ICCJ. Decizia nr. 1211/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 1211/2013
Dosar nr. 2327/2/2013
Şedinţa publică din 5 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 26 martie 2013, inculpata C.A.A. a solicitat în temeiul art. 1601 C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar, motivat de faptul că sunt îndeplinite cerinţele legale, inculpata nu va încerca zădărnicirea aflării adevărului, nu va împiedica buna desfăşurare a procesului penal şi lăsarea sa în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. S-a mai invocat situaţia familială dificilă a inculpatei, care are un copil minor în întreţinere şi de care nu se poate ocupa.
La termenul din 01 aprilie 2013 instanţa a procedat la ascultarea inculpatei şi la examinarea în principiu a cererii formulate, potrivit art. 1608 C. proc. pen., constatând admisibilitatea acesteia în principiu.
Examinând, potrivit art. 1608a şi art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., asupra temeiniciei cererii, Curtea de Apel a constatat următoarele:
Inculpata este urmărită penal pentru comiterea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, a infracţiunii de luare de mită şi a infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 257 C. pen. şi la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000; art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, şi art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Activitatea infracţională reţinuta în sarcina inculpatei C.A.A., constă în aceea că, în cursul lunii decembrie 2012, în calitate de judecător la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, acţionând în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a ajutat-o pe numita D.V., judecător la aceeaşi secţie penală, să primească suma de 32.500 euro (din 35.000 euro proveniţi de la persoane neidentificate până în prezent) şi, totodată, a promis susnumitei că îi va remite, în ziua următoare, încă 15.000 euro (proveniţi de la persoane neidentificate până în prezent), menţionând că această din urmă sumă de bani se află deja în posesia sa. Darea şi, respectiv, promisiunea remiterii acestor foloase aveau ca scop traficarea de către D.V. a influenţei pe care a susţinut că o are asupra magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a-i determina să pronunţe hotărâri favorabile în trei cauze penale (respectiv, Dosarul nr. 7875/2/2012, având ca obiect contestaţia în anulare formulată de SC M. SA; Dosarul nr. 46218/3/2012, privind recursul declarat de G.M.E. şi Dosarul nr. 45612/3/2012, având ca obiect recursul declarat de S.D.);
În cursul lunii ianuarie 2013, inculpata C.A.A., în calitate de judecător la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, învestită în compunerea completului de judecată C8R al acestei instanţe, a acceptat, prin intermediul numitului V.S., promisiunea remiterii sumei de 150.000 euro, în scopul de a pronunţa o hotărâre favorabilă inculpatului N.(fost S.)D. în Dosarul nr. 19797/300/2010/a13, având ca obiect recursul declarat de inculpat, aflat în stare de arest preventiv, împotriva încheierii din 09 ianuarie 2013 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, pronunţate în Dosarul nr. 19797/300/2010/a14.
În cursul lunii februarie 2013, inculpata C.A.A. şi numita D.V., prin intermediul numitului V.S., au acceptat promisiunea remiterii sumei de aproximativ 150.000 euro, de la o persoană rămasă neidentificată, lăsând să se creadă că au influenţă asupra judecătorilor învestiţi în compunerea completului de judecată C7R, al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru a-i determina pe aceştia să pronunţe o soluţie favorabilă inculpatului N.(fost S.)D., în Dosarul nr. 19797/300/2010/a14.
o Inculpata a fost arestată preventiv prin încheierea din data de 15 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, (Dosar nr. 2032/2/2013 (853/2013) constatându-se că sunt îndeplinite cerinţele art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., probele administrate relevând existenţa indiciilor temeinice în sensul art. 681 C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata a comis infracţiunile de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (presupus a fi comisă în luna ianuarie 2013), şi cea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (presupus a fi comisă în luna februarie 2013), pentru care este cercetată, după cum s-a constatat că infracţiunile reţinută sunt sancţionate cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Cu privire la infracţiunea de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 257 C. pen. şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (presupus a fi comisă în luna decembrie 2012), instanţa care a examinat propunerea de arestare preventivă a reţinut că în cauză, nu sunt suficiente date cu privire la această faptă pentru a putea dispune luarea măsurii arestării preventive, dar a avut în vedere aspectele rezultate din convorbirea interceptată cu privire la atitudinea inculpatei referitor la actul de justiţie, ca element ce particularizează personalitatea acesteia în momentul evaluării pericolului pentru ordinea publică pe care îl" prezintă lăsarea sa în libertate.
La examinarea temeiniciei cererii formulate s-au avut în vedere cerinţele art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., care reglementează situaţiile în care o asemenea liberare provizorie sub control judiciar nu se acordă, respectiv „(...)în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".
S-a apreciat că întradevăr, la adoptarea unei soluţii de liberare provizorie sub control judiciar nu se pune în discuţie existenţa temeiurilor care au justificat luarea măsurii arestării preventive, dar nici nu se pot nesocoti elementele faptice ale cauzei, pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpata în libertate, periclitarea bunei desfăşurări a procesului penal, mai ales că această cauză se află în faza de urmărire penală şi care necesită încă administrarea de probatorii, iar inculpata este arestată preventiv" din data de 15 martie 2013.
Prin decizia nr. 17 din 17 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, s-a statuat „că acordarea liberării provizorii reprezintă o vocaţie şi nu un drept al învinuitului sau inculpatului, doar instanţa fiind în măsură să aprecieze asupra oportunităţii dispunerii acestei măsuri, aprecierea în acest sens presupunând un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea învinuitului ori inculpatului, calitatea acestuia, modul de săvârşire a faptei, natura acesteia, circumstanţele concrete ale cauzei şi cele privind persoana învinuitului sau inculpatului. Dispoziţiile art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu instituie o obligaţie de acordare a liberării provizorii în cursul procedurii judiciare, iar luarea măsurilor alternative celor privative de libertate se subsumează în mod obligatoriu realizării scopurilor acestora".
Analizând temeinicia cererii de liberare provizorie, atât prin prisma textelor de lege incidente din dreptul intern, cât şi a jurisprudenţei instanţei europene, Curtea a constatat că măsura liberării provizorii nu este suficientă pentru buna desfăşurare a procesului penal, aceasta fiind o măsură restrictivă de drepturi şi libertăţi care, chiar şi prin seria de obligaţii ce pot fi stabilite de instanţă în sarcina inculpatei şi prin posibilitatea revocării ei, în cazul săvârşirii de noi infracţiuni sau încălcării obligaţiilor fixate, nu asigură garanţiile respectării acestora şi a realizării finalităţii avute în vedere de legiuitor.
În cauză, infracţiunile reţinute în sarcina inculpatei sunt circumscrise faptelor de corupţie, care generic, au un impact negativ major în rândul spcietăţii, dar în condiţiile în care aceste presupuse infracţiuni au fost comise în legătură cu activitatea inculpatei de judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti şi privitor la pronunţarea unor hotărâri în dosare ce îi reveneau spre soluţionare ori care se aflau pe rolul altor complete ori instanţe, impactul negativ este mult amplificat şi creează o tulburare însemnată în rândul opiniei publice, fiind puse sub semnul îndoielii credibilitatea şi autoritatea actului de justiţie. Aceste consecinţe, având în vedere specificitatea şi modul de organizare al sistemul judiciar, pe lângă urmările produse asupra celor care le comit, aruncă o umbră greu de înlăturat asupra întregului sistem judiciar care se află în situaţia de a reacţiona cu fermitate împotriva unor asemenea fapte. în cauză, din convorbirile telefonice interceptate şi aflate la dosarul de urmărire penală, se desprinde o lejeritate şi o uşurinţă greu de explicat şi acceptat cu care inculpata discuta asupra modului de "negocierea" a soluţiilor ce urmau să fie pronunţate în dosare penale, ori cu privire la natura, valoarea şi modul de intrarea în posesia sumelor de bani ce constituie obiectul material al infracţiunilor.
Astfel, având în vedere natura şi gravitatea faptelor reţinute, complexitatea cauzei şi necesitatea lămuririi tuturor aspectelor cauzei s-a constatat că menţinerea în arest preventiv a inculpatei corespunde cerinţelor art. 143 şi 148 lit. f) C. proc. pen., dar şi cerinţelor art. 136 C. proc. pen., asigurându-se şi o bună desfăşurare a urmăririi penale, aşa încât, liberarea provizorie sub control judiciar nu este o soluţie oportună.
Invocarea de către inculpată a împrejurării că prin încheierea de arestare preventivă s-a constatat că în legătura cu infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, presupus a fi comisă în luna decembrie 2012, nu există suficiente temeiuri care să justifice arestarea preventivă, nu poate conduce la admiterea cererii, în condiţiile în care, pe de o parte este avută în vedere întreaga activitate infracţională a inculpatei, iar pe de altă parte, în legătură cu celelalte fapte reţinute s-a constatat prin aceeaşi încheiere, existenţa unor suficiente temeiuri din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpata a comis faptele.
În raport de aceste împrejurări, s-a mai constatat că nici măsurile de supraveghere ce ar fi impuse nu ar fi suficiente pentru admiterea cererii, această supraveghere nefiind de natură să înlăture starea de tulburare puternică din rândul opiniei publice şi să ofere garanţii întemeiate pentru o bună desfăşurare a procesului penal.
Invocarea de către inculpată a unor circumstanţe personale favorabile, chiar reale, s-a apreciat că nu poate conduce la admiterea cererii câtă vreme, la acest moment procesual nu sunt îndeplinite cerinţele art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., iar o bună desfăşurare a procesului penal nu poate fi privită preponderent prin prisma elementelor ce caracterizează persoana inculpatei, tocmai pentru că şi textul menţionat anterior are în vedere cerinţe ce ţin de desfăşurarea procesului penal, administrarea probelor şi pericolul denaturării acestora.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 16083 alin. (1) C. proc. pen. Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată, cererea inculpatei de liberare provizorie sub control judiciar.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata C.A.A. criticând hotărârea atacată pentru netemeinicie.
În motivele de recurs expuse pe larg în scris şi în şedinţa publică din data de 5 aprilie 2013, apărătorul ales al recurentei inculpate a arătat în esenţă că în raport de circumstanţele personale ale inculpatei şi având în vedere stadiul procesual şi probele administrate în cauză, cererea sa de liberare provizorie sub control judiciar este întemeiată, inculpata, odată lăsată în libertate, ne putând influenţa buna desfăşurare a procesului penal şi neprezentând un pericol concret pentru ordinea publică.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Din actele dosarului se constată că inculpata C.A.A. este cercetată pentru comiterea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, a infracţiunii de luare de mită şi a infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 257 C. pen. şi la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000; art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, şi art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, în cursul lunii decembrie 2012, inculpata, în caiitate de judecător la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, acţionând în baza unei rezoluţii infracţionale unice, ar fi ajutat-o pe numita D.V., judecător la aceeaşi secţie penală, să primească suma de 32.500 euro (din 35.000 euro proveniţi de la persoane neidentificate până în prezent) şi, totodată, ar fi promis susnumitei că îi va remite, în ziua următoare, încă 15.000 euro (proveniţi de la persoane neidentificate până în prezent), menţionând că această din urmă sumă de bani se află deja în posesia sa, în scopul ca D.V. să infleunţeze magistraţi ai Curţii de Apel Bucureşti pentru a-i determina să pronunţe hotărâri favorabile în trei cauze penale (respectiv, Dosarul nr. 7875/2/2012, având ca obiect contestaţia în anulare formulată de SC M. SA; Dosarul nr. 46218/3/2012, privind recursul declarat de G.M.E. şi Dosarul nr. 45612/3/2012, având ca obiect recursul declarat de S.D.);
În cursul lunii ianuarie 2013, inculpata C.A.A., în calitate de judecător la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, învestită în compunerea completului de judecată C8R al acestei instanţe, ar fi acceptat, prin intermediul numitului V.S., promisiunea remiterii sumei de 150.000 euro, în scopul de a pronunţa o hotărâre favorabilă inculpatului N.(fost S.)D. în Dosarul nr. 19797/300/2010/a13, având ca obiect recursul declarat de inculpat, aflat în stare de arest preventiv, împotriva încheierii din 09 ianuarie 2013 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, pronunţate în Dosarul nr. 19797/300/2010.
În cursul lunii februarie 2013, inculpata C.A.A. şi numita D.V., prin intermediul numitului V.S., ar fi acceptat promisiunea remiterii sumei de aproximativ 150.000 euro, de la o persoană rămasă neidentificată, lăsând să se creadă că au influenţă asupra judecătorilor învestiţi în compunerea completului de judecată C7R, al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru a-i determina pe aceştia să pronunţe o soluţie favorabilă inculpatului N.(fost S.)D., în Dosarul nr. 19797/300/2010/a14.
Faţă de criticile formulate de inculpată, Înalta Curte constată că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., pentru a fi dispusă liberarea provizorie sub control judiciar.
Înalta Curte, în verificarea recursului va avea în vedere dispoziţiile deciziei nr. 17/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii care a statuat că: „Instanţa de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfăşurarea procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune a învinuitului sau inculpatului. "Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată, cum de altfel a constatat şi instanţa de fond prin hotărârea atacată, că, în cauză, există motive verosimile de a bănui că inculpata a comis faptele penale sub aspectul cărora este cercetată, în sensul art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, din actele premergătoare şi probele administrate până în acest moment procesual rezultând suficiente fapte şi informaţii apte să convingă un observator obiectiv că inculpata poate să fi săvârşit infracţiunile de care este acuzată. Astfel cum, în mod constant, a statuat C.E.D.O., art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţie nu presupune ca autorităţile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzaţii încă din momentul privării de libertate, rolul măsurii preventive fiind tocmai acela de a permite clarificarea sau dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor.
Temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii sau prelungirii unei măsuri restrictive de libertate trebuie să se bazeze pe probele existente la dosar, de natură să creeze convingerea judecătorului că o astfel de măsură este necesar a fi luată.
Astfel, în aprecierea subzistenţei temeiurilor care au stat la baza arestării preventive, Înalta Curte va avea în vedere situaţia de fapt, gravitatea faptelor, consecinţele acestora, gradul de implicare al inculpatei în ansamblul activităţilor infracţionale desfăşurate, precum şi stadiul procesual al cauzei.
Astfel, se constată că, în speţă, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care inculpata este cercetată este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a acesteia prezintă pericol concret pentru ordinea publică şi pentru desfăşurarea" ulterioară a cercetării judecătoreşti.
Conform jurisprudenţei CEDO, pericolul concret pentru ordinea publică este înţeles ca „o reacţie colectivă faţă de infracţiunea săvârşită", care, prin rezonanţa ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare şi dezaprobare, de temere şi insecuritate socială, stimulează temerea că justiţia nu acţionează eficient de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de accentuat pericol social şi poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.
Având în vedere calitatea inculpatei de judecător la Tribunalul Bucureşti, prin infracţiunile reţinute în sarcina acesteia, modalitatea şi contextul în care au fost săvârşite, se aduce atingere însăşi imaginii justiţiei şi instituţiilor învestite cu aplicarea legii şi apărării statului de drept, iar lăsarea sa în libertate, în contextul procesual actual, poate determina o percepţie negativă asupra reacţiei justiţiei care ar putea favoriza anumiţi autori în raport de calitatea acestora şi natura infracţiunilor săvârşite.
Înalta Curte are în vedere şi stadiul procesual al cauzei, care se află la debutul său în faţa organelor de urmărire penală, unde urmează a fi administrate probe, astfel că, pentru buna desfăşurare a urmăririi penale, se impune menţinerea în stare de arest a inculpatei.
În aprecierea riscului de influenţare a cercetării penale Înalta Curte va avea în vedere calitatea inculpatei şi faptul că aceasta a dat deja dovadă de lipsă de deontologie profesională, prin încercarea de influeţare a unor colegi magistraţi, ceea ce determină presupunerea rezonabilă că ar putea acţiona în acelaşi mod odată lăsată în libertate.
Susţinerile apărării în sensul că inculpata nu ar putea influenţa martorii în cauză deoarece aceştia au dat deja declaraţii şi nici nu ar avea posibilitatea să întreprindă acţiuni de alterare sau distrugere a mijloacelor de probă deoarece acestea se află în custodia parchetului, nu pot fi primite.
Influenţarea procesului penal nu vizează doar probele deja administrate ci posibilitate imixtiunii în actul de justiţie având în vedere şi evoluţia ulterioară a cercetării penale, astfel că, raportat la infracţiunile presupus a fi fost comise precum şi la stadiul procesual, cercetările fiind abia la debutul lor, în cauză urmează a fi administrate şi alte probe în susţinerea acuzaţiilor formulate. Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte apreciază necesară menţinerea în stare de arest a inculpatei.
În ceea ce privesc circumstanţele personale invocate de apărare, acestea sunt cu siguranţă favorabile inculpatei, dar nu pot prevala asupra pericolului concret pentru ordinea publică şi nici asupra riscului de influenţare a procesului penal, pe care le-ar prezenta inculpata o dată lăsată în libertate.
În ceea ce priveşte rezonabilitatea perioadei de detenţie, Înalta Curte apreciază că nu a fost depăşită durata rezonabilă astfel cum aceasta este definită în jurisprudenţa CEDO, având în vedere faptul că durata acesteia nu poate fi judecată ut singuli doar prin prisma duratei în sine, ce trebuie privită în contextul procesual, având în vedere natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpatei, modalitatea în care acestea au fost comise, toate acestea justificând temerea că, pusă în libertate, se poate crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate şi de neîncredere în activitatea justiţiei.
Înalta Curte apreciază că raportat la stadiul procesual şi faţă de natura infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatei se impune menţinerea măsurii arestării preventive, obligaţiile impuse în condiţiile admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen. nefiind suficiente pentru garantarea bunei desfăşurări a urmăririi penale.
Ca atare, detenţia provizorie este licită, fiind respectate atât exigenţele ce decurg din legea internă, cât şi cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, impunându-se menţinerea în continuare a acesteia.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpata C.A.A. şi va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.A.A. împotriva încheierii din 01 arilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 2327/2/2013 (1005/2013).
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 131/2013. Penal. Conflict de competenţă... | ICCJ. Decizia nr. 1029/2013. Penal. Propunere de arestare... → |
|---|
