ICCJ. Decizia nr. 131/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin decizia penală nr. 1751/R din 18 septembrie 2012 Curtea de Apel București - secția ll-a penală, a respins ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de către contestatoarea L.A.M. împotriva deciziei penale nr. 1178/R din 07 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a ll-a penală.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat contestatoarea la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanța Curții de Apel București - secția ll-a penală, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 12 iunie 2012 sub nr. 4750/2/2012 (1866/2012), petenta L.A.M. a formulat contestație în contra deciziei penale nr. 1178/R din 07 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a ll-a penală, fără a indica temeiul de drept pe care aceasta se sprijină, precizând doar că dorește respingerea hotărârii date în recurs pentru obligarea sa la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat și trimiterea dosarului la Parchet pentru cercetări.
Prin decizia penală nr. 1178/R din 07 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a ll-a penală, a fost respins, ca inadmisibil, recursul formulat de petenta L.A.M. împotriva sentinței penale nr. 721 din 16 martie 2012 a Judecătoriei sectorului 4 București, prin care acesteia îi fusese respinsă, în temeiul art. 2781C. proc. pen., ca nefondată, plângerea împotriva rezoluției nr. 5939/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București.
Instanța de recurs a subliniat că folosirea căilor de atac este reglementată prin art. 128 din Constituția României, potrivit căruia împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
Inadmisibilitatea, ca sancțiune procedurală, intervine în cazul în care părțile în proces efectuează acte pe care legea nu le îngăduie sau exercită drepturi procesuale epuizate prin alte căi procesuale sau neprocesuale.
Curtea a apreciat că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă, petentul exercitând o cale de atac împotriva unei hotărâri care, deși definitive, nu rezolvă fondul cauzei, știut fiind că pe calea contestației în anulare pot fi atacate doar hotărârile penale definitive prin care se rezolvă acțiunea penală.
Ori, în prezenta cauză contestatoarea L.A.M. a solicitat, pe calea contestației în anulare, desființarea unei decizii penale definitive prin care a fost respins ca inadmisibil recursul formulat împotriva unei sentințe de respingere a unei plângeri formulate în temeiul art. 2781C. proc. pen.
Mai mult,potrivit art. 391 C. proc. pen., instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e), fără citarea părților, după care, constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.
Din interpretarea per a contrario a acestor dispoziții a rezultat că, cererea de contestația în anulare care nu cuprinde motivele (acestea trebuind să fie dintre cele prevăzute limitativ în dispozițiile art. 386 C. proc. pen.) este inadmisibilă.
Pentru aceste considerente, Curtea a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de petenta L.A.M., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
împotriva acestei decizii, a formulat recurs contestatoarea L.A.M.
Analizând cauza, prin prisma dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen. raportat la art. 3851C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul declarat este inadmisibil, deoarece:
Normele de procedură penală sunt de strictă și imediată aplicare, fiind cunoscut și unanim acceptat caracterul activ al legii de procedură penală, care nu poate fi examinat în raport cu data când s-a săvârșit infracțiunea, ca în cazul legii penale, ci cu data când se desfășoară acțiunea procesuală față de care legea de procedură este activă.
Dispozițiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 au modificat prevederile art. 2781alin. (10) C. proc. pen., în sensul că hotărârea judecătorului, prin care acesta respinge plângerea împotriva rezoluției procurorului de netrimitere în judecată, ca inadmisibilă ori ca nefondată, este definitivă.
Rezultă, astfel, că sentința penală nr. 721 din 16 martie 2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București sub imperiul modificărilor legislative prevăzute de Legea nr. 202/2010, este definitivă și nu face parte din categoria hotărârilor supuse recursului.
în consecință, în baza aceluiași raționament, nici decizia nr. 1178/R din 07 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a ll-a penală, prin care s-a respins, în mod legal, ca inadmisibil recursul promovat de către petiționara L.A.M. împotriva sentinței penale nr. 721 din 16 martie 2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București cât și decizia penală nr. 1751/R din 18 septembrie 2012 a Curții de Apel București - secția ll-a penală, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de către contestatoarea L.A.M. împotriva deciziei penale nr. 1178/R din 07 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a ll-a penală, nu este una dintre hotărârile care să poată fi atacate cu recurs.
Potrivit art. 3851alin. (1) pct. e) C. proc. pen., se poate formula recurs numai împotriva deciziilor care au fost pronunțate de curțile de apel ca instanțe de apel, situație care nu se regăsește în cauza analizată, ceea ce face ca, și din acest punct de vedere, recursul promovat de către petiționară să fie inadmisibil.
în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 129/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 126/2013. Penal → |
|---|
