ICCJ. Decizia nr. 1612/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1612/2013

Dosar nr. 813/35/2010*

Şedinţa publică din 13 mai 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 92 din 26 martie 2009, Tribunalul Bihor a hotărât următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatei C.C.D., din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen., texte de lege În baza cărora s-a dispus condamnarea inculpatei la 10 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, b) şi c) C. pen. şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 5 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă durata arestului preventiv de la 26 noiembrie 2004 până la 10 august 2006 şi de la 10 februarie 2007 până la 04 decembrie 2007.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi următoarele C. civ., a dispus obligarea inculpatei la plata sumei de 484.847,3672 RON (4.848.473.672 ROL) cu penalităţi de întârziere conform Contractului nr. 217 din 25 iunie 2002 în favoarea părţii civile SC R.D. SRL depozit RPD Arad, cu titlu de despăgubiri civile.

S-a constatat că partea civilă SC B.I.E. SRL Oradea nu mai formulează pretenţii civile în cauză, prejudiciul fiind integral recuperat conform înscrisului aflat la fila 208 dosar.

În baza art. 118 lit. e) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 46.416,78 RON (464.167.800 ROL) reprezentând folos necuvenit.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea următoarelor file CEC:

- seria BH "X", emis la 27 septembrie 2002;

- seria BH "Y", emis la 01 octombrie 2002;

- seria BH "Z", emis la 03 octombrie 2002;

- seria BH "W", emis la 04 octombrie 2002;

- seria BH "Q", emis la 08 octombrie 2002;

- seria BH "XX", emis la 10 octombrie 2002;

- seria BH "YY", emis la 14 octombrie 2002

- seria BH "ZZ", emis la 16 octombrie 2002

- seria BH "WW", emis la 18 octombrie 2002

- sena BH "QQ", emis la 22 octombrie 2002

- seria BH "X1", emis la 24 octombrie 2002

- seria BH "Y1", emis la 04 octombrie 2002;

- seria BH "Z1", emis la 31 iulie 2002, aflate în original la dosar.

În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990, republicată, corelat cu art. 21 lit. g) din aceeaşi lege, a dispus comunicarea hotărârii la Oficiul Registrului Comerţului Bihor, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a acesteia.

În baza art. 357 alin. (2) lit. f) C. proc. pen., a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpata C.C.D. prin Decizia penală nr. 565/R din din 4 decembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligată inculpata la 2000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin Decizia penală nr. 75/A/12 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 2327/35/P/2005, s-a admis apelul declarat de inculpata C.C.D., s-a dispus desfiinţarea Sentinţei penale nr. 75 din 4 martie 2005 a Tribunalului Bihor şi rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă.

În considerentele deciziei enunţate s-a arată că, la data pronunţării Sentinţei penale nr. 75 din 4 martie 2005, inculpata se afla în stare de arest, situaţie necunoscută de instanţă şi, ca atare, în imposibilitatea de a se prezenta la dezbateri sau de a încunoştinţa tribunalul despre această imposibilitate, incidente fiind în acest context prevederile art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Cu ocazia rejudecării cauzei la Tribunalul Bihor, s-a format Dosarul nr. 4384/111/2007.

În esenţă, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a fost trimisă în judecată inculpata C.C.D. pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (4) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-au reţinut în sarcina inculpatei următoarele: 1. în cursul lunii octombrie 2000, a fost înfiinţată SC G.I.E. SRL Oradea, înregistrată la Camera de Comerţ şi Industrie şi având ca principal obiect de activitate comerţul cu produse petroliere.

La momentul înfiinţării, firma avea ca asociaţi pe numiţii Z.S. şi S.M., aceasta din urmă având şi calitatea de administrator.

În luna aprilie 2002, SC G.I.E. SRL Oradea a intrat în raporturi comerciale cu SC R.D. SA Bucureşti - Depozitul Arad, de la care a început să se aprovizioneze cu motorină, carburant valorificat apoi pentru activităţile agricole în zona Valea lui Mihai din judeţul Bihor.

Ulterior, reprezentanţii SC G.I.E. SRL Oradea au cunoscut-o pe inculpata C.C.D., administrator la SC L. COM SRL Oradea, societate înregistrată la Camera de Comerţ şi Industrie şi întrucât cele două firme aveau acelaşi obiect de activitate, reprezentanţii acestora au înţeles să desfăşoare în comun raporturi comerciale.

Astfel, începând din luna mai 2002, SC G.I.E. SRL a achiziţionat de la SC R.D. SA Bucureşti - Depozitul Arad, cantităţi apreciabile de motorină şi benzină fără plumb, pe care le-a facturat către SC L COM SRL.

La data de 25 iunie 2002, între SC R.D. SA Bucureşti - Depozitul Arad şi SC G.I.E. SRL s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de produse petroliere înregistrat sub nr. 217, aflat la filele 82 - 85, iar în baza acestui contract, societatea furnizoare a livrat ritmic către firma beneficiară SC G. SRL cantităţi de motorină şi benzină fără plumb, conform fişei aflată la filele 76 - 78 dosar.

Întreaga cantitate de carburant cumpărată În baza acestui contract a fost furnizată către SC L COM SRL, administrată de inculpata C.C.D., care avea închiriată o staţie P. la vila I. din Băile Felix.

Motorina şi benzina fără plumb achiziţionată în această modalitate a fost cumpărată de inculpată la preţul de 11.860 ROL/litru şi vândută către SC D. SRL sub preţul de achiziţie, respectiv cu 10.450 ROL/litru.

După ce a vândut toate cantităţile de produse petroliere sub preţul pieţei, inculpata nu a mai achitat preţul de cumpărare către furnizorul ei - SC G. SRL, având în acest fel, în cursul lunii septembrie 2002, o restanţă de plată în sumă de 6,2 miliarde ROL, motiv pentru care, la rândul său, SC G. SRL nu şi-a mai putut achita datoriile către SC R.D. SA Bucureşti - Depozitul Arad, în sumă de 5,5 miliarde ROL.

Faţă de situaţia creată, la 23 septembrie 2002, Z.S. şi S.M. au cesionat fiecare câte 8 părţi sociale din capitalul social al SC G. SRL către noul asociat, în persoana inculpatei C.C.D., aceasta deţinând 16 părţi sociale, reprezentând 80% din capitalul social total, iar foştii asociaţi şi-au păstrat câte 2 părţi sociale fiecare.

Ca urmare a acestei cesiuni, S.M. a fost radiată din funcţia de administrator, această funcţie revenind inculpatei, conform actului adiţional aflat la fila 66.

În aceeaşi zi, prin procura specială autentificată sub nr. 3653 din 23 septembrie 2002 de notar public D.I., inculpata a fost împuternicită de foştii asociaţi să îi reprezinte la bancă pentru a depune şi ridica numerar, precum şi să semneze toate actele bancare.

Dobândind specimen de semnătură, inculpata a intrat şi în posesia ştampilei SC G. SRL, a carnetului cu file CEC şi a ordinelor de plată, care i-au fost predate de Z.S. şi S.M.

Cunoscând datori le SC G. SRL către SC R.D. SA Bucureşti - Depozitul Arad, deşi firma debitoare nu avea disponibil în cont, la data de 23 septembrie 2002, inculpata a emis în numele SC G. SRL un număr de 11 file CEC, până la concurenţa sumei de 4,8 miliarde RON, în favoarea creditoarei SC R.D. SA Bucureşti - Depozitul Arad, filele CEC având date scadente cuprinse între 27 septembrie 2002 - 24 decembrie 2002.

Toate cele 11 file CEC au fost refuzate la plată de SC WB SA - sucursala Arad, pe motivul lipsei totale de disponibil în cont.

2. Cu toate că nu avea disponibil în cont, la data de 25 septembrie 2002, inculpata a procedat la încheierea unui nou Contract de vânzare-cumpărare, nr. 026 din 25 septembrie 2002, aflat la dosar, în baza căruia a achiziţionat de la furnizorul SC P.D. SRL, benzină Premium ecologică fără plumb în valoare de 464.167.800 ROL, conform facturii fiscale seria ............

Pentru plata preţului, a emis fila CEC seria BH nr. ............, scadentă la 4 octombrie 2002.

Din totalul cantităţii de benzină cumpărată de la SC P.D. SRL, inculpata a descărcat 10650 litri la propria sa staţie P. din Băile Felix, iar diferenţa de 12.000 litri a fost refac turată de SC L COM SRL, către SC P.O. SRL Mădăraş, cu factura din 26 septembrie 2002, în valoare de 258.012.000 ROL.

Cumpărătorul SC P.O. SRL Mădăraş a achitat preţul de mai sus, către firma vânzătoare SC L COM SRL - 250.000.000 ROL cu ordin de plată prin bancă, iar 8.000.000 ROL pe bază de chitanţă.

La data de 4 octombrie 2002 - data scadentă a filei CEC, societatea furnizoare a benzinei, creditoarea SC P.D. SRL, a introdus în bancă fila CEC emisă de inculpată pentru plată, dar BC WB SA - Filiala Oradea a refuzat-o la plată, întrucât firma emitentă a CEC-ului nu avea disponibil în cont.

3. La data de 30 iulie 2002, în calitate de administrator la SC L COM SRL, inculpata a achiziţionat de la furnizoarea SC B.I.E. SRL Oradea combustibil lichid uşor tip 1 în valoare de 455.745.982 ROL, cu factura fiscală din 30 iulie 2002.

Deşi firma nu avea disponibil în cont, inculpata a emis fila CEC, cu termen scadent la 31 iulie 2002.

Fila CEC a fost introdusă la plată de societatea creditoare a preţului, însă BC WB SA - Filiala Oradea a refuzat-o la plată pe motivul lipsei totale de disponibil în cont.

Din actele şi lucrările de la dosar, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Audiată fiind, inculpata nu a recunoscut comiterea faptelor, precizând că a fost contactată de numiţii S.M. şi Z.S., care i-au oferit spre vânzare produse petroliere şi, deşi iniţial a refuzat, ulterior, datorită insistenţelor acestora, s-a hotărât să deruleze afaceri cu produse petroliere. A reuşit să achite preţul produselor petroliere aferent celor 22 de cisterne achiziţionate, dar pentru ultimele 5 cisterne, aflându-se în imposibilitate de plată, le-a cerut celor doi asociaţi mai sus enunţaţi să-i fie amânată plata pentru câteva luni. La data de 23 septembrie 2002, S.M. şi Z.S. au obligat-o prin ameninţare cu pistolul să se deplaseze la notar unde să semneze preluarea celor 80% din acţiunile societăţii şi o procură cu caracter general În baza căreia să reprezinte firma la bancă. în continuare, sub imperiul aceloraşi ameninţări, inculpata s-a deplasat împreună cu cei doi asociaţi la Arad unde, într-un local Mc. D., aceste persoane iau dat să semneze 11 file CEC, ce fac obiectul cauzei. După ce în aceeaşi locaţie s-a prezentat şi contabila firmei SC R. Arad, s-au deplasat cu toţii la sediul acestei societăţi unde au urcat cei doi asociaţi împreună cu contabila în vederea predării CEC-urilor.

Cu privire la fapta reţinută ca fiind comisă în dauna SC P.D. SRL, inculpata a declarat că cei doi asociaţi mai sus enunţaţi i-au cerut, de asemenea, să se prezinte la sediul societăţii păgubite pentru a încheia un contract de achiziţie a unei cisterne de benzină, pentru plata căreia inculpata, la solicitarea celor doi, a lăsat o filă CEC cu titlu de garanţie.

În ce priveşte fapta reţinută la punctul 3 din actul de sesizare, inculpata şi-a amintit doar că desfăşura relaţii comerciale în bune condiţii cu firma SC B. SRL Oradea şi nu a contestat că a ridicat de la această societate cantitatea de 36.395 litri combustibil uşor în valoare de aproximativ 455.000.000 ROL, lăsând în schimb o filă CEC cu titlu de garanţie, fiind posibil să fi achitat această sumă, însă SC B. SRL Oradea să fi introdus fila CEC la bancă după plecarea inculpatei din ţară.

Deşi în interogatoriul luat inculpata şi-a contestat vinovăţia, acuzaţiile reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu au fost dovedite prin întreaga probaţiune administrată în cauză, şi anume: contracte comerciale, facturi fiscale, acte constitutive şi adiţionale ale societăţilor comerciale implicate în raporturile comerciale anterior descrise, rapoarte de constatare tehnico ştiinţifice, declaraţii de martori. Astfel, s-au reţinut următoarele.

1. Raporturile comerciale între SC G. şi SC L. datează aproximativ din luna mai 2002, SC G. acţionând iniţial ca un intermediar de produse petroliere. în acest sens, au fost reţinute declaraţiile asociaţilor Z.S. şi S.M. În esenţă, în cursul urmăririi penale, Z.S. a arătat următoarele: „în luna mai, spre sfârşit sau luna iunie, am cunoscut-o pe doamna C.C.D., despre care am aflat că este om de afaceri foarte potent, cu referinţe deosebite, atât la finanţe, cât şi la bancă, ea fiindu-mi recomandată de un amic. La toate acestea se adaugă şi faptul că mi s-a spus despre dânsa că este soţie de poliţist, încrederea faţă de ea era de natură să crească. Livrările către SC L. s-au derulat la cererea ei, plătindu-ne fără probleme. Livrările către SC L. nu se făceau În baza vreunui contract, ci la simpla cerere făcută de reprezentanta C.C.D. Ulterior acestei comenzi, eu sunam la SC R. - Depozit Arad şi făceam comandă de marfă. în urma aprobării comenzii contactam firma SC O.O. SRL care ne efectua transportul. Transporturile erau preluate de C.C.D., care prelua atât calitativ, cât şi cantitativ".

Pe parcursul acestor raporturi comerciale derulate iniţial în condiţii bune şi având ca obiect apreciabile cantităţi de produse petroliere, aşa cum a rezultat din fişa de evidenţă R. SA, la data de 25 iunie 2002, ca urmare a faptului că între furnizoarea SC R. SA şi cumpărătoarea SC G. s-au creat relaţii comerciale stabile, cele două firme au procedat la încheierea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 217/2002, cu valabilitate între 25 iunie 2002 şi 31 decembrie 2002, perioadă în care SC R. s-a obligat să livreze către SC G. produse petroliere - motorină, benzină fără plumb şi benzină Premium II - cantitatea de 500 tone/lună.

Prin clauzele contractuale s-a stabilit ca modalitate de plată că fiecare livrare va fi achitată cu ordin de plată, în termen de 15 zile de la data facturării.

După data contractului, societatea furnizoare, prin Depozitul Arad, a livrat ritmic către SC G. cantităţi de motorină şi benzină, în fişa clientului aflată la fila 77 u. p. fiind evidenţiate un număr de 26 facturi, anexe în copie xerox la dosar.

Întreaga cantitate de produse petroliere la care s-a făcut referire mai sus, a fost facturată de SC G., către SC L., administrată de inculpată.

La rândul său, aceasta a vândut întreaga cantitate de motorină şi benzină către SC D. SRL Oradea, firma având ca obiect de activitate comerţul cu combustibili. Administratorul D.V. a calculat adaosul comercial aferent şi a re vândut produsele petroliere în principal către SC R. SRL Oradea.

Din starea de fapt mai sus prezentată a rezultat că motorina şi benzina care au făcut obiectul contractului nr. 217/2002. Au fost facturate pe următorul circuit: SC R. - depozitul Arad - SC G. - SC L. - SC D. SRL Oradea - SC R. SRL Oradea, dar, faptic, marfa era transportată de la depozitul furnizorului din Arad, direct la ultimul beneficiar, cu autocisternele aparţinând firmei de transport SC U.O.O. SRL Oradea, cu nr. de înmatriculare "B", "B1", "B2" şi remorcile "B₁", "B₂", "B₃", conduse de şoferii G.C., L.C.S. şi H.A.C.

Din declaraţiile acestora a rezultat că, în a doua jumătate a anului 2002, au efectuat mai multe transporturi de produse petroliere de la depozitul Arad al SC R., cu autocisternele mai sus menţionate, pentru SC G. Oradea: după încărcare biroul desfacere al firmei furnizoare elibera avizul de însoţire a mărfii şi certificatul de calitate, toate actele însoţitoare fiind întocmite pentru SC G., însă pe toată durata transportului şoferii erau contactaţi în mod repetat de C.C.D., care direcţiona marfa pentru descărcare în principal la depozitul din loc. Tileagd aparţinând firmei SC R. SRL sau la staţia P. din Băile Felix aparţinând inculpatei C.C.D. (respectiv SC L.).

Esenţiale pentru dovedirea activităţii infracţionale a inculpatei au fost cele două categorii de facturi fiscale privind operaţiunile comerciale între SC R.D. SA şi SC G., pe de o parte, precum şi între SC L. şi SC D., pe de altă parte, din punct de vedere al preţului de vânzare.

Comparând preţurile de achiziţie şi de vânzare, care rezultă din facturile emise de SC R. în calitate de vânzător şi cele emise de SC L. în calitate de vânzătoare, coroborat cu documentele de evidenţă şi cu declaraţiile administratorului firmei cumpărătoare SC D. SRL - martorul D.V. (audiat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei), a rezultat în mod evident că inculpata a revândut produsele petroliere la un preţ mult mai mic decât acela de cumpărare.

Cu factura din 22 august 2002, R. a vândut către G., 25.630 kg motorină cu preţul unitar de 11.612 RON. Cu factura din 22 august 02, G. a vândut către L. cu preţul unitar de 11.819 RON, 25.630 kg motorină cu preţul unitar de 11.612 RON. Cu factura BH din 22 august 02, L. a vândut către D. cu preţul unitar de 10.576 RON.

Cu factura din 23 august 2002, R. a vândut către G., 25. 630 kg motorină cu preţul unitar de 11.612 RON. Cu factura din 23 august 02, G. a vândut către L. cu preţul unitar de 11.850 RON. Cu factura din 23 august 02, L. a vândut către D. cu preţul unitar- de 10.450 lei(fila 167).

Cu factura din 28 august 2002, R. a vândut către G., 21.700 kg motorină cu preţul unitar de 11.612 RON. Cu factura din 28 august 02, G. a vândut către L. cu preţul unitar de 11.850 RON. Cu factura din 28 august 02, L. a vândut către D. cu preţul unitar de 10.574 RON.

Cu factura din 11 septembrie 2002, R. a vândut către G., 25.111 kg motorină cu preţul unitar de 11.569 RON. Cu factura din 11 septembrie 02, G. a vândut către L. cu preţul unitar de 11.960 RON. Cu factura din 11 septembrie 02, L. a vândut către D. cu preţul unitar de 10.520 RON.

Cu factura din 12 septembrie 2002, R. a vândut către G., 21.750 kg motorină cu preţul unitar de 12.241 RON. Cu factura din 12 septembrie 02, G. a vândut către L. cu preţul unitar de 12.631 RON. Cu factura din 12 septembrie 02, L. a vândut către D. cu preţul unitar de 10.855 RON.

Cu factura din 16 septembrie 2002, R. a vândut către G., 22.530 kg motorină cu preţul unitar de 12.241 RON. Cu factura din 16 septembrie 02, G. a vândut către L. cu preţul unitar de 12.620 RON. Cu factura din 16 septembrie 02, L. a vândut către D. cu preţul unitar de 10.700 RON.

Cu factura din 18 septembrie 2002, R. a vândut către G., 25.920 kg motorină cu preţul unitar de 12.241 RON. Cu factura din 18 septembrie 02, G. a vândut către L. cu preţul unitar de 12.620 RON. Cu factura din 18 septembrie 02, L. a vândut către D. cu preţul unitar de 10.250 RON.

Preţul tuturor produselor petroliere achiziţionate de SC L. a fost plătit de SC D. cu chitanţele şi ordinele de plată depuse la dosar.

Cu toate acestea, inculpata C.C.D. nu a achitat nimic din preţul acestor produse către SC G., firmă faţă de care SC L. a acumulat până în septembrie 2002 o datorie de 6,2 miliarde ROL.

La rândul său, nici SC G. nu şi-a mai putut achita datoriile reprezentând preţul produselor petroliere către SC R. SA.

Faţă de situaţia creată, inculpata a preluat SC G., dobândind cu titlu de cesiune 80% din capitalul social al firmei, în baza actului adiţional autentificat sub nr. 3652/23 septembrie 2002 de notar public D.I.

Prin acelaşi act a devenit şi administrator al firmei privind documentele şi ştampila, precum şi dreptul de semnătură în bancă.

Tot la momentul autentificării actului adiţional de mai sus, cei doi asociaţi pentru restul de 20% din capitalul social au investit pe inculpată cu puteri depline pentru a-i reprezenta la bancă, a depune şi ridica numerar, a semna în numele lor şi pentru ei toate actele bancare, prin procura specială autentificată sub nr. 3653 din 23 septembrie 2002 de notar public D.I.

Versiunea inculpatei privind modul de dobândire a 80% din capitalul social al firmei SC G.I.E. SRL Oradea - ameninţată fiind cu pistolul să se deplaseze la notar în vederea preluării acestor acţiuni, iar mai apoi la Arad în vederea predării celor 11 file CEC - a fost infirmată de declaraţiile martorilor S.M. şi Z.S., audiaţi şi în faţa instanţei sub aceste aspecte.

Astfel, S.M. a declarat că: „relaţiile comerciale cu societatea inculpatei au început în aprilie 2002 şi s-au derulat normal. I-am livrat cantităţi destul de importante de combustibil pe care le plătea la termen. în luna august 2002, inculpata s-a deplasat la Valea lui Mihai pentru a analiza o investiţie ce noi o aveam acolo în construcţie, respectiv societatea pe care o conduceam şi, neavând mijloace financiare de a o finaliza prin varii metode, am încercat să căutăm o firmă cu o putere economică mai mare cu care să ne asociem şi să finalizăm investiţia, Inculpata s-a arătat interesată de această investiţie, cunoştea valoarea ei întrucât soţul inculpatei la acea vreme lucrase ca poliţist de frontieră şi îmi aduc aminte că inculpata s-a deplasat personal la Valea lui Mihai pentru a avea o idee despre valoarea investiţiei. Valoarea de 80% din acţiunile firmei noastre au fost cedate inculpatei la înţelegere cu aceasta, urmând ca pentru cele 20% rămase, eu şi asociatul meu să primim fiecare câte 10 părţi şi să ne ocupăm de finalizarea investiţiei de la Valea lui Mihai, iar celelalte activităţi ale firmei, mai precis comercializarea de produse petroliere, urma să fie atributul exclusiv al inculpatei. La data de 23 septembrie 2002, când a avut loc cesionarea acestor părţi, întâlnirea am stabilit-o cu acordul inculpatei la sediul notarului şi, după ce am încheiat formalităţile notariale, i-am dat o G.M.L. cu documente ce o aveam în permanenţă la mine, în care se aflau facturi, ordine de plată, CEC-uri, ştampile, etc. De asemenea, fac precizarea că, din moment ce 80% din acţiunile firmei reveneau inculpatei, ca o consecinţă firească a fost şi a o împuternici cu toate cele necesare pentru a face demersurile legale la bancă, sens în care la notar s-a întocmit acea procură ce o împuternicea să semneze valabil în bancă. La 23 septembrie 2002.. la iniţiativa inculpatei am hotărât să ne deplasăm în Arad la sediul R.. deplasarea am făcut-o împreună cu Z. şi inculpata. Am contactat-o pe contabila firmei R. Arad, numita Stoica.. i-am spus cu acel prilej doamnei Stoica că inculpata se va ocupa în continuare de activitatea de comerţ a firmei noastre".

Aceleaşi aspecte a fost confirmate de martorul Z.S. care arată, în plus, următoarele: „este greşit când se insinuează că transferul de acţiuni de la SC G. către inculpată s-a făcut subit. Discuţiile pe această temă, respectiv preluarea de către inculpată a majorităţii acţiunilor firmei noastre, s-a desfăşurat pe o perioadă mai lungă de timp şi am avut în vedere perspectivele reale de dezvoltare a societăţii noastre. Doar raţiuni economice ne-au împins la a ceda acele 80% acţiuni din firmă pe numele inculpatei C.C.D. Motivaţia deplasării la data de 23 septembrie 2002 cu inculpata C.C.D. la Arad a fost aceea că, după ce am cesionat părţi din societatea noastră, domnia sa urma să se ocupe exclusiv de comercializarea produselor petroliere, iar eu şi coasociata mea urma să ne ocupăm de construcţia staţiei de benzină.. îmi aduc aminte că am dus-o pe C.C.D. la Arad, la solicitarea acesteia, pentru a fi prezentată la R. Arad. La data de 23 septembrie 2002, inculpata avea instrumentele de plată de la firma pe care o preluase de la noi".

Ca urmare a datoriei neachitate de SC G. către SC R., reprezentanţii firmei creditoare au avut repetate discuţii cu reprezentanţii firmei debitoare, pentru găsirea unei soluţii de stingere a debitului.

În aceste sens, au fost audiaţi în cauză reprezentantul comercial al SC R. SA Depozitul Arad, numitul T.M., coordonatorul de zonă MA, mandatarul R. pentru administrarea depozitului Arad, S.S., contabila depozitului Arad - S.C.F., soţul acesteia, numitul R.M., în declaraţiile lor aceste persoane confirmând că în data de 23 septembrie 2002 reprezentanţii SC G. - Z.S., S.M. şi C.C.D. s-au prezentat la sediul SC R. SA Arad şi au predat un număr de 11 file CEC, semnate, ştampilate şi completate la toate rubricile pentru plata mărfii livrate.

Toate aceste file CEC s-au predat în mână contabilei firmei, numita Stoica Carmen Florica.

Ca urmare, s-a procedat la examinarea ştiinţifică a semnăturilor depuse pe cele 11 file CEC, prin compararea cu semnăturile originale depuse de inculpată pe acte autentice încheiate în faţa notarului, cereri şi declaraţii oficiale adresate instituţiilor bancare sau comerciale, folosite ca script de comparaţie, iar prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 15147 din 13 martie 2003 întocmit de IPJ Bihor Serviciul Criminalistic, s-a stabilit că toate semnăturile depuse la poziţia „semnătura trăgătorului" pe cele 11 file CEC aparţin inculpatei.

Toate cele 11 file CEC au fost refuzate la plată de Banca Comercială WB SA Sucursala Arad, pentru motivul lipsei totale de disponibil în cont.

Instanţa de fond a reţinut ca o probă esenţială în dovedirea intenţiei infracţionale a inculpatei, conţinutul Adresei nr. VII/4/11266/9R din 12 decembrie 2002 emisă de BNR.

Din comunicarea BNR a rezultat că propria firmă a inculpatei, SC L. SRL, figura până la data emiterii adresei în centrala Incidenţelor de Plăţi cu 18 incidente de plată, din care: 7 incidente de plată cu CEC-uri BCR şi WB şi 11 incidente de plată cu bilete la ordin la BCR, Banca Transilvania şi WB.

Ca urmare, SC L. SRL a intrat în interdicţie bancară de a emite CEC-uri, în perioada 13 august 2002 - 7 octombrie 2003.

De la data intrării în interdicţie bancară, 13 august 2002, într-o perioadă foarte scurtă de timp, cunoscând că nu mai poate emite CEC-uri pe propria firmă, inculpata a găsit o nouă societate comercială, la care a devenit administrator la data de 23 septembrie 2002, iar în aceeaşi zi, a emis 11 file CEC fără acoperire, deşi noua firmă, SC G. SRL, nu avea absolut nici un disponibil în cont.

Aşa cum s-a dovedit mai sus, în conţinutul hotărârii, prin toate probele emanate, insolvabilitatea SC G. SRL a fost creată în întregime prin activitatea exclusivă a inculpatei, care a preluat toate cantităţile de combustibil livrate de SC R. - Depozitul Arad şi le-a dirijat spre alte societăţi comerciale, cărora le-a vândut acelaşi produs la un preţ mai mic decât preţul de cumpărare.

Deşi cumpărătorii şi-au îndeplinit obligaţiile de plată către firma inculpatei, aceasta nu a plătit nimic către SC G., generând prin propria sa activitate infracţională starea de insolvabilitate a acestei firme şi procedând apoi la emiterea filelor CEC, cu consecinţa prejudicierii SC R. cu suma de 4.848.473.672 ROL.

2. Tot în calitate de administrator, al SC G. SRL, la data de 25 septembrie 2002, inculpata a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. 026 din 25 septembrie 2002 cu SC P.D. SRL Bucureşti, având ca obiect cumpărarea produselor petroliere -benzină Premium şi motorină şi în baza căruia a achiziţionat de la firma vânzătoare cantitatea de 17.191 kg benzină Premium, în valoare de 464.167.800 ROL.

Pentru această cantitate de benzină, SC P.D. SRL Bucureşti a emis factura din 25 septembrie 2002, aflată la dosar la fila 335 u.p, iar pentru plata preţului, inculpata a emis fila CEC aflată la dosar în original.

Cu privire la emiterea acestei file CEC, a fost audiată în calitate de martor numita M.G. - economist la SC P.D. SRL, în declaraţie aceasta arătând următoarele: „ în data de 25 septembrie 2002, în timp ce mă aflam de serviciu, s-a prezentat la mine C.C.D., care dorea să cumpere produse petroliere. După ce aceasta a discutat cu şefa mea, C.A., am primit sarcina să mă ocup de întocmirea contractului de vânzare-cumpărare de produse petroliere între societatea noastră şi SC G.I.E. SRL. După ce am întocmit acest contract, actul a fost semnat şi ştampilat de ambele părţi.. Anterior întocmirii facturii de către mine, inculpata a completat în faţa mea fila CEC eliberată de WB, cu toate datele esenţiale, inclusiv contravaloarea mărfii. Depozitul SC P.D. SRL se află în incinta SC Sinteza SA, situat în Oradea, C. Borşului km 35, iar încărcarea mărfii de către beneficiar se face la poarta 2, aparţinând acestei societăţi. Menţionez faptul că şoferul delegat S.F. a semnat pentru primirea mărfii şi pe dispoziţia de livrare care este completată de gestionarul depozitului M.V.".

Aceleaşi aspecte au fost confirmate de martora C.A.D., care a arătat următoarele: „Am fost administrator la SC P.D. SRL Bucureşti, firmă care avea în depozit produse petroliere aparţinând SC R.V. Cluj. În 2002, a venit la sediul firmei noastre inculpata, fiind interesată de cumpărare de produse petroliere. S-a încheiat un contract între firma pe care o administram şi SC G. şi iniţial doresc să precizez că nu am fost de acord să livrez cantităţi de combustibil inculpatei. Luând legătura cu R.V. Cluj şi domnul G.N., una din persoanele cu putere de decizie în firmă, mi-a comunicat să închei contractul cu inculpata întrucât, consultându-se cu superiorul său, i s-a spus că se poate lucra cu firma acesteia. Am procedat la încheierea contractului..şi pe lângă clauzele inserate în contract s-a întocmit şi o anexă prin care inculpata îşi asumă în caz de neplată parţială sau totală a sumelor de bani înscrise în filele CEC, responsabilitatea conform legii ... nu am putut valorifica CEC-ul ca instrument de plată din lipsă de lichidităţi".

Martorul G.N. a relevat aceleaşi împrejurări: „.. date fiind relaţiile comerciale de lungă durată între R. şi P., aceştia din urmă obişnuiau să ne întrebe de diverşi clienţi, respectiv dacă prezintă sau nu încredere. în condiţiile în care cunoşteam clienţi de ani de zile care nu ne făcuseră probleme, evident că îi recomandam mai departe. Printre aceste societăţi se numără şi SC G. Oradea, societate căreia i-am vândut foarte multă vreme marfă, fără a avea incident la plăţi.. Ulterior, când s-a ajuns la scadenţă, doamna de la P m-a sunat şi mi-a spus că întâmpină probleme cu plata mărfii şi mi-a comunicat că nu i-a fost onorat CEC-ul".

În cauză a fost audiat şoferul care a transportat benzina încărcată de la SC P.D. SRL, numitul S.F., care în declaraţia dată a indicat locul de descărcare, respectiv firmele la care a fost direcţionată marfa cumpărată: „Sunt angajat al SC P.O. SRL în calitate de şofer pe autocisternă. În data de 25 septembrie 2002, la solicitarea inculpatei, am încărcat produse petroliere pentru SC G. SRL, de la P.D. - depozitul din Oradea, C. Clujului, în incinta SC S. SA. De la această societate am încărcat la indicaţia lui C.C.D. cantitatea de 22.650 litri, respectiv 17.191 kg benzină Premium ecologică fără plumb. După ce am semnat factura fiscală, la indicaţia lui C.C.D., o parte din marfă, respectiv cantitatea de 10.650 litri benzină, am descărcat-o în staţia P. din Băile Felix aparţinând lui C.C.D.. Restul de marfă, în cantitate de 12.000 litri, tot la indicaţia acesteia, am transportat-o şi descărcat-o la staţia P. din Mădăraş, aparţinând societăţii la care lucrez".

De altfel, faptul că la data de 26 septembrie 2002, SC P.O. a cumpărat cantitatea de 12.000 litri benzină transportată de şoferul S.F., cu autocisterna, a rezultat cu certitudine şi din factura din 26 septembrie 2002.

S-a reţinut, însă, că această cantitate de benzină a fost facturată de inculpată nu pe firma SC G. SRL, ci pe cealaltă firmă a sa SC L., în calitate de vânzătoare.

Deşi în întregime cantitatea de benzină cumpărată de la SC P.D. SRL a fost valorificată de SC L., fila CEC completată şi semnată de inculpată pentru plata preţului de cumpărare a fost emisă în numele SC G. SRL, societate care nu avea nici un disponibil în cont, aşa încât în momentul în care firma creditoare a preţului SC P.D. SRL a intenţionat să o valorifice, fila CEC a fost refuzată la plată de BC WB.

Pentru întregirea imaginii asupra activităţii infracţionale a inculpatei, instanţa a subliniat; că firma cumpărătoare a cantităţii de 12.000 litri benzină, SC P.O., a achitat în întregime preţul aferent de 258.012.000 ROL către SC L. SRL.

Aceasta a rezultat din ordinele de plată şi chitanţele aflate la dosar, precum şi din declaraţia administratorului SC P.O., numitul O.M.: „Din luna aprilie 2002, am început să achiziţionez de la SC L. ComSRL - societate administrată de C.C.D., produse petroliere. Produsele cumpărate de la SC L. SRL erau plătite către această societate prin bancă în procent de. 95%, sume de bani pentru care SC L. SRL elibera chitanţe. Astfel, în data de 25 septembrie 2002, am cumpărat de la SC L. SRL, conform facturii fiscale, cantitatea de 12.000 litri benzină ecologică fără plumb, în valoare de 258.012.000 ROL. Din această sumă, am plătit prin ordin de plată, la data de 25 septembrie 2002, suma de 250.000.000 ROL, prin Banca IT - Filiala Salonta, iar restul de 8.012.000 ROL a fost plătit anterior cumpărării mărfii prin chitanţa din 21 septembrie 2002, eliberată de SC L. SRL. Produsele petroliere menţionate au fost transportate de şoferul meu angajat în data de 25 septembrie 2002 cu autocisterna.

Cealaltă parte din benzina achiziţionată de la SC P.D. SRL, în cantitate de 10.650 litri, a fost valorificată direct prin staţia de carburanţi aparţinând tot SC L., din Băile Felix - Vila I., iar preţul provenit din vânzare a fost însuşit de inculpată sau de alte persoane, după cum rezultă din declaraţiile angajaţilor staţiei P.: „Din staţia P., la indicaţia lui C.C.D., se ridicau sume de bani de mai multe persoane, respectiv C.M., S.C., C.E., C.I., un tip pe nume David şi C.C.D., pentru care nu se întocmeau documente justificative" (declaraţie martor M.C., vânzător la staţia P).

S-a reţinut că şi fila CEC a făcut obiectul constatării tehnico-ştiinţifice nr. 15147 din 13 martie 2003 a IPJ Bihor, la care s-a făcut referire mai sus, stabilindu-se că semnătura depusă la rubrica „semnătura trăgătorului" aparţine inculpatei C.C.D.

Din emiterea filei CEC în numele SC G. SRL, pe de o parte şi valorificarea benzinei şi încasarea preţului în numele SC L., pe de altă parte, a rezultat în mod evident intenţia inculpatei de a prejudicia firma vânzătoare SC P.D. SRL.

3. în calitate de administrator la SC L. SRL, la data de 30 iulie 2002, inculpata a achiziţionat de la SC B.I.E. SRL Oradea cantitatea de 36.593 litri combustibil uşor, în valoare de 455.745.982 ROL, cu factura fiscală din 30 iulie 2002.

Pentru plata sumei de mai sus, inculpata a emis fila CEC purtând semnătura sa, conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 15147 din 13 martie 2003, întocmit de IPJ Bihor.

Din declaraţiile martorului B.V.V., administrator SC B.I.E. SRL, instanţa de fond a reţinut următoarele: „în momentul livrării mărfii şi eliberării facturii de livrare, C.C.D. mi-a precizat că va face plata cu fila CEC pe care mi-o va emite însă a doua zi, după ce va consulta soldul existent la data respectivă. A doua zi, inculpata s-a prezentat la biroul SC B.I.E. SRL, situat în Oradea unde, în prezenţa mea şi a partenerului meu F.F., a emis fila CEC a cărei serie şi număr au fost completate din ziua precedentă factura de livrare a mărfii şi pe care C.C.D. a semnat fiind de acord, completând fila respectivă la toate rubricile şi ştampilând-o cu ştampila SC L COM SRL.. Cu ocazia emiterii filei CEC, inculpata mi-a spus că au disponibil în cont şi că pot să introduc oricând fila în Bancă.

Ulterior, după ridicarea mărfii, inculpata i-a solicitat în mod repetat părţii vătămate B.V.V. să nu introducă la plată fila CEC pentru că nu are disponibil în cont. La data de 17 octombrie 2002, văzând că nu-şi mai poate recupera banii şi aflând că inculpata este dispărută, B. Vasile Vaier a introdus fila CEC la bancă.

Inclusiv în faţa instanţei de fond, reprezentantul SC B.I.E. SRL a reiterat precizarea că fila CEC a fost eliberată de inculpată ca mijloc de plată, infirmând astfel apărarea inculpatei că a lăsat fila CEC cu titlu de garanţie.

Şi fila CEC a fost supusă expertizării, stabilindu-se că semnătura de la poziţia „semnătura Trăgătorului" a fost executată de inculpată.

S-a reţinut că BC WB SA - Sucursala Oradea a refuzat la plată fila CEC, pentru motivul lipsei de disponibil în cont.

Din toate probele mai sus expuse şi analizate, instanţa de fond a concluzionat că a fost dovedită vinovăţia inculpatei în comiterea faptelor care fac obiectul prezentei cauze.

La concluzia vinovăţiei au condus şi faptele imediat ulterioare ale inculpatei care, la data de 4 octombrie 2002, a împuternicit prin procură specială şi autentică pe soţul ei, C.M., să vândă imobilul proprietate comună situat în Oradea iar la data de 6 octombrie 2002, respectiv la 10 zile de la emiterea ultimei file CEC (25 septembrie 2002) în favoarea SC P.D. SRL, a părăsit România prin punctul de frontieră Curtici. Ca urmare, prin ordinul S/123833 din 10 octombrie 2002, inculpata a fost dată în urmărire generală.

Considerând dovedită vinovăţia inculpatei, au fost avute în vedere următoarele aspecte cu privire la încadrarea juridică a faptelor pentru care aceasta a fost trimisă în judecată:

În rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a reţinut ca fiind aplicabile faptelor comise de inculpată disp. art. 215 alin. (1), (2), (4) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reţinut că încadrarea juridică de mai sus este incorectă întrucât art. 215 alin. (4) C. pen. reglementează o infracţiune de sine stătătoare, cu individualitate proprie, care constă în emiterea unui CEC asupra unei instituţii de credit sau a unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizie sau acoperirea necesară, în scopul de a obţine un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, ori faptele inculpatei de a emite în mod repetat file CEC, fără ca firmele a căror administrator este să aibă disponibil în cont, nu au nici o legătură cu infracţiunea de înşelăciune reglementată de alin. (1) şi (2) de la art. 215 C. pen.

A fost avut în vedere că acestea incriminează inducerea în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, precum şi inducerea în eroare prin folosirea de nume, calităţi mincinoase ori de mijloace frauduloase, incriminări care nu îşi găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză.

În consecinţă, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (4) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat în cauză, s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi anume: gradul concret de pericol social al faptei, complexitatea activităţii infracţionale desfăşurate de inculpată, prejudiciul deosebit de mare cauzat părţilor civile (de peste 5 miliarde ROL la nivelul anului 2002) şi care nu a fost recuperat decât în foarte mică parte, faptul că, la câteva zile după comiterea faptelor, inculpata a fugit din România pentru a se sustrage urmăririi penale, precum şi atitudinea nesinceră a acesteia în faţa instanţei.

Pentru aceste considerente, s-a aplicat inculpatei pedeapsa de 10 ani închisoare.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa de fond a reţinut următoarele: SC R.D. SRL depozit RPD Arad s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 484.847,3672 RON (4.848.473.672 ROL) cu penalităţi de întârziere conform Contractului nr. 217 din 25 iunie 2002.

În primul ciclu procesual - Dosar nr. 5191/2003 al Tribunalului Bihor, la termenul de judecată din 24 februarie 2004, s-a prezentat în instanţă avocatul ales al părţii civile, care a declarat verbal că, deşi partea pe care o reprezintă nu şi-a recuperat prejudiciul, nu înţelege să-şi mai menţină pretenţiile băneşti formulate împotriva inculpatei C.C.D., urmând să încerce recuperarea prejudiciului printr-o acţiune civilă separată.

În prezentul dosar, societatea a fost legal citată - inclusiv la adresa indicată în urma contactării telefonice, fără să se fi prezentat la dezbateri vreo persoană pentru a face noi precizări asupra constituirii de parte civilă.

În aceste condiţii, instanţa de fond a luat act de constituirea de parte civilă formulată în cursul urmăririi penale cu respectarea condiţiilor legale conţinând manifestarea expresă de voinţă în sensul obligării la despăgubim, prin act scris, purtând ştampila firmei şi semnătura reprezentantului legal.

Instanţa de fond nu a luat act de simpla declaraţie verbală a apărătorului părţii civile formulată în primul ciclu procesual, în contextul în care din natura juridică a renunţării derivă cerinţa ca o atare declaraţie să fie făcută prin mandatar cu procură specială, iar avocatul părţii civile prejudiciate nu a făcut o dovadă în sensul că renunţarea la pretenţii băneşti reprezintă manifestarea de voinţă a părţii civile.

Faţă de cele ce preced, instanţa de fond, constatând că prejudiciul nu a fost recuperat (inculpata nefăcând vreo dovadă în acest sens) şi fiind dovedită vinovăţia acesteia, în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi următoarele C. civ., a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 484.847,3672 RON (4.848.473.672 ROL) cu penalităţi de întârziere conform Contractului nr. 217 din 25 iunie 2002 în favoarea părţii civile SC R.D. SRL depozit RPD Arad, cu sediul în comuna V, judeţul Arad, cu titlu de despăgubiri civile.

S-a precizat că, deşi inculpata răspunde în solidar împreună cu partea responsabilă civilmente pentru prejudiciul cauza părţilor civile, în prezenta cauză, instanţa de fond, verificând situaţia SC G.I.E. SRL Oradea, cu sediul declarat în Oradea (inculpata acţionând în calitate de administrator al acestei firme), a reţinut că aceasta a fost radiată din data de 20 iunie 2007, potrivit evidenţelor aflate pe site-ul Ministerului Finanţelor.

În ceea ce priveşte situaţia SC P.D. SRL Bucureşti, instanţa de fond a reţinut că, în cursul urmăririi penale, aceasta s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 464.167.800 ROL. Pe parcursul cercetării judecătoreşti, la solicitarea instanţei, Oficiul Registrului Comerţului a comunicat situaţia actuală a firmei, precizând că la data de 8 noiembrie 2007 s-a înregistrat sub nr. 474912 Sentinţa comercială nr. 3514 din 27 septembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei şi radierea debitoarei.

Faţă de aceste considerente, instanţa de fond, constatând că partea solicitantă, constituită parte civilă în cursul urmăririi penale, nu mai există, a dat eficienţă dispoziţiilor art. 118 lit. e) C. pen., în sensul că s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 46.416,78 RON (464.167.800 ROL) reprezentând folos necuvenit.

În ceea ce priveşte partea civilă SC B.I.E. SRL Oradea, instanţa de fond a reţinut că, deşi aceasta s-a constituit iniţial parte civilă în cauză, în instanţă, la fila 208 dosar, se regăseşte declaraţia autentificată sub nr. 314 din 29 iulie 2008 dată la Biroul Notarial M.L.V., conform căreia B.V.V., în calitate de administrator al SC B.I.E. SRL Oradea, a declarat că şi-a reglementat situaţia debitorilor cu inculpata C.C.D. în calitate de administratorul SC L. COM SRL Oradea, iar în prezent nu mai are nici un fel de pretenţii de natură civilă faţă de aceasta.

Ca urmare, s-a constatat că partea civilă nu mai formulează pretenţii în cauză, prejudiciul fiind integral recuperat.

De asemenea, în baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea filelor CEC, astfel cum au fost menţionate în dispozitivul sentinţei.

Faţă de pericolul concret al faptelor ce fac obiectul cauzei şi persoana inculpatei (în concret faptul că a fost dată în urmărire generală în cursul urmăririi penale ca urmare a conduitei acesteia de a se sustrage acestei faze procesuale, iar mai apoi extrădată în România pe baza acestui mandat), instanţa de fond a apreciat că în cauză se impune menţinerea măsurii neprivative de libertate dispusă de Curtea de Apel Oradea prin Decizia penală nr. 565/R/2007 dată în Dosarul nr. 1522/35/P/2007 şi, în consecinţă, în baza art. 357 alin. (2) lit. f) C. proc. pen., a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpata C.C.D.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege, a declarat apel C.C.D., solicitând instanţei, prin intermediul apărătorului său, admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii şi, procedând la rejudecare, în principal, a dispune restituirea cauzei la parchet, fiind incidente prevederile art. 332 C. proc. pen., iar în subsidiar, a solicitat achitarea sa.

Prin Decizia penală nr. 75/A/2009 din 6 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fot respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpata C.C.D. împotriva Sentinţei penale nr. 92/P din 26 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bihor, sentinţă ce a fost menţinută în întregime.

A fost obligat apelantul să plătească în favoarea statului suma de 400 RON cheltuieli judiciare în apel.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a. stabilit vinovăţia inculpatei pe baza unei juste aprecieri a materialului probator administrat în cauză, dând faptelor săvârşite de aceasta încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, s-a constatat că instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatei atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Astfel, s-a reţinut că inculpata era la data săvârşirii faptei încadrată în muncă, cu trecut nepedepsit, iar instanţa de fond a evaluat în mod judicios atât aceste aspecte, cât şi faptele şi, mai ales, gradul de pericol ridicat al acestora.

A fost avut în vedere că infracţiunea de înşelăciune în modalitatea săvârşită de inculpată are un grad ridicat de pericol social atât prin cuantum (5 miliarde ROL la nivelul anului 2002), cât şi prin instaurarea unui climat de neîncredere în instrumentele de plată dintre societăţile comerciale, perturbând grav activitatea acestora.

S-a reţinut că nulităţile invocate de inculpată nu atrag nulitatea actelor întocmite, câtă vreme inculpatei nu i s-a adus nicio vătămare care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea acelui act. Comportamentul culpabil al inculpatei a fost dovedit de faptul că, la câteva zile după săvârşirea faptelor, aceasta a fugit din România pentru a se sustrage urmăririi penale.

Cu privire la critica adusă de către inculpată încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa, instanţa a considerat-o nefondată. S-a reţinut că rezoluţiunea de a emite o filă CEC asupra unei societăţi comerciale ştiind că pentru valorificarea cecului nu există provizia sau acoperirea necesară, a fost unică şi a început în momentul în care provizia a lipsit din contul societăţilor administrate de inculpată şi a întrerupt activitatea infracţională când împotriva ei au fost efectuate primele cercetări. A fost avut în vedere că legiuitorul a înţeles să incrimineze emiterea unor astfel de instrumente de plată fără a avea provizia necesară şi nu aspecte ce ţin de existenţa sau nu a menţiunilor necesare.

Referitor la latura civilă a cauzei, s-a reţinut că simpla declaraţie verbală a apărătorului părţii civile S.C. R.D. S.R.L Depozit RPD Arad, în sensul că nu se mai constituie parte civilă, nu poate fi luată în seamă de către instanţă, câtă vreme acelei persoane i-a lipsit o procură specială din partea părţii civile din care să rezulte că renunţarea la pretenţii băneşti reprezintă manifestarea de voinţă a acesteia.

Pentru aceste motive, curtea de apel a constatat că o reducere a cuantumului pedepsei aplicate inculpatei nu ar fi temeinică, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen., creând o disproporţie între scopul şi rezultatul acestora.

împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpata C.C.D..

Prin Decizia nr. 1702 din 30 aprilie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 490/35/2009, a fost admis recursul, fiind casată Decizia penală nr. 75/A/2009 din 6 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea şi trimisă cauza spre rejudecare la această instanţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, s-a oprit la solicitarea de casare cu trimitere pentru incompatibilitatea judecătorului cauzei manifestată la nivelul instanţei de apel, S-a reţinut că nu au fost respectate dispoziţiile legale cu privire la corecta compunere a completului de judecată în apel, la judecarea cauzei participând un judecător incompatibil.

Astfel, s-a avut în vedere că, în faţa instanţei de fond, la termenul din 31 ianuarie 2009, judecătorul M.T. a respins expres cererea recurentei de restituire a cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, apreciind că actul de sesizare al instanţei a fost corect întocmit. Acelaşi judecător a soluţionat apelul inculpatei prin decizia atacată, în condiţiile în care chiar primul motiv de apel viza nelegală sesizare a instanţei prin existenţa unor acte procesuale aşa-zis nule absolut (concret s-au făcut referiri la lipsa începerii urmăririi penale şi a punerii în mişcare a acţiunii penale).

Ca atare, s-a reţinut că judecătorul M.T. era incompatibil să soluţioneze apelul care viza aceeaşi problemă cu privire la care acest judecător se pronunţase în primă instanţă, iar, în aceste condiţii, decizia Curţii de Apel Oradea este nelegală, impunându-se casarea acesteia cu trimitere spre rejudecare în complet legal constituit, înlăuntrul căruia nu va mai face parte judecătorul în cauză.

Pentru a lămuri situaţia juridică creată, s-a considerat că este necesar a fi adus în discuţie art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în care se face trimitere şi la noţiunea de „imparţialitatea instanţei", termenul trebuind analizat prin prisma dezvoltărilor jurisprudenţiale din partea Curţii Europene. Trecând peste abordarea obiectivă, formală a noţiunii, în care simpla regăsire a numelui judecătorului ce instrumentează pricina la ambele nivele de judecată (fond şi apel) ar fi suficientă pentru a crea incompatibilitatea, instanţa de recurs a considerat că trimiterea la concepţia subiectivă, împărtăşită în anumită măsură şi de Codul de procedură penală român, dezvoltă o analiză substanţială a situaţiei.

De principiu, s-a apreciat că o rezolvare a unor chestiuni procedurale, fie şi de ordin substanţial, la nivelul instanţei de fond, de către un judecător, nu atrage incompatibilitatea sa în a aborda speţa pe fond în căile de atac, fiind important să nu se ajungă ca acesta să repete rezolvările de situaţii juridice raportat la aceleaşi probleme invocate expres în ambele grade de jurisdicţie.

Ori, după cum s-a afirmat, situaţia în speţă, de incompatibilitate, a derivat din aceea că, în faţa instanţei de fond, un judecător respinge expres cererea recurentei de restituire a cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, apreciind că actul de sesizare al instanţei a fost corect întocmit pentru ca, în apel, să înfăptuiască actul de justiţie unde, de principiu, ar fi putut participa la judecarea acestuia, nu şi în condiţiile în care chiar primul motiv de apel al persoanei vizate privea nelegală sesizare a instanţei, adică reiterarea solicitării juridice substanţiale de la instanţa de fond, unde i-a fost respinsă de către acelaşi judecător cererea.

În acelaşi timp, cu ocazia rejudecării, instanţa de apel a dezvoltat afirmaţiile privitoare la fondul cauzei (fiind de remarcat o preocupare serioasă în acest sens doar din partea instanţei de fond). S-a semnalat neindicarea unor date concrete, a arăta în ce mod au fost stabilite acele date şi referirea explicită la actele cauzei, cu motivarea de rigoare. Şi în ceea ce priveşte motivarea instanţei de apel, în legătură cu chestiunea juridică ce a atras incompatibilitatea unui judecător, s-a constatat că este lacunar redată - „Nulităţile invocate de către inculpată nu atrag nulitatea actelor întocmite câtă vreme inculpatei nu i s-a adus nicio vătămare care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea acelui act. Ca o dovadă certă a comportamentului culpabil al inculpatei este că la câteva zile după săvârşirea faptelor inculpata a fugit din România pentru a se sustrage urmăririi penale" - deşi, în fapt, ar fi de discutat pe o nulitate absolută ce are un alt regim de abordare.

S-a stabilit că se va face o analiză detaliată a aspectelor de fond, inclusiv cele privind modalitatea de soluţionare a laturii civile, prin prisma întregii complexităţi a cauzei, cu luarea în considerare a tuturor chestiunilor procedurale invocate, cu referiri asupra încadrării juridice corecte, individualizarea eventualelor sancţiuni, precum şi motivarea concretă, ancorată cu date de la dosar a împrejurărilor ce vor fi redate, urmând a fi luate spre dezbatere inclusiv apărările formulate în scris în cuprinsul recursului.

Aşadar, procedural, recursul a fost admis pe considerentele art. 385¹⁵ pct. 1 lit. c) C. proc. pen., cauza fiind trimisă spre rejudecare la nivelul instanţei de apel, care să procedeze la o judecată în complet legal constituit, înlăturând incompatibilitatea creată, cu înlăturarea tuturor deficienţelor constatate, cu o redare completă, dacă va fi cazul, a stării de fapt prin prisma probatoriului administrat, urmând a se rezolva chestiunile procedurale invocate, cu o dezvoltare pe măsură a motivării în funcţie de complexitatea speţei, evidenţiată de instanţa de fond, cu darea de răspuns la toate prolemele ivite, redate şi în cuprinsul motivelor de recurs, reluând în întregime instrumentarea cauzei în apel.

Având în vedere considerentele deciziei de casare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procedând la rejudecarea apelului, curtea de apel a constatat următoarele:

Împotriva Sentinţei penale nr. 92 din 26 martie 2009 a Tribunalului Bihor a declarat apel inculpata D. (fostă C.) C.D., solicitând admiterea apelului, casarea sentinţei atacate, în principal restituirea cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale, iar în subsidiar, achitarea în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În şedinţă publică, prin apărător ales, inculpata a solicitat ca instanţa de apel să analizeze cauza prin prisma nulităţilor absolute invocate în primul ciclu procesual, când instanţa le-a apreciat ca fiind nulităţi relative, fără să le analizeze, aşa cum a arătat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În primul rând, s-a arătat că este vorba de o nelegală sesizare a instanţei, la fila 9 din dosarul de urmărire penală existând doar un proces-verbal de începere a urmăriri penale, fără a se arăta pentru care din faptele descrise în rechizitoriu s-a făcut această cerere.

În al doilea rând, s-a arătat că Îs. dosarul cauzei nu există nicio plângere penală şi niciun act de Constituire de parte civilă împotriva inculpatei C.C.D., constituirea de parte civilă existând doar faţă de cei doi martori S. şi Z. S-a mai arătat că urmărirea penală s-a pus în mişcare doar pentru una din cele trei fapte descrise în procesul-verbal aflat la fila 9 din dosarul de urmărire penală, respectiv pentru fapta de la pct. 3 şi, ca atare, nu există o legală sesizare a instanţei. S-a apreciat că în decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se arată clar că ne aflăm în prezenţa unor nulităţi absolute, că nu există o sesizare legală şi nici prin rechizitoriu nu există o punere în mişcare a urmăririi penale pentru celelalte fapte.

Totodată, s-a arătat că, în prezenta cauză, plângerea penală este formulată de către R. împotriva lui Z.S. şi S.M., că nu există nicio sesizare şi nicio punere în mişcare a urmăririi penale împotriva inculpatei apelante.

Pentru toate aceste motive, împreună cu motivul citării corecte, s-a apreciat că se impune casarea şi restituirea cauzei la parchet.

Sub aspectul încadrării juridice, s-a apreciat că se impune schimbarea acesteia dintr-o infracţiune continuată în infracţiuni de concurs.

Referitor la fapta de la punctul 3, s-a arătat că inculpata a fost trimisă în judecată pentru că a depus o filă de CEC fără acoperire, cu titlu de încasări la plată, iar conform legii în vigoare la acea dată, fila CEC trebuia depusă în 8 zile de la data emiterii, ori aceasta a fost depusă după 2 luni, având aplicată pe spate menţiunea băncii CEC prezentat la plată după expirarea valabilităţii, fiind anulat. S-a mai arătat că pe întreaga perioadă de valabilitate a CEC-ului de 8 zile a existat disponibil în cont, dar fila a fost prezentată la plată după expirarea perioadei de valabilitate, astfel încât fapta de înşelăciune nu există, fapt confirmat şi de R. prin adresa depusă la dosar, din care rezultă că nu a existat nici un prejudiciu. Totodată, s-a arătat că există la dosar probe concrete care dovedesc că filele CEC depuse de inculpată au înlocuit alte file CEC care au fost semnate de către S. şi Z., aşadar nu poate fi vorba de înşelăciune, atâta timp cât nu există prejudiciu, nu există plângeri penale faţă de inculpată şi există dovezi clare că acele file CEC au înlocuit alte file, au fost predate Z. şi profitau celor doi reprezentanţi.

Pentru aceste motive, s-a solicitat, în principal, restituirea cauzei la parchet, iar în subsidiar, pronunţarea unei soluţii de achitare a inculpatei apelante.

Prin Decizia penală nr. 44/A din 12 iulie 2011, Curtea de Apel Oradea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul penal declarat de inculpata D. (fostă C.) C.D., împotriva Sentinţei penale nr. 92 din 26 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bihor, care a fost desfiinţată, în sensul că s-a înlăturat dispoziţia privind obligarea inculpatei la plata despăgubirilor civile în favoarea SC R.D. SRL Depozit RPD Arad. S-a constatat că prejudiciul cauzat părţii civile mai sus arătată a fost integral recuperat. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Examinându-se hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi din oficiu conform prevederilor art. 371 C. proc. pen. şi art. 378 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, s-a apreciat că apelul declarat de inculpata D. (fostă C.) C.D. este întemeiat, fiind admis numai cu privire la latura civilă a cauzei, în sensul constatării că prejudiciul cauzat părţii civile SC R.D. SRL a fost integral recuperat.

S-a constatat că în mod corect instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei sub aspectul săvârşirii infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată, probele administrate în cauză confirmând pe deplin această soluţie.

Din actele şi lucrările aflate la dosar a rezultat, în esenţă, faptul că în cursul lunii octombrie 2000 a fost înfiinţată SC G.I.E. SRL Oradea, înregistrată la Camera de Comerţ şi Industrie sub nr. J05/776/2000 din 05 octombrie 2000 şi având ca principal obiect de activitate comerţul cu produse petroliere.

La momentul înfiinţării, firma avea ca asociaţi pe numiţii Z.S. şi S.M., aceasta din urmă având şi calitatea de administrator.

în luna aprilie 2002, SC G.I.E. SRL Oradea a intrat în raporturi comerciale cu SC R.D. SA Bucureşti- Depozitul Arad, de la care a început să se aprovizioneze cu motorină, carburant valorificat apoi pentru activităţile agricole în zona Valea lui Mihai din judeţul Bihor.

Ulterior, reprezentanţii SC G.I.E. SRL Oradea au cunoscut-o pe inculpata C.C.D. administrator la SC L COM SRL Oradea societate înregistrată la Camera de Comerţ şi Industrie sub nr. J05/1 368/1993 şi întrucât cele două firme aveau acelaşi obiect de activitate, reprezentanţii acestora au înţeles să desfăşoare în comun raporturi comerciale.

Astfel, începând din luna mai 2002, SC G.I.E. SRL a achiziţionat de la SC R.D. SA Bucureşti- Depozitul Arad, cantităţi apreciabile de motorină şi benzină fără plumb, pe care le-a facturat către SC L COM SRL.

La data de 25 iunie 2002, între SC R.D. SA Bucureşti - Depozitul Arad şi SC G.I.E. SRL s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de produse petroliere înregistrat sub nr. 217, aflat la filele 82 - 85, iar În baza acestui contract, societatea furnizoare a livrat ritmic către firma beneficiară SC G. SRL cantităţi de motorină şi benzină fără plumb, conform fişei.

întreaga cantitate de carburant cumpărată În baza acestui contract a fost furnizată către SC L COM SRL, administrată de inculpata C.C.D., care avea închiriată o staţie P. la vila I. din Băile Felix.

Motorina şi benzină fără plumb achiziţionată în această modalitate, a fost cumpărată de inculpată la preţul de 11.860 ROL/litru şi vândută către SC D. SRL sub preţul de achiziţie, respectiv cu 10.450 lei/litru.

Ca urmare a acestei cesiuni, S.M. a fost radiată din funcţia de administrator, această funcţie revenind inculpatei, conform actului adiţional aflat la fila 66.

Dobândind specimen de semnătură, inculpata a intrat şi în posesia ştampilei SC G. SRL, a carnetului cu file CEC şi a ordinelor de plată, care i-au fost predate de Z.S. şi S.M..

Cunoscând datoriile SC G. SRL către SC R.D. SA Bucureşti - Depozitul Arad, deşi firma debitoare nu avea disponibil în cont, la data de 23 septembrie 2002, inculpata a emis în numele SC G. SRL un număr de 11 file CEC, până la concurenţa sumei de 4,8 miliarde RON, în favoarea creditoarei SC R.D. SA Bucureşti - Depozitul Arad, filele CEC având date scadente cuprinse între 27 septembrie 2002 - 24 decembrie 2002.

Toate cele 11 file CEC au fost refuzate la plată de SC WB SA - sucursala Arad, pe motivul lipsei totale de disponibil în cont.

Cu toate că nu avea disponibil în cont, la data de 25 septembrie 2002, inculpata a procedat la încheierea unui nou Contract de vânzare-cumpărare nr. 026 din 25 septembrie 2002, aflat la dosar, în baza căruia a achiziţionat de la furnizorul SC P.D. SRL, benzină Premium ecologică fără plumb în valoare de 464.167.800 ROL, conform facturii fiscale.

Pentru plata preţului, a emis fila CEC, scadentă la 04 octombrie 2002.

Din totalul cantităţii de benzină cumpărată de la SC P.D. SRL, inculpata a descărcat 10.650 litri la propria sa staţie P. din Băile Felix, iar diferenţa de 12.000 litri a fost refacturată de SC L COM SRL, către SC P.O. SRL Mădăraş, cu factura din 26 septembrie 2002 în valoare de 258.012.000 ROL.

Cumpărătorul SC P.O. SRL Mădăraş a achitat preţul de mai sus, către firma vânzătoare SC L COM SRL - 250.000.000 ROL cu ordin de plata prin bancă, iar 8.000.000 ROL pe bază de chitanţă.

La data de 04 octombrie 2002 - data scadentă a filei CEC, societatea furnizoare a benzinei, creditoarea SC P.D. SRL, a introdus în bancă fila CEC emisă de inculpată pentru plată, dar BC WB SA - Filiala Oradea a refuzat-o la plată, întrucât firma emitentă a CEC-ului nu avea disponibil în cont.

La data de 30 iulie 2002, în calitate de administrator la SC L COM SRL, inculpata a achiziţionat de la furnizoarea SC B.I.E. SRL Oradea combustibil lichid uşor tip 1 în valoare de 455.745.982 ROL, cu factura fiscală din 30 iulie 2002.

Deşi firma nu avea disponibil în cont, inculpata a emis fila CEC cu termen scadent la 31 iulie 2002.

Fila CEC a fost introdusă la plată de societatea creditoare a preţului, însă BC WB SA - Filiala Oradea a refuzat-o la plată pe motivul lipsei totale de disponibil în cont.

Curtea de apel a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatei pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză.

S-a reţinut că această stare de fapt este probată prin plângerile penale ale părţilor civile SC R.D. SA Bucureşti - Depozitul Arad şi SC B.I.E. SRL; filele CEC şi justificarea de refuz de plată; facturile fiscale, precum şi Contractele de vânzare-cumpărare de produse petroliere; raport de constatare tehnico-ştiinţifică grafică nr. 15147 din 13 martie 2003 întocmit de IPJ Bihor Serviciul Criminalistic; situaţia incidentelor de plăţi comunicate de BNR; declaraţiile martorilor S.M., Z.S., T.M., M.A., S.S.; S.C.F., R.M., M.G., C.A.D., G.N., S.F., M.C., B.V.V.; declaraţia numitului O.M.; procesele-verbale de căutare; acte de verificare privind pe inculpată.

S-a constatat faptul că inculpata nu a recunoscut comiterea faptei, aceasta rezultând cu certitudine din probele administrate la dosarul cauzei şi că pedeapsa a fost just individualizată în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Totodată, s~a apreciat că pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, este justă atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare.

Referitor la cererile de restituire a cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale şi de achitare În baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a apreciat că sunt vădit nefondate întrucât probele administrate în cauză - declaraţii de martori, plângeri făcute de părţile civile - sunt suficiente atât pentru lămurirea cauzei, cât şi pentru dovedirea infracţiunii reţinute în sarcina inculpatei.

Curtea de apel a mai reţinut că, sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa de fond a stabilit că SC R.D. SRL depozit RPD Arad s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 484.847,3672 RON (4.848.473.672 ROL) cu penalităţi de întârziere conform Contractului nr. 217 din 25 iunie 2002, luând act de constituirea de parte civilă formulată în cursul urmăririi penale, cu respectarea condiţiilor legale, conţinând manifestarea expresă de voinţă în sensul obligării la despăgubiri, prin act scris, purtând ştampila firmei şi semnătura reprezentantului legal. Astfel, susţinerea inculpatei a apărut ca fiind lipsită de fundament legal.

De asemenea, a fost avut în vedere că; contrar susţinerilor apărării, instanţa de fond şi cea de apel au reţinut că, odată dovedită vinovăţia inculpatei şi prejudiciul cauzat de aceasta, în mod corect a fost obligată la despăgubirile solicitate, însă s-a constatat că, ulterior, prejudiciul a fost recuperat în întregime.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptelor de prima instanţă, s-a constatat că aceasta este corectă cu reţinerea formei continuate pentru art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., neimpunându-se schimbarea în temeiul art. 334 C. proc. pen.

S-a apreciat că apelul declarat de inculpată este, însă, fondat întrucât, aşa cum rezultă din adresa de la fila 155, faţă de SC R.D. SRL Bucureşti s-a achitat debitul ca urmare a sentinţei comerciale nr. 211/F/2007 din data de 17 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Bihor, în acest sens fiind şi concluziile reprezentantei parchetului cu ocazia concluziilor pe fondul apelului.

Împotriva Sentinţei penale nr. 92 din 26 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bihor şi a Deciziei penale nr. 44/A din 12 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs inculpata C.C.D. solicitând, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa de apel, fiind incident cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen. în susţinerea recursului, s-a arătat că decizia atacată este nemotivată.

În subsidiar, s-a solicitat, prin prisma cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., achitarea inculpatei în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Înalta Curte, prin Decizia penală nr. 1377 din 30 aprilie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 813/35/2010, a admis recursul declarat de inculpata D. (fostă C.) C.D. împotriva Deciziei penale nr. 44/A din 12 iulie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

A fost casată decizia penală atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel Oradea.

Au fost menţinute actele îndeplinite până la data de 23 iunie 2011.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, s-a dispus să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

Înalta Curte, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu cauza, a constatat că recursul este fondat.

S-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 383 C. proc. pen., decizia instanţei de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt şi de drept care au condus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum şi temeiurile care au condus la adoptarea oricăreia dintre soluţiile prevăzute în art. 379 pct. 2 C. proc. pen., fiind avut în vedere că atât în cazul respingerii apelului, cât şi în cazul admiterii căii de atac, din motivarea deciziei instanţei de apel trebuie să rezulte că aceasta a procedat la propriul examen al cauzei, lipsa de motivare sau motivarea insuficientă a unei hotărâri împiedicând instanţa de recurs să verifice legalitatea şi temeinicia acesteia.

Pe de altă parte, s-a reţinut că, în cazul casării cu trimitere, rejudecarea cauzei se face în limitele stabilite prin decizia instanţei de control judiciar, casarea în întregime a hotărârii recurate conducând la rejudecarea atât a laturii penale, cât şi a laturii civile, cu respectarea limitelor impuse de situaţia celui care a declarat recurs sau la care recursul se referă.

Totodată, s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 385¹⁸ C. proc. pen., instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze dispoziţiilor instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea recursului.

Cu referire la limitele stabilite de instanţa de recurs, privind administrarea de probe noi, motivarea criticilor aduse în apel, s-a reţinut că instanţa de rejudecare este obligată să procedeze la administrarea acelor probe care se referă la faptele şi persoanele pentru care s-a dispus casarea, iar în ipoteza în care, după administrarea probelor indicate în decizia de casare, se ajunge la o altă situaţie de fapt, instanţa de apel va avea în vedere situaţia de fapt ce a reieşit din probele administrate, putându-se ajunge la o extindere a rejudecării cauzei şi cu privire la alte aspecte decât cele pentru care s-a dispus casarea.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte a constatat că instanţa de apel nu a motivat, cu trimitere la actele cauzei, criticile invocate de inculpata D.C.

S-a reţinut că atât în motivele de apel, cât şi în susţinerea orală, dar şi în concluziile scrise, inculpata D. (fostă C.) C. a invocat nulitatea unor acte de urmărire penală în condiţiile în care procesul-verbal de începere a urmăririi penale nu cuprinde faptele descrise în rechizitoriul procurorului. în opinia apărării, s-a susţinut că aceasta constituie o nulitate absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., relativ la nelegală sesizare a instanţei.

S-a invocat faptul că acţiunea penală s-a pus în mişcare pentru o parte din faptele reţinute în sarcina inculpatei prin actul de sesizare al instanţei şi, ca atare - în opinia apărării - şi din acest punct de vedere, sesizarea instanţei este nelegală.

De asemenea, s-a susţinut că pentru două fapte nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, iar procedura de citare în cursul urmăririi penale a fost viciată.

S-a arătat că toate aceste critici invocate în apel se impun a fi motivate, urmând a se stabili, în raport de actele cauzei, dacă ne aflăm în prezenţa unei nulităţi relative, dacă s-a produs o vătămare sau dacă poate fi reţinută o nulitate absolută.

A fost criticată şi încadrarea juridică, cu referire la starea de fapt rezultată din probele administrate, susţinându-se că, în lipsa prejudiciului, nu poate fi reţinută vinovăţia inculpatei sub aspectul infracţiunii de înşelăciune.

Totodată, s-a arătat că instanţa de apel, după rejudecarea cauzei, nu a motivat niciuna dintre criticile invocate de inculpata D. (fostă C.) C., rezumându-se doar la a menţiona că cererea de restituire a cauzei la parchet şi, respectiv, achitarea inculpatei sunt vădit nefondate în raport cu probele administrate.

De asemenea, s-a arătat că, referitor la încadrarea juridică a faptei, instanţa de apel a reţinut că aceasta este corectă, fără a face propria sa analiză în raport cu criticile aduse în apel În legătură cu acest aspect.

De altfel, a fost avut în vedere că toate aceste aspecte au fost reţinute şi prin Decizia penală nr. 1702 din 30 aprilie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

Ca atare, s-a reţinut că, nefiind respectate coordonatele stabilite prin decizia de casare şi nefiind motivată, decizia instanţei de apel este supusă, din nou, casării cu trimitere, urmând ca, în cadrul rejudecării, instanţa să motiveze - cu trimitere la actele cauzei - toate criticile invocate în apel şi să administreze toate probele necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele. Totodată, s-a stabilit că, în rejudecare, se vor avea în vedere multiplele casări cu trimitere, ceea ce a prelungit durata procesului, menţinându-se starea de incertitudine juridică a inculpatei, urmând a se proceda la judecarea cu celeritate a cauzei.

Prin Decizia penală nr. 145/A din 10 decembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea - secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpata D. (fostă C.) C.D. împotriva Sentinţei penale nr. 92 din 26 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bihor, care a fost desfiinţată în totalitate şi, rejudecându-se cauza, în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în vederea refacerii urmăririi penale.

În baza art. 357 alin. (2) lit. f) C. proc. pen., a fost menţinută măsura obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpata D. (fostă C.) C.D. prin Decizia penală nr. 565/R din 04 decembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Examinând hotărârea atacată prin prisma apelului declarat în cauză, cât şi din oficiu, având în vedere şi considerentele deciziei de casare, curtea de apel a reţinut că, prin apelul declarat, inculpata D. (fostă C.) a solicitat, în principal, restituirea cauzei la procuror pentru nelegală sesizare a instanţei, invocând nereguli legate de începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale, iar în subsidiar, achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a reţinut că, în ceea ce priveşte motivul principal de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat în cuprinsul Deciziei penale nr. 1702 din 30 aprilie 2010 că instanţa de apel a tratat nulităţile invocate de inculpată ca fiind nulităţi relative, „deşi, în fapt, ar fi de discutat pe o nulitate absolută ce are un alt regim de abordare". Totodată, s-a reţinut că, în cea de-a doua decizie de casare cu trimitere spre rejudecare, Decizia penală nr. 1377 din 30 aprilie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că „instanţa de apel, după rejudecarea cauzei, nu a motivat niciuna din criticile invocate de inculpata D. (fostă C.) C., rezumându-se doar la a menţiona că cererea de restituire a cauzei la parchet şi, respectiv, achitarea inculpatei sunt vădit nefondate în raport cu probele administrate în cauză.. Nefiind respectate coordonatele stabilite prin decizia de casare şi nefiind motivată hotărârea, decizia instanţei de apel este supusă, din nou, casării cu trimitere".

Analizând cererea de restituire a cauzei la procuror pentru nelegală sesizare a instanţei, în vederea refacerii urmăririi penale, curtea de apel a reţinut că inculpata a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinându-se ca stare de fapt că, în perioada 31 iulie -24 octombrie 2002, în calitate de administrator al SC L. COM SRL şi SC G.I.E. SRL, în mod repetat şi În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a emis 13 file CEC pentru suma totală de 5.784.132.591 ROL în favoarea părţilor civile SC R.D. SA Bucureşti - Depozitul Arad, SC P.D. SRL şi SC B.I.E. SRL, fără a avea disponibil în cont, fiind în interdicţie bancară, prin acelaşi rechizitoriu dispunându-se neînceperea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. şi folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii prev. de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

S-a constatat că inculpata a invocat faptul că instanţa nu a fost legal sesizată deoarece nu a fost începută urmărirea penală şi nici nu s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru toate actele materiale componente ale infracţiunii continuate.

În ceea ce priveşte începerea urmăririi penale, curtea de apel a constatat că există un singur act de acest fel şi anume procesul-verbal din data de 22 octombrie 2002, prin care s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuita C.C.D. pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (4), (5) C. pen., fără a se arăta în concret starea de fapt reţinută.

S-a reţinut că, ulterior începerii urmăririi penale, prin referatul din data de 11 noiembrie 2002, s-a propus conexarea unor cauze penale privind-o pe C.C.D. şi vizând fapte pe care acesta le-ar fi comis în calitate de administrator al SC G.I.E. SRL şi pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale (emiterea a 11 file CEC fără a avea disponibil în bancă în valoare de 4,8 miliarde ROL în favoarea SC R.D. SA, file emise pentru plata contravalorii unor produse petroliere şi care au fost refuzate la plată), al SC L. COM SRL (inducerea în eroare a reprezentanţilor SC G.I.E. SRL în perioada august-septembrie 2002, cu ocazia executării unui contract de vânzare-cumpărare a unor produse petroliere în valoare de 5,8 miliarde ROL şi care nu au fost achitate) şi, din nou, al SC G.I.E. SRL (emiterea unei file CEC în valoare de 464.167.800 ROL, fără a avea disponibil în bancă, în favoarea SC P.D. SRL, filă CEC emisă pentru a achita contravaloarea unor produse petroliere).

S-a constatat că prin ordonanţa de conexare din 13 noiembrie 2002 s-a dispus conexarea acestor cauze, prin ordonanţa din 04 martie 2003 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata C.C.D. sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar rechizitoriul nu conţine nicio dispoziţie de punere în mişcare a acţiunii penale.

Din coroborarea acestora, s-a reţinut că urmărirea penală a fost începută şi acţiunea penală a fost pusă în mişcare doar pentru actele materiale comise de inculpată în raport cu relaţia comercială avută cu SC R.D. SA, pentru actele materiale reţinute în sarcina sa şi legate de relaţii comerciale avute cu SC P.D. SRL şi SC B.I.E. SRL nefiind începută urmărirea penală şi nefiind pusă în mişcare acţiunea penală.

Problema care s-a ridicat a fost aceea dacă această neregularitate a urmăririi penale are caracterul unei nulităţi absolute şi priveşte sesizarea instanţei, apreciindu-se în acest sens că, în speţă, sunt incidente prevederile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

S-a reţinut că, potrivit art. 197 alin. (2), (3) C. proc. pen., dispoziţiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar nulitatea prevăzută în alin. (2) nu poate fi înlăturată în nici un mod, ea putând fi invocată în orice stare a procesului şi luându-se în considerare chiar din oficiu. De asemenea, s-a reţinut că, potrivit art. 332 alin. (2) C. proc. pen., instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător, cu prilejul analizării legalităţii sesizării instanţa fiind obligată să verifice nu numai întrunirea formală a condiţiilor prevăzute de art. 264 C. proc. pen., pentru actul de sesizare, ci şi caracterul echitabil al procedurii în faza de urmărire penală sau analiza existenţei unor motive de nulitate prevăzute de art. 197 C. proc. pen. întrucât procurorul emite rechizitoriul într-o cauză numai dacă constată că sunt satisfăcute cerinţele imperative prevăzute de art. 262 alin. (1) C. proc. pen.: respectarea dispoziţiilor legale care garantează aflarea adevărului; urmărirea penală este completă; existenţa probelor necesare şi legal administrate. A fost avut în vedere că instanţa nu face doar o verificare formală a rechizitoriului, ca act de sesizare a instanţei deoarece, în cazul nerespectării în cursul urmăririi penale a. unor dispoziţii imperative a căror încălcare este sancţionată cu nulitatea, sancţiunea operează şi cu privire la rechizitoriu, act procedural care finalizează, de regulă, urmărirea penală.

Astfel, s-a reţinut că nu se poate discuta despre o urmărire penală completă câtă vreme în cauză acesta nici măcar nu a fost începută pentru toate actele materiale.

Totodată, s-a reţinut că, potrivit art. 228 C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat într-unul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen. dispune începerea urmăririi penale când din cuprinsul actului de sesizare sau din actele premergătoare efectuate nu rezultă existenţa unuia din cazurile de împiedicare a exercitării acţiunii penale. Prin urmare, a fost avut în vedere că la acest moment trebuie să existe date privind comiterea unei fapte prevăzute de legea penală.

S-a mai reţinut că, potrivit art. 235 C. proc. pen., procurorul se pronunţă prin ordonanţă asupra punerii în mişcare a acţiunii penale, această punere în mişcare presupunând existenţa unor probe.suficiente cu privire la infracţiune şi la vinovăţia celui care a săvârşit-o, iar prin acest act procesual, învinuitul dobândeşte calitatea de inculpat cu toate consecinţele sale. De asemenea, s-a reţinut că, dacă urmărirea penală s-a desfăşurat fără punerea în mişcare a acţiunii penale, potrivit art. 262 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., rechizitoriul va cuprinde şi această dispoziţie.

Instanţa de apel a mai avut în vedere că, dacă pe parcursul urmăririi penale se constată existenţa unor fapte noi în sarcina învinuitului sau inculpatului, se procedează conform art. 238 C. proc. pen., ori, în speţă, nu există nici măcar o ordonanţă prin care să se fi dispus extinderea cercetărilor penale faţă de inculpată pentru faptele legate de activitatea presupus infracţională legată de relaţia comercială desfăşurată cu SC P.D. SRL şi SC B.I.E. SRL.

S-a apreciat că lipsa începerii urmăririi penale şi a punerii în mişcare a acţiunii penale au legătură cu legală sesizare a instanţei.

Astfel, s-a reţinut că, potrivit art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, textul referindu-se la faptă şi nu la infracţiunea reţinută. Prin urmare, s-a reţinut că instanţa de fond trebuie să analizeze toate actele materiale componente ale infracţiunii continuate cu care a fost sesizată şi să dispună cu privire la ele, însă acest lucru nu este posibil întrucât nu se poate pronunţa niciuna dintre soluţiile prevăzute de art. 345 C. proc. pen. (articol intitulat rezolvarea acţiunii penale) în lipsa unei acţiuni penale legal exercitate.

Instanţa de apel a reţinut, de asemenea, că ordonanţa de conexare a cauzelor dată în 13 noiembrie 2002 nu poate avea efectul unei extinderi a urmăririi penale şi, chiar dacă ar fi totuşi asimilată unei extinderi a cercetărilor penale, aceasta ar viza doar fapta legată de SC P.D. SRL, nu şi pe cea legată de SC B.I.E. SRL (plângerea formulată de aceasta la data de 18 decembrie 2002 este ulterioară conexării).

S-a avut în vedere că aplicarea acestei proceduri nu înseamnă însă că nu trebuie pusă în mişcare acţiunea penală şi pentru noile actele materiale, deoarece extinderea cercetărilor nu este echivalentă cu o extindere a acţiunii penale, definită ca fiind instrumentul juridic prin care conflictul de drept penal este adus spre soluţionare în faţa organelor judiciare în vederea tragerii la răspundere penală a celor vinovaţi de săvârşirea unei infracţiuni, iar faptul că cele două noţiuni nu sunt identice rezultă şi din dispoziţiile art. 335 C. proc. pen., unde se arată în mod expres că extinderea procesului penal în faza de judecată pentru alte fapte trebuie urmată de punerea în mişcare a acţiunii penale. S-a constatat că este evident faptul că nici măcar organele de urmărire penală nu au considerat că ordonanţa de conexare poate fi asimilată uneia de extindere a urmăririi penale, câtă vreme pentru faptele cuprinse în alin. (2) şi (3) s-a dispus prin rechizitoriu neînceperea urmăririi penale.

În raport de cele evidenţiate anterior, curtea de apel a constatat că sesizarea instanţei cu judecarea cauzei penale de faţă este lovită de nulitate absolută în condiţiile în care s-a dispus trimiterea în judecată de către procuror pentru fapte -acte materiale componente ale infracţiunii continuate - pentru care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi nici nu s-a început urmărirea penală.

Dată fiind legătura de indivizibilitate între actele componente ale infracţiunii continuate, indivizibilitate prevăzută de art. 33 lit. c) C. proc. pen., s-a apreciat că se impune restituirea în totalitate a cauzei la procuror, cauza fiind trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea întrucât acesta este cel care a sesizat instanţa.

S-a reţinut că celelalte aspecte invocate în apărare -încadrarea juridică a faptelor, incidenţa unui caz de împiedicare a exercitării acţiunii penale şi anume lipsa unor elemente constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatei - au caracter subsidiar faţă de impedimentul procedural constatat şi, prin urmare, analiza acestora nu se mai impune, urmând ca organele de urmărire penală să analizeze şi aceste aspecte.

Împotriva Deciziei penale nr. 145/A din 10 decembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, calea de atac exercitată având la bază cazul de casare prevăzut de art. 585⁹ pct. 17² C. proc. pen.

Pe calea prezentului recurs, a fost criticată dispoziţia instanţei de apel de restituire a cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale, în baza art. 332 C. proc. pen., susţinându-se că la urmărirea penală a existat un cadru procesual legal, faptul că inculpata nu a luat cunoştinţă de actele de cercetare penală vizând implicarea sa în înşelarea celor trei societăţi comerciale nefiind rezultatul unor neregularităţi de la urmărirea penală, ci al culpei acesteia, inculpata sustrăgându-se de la urmărirea penală.

În esenţă, s-a arătat că, în cauză, nu au fost încălcate dispoziţiile referitoare la actul de sesizare a instanţei, fiind contestate dispoziţii vizând desfăşurarea urmăririi penale şi nu există discordanţă între actul de sesizare a instanţei şi lucrările de urmărire penală, neputându-se susţine că instanţa ar fi fost sesizată în mod direct cu infracţiuni ori acte materiale ce nu au făcut obiectul urmăririi penale sau că aceasta din urmă lipseşte, instanţa fiind legal sesizată.

S-a susţinut, de asemenea, că în mod greşit s-a apreciat de către instanţa de apel că omisiunile din faza de urmărire penală ar constitui nulităţi absolute, în realitate fiind vorba despre nulităţi relative. în acest sens, s-a arătat că inculpatei nu i s-a produs o vătămare, iar pe de altă parte, această nulitate trebuia invocată în termenul prevăzut de lege.

În consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru continuarea judecării apelului.

Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul intimatei inculpate şi ultimul cuvânt al acesteia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând recursul declarat în cauză prin prisma cazului de casare invocat, dar şi din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru considerentele care urmează.

Prealabil examinării criticilor formulate în recursul parchetului, se impune a se reţine că deciziile anterioare pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare, au fost fundamentate pe incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen. (instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. (2) sau a existat un caz de incompatibilitate - Decizia penală nr. 1702 din 30 aprilie 2010) şi, respectiv, art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege - Decizia penală nr. 1377 din 30 aprilie 2012).

Ca atare, prin judecarea cauzei de către un magistrat incompatibil, respectiv nemotivarea hotărârii - prin omisiunea analizării tuturor motivelor de apel invocate de către inculpata D. (fostă C.) C.D. - nu au fost dezbătute aspectele de procedură invocate, elemente ce au constituit analiza Deciziei penale recurate.

Potrivit art. 332 alin. (2) C. proc. pen., instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător. Prin urmare, restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale se poate dispune atunci când se constată existenţa unei nulităţi absolute sau a unei nulităţi relative, cu condiţia îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 197 alin. (1) şi 4 C. proc. pen.

În prezenta cauză, Înalta Curte, în procesul examinării nulităţii unor acte de urmărire penală, ce decurge din încălcarea unor norme care guvernează această fază procesuală, contrar opiniei instanţei de prim control judiciar - care a reţinut că sesizarea instanţei cu judecarea cauzei penale de faţă este lovită de nulitate absolută întrucât s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei pentru acte materiale componente ale infracţiunii continuate de înşelăciune pentru care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi nici nu s-a început urmărirea penală -, apreciază că nu ne aflăm în faţa unei nulităţi absolute, de natură să conducă la restituirea cauzei la procuror, neregularităţile din cursul urmăririi penale îmbrăcând forma unei nulităţi relative.

Regimul nulităţilor relative îşi are cadrul legal general conturat prin dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi 4 C. proc. pen.

Potrivit textului, încălcarea oricărei alte dispoziţii legale în afara celor prevăzute la art. 197 alin. (2) C. proc. pen. - deci altele decât cele a căror încălcare atrage sancţiunea nulităţii absolute - atrage nulitatea actului în condiţiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen., atunci când s-a adus o vătămate care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act, cu condiţia de a fi invocată în cursul efectuării actului, când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedură completă, când partea a lipsit de la efectuarea actului.

În cauza dedusă judecăţii, se constată că intimata inculpată D. (fostă C.) C.D. a invocat în termen încălcarea dispoziţiilor legale în cursul urmăririi penale (la instanţa de fond, în primul ciclu procesual, la termenul din 31 ianuarie 2009 fiind respinsă cererea de restituire a cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale), aspect evidenţiat în mod corespunzător de instanţa de apel care a pronunţat decizia supusă analizei instanţei de recurs.

Totodată, se reţine că vătămările produse inculpatei pot fi înlăturate nu prin anularea actului, ci prin administrarea în cursul judecăţii a tuturor probelor necesare aflării adevărului şi justei soluţionări a cauzei.

Instanţa de apel are posibilitatea, în măsura în care constată, în urma administrării tuturor probelor, în virtutea caracterului devolutiv, al căii de atac, că nu este dovedită vinovăţia inculpatei pentru actele materiale ce intră în latura obiectivă a infracţiunii de înşelăciune, să dispună o soluţie de achitare.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea va fi admis, va fi casată Decizia penală nr. 145/A din 10 decembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea - secţia penală şi pentru cauze cu minori, dosarul urmând a fi trimis la această instanţă pentru continuarea judecăţii în apel, ocazie cu care urmează a fi avute în vedere şi celelalte critici formulate în cauză.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 145/A din 10 decembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpata D. (fostă C.) C.D.

Casează decizia penală atacată şi trimite cauza la Curtea de Apel Oradea pentru continuarea judecăţii în apel.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2013.

#Inselaciune. Jurisprudenta

← ICCJ. Decizia nr. 1610/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1656/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... →

ICCJ. Decizia nr. 1612/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1612/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs