ICCJ. Decizia nr. 1448/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1448/2013
Dosar nr. 39138/3/2012
Şedinţa publică din 26 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1013 din 26 noiembrie 2012, Tribunalul Bucureşti – Secţia I-a penală, în temeiul art. 20 C. pen., raportat la art. 174, alin. (1) C. pen. – art. 175 alin. (1), lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul S.D. la pedeapsa de 8 ani închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen., i-a interzis drepturile prev. de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a, b), d) şi e) C. pen., pe durata executării pedepsei principale,
În temeiul art. 65 C. pen., i-a interzis drepturile prev. de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a, b), d) şi e), C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale,
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
În temeiul art. 88 C. pen., a dedus reţinerea şi arestarea preventivă, începând cu data de 12 septembrie 2012 la zi.
În temeiul art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, Bucureşti, obligându-l pe inculpat să-i plătească suma de 2.697,80 lei, despăgubiri civile.
A luat act că partea vătămată D.C. nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială a cuţitului folosit la săvârşirea infracţiunii.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.500 lei, cheltuielile judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Instanţa de fond a reţinut că, prin Rechizitoriul din data de 8 octombrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, din Dosarul nr. 3922/P/2012, s-a reţinut, pe situaţia de fapt, în esenţă, că pe data de 10 septembrie 2012, în jurul orei 5,00-5,30, aflându-se în faţa imobilului situat pe Str. Vigoniei, pentru a-l aduce, potrivit programului de vizitare, pe minorul S.D.A., fiul său din căsătoria cu martora L.D., fosta sa soţie, inculpatul S.D. i-a aplicat, cu un cuţit aflat asupra sa, două lovituri în zone vitale părţii vătămate D.C., concubinul fostei sale soţii, provocându-i leziuni ce au necesitat, pentru vindecare, 35-40 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în pericol viaţa.
A arătat că, în cursul urmăririi penale, au fost administrate probe clare de vinovăţie, şi anume: procesul-verbal din data de 10 septembrie 2012, privind sesizarea la numărul de urgenţă 112, procesul-verbal de cercetare la faţa locului din data de 10 septembrie 2012, întocmit de Secţia 24 Poliţie, cu planşe fotografice, plângerea penală şi declaraţiile părţii vătămate D.C., raportul de expertiză medico-legală din data de 4 octombrie 2012, întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, Bucureşti, conform căruia leziunile cauzate părţii vătămate au necesitat, pentru vindecare, un număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale şi i-au pus în primejdie viaţa, în timp ce, prin splenectomia practicată, s-a pierdut un organ, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, întocmit de D.G.P.M.B. - Serviciul Criminalistic, prin care s-a constatat traiectoria tăieturilor, după vestimentaţia părţii vătămate, declaraţiile martorului A.I., taximetristul care i-a transportat pe inculpat şi pe minorul S.D.A., la imobilul din Str. Vigoniei, coroborate cu procesul-verbal din data de 11 septembrie 2012, cu planşe fotografice, de recunoaştere a inculpatului de pe planşele fotografice, declaraţiile martorilor L.D., fosta soţie a inculpatului, şi T.F.D., fiul acesteia dintr-o căsătorie anterioară, procesele-verbale din data de 14 septembrie 2012, privind transcrierea interceptărilor convorbirilor telefonice, declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului.
La termenul de judecată din data de 22 noiembrie 2012, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul a formulat cerere de aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (1) şi alin. (7) C. proc. pen., cerere admisă de instanţa de fond.
La individualizarea judiciară a pedepsei închisorii, a avut în vedere criteriile generale prevăzute la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi anume limitele speciale ale pedepsei închisorii, reduse cu o treime, potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social ridicat al faptei penale, rezultat din împrejurările de comitere, care dovedesc nu numai periculozitatea inculpatului, dar şi iresponsabilitatea acestuia în exercitarea atribuţiilor de părinte, atâta timp cât a comis fapta penală în prezenţa minorului său de doar 7 ani, pe care, ulterior, l-a lăsat în grija surorii sale din judeţul Bacău, apoi a încercat să inducă în eroare organele judiciare, construindu-şi varianta provocării, pe motiv că partea vătămată, pe care nu o cunoştea, a vrut să-i ia copilul, conform proceselor-verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice ale inculpatului cu avocatul său, persoana inculpatului, care se manifestă violent, după cum rezultă din declaraţiile martorei L.D., care a arătat că, în perioada celor 13 ani de concubinaj, inculpatul a supus-o, adesea, la rele tratamente şi, de asemenea, acesta i-a spus că-l va omorî pe D.C., actualul său concubin, astfel că, orbit de furie, după ce a constatat că fosta sa concubină are un alt partener de viaţă după numai trei luni de la despărţire, împreună cu care locuieşte, permanent, în acelaşi spaţiu cu propriul său copil, inculpatul şi-a propus să se răzbune şi, având asupra sa cuţitul, pregătit în buzunarul pantalonilor, i-a aplicat două lovituri părţii vătămate, cu efectul pierderii splinei şi punându-i viaţa în pericol, astfel că a apreciat că numai o pedeapsă cu închisoarea orientată spre maximul prevăzut de legea penală poate asigura scopurile educativ şi preventiv la care se referă art. 52 C. pen.
Cât priveşte pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, a apreciat că natura faptei penale determină nedemnitatea inculpatului în exercitarea nu numai a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., dar şi a drepturilor părinteşti, precum şi de a fi tutore sau curator, în raport cu împrejurarea că inculpatul a comis actele de extremă violenţă în prezenţa minorului său în vârstă de 7 ani, pe care, apoi, l-a dus la mare distanţă de mama sa, într-un mediu cu care nu era obişnuit, mai ales într-un asemenea moment traumatizant.
Pe latură civilă, a constatat că, deşi a suferit vătămări care i-au afectat viaţa, partea vătămată D.C. nu s-a constituit parte civilă, în timp ce Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, Bucureşti a solicitat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor efectuate pentru spitalizarea părţii vătămate, în sumă de 2697,80 lei, dovedite.
În termen legal, inculpatul a declarat apel, pentru netemeinicie.
În motivarea orală a apelului, apelantul-inculpat arată că pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată de instanţa de fond este mult prea aspră, în raport cu circumstanţele sale personale, mai precis avea un loc de muncă, a muncit cinstit toată viaţa şi l-a crescut pe martorul T.F.D. de la vârsta de 3 ani, timp de 14 ani, astfel că nu se justifică susţinerile acestuia, cum că ar fi un om rău, fiind, de fapt, pus de mama acestuia să facă o asemenea afirmaţie, are un minor în întreţinere, nu este cunoscut cu antecedente penale şi a avut o atitudine procesuală sinceră, recunoscând că a greşit, din gelozie şi de teamă că îşi va pierde copilul.
Prin decizia penală nr. 7/A din 14 ianuarie 2013 Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul formulat de apelantul-inculpat S.D. împotriva Sentinţei penale nr. 1.013 din 26 noiembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I-a penală, din Dosarul nr. 39138/3/2012.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală şi, în fond, rejudecând:
În temeiul art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 3201, alin. (1) şi alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul S.D. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, asupra părţii vătămate D.C.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
În temeiul art. 383 alin. (11) C. proc. pen., raportat la art. 3002 C. proc. pen., cu aplicarea art. 160b, alin. (1) şi alin. (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a apelantului-inculpat.
În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la data de 12 septembrie 2012 la zi.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut următoarele:
S-a constatat că instanţa de fond a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 3201 alin. (1) şi alin. (7) C. proc. pen.
Cât priveşte individualizarea pedepsei închisorii Curtea a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., şi anume limitele speciale ale pedepsei închisorii, reduse cu o treime, potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cuprinse între 5 ani închisoare şi 8 ani şi 4 luni închisoare, gradul ridicat de pericol social al faptei penale, comisă într-un loc public şi în prezenţa minorului S.D.A., în vârstă de 7 ani, rezultat din relaţia de concubinaj cu martora L.D., prin aplicarea a două lovituri de cuţit, destul de lungi, în zone vitale, astfel că i-a pus în pericol viaţa părţii vătămate, care, de asemenea, şi-a pierdut splina, persoana inculpatului, care a comis fapta penală cu 5 zile înainte de a împlini vârsta de 40 de ani, are 8 clase, este angajat, ca zidar, la o societate comercială, unde lucra împreună cu martorul T.F.D., fiul concubinei sale, rezultat dintr-o relaţie anterioară a acesteia, la creşterea căruia a contribuit timp de aproximativ 13 ani, cât a durat relaţia de concubinaj cu martora L.D., care mai avea o fată, tot din relaţia anterioară, lipsa antecedentelor penale, atitudinea procesuală parţial sinceră, prin distorsionarea modului în care s-a petrecut fapta penală, pentru a-şi minimaliza răspunderea penală.
Astfel, având în vedere toate elementele de natură a caracteriza atât fapta penală, de o gravitate sporită, atât prin modul de comitere, cât şi prin efectul produs, cât şi persoana inculpatului, care, la vârsta de aproape 40 de ani, este infractor primar, din gelozie faţă de concubina sa, instabilă în relaţii, astfel că, dintr-o dragoste părintească, greşit înţeleasă, a încercat să-l ucidă pe proaspătul concubin care locuieşte împreună cu fiul său, Curtea a apreciat că pedeapsa de 6 ani închisoare, cu un an peste minimul special prevăzut de legea penală, astfel cum a fost redus cu o treime, este în măsură să asigure scopurile punitiv şi, mai ales, educativ ale pedepsei închisorii, inculpatul conştientizând, deja, consecinţele gestului său de extremă violenţă.
Referitor la măsura arestului preventiv, Curtea a constatat că, prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 13 septembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a penală, din Dosarul nr. 36132/3/2012, astfel cum a fost modificată şi rămasă definitivă prin Încheierea de şedinţă nr. 336 din 20 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I-a penală, din Dosarul nr. 36132/3/2012 (2940/2012), s-a dispus, în temeiul art. 143 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului, faţă de care a fost emis M.A.P. nr. 11/U.P. din 20 septembrie 2012.
Curtea a apreciat că temeiurile iniţiale care au determinat luarea măsurii de arest preventiv continuă să existe, şi anume atât cerinţa prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că există probe că apelantul-inculpat a comis fapta penală, analizate pe fond şi însuşite de apelantul-inculpat, care a recunoscut săvârşirea infracţiunii, cât şi condiţiile cumulative prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de legea penală este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a apelantului-inculpat prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin împrejurările şi modalitatea violentă în care a comis fapta penală, de care nu se poate face abstracţie.
Împotriva acestei decizii inculpatul S.D. a declarat, în termen legal recursul de faţă solicitând în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. reducerea pedepsei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând recursul declarat de inculpatul S.D. în raport cu motivul de casare invocat, art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului.
Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât şi scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înţelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârşi noi infracţiuni, ignorându-se valenţele educative şi intimidante ale pedepsei pronunţate faţă de ceilalţi membri ai societăţii.
Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri şi deprinderi ale acestuia şi a inocula valenţe comportamentale în strictă concordanţă cu cerinţele de respectare a dispoziţiilor cuprinse în normele de drept penal.
În cauză însă inculpatul a comis o infracţiune de o gravitate extremă, fapta sa aducând atingere relaţiilor sociale care se constituie şi se desfăşoară în legătură cu apărarea dreptului la viaţă al fiecărei persoane constând în aceea că la data de 10 septembrie 2012 inculpatul S.D. i-a aplicat cu un cuţit aflat asupra sa două lovituri în zone vitale părţii vătămate D.C., concubinul fostei sale soţii, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare, 35-40 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în pericol viaţa, fapta săvârşită întrunind elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. – 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Examinând actele şi lucrările dosarului se constată că prima instanţă de control judiciar la individualizarea pedepsei în mod corect a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. şi anume limitele speciale ale pedepsei închisorii reduse cu o treime, potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., gradul ridicat de pericol social al faptei comisă într-un loc public în prezenţa minorului S.D.A., lipsa antecedentelor penale, atitudinea procesuală parţial sinceră prin distorsionarea modului în care s-a petrecut fapta penală, pentru a-şi minimaliza răspunderea penală, urmarea produsă, partea vătămată suferind o splenectomie având nevoie de 35 zile îngrijiri medicale cât şi persoana inculpatului în vârstă de 40 ani, are 8 clase, angajat ca zidar la o societate comercială.
Faţă de împrejurarea că inculpatul s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. recunoscând săvârşirea faptei reţinută în actul de sesizare a instanţei şi solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, nu se impune a se analiza cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. referitor la greşita încadrare juridică a faptei invocat de apărătorul din oficiu al acestuia.
Avându-se în vedere faptul că, verificându-se decizia atacată în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. nu se identifică existenţa altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins ca nefondat în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D. împotriva deciziei penale nr. 7/A din 14 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I Penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 septembrie 2012 la 26 aprilie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1445/2013. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1449/2013. Penal → |
|---|
