ICCJ. Decizia nr. 505/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 505/2013
Dosar nr. 7548/1/2012
Şedinţa publică din 08 mai 2013
Deliberând asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin rezoluţia din 18 septembrie 2012 emisă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în Dosarul nr. 1273/P/2012, în conformitate cu prevederile art. 228 raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., au fost dispuse următoarele:
1. Neînceperea urmăririi penale faţă de C.I.A. procuror şef Secţia de resurse umane şi documentare din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual şi uz de fals, prevăzute de art. 246, 289 şi 291 C. pen.
2. Neînceperea urmăririi penale faţă de procuror Nica Andreea Ruxandra şef Serviciu de relaţii cu publicul din cadrul Consiliului Superior al Magistraturi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi divulgare a secretului profesional prevăzute de art. 196 şi 246 C. pen.
În considerentele rezoluţiei s-a arătat că, prin plângerea formulată de persoana vătămată Roman Adrian s-a solicitat cercetarea magistratului C.I.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi uz de fals prev. de art. 291 C. pen. Deoarece acesta a încălcat dispoziţiile care reglementează competenţa materială a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a soluţiona plângerile formulate. Petentul a invocat faptul că, la data de 12 noiembrie 2011, a trimis, prin e-mail, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 2 plângeri. Una era formulată împotriva soluţiei dispuse în Dosarul nr. 776/P/2011 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar cealaltă era formulată împotriva măsurii dispuse de procurorul general al acestei unităţii de parchet în adresa nr. 3027/V111/1/2011.
Persoana vătămată a considerat că în ambele cazuri competenţa de soluţionare aparţine Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. A mai menţionat că, prin încălcare atribuţiilor de serviciu şi a regulilor de competenţă, magistratul C.I.A. a dispus trimiterea plângeri formulate împotriva măsurii dispuse de procurorul general în adresa nr. 3027/VI11/1/2011 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, deşi competent de a o soluţiona era Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Verificările efectuate au stabilit că, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost înregistrat Dosarul nr. 776/P/2011 care a avut ca obiect plângerea formulată de numitul Roman Adrian împotriva unor procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 3 Bucureşti. în cauză s-a dispus neînceperea urmării penale împotriva soluţiei, sus numitul a formulat plângere care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 3365/II/2/2011 din 08 decembrie 2011, emisă de procurorul general al acestei unităţi de parchet.
Lucrarea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sub nr. 3027/VIII/1/2011, a avut ca obiect plângerea formulată de aceasta, împotriva numitului E.P.
Prin adresa nr. 3027/VI11/1/2011 din 26 octombrie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a trimis plângerea spre competentă soluţionare, Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti. Măsura a fost dispusă de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. în acest context persoana vătămată a considerat că plângerea formulată împotriva acestei măsuri trebuia soluţionată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu să fie trimisă de magistratul C.I.A. la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. In speţă măsură nu a fost dispusă de conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în virtutea atribuţiilor sale procedurale, pentru a determina competenţa Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ci a celor funcţionale, caz în care competenţa de soluţionare îi aparţine. Cu privire la competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a plângerilor formulate de petent.
Au fost avute în vedere dispoziţiile art. 278 C. proc. pen. şi modificările aduse prin Legea nr. 202/2010.
Într-o altă plângere formulată tot împotriva magistratului C.I.A., persoana vătămată R.A., a invocat ca argument al cercetării magistratului, faptul că la data de 18 aprilie 2012, tot prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, a trimis o plângere formulată împotriva unor procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, la această unitate de parchet, deşi competenţa de soluţionare aparţinea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Din verificări a rezultat că plângerea considerată de persoana vătămată ca fiind o plângere împotriva unor procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, este de fapt o plângere împotriva soluţiei dispuse în cauza nr. 599/P/2011 de către această unitate de parchet.
Din analiza probelor administrate în cauză, s-a apreciat că nu se poate reţine în sarcina magistratului C.I.A., săvârşirea infracţiunilor reclamate de persoana vătămată, deoarece acesta a acţionat conform competenţelor conferite de art. 281 C. proc. pen. şi potrivit atribuţiilor de serviciu prevăzute de regulamentul de ordine interioară.
De asemenea, persoana vătămată R.A. a formulat plângere împotriva numitei N.A.R. şef Serviciul relaţii cu publicul din cadrul C.S.M., deoarece a dispus trimiterea sesizărilor adresate acestei instituţii, la Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspecţia Judiciară din cadrul C.S.M., fapt care a pus în pericol urmărirea penală din dosarele penale la care a făcut referire, deoarece acestea conţineau elemente clasificate şi secrete specifice anchetei penale. Persoana vătămată a considerat că fapta săvârşită de susnumită întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de divulgare a secretului profesional prev. de art. 196 C. pen. şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Din analiza probelor administrate în cauză, a rezultat că nu se poate reţine în sarcina numitei N.R.N., săvârşirea infracţiunilor reclamate de persoana vătămată.
Potrivit dispoziţiilor codului de procedură penală, pentru a se dispune cercetarea penală faţă de o persoană pentru săvârşirea unei infracţiuni este necesar ca din actele existente să rezulte elemente de fapt concrete din care, raţional să se poată ajunge la concluzia că s-a săvârşit o faptă penală.
În cauză, s-a reţinut că, nici una din condiţiile de existenţă ale infracţiunilor reclamate de petent că ar fi fost săvârşite de magistraţi, atât din punct de vedere obiectiv cât şi din punct de vedere subiectiv nu este îndeplinită pentru a se putea reţine vinovăţia acestora. De altfel prin îndeplinirea în mod defectuos a unui act sau prin neîndeplinirea acestuia se înţelege efectuarea unei operaţii altfel de cum ar fi trebuit să fie îndeplinită, iar faptul că magistratul nu a dat curs solicitărilor reclamantului nu constituie sub nici o formă elementul obiectiv al acestor infracţiuni.
Pentru a exista infracţiunea de fals intelectual este necesar ca autorul faptei,aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu prilejul întocmirii actului oficial să ateste fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. De asemenea fapta nu există în materialitatea ei cât timp nu de poate reţine că a fost săvârşită cu intenţie şi că prin aceasta s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale persoanei.
Nu se poate reţine existenţa infracţiunii de abuz în serviciu prin care se înţelege acea comportare sau atitudine ilegală, incorectă a unui funcţionar, (magistrat) care constă în încălcarea intenţionată a atribuţiilor sau îndatoririlor de serviciu. Altfel, magistratul să fi acţionat cu intenţia directă, în scopul de a cauza o vătămare a intereselor legale ale unei persoane,fie prin neîndeplinirea, neefectuarea, neexecutarea unui act de serviciu care trebuia îndeplinit în virtutea îndatoririlor de serviciu sau care intră în competenţa acestuia - ori în cauză îndatorirea de serviciu a magistraţilor era de a soluţiona cauza cu respectarea dispoziţiilor legale - sau îndeplinirea lor abuzivă, săvârşită în timpul sau cu ocazia exercitării serviciului, adică a soluţionării cauzei. De altfel magistratul nu poate fi obligat să soluţioneze cauza numai în funcţie de solicitările unei părţii, de ce dispoziţii crede aceasta că ar trebuie aplicate sau nu, de ceea ce ea consideră că ar fi legal sau nu.
S-a mai reţinut că, dispoziţiile art. 29 C. proc. pen. stabilesc criteriile în funcţie de îndeplinirea cărora este determinată competenţa materială a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, respectiv calitatea persoanelor cercetate. Calitatea numitei N.A.R. şef Serviciul relaţii cu publicul din cadrul Consiliului Superior al Magistraturi, nu determină competenţa acestei unităţi de parchet, dar pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiţie şi întrucât sunt aplicabile dispoziţiile art. 34 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus şi cu privire la aceasta.
Prin rezoluţia din 06 noiembrie 2012, emisă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub nr. 3663/11-2/2012, s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei nr. 1273/P/2011.
În considerentele rezoluţiei s-a reţinut în esenţă că, normele de procedură penală care reglementează competenţa materială, teritorială şi după calitatea persoanei, sunt de strictă interpretare. în cauză, magistraţii C.A.I. şi N.A.R. au trimis plângerile formulate de către petentul Roman Adrian unităţilor de parchet competente să le soluţioneze, astfel că, nu se poate reţine că magistraţii susmenţionaţi nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând o vătămare intereselor legale ale petentului sau că ar fi săvârşit infracţiunea de fals, respectiv divulgarea secretului profesional sau altă faptă prevăzută de legea penală.
Împotriva rezoluţiilor din 18 septembrie 2012 şi din 06 noiembrie 2012, a formulat plângere petentul Roman Adrian.
În plângerea formulată de petent şi înregistrată la instanţă la data de 27 noiembrie 2012, a solicitat desfiinţarea rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale şi trimiterea plângerii la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţii C.I.A. şi N.A.R., pentru motivele expuse pe larg în partea introductivă.
De asemenea petentul a depus două cereri de recuzare însoţite de înscrisuri şi întemeiate pe dispoziţiile art. 48 alin. lit. d) C. proc. pen., prima cerere fiind soluţionată prin încheierea din data de 22 martie 2013, fiind respinsă ca inadmisibilă, iar cea de-a doua cerere fiind similară cu prima, a fost respinsă ca inadmisibilă la termenul din data de 8 mai 2013, având în vedere că, din examinarea actelor dosarului, în raport de dispoziţiile art. 51 C. proc. pen., se constată că petentul R.A. a formulat o cerere de recuzare, întemeiată pe dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., fără însă a indica numele persoanelor împotriva cărora a formulat această cerere şi temeiurile de fapt cunoscute la momentul recuzării.
Analizând actele împotriva cărora se plânge petentul R.A., Înalta Curte, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge plângerea, ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2781 C. proc. pen., după respingerea plângerii formulate în temeiul art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, persoana vătămată poate face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Instanţa de judecată realizează un control asupra modului în care s-au desfăşurat actele, respectiv al soluţiei date. Date fiind limitele în care operează controlul instanţei, nu vor putea fi cenzurate pe această cale plângerile noi formulate cu privire la alte persoane sau fapte decât cele faţă de care s-au întocmit aceste acte.
Dintre soluţiile prevăzute de lege, art. 2781 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că sunt soluţii de admitere cele prevăzute de art. 2781 alin. (8) lit. b) şi c) C. proc. pen.
Pentru aceste soluţii nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
În ceea ce priveşte situaţia de la art. 278 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a apreciat că aceasta nu este posibilă în cazul rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale, cum este cazul în dosar (recurs în interesul legii, decizia XLVIII din 4 iunie 2007, M. Of. nr. 775 din 15 noiembrie 2007).
Referitor la soluţia prevăzută de art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., aceasta nu poate fi dispusă deoarece rezoluţia apare ca fiind fondată.
Conform dispoziţiilor legale, în baza art. 2781 C. proc. pen., pot fi atacate cu plângere soluţiile Ministerului Public, respectiv rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ordonanţa sau, după caz, rezoluţia de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.
Actele atacate de petent sunt rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, respectiv rezoluţia de respingere a plângerii împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
La soluţionarea plângerii se va verifica actul procesual atacat pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei precum şi a înscrisurilor administrate în cursul prezentei cauze, la propunerea petentului.
Faptele pentru care s-au făcut cercetări sunt prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) - abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual şi uz de fals prevăzute de art. 289 şi de art. 291 C. pen., intimat fiind C.I.A. procuror şef în cadrul Secţiei de Resurse Umane şi Documentare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi divulgare a secretului profesional prevăzute de art. 196 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), intimat fiind Nica Andreea Ruxandra şef Serviciu Relaţii cu Publicul din cadrul Consiliului Superior al Magistraturi.
Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) „fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. ”
Potrivit art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), „Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.”
Potrivit art. 291 C. pen., „Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani când înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă când înscrisul este sub semnătură privată.”
Potrivit art. 196 C. pen., „Divulgarea, fără drept, a unor date, de către acela căruia i-au fost încredinţate, sau de care a luat cunoştinţă în virtutea profesiei ori funcţiei, dacă fapta este de natură a aduce prejudicii unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.”
Procedura penală impune judecătorului să soluţioneze plângerea, prin verificarea, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a oricăror înscrisuri noi prezentate de petent. In cursul judecăţii plângerii petentul nu a solicitat sau invocat alte mijloace de probă care să conţină date utile sub aspectul faptelor sesizate, nemulţumirea justiţiabilului faţă de soluţia dispusă de procuror nu este probă pertinentă şi utilă şi nu are aptitudinea de a declanşa un proces penal împotriva intimaţilor vizaţi.
Conform art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., în cazul admiterii plângerii,instanţa trimite cauza procurorului, în vederea începerii urmăririi penale. Potrivit art. 228 C. proc. pen., începerea urmăririi penale intervine atunci când, din cuprinsul actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui de la lit. b) a aceluiaşi articol. Art. 10 C. proc. pen. stabileşte o ordine legală de preferinţă, astfel organele de urmărire penală în mod corect au analizat mai întâi probatoriile ce au condus la concluzia existenţei faptei sesizate.
Intimaţii din prezenta cauză au calitatea de procuror şef al Secţiei de resurse umane şi documentare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi şef Serviciu de Relaţii cu Publicul din cadrul Consiliului Superior al Magistraturi. Prin adresa nr. 9781/2011 din 21 noiembrie 2011 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de resurse umane şi documentare, semnată de procuror şef secţie, C.A.I., i s-a comunicat petentului R.A. că plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 12 noiembrie 2011, formulată împotriva soluţiei de neînceperea urmăririi penale dispusă în Dosarul nr. 776/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, precum şi împotriva măsurii Procurorului General Adjunct de trimitere spre competentă soluţionare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti pe care a formulat-o împotriva numitului E.P., a fost trimisă conform dispoziţiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
De asemenea, în cursul anului 2011, prin adresele nr. 1/26723/1154/2011 şi 1/29043/1154/2011, emise de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) - Serviciul de relaţii cu publicul, registratură, secretariat şi arhivă - Biroul relaţii cu publicul şi semnate de şeful serviciului N.R.A., i s-a comunicat petentului R.A., împrejurarea că, plângerile adresate de către acesta instituţiei menţionate, au fost trimise autorităţilor competente a le soluţiona.
Petentul nu a putut susţine pertinent ce anume acte aceşti magistraţi nu le-au îndeplinit ori le-au îndeplinit în mod defectuos cauzând o vătămare intereselor sale legitime, ori în ce a constat falsul intelectual sau în ce a constat divulgarea, fără drept a secretului profesional.
Înalta Curte reţine că petentul se referă la nemulţumirea sa faţă de împrejurarea că, plângerile adresate nu au fost soluţionate chiar de către instituţiile cărora Ie-a adresat.
Este însă adevărat că petentul nu a fost audiat în cursul cercetării plângerii sale formulate împotriva intimaţilor pentru a face eventualele precizări, însă nici în faţa instanţei nu s-a prezentat pentru a face completări utile şi pertinente soluţionării plângerii.
Ca urmare, în baza 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petent şi va menţine rezoluţiile emise de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R E Ş T E
Respinge ca inadmisibilă cererea de recuzare formulată de petiţionarul R.A.
Respinge ca nefondată plângerea formulată de acelaşi petiţionar împotriva rezoluţiei nr. 1273/P/2011 din 18 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 508/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... | ICCJ. Decizia nr. 183/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
