ICCJ. Decizia nr. 1028/2013. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 1028/2013
Dosar nr. 362/33/2013
Şedinţa publică din 25 martie 2013
Asupra recursului penal de faţă ;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 9/HI/2013 din 6 martie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 362/33/2013, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a respins propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor P.I.V., P.M.C., T.A.V.C. şi N.T. formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj.
În baza art. 1451 C. proc. pen., a dispus luarea faţă de inculpaţii P.I.V., P.M.C., T.A.V.C. şi N.T. a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara pe o durata de 30 zile. Pe durata acestei măsuri a impus inculpaţilor următoarele obligaţii:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi;
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv Poliţia municipiului Baia Mare - inculpatul P.I.V., inculpatul T.A.V.C., Poliţia Ulmeni inculpatul P.M.C. şi Poliţia municipiului Bistriţa - inculpatul N.T., conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; să nu ia legătura între ei sau cu ceilalţi inculpaţi din cauză precum şi cu martori, experţi sau alte persoane din dosar; să nu desfăşoare activităţi în exercitarea cărora au săvârşit faptele. A atras atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare, cu rea credinţă, a măsurii aplicate sau a obligaţiilor stabilite, măsura va fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 1491 C. proc. pen., dacă se întrunesc condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. şi există vreunul din cazurile prevăzute în art. 148 C. proc. pen., atunci când se consideră că, în interesul urmăririi penale, este necesară arestarea inculpatului, judecătorul dispune arestarea preventivă a acestuia, arătând temeiurile care justifică luarea acestei măsuri, în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen.
În speţă, instanţa a apreciat că sunt întrunite cerinţele art. 143 C. proc. pen., raportat la existenţa probelor sau indiciilor temeinice că s-au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, respectiv procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesele-verbale de consemnare a efectuării unor acte premergătoare începerii urmăririi penale, procesele-verbale de redare a convorbirilor şi comunicărilor telefonice interceptate şi înregistrate în mod autorizat, procesele-verbale de percheziţie domiciliară, înscrisuri, declaraţiile martorilor, declaraţiile învinuiţilor şi inculpaţilor, documentele puse la dispoziţie de D.R.A.O.V. Cluj şi mijloacele materiale de probă.
De asemenea, instanţa a constatat că este îndeplinită prima condiţie prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că infracţiunile de care sunt bănuiţi inculpaţii sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, însă cea de-a doua cerinţă a acestui text, privind necesitatea ca lăsarea inculpaţilor în libertate să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, nu este îndeplinită în speţă, inculpaţii fiind la prima confruntare cu legea penală şi prezentându-se atât la solicitările organelor de urmărire penală cât şi în faţa instanţei.
Cu referire la infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, instanţa a constatat că infracţiunea de bază, în jurul căreia se construiesc celelalte infracţiuni ce se prezumă a fi comise de inculpaţi, este infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prejudiciul calculat la acest moment fiind de 286.884 RON.
Conform art. 10 din Legea nr. 241/2005 dacă prejudiciul cauzat şi recuperat integral până la primul termen de judecată este de până la 100.000 euro (cum este cazul în speţă), în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda, situaţie care evident nu ar justifica o măsură preventivă excesivă în acest stadiu al cercetărilor.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.M.C., instanţa de fond a reţinut că acesta a fost acuzat, între altele, de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea fiscală competentă, infracţiune prevăzută şi pedepsită de art. 296 alin. (1) lit. b) C. fisc., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în condiţiile în care inculpatul nu avea nicio calitate la SC P.A.L. SA, situaţie în care această încadrare juridică a faptelor este discutabilă şi nu poate justifica cea mai severă dintre măsurile preventive.
De asemenea, inculpatul P.I.V. a precizat cu ocazia audierii sale de către instanţă că posedă documente legale cu privire la cei 10.000 litri de lichid soluţie anti mucegai, care s-au găsit în depozitul firmei cu ocazia percheziţiei, documente aflate la Baia Mare şi pe care nu a avut posibilitatea să Ie prezinte, fiind reţinut.
Inculpatul T.A.V.C. a precizat că are o firmă de livrare a materiei prime necesare producţiei de alcool şi că a furnizat această materie cu ocazia probelor tehnologice în care fabrica a funcţionat legal.
Inculpatul N.T. a precizat că nu a fost singur cu ocazia controalelor efectuate la SC P.A.L. SA şi nici când s-au montat sigilii contoarelor verificate, din echipele de control făcând parte şi alţi colegi de-ai lui, astfel că nu se poate susţine că a efectuat controale superficiale şi că sigiliile aplicate nu au fost sigure. Subliniind că toate aceste apărări ale inculpaţilor urmează a fi analizate în cursul cercetărilor penale ce vor decurge în continuare. Curtea le-a luat în considerare la acest moment procedural, pentru a nu recurge la cea mai excesivă dintre măsurile preventive, consecinţele luării unei asemenea măsuri fiind mult mai grave.
În acest context, Curtea a arătat că CEDO a statuat asupra faptului că invocarea nevoilor anchetei într-un mod general şi abstract nu este suficientă pentru a justifica luarea măsurii preventive; dacă riscul că inculpatul va încerca să ascundă dovezi sau riscul presiunii asupra martorilor sau al obstrucţionării anchetei în alte moduri este formulat de o manieră generală, fără a se indica fapte concrete care să arate că acel risc există în realitate, nu se impune luarea acestei măsuri.
Ca atare, în speţă existând posibilitatea ca cercetările să se întindă pe o perioadă mai lungă de timp, prima instanţă a considerat că nu se justifică privarea de libertate a inculpaţilor pentru toată această perioadă.
Totodată, instanţa de fond a apreciat că în cauză nu subzistă condiţia impusă de art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu privire la „existenţa probelor că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică", această condiţie neputând fi apreciată în funcţie de gravitatea sporită a faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii şi de rezonanţa în rândul opiniei publice, ci presupune existenţa unor riscuri de natură a pune în primejdie funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora, elemente ce trebuie să decurgă atât din circumstanţele reale ale cauzei, cât şi din cele personale privindu-i pe inculpaţi şi care, în prezent, nu sunt reliefate.
Curtea a acordat atenţie în analiza sa şi faptului că luarea şi menţinerea măsurilor preventive trebuie să fie în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 136 C. proc. pen., „pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei”.
Apreciind că „pericolul concret pentru ordinea publica” la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen. nu poate fi analizat făcându-se abstracţie de prevederile art. 136 C. proc. pen., instanţa de fond a considerat că măsurii preventive nu i se poate da o altă natură juridică, punitivă, întrucât funcţionalitatea unei astfel de măsuri constă în a preveni sau înlătura împrejurările care împiedică realizarea în bune condiţiuni a procesului penal.
Făcând referire la normele interne procesual penale şi constituţionale, interpretate prin coroborare şi prin prisma dispoziţiilor art. 5 din Convenţia Europeană privind Protecţia Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, prima instanţă a arătat că dreptul la libertate este un drept inalienabil, la care nu se poate renunţa, că garanţiile ce îl însoţesc privesc toate persoanele, iar normele legale ce prevăd cazurile în care se poate realiza o abatere de la principiul că nicio persoană nu poate fi privată de libertatea sa an caracter derogatoria, cazurile pe care le reglementează fiind interpretate restrictiv.
Curtea a precizat că, în jurisprudenţa sa. CEDO a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracţiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei); riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice administrarea justiţiei (Wemhoff împotriva Germaniei); să comită noi infracţiuni (Matzenetter împotriva Austriei); sau să tulbure ordinea publică (Letellier împotriva Franţei şi Hendriks împotriva Olandei).
În acest sens, s-a reţinut că pericolul de împiedicare a bunei desfăşurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorităţi, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (Becciev împotriva Moldovei din 4 oct.2005), la fel fiind în cazul tulburării ordinii publice.
Pe de altă parte, Curtea a analizat şi împrejurarea că, în acord cu art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, autorităţile trebuie să ia în considerare măsuri alternative arestării preventive, în măsura în care acuzatul le oferă garanţii în ceea ce priveşte prezentarea sa la proces.
Astfel, instanţa a constatat că existenţa pericolului concret pentru ordinea publică se impune a fi stabilită în funcţie de art. 148 lit. f) C. C. proc. pen., dar şi de elemente ce ţin de persoana inculpaţilor, astfel după cum acestea sunt prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc. pen., or, în cauză nu există probe certe în sensul că inculpaţii reprezintă, în stare de libertate, un pericol concret pentru ordinea publică, aceştia se află la prima confruntare cu legea penală, nu există probe că s-au sustras de la urmărirea penală sau au încercat să zădărnicească aflarea adevărului, iar actele dosarului nu relevă dovezi din care să reiasă că inculpaţii ar împiedica, liberi fiind, ancheta penală, neexistând riscul ca ei să nu se prezinte în instanţă.
Instanţa de fond a apreciat astfel că măsurile alternative ce sunt oferite de legislaţia română, respectiv măsura obligării de a nu părăsi ţara, reglementată de art. 145 C. proc. pen., oferă garanţiile suficiente care să asigure buna desfăşurare a procesului penal în continuare, cu inculpaţii în stare de libertate, astfel că, respingând propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor, a dispus luarea faţă de aceştia a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, impunând inculpaţilor obligaţiile arătate în dispozitivul încheierii atacate.
Împotriva încheierii nr. 9/HI/2013 din 6 martie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 362/33/2013 de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj.
Potrivit motivelor de recurs, aflate la dosar, s-a solicitat Înaltei Curţi admiterea recursului declarat, casarea încheierii penale nr. 9/HI/06.03.2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj şi, în rejudecare, pronunţarea unei noi hotărâri prin care, în temeiul art. 1491 C. proc. pen., să se dispună luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 29 de zile împotriva inculpaţilor P.I.V., P.M.C., T.A.V.C. şi N.T.
S-a susţinut că din materialul probator au rezultat probe şi indicii temeinice în sensul că inculpatul P.I.V., în cursul anului 2012, posibil începând cu luna iunie, ar fi iniţiat un grup infracţional organizat, specializat în comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi de producţie a produselor accizabile în afara antrepozitelor fiscale autorizate, activităţi infracţionale care s-au desfăşurat la punctul de lucru din Ş., judeţul Bistriţa Năsăud al SC P.A.L. SA, firmă care a preluat activul constând în fabrică de alcool cu toate instalaţiile aferente de la SC P.P. SRL. Inculpatul P.I.V. a asigurat conducerea grupului, coordonând activitatea infracţională a membrilor din zona de execuţie cu cea a persoanelor aflate pe palierul de distribuţie ilicită de alcool, precum şi cu cea a persoanelor de sprijin din cadrul diferitelor autorităţi.
S-a mai arătat că, pe palierul de comandă au fost identificaţi „locotenenţii" liderului grupului infracţional organizat, respectiv inculpatul P.M.C., fratele inculpatului P.I.V. şi inculpatul T.A.V.C. -asociat (acţionar majoritar) în firmă alături de P.I.V. Inculpatul P.M.C. s-a implicat în coordonarea activităţilor de producere de alcool în afara antrepozitului fiscal, de scoatere a acestuia din perimetrul fabricii, de livrare către persoanele aflate pe palierul de distribuţie şi a coordonat activitatea lucrătorilor din fabrică, în mod nemijlocit, ori prin intermediul inculpatului M.M.N.. Inculpatul T.A.V.C. s-a ocupat, în principal, de finanţarea activităţii de producţie ilicită de alcool etilic şi de coordonarea aprovizionării cu materie primă, respectiv atât de segmentul de achiziţionare cerealelor (porumb şi făină de porumb) cât şi de segmentul de transport la sediul punctului de lucru, utilizând mijloacele de transport pe care le deţine în cadrul firmei SC P.A.L. SA.
Liderul grupului infracţional l-a racolat pe inculpatul M.M.N. pentru ca acesta să conducă întregul proces tehnologic din fabrică, având pregătire în domeniul industriei alimentare.
Inculpatul P.I.V. l-a racolat ca persoană de sprijin pe inculpatul N.T., inspector vamal ocupând funcţia de şef birou autorizaţii în cadrul D.J.A.O.V. Bistriţa Năsăud, cu atribuţii directe de supraveghere vamală a SC P.A.L. SA
Pe palierul de distribuţie a alcoolului produs în mod ilicit au fost identificaţi învinuiţii Ş.I., C.D.S., D.V., R.L.L. şi alţii.
Parchetul a învederat că, fără a se putea stabili cu certitudine începutul activităţii infracţionale, posibil încă din vara anului 2012, instalaţia de alcool din cadrul fabricii situate în Ş., a început să producă alcool etilic rafinat, în mod ilicit, alcool pe care inculpaţii l-au distribuit „la negru", disimulând produsul în recipiente etichetate cu denumiri precum soluţie anti mucegai, lichid de spălat parbrize, apă de gură şi altele, iar alcoolul era colorat, posibil cu fenolftaleină şi, ulterior, tratat cu mici cantităţi de acid citric pentru a înlătura culoarea şi pentru a fi pus în vânzare ca şi alcool alimentar. În data de 19 decembrie 2012, antrepozitarul propus (SC P.A.L. SA) a intrat în probe tehnologice până la data de 15 februarie 2013.
În fapt, inculpaţii au produs alcool etilic pe care l-au sustras din instalaţie, perioada de probe tehnologice conferind o aparenţă de legalitate pentru activităţile infracţionale.
La finalizarea perioadei de probe tehnologice instalaţia a fost sigilată de reprezentanţii D.J.A.O.V. Bistriţa Năsăud, printre care s-a aflat inculpatul N.T. Şi după această dată a continuat producţia ilicită de alcool etilic rafinat, ascunderea produsului, transportarea acestuia în afara incintei fabricii şi livrarea către învinuiţii specializaţi pe distribuţie ilicită.
Inculpatul N.T. a sprijinit, cu intenţie, activităţile ilegale de producere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal şi de evaziune fiscală, avertizându-i pe membrii grupului infracţional organizat anterior efectuării controalelor din partea D.R.A.O.V. Cluj şi a subunităţilor arondate, cu referire la D.J.A.O.V. Bistriţa Năsăud, efectuând controale cu caracter formal, lipsite de eficienţă, aplicând cu intenţie în mod ineficient sigiliile vamale pe instalaţia de producere de alcool, cu scopul de a permite membrilor grupului să sustragă alcool din instalaţie şi informându-i pe învinuiţi cu privire la informaţiile şi datele deţinute la nivelul autorităţii vamale, în legătură cu activităţile ilicite desfăşurate în cadrul SC P.A.L. SA.
La percheziţia din data de 05 martie 2013 s-a constatat că instalaţia de produs alcool din fabrică se afla în parametri care indicau o activitate de producţie nocturnă, iar în perimetrul în care se află fabrica, într-un depozit închiriat de SC P.A.L. SA de la SC P.P. SRL, a fost descoperită cantitatea de aproximativ 8.000 de litri de alcool etilic rafinat, de concentraţie alcoolică 93 % ambalată în recipienţi de plastic de 1 şi 5 litri, unele PET-uri purtând etichete cu inscripţii de tipul „lichid anti mucegai".
Conform adresei D.R.A.O.V. Cluj, din 06 martie 2013 A.N.A.F. - A.N.V. s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de 286.884 RON, reprezentând accize eludate la plată de inculpaţi.
Aspectele menţionate anterior au rezultat din probele administrate în cauză, după cum urmează:
- percheziţiile domiciliare efectuate în data de 05 martie 2013, când a fost descoperită cantitatea de 8.079 litri de alcool disimulat în recipiente purtând etichete cu inscripţia „D. - soluţie anti mucegai", pachete intacte conţinând etichete inscripţionate „D. - soluţie anti mucegai" (câte 10.000 de bucăţi), comprimate ambalate în plicuri albastre cu argintiu conţinând posibil agenţii de colorare a alcoolului (7.440 buc), aproximativ 4.000 de bucăţi de recipiente de tip PET, nefolosite, instalaţii cilindrice din inox, instalaţie de îmbuteliere, dispozitiv de ambalare şi pompe electrice;
- declaraţiile martorilor L.V., R.A.M., S.E., J.M., M.J., S.A. şi M.S., declaraţia inculpatului M.M.N.;
- Raportul de Activitate întocmit de D.R.A.O.V.Cluj înregistrat din 08 noiembrie 2012;
- capturile făcute de organele de poliţie în datele de 07 februarie 2013 şi 21 februarie 2013 precum şi descoperirile unor cantităţi de alcool făcute la percheziţiile domiciliare din data de 05 martie 2013;
- verificările din 07 februarie 2013 asupra autoturismului, condus-de numitul D.I., fiind descoperită cantitatea de 400 de litri alcool;
- verificările din 21 februarie 2013, asupra autoutilitarei marca R. condusă de numitul Ş.I., descoperindu-se cantitatea totală de 693 litri alcool,
- autorizaţiile de interceptare de convorbiri şi comunicări telefonice, de înregistrare în mediul ambiental şi de înregistrare de imagini emise în cauză de instanţa de judecată;
- procesele-verbale de redare efectuate în cauză;
- percheziţiile domiciliare efectuate în data de 05 martie 2013, în locaţiile aliate sub controlul învinuitului R.L.L., fiind descoperită cantitatea totală de aproximativ 1500 litri de alcool, produse nemarcate şi fabricate în afara antrepozitului fiscal.
Ministerul Public a criticat soluţia primei instanţe, arătând că în speţă îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 143 C. proc. pen. şi ale art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând indicii temeinice, care justifică presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor este închisoarea de peste 4 ani.
De asemenea, parchetul a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, faptele fiind comise în formă continuată, iar prejudiciile aduse bugetului de stat sunt de minim 286.884 RON, la care se pot adăuga valoarea accizelor, TVA şi impozitului pe profit privind alte cantităţi de alcool etilic rafinat, mult mai mari decât cele descoperite cu ocazia percheziţiei din data de 05 martie 2013.
S-a mai precizat că inculpaţii au acţionat ca un grup structurat şi specializat în comiterea faptelor pentru care sunt învinuiţi, activitatea infracţională derulându-se de-a lungul unei perioade de timp însemnate, că activităţile infracţionale s-au comis în clandestinitate şi cu luarea de măsuri deosebite pentru păstrarea conspirativităţii participanţilor la fapte.
Criticându-se încheierea Curţii de Apel Cluj, s-a menţionat că faptele inculpaţilor conduc la tulburarea gravă a circuitului economic legal, că o parte din cantităţile de alcool produse de inculpaţi au fost tratate cu substanţe (posibil fenolftaleină) care în mod obişnuit conduc la denaturarea alcoolului alimentar şi, implicit, îl fac impropriu consumului uman şi că o prioritate a politicii penale actuale este combaterea fenomenului evaziunii fiscale.
Prin urmare, parchetul a arătat că la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere doar datele legate de persoana infractorului ci şi date referitoare la faptă, nu de puţine ori aceasta fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia şi cei care concurează la înfăptuirea ei nu acţionează îndeajuns împotriva infracţionalităţii.
Reprezentantul parchetului a mai arătat că, în dezacord cu considerentele încheierii penale atacate, prin care s-a reţinut că, dacă prejudiciul cauzat şi recuperat integral până la primul termen de judecată este de până la 100.000 de euro (cum este cazul în speţă), se poate aplica pedeapsa cu amenda, în realitate, textele legale invocate îşi au eficienţa într-o altă fază a procesului penal, fără legătură cu aspectele legate de măsurile preventive şi, totodată, dispoziţii similare art. 10 din Legea nr. 241/2005 nu se regăsesc în Legea nr. 39/2003 şi nici în C. fisc.
Parchetul a considerat neavenită aprecierea instanţei de fond cu privire la situaţia inculpatului P.M.C., în sensul că acestuia i s-a reţinut o încadrare juridică discutabilă, având în vedere că infracţiunea de producere de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal nu impune existenţa unui subiect activ calificat, cu vreo calitate specială, aceeaşi situaţie regăsindu-se în ceea ce priveşte participaţia penală în forma complicităţii ori a instigării la evaziune fiscală.
În continuare, s-a criticat încheierea atacată sub aspectul faptului că, instanţa care a examinat propunerea de arestare nu a analizat probele administrate în cursul urmăririi penale de către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, din cuprinsul acestora rezultând bănuiala rezonabilă în sensul producerii alcoolului de către inculpaţi în afara antrepozitului fiscal, a sustragerii şi ascunderii bunului ori sursei impozabile sau taxabile.
Ministerul Public a invocat dispoziţiile art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului, arătând că, pentru a se putea dispune privarea de libertate trebuie să existe o suspiciune rezonabilă că o persoană a săvârşit o anumită infracţiune, nefiind necesar ca la momentul arestării anchetatorii să aibă suficiente probe pentru a aduce o acuzaţie; faptele ce au dat naştere suspiciunii (bănuielii) nu trebuie să fie la acelaşi nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzaţie ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmăririi penale (hotărârea CEDO din 29 noiembrie 1988 în cauza Brogan ş.a. contra Marii Britanii, hotărârea CEDO din 22 octombrie 1997 în cauza Erdagoz contra Turciei, hotărârea CEDO din 16 octombrie 2001 în cauza OTIara contra Marii Britanii).
În sprijinul recursului declarat, parchetul a învederat împrejurarea că în cauză se desfăşoară o anchetă amplă, impunând cercetări faţă de numeroase persoane, verificări la diferiţi agenţi economici, dispunerea de constatări tehnico-ştiinţifice privind substanţele ridicate la percheziţii, dispunerea unei expertize în scopul estimării producţiei ilicite de alcool, identificarea şi audierea unor persoane care pot servi la aflarea adevărului, astfel încât se impune ca instanţa de recurs să dispună luarea măsurii arestării preventive faţă de toţi inculpaţii.
În subsidiar, parchetul a solicitat ca, în rejudecare, să se dispună arestarea preventivă a inculpatului P.I.V. şi adoptarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu faţă de ceilalţi inculpaţi, însă, cu ocazia concluziilor orale, reprezentantul parchetului a precizat că nu mai susţine aceste solicitări.
Concluziile orale ale reprezentantului Ministerului Public, prin care s-au susţinut motivele scrise de recurs depuse la dosarul cauzei, au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Referitor la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Cluj, apărătorii aleşi ai inculpaţilor au formulat concluzii orale, solicitând respingerea recursului şi menţinerea încheierii nr. 9/HI/2013 din 6 martie 2013 a Curţii de Apel Cluj ca fiind temeinică şi legală, concluzii asupra cărora s-a referit în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Inculpaţii P.I.V. şi P.M.C., prin apărători aleşi, au depus la dosar şi concluzii scrise, aflate la dosar, în care s-au învederat instanţei următoarele:
1. Cu privire la inexistenţa temeiurilor de fapt ale măsurii arestării preventive, inculpaţii au arătat că, în cauză, nu poate fi reţinută în sarcina lor săvârşirea infracţiunii de grup organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, întrucât în definiţia acestei infracţiuni, menţionată la lit. b) din art. 2 al Legii menţionate, nu se regăseşte infracţiunea de producere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, iar minimul special al pedepsei aplicabile acestei ultime infracţiuni nu depăşeşte 5 ani. Deşi s-a admis că reţinerea infracţiunii de grup infracţional organizat poate subzista în cazul infracţiunii de evaziune fiscală, inculpaţii au învederat că, raportat la prejudiciul pretins de parchet, art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 245/2005 prevede, ca sancţiune posibilă, amenda.
2. Cu privire la acuzaţia principală de comitere a infracţiunii de producere de alcool în afara antrepozitului fiscal, inculpaţii au arătat că nu toate transporturile de cereale ce au intrat pe platforma Ş. se află într-o legătură cauzală cu producerea de alcool etilic, iar destinaţia transporturilor respective a fost una licită.
În acest sens, au învederat instanţei înscrisurile doveditoare depuse la dosar (avize de însoţire a mărfii din data de 29 octombrie 2012, din data de 30 octombrie 2012, din data de 11 octombrie 2012, din data de 18 octombrie 2012, din data de 19 octombrie 2012, din data de 20 octombrie 2012, din data de 22 octombrie 2012, din data de 23 octombrie 2012, din data de 24 octombrie 2012, din data de 25 octombrie 2012, din data de 26 octombrie 2012, din data de 29 octombrie 2012, din data de 30 octombrie 2012, din data de 01 noiembrie 2012, din data de 07 noiembrie 2012) din care rezultă că SC P.A.L. SA, de la sediul său din Baia Mare, furniza fermei de porci SC P.L. SRL, cu sediul pe platforma Ş., cantităţi de porumb boabe, totalizând 571 de tone, în baza contractului din 17 octombrie 2012.
Inculpaţii P.I.V. şi P.M.C. au contestat valoarea prejudiciului adus bugetului de stat de 286.884 RON, considerând că, în realitate, prejudiciul este mult mai mic, soluţia "D." găsită lângă fabrica de alcool fiind achiziţionată legal de la o firmă de către firma Arras din Baia-Mare care o depozitase lângă fabrica de alcool.
Din prejudiciul apreciat de parchet ca fiind cert, cea mai relevantă cantitate de alcool etilic avută în vedere a fost cea de 8.000 litri, purtând inscripţii de tipul lichid anti mucegai, considerată că provine din producţia la negru de alcool etilic. Or, potrivit celor 3 facturi fiscale depuse la dosarul de recurs (din 10 iulie 2012, din 24 martie 2012 şi din 08 martie 2012) inculpaţii au dovedit că respectiva cantitate de soluţie anti mucegai (denumită D.) a fost achiziţionată legal, în anul 2012, începând cu luna martie.
În opinia inculpaţilor, această situaţie nu poate fi considerată o premisă pentru conturarea unor indicii temeinice cu privire la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală.
Similar, s-a arătat că alcoolul capturat la terţe persoane nu are nicio legătură cu fabrica de alcool, neexistând dovezi contrare, iar cantitatea de 1.500 litri identificaţi la inculpatul R.L.L. este un produs cosmetic (loţiune pentru îngrijirea epidermei) care NU este purtător de accize.
Prin urmare, valoarea prejudiciului a fost majorată artificial de organele de urmărire penală pentru a se ajunge la cifra arătată în propunerea de arestare preventivă.
3. Referitor la indiciile conform cărora fabrica de alcool a funcţionat, în vederea producerii de alcool etilic, în afara perioadei de probe tehnologice, se arată că acestea sunt nefondate, cu ocazia controalelor D.J.A.O.V. efectuate la sediul firmei neidentificându-se încercări de eludare a sigiliilor aplicate, astfel că nu era posibilă activitatea de producere de alcool etilic.
4. Cu privire la presupusa activitate infracţională a inculpatului P.M.C., s-a precizat că majoritatea acestor înscrisuri sunt de fapt file din 2 agende care aparţin inculpatului T.A.V.C., aspect ce poate fi verificat comparând însemnările existente pe declaraţiile olografe cu cele găsite în agendă. Mai mult, niciuna din însemnări nu poate fi plasată la un moment specific în timp, fiind posibilă ipoteza că ele se referă la perioada în care antrepozitul a funcţionat legal. Cât priveşte împrejurarea relevată de martorul O., în sensul că s-ar fi întrerupt sistemul de supraveghere pe perioada cât fabrica funcţiona nelegal, s-a susţinut de către inculpaţi că orice posibilă întrerupere se înregistrează în sistemul de supraveghere şi, nefiind analizate suporturile înregistrărilor, nu există dovezi în sprijinul afirmaţiilor martorului.
S-a mai arătat că, deşi parchetul solicită arestarea preventivă a inculpaţilor, D.J.A.O.V. este de acord să continue procedura de obţinere a autorizaţiei privind antrepozitul fiscal, considerând că nu s-au eludat dispoziţiile legale aplicabile din C. fisc. Inculpaţii au criticat maniera incertă în care parchetul a stabilit durata activităţii infracţionale, ca începând „posibil încă din vara anului 2012", deşi, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că activitatea a început în noiembrie-decembrie 2012.
5. Cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de ari. 9 alin. (1) lit. a) şi b) (pentru P.I.V.) şi art. 9 alin. (1) lit. a) (pentru P.M.C.) din Legea nr. 241/2005, inculpaţii au susţinut că acuzaţiile sunt nefondate, lipsind indiciile temeinice în legătură cu existenţa unui anumit prejudiciu. în plus, chiar dacă s-ar admite prin absurd că acesta există, el se situează sub pragul de 100.000 euro, ceea ce oferă posibilitatea acoperirii sale integrale şi modificării pedepsei prevăzute de lege în amendă penală, măsura preventivă a arestării devenind astfel una excesivă.
6. Cu privire la oportunitatea măsurii preventive, s-a invocat faptul că, faţă de împrejurarea că majoritatea probelor din cauză au fost deja administrate, starea de libertate a inculpaţilor nu poate reprezenta un impediment la desfăşurarea cercetărilor penale şi a procesului penal şi nu s-au dovedit elemente de natură a conduce la concluzia că există motive plauzibile că inculpaţii vor săvârşi vreo infracţiune sau că aceştia s-ar sustrage urmăririi penale.
În aceste condiţii, privarea de libertate a inculpaţilor ar încălca scopul precis al aducerii acestora în faţa autorităţii judiciare competente, definit de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât inculpaţii s-au prezentat la toate procedurile judiciare la care au fost chemaţi.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că aceasta este temeinică şi legală.
Potrivit art. 1491 C. proc. pen., dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. şi există vreunul din cazurile prevăzute în art. 148 C. proc. pen., când se consideră că. în interesul urmăririi penale, este necesară arestarea inculpatului, judecătorul dispune arestarea preventivă a acestuia, arătând temeiurile care justifică luarea acestei măsuri, temeiul arestării fiind art. 148 lit. f) C. proc. pen.
În speţă, în mod corect a apreciat prima instanţă că sunt întrunite cerinţele art. 143 C. proc. pen., raportat la existenţa probelor sau indiciilor temeinice că s-au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, prin analiza ansamblului probator existent la dosarul cauzei, respectiv, procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesele-verbale de consemnare a efectuării unor acte premergătoare începerii urmăririi penale, procesele-verbale de redare a convorbirilor şi comunicărilor telefonice interceptate şi înregistrate în mod autorizat, procesele-verbale de percheziţie domiciliară, înscrisuri, declaraţiile martorilor, declaraţiile învinuiţilor şi inculpaţilor, documentele puse la dispoziţie de D.R.A.O.V. Cluj şi alte mijloace materiale de probă.
De asemenea, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, constată că este îndeplinită prima condiţie prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv infracţiunile de care sunt bănuiţi inculpaţii sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani astfel: pentru infracţiunea de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 5 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi, pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, în timp ce pentru infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea fiscală competentă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 296 alin. (1) lit. b) C. fisc., pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 7 ani.
În continuare, observând faptul că starea de fapt a fost în mod judicios reţinută de instanţa de fond, cu privire la analiza îndeplinirii celei de a doua condiţii prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecăţii, nu există probe că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Se reţine că, prin Legea nr. 30 din 18/05/1994, publicată în M. Of. nr. 135/31.05.1994, Parlamentul României a ratificat Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, amendată prin protocoalele nr. 3 din 6 mai 1963, nr. 5 din 20 ianuarie 1966 şi nr. 8 din 19 martie 1985 şi completată cu Protocolul nr. 2 din 6 mai 1963, care fac parte din aceasta. România a ratificat, de asemenea: primul Protocol adiţional la convenţie, Protocolul nr. 4 recunoscând anumite drepturi şi libertăţi, altele decât cele deja înscrise în convenţie şi în primul protocol adiţional la convenţie, Protocolul nr. 6 privind abolirea pedepsei cu moartea, Protocolul nr. 7, Protocolul nr. 9, şi Protocolul nr. 10.
Prin prisma dispoziţiilor art. 5 din Convenţia Europeană privind Protecţia Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, dreptul la libertate este un drept inalienabil, la care nu se poate renunţa, iar garanţiile ce îl însoţesc privesc toate persoanele, având în vedere rolul primordial al acestui drept într-o societate democratică.
Obiectul art. 5 parag. 3, ce formează un întreg cu parag. 1 lit. c) din acelaşi articol (cauza Lawless contra Irlandei, Hotărârea din 1 iulie 1961), constă în a oferi persoanelor a căror stare de libertate este pusă în discuţie, o garanţie specială, constând intr-o procedură judiciară al cărei scop este să se asigure că nimeni nu este lipsit de libertatea sa în mod arbitrar (cauza Schiesser contra Elveţiei, Hotărârea din 4 decembrie 1979; cauza Calmanovici contra României, publicată în M. Of. nr. 283/30.04.2009).
Înalta Curte subliniază că normele legale ce prevăd cazurile în care se poate deroga de la principiul că nici o persoană nu poate fi privată de libertatea sa, au caracter derogatoriu, iar cazurile pe care le reglementează nu pot fi interpretate decât restrictiv. Aceasta, deoarece regula în materie o constituie starea de libertate, iar orice restrângere sau atingere, în orice mod şi de orice intensitate a substanţei dreptului imprimă acestuia drept fundamental un caracter relativ. Aşa fiind, cazurile în care legea naţională şi normele europene acceptă ca fiind licită privarea de libertate sunt reglementate prin norme imperative şi exprese, enumerările folosite de legiuitor fiind limitative şi exhaustive.
Plecând de la jurisprudenţa CEDO, instanţele interne au definit de-a lungul timpului criterii şi elemente care trebuie avute în vedere în analiza existentei "pericolului pentru ordinea publică", printre care reacţia publică declanşată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranţă ce ar putea fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum şi profilul personal al acestuia. Totodată, instanţele naţionale au mai stabilit că pericolul pentru ordinea publică la care se face referire nu este prezumat, ci trebuie dovedit, în special dacă este vorba de riscul ca inculpatul să comită o noua infracţiune sau de reacţia publica declanşată de faptele comise. Rezonanta în opinia publică, o anumită stare de nesiguranţă generată de faptele comise sau aspectele referitoare la persoana acuzatului au fost evidenţiate ca elemente constitutive ale pericolului pentru ordinea publică, noţiune care nu trebuie confundată cu cea de "pericol social al faptelor" comise.
Înalta Curte, reţinând că este de datoria instanţelor interne să ofere în mod concret, pe baza faptelor relevante, motivele pentru care ordinea publică ar fi efectiv ameninţată dacă acuzatul ar fi lăsat liber (vezi, mutatis mutandis, Letellier, § 51; Calmanovici, § 99), constată că în cauză, nu există probe certe în sensul că inculpaţii, persoane lipsite de antecedente penale, reprezintă, în stare de libertate, un pericol concret pentru ordinea publică, din actele dosarului nerezultând dovezi din care să reiasă că inculpaţii ar împiedica, liberi fiind, ancheta penală sau că ar exista riscul ca ei să nu se prezinte în instanţă.
În astfel de situaţii, practica instanţei europene a reţinut că privarea de libertate a unei persoane nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puţin severe, sunt considerate insuficiente pentru salvgardarea unui interes personal sau public ce ar impune detenţia (cauza Witold Litwa contra Poloniei).
În raport de dispoziţiile art. 136 C. proc. pen., Înalta Curte constată că prima instanţă a procedat corect atunci când a decis că scopul măsurilor preventive poate fi atins şi tară privarea de libertate a inculpaţilor, respectiv prin aplicarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara, în speţă fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1451 C. proc. pen. şi art. 143 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la existenţa unor probe şi indicii temeinice privind comiterea de către inculpaţi a infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii nr. 9/HI/2013 din 6 martie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. 362/33/2013, privind pe inculpaţii P.I.V., P.M.C., T.A.V.C. şi N.T.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de câte 25 RON, pentru fiecare inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii nr. 9/HI/2013 din 6 martie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. 362/33/2013, privind pe inculpaţii P.I.V., P.M.C.,T.A.V.C. şi N.T.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de câte 25 RON, pentru fiecare inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1029/2013. Penal. Propunere de arestare... | ICCJ. Decizia nr. 925/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
