ICCJ. Decizia nr. 1445/2013. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia Nr. 1445/2013
Dosar Nr. 2287/1/2013
Şedinţa publică din 25 aprilie 2013
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 4 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosar nr. 218/33/2013, în baza art. 3002 rap. la art. 160b C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestului preventiv a inculpatului C.I.M.Ş., aflat în Penitenciarul Gherla.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DNA Serviciul Teritorial Cluj întocmit la data de 7 februarie 2013 a fost trimis în judecată inculpatul C.I.M.Ş. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
Prin încheierea penală nr. 4/C din 18 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile.
După sesizarea curţii prin rechizitoriul amintit mai sus, în şedinţa Camerei de Consiliu din 11 februarie 2013, curtea, în baza art. 3001 C. proc. pen. a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv şi ca urmare a menţinut-o.
Verificându-se din nou legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, la termenul de azi, 4 aprilie 2013, în temeiul prevederilor art. 3002 C. proc. pen., Curtea a constatat că în cauză sunt indicii şi probe care să conducă la bănuiala legitimă că inculpatul ar fi comis fapte prevăzute de legea penală.
Astfel, probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti când au fost audiaţi atât inculpatul cât şi martorii din rechizitoriu (cauza amânându-se la cererea apărării în vederea luării unui supliment de declaraţie inculpatului şi pentru a fi vizionat DVD-ul ce cuprinde înregistrarea denunţului oral) conduc la bănuiala că inculpatul, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, în cursul anului 2011, a lăsat să se creadă faţă de denunţătorul G.G. că are influenţă pe lângă organele de urmărire penală (poliţişti şi procurori), funcţionari din cadrul RAR Cluj, respectiv de la SPCRPCIV Cluj şi poate interveni pe lângă aceştia în vederea restituirii către denunţător a autoturismului marca K.S. şi, ulterior, pentru înmatricularea acestuia, pretinzând şi primind iniţial de la denunţător suma de 3000 euro, iar ulterior, în acelaşi scop o sumă de 2000 euro şi în două rânduri suma de 1500 RON, respectiv suma de 2000 RON.
S-a arătat că, fără a discuta forţa probantă a tuturor datelor şi informaţiilor de mai sus, care se constituie nu numai în indicii temeinice ci şi în probe, în sensul definiţiei acestora cuprinsă de Codul Procedură Penală, mai precis de art. 63 alin. (1), deoarece nu este momentul procesual oportun pentru o astfel de analiză, la această dată în cauză este îndeplinită, fără putinţă de tăgadă, condiţia prev. de art. 143 C. proc. pen., necesară atât pentru luarea unei măsuri preventive cât şi pentru menţinerea ei.
În ceea ce priveşte existenţa celor două condiţii cumulative impuse de art. 148 lit. f) C. proc. pen., instanţa a constatat că prima condiţie este în mod evident îndeplinită câtă vreme fapta pentru care este cercetat inculpatul este sancţionată cu pedeapsa închisorii cu limite cuprinse între 2 ani şi 12 ani.
S-a mai arătat că cea de a doua condiţie a textului mai sus evocat, este de asemenea îndeplinită. Aşa cum s-a subliniat şi în momentul verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului la primirea dosarului, inculpatul, prin natura funcţiei, era chemat să vegheze la respectarea legii şi aplicarea corectă a acesteia.
Pe de altă parte, este real că inculpatul este o persoană educată, având studii superioare, aşadar cu o capacitate sporită de a înţelege consecinţele situaţiei sale juridice, a conduitei sale particulare în raport de acest proces, şi care se află pentru prima oară într-o procedură de anchetă penală, perspectivă din care este dificil de spus că ar putea prezenta pericol pentru ordinea publică, cu atât mai mult cu cât a beneficiat de sprijinul şi susţinerea familiei şi cunoştinţelor sale şi pe durata acestui proces.
Însă, cu toate acestea, existenţa pericolului pentru ordinea publică apreciem că este evidenţiată în această cauză de însuşi pericolul social concret al faptei cercetate, caracterizată, cel puţin generic, la nivelul celor reţinute prin actul de sesizare, printr-o gravitate sporită, reliefată de împrejurările specifice în care s-ar fi produs, şi care ţin, în principal, şi determinant, de calitatea pe care o avea inculpatul la momentul comiterii presupusei infracţiuni. La existenţa unui anume pericol pentru ordinea publică, determinată de cercetarea inculpatului în stare de libertate, contribuie şi răsunetul, impactul social, pe care presupusa faptă a inculpatului l-a avut, interesul manifest, actual şi constant pe care opinia publică locală l-a expus pentru inculpat şi cauza în care este cercetat.
S-a arătat că de la arestarea inculpatului din data de 18 ianuarie 2013, în mai puţin de trei luni, nu numai că s-a finalizat urmărirea penală dar s-a efectuat aproape în întregime şi cercetarea judecătorească, ceea ce presupune respectarea cerinţelor art. 5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În sensul celor de mai sus, jurisprudenţa Curţii europene a Drepturilor Omului a statuat că unele fapte, care prin împrejurările concrete în care au fost comise, prin răsunetul pe care l-au produs, au tulburat profund mediul social ocrotit prin normele presupus încălcate, şi aruncă o lumină negativă asupra celui bănuit de comiterea lor, şi asupra comportamentului său viitor, pentru ocrotirea siguranţei publice, este necesară privarea de libertate a celui cercetat pentru astfel de fapte (a se vedea cauza Rotaru împotriva României).
Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpat, întrucât subzistă în continuare temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri.
Împotriva încheierii Curţii de Apel a declarat recurs inculpatul, solicitând revocarea măsurii arestării preventive, pe motiv că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri nu mai subzistă, iar menţinerea în continuare a măsurii arestării preventive nu este în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În subsidiar a solicitat înlocuirea acestei măsuri cu o măsură preventivă neprivativă de libertate.
Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul C.I.M.Ş. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, iar prin Încheierea penală nr. 4/C/l 8 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile.
După sesizarea instanţei cu actul de trimitere în judecată, în şedinţa Camerei de Consiliu din 11 februarie 2013, în baza art. 3001 C. proc. pen. s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv şi ca urmare a menţinut-o, iar prin încheierea din 4 aprilie 2013, în baza art. 300 rap. la art. 160 C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestului preventiv a inculpatului.
S-a reţinut prin actul de trimitere în judecată că inculpatul, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, în cursul anului 2011, a lăsat să se creadă faţă de denunţătorul G.G. că are influenţă pe lângă organele de urmărire penală (poliţişti şi procurori), funcţionari din cadrul RAR Cluj, respectiv de la SPCRPCIV Cluj şi poate interveni pe lângă aceştia în vederea restituirii către denunţător a autoturismului marca K.S. şi, ulterior, pentru înmatricularea acestuia, pretinzând şi primind iniţial de la denunţător suma de 3000 euro, iar ulterior, în acelaşi scop o sumă de 2000 euro şi în două rânduri suma de 1500 RON, respectiv suma de 2000 RON.
Având în vedere gravitatea faptelor presupus a fi săvârşite de inculpat, Înalta Curte apreciază că la acest moment procesual pericolul concret pentru ordinea publică este actual, iar temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat.
Prin definiţie, conform jurisprudenţei în materie, pericolul concret pentru ordinea publică este înţeles ca o "reacţie colectivă faţă de infracţiunea săvârşită care, prin rezonanţa ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare, de temere şi insecuritate socială, stimulează temerea că justiţia nu acţionează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de accentuat pericol social şi poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare".
În cauza de faţă, pericolul concret pentru ordinea publică derivă şi din calitatea inculpatului, de poliţist de poliţie judiciară, care prin natura funcţiei sale era chemat să vegheze la respectarea legii şi nu la încălcarea acesteia.
De asemenea, analizând măsura preventivă din perspectiva art. 5 parag. 1 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului, astfel cum a fost reflectată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea apreciază că protejarea libertăţii individuale împotriva ingerinţelor arbitrare ale autorităţilor nu trebuie să stânjenească eforturile instanţelor în administrarea probelor şi desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal, astfel că administrarea unor noi probatorii în vederea finalizării cercetării judecătoreşti, impun privarea de libertate în continuare a inculpatului.
Existenţa indiciilor din care rezultă bănuiala plauzibilă că inculpatul a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa, a fost analizată în concret şi la luarea efectivă a măsurii preventive, prin încheierea nr. 18 ianuarie 2013.
Ca urmare, instanţa apreciază că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă şi în prezent şi nu se impune revocarea ori înlocuirea acestei măsuri întrucât nu au apărut elemente noi în sensul că s-ar fi modificat temeiurile iniţiale ce au determinat arestarea.
Prin înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului la acest moment procesual cu o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate, există posibilitatea ca acesta să tergiverseze judecarea cauzei, aşa încât, pentru buna desfăşurare a procesului penal şi pentru aflarea adevărului, Înalta Curte apreciază că se impune menţinerea în stare de arest preventiv a inculpatului.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că încheierea instanţei de apel este legală şi temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I.M.Ş. împotriva încheierii din data de 04 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul 218/33/2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1444/2013. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 1448/2013. Penal → |
|---|
