ICCJ. Decizia nr. 91/2013. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Încheiere nr. 91/2013

Dosar nr. 3548/300/2009

Şedinţa publică din 24 ianuarie 2013

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, reţine următoarele:

La data de 23 iulie 2012, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti cererea formulată de condamnatul M.D., prin care arată că nu a fost prezent la niciuna din înfăţişările procesului penal, nu a fost citat şi nici nu a beneficiat de o apărarea corespunzătoare.

Şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 386 C. proc. pen. privind contestaţia în anulare.

La dosarul cauzei a fost ataşat Dosarul nr. 3548/300/2009 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, în care, prin Sentinţa penală nr. 394 din 02 iunie 2009, a fost condamnat M.D. la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 1258 de zile închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., sentinţă rămasă definitivă prin neapelare la data de 22 iunie 2009.

În cauză a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr. 995 din data de 01 iulie 2009 şi mandatul de urmărire internaţională nr. 3548/300/2009 de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, iar condamnatul M.D. a fost predat din Belgia către România şi încarcerat la data de 10 februarie 2012.

Văzând solicitarea de rejudecare a cauzei formulată în mod expres de către condamnatul M.D. în faţa instanţei, împrejurarea că acesta a formulat această cerere la data de 23 iulie 2012, în condiţiile în care a fost încarcerat la data de 10 februarie 2012, în baza mandatului de executare a pedepsei, instanţa a recalificat cererea acestuia ca fiind cerere de rejudecare după predarea în baza unui mandat european de arestare, în temeiul art. 5221 C. proc. pen.

Văzând prevederile art. 5221 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 401 C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti a constatat că instanţa competentă să judece cererea este instanţa care a judecat cauza în primă instanţă. În speţă, instanţa care a judecat cererea în primă instanţă este Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, astfel încât Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 1976/R din 16 octombrie 2012, în temeiul art. 39 C. proc. pen., a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul art. 42 C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cererii de rejudecare după predarea în baza unui mandat european de arestare, formulată de M.D. în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Având în vedere că, prin încheierea din data de 25 septembrie 2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a fost înaintată cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, a constatat intervenit, în temeiul art. 43 alin. (1) C. proc. pen., conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti şi a dispus sesizarea instanţei comune superioare - respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie ţi Justiţie sub nr. 3548/300/2009.

Examinând cauza, Înalta Curte constată că Judecătoria Sector 2 Bucureşti este competentă să soluţioneze cauza de faţă.

Potrivit art. 5221 C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în prima instanţă, la cererea condamnatului.

Conform art. 5221 alin. (1) C. proc. pen., dacă instanţa care a judecat în prima instanţă consideră că sunt îndeplinite condiţiile pentru trecerea la o nouă judecată a cauzei, aceasta este competentă să judece conform alin. (2) din acelaşi articol - adică potrivit disp. art. 405 - 408 C. proc. pen., referitoare la procedura de rejudecare în materia revizuirii după admiterea în principiu.

Or, atât textul art. 5221 alin. (1) C. proc. pen. cât şi textul art. 405 C. proc. pen., prevăd ca rejudecarea cauzei se face de către instanţa care a judecat în prima instanţă, potrivit regulilor de procedura privind judecata în prima instanţă.

Ca atare, potrivit art. 5221 C. proc. pen., întotdeauna competenţa să rejudece o cauză privind persoana extrădată la solicitarea autorităţilor statului român este instanţa care a judecat în prima instanţă.

Cum, contestatorul condamnat M.D. prin Sentinţa penală nr. 394 din 02 iunie 2009, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 1258 de zile închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., sentinţă rămasă definitivă prin neapelare la data de 22 iunie 2009, competentă să soluţioneze cauza de faţă este Judecătoria Sector 2 Bucureşti, cauza având ca obiect cerere de rejudecare după predarea în baza unui mandat european de arestare, în temeiul art. 5221 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe contestatorul M.D. în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.

Trimite dosarul acestei instanţe.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul M.D. în sumă de 100 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 91/2013. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond