ICCJ. Decizia nr. 1552/2013. Penal. Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (art. 279 C.p., Legea 295/2004). Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1552/2013
Dosar nr. 876/103/2012
Şedinţa publică din 08 mai 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 98/P/15 octombrie 2012 a Tribunalului Neamţ,
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 271 din Legea nr. 86/2006 în infracţiunea prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul U.I. pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la o asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003.
A fost condamnat inculpatul U.I., la pedepsele de:
- 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor prevăzute de art. 279 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen.;
- 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu arme, prevăzută de art. 138 din Legea nr. 295/2004, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. s-a constatat că infracţiunile sunt în concurs real şi În baza art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare.
În condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii.
În temeiul art. 82 C. pen., s-a fixat termen de încercare de 3 ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., referitoare la revocarea suspendării condiţionate, în cazul comiterii unei noi infracţiuni.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să achite statului suma de 1.500 RON, cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut:
Sub numărul 876/103 din 22 februarie 2012 a fost înregistrat la instanţă rechizitoriul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul teritorial Neamţ, prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului U.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la o asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, complicitate la contrabandă calificată prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 271 din Legea nr. 86/2006 şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prevăzută de art. 138 din Legea nr. 295/2004 cu referire la art. 279 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin rechizitoriul sus menţionat s-a dispus trimiterea în judecată şi a inculpaţilor A.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 271 din Legea nr. 86/2006, şi de art. 138 din Legea nr. 295/2004 cu referire la art. 279 C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., C.F.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 271 din Legea nr. 86/2006 şi art. 138 din Legea nr. 295/2004 cu referire la art. 279 C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., U.D. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 271 din Legea nr. 86/2006 şi art. 138 din Legea nr. 295/2004 cu referire la art. 279 C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen. şi L.O.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 271 din Legea nr. 86/2006 şi art. 138 din Legea nr. 295/2004 cu referire la art. 279 C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Întrucât inculpaţii sus menţionaţi au înţeles să uzeze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., prin Sentinţa penală nr. 26/P din 29 februarie 2012 a Tribunalului Neamţ s-a dispus disjungerea cauzei faţă de inculpatul U.I. şi condamnarea celorlalţi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.
În prezenta cauză, în cursul cercetării judecătoreşti a fost audiat inculpatul, precum şi martorii U.D., L.O.M., C.F.C., U.M. şi martorul sub acoperire A.D. Întrucât martorul M.C. nu a putut fi audiat în instanţă, fiind plecat din ţară, în temeiul art. 329 C. proc. pen. s-a dat citire declaraţiei date de acesta în cursul urmăririi penale.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, respectiv procesul-verbal de sesizare din oficiu, ordonanţele de autorizare a investigatorilor, procesele-verbale încheiate de investigatori, Rapoartele balistice nr. 189991/2011 şi nr. 190386/2011, procesul-verbal de prindere a inculpaţilor în flagrant, cu planşă fotografică, procesele-verbale de percheziţie şi de redare a convorbirilor telefonice ale inculpaţilor, declaraţiile martorilor şi ale inculpaţilor, considerentele Sentinţei penale nr. 26/P din 29 februarie 2012 a Tribunalului Neamţ, instanţa a reţinut următoarele:
La începutul anului 2006 condamnaţii A.A. şi U.D. s-au cunoscut în Italia, regiunea Milano, unde amândoi comiteau furturi.
La data de 09 februarie 2006 A.A. împreună cu U.D. au comis o spargere în localitatea Assago, provincia Milano, regiunea Lombardia de unde au sustras două puşti de vânătoare marca „B", două pistoale marca „BR", 150 cartuşe de diverse calibre, ceasuri şi bijuterii. După comiterea faptei, U.D. a primit două arme de vânătoare iar restul bunurilor au fost păstrate de către A.A.. Cei doi au introdus armele, muniţia şi celelalte bunuri în ţară, fără a respecta regimul vamal.
La începutul anului 2006 condamnatul A.A. a trimis cele două pistoale fratelui său, prin intermediul unui colet expediat din Italia iar condamnatul U.D. a trimis cele două arme de vânătoare şi mai multe cartuşe tatălui său, prin intermediul unui colet.
După circa 2 săptămâni L.O.M. văzând că în coletul respectiv sunt arme l-a contactat pe fratele său şi i-a spus că-i este frică să le ţină la domiciliu. A.A. l-a contactat pe C.F.C. şi i-a cerut să se deplaseze la domiciliul său pentru a lua cele două pistoale şi să le ţină până va reveni el în ţară, lucru pe care acesta l-a făcut. Tot în acea perioadă A.A. l-a trimis pe fratele său la domiciliul condamnatului U.D., care locuia împreună cu tatăl său, inculpatul U.I., pentru a ridica o armă de vânătoare care ulterior a fost predată pentru păstrare condamnatului C.F.C.
Condamnatul U.D. a ascuns a doua armă de vânătoare la domiciliul său, în comuna Oţeleni, sat Oţeleni, judeţul Iaşi şi în mod repetat a folosit-o pentru vânătoare sau trageri la ţinte fixe. În cursul lunii iunie 2011 condamnatul a început să caute un cumpărător pentru arma menţionată. La data de 22 iunie 2011 D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamţ a fost sesizat cu privire la faptul că U.D. cât şi alte persoane necunoscute au introdus în ţară, fără drept, mai multe arme de foc pe care intenţionau să le comercializeze cu sume cuprinse între 400 - 500 euro bucata. Pentru probarea activităţii infracţionale în cauză a fost autorizat investigatorul sub acoperire în vederea procurării de arme şi a muniţiei aferente.
La data de 22 iunie 2011 investigatorul l-a contactat pe U.D. şi a negociat cumpărarea unei arme. Cei doi s-au întâlnit în cursul dimineţii pe raza municipiului Roman şi după ce au discutat cu privire la armă, provenienţa acesteia, starea de funcţionare, au stabilit să încheie tranzacţia contra suinei de 500 euro. În cursul negocierilor purtate, condamnatul U.D. i-a explicat investigatorului că tatăl său a folosit arma pentru a vâna iepuri, aspect ce rezultă din convorbirea purtată de U.D. cu investigatorul la data de 22 iunie 2011 ora 9. Faptul că inculpatul a folosit arma rezultă şi din convorbirea purtată de U.D. cu numiţii Ovidiu şi Dan, la data de 22 iunie 2011, între orele 1725 şi 1739, convorbire în care acesta a relatat că tatălui său îi pare rău că vinde arma şi că, inculpatul a tras cu ea şi dintr-o maşină aflată în mers.
În cursul aceleiaşi zile, condamnatul U.D. l-a sunat pe inculpatul U.I. să pregătească arma, să o şteargă, după care s-a deplasat la domiciliul său, a luat arma şi a vândut-o investigatorului cu suma menţionată. Acest aspect rezultă din convorbirea telefonică avută de condamnatul U.D. cu mama sa la data de 22 iunie 2011, ora 17:42. Din Raportul balistic nr. 189991/2011 rezultă că arma este confecţionată industrial iar pe corpul acesteia se pun în evidenţă următoarele inscripţii „V. B S.p.a. Made în Italy, seria 184521", este în stare de funcţionare iar pe partea interioară a ţevilor au fost evidenţiate urme de materie cu aspect de funingine şi pulbere arsă.
La data de 06 iulie 2011 investigatorul s-a întâlnit cu U.D. pe raza municipiului Roman, judeţul Neamţ şi a cumpărat de la acesta o cutie cu 26 de cartuşe din care 5 buc. proveneau din Italia. Din examinarea muniţiei achiziţionată de la inculpat rezultă că aceasta este letală.
Pe parcursul procesului penal inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, susţinând că a primit la domiciliul său, în urmă cu 3 - 4 ani un colet, expediat de fiul său din Italia, însă nu ştia ce conţine, nu l-a desfăcut şi, la scurt timp a predat coletul unei alte persoane. De asemenea, a susţinut că a avut o discuţie cu U.D. cu privire la vânzarea unei arme, însă era vorba de o armă cu aer comprimat, adusă de nora sa din Italia.
În dovedirea susţinerilor sale inculpatul a solicitat audierea martorilor U.M., U.D., A.A., L.O.M., C.F.C. şi a investigatorului sub acoperire A.D.
Din declaraţia martorului U.D. rezultă că acesta, în perioada în care se afla în Italia, a trimis mai multe colete tatălui său, în unul din acesta fiind şi cele două arme. Martorul a susţinut că tatăl său nu desfăcea coletele, deşi în ele se aflau şi produse alimentare şi, în aceste condiţii, nu a cunoscut despre existenţa armelor.
Susţinerile martorului U.D. au fost contrazise de declaraţia martorei U.M., soţia inculpatului, care a declarat că toate pachetele pe care le primeau de la fiul lor erau desfăcute, afirmând, în mod nereal, că nu au primit niciodată arme.
Mai mult decât atât, martorul L.O.M., care a mers la domiciliul inculpatului U.I., a precizat că a preluat de la acesta un singur colet, în care a găsit o armă. În aceste condiţii, susţinerile inculpatului că ar fi primit un colet, care nu ştia ce conţine şi pe care l-a predat martorului, sunt nefondate, întrucât, aşa cum a declarat U.D., ambele arme au fost trimise într-un singur colet. Dacă ar fi real faptul că inculpatul nu a desfăcut coletul şi nu ştia ce se află în el, ar fi trebuit ca ambele arme să fie preluate de martor şi nu numai una.
De asemenea, martorul U.D. a susţinut că a afirmat faţă de investigator că tatăl său a folosit arma, deşi acest lucru era nereal, pentru a-l convinge pe cumpărător că arma este funcţională. Şi aceste susţineri sunt nereale, în condiţiile în care, aşa cum s-a reţinut anterior, U.D. nu a făcut aceste afirmaţii doar faţă de investigatorul sub acoperire, ci şi faţă de alte persoane, respectiv cele identificate cu numele de L.O.M. şi D.
Nefondate sunt şi susţinerile inculpatului, confirmate de soţia şi de fiul său, că în discuţia telefonică avută cu U.M., U.D. a solicitat să fie curăţată arma cu aer comprimat, în condiţiile în care, în negocierile purtate cu investigatorul sub acoperire, nu a fost nici un moment vorba de cumpărarea unei alte arme, decât cea de vânătoare.
Raportat la probele menţionate, susţinerile inculpatului referitoare la nevinovăţia sa cu privire la deţinerea cu bună ştiinţă a armei la domiciliul său, sunt ne fondate.
Prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut că inculpatul a comis şi infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, întrucât a aderat la o grupare ce avea ca scop introducerea pe teritoriul ţării a unor arme letale fără respectarea formalităţilor vamale. În cauză nu s-a putut reţine săvârşirea acestei infracţiuni de inculpatul U.I., în condiţiile în care acesta nu îi cunoştea pe ceilalţi inculpaţi implicaţi în cauză, cu excepţia fiului său, U.D., nu a existat nicio înţelegere între el şi ceilalţi inculpaţi cu privire la săvârşirea de infracţiuni.
Pentru existenţa infracţiunii menţionate este necesar să existe o organizare a grupului, reguli de acţionare, o ierarhie a membrilor grupului şi o repartizare a rolului între aceştia, or, în cauză nu s-a făcut dovada implicării inculpatului în structura grupului. în consecinţă, având în vedere faptul că primirea armelor de inculpat şi predarea uneia dintre acestea unei alte persoane s-a făcut fără existenţa unei înţelegeri prealabile cu ceilalţi membri ai grupului, s-a apreciat că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, motiv pentru care, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei de complicitate la contrabandă calificată prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 271 din Legea nr. 86/2006, instanţa a constatat că, potrivit art. 271 din Legea nr. 86/2006, constituie infracţiunea de contrabandă calificată, introducerea în ţară sau scoaterea din ţară, tară drept, de arme. Or, din probele administrate, nu rezultă că inculpatul ar fi purtat vreo discuţie cu fiul său, U.D., cu privire la introducerea armelor în ţară, sau că l-ar fi ajutat în vreun mod pe acesta să aducă arme în România. Singurul lucru cert este că inculpatul, după ce a primit coletul în care se aflau armele l-a desfăcut, a aflat ce conţine, a predat una din arme martorului L.O.M., iar pe cealaltă a păstrat-o la domiciliu.
În aceste condiţii, instanţa a apreciat că fapta inculpatului de a deţine la domiciliu său arma de vânătoare, pe care ulterior fiul său, U.D. a vândut-o, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 271 din Legea nr. 86/2006, ci ale infracţiunii prevăzute de art. 279 alin. (1) C. pen., motiv pentru care, în temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice.
De asemenea, fapta inculpatului de a primi armele trimise de fiul său, de a preda o armă martorului L.O.M. şi de a folosi arma rămasă la el, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu arme sau muniţii, prevăzută de art. 138 din Legea nr. 295/2004.
În baza acestor texte de lege şi a dispoziţiilor art. 345 C. proc. pen., instanţa a aplicat inculpatului câte o pedeapsă, la individualizarea cărora s-au avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptelor, rezultat din modalitatea de comitere - pe fondul ajutorului acordat fiului său pentru efectuarea de operaţiuni cu arme letale -precum şi persoana inculpatului, care are o bună conduită în comunitate. întrucât inculpatul nu are antecedente penale, a avut anterior o activitate profesională ireproşabilă, în prezent fiind pensionar instanţa a reţinut în favoarea sa circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., urmând a se coborî pedepsele sub minimul special prevăzut de lege.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. s-a constatat că infracţiunile sunt în concurs real şi, În baza art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea.
În condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În cauză nu s-a impus interzicerea dreptului de a vota, întrucât interzicerea acestui drept contravine art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea din 30 martie 2004 privind cauza Hirst contra Marii Britanii. În motivarea acestei hotărâri s-a reţinut că, indiferent de durata pedepsei şi de natura infracţiunii care a atras-o, nu se justifică excluderea celor condamnaţi din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nicio legătură între interdicţia votului şi scopul pedepsei, de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni şi de a asigura reinserţia socială a infractorilor.
Având în vedere că prin interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen. s-ar aduce atingere vieţii private şi de familie, fapt ce ar contraveni Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în cauză nu s-a impus aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. cu privire la drepturile părinteşti.
Întrucât la comiterea infracţiunii inculpatul nu s-a folosit de nicio calitate în comiterea infracţiunii, nu s-a impus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.
Raportat la lipsa antecedentelor penale a inculpatului, la vârsta sa, instanţa a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia, astfel că s-a dispus, În baza art. 81 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii.
În temeiul art. 82 C. pen. s-a fixat termen de încercare şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea suspendării condiţionate.
Ca o consecinţă a condamnării, În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză. împotriva sentinţei penale mai sus menţionate a declarat apel în termen legal inculpatul U.V.I. pentru netemeinicie invocând nevinovăţia, motivele de apel fiind detaliate în considerentele prezentei decizii penale.
Prin Decizia penală nr. 3 din 08 ianuarie 2013 Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie a admis apelul declarat de inculpatul U.V.I. împotriva Sentinţei penale nr. 98/P/15 octombrie 2012 a Tribunalului Neamţ.
A dispus desfiinţarea în parte a sentinţei penale mai sus menţionate, cu privire la încadrarea juridică dată infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu arme, la aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen. şi a art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.
A reţinut cauza spre rejudecare şi în fond:
A dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 295/2004, republicată, în art. 139 alin. (1) din Legea nr. 295/2004, republicată, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen. şi în consecinţă, a menţinut cuantumul pedepsei aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 139 alin. (1) din Legea nr. 295/2004, republicată cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia.
Analizând sentinţa penală atât sub aspectul motivelor de apel invocate dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept existente, în virtutea caracterului devolutiv al apelului prevăzut de art. 371 C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul declarat este întemeiat dar sub alte aspecte decât cele înfăţişate pentru considerentele ce se vor dezvolta în continuare.
În sarcina inculpatului U.I., s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de aderare la o asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, complicitate la contrabandă calificată prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 271 din Legea nr. 86/2006 şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prevăzută de art. 138 din Legea nr. 295/2004 cu referire la art. 279 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prima instanţă a apreciat că nu se poate reţine în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 în condiţiile în care acesta nu îi cunoştea pe ceilalţi inculpaţi implicaţi în cauză, cu excepţia fiului său, U.D. şi nu a existat nicio înţelegere între el şi ceilalţi inculpaţi cu privire la săvârşirea de infracţiuni, reţinând astfel că pentru existenţa infracţiunii menţionate este necesar să existe o organizare a grupului, reguli de acţionare, o ierarhie a membrilor grupului şi o repartizare a rolului între aceştia, or, în cauză nu s-a făcut dovada implicării inculpatului în structura grupului, primirea armelor de inculpat şi predarea uneia dintre acestea unei alte persoane s-a făcut fără existenţa unei înţelegeri prealabile cu ceilalţi membri ai grupului.
Instanţa de fond a motivat soluţia de achitare a inculpatului pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. art. 8 din Legea nr. 39/2003 referindu-se însă la caracteristicile şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 7 din Lega nr. 39/2003.
Deşi prezintă aceleaşi caracteristici, legale, între infracţiunile mai sus menţionate există elemente de distincţie sub aspectul laturii obiective.
Infracţiunea reglementată de art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu prevede nicio condiţie esenţială pentru realizarea acesteia, fiind suficientă producerea acţiunilor incriminate. Fapta prezintă pericol social prin însăşi realizarea acţiunii de iniţiere, constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat, fără producerea unei urmări sau a unui scop special.
În cazul infracţiunii prevăzute de art. 8 din aceeaşi lege, norma de incriminare prevede o condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii, respectiv iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea unui grup să aibă în vedere săvârşirea de infracţiuni. Aşadar, în acest caz nu se cere ca grupul să fie organizat, ci doar ca acest grup să aibă drept scop comiterea de infracţiuni.
Un alt element de distincţie în cazul celor două infracţiuni reglementate de Legea nr. 39/2003 se regăseşte sub aspectul laturii subiective. Infracţiunea prev. la art. 7 din lege poate fi comisă numai cu intenţie directă, în timp ce, în cazul infracţiuni reglementate de art. 8 din lege, aceasta poate fi comisă cu intenţie directă, dar şi indirectă, calificată prin scop, şi anume săvârşirea de infracţiuni.
De asemenea, pentru existenţa grupului infracţional organizat reglementat de art. 7 Legea nr. 39/2003 sunt necesare a fi îndeplinite mai multe condiţii intrinseci: organizarea grupului, reguli de acţiune, o ierarhie a membrilor şi repartizarea rolurilor acestora, iar în prezenta cauză prin conduita sa infracţională inculpatul a deţinut în deplină cunoştinţă la domiciliul său arma primită în colet de la fiul său şi a sprijinit grupul infracţional prin ajutorul dat acestuia pentru comiterea de infracţiuni, respectiv pentru comercializarea frauduloasă a armei în data de 22 iunie 2011.
Aşa cum s-a reţinut şi în considerentele hotărârii atacate, la data de 22 iunie 2011 investigatorul l-a contactat pe U.D., fiul inculpatului, şi a negociat cumpărarea unei arme. Cei doi s-au întâlnit în cursul dimineţii pe raza municipiului Roman şi după ce au discutat cu privire la armă, provenienţa acesteia, starea de funcţionare, au stabilit să încheie tranzacţia contra sumei de 500 euro. În cursul negocierilor purtate, convorbiri înregistrate autorizat, condamnatul U.D. i-a explicat investigatorului că tatăl său a folosit arma la vânătoare şi chiar că ar şi fi tras cu ea dintr-o maşină aflată în mers.
În cursul aceleiaşi zile, condamnatul U.D. l-a sunat pe inculpatul U.I. să pregătească arma, să o cureţe, (aspect care confirmă „implicarea" inculpatului în conduita infracţională a grupului, neavând relevanţă cât de multe informaţii avea despre identitatea celorlalţi membri ai grupării aşa cum se reţine în considerentele hotărârii atacate), după care s-a deplasat la domiciliul său, a luat arma şi a vândut-o investigatorului cu suma menţionată (acest aspect rezultă din convorbirea telefonică avută de condamnatul U.D. cu mama sa la data de 22 iunie 2011, ora 17:00).
În aceste condiţii este de observat că sub aspectul temeiniciei soluţiei pronunţate pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, hotărârea pronunţată comportă critici de nelegalitate, însă această nelegalitate nu poate fi înlăturată în apelul declarat doar de inculpat, pentru ca prin condamnarea inculpatului să nu se aducă atingere principiului neagravării situaţiei inculpatului în propria cale de atac prevăzută la art. 372 C. proc. pen.
Cu privire la celelalte motive de apel invocate, respectiv lipsa vinovăţiei în comiterea faptelor de complicitate la contrabandă calificată şi nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor instanţa de apel a constatat că niciuna dintre criticile formulate nu este întemeiată. Probele administrate în cauză, transcrierea convorbirilor telefonice efectuate, declaraţiile de recunoaştere a faptelor, depoziţii date de membrii grupării în cauza disjunsă, au confirmat împrejurarea că inculpatul a primit în colet cele două arme letale expediate, nelegal şi cu nerespectarea regimului vamal, prin coletul trimis de fiul sau, a deţinut şi folosit aceste arme letale la vânătoare şi respectiv, a pregătit arma pentru a fi valorificată ilegal în data de 22 iunie 2011.
Nu se poate vorbi în aceste condiţii de lipsa intenţiei infracţionale în săvârşirea actelor infracţionale pentru că faptele comise de inculpat s-au materializat în infracţiuni descrise prin actul de inculpare, amplu dezvoltate şi în considerentele sentinţei penale mai sus menţionate, considerente însuşite în totalitate de instanţa de control judiciar şi întrunesc elementele constitutive ale faptelor de complicitate la contrabandă calificată şi nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.
Hotărârea primei instanţei comportă însă critici sub aspectul omisiunii aplicării legii penale mai favorabile. Pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru infracţiunea comisă este nelegală, sub limita pe care o stabileşte textul art. 139 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 aşa cum a fost modificată şi republicată
Art. 138 din Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor şi muniţiilor, în reglementarea actuală prevede o pedeapsă de 2 ani închisoare, însă conţinutul laturii obiective a infracţiunii de operaţiuni fără drept cu dispozitive interzise îşi are corespondent în noua reglementare a legii menţionate la art. 139 alin. (1) C. pen., text de lege care sancţionează fapta cu o pedeapsă cuprinsă între 1 an şi 5 ani închisoare.
Efectuarea oricăror operaţiuni cu arme sau muniţii, fără drept constituia la data comiterii faptelor infracţiune, şi era sancţionată potrivit art. 279 alin. (l) C. pen. cu o pedeapsă cuprinsă între 2 ani la 8 ani închisoare, împrejurare în care urmează să se constate că noua reglementare a legii prevede o pedeapsă mai blândă decât în vechea reglementare a legii privind regimul armelor şi muniţiilor.
Aşadar, reţinând că potrivit art. 13 alin. (1) C. pen. în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă, Curtea a făcut aplicarea în cauză a prevederilor legale mai favorabile.
Potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul acesteia fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităţilor fiecărui individ şi raţională, să fie adecvată şi proporţională cu gravitatea faptelor comise.
În cauză se impune a avea în vedere gravitatea faptelor comise în concurs real şi conduita nesinceră a inculpatului pe parcursul procesului.
Este adevărat că inculpatul nu este obligat să recunoască săvârşirea infracţiunii, legea conferindu-i potrivit art. 70 alin. (2) C. proc. pen. „dreptul la tăcere", respectiv dreptul de a nu face nici o declaraţie, însă în măsura în care inculpatul este de acord să dea declaraţii, potrivit aceluiaşi text legal, ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa. Astfel, comportarea nesinceră în cursul procesului penal, fără a fi reglementată ca o circumstanţă agravantă, poate fi de natură a influenţa pedeapsa aplicată prin prisma criteriului prevăzut de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) „persoana infractorului". Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prima instanţă a efectuat o analiză şi evaluare completă a circumstanţelor personale ale inculpatului, a condiţiilor producerii faptei şi consecinţele acesteia.
Mai trebuie avut în vedere că în urma individualizării judiciare a pedepsei potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa aplicată trebuie să aibă un cuantum care să realizeze şi funcţia preventivă - educativă, în contextul în care infracţiunea a fost săvârşită şi al caracterului de fenomen dobândit de acest tip de infracţiuni în ultima perioadă de timp. Infracţiunile de contrabandă calificată aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalităţii organizate, iar diminuarea excesivă a pedepsei pentru autorul unei asemenea infracţiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lui şi a altora la săvârşirea unor fapte similare şi cu scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei şi, în plus, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău, pe motiv că pentru fapta prevăzută în art. 139 alin. (1) din Legea nr. 295/2004, republicată, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 1 an şi 5 ani închisoare, iar instanţa a reţinut în favoarea inculpatului, U.V.I., circumstanţele atenuante prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., situaţie în care coborârea pedepsei principale sub minimul special era obligatorie.
Pentru aceste considerente, în art. 38515 lit. d) C. proc. pen., Ministerul Public a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a Deciziei penale recurate şi, în rejudecare, pronunţarea unei hotărârii legale.
Reprezentantul Ministerului Public a invocat oral, în principal şi un alt motiv de casare a deciziei recurate independent de motivele depuse în scris, arătând că, deşi la instanţa de fond s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei din infracţiunea de complicitate la săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 271 din Legea nr. 86/2006 în infracţiunea prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen., instanţa de apel a analizat sentinţa sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 271 din Legea nr. 86/2006.
Faţă de aceste aspecte, a solicitat casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la instanţa de apel.
În subsidiar a susţinut şi critica invocată în scris în motivele de recurs, care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte, analizând hotărârea din perspectiva motivelor şi cazurilor de casare invocate, apreciază calea de atac declarată ca fiind fondată pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că, în conformitate cu art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătate în actul de sesizare. Obiectul judecăţii, care este în acelaşi timp obiectul învestirii, este determinat de cuprinsul actului de sesizare.
Potrivit art. 263 alin. (1) C. proc. pen., rechizitoriul sau actul de sesizare precizează fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă fapta reţinută în sarcina inculpatului, încadrarea juridică, probele pe care se bazează învinuirea, precum şi dispoziţia de trimitere în judecată.
Conform art. 345 C. proc. pen., instanţa hotărăşte prin sentinţă asupra învinuirii aduse inculpatului.
Potrivit art. 334 C. proc. pen., instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 271 din Legea nr. 86/2006 în infracţiunea prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen., text În baza căruia l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., menţionând clar considerentele ce au impus această caracterizare în drept.
Instanţa de apel nu a observat sau a ignorat această schimbare intervenită în caracterizarea infracţiunii de contrabandă calificată, susţinând în considerentele deciziei încadrarea juridică din rechizitoriu, însă fără a modifica soluţia instanţei de fond.
Această analiză a instanţei de apel conduce la o încălcare a normelor referitoare la sesizarea instanţei de control judiciar, cenzura purtând în apel asupra altei infracţiuni decât cea pentru care s-a pronunţat soluţia de condamnare.
În aceste condiţii hotărârea pronunţată cu ignorarea limitelor învestirii este lovită de nulitate absolută, potrivit art. 172 alin. (2) teza referitoare la sesizarea instanţei, aspect ce impune reluarea judecăţii de către instanţa de apel. Se vor menţine actele îndeplinite în faţa instanţei de apel până la data de 08 ianuarie 2013, deoarece nulitatea vizează exclusiv hotărârea pronunţată.
În rejudecare instanţa de apel va avea în vedere şi nulitatea invocată în motivele de recurs scrise ale Ministerului Public şi faptul că recursul a fost declarat în favoarea inculpatului, urmând a fi aplicat, în rejudecare, principiul non reformaţi o în pejus.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, În baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău împotriva Deciziei penale nr. 3 din 08 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, privind pe intimatul inculpat U.I., va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de inculpat împotriva Sentinţei penale nr. 98/P din 15 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Neamţ, la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Bacău.
Va menţine actele îndeplinite în faţa instanţei de apel până la data de 08 ianuarie 2013.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Ministerul Public vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul în sumă de 200 RON, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat U.I., se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău împotriva Deciziei penale nr. 3 din 08 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, privind pe intimatul inculpat U.I.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de inculpatul U.I. împotriva Sentinţei penale nr. 98/P din 15 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Neamţ, aceleiaşi instanţe, respectiv Curţii de Apel Bacău.
Menţine actele îndeplinite în faţa instanţei de apel până la 08 ianuarie 2013.
Onorariul în sumă de 200 RON cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat U.I., se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 08 mai 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 1550/2013. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 1554/2013. Penal. Cerşetoria (art. 326 C.p.).... → |
---|