea s-a putut produce într-un interval cuprins între 2-4 zile anterior datei primei necropsii” (f.93 dosar urmărire penală).
În prima declaraţie dată în cursul urmăririi penale la data de 13 februarie 2012, inculpatul B.G. a susţinut că în luna ianuarie 2012 victima B.M. a fost externată din spital, mergea foarte greu prin casă cu ajutorul unei cârje, iar în „ultimele zile vomita sânge şi îi era foarte rău”. Inculpatul a susţinut că victima nu a mai putut vorbi sau mânca în ultimele 4-5 zile şi că a găsit-o decedată la data de 13 februarie 2012 (f.155 dosar urmărire penală).
Prin cea de-a doua declaraţie, la data de 14 februarie 2012, inculpatul a arătat că a revenit la locuinţa sa în data de 04 februarie 2012 şi a găsit-o pe victimă căzută în casă şi a aşezat-o în pat. În perioada următoare a constatat că victima era într-o stare gravă, nu mai putea vorbi şi nu mai putea să meargă deloc. Inculpatul a susţinut că şi-a dat seama că nu va mai trăi mult şi le-a povestit martorilor că mama sa va muri, cerându-le bani împrumut pentru înmormântare.
De asemenea, în mod constant, inculpatul a susţinut că urmele de violenţă de pe corpul victimei au fost produse prin autoaccidentare, afirmând că aceasta a căzut şi s-a lovit de diverse obiecte din locuinţă (f.161 dosar urmărire penală şi f.48).
Prin raportul de constatare privind examinarea cu tehnica poligraf a inculpatului B.G. s-a concluzionat că la întrebările ce vizau exercitarea de acte de violenţă asupra victimei au fost evidenţiate reacţii psihofiziologice specifice comportamentului simulat, iar prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 69 din 08 martie 2012 întocmit de Serviciul Medico Legal Maramureş s-a concluzionat că inculpatul prezintă diagnosticul „Tulburare de personalitate instabil-emoţională tip impulsiv; dependenţă alcoolică”, însă acesta are capacitatea psihică de a aprecia conţinutul şi consecinţele faptelor sale (f.112, 124 dosar urmărire penală).
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B.G. solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârii atacate şi procedând la o nouă judecată să se dispună achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost comisă de inculpat.
În motivarea apelului s-a arătat că probele administrate în cauză nu sunt suficiente şi nu pot stabili cu certitudine vinovăţia inculpatului care nu a recunoscut comiterea faptei, că nu s-a stabilit că leziunile descrise în expertizele medico-legale au fost produse de inculpat, că urmele găsite la faţa locului nu pot stabili fără echivoc vinovăţia inculpatului şi că nu există martori oculari care să fi văzut că inculpatul să exercite violenţe asupra mamei sale.
Prin decizia penală nr. 5/A din 15 ianuarie 2012, Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.G. împotriva sentinţei penale nr. 598 din 26 noiembrie 2012 a Tribunalului Maramureş.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive, începând cu data de 12 martie 2012 până la 15 ianuarie 2013.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că vinovăţia inculpatului este dovedită în cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prev. de art. 3853 C. proc. pen., inculpatul B.G., criticile formulate de acesta vizând greşita condamnare întrucât nu a comis fapta, cât şi pedeapsa aplicată pe care o apreciază ca fiind prea aspră, în raport de starea de sănătate precară.
În susţinerea recursului, inculpatul invocă cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. în baza cărora instanţa de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen. cât şi din perspectiva dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:
Reţine Înalta Curte că situaţia de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanţa de fond care a realizat o analiză amplă şi obiectivă a întregului ansamblul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptei este justă şi corespunde situaţiei de fapt, în mod corect apreciind instanţa de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului.
Astfel, rezultă din probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în mod direct şi nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, în ziua de 9 februarie 2012, inculpatul a suprimat viaţa mamei sale B.M., cu care locuia şi căreia, pe fondul consumului de băuturi alcoolice i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii şi picioarele, peste tot corpul, cauzându-i leziuni ce au dus la decesul acesteia, fapta comisă întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.
Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că probele testimoniale coroborate cu actele medico-legale şi celelalte probe administrate dovedesc cu certitudine că inculpatul B.G. a exercitat acte de violenţă de mare intensitate asupra mamei sale, victima B.M., cauzându-i acesteia leziuni traumatice care au condus la decesul acesteia.
Astfel, din declaraţiile martorilor V.V., P.M. şi C.I., coroborate cu declaraţiile inculpatului rezultă că în perioada 4 februarie - 13 februarie 2012 inculpatul a fost singur acasă cu mama sa, martorul C.I. fiind singura persoană care i-a vizitat.
Pe de altă parte, din rapoartele de expertiză medico-legală întocmite în cauză rezultă că leziunile traumatice suferite de victimă s-au putut produce prin loviri cu şi de alte corpuri (posibil pumni) şi compresiune între două planuri dure, că ele pot data din 9 februarie 2012, decesul având loc în perioada 9 februarie - 12 februarie 2012, respectiv între 2-4 zile anterior datei primei necropsii.
Aceste concluzii înlătură apărarea inculpatului care a susţinut că urmele de violenţă de pe corpul victimei au fost produse prin autoaccidentare şi că aceasta a căzut şi s-ar fi lovit de diverse obiecte din casă.
Mai mult, în raport de multiplele fracturi costale şi de claviculă suferite de victimă, este cert că aceasta nu se putea accidenta prin cădere, ci se confirmă mecanismul lovirii şi compresiunii între două planuri dure.
Pe de altă parte, nu este de neglijat nici atitudinea inculpatului în acea perioadă, respectiv 9-10 februarie 2012, în sensul că i-a spus martorului C.I. că mama sa va muri, cât şi martorilor B.V., D.M. şi O.I., de asemenea, nu a cerut nici un fel de ajutor medical, ci s-a interesat de procurarea unui sicriu şi a banilor necesari pentru înmormântarea victimei.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că vinovăţia inculpatului este dovedită în cauză, iar solicitarea sa de achitare întrucât nu a comis fapta nu este întemeiată.
Referitor la criticile privind netemeinicia pedepsei aplicate, reţine Înalta Curte că nu sunt întemeiate.
Astfel, prima instanţă a avut în vedere în procesul de individualizare a pedepsei toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei, astfel cum sunt reglementate de disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume gradul de pericol social ridicat al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, respectiv atitudinea agresivă a inculpatului care a agresat-o pe victimă, deşi era mama sa, lovind-o cu atâta putere încât aceasta, până la urmă, a decedat din cauza leziunilor suferite.
Instanţa de fond a avut în vedere la aplicarea sancţiunii penale şi circumstanţele personale ale inculpatului, care are antecedente penale, nu a recunoscut fapta comisă, aspecte în raport de care a stabilit o pedeapsă care prin cuantum şi modalitate de executare este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate de disp. art. 52 C. pen.
În consecinţă, pedeapsa aplicată este just individualizată şi nu se impune reducerea acesteia.
Faţă de aceste considerente, nefiind identificate nici alte cazuri de casare care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Se va deduce din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 5/A din 15 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj – Secţia Penală şi de Minori.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 martie 2012 la 12 aprilie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 aprilie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 1276/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1280/2013. Penal → |
|---|
