ICCJ. Decizia nr. 1550/2013. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia Nr. 1550/2013
Dosar Nr. 6667/109/2011
Şedinţa nepublică din 08 mai 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 6/MF din 29 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, în baza art. 183 C. pen., cu aplic, art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. penală, a fost condamnat inculpatul O.F.A., fiul lui D.D. şi M., născut în Piteşti, jud. Argeş, domiciliat în Miceşti, sat Purcăreni, jud. Argeş, CNP aaa, la 2 ani închisoare, cu executare în condiţiile art. 57, 71 C. pen., rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată reţinerea de 24 de ore de la data de 27 aprilie 2011.
S-a admis acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente O.D.D. şi O.M., ambii domiciliaţi în comuna Miceşti, jud. Argeş, să plătească părţii civile S.O. domiciliată în Mioveni, str. H., jud. Argeş, sumele de 30.000 euro daune materiale şi 200.000 euro daune morale.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la 200 RON onorariu avocat oficiu, 500 RON onorariu avocat parte civilă şi 2000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, la data de 28 decembrie 2011, a fost înregistrat rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, de trimitere în judecată în stare de libertate a inculpatului minor O.F.A., pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. şi ped. de art. 183 C. pen., cu aplic. art. 99 şi următoarele C. pen.
În actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt: în noaptea de 24/25 aprilie 2011, inculpatul minor O.F.A. i-a aplicat victimei minore S.R.A. un pumn în zona feţei, determinând căderea şi lovirea acestuia cu capul de pietrişul de pe sol şi în cele din urmă decesul. În cadrul cercetării judecătoreşti, partea vătămată S.O. s-a constituit parte civilă cu sumele de 30.000 euro daune materiale şi 200.000 euro daune morale şi a fost audiat inculpatul, care a recunoscut fapta aşa cum a fost reţinută în rechizitoriu,solicitând aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen. şi achiesând pe probele administrate la urmărirea penală, înţelegând să nu mai ceară noi mijloace de probe. Totodată, inculpatul a regretat săvârşirea faptei.
Coroborând probele administrate în cadrul cercetării judecătoreşti cu cele de la urmărirea penală, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În seara de 24/25 aprilie 2011 (Sfântul Paşte), inculpatul O.F.A., împreuna cu martorii O.R., S.l.R., ş.a., s-au deplasat cu autoturismul XXX, condus de martorul S.O.C., la discoteca E. din Mioveni, unde au ajuns în jurul orelor 23:30.
Aici, au consumat băuturi alcoolice şi au dansat.
În acelaşi local, în jurul orelor 01:30, au venit cu un taxi, după ce consumaseră băuturi alcoolice în alte localuri, martorul D.D.C. şi victima - minorul S.R.A. - de 17 ani, din Mioveni care, la un moment dat, au dansat cu fetele din grupul de mai sus.
O asemenea situaţie l-a nemulţumit pe inculpatul O.F.A., astfel că la momentul plecării din local, orele 03:10, observând pe victimă în curte, împreună cu prietenul lui, s-a apropiat şi i-a aplicat o lovitură puternică cu pumnul în bărbie, determinându-i căderea cu capul pe solul acoperit cu pietriş.
Victima şi-a pierdut pe loc cunoştinţa, a fost condusă acasă cu un autoturism de către martorul D.D.C., pe traseu revenindu-şi parţial, timp în care a vomat în mai multe rânduri.
Singură, în lipsa mamei plecată să petreacă sărbătorile pascale împreună cu rudele, şi-a pierdut din nou cunoştinţa, fiind găsită în acea stare în dimineaţa de 25 aprilie 2011, când în pofida măsurilor de resuscitare, a decedat.
Din raportul medico-legal de autopsie a rezultat că: Moartea a fost violentă. Ea s-a datorat unei asfixii mecanice directă a unui traumatism cranio-cerebral acut forte (fractură de boltă craniană, hematom subdural temporal stâng, hematom extradural temporal drept), produs prin lovire cu sau de corp dur.
La autopsie s-a evidenţiat o leziune traumatică la nivelul mentonului (excoriaţie), care s-a putut produce prin lovire cu sau de corp dur. Cel mai probabil, a apreciat instanţa de fond, succesiunea leziunilor traumatice a fost leziunea traumatică de la nivelul mentonului urmată de proiectarea pe plan dur, fapt ce a provocat leziunile traumatice de la nivelul hemicraniului drept, după care a survenit leziunea traumatică subdurală de la nivelul hemicraniului stâng, prin mecanism de contralovitură. Sângele cadavrului nu conţine alcool.
În drept, a apreciat instanţa de fond, fapta inculpatului minor O.F.A. de a-i aplica victimei minore S.R.A. un pumn în zona feţei, determinându-i căderea şi lovirea cu capul de pietrişul de pe sol şi în cele din urmă decesul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev şi ped. de art. 183 C. pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen., pentru care va fi condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
La individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere atât gradul de pericol social sporit al faptei, prin consecinţa pierderii vieţii unui minor, cât şi persoana inculpatului, care este minor, a recunoscut în totalitate fapta, solicitând aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen. şi a regretat-o.
Instanţa de fond a apreciat, că pentru realizarea scopului educativ al pedepsei, se impune însă executarea acesteia în condiţiile art. 57, 71 C. pen., rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată reţinerea de 24 ore.
În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa de fond a avut în vedere acordul inculpatului de a achita integral despăgubirile civile, astfel că potrivit art. 14 C. proc. pen., rap. la art. 998, 999 C. civ., a fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la plata sumelor de 30.000 euro daune materiale şi 200.000 euro daune morale către partea civilă S.O.
Împotriva acestei sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, inculpatul O.F.A. şi partea civilă S.O., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând în esenţă următoarele motive:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a susţinut în esenţă că pedeapsa aplicată de instanţa de fond este o pedeapsă greşit individualizată, netemeinică, în raport de prevederile art. 52 şi 72 C. pen., impunându-se faţă de gravitatea faptei comise, de pericolul social al acesteia şi de consecinţele ce au avut loc constând în suprimarea vieţii unui om, o pedeapsă într-un cuantum mai mare.
Inculpatul O.F.A. a criticat sentinţa tot sub aspectul netemeiniciei dar în sensul reducerii pedepsei şi al schimbării modalităţii de executare din art. 57 C. pen. din privare de libertate în modalităţi restrictive de libertate, având în vedere că acesta a regretat tot timpul fapta comisă, nu a urmărit în nici un moment să pună în pericol viaţa victimei, este în an terminal de liceu, astfel că soluţia ce se va pronunţa să poată să îi dea posibilitatea să îşi termine studiile, arătând totodată că a fost de acord cu toate despăgubirile şi cheltuielile solicitate de partea civilă.
Partea civilă S.O. a criticat sentinţa atât sub aspectul nelegalităţii, cât şi sub aspectul netemeiniciei.
Astfel cu privire la nelegalitate a susţinut că în cauză în mod greşit s-a făcut aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen. din moment ce inculpatul nu şi-a manifestat această voinţă până la momentul citirii actului de sesizare, de asemenea, instanţa nu a menţinut nici una dintre măsurile preventive prevăzută de art 136 lit. b) şi c) C. proc. pen. urmând a fi luate asemenea măsuri.
Cu referire la netemeinicie partea civilă a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului având în vedere gravitatea faptelor reţinute în sarcina sa.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate potrivit prevederilor art. 378 respectiv art. 371 C. proc. pen. curtea a constatat că acestea nu sunt întemeiate pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, criticile formulate în cauză sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei pe de o parte critica parchetului şi a părţii civile vizând majorarea pedepsei iar pe de altă parte critica inculpatului vizând reducerea pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare nu au putut fi primite.
În acest sens curtea a reţinut că pedeapsa de 2 ani închisoare cu executare în condiţiile art. 57 şi 71 C. pen. cu reţinerea prevederilor art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) vizând starea de minoritate a inculpatului în care a săvârşit fapta la care se adaugă şi reţinerea prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. ce atrage desigur şi o orientare a instanţei spre un cuantum mai mic având în vedere efectul prevăzut de lege vizând reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, toate aceste situaţii favorabile inculpatului au condus la concluzia că o astfel de pedeapsă este just individualizată.
De altfel prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) ce vizează individualizarea pedepsei conţin criterii pe de o poarte vizând fapta şi anume gravitatea acesteia, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute, gradul de pericol social al faptei, iar pe de altă parte într-un just echilibru şi criterii vizând persoana inculpatului.
În cauză prima instanţă a avut în vedere ambele criterii pe de o parte orientându-se la modalitatea privativă de libertate ceea ce satisface cerinţele textului art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) cu referire la faptă, iar pe de altă parte cuantumul de 2 ani închisoare orientat spre limita minimă prevăzută de textul penal incriminator în urma aplicării prevederilor art. 109 alin. (1) C. pen. şi a prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., s-a apreciat că, corespunde cerinţelor aceluiaşi text al art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) vizând de această dată persoana inculpatului care a recunoscut, a regretat fapta.
De altfel cu privire la scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. invocat de parchet în susţinerea majorării pedepsei, că nu ar fi îndeplinit ca urmare a aplicării unei astfel de pedepse într-un cuantum redus, curtea a reţinut că o atare susţinere nu poate fi primită deoarece pedeapsa nu este numai o măsură de constrângere, dar şi o măsură de reeducare.
Pe acest considerent al reeducării inculpatului care a săvârşit o astfel de faptă constând în lovituri cauzatoare de moarte soldate ulterior cu decesul victimei, şi aceasta minoră, faptă săvârşită în timpul minorităţii de către inculpat, când nu a avut în totalitate reprezentarea şi discernământul faptelor comise mai ales în anturaj, aşa cum s-a întâmplat în cauza de faţă, curtea a apreciat că o pedeapsă mai severă, aşa cum a solicitat parchetul şi partea civilă, ar fi excesivă în raport de persoana minorului care provine dintr-o familie închegată cu grija pentru educaţie, el fiind în ultimul an al unui liceu, - a se vedea caracterizarea Primăriei Miceşti judeţul Argeş - minor ce se poate reintegra ulterior în societate după executarea acestei pedepse.
De altfel achiesarea minorului, cât şi a părinţilor acestuia la plata sumelor de bani aşa cum au fost solicitate de către partea civilă şi anume sumele de 30.000 euro daune materiale şi 200.000 euro daune morale, sume mari poate peste posibilităţile materiale ale familiei, nu justifică şi din această perspectivă orientarea instanţei spre un cuantum mai redus al pedepsei având în vedere atitudinea inculpatului şi a părinţilor de a repara integral prejudiciul cauzat.
Ca atare, curtea faţă de cele arătate sub aspectul individualizării pedepsei a considerat că se impune atât respingerea apelului declarat de parchet precum şi a criticilor formulate de partea civilă prin care s-a solicitat majorarea pedepsei, cât şi respingerea apelului declarat de inculpatul minor care a solicitat micşorarea pedepsei şi orientarea spre o altă modalitate de executare cum ar fi suspendarea sau suspendarea sub supraveghere.
În legătură cu această ultimă susţinere a inculpatului minor vizând schimbarea modalităţii de executare, curtea a considerat că aceasta nu se impune, aşa cum s-a arătat şi mai sus, având în vedere gravitatea faptei comisă de către inculpatul minor, constând în lovituri cauzatoare de moarte soldate cu decesul tot al unui minor, astfel că având în vedere natura unei asemenea fapte şi rezultatul acesteia, curtea a apreciat că scopul pedepsei în modalitatea solicitată de inculpat şi anume a suspendării sau a suspendării sub supraveghere nu poate fi atins, aşa cum pretind în acest sens dispoziţiile art. 81 C. pen. sau art. 861 C. pen. ca şi condiţie obligatorie vizând aceste modalităţi de executare a pedepsei.
Cu referire la criticile de nelegalitate invocate de această dată de partea civilă curtea a constatat că şi acestea nu sunt întemeiate.
Astfel, nu a putut fi primită susţinerea că în cauză greşit au fost aplicate prevederile art. 3201 C. proc. pen. întrucât, aşa cum rezultă din desfăşurarea judecăţii în primă instanţă, o atare solicitare de aplicare a art. 3201 C. proc. pen. a avut loc la termenul din 15 martie 2012, când a fost citit actul de sesizare, termen la care cauza a fost luată în pronunţare - a se vedea încheierea din 15 martie 2012 a Tribunalului Argeş - pronunţare care apoi a fost amânată la data de 29 martie 2012 când instanţa a pronunţat hotărârea atacată în această cauză.
De asemenea, nu a putut fi primită nici critica vizând aplicarea pedepselor complementare deoarece din conţinutul hotărârii pronunţată de prima instanţă nu rezultă că au fost aplicate aceste pedepse complementare minorului, instanţa prin trimiterea la prevederile art. 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. vizând aplicarea pedepselor accesorii şi nu complementare.
Totodată nu a putut fi reţinută nici critica vizând faptul ca prima instanţă nu a menţinut şi nici nu a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, deoarece în opinia Curţii dat fiind comportamentul inculpatului minor sincer pe tot parcursul procesului penal, luarea unei astfel de măsuri preventive aşa cum ar fi obligarea de a nu părăsi localitatea, măsură ce a fost luată şi prelungită în cursul urmăririi penale nu s-ar fi impus, deoarece în opinia Curţii scopul măsurilor preventive vizat de dispoziţiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen. este cu referire la cauza dată, acela de a asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea inculpatului de a judecată, scop care se poate realiza şi cu inculpatul în stare de libertate fără a fi supus unei astfel de măsuri preventive având în vedere atitudinea sa de recunoaştere şi de regret a faptelor, aşa cum s-a arătat mai sus. Ca atare, toate aceste critici sub aspectul nelegalităţii soluţiei primei instanţe invocate de partea civilă nu au fost primite.
Aşa fiind, faţă de considerentele mai sus expuse, Curtea în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă tribunalul Argeş, de inculpatul O.F.A. şi de partea civilă S.O.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs partea civilă S.O. şi inculpatul O.F.A.
Partea partea civilă S.O. a criticat decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 171,172 şi 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi în principal înlăturarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi majorarea pedepsei de 2 ani închisoare şi în condiţiile în care se vor menţine dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei şi atitudinea inculpatului.
Inculpatul O.F.A. a criticat decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate, arătând că decizia este netemeinică sub aspectul cuantumului şi modalităţii de executare, solicitând reducerea pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare prin aplicarea dispoziţiilor art. 81 sau 861 C. pen.
Examinând recursurile declarate prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte, reţine că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta.
Cu privire la înlăturarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că această critică a părţii civile este nefondată, întrucât:
Potrivit art. 3201 C. proc. pen. (Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei)
(1) Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
(2) Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.
(4) Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când, din probele administrate, în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
(7) Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.
Cum instanţa de fond, s-a conformat acestor dispoziţii legale evocate anterior, respectiv la termenul din data de 15 martie 2012, inculpatul a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată, declarând că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, la acelaşi termen s-a dat citire actului de sesizare, cauza a fost luată în pronunţare (încheierea din 15 martie 2012 a Tribunalului Argeş) - pronunţare care apoi a fost amânată până la data de 29 martie 2012, astfel că această critică referitoare la excluderea aplicării textului menţionat este nefondată.
Cu privire la critica comună a recurenţilor vizând reindividualizarea pedepsei, Înalta Curte reţine că, la individualizarea pedepselor aplicate faţă de inculpat au fost avute în vedere criteriile enumerate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) care prevede că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului minor este rezultatul reţinerii unei cauze legale de atenuare a răspunderii penale, art 3201 C. proc. pen. şi a dispoziţiilor art. 99 şi urm. C. pen.
În aceste condiţii pedeapsa principală în cuantum de 2 ani, aplicată inculpatului O.F.A., pentru infracţiunile cercetate în prezenta cauză, este spre minimul special rezultat din incidenţa art. 3201 C. proc. pen.
Înalta Curte adaugă aspectelor analizate şi reţinute de instanţele de fond şi apel, evidenţiate anterior pe aspectul individualizării pedepsei, circumstanţele personale referitoare la situaţia familială, conduita bună avută anterior săvârşirii faptei, cu accent pe vârsta tânără a inculpatului, pe lipsa antecedentelor penale, pe împrejurarea că a avut o atitudine procesuală corectă, de recunoaştere şi regret, de altfel evaluate în contextual art. 3201 C. proc. pen., că este elev în ultimul an la liceu, pe starea medicală, atestată de înscrisurile aflate la dosar, este susţinut de familie financiar, toate acestea sunt suficiente pentru a conduce la concluzia că, pedeapsa aplicată precum şi modalitatea de executare stabilită de prima instanţă şi menţinută în apel, corespund scopului cerut de art. 52 C. pen.
Aşadar Înalta Curte reţine că pedepsele stabilite şi modalitatea de executare sunt apte să atingă scopul preventiv şi educativ al sancţiunii şi nu se impune reindividualizarea judiciară a acestora.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă S.O. şi inculpatul O.F.A. împotriva Deciziei penale nr. 108/A-MF din 15 octombrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă S.O. şi inculpatul O.F.A. împotriva Deciziei penale nr. 108/A-MF din 15 octombrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti , secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1549/2013. Penal. Omorul deosebit de grav... | ICCJ. Decizia nr. 1552/2013. Penal. Nerespectarea regimului... → |
|---|
