ICCJ. Decizia nr. 1547/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia Nr. 1547/2013

Dosar Nr. 6448/101/2012

Şedinţa publică din 08 mai 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 189 din data de 15 octombrie 2012 a Tribunalului Mehedinţi, pronunţată în Dosarul nr. 6448/101/2012, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost admisă cererea şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care este cercetat inculpatul D.N.M. din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.,în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

În baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.N.M., fiul lui C. şi M., născut în oraşul Strehaia, judeţul Mehedinţi, posesor al CI nr. 000, eliberat de Poliţia Strehaia, CNP aaa, domiciliat în comuna Dumbrava, sat Dumbrava de Jos, judeţ Mehedinţi, aflat în prezent în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, la 4 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei principale, privativă de libertate, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, care se va executa în conformitate cu dispoziţiile art. 66 C. pen., după executarea pedepsei principale, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripţia executării pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., rap. la art. 34 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 36 C. pen. s-a constatat concurentă fapta pentru care este cercetat inculpatul în prezenta cauză cu fapta de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului D.N.M., prin Sentinţa penală nr. 46 din data de 05 martie 2012, pronunţată de Judecătoria Strehaia în Dosarul nr. 3043/313/2011.

S-a dispus contopirea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., cu pedeapsa de 375 RON, amendă penală, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., urmând ca în final inculpatul D.N.M. să execute pedeapsa de 4 ani închisoare,la care să se adauge şi amenda penală de 375 RON, aplicată prin Sentinţa penală nr. 46 din data de 05 martie 2012, pronunţată de Judecătoria Strehaia în Dosarul nr. 3043/313/2011; cu interzicerea ca pedeapsă accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., care se va executa în conformitate cu disp. art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen., rap. la art. 65 C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, care se va executa în conformitate cu dispoziţiile art. 66 C. pen., după executarea pedepsei principale, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripţia executării pedepsei.

În baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. rap. la 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 19 martie 2012, la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus menţinerea inculpatului în stare de arest preventiv.

În baza art. 4, 5 şi 9 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea de la inculpatul D.N.M. de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J., urmând ca, în baza art. 5 alin. (5) din lege să fie informat acest inculpat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpatul D.N.M. a următoarelor bunuri depuse la Camera de corpuri delicate din cadrul Tribunalului Mehedinţi: o pereche de blugi, de culoare albastră (proba nr. 1), un pulover de culoare albastru, marca "A." (proba nr. 2) şi o pereche de adidaşi (proba nr. 3), bunuri ce vor fi restituite după rămânerea definitivă a acestei hotărâri.

În baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă P.H. şi a fost obligat inculpatul D.N.M. să plătească acestei părţi civile suma de 10.000 RON, cu titlu de daune morale şi de 10.000 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare şi a pomenilor ulterioare efectuate de această parte civilă.

În temeiul art. 191 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1927,57 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1527,57 RON stabilită prin rechizitoriu pentru faza de urmărire penală, iar suma de 400 RON reprezintă contravaloarea cheltuielilor de judecată avansate de stat în faza de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că la data de 12 iulie 2012 s-a înregistrat, sub numărul de mai sus, Rechizitoriul nr. 128/P/2012,al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, prin care s-a dispus, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, pentru infracţiunea de "omor calificat", faptă prev. de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

A fost expusă situaţia de fapt expusă în actul de inculpare constând în esenţă în aceea că, fapta inculpatului D.N.M., care în data de 18 martie 2012, în jurul orei 21:00 în timp ce se aflau pe raza comunei Dumbrava, sat Dumbrava, judeţ Mehedinţi, în curtea magazinului mixt C.C. Strehaia, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele, în zona capului şi a toracelui, victimei P.S.L. iar în urma loviturilor primite acesta a decedat.

Au fost indicate mijloacele de probă administrate în faza urmăririi penale.

Cu ocazia judecăţii în primă instanţă, la termenul de judecată din data de 08 octombrie 2012, s-a pus în discuţia părţilor cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

Analizând şi coroborând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale cu materialul probator administrat în mod direct, public, nemijlocit şi contradictoriu pe parcursul cercetării judecătoreşti, prima instanţă a constatat şi reţinut, în fapt, următoarele:

Starea de fapt menţionată în actul de sesizare al instanţei corespunde parţial cu starea de fapt ce reiese din probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi nemijlocit în faţa instanţei.

Din coroborarea declaraţiilor date de inculpatul D.N.M. cu declaraţiile martorilor D.A., P.A., I.C., M.V., S.E., C.I., F.V. şi B.M., precum şi cu menţiunile din concluziile preliminarii ale medicului legist şi din raportul medico-legal s-a reţinut că într-adevăr în data de 18 martie 2012, în jurul orei 21:00 sub pretextul că inculpatul l-ar fi învinuit pe nedrept de arderea unei păşuni, martorul S.E. i-a solicitat acestuia să iasă afară din magazinul sătesc, aparţinând C.C. Strehaia, pe raza comunei Dumbrava.

Atunci când inculpatul a ieşit afară din magazin, între acesta şi martorii S.E. şi C.I. au avut loc unele discuţii neprincipiale.

Din actele de la dosarul cauzei s-a mai reţinut că între inculpatul D. şi martorii S. şi C. erau situaţii conflictuale mai vechi, datorită faptului că inculpatul este într-o relaţie stabilă cu soţia primului şi sora celui de-al doilea martor menţionat.

În seara respectivă martorii S. şi C. veniseră la magazinul sătesc împreună cu martorul B.M. şi cu victima P.S. Cu toţii, erau în stare avansată de ebrietate (de pildă, victima avea în momentul decesului 2,40 g ‰ ). Deplasarea se realizase cu o căruţă aparţinând martorului S.E.

După ce inculpatul a ieşit afară din magazin, martorului B.M. i s-a făcut rău, fiind urcat în căruţă de victimă şi de martorii S. şi C.

În timpul conflictului dintre inculpat, pe de o parte şi martorii C. şi S., pe de altă parte, martorul S.E. l-a imobilizat pe inculpat (conform depoziţiei sale l-a prins pe acesta cu mâna de partea lateral stânga, în vreme ce martorul C. era pe partea lateral dreapta a inculpatului, iar victima P.S. era în faţa acestora).

La un moment dat victima a încercat să-l lovească cu pumnul pe inculpat, sub pretextul că nu ar fi fost despăgubit de acesta la momentul când turma sa de oi i-ar fi păscut iarba de pe un teren.

Inculpatul, care spre deosebire de victimă, nu se afla în stare de ebrietate, a reuşit să evite lovitura, iar potrivit rechizitoriului, s-a răsucit şi a aplicat apoi o lovitură cu cotul în zona capului, în urma căreia victima a căzut cu faţa în jos.

Potrivit rechizitoriului, inculpatul ar fi continuat să o lovească pe victimă şi după ce aceasta ar fi căzut la pământ, cu pumnii şi picioarele, în zona capului şi a toracelui (două lovituri cu piciorul în zona capului, una din lateral şi una prin compresiune), după care a părăsit-o pe victimă, în timp ce aceasta era căzută la pământ şi sângera în zona nasului şi a gurii.

Singurii martori oculari au fost B.M., S.E. şi C.I.

Martorul B.M. era în stare avansată de ebrietate şi nu a putut oferii detalii apte a stabili în mod cert starea de fapt.

Martorii S.E. şi C.I. au dat declaraţii contradictorii, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, fiind chiar surprinşi în aceeaşi seară de martora D.A. când s-au sfătuit ce să declare la parchet, pentru ca să nu păţească ei ceva.

Mai mult chiar, martora D.A. a afirmat că l-a auzit pe martorul C.I. când i-a spus lui S.E. că ar fi mutat-o pe victima P.S. în spatele magazinului, dacă la faţa locului nu ar fi venit soţul său, I.C.

Tatăl victimei, P.H. şi inculpatul D.N. şi martorul B.M. au afirmat că în aceeaşi seară victima ar fi fost agresată şi de cei doi martori, S.E. şi C.I.

La rândul lor, martorii F.V. şi B.M. au declarat că din auzite au aflat că în seara respectivă şi martorii S.E. şi C.I. ar fi agresat-o pe victimă.

Raportul medico-legal a constatat că victima prezenta numeroase leziuni la nivelul feţei (inclusiv fractură de piramidă nazală) şi fracturi costale.

Cu privire la primele leziuni s-a reţinut că acestea s-au produs prin lovire cu sau de corpuri dure. Fracturile costale au fost cu şi fără infiltrat hemoragie. Primul tip de fracturi costale s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure sau prin compresiune abdominală, posibil atât în timpul agresiunii, cât şi în cursul manevrelor de resuscitare cardio-respiratorie. Ce-I de-al doilea tip de fracturi a fost produs prin compresiune abdominală în cursul manevrelor de resuscitare cardio-respiratorie.

S-a reţinut că există deci un dubiu, cu privire la vinovăţia inculpatului D.N., în producerea fracturilor costale, cauzate victimei P.S.

Acest dubiu, s-a reţinut că nu are însă relevanţă sub aspectul laturii penale a cauzei, întrucât potrivit aceluiaşi raport medico-legal, moartea victimei s-a datorat asfixiei mecanice consecutiv inundării căilor respiratorii superioare, consecinţa unui traumatism facial, cu epistaxis anterior şi posterior, pe fond de intoxicaţie etanolică acută şi abandonarea sa în stare de inconştienţă. Practic, după ce i-a fost cauzată fractura de piramidă nazală, cu consecinţa inundării cu sânge a căilor respiratorii, victima a intrat în stare de inconştienţă.

Inundarea căilor respiratorii cu sânge a fost favorizată de intoxicaţia etanolică (victima avea 2,40 ‰ alcool în sânge) şi de neacordarea unor minime îngrijiri medicale (constând în poziţionarea victimei astfel încât să se permită sângelui să se scurgă în exteriorul corpului, iar astfel să se elibereze căile respiratorii).

Tribunalul a constatat că nu are relevanţă, sub aspectul laturii penale a cauzei, dacă după lovirea puternică în zona feţei de către inculpat şi precipitarea victimei, aceasta ar mai fi fost lovită în continuare de inculpat sau de alte persoane (martorii C. şi S.).

În rechizitoriu s-a reţinut că după încetarea agresiunii, martorul S. a plecat cu căruţa să-l ducă acasă pe martorul B., inculpatul a abandonat-o pe victimă, iar martorul C.I. a plecat şi el de la faţa locului pentru aproximativ 10 minute.

Din declaraţiile inculpatului şi ale martorului D.A. (atât din cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii), s-a reţinut însă că în seara respectivă, inculpatul a fost urmărit de alte persoane, care se aflau în stare de ebrietate şi încercau să pună mâna pe el. La scurt timp, l-a auzit pe soţul său (martorul l.), care se deplasase la magazinul sătesc, strigând: "scoală-te S."

Aceeaşi martoră a mai declarat că atunci când a ajuns la magazin, a văzut-o pe victima P.S., fiind căzută la pământ şi a aflat că persoanele care-l urmăriseră pe inculpat erau martorii C. şi S.

La rândul său, martorul I. a declarat că în seara respectivă, în faţa magazinului sătesc a observat-o pe victima, P.S., care era căzută la pământ; precum şi că în aceeaşi zonă l-a mai observat şi pe martorul C.I., care era în stare de ebrietate şi i-a relatat că probabil victima era căzută la pământ din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla.

Acest martor a alertat persoanele aflate în magazinul sătesc, care cunoşteau că inculpatul D. fusese chemat afară din magazin de către martorul S. (sub pretextul că inculpatul ar fi afirmat că acest martor ar fi dat foc la o fâneaţă) şi că apoi nu s-a mai întors pentru a-şi termina consumaţia (înainte de acest moment comandase o sticlă de bere).

Martorii P. şi M. au confirmat că atunci când au ieşit afară din magazinul sătesc, la faţa locului i-au observat doar pe victima P.S., ce era căzută la pământ şi pe martorul C.I.

Pe baza probelor de la dosarul cauzei s-a reţinut că după ce a fost chemat de către martorul S.E., la discuţii afară din magazinul sătesc, inculpatului i-a fost limitată mişcarea de către martorii S. şi C. (care se aflau de o parte şi de alta a inculpatului), apoi au avut o serie de discuţii neprincipiale, iar la un moment dat victima P.S., ce se afla în faţa inculpatului a încercat să-l lovească pe acesta cu pumnul.

În aceste împrejurări, inculpatul i-a aplicat victimei o lovitură puternică în zona feţei, victima a căzut la pământ, iar inculpatul a fugit de la faţa locului, fiind urmărit fără succes de martorii C. şi S.

Martorul S. a plecat apoi cu căruţa, pentru a-l duce acasă pe martorul B.; iar martorul C. a revenit în zona magazinului sătesc, unde a fost surprins de martorul I.

Potrivit depoziţiei martorei D., se pare că martorul C. ar fi intenţionat s-o mute pe victimă în spatele magazinului sătesc, însă nu a reuşit acest lucru întrucât la faţa locului a ajuns în mod întâmplător martorul I.

Faţă de toate aceste considerente, s-a reţinut că moartea victimei a fost cauzată în mod evident de fractura piramidei nazale, urmare a loviturii puternice pe care inculpatul D. a aplicat-o victimei.

Decesul victimei a fost favorizat însă de două elemente esenţiale: starea avansată de ebrietate în care se afla victima (stimulând inundarea cu sânge a căilor respiratorii) şi neacordarea la timp a unor minime îngrijiri medicale (constând în mutarea poziţiei victimei, astfel încât să fie eliberate căile respiratorii, iar sângele să se scurgă în exteriorul corpului).

Din modul cum se prezintă starea de fapt, inclusiv în actul de sesizare al instanţei, s-a arătat că nu se poate reţine că inculpatul ar fi acţionat cu intenţie directă sau indirectă pentru a cauza decesul victimei.

Astfel, s-a arătat că inculpatul nu a folosit un obiect contondent/alte mijloace apte prin ele însele a produce moartea, ci fapta sa a fost determinată de acţiunea victimei, care după ce i-a reproşat inculpatului că nu I-a despăgubit pentru folosirea unei fâneţe, a încercat să-l lovească pe acesta cu pumnul; iar din acest punct de vedere s-a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

S-a apreciat că este cert că inculpatul a intenţionat să lovească victima, însă nu a prevăzut şi acceptat rezultatul socialmente periculos: moartea victimei.

Inculpatul D.N.M. la momentul lovirii victimei în zona feţei nu a prevăzut moartea acesteia, deşi trebuia să prevadă rezultatul socialmente periculos, datorită stării avansate de ebrietate în care se afla victima, existând pericolul ca, la cea mai mică atingere, aceasta să se dezechilibreze şi să se lovească puternic de pământ, afectând zone vitale ale corpului, iar astfel survenind decesul.

În cauză există o legătură de cauzalitate între fapta inculpatului (de lovire a victimei în zona feţei) şi rezultatul socialmente periculos (decesul victimei), chiar dacă moartea victimei a fost cauzată şi de alţi factori.

S-a apreciat că fapta inculpatului D.N.M. care în data de 18 martie 2012, în jurul orei 21:00, a lovit-o pe victima P.S. în zona feţei, cauzând căderea victimei la sol şi provocându-i fractura piramidei nazale, cu consecinţa unei hemoragii puternice, care a inundat căile respiratorii şi a dus în final la moartea victimei prin asfixie mecanică,întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen., iar nu ale infracţiunii de omor calificat, întrucât fapta a fost săvârşită cu vinovăţie sub forma preterintenţiei, iar nu sub forma intenţiei directe/indirecte (în acest sens a se vedea şi Decizia penală nr. 195/1999 a Curţii de Apel Bucureşti, publicată în Culegerea de practică judiciară în materie penală 1998, Ed. AII Beck, Bucureşti,1999, pag. 113).

Pentru aceste considerente, a fost admisă cererea şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

S-a reţinut că fapta mai sus menţionată este prevăzută de legea penală, a fost săvârşită cu vinovăţie sub forma preterintenţiei şi prezintă pericol social specific infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, astfel că inculpatul D.N.M. urmează a răspunde penal pentru fapta săvârşită.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului D.N.M. au fost avute în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., împrejurările în care a fost comisă fapta, caracterul intempestiv al faptei, urmările produse (decesul victimei), factorii suplimentari ce au favorizat producerea rezultatului socialmente periculos (starea avansată de ebrietate a victimei şi neacordarea unor minime îngrijiri medicale de urgenţă, constând în mutarea victimei într-o poziţie care să permită scurgerea în exteriorul corpului a sângelui, după producerea fracturii de piramidă nazală); persoana inculpatului (care îşi asigura existenţa din muncă şi are o relaţie stabilă, din care au rezultat doi copii minori) şi conduita inculpatului (care a recunoscut că i-a aplicat victimei lovitura ce a generat în mod esenţial decesul acesteia).

Au fost avute în vedere şi depoziţiile martorilor D.A., I.C., M.V., F.V., B.M. (potrivit cărora între părţi nu au existat conflicte anterioare, iar inculpatul nu a creat probleme în comunitatea unde locuia, fiind cunoscut ca un băiat sărac şi muncitor).

Tot în acest sens, au fost avute în vedere şi menţiunile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, potrivit cărora inculpatul D.N.M. are resursele necesare pentru reintegrarea socială, în general este bine ancorat în realitatea socială, nu a creat probleme în comunitate, are o motivaţie reală de schimbare comportamentală, iar planurile lui de viitor sunt realizabile şi vizează dezvoltarea personală, dar mai ales a familiei, a celor doi copii minori pe care îi întreţine; manifestă un regret sincer pentru cele întâmplate; concluzionându-se că reiterarea comportamentului infracţional este puţin probabilă.

Pentru toate aceste considerente, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse privative de libertate de 4 ani închisoare este aptă şi suficientă pentru atingerea scopurilor preventiv, educativ şi represiv prevăzute de lege.

Cum prin fapta sa, inculpatul a cauzat decesul unei persoane, s-a apreciat ca fiind necesară aplicarea unor pedepse accesorii şi complementare, ale interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., care se vor executa în conformitate cu dispoziţiile art. 71 alin. (1) şi 2 C. pen.; respectiv art. 65 şi 66 C. pen.

Din fişa de cazier şi din înscrisul de la dosar s-a reţinut că fapta dedusă judecăţii este concurentă cu o altă faptă, pentru care acest inculpat a fost condamnat în mod definitiv prin Sentinţa penală nr. 46 din 05 martie 2012, pronunţată de Judecătoria Strehaia în Dosarul nr. 3043/313/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 24/R din 21 mai 2012 a Tribunalului Mehedinţi, astfel că prin prezenta sentinţă urmează a se face aplicaţia dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., rap. la art. 34 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 36 C. pen., dispunându-se contopirea pedepselor astfel aplicate, urmând ca în final inculpatul D.N.M. să execute pedeapsa de 4 ani închisoare, la care să se adauge şi amenda penală de 375 RON, aplicată prin Sentinţa penală nr. 46 din 05 martie 2012, pronunţată de Judecătoria Strehaia în Dosarul nr. 3043/313/2011; cu interzicerea ca pedeapsă accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., care se va executa în conformitate cu disp. art. 71 alin. (2) C. pen.

De asemenea, s-a făcut aplicaţia dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen., rap. la art. 65 C. pen., aplicându-se acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, care se va executa în conformitate cu dispoziţiile art. 66 C. pen.,după executarea pedepsei principale, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripţia executării pedepsei.

Cum inculpatul D.N.M. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 4 ani închisoare, în baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. rap. la 88 C. pen., s-a dispus deducerea din pedeapsă a reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 19 martie 2012, la zi; în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus menţinerea inculpatului în stare de arest preventiv; iar în baza art. 4, 5 şi 9 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea de la inculpatul D.N.M. de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J., urmând ca, în baza art. 5 alin. (5) din lege să fie informat acest inculpat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, prima instanţă a dat eficienţă atât principiului disponibilităţii (în sensul că inculpatul nu s-a opus la modificarea acţiunii civile, nu a contestat contravaloarea daunelor materiale şi şi-a manifestat intenţia de a achita aceste despăgubiri când va avea posibilităţi materiale, întrucât în prezent nu are astfel de posibilităţi, fiind privat de libertate), cât şi dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. (în sensul că existând provocare din partea victimei, inculpatul trebuie să fie obligat la despăgubiri în raport de culpa sa în comiterea infracţiunii).

Prin raportare şi la urmările produse (moartea victimei a determinat efectuarea de către tatăl său a unor cheltuieli substanţiale cu înmormântarea şi pomenile ulterioare,după cum reiese şi din declaraţiile martorilor C. şi Z.), prima instanţă a apreciat că sumele de 10.000 RON, cu titlu de daune morale şi de 10.000 RON, cu titlu de daune materiale sunt apte şi suficiente a repara prejudiciile cauzate în mod evident părţii civile.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, inculpatul D.N. şi partea civilă P.H.

În ceea ce priveşte apelul declarat de parchet, prin motivele formulate în scris şi susţinute oral de procurorul de şedinţă s-a arătat că hotărârea primei instanţe este nelegală întrucât în mod greşit s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de către inculpat din infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. Prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt care corespunde doar parţial cu probele administrate în cauză din care rezultă că inculpatul a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului şi toracelui, în acest sens fiind depoziţiile martorilor C.I. şi S.E. care se coroborează cu concluziile raportului medico-legal. S-a arătat că, îndreptarea conştientă a acţiunii violente a inculpatului spre o zonă vitală a corpului victimei, prin aplicarea unei lovituri de mare intensitate (care a produs o fractură de piramidă nazală) urmată de părăsirea locului faptei şi abandonarea victimei, relevă intenţia, fie ea şi indirectă, de a suprima viaţa victimei.

O a doua critică a vizat greşita reţinere în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen. actul de provocare constând în acţiunea victimei care, după ce a reproşat inculpatului că nu l-a despăgubit pentru folosirea unei fâneţe, a încercat să-l lovească cu pumnul, nefiind suficientă pentru a reţine incidenţa acestei circumstanţe atenuante care presupune ca făptuitorului să i se cauzeze o puternică tulburare sau emoţie, încât să nu fie în stare să se abţină de la o ripostă prin săvârşirea de infracţiuni.

Prin motivele de apel formulate în scris şi susţinute oral de avocatul ales inculpatul a solicitat desfiinţarea sentinţei în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei în sensul dispunerii suspendării executării sub supraveghere, modalitate de executarea apreciată ca fiind suficientă pentru atingerea scopului educativ prevăzut de legiuitor, dat fiind faptul că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, din referatul de evaluare şi declaraţiile martorilor rezultă că are şi a avut un comportament ireproşabil, regretă cele întâmplate, are familie şi doi copii minori.

Prin motivele de apel formulate în scris şi cele susţinute oral de avocatul desemnat din oficiu, partea civilă a criticat modalitatea de soluţionare a laturii penale solicitând condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de omor şi condamnarea acestuia la o pedeapsă fără reţinere de circumstanţe atenuante. Criticile au vizat şi soluţionarea laturii civile, sub acest aspect partea civilă solicitând desfiinţarea sentinţei şi obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile în suma solicitată, ţinând cont şi de faptul că inculpatul nu s-a opus la modificarea sumei acesteia.

Examinând apelurile declarate în cauză, curtea a constatat că sunt întemeiate doar apelurile declarate de parchet şi partea civilă, sub aspectul criticilor ce vizează greşita reţinere a stării de provocare, modalitatea de individualizarea a cuantumului pedepsei la care a fost condamnat inculpatul şi cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul în vreme ce apelul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Analizând coroborat materialul probator administrat în cauză curtea a constatat, sub aspectul situaţiei de fapt că, în seara zilei de 18 martie 2012, în jurul orei 21:00 între inculpat pe de o parte şi martorii S.E. şi C.I. pe de altă parte a avut loc o discuţie contradictorie, purtată în faţa unui magazin din comuna în care domiciliau. În cadrul discuţiei la un moment dat a intervenit şi victima P.S.L., care i-a reproşat inculpatului că oile sale i-au păscut iarba de pe un teren şi nu l-a despăgubit pentru daunele cauzate. Altercaţia s-a desfăşurat în continuare între inculpat şi victimă şi a degenerat iar la un moment dat, în timp ce victima se afla în spatele inculpatului şi încerca să o lovească, acesta s-a apărat lovind-o cu cotul în zona feţei după care s-a întors către victimă şi a lovit-o tot cu pumnul în zona feţei. În urma acestei lovituri victima a căzut la pământ şi este posibil ca în aceste circumstanţe inculpatul să-i fi aplicat şi lovituri cu piciorul la faţă şi în regiunea toracică după care a fugit de la locul faptei, fiind urmărit de martorii S.E. şi C.I. în momentul în care aceştia au constatat că victima nu se ridică de jos.

În urma agresiunilor exercitate de inculpat victima a suferit leziuni la nivelul feţei - echimoze periorbitare, piramida nazală, echimoze buze, excoriaţii piramidă nazală - posibil şi fracturi costale (conform raportului medico-legal din care a rezultat că fracturile costale stângi C4 şi C5 prezintă infiltrat hemoragie şi au putut fi produse în timpul agresiunii), decesul datorându-se asfixiei mecanice, consecutiv inundării cu sânge a căilor respiratorii superioare, consecinţa unui traumatism facial cu epistaxis anterior şi posterior pe fond de intoxicaţie etanolică acută şi abandonarea în stare de inconştienţă.

Situaţia de fapt astfel reţinută s-a probat cu declaraţiile date de inculpat în faza urmăririi penale,declaraţii care s-au coroborat cu depoziţiile martorilor oculari S.E. şi C.I., declaraţia martorei D.A. şi cu menţiunile raportului medico-legal întocmit de SML Mehedinţi, avizat de IML Craiova.

Curtea nu a putut reţine susţinerile primei instanţe în sensul că, în momentul lovirii victimei, inculpatul era imobilizat de martorii S.E. şi C.I. care se aflau de o parte şi de cealaltă a acestuia iar martorul S.E. îl ţinea cu mâna în vreme ce victima era în faţa lor. O astfel de situaţie de fapt a fost reţinută de instanţă în raport de declaraţia dată de inculpat cu ocazia cercetării judecătoreşti şi în raport de declaraţiile martorilor S.E. şi C.I., pe care nejustificat Ie-a fracţionat iar dacă ar corespunde realităţii, l-ar fi îndreptăţit pe inculpat să solicite achitarea ca urmare a comiterii faptei în stare de legitimă apărare, prev. de art. 44 alin. (2) C. pen. neputându-se considera că ar fi incidente doar dispoziţiile ce reglementează provocarea, prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

În urma propriului examen curtea a apreciat însă că declaraţia dată de inculpat cu ocazia cercetării judecătoreşti, nu este veridică fiind contrazisă chiar de declaraţia inculpatului din faza urmăririi penale în cuprinsul cărora a susţinut că martorii S.E. şi C.I. nu s-au implicat în altercaţia care a avut loc între el şi victimă şi care se coroborează cu depoziţiile date în aceeaşi fază procesuală dar şi cursul cercetării judecătoreşti de cei doi martori oculari. Este adevărat că în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti martorul S.E. a arătat că, atunci când inculpatul a ieşit din bar l-a prins cu mâna de umăr iar C.I. "se afla în partea cealaltă a corpului inculpatului" în vreme ce victima era în faţa lor (declaraţie aflată la dosarul instanţei de fond şi indicată expres în considerentele hotărârii apelate). Nici din declaraţia acestui martor şi nici din alt mijloc de probă nu a rezultat însă că acesta este momentul în care a avut loc altercaţia dintre victimă şi inculpat ci dimpotrivă, că acest moment se plasează în faza incipientă a conflictului. Pe de altă parte în declaraţia pe care a dat-o în faţa judecătorului, cu ocazia arestării preventive inculpatul a indicat aceeaşi situaţie de fapt şi nu a făcut referire la existenţa unor leziuni pe care în mod obligatoriu ar fi trebuit să le prezinte în cazul în care incidentul s-ar fi desfăşurat în condiţiile prezentate cu ocazia audierii de către prima instanţă când a susţinut că a fost lovit cu pumnii de cei doi martori.

În ceea ce priveşte numărul loviturilor cu pumnul pe care le-ar fi aplicat inculpatul victimei, în toate declaraţiile date în cauză, inclusiv în declaraţia dată la tribunal şi în faţa instanţei de apel, inculpatul a recunoscut că a aplicat două lovituri cu pumnul la nivelul capului victimei. Pornind de la faptul că în actul de sesizare s-a reţinut o singură lovitură pe care inculpatul ar fi aplicat-o cu pumnul părţii vătămate, instanţa a reţinut situaţia de fapt în acelaşi sens. În condiţiile în care, din materialul probator administrat în cauză nu s-a putut reţine că victima ar fi fost lovită de alte persoane iar în raportul medico-legal se precizează că aceasta a avut mai multe leziuni la nivelul feţei - echimoze periorbitare, piramida nazală, echimoze buze, excoriaţii piramidă nazală - care nu puteau fi cauzate în urma unei singure lovituri, instanţa trebuia să reţină sub aspectul situaţiei de fapt că inculpatul a aplicat cel puţin două lovituri cu pumnul la nivelul capului părţii vătămate, neputându-se considera că nu a fost sesizată deoarece, conform art. 317 C. proc. pen. judecata se mărgineşte la fapta arătată în actul de sesizare iar în cauză fapta constă în aplicarea unor lovituri ce au avut ca urmare producerea unei leziuni în urma căreia s-a constatat decesul victimei. Cât priveşte aplicarea de către inculpat a unor lovituri cu piciorul, după ce victima a căzut la pământ curtea a constatat că în acest sens sunt declaraţiile martorilor S.E. şi C.I. care se coroborează cu menţiunile raportului medico-legal din care rezultă că fracturile costale stângi C4 şi C5 prezintă infiltrat hemoragie şi au putut fi produse în timpul agresiunii. Faptul că, în declaraţiile date iniţial cei doi martori nu au învederat acest aspect nu înseamnă că el nu corespunde adevărului ci dimpotrivă, în condiţiile în care martora D.A. i-a auzit după altercaţie sfătuindu-se ce să declare la parchet, în ansamblul materialului probator administrat în cauză curtea a apreciat că cele dintâi declaraţii au fost contrare adevărului, martorii intenţionând ca în felul acesta să înlăture orice bănuială ce ar fi planat asupra lor dar şi să-l ajute pe inculpat care este cumnatul martorului C.I.

În ceea ce priveşte încadrarea în drept a faptei pe care a comis-o inculpatul D.N.M. curtea a constatat că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., motivul de apel formulat de parchet în sensul condamnării inculpatului pentru infracţiunea de omor, prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. i) C. pen., s-a reţinut ca nefiind întemeiat.

Omorul se deosebeşte de loviturile sau vătămările cauzatoare de moarte prin latura subiectivă. Astfel, dacă în cazul omorului făptuitorul acţionează cu intenţia de a ucide, în cazul loviturilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte acesta acţionează cu intenţia de a lovi sau vătăma integritatea corporală, fiind însă, totodată, în culpă, cu privire la producerea morţii victimei. Atât în literatura de specialitate cât şi în practica judiciară s-a subliniat că intenţia de a ucide trebuie stabilită în fiecare caz în parte în raport cu toate împrejurările concrete ale cauzei, cum sunt: instrumentul folosit de făptuitor, regiunea corpului vizată, numărul şi intensitatea loviturilor, raporturile dintre infractor şi victimă, atitudinea făptuitorului după comiterea faptei etc. Luarea în considerare a tuturor împrejurărilor cauzei s-a apreciat că este necesară deoarece, chiar dacă unele împrejurări par destul de concludente, privite în mod izolat, ar putea duce totuşi la o greşită încadrare juridică a faptei. Dacă nu se poate stabili cu certitudine intenţia de a ucide, fapta se încadrează în dispoziţiile art. 183 C. pen., întrucât îndoiala profită făptuitorului.

În speţă, solicitând condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de omor, prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. i) C. pen., argumentul principal adus de parchet l-a constituit numărul loviturilor aplicate de inculpat şi regiunile corpului lezate (mai multe lovituri, cu pumnii şi picioarele, în zona capului şi a toracelui, după ce victima a căzut la pământ). Deşi examinate individual, aceste împrejurări ar putea reliefa intenţia inculpatului de a ucide victima, raportarea lor la toate circumstanţele cauzei înlătură o astfel de concluzie. Astfel, chiar dacă din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a lovit victima şi cu picioarele, în timp ce era căzută la pământ, din raportul medico-legal rezultă că leziunile suferite de aceasta la nivelul toracelui nu au fost numeroase şi nici foarte grave (fracturile costale stângi C4 şi C5 cu infiltrat hemoragie sunt singurele ce au putut fi produse, conform aceluiaşi act medico-legal, în timpul agresiunii) ceea ce înseamnă că intensitatea loviturilor astfel aplicate a fost una redusă. Pe de altă parte, deşi la nivelul feţei victima a prezentat mai multe leziuni, niciuna dintre ele nu a avut o gravitate deosebită iar leziunea care a avut în cele din urmă ca urmare decesul victimei şi anume fractura de piramidă nazală, a produs acest rezultat numai intervenţiei unor factori anteriori, respectiv ulterior acţiunii inculpatului - starea avansată de ebrietate a victimei (2,40 ‰ ) şi faptul că nu i s-au acordat minime îngrijiri medicale - aşezarea victimei într-o poziţie care să permită scurgerea sângelui în exteriorul corpului. Pe lângă aceste considerente nu s-a putut reţine infracţiunea de omor nici prin raportare la instrumentul folosit de inculpat deoarece, în mod normal loviturile aplicate cu pumnii şi picioarele au drept consecinţă doar producerea unor vătămări iar în ceea ce priveşte relaţiile anterioare dintre inculpat şi victimă, în cauză nu s-a făcut dovada că erau de aşa natură încât să justifice comiterea unui omor. În ceea ce priveşte atitudinea pe care a avut-o inculpatul, ulterior lovirii părţii vătămate (a fugit de la faţa locului) este pe deplin justificată din moment ce, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că victima era însoţită de alte două persoane, care la rândul lor se aflau în stare de ebrietate şi ar fi putut exercita la rândul lor violenţe asupra inculpatului, urmare comportamentului pe care-l avusese acesta.

Tot în legătură cu conduita pe care a avut-o inculpatul după ce a lovit victima s-a apreciat că atitudinea acestuia de a fugi de la locul faptei în contextul indicat mai sus nu poate fi asimilată cu situaţia celor care, după exercitarea unor agresiuni care au dus la imobilizarea victimei o abandonează în condiţii de loc şi de timp nefavorabile,şi astfel urmăresc ori cel puţin acceptă posibilitatea ca victima să decedeze. În speţă, pe lângă condiţiile în care s-a reţinut că inculpatul a părăsit locul faptei, victima nu suferise leziuni foarte grave şi era căzută în apropierea unu magazin iar în apropierea ei se aflau cel puţin două persoane (martorii S.E. şi C.I.) care ar fi putut să-i acorde ajutorul necesar astfel încât nu s-ar putea reţine că inculpatul a urmărit decesul victimei (intenţie directă) sau că a prevăzut această consecinţă şi a acceptat producerea rezultatului, care i-a fost indiferent (intenţie indirectă).

Apelurile declarate de parchet şi de partea civilă s-a apreciat că sunt însă fondate cu privire la greşita reţinere a circumstanţei atenuate a provocării. Potrivit art. 73 lit. b) C. pen. provocarea constituie o circumstanţă atenuantă dacă infracţiunea a fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări (surescitarea nervoasă, mânie sau indignare) sau a unei puternice emoţii determinate de o provocare din partea victimei produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă. Nu în ultimul rând s-a impus precizarea că în doctrina şi practica judiciară se apreciază constantă că actul provenit din partea unei persoane aflată în stare de ebrietate nu poate constitui act de provocare. În raport de toate aceste aspecte, concluzionând curtea a apreciat că inculpatul nu a acţionat sub stăpânirea unei puternice emoţii sau tulburări, prima instanţă reţinând greşit în cauză starea de provocare.

În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată de prima instanţă, în condiţiile reţinerii circumstanţei legale a provocării, curtea a constatat că a fost greşit individualizată, inculpatul fiind condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare, o pedeapsă peste minimul special, dar orientată către acesta, pedeapsă la a cărei individualizare au fost avute în vedere criteriile generale şi obligatorii prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială (închisoare de la 5 la 15 ani), gradul de pericol social concret al faptei comisă pe fondul unei conduite cauzatoare de prejudicii a inculpatului, reproşată de partea vătămată şi în condiţiile în care aceasta se afla în stare avansată de ebrietate, persoana infractorului - este tânăr (are 22 de ani), din referatul de evaluare efectuat în faza urmăririi penale a avut o atitudine sinceră, asupra căreia a revenit parţial în faza cercetării judecătoreşti, în încercarea de a se sustrage de la stabilirea răspunderii penale sau de a obţine o atenuare a acesteia, este cunoscut cu antecedente penale, fiind anterior condamnat tot pentru comiterea unei infracţiuni de violenţă, infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., şi-a manifestat disponibilitatea de a acoperi prejudiciul suferit de partea civilă, recunoscând suma solicitată cu titlu de daune materiale fără ca la dosarul cauzei să existe însă dovezi că până la acest moment procesual ar fi achitat acesteia vreo sumă de bani.

Examinând în continuare apelul declarat de inculpat, cu privire la modalitatea de individualizarea a executării pedepsei, curtea a constatat că este nefondat întrucât pedeapsa la care a fost condamnat prin decizia apelată - 6 ani închisoare - nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de legiuitor sub aspectul cuantumului pentru a se dispune o altă modalitate de executare a pedepsei decât detenţia. Şi în situaţia în care ar fi fost îndeplinită această condiţie s-a apreciat că, deşi datele care rezultă din referatul de evaluare sunt favorabile inculpatului, faptul că a mai fost condamnat pentru infracţiuni de violenţă ca şi atitudinea adoptată pe parcursul procesului penal, la care s-a făcut referire mai sus, îndreptăţesc instanţa să aprecieze că scopul pedepsei astfel cum este reglementat de art. 52 C. pen., în special prevenirea comiterii altor infracţiuni de violenţă de către inculpat, nu ar putea fi atins decât prin executare în regim de detenţie.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, apelul declarat de partea civilă s-a apreciat că este întemeiat întrucât, pe de o parte în faţa instanţei de fond inculpatul a declarat că este de acord să achite în integralitate despăgubirile materiale cauzate părţii civile, atitudine menţinută în apel, iar pe de altă parte circumstanţa atenuată legală a provocării fiind înlăturată în apel, inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor fără a se ţine seama de vrea culpă pe care ar fi avut-o victima în producerea altercaţiei.

În ceea ce priveşte daunele materiale instanţa a avut în vedere, în raport de prevederile art. 16¹ alin. (3) C. proc. pen., recunoaşterea lor de către inculpat, în sumă de 16.196 RON, astfel cum a fost modificată de partea civilă cu ocazia judecăţii la instanţa de prim grad, la termenul de judecată din 17 septembrie 2012.

În ceea ce priveşte daunele morale s-a apreciat că suma de 50.000 RON este suficientă pentru a acoperi prejudiciul nepatrimonial suferit de partea civilă prin pierderea fiului său, neputându-se considera că o astfel de sumă reprezintă o îmbogăţire fără just temei.

Pentru considerentele expuse,în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de parchet şi de partea civilă, a fost desfiinţată sentinţa în parte, pe latură penală şi civilă şi, în urma rejudecării,a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 375 RON amendă penală, în pedepsele componente.

Au fost înlăturate prevederile art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen.

În baza art. 183 C. pen. a fost condamnat inculpatul D.N.M. la 6 ani închisoare pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 183 C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, pedeapsă complementară la a cărei individualizare instanţa a apreciat că nu se impune interzicerea în întregime a drepturilor electorale având în vedere că nu a fost condamnat pentru o infracţiune care să fi adus atingere acestei categorii de drepturi ci doar a dreptului de a fi ales în autorităţile publice şi în funcţii elective publice, drept pe care inculpatul nu ar putea să-l exercite în condiţiile executării pedepsei în regim de detenţie.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. d) C. pen., art. 36 C. pen. a fost contopită pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 183 C. pen. cu pedeapsa de 375 RON amendă penală, aplicată prin Sentinţa penală nr. 46 din 05 martie 2012 a Judecătoriei Strehaia urmând ca inculpatul să execute în final 6 ani închisoare şi 375 RON amendă penală.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., considerentele interzicerii acestor drepturi fiind aceleaşi ca în cazul pedepsei complementare.

A fost majorat cuantumul despăgubirilor pe care a fost obligat inculpatul D.N.M. să le plătească părţii civile P.H. la 16.196 RON daune materiale şi 50.000 RON daune morale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

S-a dedus în continuare arestarea preventivă de la 15 octombrie 2012 la zi şi, constatându-se că temeiurile avute în vedere cu ocazia dispunerii arestării preventive nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate, a fost menţinută starea de arest.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.N.M.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 700 RON cheltuieli judiciare către stat din care 500 RON reprezentând onorariul pentru avocaţii desemnaţi din oficiu pentru inculpat şi partea civilă, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.N.M. şi a criticat decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.

Examinând recursul declarat prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte, reţine că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.

La individualizarea pedepselor aplicate faţă de inculpat au fost avute în vedere criteriile enumerate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) care prevede că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înalta Curte adaugă aspectelor analizate şi reţinute de instanţa de apel, evidenţiate anterior, pe aspectul individualizării pedepsei, gradul de pericol social concret al faptei comisă pe fondul unei conduite anterioare a inculpatului, ce a condus la prejudicierea victimei, atitudinea ulterioară săvârşirii faptei, inculpatul a părăsit locul faptei şi şi-a abandonat victima, precum şi faptul că inculpatul, nu este la primul conflict cu legea penală, anterior a mai fost condamnat pentru comiterea unei infracţiuni tot cu violenţă, prev. de art. 180 C. pen., ceea ce denotă perseverenţă infracţională.

Circumstanţele personale referitoare la situaţia familială, conduita bună avută anterior săvârşirii faptei, cu accent pe vârsta inculpatului, pe împrejurarea că are resursele necesare pentru reintegrarea socială şi că nu a creat probleme în comunitate, că are o motivaţie reală de schimbare comportamentală, că are doi copii minori pe care îi întreţine, că a avut atitudine procesuală corectă, de recunoaştere şi regret a săvârşirii faptei, nu sunt suficiente pentru a conduce la necesitatea reducerii cuantumului pedepselor ori la reţinerea unor circumstanţe atenuante, cu atât mai mult cu cât inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare, o pedeapsă orientată către acesta.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reţinut de către instanţa de apel împrejurarea că, dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. nu au incidenţă în cauză întrucât, provocarea constituie o circumstanţă atenuantă dacă infracţiunea a fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări (surescitarea nervoasă, mânie sau indignare) sau a unei puternice emoţii determinate de o provocare din partea victimei produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă. Pentru ca lovirea să constituie act de provocare, este necesar să fi avut o intensitate aptă să genereze o puternică tulburare. Pe de altă parte, starea de provocare nu există atunci când, făptuitorul însuşi a determinat o ripostă din partea victimei. Or, incidentul a fost declanşat de atitudinea inculpatului, căruia victima i-a reproşat că a folosit fără drept o fâneaţă. În acest context revendicările victimei sau încercările sale de a lovi inculpatul în condiţiile în care se afla în stare avansată de ebrietate, nu au putut să aibă o intensitate deosebită, care să susţină producerea unei puternice emoţii pe fondul căreia inculpatul să fi reacţionat.

Aşadar, Înalta Curte reţine că pedepsele stabilite şi modalitatea de executare sunt apte să atingă scopul preventiv şi educativ al sancţiunii şi nu se impune reindividualizarea judiciară a acestora.

Faţă de aceste considerente Înalta Curte în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.N.M. împotriva Deciziei penale nr. 67 din 28 februarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului D.N.M., durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 martie 2012 la 08 mai 2013.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.N.M. împotriva Deciziei penale nr. 67 din 28 februarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului D.N.M., durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 martie 2012 la 08 mai 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 mai 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1546/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1548/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1547/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1547/2013. Penal