ICCJ. Decizia nr. 1510/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1510/2013
Dosar nr. 1214/1/2013
Şedinţa publică din 2 mai 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentin ţa penală nr. 241 din 5 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din tentativă la infracţiunea de omor calificat în aceea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., iar în baza art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.C., la pedeapsa închisorii de 7 ani şi 6 luni şi în baza art. 65, 66 C. pen. s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
Prin aceea şi sentinţă i-au fost aplicate inculpatului dispoziţiile art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. s-a computat din durata pedepsei aplicate reţinerea şi arestarea preventivă din 14 octombrie 2011 la zi.
Potrivit prevederilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a men ţinut starea de arest a inculpatului.
S-a luat act c ă partea vătămată C.L., nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1373,670 RON reprezent ând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate C.L., către Spitalul Judeţean de Urgenţă T.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea cuţitului cu o lungime de 12 cm, lamă cu lungimea de 9 cm, lăţime 2 cm şi vârf ascuţit, folosit de inculpat la comiterea faptei.
Pentru a pronun ţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 577/P/2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a trimis în judecată, în stare de arest preventiv pe inculpatul M.C., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.
În actul de acuzare s-a reţinut că în noaptea de 14 octombrie 2011 în barul „V.” din localitatea G. inculpatul prin aplicarea unei lovituri cu cuţitul în zona abdominală a cauzat părţii vătămate C.L. leziuni ce au necesitat pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale, punându-i viaţa în primejdie, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.
Fapta astfel descris ă şi încadrată în dispoziţiile legale mai sus arătate, au fost stabilite de organul de urmărire penală prin proces-verbal de sesizare, proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţii martori, declaraţie parte vătămată, planşe fotografice, raport de expertiză medico-legală din 14 octombrie 2011, proces-verbal de ridicare a maieului de culoare albă, cu care inculpatul se alia îmbrăcat, împreună cu planşa foto, proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, fişă cazier judiciar.
Cu privire la pozi ţia procesuală a inculpatului, actul de acuzare menţionează că acesta iniţial a uzat de dreptul la tăcere refuzând să facă orice declaraţie referitoare la acuzaţiile ce i se aduc, fiind reţinut pe timp de 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, din 14 octombrie 2011, măsură men ţinută pe tot parcursul cercetării judecătoreşti, prin respingerea recursurilor formulate de inculpat de către Curtea de Apel Ploieşti.
În cursul cercetării judecătoreşti, fiind audiat, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, arătând la un moment dat, partea vătămată a avut un incident cu numitul B. şi cu C. şi a văzut când C. l-a lovit pe partea vătămată cu un scaun, iar M. a scos un cuţit şi l-a lovit pe partea vătămată. El a intervenit în incident în momentul în care M. l-a lovit pe partea vătămată cu cuţitul şi l-a prins cu mâna dreaptă, însă partea vătămată fusese înţepată, i-a luat cuţitul, a pus mâna pe lamă şi s-a tăiat şi el la mână, după care l-a aruncat. A mai precizat că nu a săvârşit el fapta, însă a fost luat de organele de poliţie întrucât este recidivist.
Curtea de Apel Ploie şti, prin decizia penală nr. 23 din 4 februarie 2013, a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul M.C., în prezent aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinţei penale nr. 241 din 5 iulie 2012 a Tribunalului Dâmboviţa, deducând din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 14 octombrie 2011 la zi şi menţinând starea de arest a inculpatului, însuşindu-şi argumentaţia instanţei de fond.
Împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs inculpatul M.C. solicitând admiterea acestuia şi redozarea pedepsei aplicate, în raport de declaraţia sa de recunoaştere dată astăzi în faţa instanţei, dorind aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., urmând a se aprecia în raport de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi de împrejurarea că partea vătămată a provocat iniţial incidentul, iar el a intervenit pentru a aplana conflictul, lovind victima după cum a recunoscut astăzi.
A mai solicitat a se avea în vedere circumstanţele sale personale, în sensul că are o familie cu 5 copii minori în întreţinere, iar soţia nu are venituri şi trăieşte dintr-un ajutor social.
Recursul este nefondat.
Analiz ând hotărârile pronunţate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în faţa instanţei de recurs inculpatul a arătat că recunoaşte fapta aşa cum a fost reţinută în rechizitoriu, însă fără a avea intenţia de a omorî partea vătămată şi fără a realiza gravitatea celor întâmplate, astfel după cum este consemnat în declaraţia acestuia din prezenta cauză.
În raport de modific ările legislative intervenite prin art. XI din O.U.G. nr. 121 din 22 decembrie 2011, în sensul că dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen cu procedura completă imediat următor intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi cauzelor aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în prima instanţă începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, Înalta Curte constată că în cauză nu este aplicabil textul de lege astfel modificat.
În acest context juridic coroborat cu stadiu procesual al cauzei, inculpatul nu poate beneficia de noile modificări legislative.
A şa fiind, în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, Înalta Curte în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. raportat la dispoziţiile art. 52 C. pen. privind pedeapsa şi scopul acesteia, constată că aceasta s-a f ăcut avându-se în vedere gradul de pericol social deosebit al acestui gen de fapte, împrejurările în care aceasta a fost comisă, modalitatea de săvârşire, atitudinea procesuală a inculpatului, respectiv atitudinea sa oscilantă, circumstanţele personale ale acestuia, şi anume faptul că este cunoscut cu antecedente penale, suferind mai multe condamnări.
În raport de aspectele anterior analizate se apreciaz ă că pedeapsa astfel aplicată de către instanţa de fond şi menţinută de către cea de control judiciar a fost just individualizată, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., singura modalitate de executare a pedepsei şi care poate asigura atingerea scopului educativ preventiv al acesteia, fiind cea în regim de detenţie, astfel că nu se impune redozarea acesteia.
Executarea pedepsei în condiţii privative de libertate este o garanţie a realizării scopului preventiv educativ al pedepsei, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 52 C. pen., în sensul corijării comportamentului inculpatului în societate şi, al atitudinii pe care acesta trebuie să o aibă faţă de valorile sociale ocrotite de legea penală.
În contextul arătat, reducerea pedepsei ar compromite scopul pentru care a fost instituită pedeapsa. În aceste condiţii, nu s-ar mai atinge reeducarea inculpatului, formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
Chiar dac ă inculpatul va executa pedeapsa în condiţii de penitenciar, această dispoziţie nu cauzează suferinţe fizice şi nici înjoseşte persoana inculpatului pentru că modalitatea de executare constituie o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a inculpatului
Ca atare, dup ă verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale nr. 23 din 4 februarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenţiei de la 14 octombrie 2011 la 2 mai 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1475/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 1515/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
