ICCJ. Decizia nr. 1276/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1276/2013
Dosar nr. 45281/3/2011
Şedinţa publică din 12 aprilie 2013
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată că, prin Sentinţa penală nr. 276 din 11 mai 2007, pronunţată de Judecătoria Buftea, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului P.C., pentru infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., ca urmare a decesului inculpatului.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată prin rechizitoriu faptei reţinute în sarcina inculpatului C.F.C. din infracţiunile prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., în art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., texte de lege în baza cărora s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ara închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1626 din 4 iunie 2001 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, pedeapsă ce a fost adăugată la cea aplicată pentru noua infracţiune, astfel încât s-a stabilit ca-inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.
Totodată, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (4) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul P.G. la o pedeapsă de 7 ani închisoare. În baza art. 288 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare. În baza art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a mai fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare. În baza art. 293 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art. 35 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 328/1966 republicat, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an şi 3 luni închisoare. În baza art. 36 alin. (1) Decretul nr. 328/1966 republicat, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), acelaşi inculpat a mai fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi o lună închisoare. în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare.
În baza art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990, prin aceeaşi sentinţă, a fost condamnat inculpatul N.I. la o pedeapsă de 5 ani închisoare. În baza art. 10 din Legea nr. 87/1994, acelaşi inculpat a mai fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 290 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an şi 3 luni închisoare. În baza art. 40 din Legea nr. 82/1991 comb. cu art. 289 C. pen., inculpatul N.I. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare. În baza art. 291 C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare, iar în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.
Prin aceeaşi hotărâre, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul L.M. din art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. în art. 264 C. pen. În baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.M. la o pedeapsă de 4 ani şi 3 luni închisoare. În baza art. 10 din Legea nr. 87/1994, acelaşi inculpat a mai fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. b) şi c) C. pen. În baza art. 40 din Legea nr. 82/1991 combinat cu art. 289 C. pen., a mai condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani şi 3 luni închisoare. În baza art. 291 C. pen., a mai condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare, iar în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani 3 luni închisoare.
Sub aspectul laturii civile, au fost admise acţiunile civile şi s-a dispus obligarea inculpaţilor P.G., L.M., N.I. şi C.F.C., în solidar, la despăgubiri civile, iar în temeiul art. 445 C. proc. pen., instanţa a dispus anularea înscrisurilor falsificate.
Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, că, în cursul lunii iulie 2002, inculpatul P.G., folosindu-se de o carte de identitate falsă sub numele de Ş.D., a cumpărat părţile sociale ale SC G. SRL Sinaia, prin intermediul acestei societăţi urmărind înşelarea mai multor persoane juridice, prin emiterea de file CEC false pentru achiziţionarea de bunuri. În realizarea acestei rezoluţii infracţionale, inculpatul P.G. a apelat la ajutorul inculpaţilor P.C., C.F.C. şi N.I., pentru a verifica părţile vătămate acceptante de cecuri pentru mărfurile pe care aceştia urmau să le achiziţioneze. Pentru a da activităţii ilicite o mai mare credibilitate şi pentru a acoperi complicii în faţa unor eventuale verificări ale organelor de cercetare penală, inculpatul P.G. a încheiat cu inculpaţii P.C. şi C.F.C. un contract de agenţie comercială, în baza căruia aceştia din urmă ar fi beneficiat de un comision de 5% din valoarea facturilor fiscale.
Conform rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, activitatea infracţională se derula în următoarea modalitate: inculpaţii P.C., C.F.C. şi N.I. identificau furnizorii de mărfuri, încheiau contracte comerciale cu aceştia, ridicau mărfurile şi efectuau plăţile cu file cec primite de la inculpatul P.G. După aceea. mărfurile erau cumpărate de inculpatul L.M., acesta returnând plata în numerar. De asemenea, s-a mai reţinut că inculpaţii P.C., N.I., C.F.C. şi L.M. ar fi primit şi folosit de la inculpatul P.G. facturi şi chitanţe ale SC G. SRL, Sinaia, semnate şi ştampilate în alb, precum şi alte acte necesare achiziţionării de mărfuri.
Împotriva Sentinţei penale nr. 276 din 11 mai 2007 a Judecătoriei Buftea au formulat apel inculpaţii L.M., C.F.C. şi N.I., ce au fost admise prin Decizia penală nr. 260/AP din 09 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 230/94/2007, dispunându-se desfiinţarea integrală a hotărârii primei instanţe şi rejudecarea cauzei de către Tribunalul Bucureşti, instanţă căreia îi revine compentenţa materială de soluţionare a cauzei.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reţinut, în esenţă, că sentinţa penală apelată este lovită de nulitate absolută, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen., pentru încălcarea dispoziţiilor relative la competenţa materială de soluţionare a cauzei, având în vedere că dispoziţiile art. 276 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 au fost abrogate, iar infracţiunea de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, a fost dată în competenţa de primă instanţa a Tribunalului, potrivit art. 148 din acelaşi act normativ, care este de imediată aplicare.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 31651.01/3/2008, iar instanţa, având în vedere că singura persoană trimisă în judecată sub aspectul infracţiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. de art. 143 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, este inculpatul N.I., activitatea specifică elementului material al acestei infracţiuni fiind independentă de activităţile ilicite reţinute în sarcina celorlalţi doi inculpaţi şi fiind descoperită incidental de organul de urmărire penală la momentul efectuării de cercetări în cauză, a dispus, prin Sentinţa penală nr. 243 din 29 martie 2010, conform dispoziţiilor art. 38 C. proc. pen., disjungerea soluţionării cauzei privind pe inculpaţii C.F.C. şi L.M. de cauza privind pe inculpatul N.I., declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privindu-i pe primii doi inculpaţi în favoarea Judecătoriei Buftea, în baza art. 301 - 302 C. proc. pen. raportat la art. 42 C. proc. pen., şi reţinerea cauzei privind pe inculpatul N.I., trimis în judecată sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990, art. 10 din Legea nr. 87/1994, art. 290 C. pen., art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 şi art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., pentru continuarea judecăţii. Ca urmare, cu privire la inculpatul N.I., cauza a fost soluţionată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 16228/3/2010, fiind pronunţată Sentinţa penală nr. 88 din 17 decembrie 2010.
În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii C.F.C. şi L.M., Judecătoria Buftea, prin Sentinţa penală nr. 58 din 04 februarie 2011, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi, constatând intervenit conflictul negativ de competenţă între judecătorie şi Tribunalul Bucureşti, a înaintat cauza la Curtea de Apel Bucureşti, în vederea soluţionării acestuia.
Prin Sentinţa penală nr. 197 din 13 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti,, secţia I penală în Dosarul nr. 3149/2/2011, în temeiul art. 43 alin. (7) C. proc. pen., a fost stabilită competenţa materială de judecare a cauzei privind pe inculpaţii C.F.C. şi L.M. în favoarea Tribunalului Bucureşti, dosarul fiind reînregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 01 iunie 2011 sub numărul 45281/2/2011.
Soluţionând cauza, Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală a pronunţat Sentinţa penală nr. 283 din 17 aprilie 2012, prin care a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul L.M., în sensul schimbării încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, din infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 264 C. pen.
În temeiul art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului L.M. din infracţiunile prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., art. 10 din Legea nr. 87/1994, art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. şi de art. 291 C. pen., în infracţiunile prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. şi art. 291 C. pen.
În baza art. 11 alin. (1) pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 124 C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului L.M. sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. şi art. 291 C. pen., constatând împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale.
În baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen., La condamnat pe inculpatul L.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), 2, 3, şi 4 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 86 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 864 C. pen., făcându-se, totodată, aplicarea dispoziţiilor art. 86 alin. (1) lit. a) - d).
În baza art. 88 C. pen., s-a constatat reţinerea şi durata arestării preventive a inculpatului de Ia 19 septembrie 2002 la data de 08 ianuarie 2004.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului C.F.C. din infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., texte de lege în baza cărora, conform art. 345 alin. (2) C. proc. pen., acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată.
În temeiul art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1626 din 04 iunie 2001 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, ce a fost adăugată la pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând a executa în final o pedeapsă de 5 ani închisoare, în condiţiile art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ., au fost admise acţiunile civile şi au fost obligaţi inculpaţii L.M. şi C.F.C., în solidar, la despăgubiri civile, astfel: la 6.008 RON către parte civilă SC N.P.C. SRL; la 33.730 RON către parte civilă SC V. SA; la 24.740 RON către parte civilă S.I. SRL; la 13.340 RON către parte civilă SC C.G. SRL; la 17.668 RON către partea civilă SC T.M. SA; la 5.616 RON către parte civilă SC B.D. SA.
S-a luat act că partea civilă SC C.G. SA şi-a rezervat dreptul la o acţiune civilă separată şi că Statul Român prin A.N.A.F. nu s-a constituit parte civilă şi împotriva inculpatului L.M.
În baza art. 445 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, iar, în temeiul art. f 91 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa a procedat la audierea inculpatului C.F.C., declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşata la dosar, inculpatul L.M. prevalându-se de dreptul de a nu face niciun fel de declaraţii în acest stadiu procesual.
Având în vedere motivele pentru care s-a dispus admiterea apelului şi desfiinţarea Sentinţei penale nr. 276 pronunţată de Judecătoria Buftea la data de 11 mai 2007, instanţa a considerat că în cauză mijloacele de probă administrate în faţa Judecătoriei Buftea nu sunt afectate de nicio sancţiune procedurală, motivul care a justificat admiterea apelului referindu-se la inculpatul N.I.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Prin plângerea formulată la data de 16 august 2002, SC C.G. SA Buzău, cu punct de lucru în Comuna Afumaţi, s-a adresat organelor de poliţie, reclamând faptul că la datele de 30, respectiv 31 iulie 2002, SC G. SRL Sinaia a achiziţionat mărfuri în valoare de 226.383.906 ROL, pentru plata cărora a fost emisa o filă cec scadentă la 09 august 2002, dată la care a fost refuzată la plată de unitatea bancară pentru lipsă disponibil în cont, fiind reţinută şi lipsa de mandat a semnatarului, precum şi emiterea cecului fără autorizarea trasului.
În urma cercetărilor efectuate în cauză, a fost identificat delegatul SC G. SRL Sinaia în persoana inculpatului C.F.C., acesta fiind cel care s-a prezentat la punctul de lucru al părţii vătămate SC C.G. SA Buzău, de unde a ridicat marfă în valoare de 226.383.906 ROL, pentru plata căreia a remis o filă cec emisă de administratorul SC G. SRL Sinaia. În declaraţiile date în faţa organelor de urmărire penală, inculpatul C.F.C. a arătat că, în cursul lunii iulie 2002, prin intermediul inculpatului P.C., a cunoscut o persoană care s-a recomandat a fi Ştirbii Dumitru, administrator în cadrul SC G. SRL Sinaia, cu care a încheiat un contract de agenţie comercială în vederea identificării de furnizori pentru aprovizionarea societăţii.
La plângerea depusă la organele de poliţie, partea vătămată SC C.G. SA Buzău a anexat un act adiţional la statutul SC G. SRL Sinaia, autentificat la BNP I.D., act adiţional în baza căruia asociatul unic G.M. cedează părţile sociale unei persoane pe nume Ş.D., cu domiciliul pe raza Municipiului Bucureşti. După efectuarea verificărilor în bazele de specialitate cu date informatizate, a fost identificat numitul Ş.D., procedându-se la audierea acestuia, ocazie cu care s-a stabilit că acesta este de profesie inspector în cadrul Primăriei Sectorului 4, iar la data de 20 mai 2002 şi-a schimbat domiciliul şi cartea de identitate, însă nu a cumpărat niciodată părţile sociale ale vreunei societăţi comerciale. Prin urmare în cauză, pe baza acestor mijloace de probă s-a reţinut că persoana care a cumpărat părţile sociale ale SC G. SRL Sinaia de la numitul G.M. a folosit în mod fraudulos numele de „Ş.D.", cu scopul de a înşela diferite societăţi comerciale prin cumpărare de mărfuri şi plata acestora cu file cec false.
Ca urmare a datelor cu relevanţă informativă furnizate de inculpatul C.F.C., s-a procedat la întocmirea portretului robot al persoanei care şi-a atribuit identitatea de „Ş.D.", iar, la data de 10 septembrie 2002, lucrătorii operativi ai poliţiei l-au depistat pe inculpatul P.G., acesta fiind recunoscut de martorul G.M. şi de inculpatul C.F.C. ca fiind persoana care s-a prezentat sub identitatea de „Ş.D.". Cu ocazia audierii sale în faţa organelor de urmărire penală, inculpatul P.G. a adoptat o poziţie procesuală cooperantă, recunoscând că, în cursul lunii iulie 2002, prin folosirea unei cărţi de identitate false pe numele de Ş.D., a achiziţionat părţile sociale ale SC G. SRL de la numitul G.M., încheind în acest sens un act autentificat de notar public, cu intenţia de a înşela mai multe societăţi comerciale prin emitere de file cec false. Conform declaraţiilor date de inculpatul P.G. în cursul urmăririi penale, acesta a preluat toate documentele SC G. SRL, inclusiv filele cec, în momentul când a cumpărat societatea. În baza acestui plan infracţional, după ce a cumpărat societatea comercială menţionată, inculpatul P.G. s-a deplasat în Bucureşti, cu scopul de a găsi colaboratori, cu ajutorul cărora să identifice furnizori de mărfuri care să accepte plata cu file cec. în consecinţă, în executarea acestei rezoluţii infracţionale, inculpatul P.G. a intrat în raporturi cu coinculpaţii P.C. şi C.F.C., stabilindu-se ca aceştia să încaseze un comision de 5% din valoarea facturilor fiscale.
Punând în practică planul infracţional conceput până la cele mai mici detalii, inculpatul P.G. s-a prezentat la punctul de lucru al SC B.D. SA Galaţi, situat în Comuna Voluntari, pentru discutarea condiţiilor de livrare a mărfurilor. După stabilirea acestor condiţii, pe data de 07 august 2002, inculpatul C.F.C. s-a prezentat la acelaşi punct de lucru, de unde a ridicat 19 uşi metalice, în valoare de 56.169.500 ROL, plata fiind făcută cu o filă CEC. Conform celor declarate de martorii A.A.D., I.A.G., C.I., E.V., Y.V. şi B.M. rezultă că inculpatul P.G. s-a prezentat pentru negocierile iniţiale, iar inculpatul C.F.C. pentru ridicarea mărfurilor.
În mod similar, pe data de 26 iulie 2002, inculpaţii P.C. şi C.F.C. s-au prezentat la SC C.G. SRL, ridicând mai multe sortimente de oţel beton şi fier beton, în valoare de 133.390.908 ROL, pe care le-au transportat cu ajutorul unui autovehicul cu număr de înmatriculare "X", aparţinând martorului E.C.G. Plata mărfurilor a fost efectuată cu o filă CEC scadentă la 10 august 2002, mărfurile fiind apoi revândute la două depozite de materiale de construcţii de pe raza Municipiului Bucureşti.
Totodată, la data de 18 iulie 2002, inculpatul C.F.C. s-a prezentat la SC N.P.C. SRL şi a achiziţionat materiale de construcţii în valoare de 69.976.140 ROL, pentru plata cărora inculpatul a lăsat o filă CEC scadentă la data de 01 august 2002, pe care ulterior a schimbat-o cu o altă filă cec, scadentă la 08 august 2002 pentru valoarea de 60.076.140 ROL. Toate mărfurile în cauză au fost vândute prin intermediul SC D.I. SRL Bucureşti, reprezentată de inculpatul L.M., conform facturii fiscale din data de 19 iulie 2002, factură ridicată de organele de cercetare penală cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului L.M., acesta recunoscând că a completat respectiva factură personal, fiindu-i încredinţată în alb de către inculpatul C.F.C.
În derularea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la data de 27 iulie 2002, inculpatul C.F.C. s-a prezentat la SC S.I. SRL, ridicând de la această societate cantitatea de 19,8 tone de fier beton, lăsând ca mijloc de plată o filă CEC în valoare de 247.401.000 ROL, ce-i fusese încredinţată în alb de către inculpatul P.G., având scadenţa la data de 15 august 2002. Mărfurile au fost transportate tot cu autoturismul martorului E.C.G. în comuna Matca, fiind, ulterior, vândute cu ajutorul inculpatului N.I.
A mai reţinut, de asemenea, instanţa că, în intervalul 01 - 09 august 2002, partea vătămată SC V. SA Bucureşti a derulat un contract de vânzare-cumpărare cu SC G. SRL Sinaia în valoare de 337.298.360 ROL, pentru plata căreia s-au emis două file CEC fără disponibil în cont. Operaţiunile materiale aferente acestui contract, respectiv înaintarea filelor cec, ridicarea mărfurilor, transportul şi vânzarea acestora au fost efectuate de inculpatul P.C., care a avut la dispoziţie documentele de identificare ale SC G. SRL Sinaia, respectiv delegaţii, facturi şi chitanţe, toate semnate şi ştampilate în alb.
În condiţiile contractuale stabilite, partea vătămată SC V. SA Bucureşti a livrat 13 maşini cu ciment, marfa fiind vândută prin intermediul inculpatului L.M., administrator al SC C.G.I. SRL. Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în locuinţa acestuia a fost găsită factura fiscală din 01 iulie 2002 pentru cantitatea de 187 tone ciment vrac. Din conţinutul acestei facturi rezultă că SC G. SRL Sinaia a vândut către SC C.G.I. SRL cantitatea de 187 tone ciment vrac, în condiţiile în care, conform actelor de la dosarul de urmărire penală, SC G. SRL Sinaia a fost cumpărată de inculpatul P.G. la data de 08 iulie 2002, astfel cum rezultă din actul adiţional cu vânzare de părţi sociale autentificat conform Încheierii nr. 1883 din 08 iulie 2002 la BNP l.D.B.G.
S-a apreciat de către judecătorul fondului că participarea inculpaţilor L.M. şi C.F.C. la activităţile de inducere în eroare a părţilor vătămate anterior menţionate este demonstrată prin declaraţiile inculpatului P.G., acesta susţinând că inculpaţii P.C., L.M. şi C.F.C. erau complici la activitatea sa infracţională, motiv pentru care îi cereau sume mari de bani, care depăşeau procentele convenite în baza înţelegerilor iniţiale, astfel încât a procedat la înregistrarea prin mijloace tehnice proprii a două sau trei conversaţii. Suportul pe care au fost stocate aceste conversaţii, respectiv o microcasetă audio, a fost ridicată de la locuinţa martorei B.O., fiind redată în formă scrisă în cadrul Laboratorului Criminalistic de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din conţinutul respectivelor discuţii rezultând că inculpatul P.G. are rol de coordonator al întregii activităţi infracţionale: „Ce părere aveţi? Ce mai furăm? Se poate lua ceva mâine?", iar inculpaţii L.M. şi P.C., care au fost de faţă, demonstrând, prin participarea la discuţia purtată, faptul că au cunoştinţă de existenţa planului infracţional.
S-a arătat, totodată, că discuţia purtată, la care a participat şi inculpatul L.M., demonstrează şi existenţa faptei comise în dauna părţii civile SC T.M. SA Bucureşti. Astfel, în timpul derulării contractului între SC G. SRL şi SC V. SA Bucureşti, inculpatul C.F.C. s-a deplasat la SC T.M. SA Bucureşti, de unde a achiziţionat în două tranşe, marmură în valoare de 176.689.582 ROL, la datele de 07 august 2002 şi 09 august 2002, pentru care a efectuat plata cu o filă CEC scadentă la data de 14 august 2002 emisă de SC G. SRL şi refuzată ulterior la plată. Marmura astfel achiziţionată a fost transportată în două maşini în comuna Jilava, judeţul Ilfov, de către inculpatul C.F.C., fiind preluată apoi de inculpatul L.M., acesta procedând ulterior la vânzarea mărfii prin SC D.I. SRL, fără a evidenţia în contabilitate vreuna din operaţiunile astfel efectuate.
În dovedirea vinovăţiei inculpaţilor L.M. şi C.F.C., prima instanţă, în afara discuţiei înregistrate de inculpatul P.G., a mai reţinut şi declaraţiile martorei N.E., procesul-verbal de confruntare între aceasta şi inculpatul P.C., precum şi declaraţiile inculpatului P.G., concluzionând că toate aceste probe administrate în cursul urmăririi penale şi în faza de cercetare judecătorească demonstrează cu certitudine implicarea celor doi inculpaţi în activitatea de inducere în eroare şi pricinuirea de pagube părţilor civile. Tribunalul a înlăturat apărarea inculpaţilor, care au negat orice contribuţie la realizarea planului infracţional conceput şi pus în aplicare de inculpatul P.G., apreciind că mijloacele de probă administrate dovedesc că aceştia au acceptat de bună voie să se implice în activităţile infracţionale reţinute în sarcina lor.
Astfel, s-a arătat că, deşi inculpatul L.M. a susţinut că a derulat activităţi comerciale licite, plătind toate mărfurile achiziţionate cu banii cash, iar inculpatul C.F.C. că nu avea decât o activitate de agent comercial, nefiind îndreptăţit să efectueze acte de dispoziţie, cum ar fi emiterea sau semnarea de cecuri sau bilete la ordin, aceste apărări nu pot justifica conduita adoptată de cei doi participanţi la activitatea infracţională. În acest sens, cu referire la inculpatul C.F.C., s-a menţionat că martorul E.C.G. a relatat că i s-a solicitat de către acesta depozitarea unor materiale de construcţii în curtea sa, aspect cu care martorul nu a fost de acord, iar inculpatul P.G. că, atunci când a avut reprezentarea faptului că SC G. SRL este folosită în scopul fraudării partenerilor contractuali, inculpatul a pretins un comision superior celui convenit iniţial. Prin urmare, instanţa fondului a concluzionat că mijloacele de probă demonstrează că, la momentul achiziţionării mărfurilor, inculpatul C.F.C. avea reprezentarea faptului că nu există un potenţial cumpărător pentru marfa plătită cu instrumentele de plată falsificate şi semnate de reprezentantul SC G. SRL.
Cu referire la implicarea inculpatului L.M., prima instanţă a apreciat ca fiind edificatoare declaraţiile inculpatului P.G. şi ale martorei N.E., rolul avut de acest inculpat în ansamblul activităţii infracţionale fiind stabilit în zona de valorificare a bunurilor achiziţionate cu instrumente de plată lipsite de acoperire în cont.
În drept, Tribunalul a apreciat că faptele inculpatului C.F.C., constând în aceea că, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul P.G., la data de 07 august 2002, a ridicat de la punctul de lucru al SC B.D. SA Galaţi un număr de 19 uşi metalice şi din lemn, lăsând ca instrument de plată o filă cec, refuzată ulterior de bancă, la data de 26 iulie 2002, a ridicat de la SC C.G. SRL mai multe sortimente de oţel beton şi fier beton, în valoare totală de 133.390.908 ROL, lăsând ca instrument de plată o filă cec, refuzată ulterior de bancă, la data de 18 iulie 2002, a achiziţionat de la SC N.P.C. SRL Bucureşti materiale de construcţii, în valoare de 69.976.140 ROL, pentru care a lăsat fila CEC scadentă la data de 01 august 2002, pe care ulterior a schimbat-o cu o altă filă cec, scadentă la 08 august 2002, pentru o valoare de 60.076.140 ROL, diferenţa până la valoarea primei file CEC fiind plătită în numerar de către furnizor, la data de 27 iulie 2002, a ridicat de la SC S.I. SRL 19,8 tone de fier beton, lăsând ca plată o filă CEC în valoare de 247.401.000 ROL, încredinţată în alb de inculpatul P.G., iar, la datele de 07 august 2002 şi 09 august 2002, a achiziţionat în două tranşe marmură de la SC T.M. SA, în valoare de 176.689.582 ROL, pentru care a efectuat plata cu o filă CEC refuzată ulterior la plată, contribuind, astfel, la producerea de pagube părţilor civile, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., sens în care a dispus schimbarea încadrării juridice.
În ceea ce priveşte faptele comise de inculpatul L.M., constând în aceea că, în baza unei înţelegeri cu inculpatul P.G., a vândut, prin SC D.I. SRL, mărfurile achiziţionate de inculpatul C.F.C. de la SC N.P.C. SRL şi SC T.M. SA, completând personal factura încredinţată în alb de inculpatul C.F.C., iar, prin SC C.G.I. SRL, a vândut cele 13 maşini de ciment livrate de SC V. SA, contribuind pe această cale la punerea în executare a planului infracţional şi, implicit, la producerea de pagube societăţilor vânzătoare, instanţa de fond a apreciat că acestea întrunesc, de asemenea, elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune, în formă continuată, prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dispunând schimbarea încadrării juridice în acest sens-
Referitor la faptele reţinute în sarcina inculpatului L.M., încadrate de procuror, în cuprinsul rechizitoriului, în prevederile art. 10 din Legea nr. 87/1994, art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen., instanţa de fond, ţinând seama de dispoziţiile obligatorii ale Deciziei pronunţate de instanţa supremă la data de 21 ianuarie 2008, într-un recurs în interesul legii, precum şi de prevederile art. 13 C. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a acestora în infracţiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea ari. 13 C. pen. şi art. 291 C. pen. Totodată, având în vedere că, în cauză, valorificarea bunurilor obţinute cu ajutorul instrumentelor de plată falsificate a avut loc în baza înţelegerii anterioare cu inculpatul P.G., înţelegere demonstrată de caracterul repetat al faptelor, de conţinutul discuţiilor purtate şi înregistrate pe minicaseta transcrisă de Laboratorul Criminalistic, dar şi de depoziţiile martorei N.E., Tribunalul a apreciat că faptele comise de inculpatul L.M. nu pot întruni elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., aşa cum a susţinut acesta, ci pe cele ale infracţiunii de înşelăciune, motiv pentru care a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat.
Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat că cei doi inculpaţi au acţionat cu intenţie directă, având reprezentarea clară a activităţii infracţionale în care sunt implicaţi, prevăzând şi urmărind producerea de pagube societăţilor comerciale de la care achiziţionau mărfuri. Cu privire la inculpatul C.F.C., s-a subliniat, în acest sens, că reprezenta o certitudine faptul că, la momentul cumpărării mărfurilor cu instrumentele de plată semnate de inculpatul P.G., nu era identificat un potenţial cumpărător al acestora, astfel încât să se poată plăti preţul de achiziţie către vânzătorul iniţial şi, chiar în ipoteza găsirii unui cumpărător, suma astfel obţinută nu servea drept plată a preţului către respectivul furnizor, fiind însuşită de către inculpaţi. Ca urmare, Tribunalul a înlăturat susţinerea acestora conform căreia nu ar fi avut intenţia de înşela, arătându-se că probele administrate în cauză demonstrează că inculpaţii L.M. şi C.F.C. au avut reprezentarea modului în care SC G. SRL era folosită de inculpatul P.G., contribuind la pricinuirea de pagube părţilor vătămate şi obţinând un profit substanţial prin valorificarea mărfurilor astfel obţinute.
La individualizarea pedepselor aplicate, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama de forma continuată în care au fost comise faptele, de persistenţa inculpaţilor în activitatea infracţională, de modul de operare folosit şi valoare prejudiciului cauzat, dar şi de circumstanţele personale ale acestora, inculpatul C.F.C. fiind cunoscut cu antecedente penale, care atrag starea de recidivă mare postcondamnatorie, aspecte în raport cu care a apreciat că se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea, ce urmează a fi executate, în cazul inculpatului C.F.C. în regim de detenţie, faţă de prevederile art. 83 C. pen., iar, în privinţa inculpatului L.M., în condiţiile art. 86 C. pen., fiind necesară supunerea acestuia unor măsuri de supraveghere pe perioada termenului de încercare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul C.F.C., criticând-o sub aspectul greşitei sale condamnări şi solicitând achitarea, întrucât nu este vinovat de săvârşirea faptelor deduse judecăţii, neavând niciun moment intenţia de a înşela părţile vătămate. În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, prin acordarea unei eficiente sporite circumstanţelor sale personale.
Prin Decizia penală nr. 302/A din 6 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.F.C., iar, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prin aceeaşi decizie, în baza art. 195 C. proc. pen., a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de apărătorul din oficiu al intimatului inculpat L.M., avocat B.G., cu privire la încheierile de şedinţă din datele de 25 septembrie 2012 şi 23 octombrie 2012 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală şi, în consecinţă, s-a dispus îndreptarea erorilor materiale din practicalele respectivelor încheieri, cu privire la numele apărătorului din oficiu al intimatului inculpat L.M., în sensul că numele corect este B.G. şi nu B., respectiv P.V., cum din eroare s-a menţionat.
Pentru a decide astfel, Curtea de apel, reluând situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, şi-a însuşit concluzia acesteia în sensul că vinovăţia inculpatului C.F.C. este demonstrată de mijloacele de probă administrate în cauză - declaraţiile reprezentanţilor părţilor vătămate, înscrisurile depuse la dosar, procesele-verbale de depistare, procesele-verbale de percheziţie, declaraţiile inculpaţilor, toate coroborate cu depoziţiile martorilor audiaţi, din care rezultă că acesta a avut reprezentarea clară a activităţii infracţionale în care a fost implicat, prevăzând şi urmărind producerea de pagube societăţilor comerciale de la care achiziţiona mărfuri.
S-a arătat, în acest sens, că, la momentul cumpărării mărfurilor cu instrumentele de plată semnate de inculpatul P.G., inculpatul C.F.C. ştia că nu era identificat un potenţial cumpărător al acestora, astfel încât să se poată plăti preţul de achiziţie către vânzătorul iniţial. Astfel, marfa era achiziţionată cu ajutorul unor instrumente de plată falsificate, lipsite de orice formă de disponibil în cont, iar, în ipoteza găsirii unui cumpărător, suma astfel obţinută nu servea drept plată a preţului către furnizorul iniţial, respectiva plată fiind făcută cu cecurile semnate de inculpatul P.G.. În acord cu judecătorul fondului, Curtea a înlăturat susţinerea inculpatului în sensul că nu ar fi avut intenţia de înşela părţile vătămate, arătând că probele administrate în cauză demonstrează că acesta a avut reprezentarea modului în care SC G. SRL era folosită de inculpatul P.G., acceptând să se implice în activitatea infracţională şi pretinzând comisioane superioare celor convenite iniţial, contribuind, astfel, la pricinuirea de pagube părţilor vătămate şi obţinând un profit substanţial prin valorificarea mărfurilor astfel obţinute.
În acest sens, Curtea a reţinut că martorul E.C.G. (a cărui declaraţie este edificatoare sub aspectul prejudicierii pârtii vătămate SC C.G. SRL), a relatat cu referire la inculpatul C.F.C., că acesta i-a solicitat depozitarea unor materiale de construcţii în curtea sa, aspect cu care martorul nu a fost de acord, iar inculpatul P.G. a arătat că apelantul, atunci când a avut reprezentarea faptului că SC G. SRL este folosită în scopul fraudării partenerilor contractuali, a pretins un comision superior celui convenit iniţial. Prin urmare, s-a apreciat că mijloacele de probă demonstrează că, la momentul achiziţionării mărfurilor, inculpatul C.F.C. avea reprezentarea faptului că nu există un potenţial cumpărător pentru marfa plătită cu instrumentele de plată falsificate şi semnate de reprezentantul SC G. SRL. Totodată, relevante sub aspectul vinovăţiei inculpatului C.F.C. au fost considerate depoziţiile martorilor A.A.D., I.A.G., C.I., E.V., Y.V. şi B.M. (cu privire la prejudicierea părţii vătămate SC B.D. SA Galaţi), declaraţia dată la 11 noiembrie 2002 de inculpatul L.M. (cu referire la activitatea infracţională în dauna părţii vătămate SC N.P.C. SRL Bucureşti), declaraţiile martorului E.C.G. şi ale inculpatului P.G. în faţa organelor de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti (în ce priveşte activitatea infracţionala desfăşurată în dauna părţii vătămate SC S.I. SRL), precum şi discuţiile dintre inculpaţi înregistrate de P.G. pe o microcasetă audio şi redate în formă scrisă în cadrul Laboratorului Criminalistic de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (în ce priveşte activitatea infracţională desfăşurată în dauna părţii vătămate SC T.M. SA Bucureşti.
De asemenea, făcând trimitere la poziţia procesuală adoptată de inculpatul P.G., Curtea a reţinut declaraţia dată de acesta în 11 septembrie 2002, în care a arătat că „R.C. şi C.F.C. ştiau că cecurile şi ordinele de plată pe SC G. SRL sunt emise fraudulos şi nu au acoperire. Deşi în contractele de comision sus-numiţii trebuiau să încaseze 5% comision, după ce şi-au dat seama că se fură prin intermediul SC G. mi-au cerut 20% din vânzare sau 30% din factură, eu fiind de acord cu aceasta. În plus, eu le plăteam transportul, costurile deplasărilor, telefoane şi tot ce implicau operaţiunile comerciale respective."
În aceste condiţii, s-a apreciat de către instanţa de control judiciar că, în mod firesc şi logic, Tribunalul a concluzionat că mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale şi în faza de cercetare judecătorească demonstrează cu certitudine implicarea inculpaţilor L.M. şi C.F.C. în activitatea de inducere în eroare şi pricinuirea de pagube părţilor civile.
Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că împotriva sentinţei penale pronunţată de prima instanţă, inculpatul L.M. nu a declarat apel, atitudine apreciată ca reprezentând o achiesare tacită la concluziile Tribunalului şi, implicit, o recunoaştere a faptelor reţinute în sarcina sa, în timp ce inculpatul C.F.C. nu a înţeles să se prezinte şi să-şi susţină apărările în faţa instanţei de apel, nici măcar o dată, pe parcursul celor patru termene de judecată, deşi a fost legal citat.
Referitor la pedeapsa ce a fost aplicată apelantului inculpat prin sentinţa atacată, Curtea a apreciat că prima instanţă a făcut o corectă individualizare în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinând starea de recidivă postcondamnatorie a inculpatului, forma continuată a infracţiunii de înşelăciune, prejudiciul produs şi atitudinea de nerecunoaştere a faptei adoptată de acesta, astfel încât atât pedeapsa stabilită, cât şi modalitatea de executare a acesteia au fost considerate ca fiind corespunzătoare, apte să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul C.F.C., reiterând întocmai criticile formulate în apel.
Astfel, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţele de fond şi de apel au comis o gravă eroare de fapt, ce a avut drept consecinţă greşita sa condamnare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., materialul probator administrat în cauză nefăcând, în opinia sa, dovada certă a faptului că ar fi cunoscut identitatea reală a inculpatului P.G., planul infracţional conceput şi pus în aplicare de acesta, precum şi împrejurarea că instrumentele de plată folosite pentru achiziţionarea mărfurilor nu au acoperire în contul societăţii S.C. G. S.R.L. Ca urmare, s-a solicitat de către inculpat casarea hotărârii pronunţate de instanţele inferioare şi achitarea sa sub aspectul respectivei infracţiuni, invocându-se, ca temei al acestei soluţii, cu ocazia cuvântului la dezbateri, dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar, în cuprinsul concluziilor scrise depuse Ia dosar, prevederile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Totodată, prin prisma motivului de recurs reglementat de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a criticat hotărârile pronunţate de Tribunal şi Curtea de apel sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei ce i-a fost aplicată, solicitând reducerea cuantumului acesteia, raportat la circumstanţele sale personale favorabile (este angajat la o fundaţie umanitară, este căsătorit şi urmează să devină părinte).
Examinând hotărârile atacate prin raportare la motivele de recurs invocate, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte, în majoritate, apreciază recursul declarat de inculpatul C.F.C. ca fiind fondat, însă în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:
Ca o chestiune prealabilă verificării apărărilor formulate de recurent, Înalta Curte, în majoritate, arată că, deşi acesta a invocat ca temei al solicitării de achitare şi dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., susţinând că nu a acţionat cu intenţia de a înşela societăţile părţi civile, criticile aduse hotărârilor recurate vizează, în concret, greşita stabilire a situaţiei de fapt sub aspectul contribuţiei sale la comiterea faptelor şi a cunoaşterii caracterului lor fraudulos, ce a avut drept consecinţă aprecierea eronată a instanţelor inferioare cu privire la întrunirea, din punct de vedere al laturii subiective, a clementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, motiv pentru care aceste critici nu vor fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ci tot prin raportare la motivul de recurs reglementat de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., indicat, de altfel, şi de inculpat în susţinerea căii de atac promovate.
În opinia majoritară a Înaltei Curţi, cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. ar fi avut incidenţă, din punct de vedere formal, doar în ipoteza în care recurentul, însuşindu-şi situaţia de fapt stabilită de Tribuna] şi Curtea de apel, ar fi contestat existenţa uneia/unora dintre condiţiile prevăzute în norma de încriminare cu privire la actul de conduită interzis, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în cauză, din moment ce criticile inculpatului recurent vizează tocmai greşita reţinere a situaţiei de fapt de către instanţele inferioare, ce ar fi avut drept consecinţă pronunţarea unor hotărâri eronate de condamnare.
1. În ceea ce priveşte eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., este de menţionat că aceasta poate exista numai dacă se constată că situaţia de fapt reţinută de judecătorul fondului şi confirmată de instanţa de prim control judiciar este în contradicţie evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absenţa cărora nu poate fi socotită gravă, şi anume să fie evidentă, adică starea de fapt reţinută să fie vădit şi necontroversat contrară probelor existente la dosar, şi să fie esenţială, adică să aibă o influenţă bine precizată asupra soluţiei. Existenţa erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, aşa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanţă evidentă dintre situaţia de fapt reţinută şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecinţă pronunţarea unei alte soluţii decât cea pe care materialul probator o susţinea.
În speţă, însă, Înalta Curte, în majoritate, nu a identificat în cadrul situaţiei de fapt reţinute niciun aspect esenţial stabilit de instanţele inferioare care să vină în contradicţie evidentă şi necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, nefiind întemeiată susţinerea recurentului în sensul că nu ar fi cunoscut identitatea reală a inculpatului P.G., precum şi caracterul fraudulos al tranzacţiilor încheiate în numele societăţii administrate de acesta şi că ar fi fost, aşadar, comisă în cauză o gravă eroare de fapt.
Astfel, din situaţia de fapt, corect stabilită de Tribunal şi însuşită de instanţa de prim control judiciar, pe baza analizei probelor administrate în ambele faze procesuale, rezultă tară echivoc că inculpatul C.F.C. a avut reprezentarea clară a modului în care SC G. SRL a fost folosită de inculpatul P.G., acceptând în deplină cunoştinţă de cauză să se implice în activitatea frauduloasă desfăşurată de acesta şi să-l ajute în vederea inducerii în eroare a societăţilor părţi vătămate, în scopul obţinerii pentru sine şi pentru coinculpaţi a unui folos material injust, constând în contravaloarea mărfurilor achiziţionate prin oferirea unor instrumente de plată tară acoperire bancară, prevăzând că, prin contribuţia sa, cauzează o pagubă în patrimoniul firmelor contractante şi urmărind producerea acestui rezultat prin săvârşirea faptelor.
Chiar dacă recurentul a avut pe tot parcursul cercetărilor o atitudine nesinceră, de negare a faptelor reţinute în sarcina sa, încercând să acrediteze ideea falsă că nu cunoştea identitatea reală a numitului Ş.D. şi nici caracterul ilicit al tranzacţiilor derulate de acesta împreună cu ceilalţi coinculpaţi, Înalta Curte, în majoritate, apreciază, în acord cu instanţele inferioare, că vinovăţia acestuia este pe deplin dovedită, concludente în acest sens fiind declaraţiile inculpaţilor P.G. şi L.M., ale reprezentanţilor părţilor civile, respectiv numiţii N.V. (SC C.G. SA), N.G. (SC N.P.C. SRL), B.C.C. (SC S.I. SRL) şi N.I. (SC T.M. SA), depoziţiile martorilor E.C.G., A.A.D., E.V., C.I., B.M., S.M.A., B.I. şi N.E., procesele-verbale de confruntare a martorei N.E. cu inculpaţii P.C. şi C.F.C., procesul-verbal de confruntare a inculpaţilor P.C. şi C.F.C., procesul-verbal de percheziţie domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului L.M., precum şi procesul-verbal de redare în formă scrisă a convorbirilor înregistrate de inculpatul P.G. pe o microcasetă, pusă la dispoziţia organelor de urmărire penală.
În acest sens, aşa cum a reţinut atât Tribunalul, cât şi Curtea de apel, deosebit de relevante în aprecierea intenţiei cu care a acţionat recurentul sunt declaraţiile constante ale inculpatului P.G., care, audiat fiind de organele de anchetă la data de 11 septembrie 2002, precum şi de Judecătoria Buftea la termenul din 18 decembrie 2002, deci ia un interval scurt de timp după epuizarea activităţii infracţionale, a arătat că inculpatul C.F.C. a cunoscut încă de la începutul derulării activităţii făptui că SC G. SRL este o societate fantomă, iar cecurile emise ca mijloace de plată nu au acoperire în bancă, acceptând să îl ajute în aceste condiţii în schimbul obţinerii unui procent de 5%, majorat, ulterior, la 20 - 30%, din contravaloarea mărfurilor astfel achiziţionate.
Împrejurarea că recurentul a cunoscut nu doar caracterul fraudulos al tranzacţiilor desfăşurate prin intermediul SC G. SRL, dar şi faptul că administratorul societăţii se prezenta sub o identitate falsă, rezultă şi din declaraţiile martorului care a confirmat participarea acestuia la mai multe discuţii purtate în apartamentul său între inculpaţii P.G., P.C., L.M. şi numitul „P." în legătură cu activitatea firmei, precum şi din procesele-verbale de confruntare a respectivei martore cu inculpatul P.C. şi a celui din urmă cu inculpatul C.F.C., din a căror analiză coroborată reiese că, imediat după ce a început colaborarea cu SC G. SRL, recurentul a aflat că numele adevărat al administratorului firmei nu este Ş.D. Astfel, fiind confruntată cu inculpatul P.C., martora N.E. a arătat că, la scurt timp după ce a început să lucreze pentru SC G. SRL, acesta din urmă (concubinul său) a aflat de la numitul „P." că Ş.D. foloseşte o identitate falsă, aspect confirmat şi de inculpatul P.C. cu ocazia confruntării sale cu recurentul, când a arătat că l-a încunoştinţat şi pe acesta despre respectiva împrejurare în aceeaşi zi în care i-a spus şi concubinei sale.
De altfel, relaţiile deosebit de strânse dintre inculpatul P.G. şi recurent nu au fost negate nici de acesta din urmă, fiind, totodată, confirmate şi de martorul S.M.A., şoferul personal al inculpatului P., care, în mai multe rânduri, i-a transportat pe cei doi la sediul unor societăţi comerciale - lucru ce nu s-a întâmplat şi în cazul celorlalţi inculpaţi - formându-şi convingerea că aceştia erau prieteni.
De asemenea, o dovadă certă a faptului că inculpatul C.F.C. a avut pe deplin reprezentarea caracterului fraudulos al activităţii în care s-a implicat, o constituie modalitatea concretă în care acesta a acţionat, precum şi împrejurările în care au fost comise actele materiale reţinute în sarcina celorlalţi participanţi, ce reflectă cooperarea lor, în vederea punerii în practică a planului infracţional stabilit de inculpatul P.G. cu scopul prejudicierii societăţilor părţi civile şi obţinerii unor foloase materiale injuste.
În acest sens, se observă, în primul rând, că, pentru a asigura reuşita acţiunii de inducere în eroare şi a-i determina mai facil pe reprezentanţii părţilor civile să accepte livrarea de mărfuri în schimbul predării unor instrumente de plată cu privire la care ştia că nu există provizia sau acoperirea necesară, recurentul şi-a contactat colaboratori mai vechi (N.V. de la SC C.G. SA, N.G. de la SC N.P.C. SRL), cu care derulase în trecut relaţii comerciale fără incidente şi care, pe fondul acestor raporturi anterioare bune, au fost de acord ca plata bunurilor achiziţionate de SC G. SRL să se facă cu cecuri, iar nu anticipat, prin virament bancar, cu toate că nu mai încheiaseră până atunci tranzacţii cu respectiva societate şi nu cunoşteau posibilităţile financiare ale acesteia.
Totodată, în relaţiile cu unele dintre societăţile prejudiciate (SC S.I. SRL, SC T.M. SA), inculpatul, pentru a-i induce în eroare pe reprezentanţii acestora asupra bonităţii firmei pe care o reprezenta şi a le crea convingerea că societatea este una profitabilă şi că îşi vor putea obţine banii prin prezentarea filei CEC la bancă, le solicita acestora să obţină informaţii de la instituţiile de credit, cunoscând că, la data la care se perfectau respectivele tranzacţii, SC G. SRL nu intrase încă în incidenţă bancară întrucât nu ajunsese niciun instrument de plată la scadenţă. Împrejurarea că, în toate cazurile, instituţiile de credit interpelate au comunicat că SC G. SRL nu se afla în incidenţă de plăţi nu este de natură să înlăture vinovăţia inculpatului, aşa cum s-a susţinut în cuprinsul motivelor de recurs, relevanţă sub acest aspect prezentând faptul că societatea nu avea disponibil în cont pentru a efectua la scadenţă plata mărfurilor achiziţionate, situaţie pe care inculpatul, deşi o cunoştea, nu a comunicat-o reprezentanţilor părţilor vătămate, lăsându-i să creadă că produsele vândute vor fi achitate prin prezentarea la bancă a instrumentelor de plată primite. De altfel, în momentul emiterii filelor cec, SC G. SRL nici nu avea cum să fie în incidenţă de plăţi, având în vedere că tocmai lipsa unor probleme de natură financiară şi faptul că firma prezenta bonitate, l-a determinat pe inculpatul P.G. să o preia de la martorul G.M., cumpărarea unei societăţi ce nu era cunoscută ca rău platnic reprezentând o condiţie necesară pentru inducerea în eroare a părţilor vătămate asupra posibilităţii de a-şi recupera preţul mărfurilor vândute.
În acelaşi sens, al unei atitudini conştiente a inculpatului faţă de faptă şi urmările ei, pledează şi împrejurarea că, deşi, anterior, încheiase cu SC G. SRL o convenţie de agenţie comercială, reprezentând interesele firmei în relaţiile cu furnizorii şi clienţii, inculpatul s-a prezentat unora dintre aceştia sub un alt nume, atribuindu-şi, spre exemplu, în momentul preluării mărfii achiziţionate de la SC B.D. SA, identitatea şoferului B.M., poziţie pe care nu ar fi adoptat-o dacă activitatea desfăşurată era una licită, cu caracter strict comercial, în virtutea obligaţiilor ce îi reveneau în baza contractului perfectat cu SC G. SRL (declaraţiile martorilor A.A.D., E.V., C.I., B.M., procesul-verbal de recunoaştere din grup a inculpatului de către martorul C.I. ca fiind persoana care s-a prezentat la sediul societăţii în 7 august 2002 pentru a ridica uşile.
De asemenea, se observă că activitatea recurentului nu a constat doar în identificarea unor furnizori pentru aprovizionarea societăţii, ci s-a situat şi în zona valorificării mărfurilor achiziţionate cu instrumentele de plată fără acoperire, sens în care, aşa cum rezultă din probele administrate şi au reţinut şi instanţele inferioare, inculpatului i-au fost încredinţate de P.G., pe lângă cecurile semnate şi ştampilate de acesta, facturi, chitanţe în alb şi chiar ştampila societăţii, având, totodată, dreptul de a vinde marfa oricărui client pe care îl va găsi şi de a stabili preţul de vânzare, dovadă a încrederii reciproce între cei doi inculpaţi şi a faptului ca recurentul cunoştea împrejurarea că SC G. SRL este folosită de colaboratorul său pentru a înşela părţile vătămate şi a obţine un avantaj material injust constând în contravaloarea bunurilor achiziţionate cu instrumentele de plată falsificate. În acest sens, o deosebită relevanţă prezintă depoziţiile martorei N.E., care a confirmat faptul că, asemenea celorlalţi inculpaţi, şi numitului C.F.C. i-au fost încredinţate de P.G. documente ale societăţii şi ştampila firmei, declaraţiile inculpatului L.M., care a arătat că a cumpărat de la SC G. SRL o cantitate de marfă, ocazie cu care inculpatul C.I. i-a înmânat o factură în alb, pe care a completat-o personal, în afară de preţ, pe care recurentul i l-a transmis ulterior, telefonic, procesul-verbal de percheziţie domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului L.M., ocazie cu care au fost găsite mai multe chitanţe şi facturi în alb emise de SC G. SRL, precum şi depoziţiile martorului E.C.G., cel care a efectuat transportul mărfurilor achiziţionate de SC G. SRL de la aproape toate societăţile păgubite, acesta declarând că inculpatul C.F.C. era cel care găsea cumpărători pentru bunurile respective, îi indica sediul clientului unde urma să le transporte şi stabilea preţul de vânzare a mărfurilor, uneori chiar sub valoarea de cumpărare, aşa cum s-a întâmplat în cazul unei părţi din materialele de construcţii luate de la SC C.G. SA, pentru care chiar martorul a găsit un cumpărător, la solicitarea în acest sens a inculpatului.
Totodată, astfel cum au arătat instanţa de fond şi cea de apel, nu este de neglijat în aprecierea poziţiei subiective a inculpatului, împrejurarea că, în pofida practicii comerciale, în toate cazurile, mărfurile erau achiziţionate de SC G. SRL fără a exista vreun potenţial cumpărător al acestora sau o comandă fermă la un anumit preţ de achiziţie, superior celui la care bunurile fuseseră vândute de părţile civile, în aproape toate situaţiile clienţii fiind găsiţi ulterior, iar mărfurile vândute fa o valoare chiar inferioară preţului de achiziţie, după ce erau lăsate o perioadă de timp în faţa locuinţei martorului E.C.G.. De asemenea, întotdeauna, pentru mărfurile vândute, recurentul inculpat încasa contravaloarea lor în numerar, câteodată fără a elibera chitanţă, şi, după ce îşi reţinea o parte din sumă, restul îl preda inculpatului P.G., deşi, în toate cazurile, pentru achiziţionarea respectivelor mărfuri de la părţile civile fuseseră înmânate reprezentanţilor acestora cecuri, iar plata urma a fi făcută prin transfer bancar, aspect de care recurentul era pe deplin conştient, fiind implicat personal în toate tranzacţiile.
Deşi a contestat, pe întreg parcursul procedurii judiciare, concludenta în privinţa sa a convorbirilor purtate de ceilalţi inculpaţi şi înregistrate, cu mijloace proprii, de coinculpatul P.G., Înalta Curte, în majoritate, împărtăşeşte aprecierea instanţelor inferioare referitoare la relevanţa acestora sub aspectul vinovăţiei recurentului, fiind discutate, cu acest prilej (între inculpaţii P.G. şi L.M.), chestiuni care vizau în mod direct implicarea sa în tranzacţia frauduloasă cu SC T.M. SA, precum şi cunoaşterea de către inculpat a unor împrejurări ce relevă caracterul ilicit al activităţii desfăşurate.
Rezultă, aşadar, din probele administrate în cauză, astfel cum au fost redate în dezvoltările anterioare, că recurentul a avut reprezentarea clară a activităţii infracţionale derulate împreună cu ceilalţi inculpaţi şi că a acceptat în deplină cunoştinţă de cauză să-l ajute pe inculpatul P.G. în vederea inducerii în eroare a părţilor vătămate, predând acestora instrumente de plată cu privire la care ştia că nu există acoperirea sau provizia necesară, fără a le încunoştiinţa de lipsa disponibilului în cont, şi recomandându-le, în mod nereal, firma SC G. SRL ca fiind o societate ce prezintă bonitate şi dispune de fonduri care asigură plata preţului, prevăzând că, prin contribuţia sa, cauzează o pagubă în patrimoniul firmelor contractante şi urmărind producerea acestui rezultat prin săvârşirea faptelor.
Ca urmare, se observă că materialul probator confirmă pe deplin situaţia de fapt reţinută de Tribunal şi însuşită de Curtea de apel cu privire la comiterea de către inculpatul C.F.C. a infracţiunii pentru care a fost condamnat, instanţa de recurs, în majoritate, neidentificând vreo discordanţă între aceasta şi conţinutul real al dovezilor administrate pentru a putea concluziona că s-a comis o gravă eroare de fapt şi că este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., astfel cum s-a solicitat, în mod neîntemeiat, de către recurent.
De altfel, în motivele de recurs susţinute oral cu ocazia dezbaterilor şi detaliate în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar, nici inculpatul nu a invocat aspecte esenţiale, necontroversate şi evidente, ce ar rezulta din compararea conţinutului probelor cu soluţia de condamnare dispusă, făcând doar o interpretare proprie a probelor administrate, din care, în opinia sa, nu ar rezulta intenţia de inducere în eroare a părţilor vătămate, şi solicitând, prin reiterarea unor aspecte deja analizate de către instanţa fond şi cea de prim control judiciar, reinterpretarea şi reaprecierea materialului probator, operaţiune care, în situaţia inexistenţei unei erori grave de fapt, cum este cazul în speţă, nu se poate realiza prin prisma dispoziţiilor art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
Pe de altă parte, este de menţionat că solicitarea apărării de a se face aplicarea principiului conform căruia orice dubiu profită inculpatului depăşeşte limitele cazului de casare invocat, definitoriu pentru acest principiu fiind caracterul doar îndoielnic al unei anumite situaţii de fapt, îndoială care excede atributului evident al erorii grave de fapt.
Ca urmare, constatând că, în cauză, există o concordanţă deplină între dovezile administrate şi situaţia de fapt stabilită de Tribunal şi Curtea de apel cu privire la inculpatul C.F.C., nefiind indicată de recurent şi nici identificată de instanţa de recurs vreo probă a cărei existenţă sau inexistenţă să fi fost în mod eronat afirmată de instanţele inferioare sau al cărei conţinut să fi fost redat contrar a ceea ce este evident şi Iară posibilitate de controversă, Înalta Curte, în majoritate, consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind ca fiind neîntemeiate criticile formulate sub acest aspect de inculpatul recurent.
2. În ceea ce priveşte proporţionalizarea pedepsei cu închisoarea aplicată recurentului C.F.C., aspect criticat de acesta prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte, în majoritate, constată că, într-adevăr, în cauză, nu s-a realizat o evaluare judicioasă a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., nefiind valorificate în mod corespunzător toate împrejurările de natură să atenueze răspunderea penală a inculpatului, situaţie în care a fost stabilită o sancţiune penală greşit individualizată sub aspectul cuantumului, inaptă să asigure realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Astfel, cu toate că, în procesul de cuantificare a sancţiunii penale, au fost avute în vedere importanţa valorii sociale lezate prin săvârşirea infracţiunii şi gradul de pericol social generic relativ ridicat al acesteia, în mod nejustificat nu s-a ţinut seama de contribuţia concretă a inculpatului la comiterea faptelor şi nu au fost valorificate datele favorabile ce caracterizează persoana sa, ignorându-se faptul că, deşi cunoscut cu antecedente penale care atrag starea de recidivă, acesta, după săvârşirea infracţiunii ce formează obiectul prezentei cauze, a încercat să se reintegreze social, conformându-şi atitudinea exigenţelor legii penale şi manifestând un comportament corespunzător în cadrul relaţiilor sociale, împrejurări care, coroborate cu faptul că a trecut un interval de timp de aproximativ 11 ani din momentul comiterii infracţiunii, justifică modificarea tratamentului sancţionator aplicat de instanţa fondului şi menţinut de Curtea de apel, prin reţinerea în favoarea recurentului a dispoziţiilor art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. c) C. pen., Înalta Curte, în majoritate, apreciind că aplicarea unei pedepse de 6 luni închisoare este suficientă pentru reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de către acesta de noi fapte antisociale în viitor.
În consecinţă, constatând, faţă de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, este incident doar cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., nefiind întemeiate criticile circumscrise punctului 18 al aceluiaşi articol şi nefiind identificat vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în majoritate, în temeiul art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul C.F.C., va casa, în parte, atât decizia penală atacată, cât şi sentinţa pronunţată de instanţa de fond, iar, în rejudecare, va reduce pedeapsa aplicată recurentului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., de la 3 ani închisoare la 6 luni închisoare, cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen. şi aplicarea art. 80 C. pen.
Totodată, va menţine dispoziţia de revocare, în temeiul art. 83 C. pen., a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1626 din 04 iunie 2001 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 26 iunie 2001, dispunând executarea acesteia alăturat pedepsei de 6 luni închisoare, în final inculpatul urmând a executa o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt potrivnice prezentei decizii, iar, în temeiul ari. 192 alin. (3). C. proc. pen., va dispune rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate:
Admite recursul declarat de inculpatul C.F.C. împotriva Deciziei penale nr. 302/A din data de 6 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează, în parte, atât decizia penală atacată, cât şi Sentinţa penală nr. 283 din data de 17 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului C.F.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. de la 3 ani închisoare la 6 luni închisoare cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen. şi aplicarea art. 80 C. pen.
În temeiul art. 83 C. pen. dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1626 din 04 iunie 2001 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin neapelare Ia data de 26 iunie 2001, pedeapsă ce se va executa alăturat pedepsei astfel reduse, inculpatul C.F.C. urmând a executa în final o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare.
Dispune aplicarea dispoziţiilor art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt potrivnice prezentei hotărâri.
Onorariu] pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 aprilie 2013.
Cu opinie separată: în sensul admiterii recursului inculpatului C.F.C., casării, în parte, atât a Deciziei penale nr. 302/A din data de 6 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală cât şi a Sentinţei penale nr. 283 din data de 17 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală şi, în urma rejudecării, achitarea inculpatului C.F.C., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.
OPINIE SEPARATĂ
Contrar opiniei majoritare apreciez că se impune admiterea recursului inculpatului, casarea sentinţei penale şi a deciziei, iar rejudecând, achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.
În orice proces penal, problema fundamentală pe care trebuie să o soluţioneze instanţa este aceea de a stabili în mod cert dacă probatoriile administrate sunt într-o asemenea măsură relevante şi concludente, directe şi neechivoce încât să justifice condamnarea. Simplele indicii, suspiciunile, aprecierile subiective, coroborarea doar a unor elemente probatorii fragmentare nu sunt suficiente pentru a stabili vinovăţia unei persoane acuzate de săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală.
Această problemă este indisolubil legată de aspectele referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi de regula „in dubio pro reo", potrivit căreia incertitudinea, îndoiala, echivocul, operează şi trebuie interpretate în favoarea celui acuzat.
În speţă, pe tot parcursul procesului penal, începând cu faza de urmărire penală, inculpatul C.F.C. nu a recunoscut săvârşirea faptelor, învederând că nu a avut intenţia de a înşela vreo parte vătămată şi nici nu a ştiut de intenţia infracţională a celorlalţi coinculpaţi. Potrivit dispoziţiilor art. 69 C. proc. pen., aceste declaraţii pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Parchetul, instanţele de fond şi prim control judiciar şi-au întemeiat soluţiile de trimitere în judecată, respectiv de condamnare pe faptul că inculpatul a avut reprezentarea clară a activităţii infracţionale în care a fost implicat prevăzând şi urmărind producerea de pagube societăţii comerciale de la care achiziţiona marfă, fapt ce ar rezulta din faptul că nu era identificat un potenţial cumpărător al acestora, astfel încât să se poată plăti preţul de achiziţie către vânzătorul iniţial, marfa era achiziţionată cu instrumente de plată falsificate, lipsite de orice formă de disponibil în cont, cele învederate fiind susţinute în opinia Parchetului şi instanţelor de către martorul E.C.G. şi inculpatul C.F.C.
În analiza elementelor constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune, reţinută în sarcina inculpatului C.F., trebuie pornit de la calitatea şi atribuţiile pe care le avea inculpatul în cadrul societăţii şi în ce măsură, raportat la acestea, se poate reţine săvârşirea acestei infracţiuni. Aşa cum rezultă din actele dosarului, inculpatul C.F.C. încheiase un contract de agenţie comercială cu inculpatul P.G. în baza căruia avea, printre altele, atribuţii de identificare de furnizori de mărfuri, respectiv materiale de construcţii.
În exercitarea acestor atribuţii, de agent comercial, a contactat firma SC N.P.C. SRL de la care a achiziţionat materiale de construcţii în valoare de 69.976.140 ROL, lăsând o filă CEC, scadentă la 1 august 2002, ulterior schimbată cu alta pentru suma de 60.076.140 ROL scadentă la 8 august 2002, la 26 iulie 2002 a ridicat marfa de la SC C.C. SRL pe care a livrat-o unui depozit din Şoseaua F; la 27 iulie 2002 a ridicat fier beton de la SC S.I. SRL, lăsând o filă CEC pentru plată, semnată şi completată de P.G.; în 31 iulie 2002 a ridicat fier beton de la SC C.G.; în 7 august 2002 a ridicat de la SC B.D. SA Galaţi un număr de 19 uşi metalice şi de lemn, contract ce fusese negociat (cantitate, livrare, mod de plată) de către P.G.; la 7.08 şi 9.08 a achiziţionat în două tranşe marmură de la SC L.M. SA, pe care inculpatul L.M. a vândut-o, îndeplinindu-şi întru-totul atribuţiile din cadrul contractului încheiat.
Faptul că nu era identificat un potenţial cumpărător al mărfurilor achiziţionate nu poate fi reţinut ca un element care demonstrează intenţia inculpatului de a înşela parte vătămată, întrucât în sarcinile sale de serviciu nu erau prevăzute astfel de atribuţii şi nici nu era obligat prin contract să urmărească dacă se efectua plata ulterioară a sumelor de bani către vânzători.
De asemenea, din nici un element probator nu rezultă că inculpatul C.F.C. ar fi cunoscut faptul că instrumentele de plată erau falsificate, atâta timp cât erau completate de inculpatul P., care i le înmâna.
Aşa cum rezultă din probele administrate, inculpatul C.F.C. a avut reprezentarea faptului că societatea administrată de inculpatul P. avea disponibil în cont, dovadă fiind faptul că la discuţiile cu reprezentanţii societăţilor comerciale cu care a venit în contact le-a solicitat în mod explicit verificarea bonităţii firmei, lucru confirmat de declaraţiile martorilor R.C. şi N.V. care au arătat că au verificat personal bonitatea SC G. SRL şi că nu existau incidente de plată.
A susţine că tocmai solicitarea inculpatului adresată reprezentanţilor societăţilor prejudiciate de verificare a bonităţii firmei, constituie o dovadă că acesta cunoştea că SC G. nu avea disponibil în cont, ar însemna o interpretare forţată, contra probelor dosarului.
Faptul că inculpatul a contactat colaboratori mai vechi (N.V., N.G.) cu care în trecut derulase relaţii comerciale fără incidente, nu poate constitui un element din care să rezulte intenţia inculpatului de a-i înşela, folosindu-se de încrederea de care se bucura în faţa acestora, întrucât inculpatul în acest caz putea fi conştient de consecinţele faptei sale, mai ales că persoanele cu care interacţiona îl cunoşteau şi putea fi astfel foarte uşor depistat şi tras la răspundere penală.
Mai mult, la încheierea fiecărui contract, inculpatul C.F.C. a încheiat proces-verbal de predare primire marfă cu SC G. SRL, aspect confirmat şi de ceilalţi coinculpaţi şi de martorul N.E., fapt de natură să demonstreze buna credinţă a inculpatului C.F.C. în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cât şi faptul că nu avea cunoştinţă de intenţia infracţională a inculpatului P.G., fiind greu de crezut că, în condiţiile în care ar fi ştiut că se urmăreşte prejudicierea societăţii comerciale cu care încheiase contracte, mai era nevoie să întocmească aceste procese verbale de predare-primire marfă.
Încredinţarea documentelor societăţii, a ştampilei firmei inculpatului C.F. de către P.G., reprezintă un fapt normal în desfăşurarea relaţiilor comerciale, neputând fi interpretat ca un element de natură să demonstreze că inculpatul C.F. cunoştea că societatea SC G. SRL era folosită pentru a înşela părţile vătămate.
Cu privire la înregistrarea audio, realizată de către inculpatul P., din care se susţine că ar rezulta faptul că inculpatul C.F.C. ar fi cunoscut adevărata identitate a lui P.G. şi că preluase SC G. SRL în scopul „de a fura", din actele dosarului reiese că înregistrarea s-a făcut după ce marfa fusese achiziţionată prin emiterea cec-urilor fără acoperire, iar inculpatul C.F.C. nu a fost prezent la acea discuţie, martorul N.E., confirmând prezenţa doar a inculpaţilor P., R. şi L.
Mai mult, inculpatul C.F.C. nu a completat, nu a semnat nicio filă CEC sau alte înscrisuri, relevante în acest sens fiind concluziile Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică grafică 553508 din 25 octombrie 2002, din care rezultă că semnăturile depuse pe filele CEC au seria ...... nr. "X", "Y", "Z", "W", "Q" şi "P" aparţin inculpatului P.G.
Faptul că inculpatul C.F.C. a înmânat inculpatului L.M. facturi în alb pentru marfa predată acestuia nu conţine aspecte ce s-ar subscrie elementului material al infracţiunii de înşelăciune.
Astfel, condamnarea inculpatului C.F.C. în săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune nu se poate întemeia doar pe declaraţia inculpatului P.G., care au fost oscilante şi lipsite de credibilitate, într-o primă fază nu a recunoscut faptele, după care a revenit şi a învederat că a fost ajutat în realizarea activităţii infracţionale şi de inculpatul C.F.C. şi nici pe interpretări ale conduitei inculpatului în relaţiile comerciale stabilite cu partenerii comerciali.
De asemenea, faptul că inculpatul a solicitat mărirea comisionului este un aspect normal în relaţiile comerciale de tipul patron/angajat, neputând constitui un element care să demonstreze vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
Nici din declaraţia martorului E.C.G., apreciată edificatoare de către instanţe, sub aspectul prejudicierii părţii vătămate SC C.C. SRL, nu poate duce Ia concluzia că inculpatul cunoştea de existenţa unui plan infracţional, atâta timp cât i s-a solicitat martorului depozitarea unor materiale de construcţii pe care le achiziţionaseră şi acesta a refuzat.
Concluzionând, apreciez că în cauză nu există probatorii pertinente, certe şi concludente din care să rezulte că inculpatul a avut reprezentarea clară a activităţii infracţionale derulate şi că ar fi acceptat să-l ajute pe inculpatul P.G. în vederea inducerii în eroare a părţilor vătămate.
Lipsa dovezilor din care să rezulte intenţia inculpatului de a înşela societăţile comerciale fac ca prezumţia de nevinovăţie să nu fi fost înfrântă, soluţia care se impune fiind cea de admitere a recursului şi de achitare a inculpatului sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 şi art. 137 lit. a) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1275/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1278/2013. Penal → |
|---|
