ICCJ. Decizia nr. 1400/2013. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1400/2013
Dosar nr. 5059/62/2011
Şedinţa publică din 23 aprilie 2013
Asupra recursului penal de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 77/S din 3 aprilie 2012 a Tribunalului Braşov s-a admis cererea de rejudecare formulată de inculpatul A.O., s-a anulat Sentinţa penală nr. 523/S din 29 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Braşov rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.247 din 27 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi toate formele de executare emise în baza acestei hotărâri, cu privire la acest inculpat şi rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit d) C. proc. pen. s-a achitat inculpatul A.O. (fost C., fiul lui N. şi T., născut în Rupea, jud. Braşov, cetăţean român, domiciliat în jud Braşov) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.
Totodată instanţa de fond a constatat că inculpatul a fost arestat în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 663/2004 din data de 06 martie 2006 emis de Tribunalul Braşov, de la data de 10 decembrie 2010 şi până la data de 08 iunie 2011 şi a revocat măsura preventivă a obligării inculpatului A.O. de a nu părăsi ţara.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:
În primul ciclu procesual, prin Sentinţa penală nr. 523 din 29 septembrie 2004, Tribunalului Braşov a condamnat pe inculpatul A.O. pentru infracţiunea pentru care a fost cercetat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile pre de art. 64 C. pen., iar în baza art. 65 alin 2 C. pen., coroborat cu art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
Prin Decizia penală nr. 195 din 14 iunie 2005, Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat de inculpatul A.O. prin avocat, împotriva Sentinţei penale nr. 523 din 29 septembrie 2004 a Tribunalului Braşov pe care a desfiinţat-o în întregime în ceea ce îl priveşte pe acest inculpat şi rejudecând în aceste limite, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 678/2001.
Împotriva aceste decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 1.247 din 27 februarie 2006 a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva Deciziei penale nr. 195/Ap din 14 iunie 2005 a Curţii de Apel Braşov, a casat decizia atacată numai cu privire la achitarea inculpatului A.O. (fost C.) şi a menţinut dispoziţiile Sentinţei penale nr. 523 din 29 septembrie 2004 a Tribunalului Braşov, de condamnare a acestuia.
Din actele dosarului a rezultat că inculpatul nu a fost prezent nici la urmărirea penală şi nici la judecata cauzei în fond sau căile de atac exercitate împotriva sentinţei pronunţată de tribunal. Procedura de citare cu inculpatul a fost realizată prin afişare atât la domiciliul cunoscut al acestuia indicat în actul de sesizare cât şi prin afişare la consiliul local al municipiului Braşov.
După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, formele de executare au fost întocmite emiţându-se mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 663/2004 din 06 martie 2006.
Condamnatul a făcut ulterior obiectul urmăririi generale prin Dispoziţia Inspectoratului General al Poliţiei Române nr. S/89943 din 16 martie 2006. Din actele de căutare efectuate a rezultat că inculpatul a părăsit ţara la data de 24 ianuarie 2004 prin punctul de trecere al frontierei Turnu Arad, cu mijlocul de transport X. La solicitarea Biroului Naţional Interpol care a identificat locul în care se afla condamnatul, respectiv pe teritoriul Italiei, a fost emis mandat european de arestare la data de 10 februarie 2010. Potrivit adresei nr. 1966404/RRC din 02 februarie 2011, condamnatul A.O. a fost arestat provizoriu în vederea predării către România la data de 10 decembrie 2010 de către autorităţile judiciare italiene din Capua/Caserta Italia. Condamnatul a fost preluat din Roma la data de 10 februarie 2011 şi încarcerat la data de 14 februarie 2011 în Arestul Secţiei 22 Bucureşti. Din adresa nr. K-20948 din 22 februarie 2011 a ANP Penitenciarul Codlea a rezultat că la data de 22 februarie 2011, condamnatul a fost înmatriculat în penitenciar.
La data de 04 martie 2011 condamnatul a formulat cerere de rejudecare a cauzei după extrădare în motivarea căreia a arătat că nu a avut cunoştinţă de procesul ce s-a desfăşurat împotriva lui că nu a fost citat sau înştiinţat în vreun fel despre existenţa acestuia. Prin încheierea de şedinţă din data de 08 iunie 2011 tribunalul a constatat îndeplinite condiţiile rejudecării prevăzute de art. 5221 C. proc. pen. şi aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor relative la revizuire materie reglementată de art. 4041 şi următoarele C. proc. pen. Prin aceeaşi încheiere s-a dispus suspendarea executării mandatului de executare a pedepsei închisorii şi a fost luată faţă de inculpat măsura obligării de a nu părăsi ţara prevăzută de art. 1451 C. proc. pen.
Asupra fondului cauzei, analizând materialul probatoriu administrat în cauză cu privire la inculpatul A.O., instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia procurorului din data de 1 aprilie 2003 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de C.I., C.T., C.N. şi A.O., relativ la comiterea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001.
Prin ordonanţa procurorului din data de 6 februarie 2004 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii mai sus menţionaţi pentru săvârşirea infracţiunii pentru care s-a început urmărirea penală.
Ca stare de fapt în rechizitoriul ministerului public s-a reţinut că în luna iunie 2002, partea vătămată I.E. a fost contactată de inculpata C.T., care i-a propus sa o însoţească în Italia pentru a cerşi în folosul ei, promiţându-i un salariu lunar de 5.000.000 lei (vechi). Întrucât avea o situaţie foarte precară, neavând surse constante de venit şi fiind în vârstă de 74 ani, I.E. a acceptat propunerea inculpatei astfel încât în data de 26 iulie 2002 a părăsit România cu un microbuz aparţinând martorului Ţ.B.G. şi condus de S.G.. Transportul în Italia a fost organizat de inculpata C.T., şoferul S.G. fiind tocmit de inculpata care afirmativ a plătit contravaloarea cursei şi pentru I.E.
Odată cu inculpata şi partea vătămată au plecat spre Italia şi inculpatul C.I., concubina acestuia S.B. (ambii fiind returnaţi la frontiera ungară), precum şi I.P. (fosta noră a părţii vătămate I.E.).
În Italia, la Florenţa, inculpata C.T. a dus-o pe partea vătămată I.E. într-un parc unde dormeau peste noapte, îndrumând-o totodată să cerşească şi arătându-i locurile în care acesta urma să apeleze la mila trecătorilor. Aproximativ 3 săptămâni I.E. a cerşit în folosul inculpatei pe străzile din Florenţa, apoi Milano, fiind supravegheată de C.T., căreia îi preda toţi banii obţinuţi în fiecare zi, în medie de 53 de euro/zi, în total aproximativ 2.500 euro. Întrucât nu întotdeauna credeau că partea vătămată le-a dat toţi banii obţinuţi în cursul zilei, inculpaţii C.T. şi C.N. o ameninţau, odată dezbrăcând-o complet pentru a-i controla hainele şi a se convinge că nu ascunde bani.
În data de 23 septembrie 2002, partea vătămată I. şi inculpata au revenit în ţară, C.T. plătindu-i acesteia suma de 15.000.000 lei vechi. Urmare a banilor primiţi şi insistenţelor inculpatei C.T., partea vătămată I.E., având nevoie de bani, a acceptat să plece din nou în Italia, la cerşit, astfel încât, în data de 8 noiembrie 2002 a părăsit România, cu microbuzul aparţinând SC "D.S." SRL Făgăraş. În Italia a fost aşteptată de inculpaţii C.T. şi C.N., cerşind din nou în folosul acestora, în Florenţa şi Milano, până în data de 13 ianuarie 2003. Ca şi anterior, banii obţinuţi prin apelarea la mila oamenilor erau predaţi celor doi inculpaţi, aceştia realizând aproximativ 2.500 euro. Deşi îi promisese 5.000.000 lei vechi, inculpata C.T. i-a dat părţii vătămate I.E. doar suma de 3.000.000 lei vechi.
În luna septembrie 2002, inculpatul C.I., zis "P.", s-a deplasat de mai multe ori la locuinţa părţii vătămate G.I., în vârsta de 65 de ani, căreia i-a propus să meargă cu el în Italia, pentru a cerşi, promiţându-i suma de 10.000.000 lei vechi pentru trei luni.
Întrucât aceasta parte vătămată nu avea paşaport, inculpatul C.I. s-a ocupat de toate formalităţile necesare obţinând astfel paşaportul părţii vătămate. Datorită stării de sărăcie extremă în care se afla, partea vătămată G.I. a acceptat să plece în Italia, la cerşit.
Totodată, în aceeaşi perioadă, inculpaţii C.I. şi A.O. au mers la domiciliul părţii vătămate Ş.M., în vârsta de 32 de ani şi i-au propus să-i însoţească în Italia şi să cerşească pentru ei în schimbul sumei de 10.000.000 lei vechi, pentru trei luni. Deşi iniţial nu a fost de acord, ulterior, datorită insistenţelor inculpaţilor şi dificultăţilor financiare, a acceptat, inculpaţii asigurând-o că nu i se va întâmpla nimic.
Pentru a întări convingerea părţii vătămate G. şi Ş., în sensul că vor primi banii propuşi, inculpata C.T. a lăsat câte 2.000.000 lei vechi martorilor K.A. (fiul părţii vătămate G.I.) şi Z.C. (concubinul părţii vătămate Ş.M.). În noaptea de 17/18 octombrie 2002 le-au luat pe părţile vătămate G. şi Ş. de la locuinţele lor şi le-au condus la reşedinţa lor unde, în 18 octombrie 2002. C.T. şi C.N. le-au transportat pe cele două părţi vătămate în Italia, cu microbuzul aparţinând SC "D.S." SRL Făgăraş. La Florenţa, părţile vătămate G. şi Ş. au fost duse în apropierea unei gări, unde timp de 2 luni au dormit pe saltele, în timpul zilei cerşind pentru inculpaţi. Tot ceea ce obţineau apelând la mila oamenilor, în medie de 100 euro/zi, în total 3.000 euro de la G.I. şi 4.000 euro de la Ş.M. - predau seara inculpaţilor C.T. şi C.N. care, de cele mai multe ori, se manifestau nemulţumiţi de sumele astfel încasate, motiv pentru care adesea insultau şi ameninţau părţile vătămate, C.N. procedând uneori şi la verificări corporale asupra acestora. Părţile vătămate G.I. şi Ş.M. au reuşit să se întoarcă în ţară în data de 16 decembrie 2002, în condiţiile în care îi ameninţaseră pe inculpaţi ca-i vor denunţa la poliţia italiană, determinându-i astfel să le plătească transportul spre România. Nu au primit însă banii promişi de inculpaţi.
Faptele reţinute în sarcina inculpatului A.O. constând în aceea că împreună cu inculpatul C.I., s-a implicat în toamna anului 2002, în activitatea de recrutare şi transport a părţii vătămate Ş.M., prin înşelăciune sau profitând de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa, în vederea traficării acesteia din România în Italia, în scopul exploatării ei prin supunerea la cerşetorie, au fost încadrate în conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.
Instanţa de fond a analizat cauza prin prisma cererii de rejudecare formulată de inculpatul A.O., în temeiul dispoziţiilor art. 5221 C. proc. pen., raportat la art. 405 - 408 C. proc. penală.
Prin rezoluţia procurorului la data de 01 aprilie 2003 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpatul A.O. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev de art. 12 din Legea nr. 678/2001. În data de 29 iulie 2003 A.O. a dat o declaraţie consemnată olograf în faţa organelor de poliţie de către avocatul acestuia în care a arătat textual că "din luna octombrie 2002 până în prezent (data declaraţiei) am ieşit o singură dată din ţară, în luna martie 2003 şi m-am deplasat în Italia unde am căutat de lucru. De altfel ocazional am lucrat la diferite persoane (italieni) cu ziua muncii necalificate. Precizez că nu am dus nicio persoană în Italia nici să în însoţească, nici să muncească. De asemenea arăt că nici în România nu am contactat nicio altă persoană pentru a o duce în străinătate. În prezent nu lucrez nicăieri deoarece este foarte greu să îmi găsesc loc de muncă, fiind de etnie romă. Arăt de asemenea că nu ştiu să scriu." Din procesul-verbal încheiat de procuror la data de 03 martie 2004 a fost pus la dispoziţia avocatului ales al inculpatului materialul de urmărire penală, inculpatul nefiind găsit în urma actelor de căutare efectuate pe parcursul urmăririi penale.
S-a menţionat faptul că în faza actelor de căutare efectuate ulterior emiterii mandatului de executare al pedepsei închisorii s-a stabilit că inculpatul a părăsit ţara la data de 24 ianuarie 2004 prin punctul de trecere al frontierei Turnu Arad, cu mijlocul de transport X.
În cauză, în cursul cercetării judecătoreşti s-au efectuat acte de căutare a părţii vătămate Ş.M. în scopul audierii acesteia. Din adresa nr. 338893 din 15 noiembrie 2011 a Postului de Poliţie Racoş a rezultat că aceasta nu mai locuieşte pe raza comunei Racoş din anul 2009, fără a se cunoaşte noua adresă de domiciliu.Ca urmare audierea acesteia nemijlocit în faţa instanţei nu s-a putut realiza, în temeiul art. 327 alin. (3) C. proc. pen. instanţa de fond a ţinut seama de declaraţia dată de aceasta în cursul urmăririi penale. Au fost audiate părţile vătămate G.I. şi I.E., au fost audiaţi martorii D.I., D.V. şi D.I. De asemenea s-a dispus efectuarea unui referat de evaluare de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov.
Examinând cauza prin prisma probelor administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti prima instanţă de fond a reţinut următoarele:
Probele administrate în cazul inculpaţilor C.I., C.T. şi C.N., au fost de natură a dovedi activităţile acestora de recrutare şi transport a părţilor vătămate prin înşelăciune şi chiar profitând de imposibilitatea porţilor vătămate de a-şi exprima voinţa, în scopul exploatării acestora prin supunerea la cerşetorie astfel cum s-a reţinut de către instanţa de fond şi instanţele de control judiciar în primul ciclu procesual în urma căruia aceştia au fost condamnaţi definitiv, au executat parte din pedepsele aplicate, la data rejudecării prezentei aceştia beneficiind deja de liberarea condiţionată.
Astfel, s-a reţinut în hotărârea de condamnare a celor doi inculpaţi că părţile vătămate au fost convinse să plece în Italia, fiind amăgite cu oferirea unor sume de bani, în condiţiile în care acestea erau extrem de sărace, lipsite chiar de un elementar nivel de instruire, fiind astfel evidentă lipsa oricăror posibilităţi de a se descurca singure într-o ţară străină, fără "ajutorul" esenţial al inculpaţilor. Recrutarea, transportul şi cazarea părţii vătămate I.E. au fost realizate de inculpaţii C.T. şi C.I., oferind în schimb părţii vătămate suma de 15.000.000 lei vechi (în acest sens sunt declaraţiile părţii vătămate I.E. din cursul urmăririi penale, în cuprinsul uneia dintre acesta partea vătămată descriind şi modul în care a fost abordată de persoane din anturajul inculpaţilor şi influenţată în sensul de a "avea grija ce declara" ). Influenţele exercitate asupra părţii vătămate de către inculpaţi ori indirect s-au şi concretizat în schimbarea radicală a informaţiilor oferite de această parte vătămată cu prilejul audierii de către instanţă. În declaraţia dată în faza de urmărire penală, partea vătămată I.E. a susţinut că de eliberarea paşaportului său s-a ocupat inculpata C.T., pe parcursul transportului fiind însoţită de această inculpată şi inculpatul C.I. Din declaraţia părţii vătămate a rezultat că aceasta a cerşit în mai multe localităţi din Italia, respectiv în Roma, Florenţa, Milano, de întreaga activitate de cerşetorie (stabilirea localităţilor, încasarea banilor) ocupându-se inculpata C.T. şi inculpatul C.N. S-a mai arătat că întreaga activitate a avut caracter organizat care a rezultat şi din faptul că, cu prilejul celor două deplasări în străinătate, partea vătămată I.E. a fost însoţită de aceleaşi "două femei care erau şi ele duse la cerşit". Inculpata C.T. nu a obligat-o pe această parte vătămată să plece din ţară la cerşit, în Italia, însă constrângerea s-a concretizat în refuzul repetat al acestei inculpate de a restitui părţii vătămate paşaportul. Partea vătămată G.E. a arătat în cursul urmăririi penale că inculpatul C.I. a fost cel care i-a propus să plece în Italia la cerşit, obţinându-i în acest scop şi paşaportul, înainte de plecare fiind preluată de către inculpata C.T. De asemenea, partea vătămată a arătat că toţi banii obţinuţi din cerşit îi înmâna inculpatului C.I. Aceeaşi încercare de influenţare, realizată de inculpatul C.I. şi mama inculpatei C.T., numita G.D., a fost menţionată şi de către partea vătămată G.I., în cazul acesteia neconcretizându-se însă; partea vătămată a precizat chiar că îi este frică de familia inculpaţilor, datorită faptului ca aceştia fac presiuni asupra ei. Declaraţiile acestei părţi vătămate se coroborează şi cu cele ale martorului K.A.
În ceea ce o priveşte pe partea vătămată Ş.M., în actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că în luna septembrie 2002 a fost contactată la domiciliu ei de către inculpaţii C.I., C.N. şi A.O., aceştia propunându-i să îi însoţească în Italia şi să cerşească pentru ei, promiţându-i suma de 10.000.000 lei vechi pentru 3 luni.
Probele menţionate în actul de sesizare ca prezentând temei pentru susţinerea acuzaţiei de mai sus au fost: declaraţiile martorilor K.A. şi Z.C., declaraţiile martorului D.I. (fratele părţii vătămate), copiile paşapoartelor părţilor vătămate G.E. şi Ş.M., precum şi situaţia ieşirilor din România ale părţilor vătămate şi ale inculpaţilor C.T. şi C.N.
În prima declaraţie dată în faţa procurorului, în 17 aprilie 2003, partea vătămată Ş.M. a susţinut că la locuinţa sa au venit "doi ţigani din Homord Rupea" pe care nu îi cunoştea, dar pe care i-a identificat ulterior după fotografii ca fiind C.I. şi A.O., propunându-i să meargă cu ei la cerşit în Italia. Aceasta este singura menţiune pe care o face partea vătămată despre participarea inculpatului A.
La data de 5 februarie 2004, părţii vătămate i s-a cerut să facă recunoaşterea de pe planşa fotografică a persoanelor care au dus-o în Italia la cerşit. Astfel, acesteia i s-au prezentat planşele conţinând fotografiile lui C.P.Jr. (foto 1), A.O. (foto 2), C.P. senior (foto 3), C.I. (foto 4) şi C.N. (foto 5). Cu ocazia identificării s-a consemnat că partea vătămată a recunoscut persoanele din fotografiile cu numărul 2, 3 şi 4 numind persoanele după porecle respectiv L., P. şi N. tatăl lui L. şi socrul lui P. Partea vătămată, declară ulterior că a confundat persoana indicată în foto 3 şi că în realitate aceasta nu este N. soţul T. ci C.P. Partea vătămată a insistat spunând că N. este cel care a dus-o la cerşit.
S-a reţinut că această împrejurare a fost confirmată şi de concubinul părţii vătămate, martorul Z.C. care a arătat în cuprinsul declaraţiei de la urmărire penală că la locuinţa părţii vătămate au venit "C.I., socrul său N. şi nevasta acestuia, Tercuţa", tot aceştia fiind şi cei care au transportat-o la propria lor locuinţa pe partea vătămată, cu o zi înainte de părăsirea teritoriului României. Partea vătămată Ş.M. i-a povestit concubinului său cum toţi banii pe care îi obţinea din cerşit erau luaţi de către inculpaţii C.T. şi N., în aceeaşi situaţie aflându-se şi partea vătămata G.E.
În cursul anchetei s-a constatat că susţinerile-martorului D.I. (în sensul ca ar fi fost exploatat prin supunerea la cerşetorie de către inculpaţii C.T. şi A.O.) nu s-au confirmat, astfel că o eventuală săvârşire a unei infracţiuni în sarcina acestora, cu privire la aceasta parte vătămată, nu a putut fi reţinută.
Audiat fiind din nou în cursul cercetării judecătoreşti, martorul Z.C. a declarat în mod expres că inculpatul A.O. nu a fost niciodată acasă la ei pentru a-i propune concubinei sale (partea vătămată Ş.M.) să meargă la cerşit, arătând totodată că la prezentarea fotografiilor pentru recunoaştere la Parchet, l-a confundat pe inculpatul C.N. cu o altă persoana (confuzie cu privire la care a declarat încă în cursul urmăririi penale).
În ceea ce priveşte participarea inculpatului reţinută în actul de sesizare, s-a reţinut că aceasta nu este menţionată în niciuna dintre declaraţii, singura care face referire la presupusa participare a lui fiind partea vătămată Ş.M. dar şi declaraţiile acesteia relativ la acest aspect nu sunt consecvente şi coroborează cu nicio altă probă.
Ca şi consideraţii generale, instanţa de fond a reţinut că aprecierea probelor se face în urma examinării tuturor probelor administrate, niciuna dintre probe neavând valoare probantă prestabilită. Pentru a fi privite într-un ansamblu, probele trebuie să fie strânse cu respectarea principiilor procesului penal.
Prezumţia de nevinovăţie este o garanţie juridico-socială acordată celui învinuit de săvârşirea unei infracţiuni, în virtutea căreia, acela împotriva căruia s-a declanşat un proces penal este prezumat nevinovat până la dovedirea vinovăţiei într-un proces public, cu asigurarea garanţiilor dreptului la apărare. Fiind o prezumţie relativă, prezumţia de nevinovăţie poate fi răsturnată prin dovedirea vinovăţiei în cursul activităţii de probaţiune; în lumina art. 66 alin. (2), când există probe de vinovăţie, cel cercetat penal are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. Răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie poate fi făcută numai prin probe certe de vinovăţie. Când ca urmare a administrării probelor necesare soluţionării cauzei, se ajunge la îndoială asupra vinovăţiei şi această îndoială nu este înlăturată, prezumţia de nevinovăţie nu este răsturnată, orice îndoială profitând celui cercetat penal. Probele administrate ulterior redeschiderii urmării penale nu sunt însă de natură a înlătura prezumţia de nevinovăţie şi a demonstra fără echivoc vinovăţia inculpatului.
Sub aspectul stării de fapt din probele administrate în cauză, s-a reţinut de către instanţa de fond că nu a rezultat cu certitudine că inculpatul ar fi participat la săvârşirea faptei în vreuna dintre formele participaţiei penale incriminate de lege. Niciuna dintre probele administrate, atât în primul ciclu procesual, când cauza s-a judecat în lipsa inculpatului şi nici în cadrul rejudecării după extrădare, nu a fost de natură a răsturna prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul. În afara declaraţiilor părţii vătămate, care nu au fost constante, nicio altă probă nu l-a incriminat pe inculpat. Singulară, declaraţia acesteia nu a condus la stabilirea vinovăţiei inculpatului A. cu atât mai mult cu cât nu s-a dovedit în cauză faptul că inculpatul ar fi părăsit ţara în acea perioadă.
Sub aspectul elementelor constitutive ale infracţiunii imputată inculpatului aceea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 s-a precizat faptul că, potrivit dispoziţiilor legii infracţiunea se realizează prin mai multe modalităţi alternative în normele incriminatoare, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei persoane, acţiuni care trebuie efectuate în scopul exploatării victimei. Recrutarea, ca modalitate alternativă prin care are loc traficarea, constă în atragerea victimei spre a fi exploatată în vederea obţinerii de profit. Chiar şi singulară această modalitate ar fi fost suficientă pentru existenţa infracţiunii de trafic de persoane incriminate de art. 12 alin. (1) dacă ar fi fost dovedită cu certitudine îndeplinirea unei alte condiţii necesară pentru existenţa infracţiunii şi anume realizarea acesteia printr-unul dintre mijloacele cu caracter alternativ şi anume prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane. În speţă, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.O., instanţa de fond a reţinut că planează un puternic dubiu atât asupra prezenţei sale în casa părţii vătămate cât şi asupra modalităţii în care se pretinde că ar fi acţionat, pentru reţinerea căreia s-a avut în vedere declaraţia părţi vătămate dată în data de 17 aprilie 2003 în care a susţinut că la locuinţa sa au venit "doi ţigani din Homord Rupea" pe care nu i-a cunoscut, dar pe care i-a identificat ulterior după fotografii ca fiind C.I. şi A.O., propunându-i să meargă cu ei la cerşit în Italia. Trecând peste confuziile părţii vătămate şi chiar apreciind subiectivă declaraţia ulterioară a martorului Z., s-a reţinut că acţiunea efectivă realizată de A., aşa cum a rezultat din probele administrate în cauză nu a fost calificată trafic de persoane.
Împotriva sentinţei Tribunalului Braşov a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, care a criticat sentinţa sub aspectul admiterii cererii de rejudecare şi al soluţiei de achitare a inculpatului A. (fost C.) O. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001.
Prin Decizia penală nr. 116/Ap din 26 octombrie 2012 Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva Sentinţei penale nr. 77/S din 03 aprilie 2012 a Tribunalului Braşov, pe care a desfiinţat-o sub aspectul soluţiei de achitare, pronunţată cu privire la inculpatul A.O.
Rejudecând, în baza art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. raportat la art. 76 lit. b) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. (actualmente C.) O., fiul lui N. şi T., cetăţean român, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în Braşov, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. coroborat cu art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de inculpat în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 663/2004 din 06 martie 2006 emis de Tribunalul Braşov, respectiv din data de 10 decembrie 2010 şi până la data de 08 iunie 2011 inclusiv.
În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. (actualmente C.) O. a echivalentului în RON, la data executării efective, a sumei de 1.000 de euro.
În temeiul art. 189 C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu al părţilor vătămate, în cuantum de câte 150 RON pentru fiecare din cele trei părţi vătămate, s-a suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
În baza art. 192 alin. (3) cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
S-a reţinut că în mod corect instanţa de fond a procedat la rejudecarea cauzei, la cererea inculpatului A.O., deoarece au fost întrunite condiţiile art. 5221 C. proc. pen. în ceea ce priveşte judecarea în lipsă a inculpatului. Nu au existat probe din care să rezulte că inculpatul ar fi renunţat în mod neechivoc la dreptul de a sta personal în instanţă, astfel încât se impunea reluarea judecăţii cauzei în prezenţa acestuia, pentru a-i asigura dreptul la un proces echitabil. De asemenea, a fost întrunită şi condiţia ca inculpatul să fi fost predat în baza unui mandat european de arestare, în vederea executării pedepsei aplicate prin sentinţa desfiinţată. În baza pedepsei aplicate prin aceasta, la solicitarea Biroului Naţional Interpol a fost emis un mandat european de arestare la data de 10 februarie 2010, iar potrivit adresei nr. 1966404/RRC din 02 februarie 2011, condamnatul A. (actualmente C.) O. a fost arestat provizoriu în vederea predării către România, la data de 10 decembrie 2010, de către autorităţile judiciare italiene din Capua/Caserta Italia. Condamnatul a fost preluat din Roma la data de 10 februarie 2011 şi încarcerat la data de 14 februarie 2011 în Arestul Secţiei 22 Bucureşti, iar din adresa nr. K-20948 din 22 februarie 2011 a ANP Penitenciarul Codlea a rezultat că la data de 22 februarie 2011, condamnatul a fost înmatriculat în penitenciar.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, în mod greşit prima instanţă de fond a dispus achitarea inculpatului, pe motiv că ar exista un dubiu cu privire la participarea sa la infracţiunea pentru care a fost condamnat în primul ciclu procesual.
În urma rejudecării nu au apărut elemente de fapt noi, care să răstoarne concluzia la care s-a ajuns în urma judecării inculpatului în primul ciclu procesual. În faţa instanţei de fond inculpatul a reiterat poziţia sa, exprimată în declaraţia dată în faţa organului ce urmărire penală, la data de 29 iulie 2003, de nerecunoaştere a săvârşirii faptei imputate. Instanţele din primul ciclu procesual aveau cunoştinţă de această poziţie a inculpatului, însă au înlăturat-o, reţinând în sarcina acestuia săvârşirea infracţiunii, pe baza celorlalte probe administrate. Astfel, deşi inculpatul fusese achitat prin Decizia penală nr. 195 din 14 iunie 2005 a Curţii de Apel Braşov, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 678/2001, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 1.247 din 27 februarie 2006, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva acestei decizii a Curţii de Apel Braşov şi a casat-o cu privire la achitarea inculpatului A.O. (actualmente C.), menţinând dispoziţiile Sentinţei penale nr. 523 din 29 septembrie 2004 a Tribunalului Braşov, de condamnare a acestuia.
În Decizia nr. 1.247 din 27 februarie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a reţinut că, pronunţând achitarea inculpatului, instanţa de apel a ignorat probele administrate în cursul urmăririi penale, încălcând principiul înscris în art. 63 C. proc. pen., potrivit căruia probele nu au valoare mai dinainte stabilită. S-a mai arătat în această decizie că retractarea declaraţiilor fără o motivare temeinică nu trebuie acceptată necritic de către instanţă, ci numai în cazul în care retractarea este temeinic motivată, cu elemente de natură să formeze convingerea că exprimă adevărul. Or, din materialul probator administrat în cauză a rezultat cu certitudine că inculpatul A. (actualmente C.) O. a fost implicat în toamna anului 2002 în activitatea de recrutare a părţii civile Ş.M., prin înşelăciune sau profitând de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa, în vederea traficării acesteia din România în Italia, în scopul exploatării ei prin supunerea la cerşetorie.
Această concluzie la care a ajuns instanţa supremă în primul ciclu procesual şi-a păstrat valabilitatea şi în prezent, nefiind adus vreun argument sau vreo probă care să o infirme şi să impună concluzia că inculpatul nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat.
Participarea inculpatului la săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, asupra părţii vătămate Ş.M., a rezultat din declaraţia dată de aceasta în faţa organelor de urmărire penală şi din procesul-verbal de recunoaştere după planşă foto, unde aceasta indică fără dubii că inculpatul A. (actualmente C.) O. s-a prezentat la această parte vătămată acasă, alături de inculpatul C.I. şi i-au propus să meargă la cerşit în Italia, promiţându-i suma de 10.000.000 lei vechi, pentru o perioadă de 2 luni şi jumătate. A fost evident că declaraţia acestei părţi vătămate din faţa instanţei de judecată din primul ciclu procesual, în sensul că înţelege să-şi retragă plângerea, menţionând explicit că "îi este frică", nu a constituit un argument în favoarea achitării inculpatului A. (actualmente C.) O., deoarece nu a fost rezultatul unei manifestări libere de voinţă. De altfel, partea vătămată Ş.M. a precizat că ceea ce a declarat la procuror a fost adevărat şi că nu a minţit, ceea ce conduce la concluzia că afirmaţia acesteia în sensul participării inculpatului A.O. la săvârşirea infracţiunii este adevărată. Nu au existat discuţii cu privire la deplasarea părţii vătămate Ş.M. în Italia, unde a desfăşurat activităţi de cerşit, iar partea vătămată nu a avut niciun interes să-l acuze pe inculpatul A.O. de participarea la fapta de trafic de persoane săvârşită faţă de ea.
Participarea inculpatului A. (actualmente C.) la săvârşirea faptei de trafic de persoane faţă de partea vătămată Ş.M. a rezultat din declaraţia dată în cursul urmăririi penale de martorul Z.C., concubinul părţii vătămate Ş.M. Declaraţia acestuia şi procesul-verbal de recunoaştere după planşa fotografică a confirmat susţinerile părţii vătămate Ş.M., în sensul că inculpatul A. (actualmente C.) O. a fost la domiciliul său, împreună cu numitul C.I. şi i-au propus părţii vătămate S.M. să meargă în Italia la cerşit.
Implicarea inculpatului A. (actualmente C.) O. la săvârşirea faptelor de trafic de persoane, alături de ceilalţi membrii ai familiei acestuia, a rezultat chiar şi din declaraţia martorului D.I. din data de 15 decembrie 2011, dată în faţa instanţei în ultimul ciclu procesual, în care acesta arată în mod explicit că inculpatul A.O. şi mama acestuia, C.T. l-au dus şi pe el în Italia la cerşit. Martorul mai declară că ştie că în Italia la cerşit a mai fost şi partea vătămată S.M., fără a putea preciza însă cine a recrutat-o. De asemenea, implicarea inculpatului A.O. la săvârşirea faptelor similare de trafic de persoane a rezultat şi din declaraţia părţii vătămate G.I. dată în faţa instanţei de judecată la data de 15 decembrie 2011, precum şi din procesele-verbale de recunoaştere şi declaraţiile martorilor D.J. şi D.I., din cursul urmăririi penale. Toate aceste fapte la care fac referire aceşti martori sunt similare celei pentru care a fost condamnat inculpatul A.O. şi s-au petrecut aproximativ în aceeaşi perioadă de timp.
Fată de toate acestea, curtea a reţinut că este dovedită participarea inculpatului A. (actualmente C.) O. la recrutarea părţii vătămate S.M., pentru a fi dusă la cerşit în Italia. Cum partea vătămată a fost dusă în Italia la cerşit, fiind cazată aici în condiţii total improprii şi luându-i-se banii la sfârşitul zilei, de către persoanele care au recrutat-o, a fost dovedită starea de vulnerabilitate în care s-a aflat partea vătămată Ş.M. şi existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2) lit a) din Legea nr. 678/2001.
Pentru aceste motive, curtea a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva Sentinţei penale nr. 77/S din 03 aprilie 2012 a Tribunalului Braşov, pe care o a desfiinţat-o sub aspectul soluţiei de achitare, pronunţată cu privire la inculpatul A.O.
Rejudecând, în baza art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. raportat la art. 76 lit. b) C. pen. a dispus condamnarea inculpatului A. (actualmente C.) O., fiul lui N. şi T., cetăţean român, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în Braşov, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
Faţă de faptul că inculpatul a avut o contribuţie redusă la săvârşirea faptei de recrutare a persoanei vătămate Ş.M., precum şi faţă de timpul scurs de la momentul săvârşirii fapte şi până în prezent, Curtea a apreciat că se impune reţinerea în favoarea inculpatului A. (actualmente C.) O. a circumstanţelor atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen.
Acordând circumstanţelor atenuante efectele prevăzute de art. 76 lit. b) C. pen. şi luând în considerare gravitatea faptei, modul şi mijloacele de săvârşire, consecinţele produse, persoana inculpatului, care s-a prezentat de fiecare dată în faţa instanţei de rejudecare, precum şi celelalte criterii de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., Curtea constată că un cuantum al pedepsei de 3 ani închisoare este de natură să conducă la realizarea scopului pedepsei. Cum însă inculpatul nu a avut o atitudine de recunoaştere a faptei comise, scopul acestei pedepse nu a fost atins decât prin executarea pedepsei în regim de detenţie. De asemenea, din referatul de evaluare întocmit la instanţa de fond a rezultat că integrarea socială a inculpatului este destul de scăzută, ceea ce impune de asemenea concluzia că scopul pedepsei nu poate fi atins prin lăsarea în libertate a inculpatului.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară, care este prevăzută de lege pe lângă pedeapsa principală. S-a justificat aplicarea acesteia, deoarece fapta pentru care a fost condamnat inculpatul, modul de comitere, consecinţele produse faţă de partea vătămată, îl face pe acesta nedemn să-şi exercite în continuare dreptul de a fi ales în funcţii publice sau de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
Având în vedere că inculpatul a executat o parte din pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 523 din 29 septembrie 2004 a Tribunalului Braşov, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 663/2004 din data de 06 martie 2006 emis de Tribunalul Braşov, în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de inculpat în baza acestui mandat, respectiv din data de 10 decembrie 2010 şi până la data de 08 iunie 2011 inclusiv. La această din urmă dată instanţa de fond a dispus suspendarea executării pedepsei de către inculpat, printr-o încheiere executorie.
În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. (actualmente C.) O. a echivalentului în RON, la data executării efective, a sumei de 1.000 de euro, sumă rezultată de pe urma traficării părţii vătămate Ş.M. şi nefolosită pentru repararea prejudiciului produs acesteia.
Împotriva Deciziei penale nr. 116/Ap din 26 octombrie 2012 a Curţii de Apel Braşov au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul A.O.
Parchetul a criticat decizia sub aspectul admiterii cererii de rejudecare şi netemeiniciei pedepsei aplicată inculpatului în raport cu gravitatea deosebită a faptei săvârşite - trafic de persoane.
Inculpatul A.O. a susţinut, în esenţă, că instanţa a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare, întrucât nu există probe că a săvârşit infracţiunea de trafic de persoane, solicitând achitarea în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
De asemenea, a solicitat schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, având în vedere că de la data faptei au trecut 11 ani.
Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul A.O. sunt nefondate.
Referitor la cazul de casare prev. de disp. art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., invocat de apărare, nu este incident în cauză întrucât nu ne aflăm în ipoteza unei situaţii de fapt stabilită contrar probelor dosarului.
Probele au relevat că în luna septembrie 2002, inculpatul A.O., împreună cu inculpatul C.G. s-au deplasat la domiciliul părţii vătămate S.M. - în vârstă de 32 ani - şi i-au propus să-i însoţească în Italia unde să cerşească în folosul lor pe o durată de trei luni, promiţându-i în acest scop suma de 10.000.000 lei (vechi).
Urmarea insistenţelor inculpaţilor dar şi dificultăţilor financiare, partea vătămată a acceptat.
La data de 18 octombrie 2002, inculpaţii C.T. şi C.N. - părinţii inculpatului A.O. - au transportat-o pe partea vătămată S.M. împreună cu G.I. în Italia, cu un microbuz aparţinând SC "D.S." SRL Făgăraş în Florenţa - Italia. Părţile vătămate S.M. şi G.I. au fost duse în apropierea unei gări, unde timp de 2 luni au cerşit, iar banii obţinuţi (în medie de 100 euro/zi, în total 3.000 Euro de la G.I. şi 4.000 euro de la S.M.) le-au predat în totalitate inculpaţilor C.T. şi C.N.
Părţile vătămate S.M. şi G.I. au reuşit să se întoarcă în România la data de 16 decembrie 2002, în condiţiile în care i-a ameninţat pe inculpaţi că-i vor denunţa autorităţilor italiene, determinându-i în acest mod să le achite transportul spre România.
Participarea inculpatului A.O. la săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane asupra părţii vătămate Ş.M. a rezultat din declaraţia acesteia dată în cursul urmăririi penale coroborată cu procesul-verbal de recunoaştere după planşe foto. În acest sens, victima l-a indicat pe inculpatul A.O., precizând că împreună cu C.I. i-au propus să meargă în Italia la cerşit promiţându-i în acest scop 1.000 RON. A fost transportată în Italia - Florenţa, unde banii obţinuţi din cerşetorie i-a dat inculpaţilor C.T. şi C.N.
Martorul Z.C. a confirmat recrutarea părţii vătămate S.M. - concubina sa - în practicarea cerşetoriei în Italia, de către inculpaţii C.I. şi A.O., pe care l-a şi recunoscut după planşa fotografică, conform procesului-verbal încheiat.
Implicarea inculpatului A.O. în acţiunea infracţională alături de membrii familiei sale a fost atestată şi de martorii D.I., D.J. şi D.I.
Schimbarea depoziţiilor părţii vătămate şi martorilor în cursul judecăţii nu poate constitui temei de achitare a inculpatului A.O.
În acest sens, se au în vedere dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora probele nu au valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului.
Partea vătămată şi martorii nu au oferit nicio explicaţie rezonabilă şi credibilă cu privire la schimbarea declaraţiilor din faza de urmărire penală, iar pe de altă parte se reţine că depoziţiile de la urmărirea penală sunt cele care corespund adevărului, avându-se în vedere şi faptul că au fost consemnate la scurt timp de la comiterea faptelor inculpatului.
Nu în ultimul rând se impune a se avea în vedere declaraţia părţii vătămate S.M. din cursul judecăţii care a precizat că îşi retrage plângerea penală pentru că "îi este frică".
Probele administrate au evidenţiat latura obiectivă a infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în modalitatea normativă a recrutării părţii vătămate S.M. prin înşelăciune (promisiuni de obţinere a unor sume de bani) în scopul practicării cerşetoriei.
Sub aspectul laturii subiective a acestei infracţiuni, este evidentă intenţia directă a inculpatului, care a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte, în sensul dispoziţiilor art. 19 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., traficul de persoane fiind săvârşit de două persoane împreună - A.O. şi C.I.
Distinct de aceasta, se reţine că în ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., eroarea gravă de fapt poate exista numai dacă se constată că situaţia de fapt reţinută de instanţă este în contradicţie evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Existenţa erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate ci numai dintr-o discordanţă evidentă dintre situaţia de fapt reţinută şi conţinutul real al probelor.
În cauză, nu există vreo denaturare vădită a probelor sau vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului şi considerentele deciziei atacate cu privire la săvârşirea infracţiunii de către inculpatul A.O., situaţia de fapt reţinută fiind în concordanţă cu dovezile administrate.
Înalta Curte, constată că la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului A.O. pentru fapta săvârşită, au fost avute în vedere, corect, criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege - de la 5 ani la 15 ani închisoare -, natura şi gravitatea faptei comise - infracţiune contra libertăţii de voinţă şi acţiune a persoanei - împrejurările în care a fost săvârşită, inclusiv circumstanţele personale ale inculpatului - necunoscut cu antecedente penale.
Fiind stabilită o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege prin reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen. - contribuţia redusă la săvârşirea faptei de recrutare a părţii vătămate şi timpul scurs de la data faptei - septembrie 2002 - şi până în prezent, s-a avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanţiază persoana inculpatului (vârsta, antecedentele penale), cât şi pericolul social concret al faptei, pus în evidenţă de împrejurările şi modalitatea în care a acţionat.
În raport cu criteriile enunţate, majorarea pedepsei inculpatului nu se justifică, cum parchetul a solicitat, după cum nici schimbarea modalităţii de executare, din detenţie în suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se impune, cum apărarea a cerut, pedeapsa stabilită în apel de 3 ani închisoare realizând atât reeducarea inculpatului dar şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
În acest sens, din referatul de evaluare a rezultat că integrarea socială a inculpatului este destul de scăzută ceea ce impune concluzia că scopul pedepsei nu poate fi realizat prin aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. sau art. 861 C. pen. (suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii).
În conformitate cu disp. art. 5221 C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate sau condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului.
Scopul reglementării procedurii rejudecăţii cauzei după extrădare este garantarea dreptului persoanei extrădate sau predate în baza unui mandat european de arestare la un proces echitabil cu respectarea dreptului său la apărare. Aceasta presupune posibilitatea persoanei condamnate în lipsă de a fi audiată, de a interoga martorii sau părţile din proces, de a administra probe în apărarea sa atât cu privire la situaţia de fapt, cât şi în circumstanţiere.
În mod corect, s-a procedat la rejudecarea cauzei, la cererea condamnatului A.O., fiind întrunite condiţiile prev. de art. 5221 C. proc. pen. Procedura este aplicabilă, întrucât persoana condamnată A.O. a lipsit pe întreaga durată a judecăţii până la rămânerea definitivă a hotărârii, atât la judecata şi pronunţarea în primă instanţă, cât şi la judecata în apel şi recurs, iar inculpatul a fost predat în baza unui mandat european de arestare în vederea executării pedepsei aplicate prin sentinţa desfiinţată.
Sub acest aspect, critica parchetului referitoare la greşita aplicare a disp. art. 5221 C. proc. pen. şi rejudecarea cauzei la cererea condamnatului, predat în baza unui mandat european de arestare, este nefondată.
Constatând că decizia atacată este legală şi temeinică, în temeiul disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul A. (fost C.) O. împotriva Deciziei penale nr. 116/Ap din 26 octombrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul disp. art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul A. (fost C.) O. împotriva Deciziei penale nr. 116/Ap din 26 octombrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov rămân în sarcina statului.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţa publica, azi, 23 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1353/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1418/2013. Penal. Infracţiuni la alte legi... → |
|---|
