ICCJ. Decizia nr. 1554/2013. Penal. Cerşetoria (art. 326 C.p.). Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia Nr. 1554/2013
Dosar Nr. 6950/101/2011
Şedinţa publică din 08 mai 2013
Deliberând asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 133 de la 03 iulie 2012, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în Dosarul cu nr. 6950/101/2011, în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul B.M. a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 26/D/P/2010 din 29 septembrie 2011, emis de Biroul Teritorial Mehedinţi al D.I.I.C.O.T., din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41, 42 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 326 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., iar în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 326 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.M., fiul lui A. şi E., născut în Vânju-Mare, jud. Mehedinţi, domiciliat în sat Almăjel, com. Vlădaia, jud. Mehedinţi, CNP aaa, la o pedeapsă principală de 6 luni închisoare; în temeiul art. 861 şi art. 862 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, format din pedeapsa aplicată de 6 luni şi un termen de 2 ani.
În baza art. 863 alin. (1) şi (2) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte trimestrial, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 864 din C. pen. privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, precum şi în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere prevăzute de lege şi stabilite de instanţă.
În baza art. 71 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen., pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din C. pen.; în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
S-au respins acţiunile civile formulate de părţile vătămate V.C., B.P. şi B.I.; s-a luat act că părţile vătămate M.A., G.L. şi N.O. au renunţat la pretenţiile civile; în temeiul art. 195 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a admis cererea formulată de av. M.G. şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului încheierii din 19 octombrie 2011, în sensul că în loc de: "constată că a încetat delegaţia avocatului din oficiu N.L. şi dispune plata a 50% din onorariu, respectiv 100 RON", se va menţiona: "constată că a încetat delegaţia avocatului din oficiu G.M. şi dispune plata a 50% din onorariu, respectiv 100 RON", despre îndreptare făcându-se menţiune şi pe încheierea menţionată.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B.M. la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând: 300 RON cheltuieli stabilite prin rechizitoriu, 150 RON onorariul apărătorului desemnat pentru părţile vătămate, 100 RON cota parte din onorariu acordată apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat conform delegaţiei din 04 octombrie 2011 şi care a încetat la data de 19 octombrie 2011, iar restul reprezintă cheltuielile judiciare aferente judecăţii în primă instanţă, suma de 150 RON corespunzătoare delegaţiei din 24 octombrie 2011 emisă de Baroul Mehedinţi, urmând să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 30 septembrie 2011, a fost înregistrat la această instanţă Rechizitoriul nr. 26D/P/2010 întocmit de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului B.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 - 42 C. pen., constând în fapt în aceea că inculpatul, în perioada 2009 - 2010 a racolat mai multe persoane din judeţul Mehedinţi, pe care sub promisiunea mincinoasă a oferirii unor locuri de muncă în străinătate, Ie-a transportat în Franţa unde, Ie-a exploatat, obligându-le să cerşească în folosul său. Astfel, instanţa de fond a constatat că prin rechizitoriu s-a reţinut următoarea situaţie de fapt: 1. Partea vătămată, V.C., în vârstă de 28 de ani, din comuna Vlădaia, judeţul Mehedinţi, este rudă cu inculpatul B.M. zis "D." din aceeaşi localitate, ultimul fiind căsătorit cu sora mamei primului. V.C. suferă de un handicap fizic, şchiopătând de piciorul stâng, la care a suferit în trecut un accident, nu are loc de muncă, este căsătorit şi are trei copii minori în întreţinere.
În primăvara anului 2009, acesta a fost vizitat la locuinţa sa de către inculpatul B.M. care i-a promis că îl poate transporta în Franţa unde îi va asigura un loc de muncă în agricultură, la cules de mere, urmând să primească 30 - 35 euro pe zi, iar cazarea şi masa vor fi foarte ieftine. Pentru a fi mai convingător, inculpatul i-a spus părţii vătămate că îi va asigura un program de lucru redus, având în vedere handicapul fizic de care suferă acesta, promiţându-i că va putea câştiga 3000 de euro în trei luni de muncă, însă V.C. va trebui să-i achite inculpatului în Franţa suma de 150 de euro reprezentând cheltuielile de transport până în Franţa, precum şi suma de 350 de euro în fiecare lună reprezentând găsirea locului de muncă şi faptul că inculpatul "o să aibă grijă de el acolo".
Având în vedere situaţia materială precară şi împrejurarea că erau rude, partea vătămată V.C. a fost de acord cu propunerea inculpatului astfel că, în aceeaşi zi, a plecat în Franţa, în localitatea franceză Angers, cu autoturismul condus de către inculpat. Acolo a fost cazat într-o casă părăsită de la marginea oraşului, într-o cameră fără mobilier şi fără utilităţi, respectiv apă sau curent electric. În această locaţie, V.C. a fost nevoit să doarmă pe o saltea, amplasată direct pe pardoseala de ciment a încăperii. În aceeaşi cameră erau cazaţi, în aceleaşi condiţii şi numiţii G.L., N.O., M.A., B.P. şi B.l. Încă din momentul cazării, inculpatul i-a luat actele de identitate părţii vătămate V.C. şi i-a spus că nu poate să îi asigure un loc de muncă astfel că va trebui să cerşească pentru "a-şi achita datoria". În aceeaşi situaţie, începând cu a doua zi, V.C. a fost transportat cu autoturismul de către inculpat până în oraş, pe o distanţă de 35 - 30 km şi pus să cerşească în faţa magazinelor, având agăţat de gât un carton pe care inculpatul scrisese în limba franceză că este sărac şi cere milă. Atât V.C. cât şi ceilalţi români cerşeau toată ziua, fiind supravegheaţi în permanenţă de către inculpatul B.M. care stătea în autoturism în parcările din faţa magazinelor. Conform susţinerilor victimei, aceasta reuşea să câştige din cerşit o sumă cuprinsă între 50 - 60 de euro pe zi. Seara, partea vătămată V.C. împreună cu celelalte persoane care cerşeau erau conduse cu autoturismul de către inculpat la casa părăsită unde le era servită masa, respectiv un singur fel de mâncare (o ciorbă sau o conservă de fasole), masă care niciodată nu era consistentă. Tot acolo, la locul de cazare, inculpatul prin ameninţări, îi percheziţiona pe toţi, dezbrăcându-i şi descălţându-i şi le lua banii obţinuţi din cerşit. În modalitatea expusă anterior, V.C. a cerşit în Franţa aproximativ trei luni de zile, toţi banii fiind însuşiţi de către inculpat. La finalul acestei perioade, V.C. nu a mai suportat situaţia în care se afla, astfel că i-a pretins inculpatului să-i restituie banii obţinuţi pentru a se întoarce în ţară. Inculpatul s-a oferit să-i vândă un autoturism P. în schimbul unei sume pe care pretindea că trebuia să i-o predea victimei, urmând ca perfectarea actelor de vânzare-cumpărare să fie efectuate în România. V.C. a fost de acord, astfel că prin intermediul unei rude (G.D.C.) a primit de la mama sa suma de 300 euro necesari aducerii autoturismului în ţară. Acesta a revenit în ţară, însă inculpatul B.M. nu şi-a mai respectat promisiunea, vânzând autoturismul numitului G.D.C. (declaraţia martorului S.V. şi referatul cu propunere de a nu se începe urmărirea penală). Cu prilejul întâlnirilor ulterioare, V.C. i-a reproşat inculpatului atitudinea avută, însă acesta i-a spus că nu îi datorează nimic, dimpotrivă, acesta ar trebui să-i mai achite inculpatului suma de 700 euro, reprezentând chiria casei din Franţa. 2. În luna martie 2009, în prezenţa martorului M.R., inculpatul B.M. Ie-a promis victimelor M.A., N.O. şi G.L. că le poate asigura locuri de muncă în Franţa, în agricultură, cu un salariu de 50 de euro pe zi, cazare şi masă gratis. Cei trei au fost de acord cu această propunere şi la cererea expresă a inculpatului, G.L. i-a achitat suma de 300 euro reprezentând cheltuielile de transport până în Franţa. Inculpatul B.M. Ie-a transportat pe părţile vătămate în loc. Angers - Franţa. Timp de trei, patru zile victimele au dormit în autoturismul inculpatului, într-o parcare, după care au fost conduşi la o casă izolată situată la marginea localităţii, fiind cazaţi într-o încăpere lipsită de utilităţi (mobilier, apă curentă, curent electric) şi nevoiţi să doarmă pe saltele amplasate direct pe pardoseala din beton a camerei. Victimelor le-au fost luate actele de identitate şi începând de a doua zi au fost transportate în oraş şi obligate să cerşească în faţa magazinelor având atârnate de gât cartoane pe care se menţiona în limba franceză că sunt săraci şi cer ajutor. Aceştia au cerşit în această modalitate în fiecare zi, de dimineaţa şi până seara, timp de aproape şase luni de zile, fiind supravegheate în permanenţă de către inculpat. În timpul zilei nu li se oferea hrană, iar seara erau conduşi la locuinţa insalubră unde erau percheziţionaţi de către inculpat şi prin ameninţări şi violenţe li se luau toţi banii obţinuţi prin cerşit. Conform declaraţiilor victimelor, fiecare dintre acestea reuşea să obţină sume cuprinse între 30 şi 50 de euro zilnic. Seara le era oferită de către inculpat o singură masă constând din pâine şi o conservă de fasole. De asemenea, în aceeaşi cameră şi în aceleaşi condiţii erau cazate şi victimele V.C., B.P. şi B.I. După perioada de 6 luni de zile, numiţii M.A., N.O. şi G.L. i-au solicitat inculpatului să le predea actele de identitate şi banii obţinuţi, însă acesta a refuzat, pretinzând că sumele obţinute de aceştia din activitatea de cerşetorie au fost cheltuite pe plata chiriei locuinţei şi a hranei consumate. Le-a predat la toţi actele de identitate, iar cei trei au fost conduşi la aeroport de către martora B.F., iar de aici au sosit în ţară cu avionul. La îmbarcarea în avion, autorităţile franceze au predat fiecăreia dintre părţile vătămate câte 300 de euro (declaraţii părţi vătămate, depoziţii martori - M.R., B.F. -). 3. Partea vătămată B.I., în vârstă de 38 de ani, din comuna Vlădaia, judeţul Mehedinţi suferă încă din copilărie de retard mintal mediu, afecţiune ce corespunde tipului de handicap mintal (adresa D.G.A.D.P.C. Mehedinţi). Din relaţia anterioară de concubinaj a rezultat o fată în vârstă de 20 de ani. În anul 2009, partea vătămată B.I. întreţinea ca şi în prezent, relaţii de concubinaj cu numitul B.P., acesta din urmă fiind rudă cu inculpatul B.M., în sensul că sora lui B.P. este mama inculpatului. Situaţia materială a celor doi concubini este extrem de precară, singurul venit al acestora fiind ajutorul de handicap primit de către B.l. Astfel, în primăvara anului 2009, inculpatul i-a vizitat pe cei doi şi Ie-a promis că poate să-i ducă în străinătate unde le poate asigura un loc de muncă în construcţii unde câştigă foarte bine sau îi va ajuta să cerşească în folosul lor, asigurându-le totodată cazare şi hrană în mod gratuit. Pentru a fi mai convingător, inculpatul, profitând de situaţia materială precară a victimelor şi lipsa lor de instrucţie (B.I. are două clase, iar B.P. este analfabet) Ie-a promis venituri considerabile, astfel încât propunerea lui era greu de refuzat. Relevantă în sensul celor de mai sus este declaraţia părţii vătămate B.I. "Mie personal mi-a spus că voi câştiga atât de mulţi bani încât pot să-mi cumpăr în ţară mobilă şi să-i fac o casă fiicei mele, că o să îmi iau cercei de aur atât pentru mine cât şi fiicei şi brăţări de aur pentru B.P.". Cei doi au fost de acord cu propunerea făcută, astfel că au plecat cu inculpatul B.M. în Franţa. Acolo au fost conduşi în aceeaşi locuinţă de la marginea oraşului Angers şi cazaţi în condiţii necorespunzătoare, într-o cameră alături de alţi conaţionali. Începând de a doua zi, inculpatul Ie-a agăţat de gât nişte cartoane scrise în limba franceză şi i-a dus în oraş în faţa unor magazine unde i-a pus la cerşit. Conform declaraţiei lui B.P.: "în acest mod noi cerşeam în fiecare zi, de dimineaţa până seara, fiind supravegheaţi de B.M. care stătea în parcarea din faţa magazinelor. Hrană nu ne era oferită în timpul zilei, noi reuşind să mâncăm doar vreun corn sau pateu pe care ni-l aruncau din milă francezii. Seara eram conduşi la aceeaşi casă cu autoturismul de către B.M. şi aici eram percheziţionaţi şi se luau toţi banii de către acesta. Dacă vreunul dintre noi nu doream să-i dăm banii eram ameninţaţi de către B.M. şi bătuţi. Acesta spunea că ne va ţine la cerşit în Franţa timp de şase ani". După două luni şi jumătate, întrucât B.I., se simţea foarte rău, a fost adusă în ţară de o rudă a inculpatului fără însă a primi vreun ban de la acesta. După ce a revenit în ţară s-a internat în secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Dr. Tr. Severin. B.P. a mai rămas în Franţa încă două luni, după care a fost adus în România de către inculpat. La sosirea în ţară, B.M. i-a predat părţii vătămate suma de 40 de euro, iar la reproşurile victimei, inculpatul i-a spus că nu-i dă nici un ban, iar cu acesta "rămâne ca-n tren". Instanţa de fond a reţinut însă, pe baza probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti o altă stare de fapt constând în aceea că în anul 2009, inculpatul B.M. a convenit cu părţile vătămate G.L., M.A., N.O., V.C., B.P. şi B.I. să meargă în Franţa pentru a câştiga bani din cerşit. De comun acord, inculpatul a transportat părţile vătămate în Franţa, Ie-a asigurat cazarea şi timp de câteva luni de zile au cerşit în diverse zone din localitatea Angers. Câteva dintre părţile vătămate s-au întors în România împreună cu inculpatul, iar altele au beneficiat de legislaţia franceză privind repatrierea. Între inculpat şi părţile vătămate au intervenit o serie de neînţelegeri cu privire la banii rezultaţi în urma activităţilor de cerşetorie, părţile vătămate susţinând că inculpatul le datorează diverse sume de bani.
Instanţa de fond a reţinut că starea de fapt menţionată în actul de sesizare nu corespunde modului în care s-au derulat faptele, toate părţile vătămate - cu excepţia părţii vătămate V.C. - nuanţând declaraţiile date iniţial în faza de urmărire penală, mai ales cu privire la modul în care s-au înţeles cu inculpatul înainte de a pleca din România, în faţa instanţei arătând că au fost de acord să meargă la cerşit. Astfel a constatat şi faptul că în cauza penală cercetările au pornit de la sesizarea pe care a formulat-o partea vătămată V.C., la data de 24 martie 2010, către IPJ Mehedinţi. Deşi nu s-a înregistrat o cauză penală, în aceeaşi zi s-au consemnat mai multe sesizări ale părţilor vătămate N.O., V.C., B.P. şi B.I. şi s-a procedat la consemnarea declaraţiilor acestora şi ale unor persoane care au devenit martori.
Cauza a fost totuşi înregistrată la data de 25 martie 2010 şi s-a declinat la D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi, fiind înregistrată sub nr. 26 D/P/2010.
Toate sesizările şi declaraţiile luate la nivel de acte premergătoare sunt, în principiu, consemnate pe aceleaşi aspecte. Totuşi, s-a observat că faptele presupus comise de către inculpat se referă la începutul anului 2009.
Ori, cu privire la partea vătămată V.C., s-a constatat că în anul 2009, după întoarcerea din Franţa, acesta a avut o divergenţă majoră cu inculpatul, referitoare tocmai la autoturismul P. la care se referă şi rechizitoriul. Este greu de crezut că, la momentul la care V.C. a fost audiat în acea cauză penală - 04 mai 2009 -, dacă acesta s-ar fi considerat înşelat sau exploatat de către inculpat, nu ar fi sesizat aceste aspecte organelor de poliţie. Sesizarea făcută după mai mult de 10 luni de la această dată relevă fără dubiu că doar neînţelegerile referitoare la sumele de bani au făcut obiectul divergenţelor dintre părţile vătămate şi inculpat, în nici un caz divergenţele nu s-au intervenit din cauza modului în care părţile vătămate au fost "racolate", "transportate", "cazate", "exploatate". Instanţa de fond a apreciat că, pentru aceste motive celelalte părţi vătămate au revenit asupra declaraţiilor în cursul cercetării judecătoreşti şi au arătat că şi-au exprimat acordul pentru a merge la cerşit în Franţa împreună cu inculpatul.
Instanţa de fond a înlăturat declaraţiile date de părţile vătămate şi de martori în faza de urmărire penală, apreciindu-le ca fiind subiective şi interesate momentului procesual respectiv.
Raportat la starea de fapt reţinută, instanţa de fond a arătat că nu se pune în discuţie problema legii penale mai favorabile, întrucât recrutarea, transportarea şi cazarea părţilor vătămate nu s-a făcut în niciuna dintre modalităţile alternative prevăzute de textul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. Pe de altă parte, chiar raportat la starea de fapt reţinută prin rechizitoriu, în sensul că părţile vătămate au fost recrutate prin înşelăciune, promiţându-li-se în mod mincinos locuri de muncă în Franţa şi acolo au fost obligate la practicarea cerşetoriei, s-a constatat că abia începând cu data de 09 decembrie 2010 obligarea la practicarea cerşetoriei a fost inclusă în definiţia legală a exploatării persoanei - art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, întrucât din cauza soluţiilor divergente din practica judiciară legiuitorul a înţeles să intervină şi să prevadă, în mod expres, obligarea la practicarea cerşetoriei ca fiind o formă de exploatare a persoanei. Instanţa de fond a reţinut că inculpatul a ajutat părţile vătămate să practice cerşetoria în Franţa, transportându-le din România, asigurându-le cazarea, ducându-le la locurile în care se cerşea, asigurându-le paza banilor etc. şi ca urmare în temeiul art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul B.M. a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 26/D/P/2010 din 29 septembrie 2011, emis de Biroul Teritorial Mehedinţi D.I.I.C.O.T., din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. în infracţiunea de complicitate la cerşetorie prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 326 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Probele mai sus menţionate au format convingerea că sunt îndeplinite cerinţele art. 345 alin. (2) din C. proc. pen. - faptele există, constituie infracţiune şi au fost săvârşite de inculpat, dispunându-se condamnarea, iar la stabilirea şi aplicarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 alin. (1) din C. pen., reţinând că limitele pedepsei prevăzută de lege sunt între o lună şi 3 ani închisoare; inculpatul a comis o infracţiune în formă continuată; nu are antecedente penale; a avut o atitudine relativ sinceră, în fapt recunoscând comiterea infracţiunii; este în vârstă de 37 de ani, a absolvit 4 clase şi are 2 minori în întreţinere.
Faţă de cele de mai sus, instanţa de fond a apreciat că scopul prevăzut de art. 52 din C. pen. poate fi atins prin stabilirea unei pedepse principale de 6 luni închisoare, iar cu privire la modalitatea de executare, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 861 alin. (1) lit. a) - c) C. pen., în sensul că pedeapsa aplicată este mai mică de 4 ani, inculpatul nu a fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an şi, ţinând seama de persoana inculpatului şi de comportamentul său după comiterea faptei - aşa cum rezultă şi din datele furnizate de serviciul de probaţiune prin referatul întocmit - s-a constatat că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat şi, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârşi infracţiuni. În cauză s-a făcut astfel aplicaţia dispoziţiilor art. 861 şi art. 862 din C. pen., privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, format din pedeapsa aplicată de 6 luni şi un termen de 2 ani; a art. 863 alin. (1) şi (2) C. pen., privind durata termenului de încercare şi măsurile de supraveghere dispuse faţă de inculpat. Instanţa de fond a respins acţiunile civile formulate de părţile vătămate V.C., B.P. şi B.I., deoarece nu s-a făcut dovada că părţile civile au suferit vreun prejudiciu material sau moral prin faptele comise de către inculpat; de asemenea, s-a luat act de împrejurarea că părţile vătămate M.A., G.L. şi N.O., au renunţat la pretenţiile civile.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel - în termen legal - atât Parchetul de pe lângă Înalta Curte se Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Mehedinţi cât şi inculpatul B.M.
D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Mehedinţi prin motivele scrise de apel a criticat sentinţa ca nelegală şi netemeinică deoarece în mod greşit instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice, iar pe fond solicitând condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 întrucât şi anterior modificării Legii nr. 678/2001 obligarea la cerşetorie ca modalitate de exploatare era sancţionată de această lege, în sensul art. 2 pct. 2 lit. b) din legea menţionată înţelegându-se prin exploatare ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire, lit. e) a aceluiaşi articol menţionând că efectuarea unor asemenea activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, constituie o formă de exploatare prin aservire în sensul textului de lege; s-a menţionat că diferenţa dintre infracţiunile de cerşetorie şi trafic de persoane constă atât sub aspectul laturii obiective cât şi a laturii subiective, iar din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul a profitat de gradul de redus de instrucţie şi situaţia financiară a părţilor vătămate pe care Ie-a indus în eroare în sensul că Ie-a promis că le va duce în Franţa şi că le va asigura locuri de muncă bine plătite; s-a solicitat condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de trafic de persoane pentru că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, al doilea motiv de apel referindu-se la omisiunea instanţei de fond de a dispune în baza art. 88 C. pen. deducerea perioadei reţinerii inculpatului de la data de 25 august 2011 la 26 august 2011.
Prin motivele scrise de apel inculpatul B.M. a solicitat admiterea apelului declarat precizând că în mod legal instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice în complicitate la cerşetorie întrucât părţile vătămate nu au fost induse în eroare, nu au fost sechestrate, ţinute în captivitate, iar actele de stare civilă se aflau la acestea, putând pleca oricând; s-a arătat instanţa de fond nu a dat relevanţă dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) solicitând aplicarea disp. art. 74, 76 C. pen. şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei în condiţiile art. 81 C. pen., invocând împrejurarea că acesta anterior acestei fapte desfăşura activităţi licite fiind angajat ca mecanic auto, este infractor primar, precum şi împrejurarea că părţile vătămate au fost de acord cu propunerea inculpatului de a merge în Franţa pentru a practica cerşetoria, încurajând activitatea infracţională a inculpatului.
Apelul declarat de Ministerul Public a fost apreciat ca fondat, iar apelul inculpatului s-a apreciat ca nefondat, şi au fost soluţionate ca atare, pentru următoarele considerente:
Verificând hotărârea apelată în baza actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei, s-a constatat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, având în vedere numai o parte din probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti. Numai împrejurarea că părţile vătămate, sau o parte dintre aceştia şi-au modificat declaraţiile în faţa instanţei de fond, fără a motiva această schimbare, nu a justificat soluţia instanţei de fond de schimbare a încadrării juridice.
Astfel, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen. probele nu au valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Din analiza dispoziţiei legale menţionate a rezultat că probele administrate în faza de urmărire penală au aceeaşi valoare cu probele administrate în faza cercetării judecătoreşti, că probele administrate în faza de urmărire penală se analizează coroborat cu cele administrate în faza cercetării judecătoreşti şi că scopul probelor, prevăzut în art. 62 C. proc. pen. constând în aflarea adevărului este identic pentru ambele faze ale procesului penal. Prin urmare, aşa cum a reţinut şi instanţa supremă, probele administrate în faza de urmărire penală nu servesc exclusiv pentru trimiterea în judecată a inculpatului, iar faptul că instanţa de judecată este obligată să verifice legalitatea probelor şi să stabilească utilitatea şi concludenţa acestora în cadrul cercetării judecătoreşti nu duce automat la concluzia eliminării probelor administrate în faza de urmărire penală. Înlăturarea ca valoare probatorie a probelor administrate în faza de urmărire penală, în speţă a declaraţiilor unor părţi vătămate, pe considerentul că în faza de cercetare judecătorească acestea şi le-au "nuanţat", fără a justifica această schimbare faţă de cele date în faza de urmărire penală, s-a reţinut că este cu totul neîntemeiată.
În raport de disp. art. 62 C. proc. pen., respectiv aflarea adevărului prin lămurirea cauzei sub toate aspectele, instanţa este obligată să analizeze şi raţiunile pentru care unele dintre părţile vătămate sau martori, după trecerea unui interval mai mare de la primele declaraţii date în faza de urmărire penală, şi-au schimbat aceste declaraţii. Instanţa de fond nu a motivat de ce a considerat că probele administrate în faza de cercetare judecătorească au o valoare probatorie superioară celor de la urmărirea penală, deşi acestea din urmă erau date după scurgerea unui interval mai scurt de la săvârşirea faptelor de către inculpat.
Astfel în faza de urmărire penală partea vătămată M.A. a declarat că în luna martie 2009, s-a întâlnit cu inculpatul, care în prezenţa tatălui părţii vătămate i-a promis acestuia că îi poate asigura un loc de muncă în Franţa, în agricultură pe o perioadă de circa trei luni, cu un salariu de 50 euro pe zi, fiind asigurate masa şi cazarea, însă în momentul în care a ajuns în Franţa a locuit circa o săptămână într-o parcare, actele de identitate fiind luate de către inculpat pentru a nu fugi, ulterior a fost cazat într-o locuinţă fără curent electric şi obligat de către inculpat să cerşească, banii obţinuţi fiind încasaţi de către acesta din urmă. Aspectele relatate de partea vătămată sunt confirmate şi de martorul M.R., care menţionează că, fiul său, partea vătămată i-a relatat că inculpatul I-a pus să cerşească iar banii obţinuţi erau însuşiţi de către inculpat, paşaportul părţii vătămate aflându-se de asemenea în posesia inculpatului până în momentul în care acesta a fost trimis în ţară de autorităţile franceze. Şi partea vătămată N.O. a declarat în faza de cercetare judecătorească că, în cursul anului 2009 inculpatul i-a spus că îi poate asigura un loc de muncă în Franţa la cules de mere, urmând să câştige 45 - 50 euro pe zi, fiind asigurate de asemenea în condiţii decente cazarea şi masa. Arată însă că, în momentul în care a ajuns în Franţa însoţit de inculpat, acesta i-a luat actul de identitate pentru a nu pleca, trei zile a dormit într-un autoturism iar apoi a fost trimis de inculpat să cerşească, banii obţinuţi fiind încasaţi de către acesta. Aceeaşi parte vătămată relatează că, întrucât fratele său G.L. a refuzat să îi dea inculpatului banii obţinuţi în urma cerşitului, acesta din urmă i-a luat cu forţa, lovindu-l. Partea vătămată B.I. a relatat că, prezintă anumite afecţiuni fiind internată de mai multe ori în Spitalul de Psihiatrie Drobeta-Turnu Severin, iar în anul 2009 inculpatul i-a promis acesteia şi concubinului său B.P. că le poate asigura locuri de muncă în Franţa la drumuri sau poduri, sau că pot obţine bani din cerşit. Le-a promis de asemenea că le va asigura cazare şi masă, astfel încât cei doi au fost de acord, însă în momentul în care au ajuns în Franţa, împreună cu alte persoane au fost conduse de inculpat cu autoturismul într-un oraş, li s-a agăţat un carton de gât şi li s-a cerut să cerşească, banii obţinuţi fiind însuşiţi în totalitate de către inculpat, care îi percheziţiona pentru a fi sigur că i-au dat toţi banii, iar în situaţia în care refuzau, erau ameninţaţi şi bătuţi de către inculpat. Partea vătămată a declarat că a fost ameninţată şi bătută de mai multe ori de către inculpat, care i-a spus că "îi vinde inima şi organele unor cetăţeni străini". Partea vătămată V.C. a declarat atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească împrejurările în care a fost racolată de inculpat care, la începutul anului 2009 i-a promis că îi va găsi de lucru în Franţa în agricultură, la cules de mere, unde urma să obţină 350 euro pe lună plus cazare şi masă. Întrucât inculpatul i-a spus că va avea grijă de el, partea vătămată şi părinţii săi au fost de acord ca acesta să plece în Franţa, unde însă a fost obligat de către inculpat să cerşească. Astfel inculpatul i-a pus un carton şi I-a obligat să stea în faţa unor magazine de dimineaţă până seara când îi lua toţi banii pe care îi obţinea, respectiv circa 50 euro pe zi, activitatea care s-a desfăşurat pe o durată de circa două luni. Partea vătămată menţionează că prezintă un handicap fizic la piciorul stâng.
Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei. Prin această infracţiune, care sub aspectul elementului material al laturii obiective, se realizează prin mai multe acţiuni alternative, trebuie să se urmărească un scop, şi anume exploatarea persoanei, victimă a traficului. Potrivit art. 2 pct. 2 din Legea nr. 678/2001, chiar şi anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 230/2010, prin exploatare se înţelegea, între altele, executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate. Deşi textul de lege menţionat mai sus a fost completat prin Legea nr. 230/2010 şi cu alte modalităţi de exploatare ale persoanei introducându-se literele c) şi d),şi anterior acestei modificări exploatarea unei persoane care era obligată să practice cerşetoria sau prostituţia a fost considerată de instanţa supremă ca făcând parte dintre modalităţile de exploatare ale persoanei în accepţiunea prev. de art. 2 pct. 2 din Legea nr. 678/2001.
În cauza de faţă din probele administrate a rezultat că în cursul anului 2009 inculpatul a recrutat şi a transportat prin înşelăciune persoanele vătămate, cărora Ie-a promis locuri de muncă în Franţa, în scopul exploatării acestora prin executarea unor munci, cu nerespectarea normelor legale privind salarizarea, sănătatea şi condiţiile de muncă, prin încălcarea unor libertăţi şi drepturi fundamentale. Ca mijloc de săvârşire a infracţiunii, inculpatul a folosit atât înşelăciunea cu prilejul recrutării, cât şi violenţa ulterior transportării părţilor vătămate în Franţa. Din actele dosarului a rezultat, cu certitudine, că toate părţile vătămate în momentul recrutării nu aveau un loc de muncă, erau lipsite de venituri iar o parte dintre acestea prezentau un handicap fizic sau psihic. Totodată, rezultă că încă de la început inculpatul a urmărit punerea părţilor vătămate într-o stare de dependenţă faţă de acesta, respectiv Ie-a asigurat transportul până în Franţa, cerându-le părţilor vătămate să acopere cheltuielile de transport, care aflându-se într-o ţară străină a cărei limbă nu o cunoşteau, fiind lipsite de acte de identitate aflate în posesia inculpatului, nu s-ar fi putut întreţine decât practicând cerşetoria pentru inculpatul apelant.
În consecinţă fapta inculpatului aşa cum a fost descrisă mai sus întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât inculpatul a săvârşit mai multe acte materiale la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, iar fiecare act în parte prezintă conţinutul aceleiaşi infracţiuni. Chiar dacă victimele şi-au dat consimţământul pentru a pleca în străinătate şi au acceptat ca inculpatul să achite cheltuielile necesare transportului, potrivit art. 16 din Legea nr. 678/2001, consimţământul victimei infracţiunii de trafic de persoane nu înlătură răspunderea penală a inculpatului. De asemenea, chiar dacă o parte dintre victimele traficate ar mai fi practicat anterior cerşetoria conform susţinerilor inculpatului, această împrejurare nu înlătură răspunderea penală a acestuia pentru infracţiunea de trafic de persoane, săvârşită în împrejurările menţionate mai sus. Reţinând vinovăţia inculpatului pentru infracţiunea de trafic de persoane, instanţa a dispus condamnarea acestuia iar la individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv faptul că o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în C. pen. în art. 52 alin. (1). S-a reţinut ca, pentru îndeplinirea funcţiilor care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii şi duratei atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii. Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, inculpatul trebuind să ştie că pe lângă drepturi are şi o serie de datorii, obligaţii, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în faţa societăţii. Instanţa de apel a apreciat că o pedeapsă de trei ani închisoare orientată de altfel către minimul special prevăzut de lege este în măsură să dea eficienţă atât împrejurărilor concrete ale comiterii faptei, cât şi aspectelor de circumstanţiere personală invocate de inculpat. În ceea ce priveşte modalitatea de executare la care a fost condamnat inculpatul, s-a constatat că, la stabilirea acestei modalităţi, instanţa a avut în vedere că, atingerea dublului scop, preventiv şi educativ al pedepsei, este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de o parte, şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte.
Faţă de circumstanţele reale ale comiterii infracţiunii dar şi datele favorabile ce caracterizează persoana inculpatului care este infractor primar, instanţa a apreciat că scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi atins chiar şi fără executarea acesteia, însă contrar solicitării apelantului inculpat, în condiţiile art. 861 C. pen., aşadar a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, întrucât s-a reţinut că există elemente ce justifică aprecierea că este necesar să fie dispusă o măsură specială în legătură cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, elemente care demonstrează că inculpatul se va îndrepta pe viitor numai în condiţiile unei suspendări supravegheate cu respectarea obligaţiilor stabilite de lege.
Criticile formulate de apelantul inculpat s-au apreciat a fi nefondate şi nu s-a impus aplicarea disp. art. 74, 76 C. pen. cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege întrucât recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Ori "conduita bună" în sensul art. 74 lit. a) C. pen. nu se reduce în mod exclusiv la absenţa antecedentelor penale, cu atât mai mult cu cât acesta nu a recunoscut fapta săvârşită şi cu atât mai mult nu a regretat-o. În raport de aceste considerente, s-a admis apelul declarat de parchet, s-a desfiinţat în parte sentinţa sub aspectul laturii penale, s-au înlăturat dispoz. art. 334 C. proc. pen. iar în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare. S-a menţinut aplicarea dispoz. art. 861 şi urm. C. pen., termenul de încercare fiind compus din durata pedepsei, la care s-a adăugat un interval de 2 ani, respectiv 5 ani. S-a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen., urmând a se prezenta la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi la datele care vor fi fixate de acest serviciu. (cu consecinţa înlăturării dispoziţiei primei instanţe în sensul prezentării inculpatului trimestrial la Serviciul de Probaţiune, întrucât la art. 4 din Regulamentul de aplicare al Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal se arată că, supravegherea modului în care persoana condamnată îndeplineşte măsurile sau execută obligaţiile impuse de instanţă în sarcina acesteia, se exercită conform planului de supraveghere prin întrevederi stabilite la sediul Serviciului de Probaţiune, acesta din urmă fiind cel care întocmeşte planul de supraveghere, care poate fi revizuit în funcţie de situaţia persoanei condamnate). Apelul parchetului s-a reţinut că este fondat şi sub aspectul criticii vizând omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra perioadei deducerii, astfel încât, întrucât din actele dosarului a rezultat că inculpatul a fost reţinut de la 25 august 2011 la 26 august 2011, conform Ordonanţei de reţinere nr. 31 de la 25 august 2011, în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore. Constatându-se legalitatea şi temeinicia celorlalte rezolvări juridice ale cauzei dispuse de instanţa de fond, inclusiv cele cu privire la latura civilă a cauzei, cu privire la care nu s-au formulat critici de către parchet iar părţile vătămate nu au formulat apel, s-au menţinut celelalte dispoziţii din sentinţă, iar apelul inculpatului a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.M.
La termenul din data de 8 mai 2013, recurentul inculpat, prezent la instanţa de recurs, aflat în stare de libertate şi asistat de apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat ca instanţa să ia act de retragerea recursului.
Înalta Curte, faţă de poziţia inculpatului ce reprezintă manifestarea sa de voinţă expresă şi neechivocă, în baza art. 3854 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen., va lua act de retragerea recursului declarat de recurentul inculpat B.M. împotriva Deciziei penale nr. 370 din 05 decembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de declaraţia de retragere a recursului formulat de inculpatul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 370 din 05 decembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1552/2013. Penal. Nerespectarea regimului... | ICCJ. Decizia nr. 1556/2013. Penal → |
|---|
