ICCJ. Decizia nr. 183/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 183/2013
Dosar nr. 7325/1/2012
Şedinţa publică din 14 februarie 2013
Asupra plângerii penale de faţă:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 16 noiembrie 2012, petiţionarul B.F., domiciliat în Bucureşti, a formulat plângere împotriva D.N.A. pentru refuzul de a rezolva în termen de 20 zile plângerea depusă la data de 11 octombrie 2012 cu nr. 8726 în baza art. 2781 C. proc. pen. şi pentru netrimiterea în judecată a d-lui V.P.
A solicitat cercetarea d-lui V.P. în Dosarul nr. 54/P/2005 al D.N.A., susţinând că paguba adusă statului roman cu ocazia privatizării societăţilor comerciale A.L.R.O. şi A.L.P.R.O.M. este de circa 300 milioane dolari S.U.A.
Prin cererile depuse ulterior la dosar, petiţionarul a propus d-lui V.P. să nu solicite cheltuieli de judecată în cauză, iar în cazul în care instanţa va obliga pe acesta să-şi angajeze avocat, îşi va retrage plângerea.
Prin adresa nr. 7325/1/2012 din 19 noiembrie 2012 s-a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. ataşarea Dosarului nr. 54/P/2005 precum şi lucrarea prin care s-a soluţionat plângerea împotriva soluţiei dispusă de procuror.
Cu adresa din 12 februarie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. a comunicat instanţei că în Dosarul nr. 54/P/2005 se efectuează cercetări faţă de învinuiţii M.G., I.Z., G.L.G. şi A.S. din cadrul A.P.A.P.S. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, comisă în cadrul acţiunii de privatizare a SC A.L.R.O. SA Slatina şi SC A.L.P.R.O.M. SA.
Examinând plângerea formulată în raport de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 2711 C. proc. pen. pot fi atacate cu plângere în faţa instanţei numai rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanţele ori după caz, rezoluţiile de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror.
Plângerea în faţa instanţei împotriva actelor procurorului prin care nu s-a dispus neînceperea urmăririi penale, clasarea, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, este inadmisibilă.
În cauza de faţă, petiţionarul s-a plâns împotriva procurorului Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru netrimiterea în judecată a domnului V.P., solicitând ca acesta să fie cercetat în Dosarul nr. 54/P/2005, care are la bază un denunţ din luna ianuarie 2003.
Întrucât obiectul plângerii nu este dintre cele prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., plângerea formulată de petiţionarul B.F. este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul B.F.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 14 februarie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 505/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 331/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
---|