ICCJ. Decizia nr. 1452/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1452/2013
Dosar nr. 4472/104/2011
Şedinţa publică din 26 aprilie 2013
Asupra recursului penal de faţă:
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 134 din 19 iulie 2012, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 4472/104/2011, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului B.L.C., pentru fapta prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul B.L.C. face parte din organele de poliţie judiciară, deţinând gradul de agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Mihăeşti, jud. Olt, iar conform fişei postului are atribuţii în domeniul verificării respectării normelor rutiere, în sensul că supraveghează, îndrumă şi controlează, în condiţiile legii participanţii la traficul rutier, pe drumurile comunale şi judeţene, situate în zona de competenţă şi acordă sprijin autorităţilor locale pentru buna desfăşurare a traficului rutier, efectuează cercetarea accidentelor rutiere uşoare, soldate numai cu pagube materiale.
În urma cercetărilor efectuate pe parcursul urmăririi penale a rezultat că martorul denunţător B.M. este angajat ca şofer profesionist la SC V.H. SRL cu sediul în corn. Leu, jud. Dolj, motiv pentru care efectuează numeroase curse, în special pe traseul Craiova-Alexandria-Bucureşti.
Acesta a învederat că l-a cunoscut pe agentul de poliţie B.L.C. în data de 23 martie 2011, când aflându-se la volanul autotrenului, a oprit în com. Dăneasa, sat Pestra, jud. Olt, iar, în momentul în care a dorit să-şi continue deplasarea cu autovehiculul a observat o persoană de sex masculin, îmbrăcată civil, care-i fotografia maşina.
S-a mai reţinut că bărbatul s-a recomandat ca fiind agent de poliţie în com. Mihăeşti, jud. Olt şi i-a solicitat martorului B.M. sa ducă la domiciliul tatălui său, situat în apropiere, o canistră cu motorină, motivând că ar fi mai bine să fie prieteni deoarece ştia că martorul se deplasează des pe raza localităţii unde îşi exercită atribuţiile, în caz contrar, putându-i cauza diverse probleme.
Martorul denunţător a refuzat să dea curs acestei cereri, deşi a realizat că agentul de poliţie, l-a ameninţat voalat cu aplicarea de sancţiuni prevăzute de normele legale rutiere, continuându-şi deplasarea.
În data de 02 aprilie 2011, în jurul orei 15.00, martorul denunţător B.M. se deplasa pe DN6 la volanul autotrenului, fiind oprit în apropierea Postului de Poliţie din comuna Mihăeşti, jud. Olt de acelaşi bărbat cu care avusese discuţia susmenţionată.
Fără a se prezenta, susnumitul, îmbrăcat în uniforma de agent de poliţie i-a comunicat că îl va sancţiona cu amendă contravenţională în cuantum de 210 lei şi că îi va aplica 2 puncte de penalizare pentru faptul că nu avea luminile de întâlnire aprinse.
În momentul în care B.M. i-a solicitat explicaţii şi a invocat că avea luminile de poziţie aprinse, agentul de poliţie a reacţionat brutal, i-a adresat injurii şi i-a spus totodată că „de data aceasta va fi rândul său se roage pentru a fi iertat."
Agentul de poliţie a început să completeze un proces verbal de constatare, după care i l-a înmânat şi în timp ce martorul lua la cunoştinţă despre cele consemnate în procesul verbal, agentul de poliţie i-a atras atenţia că nu a completat rubrica privitoare la sancţiune, explicându-i că este dispus să-i aplice doar avertisment şi nu amendă contravenţională dacă B.M. îi va da 2 bidoane cu motorină, respectiv cantitatea de 40 de litri, pe care să le lase la staţia PECO situată la ieşirea din localitate.
Totodată, agentul de poliţie s-a recomandat ca fiind poliţistul Briceag, solicitându-i martorului să precizeze acest nume la staţia PECO unde va lăsa cei 40 de litri de motorină, deoarece în Mihăeşti sunt 3 poliţişti.
În momentul în care B.M. a precizat că nu îi poate remite cantitatea de motorină pretinsă deoarece autovehiculul cu care se deplasa era al colegului său de serviciu, agentul de poliţie B.L.C. i-a cerut să aibă în posesie cei 40 de litri de motorină, pentru a-i primi data viitoare când se va deplasa pe raza com. Mihăeşti.
În acest sens i-a oferit martorului nr. său de telefon mobil, solicitându-i să-l apeleze când se va mai deplasa pe raza localităţii pentru a-i remite motorina, în caz contrar urmând a-l sancţiona cu amenzi de fiecare dată când îl va mai repera în trafic.
Acceptând propunerea inculpatului B.L.C., B.M. a semnat procesul verbal, constatând că într-adevăr nu era completată rubrica privind sancţiunea aplicată, după care şi-a continuat deplasarea, fără a primi vreun exemplar al înscrisului constatator.
După ce a ieşit din com. Mihăeşti, numitul B.M. I-a contactat telefonic pe martorul S.I., ofiţer de poliţie în cadrul BCCO Craiova, căruia i-a relatat faptul că, pe raza jud. Olt, a fost oprit în trafic de un agent de poliţie care sub pretextul încheierii unui proces verbal de constatare a încălcării normei rutiere privind obligativitatea păstrării aprinse a luminilor de întâlnire, i-a pretins mită, respectiv motorină, pentru a nu-i aplica amendă contravenţională şi a-l sancţiona doar cu avertisment.
Martorul S.I. l-a îndrumat să apeleze serviciul 112 şi să sesizeze fapta de corupţie organelor competente.
B.M. s-a conformat, a apelat nr. 112 şi a reclamat săvârşirea infracţiunii de luare de mită, după care a fost sunat de un comisar din cadrul IPJ OLT care l-a îndrumat să sesizeze Direcţia Generală Anticorupţie, deoarece fapta era de competenţa acestora.
Martorul denunţător a sunat la nr. de telefon indicat şi a formulat denunţul.
S-a mai arătat că cele susţinute de martorul B.M. sunt confirmate şi de către agentul de poliţie R.M.D., căruia, imediat după despărţirea de inculpat, i-a relatat telefonic circumstanţele opririi sale şi pretenţiile inc. B.L.C. de a primi 2 bidoane cu motorină pentru a nu-l sancţiona cu amendă contravenţională.
Aceleaşi aspecte i-au fost relatate agentului de poliţie R.M.D., coleg cu inculpatul în cadrul Postului de Poliţie din com. Mihăeşti şi cu ocazia unei întâlniri ulterioare, acesta din urmă sfătuindu-l amical să încheie amiabil conflictul şi să nu formuleze denunţ.
Tot în ziua de 02 aprilie 2017, la ora 3.58 PM, inculpatul B.L.C., l-a apelat pe B.M. la postul telefonic şi l-a întrebat dacă îi lăsase cei 40 de l de motorină la staţia PECO indicată.
Martorul denunţător i-a răspuns negativ, după care, aflându-se sub presiunea exercitată de inculpat, i-a promis că data viitoare când va mai trece prin com. Mihăeşti îi va remite cantitatea de motorină solicitată.
Cele de mai sus au fost confirmate şi de listingurile telefonice anexate la fil. 102-110.
Având în vedere denunţul formulat precum şi declaraţiile date în cauză de martorul denunţător, prin ordonanţa din 13 aprilie 2011 a Parchetului s-a dispus, pe o durată de 48 de ore, autorizarea cu titlu provizoriu a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice precum şi a discuţiilor ce urmau a fi purtate în mediu ambiental între B.M. şi inculpatul B.L.C.
Prin încheierea nr. 14 din 18 aprilie 2011 Tribunalul Olt a confirmat ordonanţa susmenţionată şi a validat măsurile dispuse prin aceasta, (f.21-22).
Astfel conform procesului verbal care sintetizează activităţile de urmărire penală derulate în data de 14 aprilie 2011, anexat la fil. 13-16, în jurul orelor 12:34, aflându-se pe raza mun. Caracal, martorul denunţător B.M. l-a contactat telefonic pe învinuitul B.L.C., agent de poliţie, utilizator al postului, în vederea stabilirii detaliilor privind remiterea cantităţii de 40 litri de motorină pretinsă de învinuit în data de 02 aprilie 2011 pentru a nu-i aplica denunţătorului sancţiunea amenzii contravenţionale privind încălcarea prevederilor art. 44 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.
Conform procesului verbal de redare în formă scrisă anexat la fil.34-35, a rezultat că cei 2 se cunosc, şi că, inculpatul nu a fost surprins de telefonul primit însă a evitat să discute telefonic cu martorul denunţător despre primirea mitei.
În jurul orelor 12:45, aflându-se pe raza mun. Caracal, denunţătorul a fost apelat pe telefonul său mobil, de către învinuitul B.L.C., utilizând un număr privat care nu era afişat pe ecranul telefonului martorului denunţător.
Inculpatul l-a întrebat dacă este singur şi i-a solicitat să ducă motorina la imobilul indicat cu prilejul întâlnirii din luna martie, adică la locuinţa tatălui său situată pe raza com. Dăneasa, sat Pestra.
Cele de mai sus au fost confirmate de procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice anexat la fil. 36-37.
De asemenea, au fost relatate o serie de convorbiri telefonice care au avut loc în ziua de 14 aprilie 2011 între orele 12,45-14,26, purtate între martorul denunţător şi inculpat, precum şi între acesta şi martorul D.A.G.
Cercetările efectuate au confirmat existenţa procesului verbal de constatare încheiat în data de 02 aprilie 2011 de către inculpat pe numele martorului denunţător B.M., după suspiciunile ivite privind conduita martorului denunţător, acesta fiind probabil completat integral de acesta la rubrica privitoare la sancţiune - amendă în sumă de 134 lei şi 2 puncte de penalizare pentru încălcarea art. 442 din O.U.G. nr. 195/2002. (f.93)
Din analiza probelor administrate în cauză instanţa a apreciat că fapta de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.L.C. – agent de poliţie la Postul de poliţie Mihăeşti nu există întrucât din probele administrate în cauză nu a rezultat cu certitudine existenţa acesteia.
Fiind audiat pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii inculpatul a negat că ar fi săvârşit infracţiunea de luare de mită, precizând că l-a cunoscut pe martorul denunţător B.M. în data de 02 aprilie 2011 cu ocazia încheierii procesului verbal de constatare susmenţionat.
Cu aceeaşi ocazie inculpatul a susţinut că şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, sancţionându-l pe denunţătorul B.M. pentru încălcarea normelor rutiere prev. de art. 44 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, menţionând totodată că susnumitul a fost cel care i-ar fi propus să îi remită motorină pentru a fi sancţionat doar cu avertisment, însă el a refuzat o astfel de înţelegere.
Totodată, inculpatul a precizat că nu i-a oferit lui B.M. nr. său de telefon, că nu ştie de unde acesta l-a procurat şi a negat că ar fi comunicat vreodată telefonic cu acesta până pe data de 14 aprilie 2011.
Referitor la discuţiile avute cu B.M. în data de 14 aprilie 2011, inculpatul a negat că ar fi pretins sau acceptat să primească de la acesta motorină în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, menţionând că l-ar fi minţit pe martorul denunţător în legătură cu remiterea/primirea motorinei pentru a scăpa de acesta.
Inculpatul a confirmat că deţine în proprietate autoturismul de culoare gri, care foloseşte drept carburant motorina.
De asemenea, inculpatul, alături de martorii propuşi în apărare – B.D. (tatăl său) şi G.V. (zilier în gospodăria lui B.D.) au avansat ipoteza că numitul B.M. ar fi vândut în trecut în mod constant motorină numitului B.D. şi că cei 40 de litri erau de fapt pentru acesta din urmă, ca urmare a unei înţelegeri anterioare.
Instanţa a procedat totodată la audierea martorilor conceptaţi în actul de trimitere în judecată, respectiv C.C., G.V. (f.32,33 dos. instanţă), D.A., B.D. (f.39-40) R.M.D., M.I. şi P.C.G.
Examinând procesele verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor telefonice, s-a constatat că la filele 34-35 există procesul verbal încheiat la data de 20 aprilie 2011, în care este redat conţinutul unei convorbiri telefonice purtată între denunţătorul B.M. şi agentul de poliţie B.L.C., relevantă sub aspectul existenţei infracţiunii de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului, din care a rezultat că martorul l-a sunat în timp ce se deplasa către Alexandria cu autovehiculul, ocazie cu care l-a întrebat dacă mai are procesul verbal de contravenţie, răspunzându-i că nu mai are un astfel de document deoarece l-a expediat.
Cu aceeaşi ocazie martorul l-a întrebat cum fac să se întâlnească pentru „a-i da aia”, inculpatul i-a spus că nu doreşte să se întâlnească, martorul a precizat „motorina” iar inculpatul a refuzat, spunând „nu”.
Din procesul verbal a rezultat că această convorbire telefonică a fost purtată în ziua de 14 aprilie 2011 la ora 12.34.23 (f.34-35 dosar).
Referitor la faptul că în ziua de 2 aprilie 2011 inculpatul i-ar fi pretins martorului cantitatea de 40 l. motorină, nu a existat nicio probă în acest sens şi nicio înregistrare a conţinutului convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu martorul B.M.
Într-adevăr, în ziua de 14 aprilie 2011 între inculpat şi martorul denunţător au existat o serie de discuţii telefonice, relevantă fiind discuţia purtată în această zi la ora 12.34.23 când inculpatul l-a refuzat categoric pe martor, dar observând conţinutul acestor discuţii telefonice s-a constatat că martorul insista ca inculpatul să primească o anumită cantitate de motorină, spunându-i la un moment dat să pregătească vasele.
În actul de trimitere în judecată s-a susţinut că martorul R.M. a confirmat că inculpatul i-ar fi cerut martorului cantitatea de 40 l. motorină, dar această susţinere nu s-a confirmat la cercetarea judecătorească.
Totodată, examinând actele şi lucrările dosarului s-a constatat că inculpatul a întocmit procesul verbal de contravenţie în dauna martorului B.M., pe care l-a sancţionat cu amendă contravenţională, procesul verbal de contravenţie semnat de contravenient, a fost înregistrat totodată în registrul radar al echipajului de poliţie şi trimis la consiliul local din localitatea de domiciliu a contravenientului pentru executare.
Hotărârea instanţei de fond a fost apelată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, criticile vizând nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei de achitare, precum şi temeiul greşit al achitării.
Prin decizia penală nr. 343 din 4 noiembrie 2012, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondat apelul parchetului declarat împotriva sentinţei penale nr. 134 din 19 iulie 2012 a Tribunalului Olt.
Din considerentele deciziei penale atacate rezultă că adoptarea acestei decizii a fost determinată de inexistenţa unor probe directe, certe care să demonstreze săvârşirea faptei de către inculpat.
Reţine instanţa de prim control judiciar că şi temeiul achitării este corect neimpunându-se schimbarea acestuia faţă de specificul speţei, mijloacele procesului penal nereuşind să dovedească statutul de probe convingătoare de vinovăţie a inculpatului.
Se arată că declaraţiile denunţătorului nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, la dosarul cauzei există înregistrări parţiale numai pentru ziua de 14 aprilie 2011, conţinând înregistrările convorbirilor purtate de inculpat şi denunţător, iar martorii propuşi în apel nu dau declaraţii care să se coroboreze cu susţinerile denunţătorului şi cu aceste înregistrări.
Reţine instanţa de prim control judiciar că în urma administrări tuturor mijloacelor de probă nu s-a reuşit să se facă dovada certă a faptului că inculpatul a comis infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, existând serioase dubii care conduc la evidente aspecte nelămurite, împrejurări în raport de care apreciază că soluţia dispusă de instanţa de fond este legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de lege, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fiind consecinţa unei erori grave de fapt şi a lipsei de rol activ a instanţelor – cazuri de casare prev. de art. 3859 pct. 9 şi 18 C. proc. pen.
Se susţine că instanţele inferioare în mod nejustificat nu au luat în considerare probele administrate în cursul urmăririi penale, fiind avute în vedere doar probele administrate în faza de cercetare judecătorească fără să motiveze de ce nu iau în considerare unele împrejurări rezultate din acestea referitoare la fapta de luare de mită comisă de inculpat.
În acest sens sunt invocate declaraţiile martorilor R.M.D., D.A.G., T.C.A., procesele verbale de consemnare a convorbirilor telefonice avute în ziua de 14 decembrie 2012 de inculpat cu denunţătorul ori martorul D.A.G., probe administrate legal în faza de urmărire penală.
Se susţine, de asemenea, că instanţele nu au sesizat şi că activitatea infracţională a inculpatului din data de 14 aprilie 2012 se circumscrie şi infracţiunii de instigare neurmată de executare la furt faptă prevăzută de art. 29 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) C. pen., cât timp el ştia că martorul denunţător sustrage combustibilul din rezervorul autovehiculului pe care îl conduce şi care aparţinea SC V.H. SRL, critici în raport de care se solicită trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru a se pronunţa şi în legătură cu această infracţiune.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei penale recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., reţine Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că recursul declarat de parchet nu este fondat, motiv pentru care urmează a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Procedând la soluţionarea recursului Înalta Curte, în raport de disp. art. 38514 alin. (11) C. proc. pen. a pus în vedere inculpatului că instanţa de recurs este obligată să asculte inculpatul în situaţia în care împotriva lui nu s-a pronunţat o hotărâre de condamnare, însă acesta a arătat că nu înţelege să dea declaraţii în faţa Înaltei Curţi şi că uzează de dreptul de a nu da nicio declaraţie reglementat de disp. art. 70 alin. (2) C. proc. pen.
Cu ocazia enunţării motivelor de recurs, reprezentantul parchetului a menţionat că nu susţine motivul de recurs, privind trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru a se pronunţa şi cu privire la infracţiunea prev. de art. 29 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) C. pen., fapt pentru care Înalta Curte nu va supune analizei acest motiv de recurs.
Înalta Curte consideră că soluţia pronunţată de instanţa de fond, menţinută şi de instanţa de prim control judiciar, este legală şi temeinică, în mod corect fiind achitat inculpatul B.L.C. pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cât timp din probele administrate nu rezultă cu certitudine existenţa acestei infracţiuni.
La pronunţarea soluţiei de achitare instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au avut în vedere atât probele administrate în faza de urmărire penală cât şi cele administrate în condiţii de oralitate şi nemijlocire în faza de cercetare judecătorească fiind analizate în mod coroborat şi obiectiv în concordanţă cu disp. art. 63 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Înalta Curte aminteşte că nicio dispoziţie legală nu dă dreptul instanţei de judecată să atribuie probelor administrate în faza de cercetare judecătorească o forţă probantă superioară celor administrate în faza de urmărire penală, scopul procesului penal fiind acelaşi, indiferent de faza procesuală în care sunt administrate probele şi anume aflarea adevărului.
Acest principiu a fost respectat în cauza dedusă judecăţii, susţinerile parchetului, potrivit cărora instanţa de apel a avut în vedere doar probele administrate în faza de cercetare judecătorească nu sunt fondate.
Înalta Curte apreciază că în mod corect au reţinut instanţele inferioare că declaraţiile denunţătorului B.M. nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, astfel că nu pot determina, prin ele însele, o soluţie de condamnare a inculpatului B.L.C. pentru infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Probele invocate în motivele de recurs ca fiind relevante în stabilirea existenţei infracţiunii de luare de mită în formă continuată, respectiv declaraţiile martorilor R.M.D., D.A.G., T.C.A., procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice din ziua de 14 aprilie 2012, le apreciază Înalta Curte, în urma propriului examen analitic, ca fiind neconvingătoare şi lipsite de consistenţa necesară de a determina o soluţie contrară celei adoptate de instanţa de fond.
Curtea de Apel Craiova, ca instanţă de prim control judiciar, a răspuns tuturor criticilor formulate în cadrul apelului declarat de parchet şi a analizat conţinutul tuturor mijloacelor de probă administrate pe parcursul procesului penal, nefiind evidenţiate aspecte esenţiale care să se coroboreze cu susţinerile denunţătorului.
Declaraţia martorului D.A.G. este constantă pe parcursul procesului penal, el declarând atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa primei instanţe că a fost sunat personal de către inculpat care i-a spus să meargă la domiciliul său să ia două bidoane din plastic rugându-l să aştepte la marginea drumului pentru a primi motorina de la un cunoscut.
În momentul în care a apărut şoferul tirului, aceasta i-a solicitat martorului o hârtie spunându-i că dacă nu îi dă hârtia nu îi va da motorină, fapt pentru care a luat legătura cu inculpatul.
Arată martorul că cei doi au vorbit la telefon, nu s-au înţeles, iar şoferul tirului a plecat fără să-i lase motorină.
Martorul R.M.D., declară în faza de urmărire penală că în luna aprilie 2011 se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, împreună cu inculpatul cu autoturismul de poliţie timp în care l-a auzit pe inculpat discutând cu o persoană despre vânzarea unei cantităţi de motorină numitului B.D.
Arată martorul că la un moment dat s-a apropriat de ei un bărbat cu care inculpatul a discutat preţ de 5 minute însă nu a auzit despre ce au discutat, întrucât a plecat din acel loc pentru a rezolva o problemă personală.
La întoarcere inculpatul i-a spus că acel bărbat este cel cu care a discutat despre motorină.
Martorul arată că inculpatul B.L.C. a fost sunat de acelaşi bărbat, tot în legătură cu motorină însă nu a mai fost interesat, iar ulterior inculpatul i-a spus că l-a sancţionat contravenţional pe acel bărbat.
Aceeaşi declaraţie o menţine martorul R.M.D. şi cu ocazia audierii sale în faza de cercetare judecătorească, făcând însă mai multe precizări ca urmare a întrebărilor puse de către completul de judecată, procuror şi apărători, însă în esenţă conţinutul declaraţiei este acelaşi.
Declaraţia martorului T.C.A., invocată de parchet ca fiind relevantă la stabilirea vinovăţiei inculpatului, Înalta Curte o apreciază ca fiind nesemnificativă.
Astfel, acest martor a avut calitatea de martor asistent cu ocazia întocmirii procesului verbal din data de 15 aprilie 2011 cu privire la activităţile de urmărire penală desfăşurate în data de 14 aprilie 2011 în intervalul 11-1530.
Declaraţia acestui martor aflată la fila 26 dos. urm. pen. este identică cu conţinutul procesului verbal întocmit de organele de poliţie cu privire la activităţile de urmărire penală desfăşurate în data de 14 aprilie 2011, aflat la fila 13 dos. urm. pen., precum şi cu situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare a instanţei astfel încât Înalta Curte consideră că declaraţia acestui martor este lipsită de obiectivitate, din actele dosarului nerezultând în ce moment a participat la desfăşurarea actelor de urmărire penală menţionate.
Nici conţinutul convorbirilor telefonice (filele 34-64 dos. urm. pen.) purtate între inculpat şi denunţător, precum şi între inculpat şi martorul D.A.G., nu sunt relevante în stabilirea adevărului, insistenţa denunţătorului B.M., fiind evidentă în a-l determina pe inculpat să primească o anumită cantitate de motorină ştiind că este înregistrată convorbirea telefonică.
Este adevărat că inculpatul B.L.C. în ziua de 14 aprilie 2011 a purtat mai multe discuţii telefonice cu martorul denunţător, dar acesta în final a refuzat să primească motorina însă nicio probă administrată în cauză nu face dovada faptului că în ziua de 2 aprilie 2011 inculpatul i-ar fi pretins martorului cantitatea de 40 l. motorină.
Din conţinutul acestor convorbiri telefonice rezultă că inculpatul B.L.C. foloseşte uneori un limbaj codificat, încearcă să evite folosirea unor termeni şi îi atrage atenţia denunţătorului să nu folosească anumiţi termeni, însă apreciază Înalta Curte că aceste convorbiri telefonice ca şi declaraţiile martorului denunţător nu se coroborează cu alte probe şi nu sunt în măsură să contureze existenţa infracţiunii de luare de mită pentru a nu-i aplica denunţătorului sancţiunea amenzii contravenţionale pentru încălcarea regulilor de circulaţie prev. de art. 44 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 şi a-l sancţiona doar cu avertisment.
Soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, probele administrate în cauză nu sunt de natură să conducă în mod concludent şi fără echivoc la concluzia că infracţiunea de luare de mită în forma continuată există, astfel încât reţine Înalta Curte că nu este incident în cauză cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., referitor la comiterea unei grave erori de fapt ce a avut consecinţa pronunţarea unei soluţii greşite de achitare.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 343 din 14 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, privind pe inculpatul B.L.C.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B.L.C., în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1449/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1457/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
