ICCJ. Decizia nr. 1609/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.). Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1609/2013

Dosar nr. 7695/90/2012

Şedinţa publică din 13 mai 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 390 din 28 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în baza art. 197 alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.F.O., la 16 ani închisoare, parte vătămată M.I.M..

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., respectiv: a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; d) drepturile părinteşti; e) dreptul de a fi tutore sau curator, pe o perioadă de 10 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 197 alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., a mai fost condamnat inculpatul C.F.O. la 16 ani închisoare, parte vătămată M.V.L.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an închisoare, parte vătămată M.I.M. şi, în baza aceloraşi texte de lege, la o lună închisoare, parte vătămată M.I.M.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele şi s-a aplicat inculpatului C.F.O. pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen. şi 10 ani pedeapsă complementară, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., şi anume: a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; d) drepturile părinteşti; e) dreptul de a fi tutore sau curator, pe o perioadă de 10 ani, pedeapsă ce s-a dispus a se executa după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., respectiv: a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; d) drepturile părinteşti; e) dreptul de a fi tutore sau curator, pedeapsă ce se execută alături de pedeapsa închisorii.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive a inculpatului, cu începere de la data de 30 august 2012, la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 14 şi 17 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 100.000 RON cu titlu de daune morale faţă de partea civilă minoră M.I.M., prin D.G.A.S.P.C. Vâlcea, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, şi la 100.000 RON cu titlu de daune morale faţă de partea civilă minoră M.V.L., prin D.G.A.S.P.C. Vâlcea cu sediul în Râmnicu Vâlcea. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 2.500 RON cheltuieli judiciare faţă de stat, în care s-au inclus şi onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpat şi părţile civile minore, acestea din urmă dispunându-se a fi plătite anticipat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, la data de 20 septembrie 2012, s-a înregistrat sub nr. 7695/90/2012, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului C.F.O., pentru a fi condamnat pentru săvârşirea a două infracţiuni de viol în formă agravată şi două infracţiuni de lovire sau alte violenţe prev. de art. 197 alin. (3) teza I C. pen. (parte vătămată M.I.M.), art. 197 alin. (3) teza I C. pen. (parte vătămată M.V.L.), art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată M.I.M.) şi art. 180 alin. (1) C. pen. (parte vătămată M.I.M.), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în motivare, procurorul a reţinut că, în toamna anului 2011, după ce a exercitat violenţe asupra numitei M.M., motiv pentru care aceasta a plecat de acasă, inculpatul a întreţinut un raport sexual cu minora M.I.M., într-una din camerele casei de locuit.

Din Raportul de constatare medico-legală nr. 774/E/614/2012 a rezultat faptul că minora prezintă himen complezant, fiind virgină anatomic, însă conformaţia himenului poate permite efectuarea unui contact sexual intravaginal, fără ruperea acestuia. S-a reţinut că leziunile traumatice constatate cu ocazia examinării din data de 29 august 2012 au vechimi diferite, fiind cel mai probabil produse prin lovire de corpuri dure şi zgâriere. Prin completarea la această lucrare cu nr. 834/E/614/2012, s-a menţionat faptul că, la examinare, s-a constatat că minora prezintă un himen complezant, având în dreptul orelor 05 - 06 pe cadranul convenţional o incizură congenitală până la baza inserţiei, în mijlocul căruia s-a constatat un mic rafeu albicios. Ţinând cont de caracteristicile anatomice ale unei fetiţe de 9 ani, s-a putut aprecia că, deşi prezenta himen complezant, minora ar fi putut suferi în urma unui contact sexual cu o persoană adultă o fisură la nivelul introitului vaginal. Din aceste considerente, s-a putut afirma că din punct de vedere medico-legal rafeul albicios constatat la examinare este o cicatrice posttraumatică. în concluzie, s-a precizat că aspectul anatomic descris la examenul genital al minorei poate pleda pentru întreţinerea unui raport sexual intravaginal a cărei dată nu mai poate fi precizată cu exactitate.

S-a reţinut că, datorită mediului în care trăia, precum şi a sentimentului permanent de frică creat de inculpat, care a şi ameninţat-o în sensul că, dacă va spune, o va omorî, minora M.I.M. nu a avut curajul de a relata cunoscuţilor sau cadrelor didactice de la şcoală aceste lucruri, decât în data de 28 august 2012 când, din nou, a fost lovită şi ea şi mama ei şi au fugit de acasă. în aceste condiţii, în prezenţa mai multor martori, minora a relatat acţiunile inculpatului, descriind atât în ziua respectivă, cât şi în perioada care a urmat, modul în care inculpatul a acţionat.

Evaluarea psihologică realizată în cauză a reliefat faptul că minora a fost victima unui abuz sexual din partea concubinului mamei, respectiv al inculpatului C.F.O.

S-a mai reţinut că, în data de 19 decembrie 2011, inculpatul C.F.O. fiind în curtea locuinţei, a exercitat acte de violenţă asupra minorei M.I.M., lovind-o cu pumnul în zona feţei, urmare cărora aceasta a suferit leziuni traumatice descrise la acel moment de medicul de familie în fişa medicală, precum şi în adeverinţa medicală eliberată. Din raportul de constatare medico-legală efectuat în prezenta cauză, pe baza documentelor medicale, s-a reţinut că leziunea traumatică oculară s-a putut produce prin lovire cu un corp dur, a necesitat 4 - 5 zile de îngrijiri medicale şi nu a pus în primejdie viaţa părţii vătămate.

La momentul comiterii faptei, mama minorei nu a sesizat organele de urmărire penală, iar despre această faptă au rezultat indicii cu ocazia actelor de cercetare penală efectuate în prezenta cauză. în acest sens, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 131 alin. (5) C. proc. pen., potrivit cărora, în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă, acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu. în mod corelativ, s-a constatat că dispoziţiile privind termenul de introducere a plângerii prealabile nu se aplică atunci când se procedează din oficiu.

Totodată, s-a reţinut că, în data de 26 august 2012, inculpatul C.F.O. a luat-o pe minora M.V.L. şi, după ce a condus-o pe un teren agricol cu porumbi din apropiere şi a exercitat acte de violenţă, lovind-o la nivelul feţei şi a spatelui, a întreţinut cu aceasta un raport sexual.

Prin raportul de constatare medico-legală 775/E/615/2012, s-a stabilit că minora prezintă o deflorare completă, recentă, care poate data din 26 august 2012 şi rupturi perineale, care s-au putut produce în cadrul unui raport sexual, în timpul penetrării şi care pot data din 26 august 2012 şi au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale de la producere.

S-a reţinut că restul leziunilor traumatice constatate au vechimi diferite şi s-au putut produce, după cum urmează:

- leziunile de la nivel feţei - prin lovire cu un corp dur, pot data din 26 august 2012 şi au necesitat separat 1 - 2 zile de îngrijiri medicale de la producere;

- leziunile din regiunea dorso-lombară s-au putut produce prin zgâriere de corpuri şi de un plan dur, cel mai probabil în timpul consumării actului sexual, în condiţiile stabilite de anchetă; pot data din 26 august 2012 şi au necesitat separat 1 - 2 zile de îngrijiri medicale de Ia producere;

- celelalte leziuni traumatice descrise au vechimi diferite, fiind cel mai probabil auto-produse prin lovire de corpuri dure şi zgâriere.

Urmare faptei comise de inculpat, a modului extrem de violent în care a acţionat, minora M.V.L. a fost internată în Spitalul Judeţean de Urgenţe Vâlcea - Secţia OG1, în perioada 29.08 - 06 septembrie 2012, cu diagnosticul „plagă vaginală şi vulvo-perineală sângerândă post viol".

După comiterea faptei, minora a aruncat obiectele de îmbrăcăminte pe care le avea la acel moment, respectiv pantalonii, în tomberon, povestindu-le celorlalte două surori ce se întâmplase. în aceste condiţii a aflat mama minorei care, la rândul său, a văzut obiectele de îmbrăcăminte în tomberon şi a avut în data de 27 august 2012 o discuţie contradictorie cu inculpatul, după care a pus obiectele de îmbrăcăminte în acelaşi loc, fiind ulterior identificate de organele de poliţie din cadrul I.P.J. Vâlcea.

De asemenea, s-a reţinut că, în data de 28 august 2012, în timp ce se aflau în curtea casei, nemulţumit de faptul că minora M.I.M. nu i-a adus obiectul solicitat, inculpatul C.F.O. a lovit-o din nou pe aceasta, peste faţă. Ulterior, a intervenit mama minorei, însă inculpatul a exercitat violenţe fizice şi faţă de ea, astfel că atât M.M., cât şi cele trei minore, precum şi minorul C.D., de 9 luni, au plecat de la domiciliu, adăpostindu-se la vecini.

În aceste condiţii, inculpatul a plecat de la domiciliu şi a fost identificat de organele de urmărire penală abia în data de 31 august 2012.

Între timp, în data de 29 august 2012, au fost sesizate organele de poliţie şi s-au efectuat o parte din actele de cercetare penală. Deşi a încercat să acrediteze ideea că se află la Filiaşi, de unde urmează să plece în Franţa, în realitate inculpatul s-a deplasat spre comuna Mateeşti, unde a stat ascuns. în acelaşi timp, inculpatul a luat legătura cu concubina sa, iar din conţinutul convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate, conform autorizării cu titlu provizoriu emisă de procuror, confirmată de Tribunalul Vâlcea prin Încheierea 198 din 31 august 2012, s-a reţinut că era interesat atât de cursul anchetei, dar şi de împrejurarea dacă lângă concubina să se află alte persoane, care pot auzi discuţia purtată.

La primul termen de judecată, inculpatul a dat o declaraţie prin care a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată şi a înţeles să se judece În baza probelor administrate în faza urmăririi penale.

Victimele infracţiunii de viol au fost audiate în şedinţă secretă, în prezenţa apărătorilor din oficiu şi a reprezentanţilor legali.

Instanţa de fond a pronunţat condamnarea inculpatului, care a beneficiat de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.

În acest sens, s-a constatat că sunt probe din conţinutul cărora rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Astfel, a reţinut instanţa de fond că, din declaraţiile martorilor audiaţi în faza urmăririi penale, rezultă că inculpatul a săvârşit infracţiunea de viol asupra părţilor vătămate minore, respectiv M.I.M. şi M.V.L., în împrejurările descrise în actul de sesizare, inculpatul fiind concubinul mamei minorelor, profitând de starea de minoritate şi exercitând acte de violenţă fizică şi psihică asupra acestora.

De asemenea, din conţinutul rapoartelor de expertiză efectuate asupra minorelor, a rezultat că acestea au fost victimele infracţiunii de viol, autorul infracţiunilor fiind inculpatul, părţile vătămate declarând cu lux de amănunte faptele reprobabile şi modul de acţiune al acestuia.

De asemenea, din conţinutul aceloraşi probe, instanţa de fond a apreciat că rezultă faptul că inculpatul a lovit, la două momente diferite, pe partea vătămată Mihai Ionela Valentina care, pentru una dintre acţiunile infracţiunii de lovire a necesitat îngrijiri medicale atestate prin certificat medico-legal, iar pentru alta nu au fost nevoie de îngrijiri medicale.

Instanţa de fond a reţinut că faptele săvârşite de inculpat constituie două infracţiuni de viol în formă agravată şi două infracţiuni de lovire sau alte violenţe prev. de art. 197 alin. (3) teza I C. pen. (parte vătămată M.I.M.), art. 197 alin. (3) teza I C. pen. (parte vătămată M.V.L.), art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată M.I.M.) şi art. 180 alin. (1) C. pen. (parte vătămată M.I.M.) şi În baza textelor de lege menţionate mai sus inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii.

La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, în afară de limitele speciale prevăzute de lege pentru infracţiunile descrise în actul de sesizare, s-a avut în vedere gradul de pericol social foarte ridicat al unor asemene fapte, care afectează grav creşterea şi educarea celor două minore, care au fost traumatizate, având nevoie de consiliere de către organele abilitate de lege în acest sens.

De asemenea, s-au avut în vedere şi dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., potrivit cărora instanţa de fond a pronunţat condamnarea inculpatului, care a beneficiat de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Instanţa de fond a apreciat că pedepsele aplicate pentru fiecare dintre infracţiunile săvârşite de inculpat sunt menite să-şi îndeplinească scopul preventiv, educativ şi coercitiv, conform art. 52 C. pen.

S-a reţinut că prin executarea pedepsei în stare de detenţie se poate realiza prevenţia generală, în sensul că toate persoanele care sunt tentate să săvârşească asemenea fapte reprobabile vor fi pedepsite cu închisoarea, precum şi prevenţia specială, în sensul ca inculpatul să nu mai săvârşească infracţiuni, prin aceasta realizându-se scopul educativ, cunoscând că va fi pedepsit cu închisoarea.

Totodată, s-a reţinut că pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (3) teza I C. pen., legea prevede aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

Faţă de textul de lege menţionat, tribunalul a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

Au fost contopite pedepsele aplicate, conform art. 34 lit. b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, în condiţiile art. 57 C. pen., infracţiunile fiind în concurs real.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

Instanţa de fond a reţinut că interzicerea drepturilor accesorii se impune pentru acelaşi raţionament care a fundamentat aplicarea pedepselor complementare, cu menţiunea că executarea pedepsei accesorii însoţeşte executarea pedepsei închisorii, iar executarea pedepselor complementare s-a dispus a se face după executarea pedepsei închisorii.

În ce priveşte latura civilă a cauzei şi pe care, potrivit art. 17 C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu, părţile vătămate asistate de reprezentanţii legali citaţi în cauză, s-au constituit părţii civile cu câte 100.000 RON daune morale, inculpatul, prin declaraţia dată la instanţă, fiind de acord să despăgubească părţile civile în cuantumul solicitat.

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi inculpatul C.F.O., formulându-se critici privind nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii, după cum urmează:

I. într-un prim motiv de apel, parchetul a susţinut schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul C.F.O. a fost trimis în judecată, având în vedere că victimele violului se aflau în îngrijirea, ocrotirea şi educarea sa, ceea ce atrage incidenţa alin. (2) lit. b) al art. 197 C. pen.

În al doilea rând, parchetul a solicitat ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76/2008, instanţa să dispună prelevarea probelor biologice, pentru ca profilele genetice să fie introduse În baza de date a S.N.D.G.J.

În şedinţă publică, reprezentantul parchetului a suplimentat motivele de apel, solicitând majorarea pedepselor aplicate inculpatului la maximul special prevăzut de legiuitor, având în vedere gravitatea deosebită a faptelor şi pericolul social pe care-l prezintă persoana inculpatului.

II. Inculpatul, prin apărătorul său, a precizat că revine asupra recunoaşterii vinovăţiei şi că nu este autorul faptelor, iar în cele din urmă, sub aspectul individualizării pedepselor, prima instanţă a fost excesiv de severă, astfel că, în opinia sa, este necesar ca acestea să fie redozate către minimul special prevăzut de legiuitor.

Prin Decizia penală nr. II/A/MF din 7 februarie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea împotriva Sentinţei penale nr. 390 din data de 28 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea - secţia penală, în Dosarul nr. 7695/90/2012.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi, în rejudecare, a fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului C.F.O., deţinut în Penitenciarul Colibaşi, în pedepsele componente.

În baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reţinute în rechizitoriu, din două infracţiuni prevăzute de art. 197 alin. (3) teza I C. pen., în două infracţiuni prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen.

În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.F.O., la 17 ani închisoare, parte vătămată M.I.M.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite de câte 17 ani închisoare cu pedepsele de un an închisoare şi respectiv o lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. - parte vătămată M.I.M. şi de art. 180 alin. (1) C. pen. - parte vătămată M.V.L. şi i-a fost aplicată inculpatului C.F.O. pedeapsa cea mai grea de 1 7 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen. şi 10 ani pedeapsă complementară, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 381 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului C.F.O. şi s-a dedus la zi prevenţia.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.F.O. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

A fost obligat apelantul inculpat C.F.O. la 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariul avocatului din oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Examinând apelurile declarate în cauză, în raport cu motivele susţinute de apelanţi, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat întemeiat pe cel al parchetului şi, dimpotrivă, nefondat apelul inculpatului.

S-a reţinut că inculpatul C.F.O. a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă pentru comiterea a două infracţiuni de viol în formă agravată şi două alte infracţiuni de lovire sau alte violenţe, împotriva a două părţi vătămate minore, M.I.M. şi M.V.L., în actul de inculpare reţinându-se că, de circa 3 ani, acesta întreţinea o relaţie de concubinaj cu M.M. din localitatea Cernişoara, mama a trei fete minore, în vârstă de 14, 12 şi respectiv 9 ani. A fost avut în vedere că în rapoarte de expertiză medico-legală psihiatrică întocmite în cauză se fac referiri la nivelul educaţional scăzut al familiei, comportamentul adictiv al inculpatului, agresivitate în familie şi mediu subcultural.

S-a mai reţinut că, în toamna anului 2011, inculpatul a întreţinut un raport sexual complet cu minora M.I.M., în vârstă de 9 ani, ameninţând-o că dacă va spune, o va omorî, aceasta având totuşi curajul de a relata aceste lucruri cadrelor didactice de la şcoală, pe 28 august 2012, când fiind din nou bătută de inculpat, atât ea cât şi mama ei au fugit de acasă.

Totodată, s-a reţinut că în ziua de 26 august 2012, după a exercitat violenţe lovind pe pumnii pe minora M.V.L., în vârstă de 12 ani, a condus-o pe aceasta într-un lan cu porumb, unde a întreţinut un raport sexual complet. Urmare acestor violenţe, minora a fost internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, secţia obstretică ginecologie I, în perioada 29 august-6 septembrie 2012.

Tot astfel, în datele de 19 decembrie 2011 şi 28 august 2012, aflându-se acasă, inculpatul a lovit cu pumnii pe minora M.I.M., cauzându-i leziuni, în prima ipoteză, pentru a căror vindecare au fost necesare 4 - 5 zile îngrijiri medicale.

După agresiunea din august 2012, a cărei victimă a fost minora Mihai Ionela, inculpatul a lovit-o şi pe concubina sa care intervenise în favoarea minorei, iar imediat după aceasta, nemaiputând suporta regimul de teroare pe care-l crease inculpatul prin comportamentul său, M.M. şi copii minori au plecat de la domiciliu, adăpostindu-se la vecini.

A doua zi au fost sesizate şi organele de urmărire penală, însă inculpatul a părăsit şi el domiciliul comun, ascunzându-se în localitatea Mateeşti, însă din convorbirile telefonice purtate cu concubina sa rezulta că se află la Filiaşi şi urmează să plece în Franţa.

S-a constatat că actele medico-legale, respectiv rapoartele nr. 774/E/614/2012. 834/E/614/2012, 775/E/615/2012 confirmă leziunile specifice infracţiunilor de viol, în privinţa ambelor minore, cât şi celelalte acţiuni violente exercitate împotriva minorei M.I.M.

În acelaşi timp, a fost avut în vedere că evaluările medico-legale psihiatrice din cele trei rapoarte de expertiză concluzionează consecinţele extrem de negative ale mediului în care trăiau minorele, cât şi sentimentul permanent de teamă creat datorită comportamentului violent al inculpatului, în acest sens fiind şi declaraţiile martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale, respectiv G.A., B.V., I.M., P.A., B.A.M.

S-a reţinut că, în declaraţia dată instanţei de fond, în prezenţa apărătorului, inculpatul a recunoscut infracţiunile săvârşite, aşa cum se descriu în actul de sesizare, solicitând să i se aplice dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. şi, în acelaşi timp, a fost de acord să despăgubească părţile civile minore.

A fost avut în vedere că, deşi a revenit în faza apelului asupra acestei recunoaşteri, inculpatul nu a fost capabil să ofere instanţei o explicaţie plauzibilă a schimbării de atitudine, însă, în afară de aceasta, s-a reţinut că recunoaşterea vinovăţiei în contextul dispoziţiilor legale precizate este irevocabilă.

Faţă de împrejurarea că, aşa cum a susţinut parchetul în primul motiv scris de apel, victimele minore se aflau în îngrijirea şi educarea inculpatului şi a concubinei sale, ceea ce rezultă, fără echivoc, din probele anterior precizate, s-a apreciat că încadrarea juridică a faptelor de viol dată prin rechizitoriu îmbracă o altă formă, şi anume aceea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b) C. pen., care se raportează şi la alin. (3), ţinând seama că niciuna dintre victimele minore nu împliniseră vârsta de 15 ani.

în legătură cu individualizarea pedepselor aplicate, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a ţinut seama atât de pericolul generic concretizat în limite de pedeapsă destul de mari (închisoare de la 10 la 25 de ani), consecinţele deosebit de negative, în ceea ce priveşte dezvoltarea psiho-fizică a victimelor minore, de concursul infracţional ce reprezintă o stare de agravare facultativă a pedepselor, de circumstanţele ce îl caracterizează pe inculpat ca având un comportament extrem de violent, cât şi de atitudinea oscilantă a acestuia în faţa organelor judiciare, canalizată în mod special în direcţia deturnării adevărului faptelor sale.

A fost avut în vedere şi faptul că din fişa de cazier judiciar reiese că inculpatul, în perioada 2004 - 2005, a mai fost sancţionat de două ori administrativ, pentru fapte de furt calificat.

S-a reţinut că toate aceste elemente nu pledează în nicio măsură pentru un regim sancţionator mai blând, aşa cum a solicitat inculpatul, în acelaşi timp, apreciindu-se că pedeapsa de 16 ani închisoare, în condiţii de detenţie, la care s-a oprit prima instanţă, este suficientă şi echilibrată, pentru a atinge scopurile stabilite de legiuitor în art. 52 C. pen., astfel încât, în opinia instanţei de apel, nu a fost necesară niciun fel de intervenţie în ceea ce priveşte regimul sancţionator aplicat deja inculpatului.

În legătură cu dispoziţia de recoltare a probelor biologice, s-a observat că, într-adevăr, art. 7 din Legea nr. 76/2008 stabileşte că aceste probe se recoltează în cazul condamnaţilor pentru comiterea infracţiunilor precizate expres în anexa legii, printre care se regăsesc şi faptele de viol, astfel încât solicitarea parchetului pe această temă a fost apreciată ca fiind pertinentă.

În ce priveşte starea de arest preventiv, s-a apreciat că nicio altă măsură alternativă nu poate să realizeze scopurile prevenţiei, prevăzute în art. 136 C. proc. pen., ţinând seama de rezonanţa socială extrem de puternică a faptelor comise de inculpat, care se menţine încă în mediul social, de pericolul iminent ce-1 presupune o persoană cu asemenea atitudine violentă faţă de ceilalţi semeni ai săi şi, după cum s-a dovedit, în mod special, faţă de persoane lipsite de orice apărare, cât şi de posibilitatea de recurenţă în cazul în care acesta ar reveni în contact cu victimele faptelor sale, astfel că reprezintă o necesitate menţinerea sa în continuare în stare de arest.

Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi inculpatul C.F.O., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Pe calea recursului declarat de Ministerul Public, astfel cum a fost susţinut oral, s-a solicitat admiterea căii de atac, reducerea pedepselor aplicate inculpatului la maximul de 16 ani şi 8 luni închisoare, pedepsele aplicate de curtea de apel fiind considerate nelegale, aplicarea unui spor în urma contopirii şi înlăturarea pedepsei complementare şi accesorii a interzicerii dreptului de a alege, criticile fiind circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17² şi 14 C. proc. pen.

Recurentul intimat inculpat a solicitat, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârilor şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare faţă de greşita aplicare a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. (critică circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.), iar în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei, ca efect al reţinerii de circumstanţe atenuante (critică circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.).

Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului intimat inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea sunt întemeiate, pentru considerentele care urmează.

Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa şi pentru care a fost condamnat, de altfel acesta recunoscând comiterea faptelor în faţa primei instanţe, solicitând să beneficieze de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.

Analiza actelor dosarului relevă împrejurarea că instanţele au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, instanţa de prim control judiciar dând faptelor comise încadrarea juridică corespunzătoare.

în ceea ce priveşte critica recurentului intimat inculpat circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., în sensul că în mod greşit s-a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., aceasta nu poate fi primită, având în vedere că, la termenul din 7 noiembrie 2012, în declaraţia dată în faţa instanţei de fond, în prezenţa apărătorului, inculpatul, personal, a recunoscut infracţiunile săvârşite, astfel cum sunt descrise în actul de sesizare, solicitând să i se aplice dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., prilej cu care a arătat şi că este de acord să despăgubească părţile civile minore, într-o asemenea împrejurare, judecarea cauzei în procedură simplificată neputând fi apreciată ca o greşită aplicare a legii.

Astfel fiind, au fost reţinute în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., privind beneficiul reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanţa de fond aplicându-i acestuia pentru infracţiunile de viol (părţi vătămate M.I.M. şi M.V.L.) cate o pedeapsă de 16 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

Ulterior, instanţa de apel, după ce, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în rechizitoriu, din două infracţiuni prevăzute de art. 197 alin. (3) teza I C. pen., în două infracţiuni prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen., l-a condamnat pe inculpat, pentru fiecare dintre aceste infracţiuni, la cate o pedeapsă de 17 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

În acest sens, Înalta Curte constată că, pentru infracţiunile anterior menţionate, pentru care a fost condamnat inculpatul în prezenta cauză, maximul special prevăzut de lege este de 25 de ani închisoare, iar în condiţiile judecării cauzei în procedura simplificată, acest maxim se reduce cu 1/3, ajungându-se, astfel, la 16 ani şi 8 luni închisoare.

În acest context, aplicarea unor pedepse de câte 17 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen. apare ca fiind nelegală, din acest punct de vedere critica formulată de parchet, întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. fiind întemeiată.

Cât priveşte criticile formulate de recurentul intimat inculpat vizând cuantumul pedepselor ce i-au fost aplicate, Înalta Curte constată că acestea sunt întemeiate, însă numai din perspectiva aplicării de către instanţa de apel a unor pedepse nelegale, astfel că se impune reducerea pedepselor, în limitele prevăzute de norma de incriminare şi cu respectarea procedurii simplificate prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen.

În ceea ce priveşte existenţa uneia sau unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare, se reţine că aceasta nu obligă instanţa de judecată să le considere circumstanţe atenuante şi să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoaşterea unor astfel de împrejurări drept circumstanţe atenuante este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. în această apreciere se va ţine seama de pericolul social concret ai. faptelor, de ansamblul împrejurărilor în care s-au săvârşit infracţiunile, de urmările produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.

Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este atributul instanţei de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.

În prezenta cauză, Înalta Curte, în acord cu instanţele inferioare, constată că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea recurentului inculpat, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptelor comise, dar şi modul concret în care a fost derulată activitatea infracţională.

Cu toate acestea, Înalta Curte apreciază că aplicarea unor pedepse în cuantum de câte 16 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi, respectiv, de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., se încadrează în limitele prevăzute de lege, fiind apte să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptelor şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte, modalitatea de executare a pedepsei, respectiv cea în regim de detenţie, fiind, de asemenea, corect stabilită.

Totodată, nici solicitarea parchetului de aplicare a unui spor, ca urmare a contopirii pedepselor şi de majorare a acestora nu apare ca fiind justificată, având în vedere şi împrejurarea că pedeapsa ce urmează a fi executată de către recurentul intimat inculpat este orientată către maximul special prevăzut de lege.

Pe de altă parte, cu privire la cealaltă critică formulată de parchet, ce vizează greşita aplicare a legii, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., referitor la pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie ce i-au fost aplicate inculpatului, Înalta Curte reţine că aceasta este întemeiată.

Astfel, se reţine că, în baza art. 65 alin. (2) C. pen., inculpatului C.F.O. i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe o perioadă de 10 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, iar în temeiul art. 71 C. pen., i-a fost aplicată acestuia pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

Dispoziţiile art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) conţin o enumerare a drepturilor a căror exercitare poate fi interzisă cu titlu de pedeapsă complementară, aplicată şi executată în condiţiile prevăzute de art. 65 şi 66 C. pen.

Articolul 71 C. pen., care se referă la pedeapsa accesorie, prevede că cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii este lipsit de exerciţiul drepturilor enumerate în art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.

Restrângerea cu titlu de pedeapsă complementară şi respectiv accesorie, a unor drepturi, deşi este permisă potrivit art. 53 din Constituţia României, trebuie analizată şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiţionale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern.

Astfel, faţă de jurisprudenţa constantă a Curţii (Sabou şi Pârcălab c. României, Hirst c. Marii Britanii), se reţine că materia pedepselor complementare şi accesorii este guvernată de principiul individualizării judiciare, conform căruia sancţiunile penale care constau în aplicarea interdicţiilor cu efect restrictiv asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale, nu pot fi interzise ope legis, ci doar în măsura în care infracţiunea care a atras condamnarea nu este străină aspectelor privind exercitarea drepturilor cu privire la care a fost aplicată pedeapsa complementară sau accesorie.

Astfel, natura şi gravitatea faptelor conduc la concluzia nedemnităţii în exercitarea de către recurentul intimat inculpat a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, a drepturilor părinteşti, precum şi a dreptului de a fi tutore sau curator, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen., însă, referitor la dreptul de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen., întrucât infracţiunile săvârşite nu au implicaţii electorale şi nu există o legătură între dreptul de a vota şi prevenirea infracţiunilor sau scopul reinserţiei sociale a infractorului, Înalta Curte apreciază că acesta nu se impune a fi reţinut în conţinutul pedepsei complementare şi, respectiv, al celei accesorii.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de inculpatul C.F.O. împotriva Deciziei penale nr. 11/A/MF din 7 februarie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va casa în parte, decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 390 din 28 noiembrie 2012 a Tribunalului Vâlcea, numai în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei şi, în rejudecare:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., aplicată inculpatului, în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa de 17 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. (parte vătămată M.I.M.);

- pedeapsa de un an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată M.I.M.);

- pedeapsa de o lună închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 180 alin. (1) C. pen. (parte vătămată M.V.L.);

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., de la 17 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. la 16 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen. (parte vătămată M.I.M.).

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., de la 1 an închisoare la 8 luni închisoare (parte vătămată M.I.M.).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., se vor contopi pedepsele de 16 ani închisoare, 16 ani închisoare, 8 luni închisoare şi o lună închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., i se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d şi e C. pen.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

În temeiul art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 30 august 2012 la 13 mai 2013.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de inculpatul C.F.O. împotriva Deciziei penale nr. 11/A/MF din 7 februarie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 390 din 28 noiembrie 2012 a Tribunalului Vâlcea, numai în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei şi, rejudecând în aceste limite:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., aplicată inculpatului, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa de un an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată M.I.M.);

- pedeapsa de o lună închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 180 alin. (1) C. pen. (parte vătămată M.V.L.);

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., de la 17 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. la 16 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen. (parte vătămată M.I.M.).

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., de la 1 an închisoare la 8 luni închisoare (parte vătămată M.I.M.).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., contopeşte pedepsele de 16 ani închisoare, 16 ani închisoare, 8 luni închisoare şi o lună închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 30 august 2012 la 13 mai 2013.

Cheltuielile rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1608/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1610/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1609/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.). Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1609/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.). Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Recurs