ICCJ. Decizia nr. 1649/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1649/2013
Dosar nr. 6111/110/2011
Şedinţa publică din 15 mai 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 237/D din 25 septembrie 2012 Tribunalul Bacău în baza art. 197 alin. (1), 3 teza I din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., cu art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) din C. pen., a condamnat pe inculpatul G.A. - fiul lui N. şi D., domiciliat în Bacău, str. N., jud. Bacău, studii 6 clase, fără ocupaţie, fără antecedente penale, aflat în Penitenciarul Bacău, la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare şi 5 (cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de viol:
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 ore la 13 octombrie 2011 şi arestul preventiv începând cu data de 24 octombrie 2011 la zi.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, inculpatul G.A., în prima jumătate a lunii august 2011, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prin constrângere, a întreţinut, în trei rânduri, raporturi sexuale cu minora B.B.E., în vârstă de 14 ani, contrar voinţei acesteia.
S-a mai reţinut că partea vătămată şi inculpatul s-au cunoscut în vara anului 2010, inculpatul luând astfel cunoştinţă atât despre vârsta persoanei vătămate (14 ani), despre preocupările acesteia (elevă în clasa a VIII-a), cât şi apartenenţa familială a ei (inculpatul fusese coleg de serviciu cu tatăl fetei şi îi cunoştea părinţii).
Atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei de judecată inculpatul nu a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa, precizând că a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată însă a avut consimţământul acesteia şi nu a cunoscut vârsta reală.
Astfel, împrejurarea că unele susţineri ale inculpatului sunt nereale este dovedită, pe de o parte, de faptul că însăşi declaraţiile sale cuprind elemente contradictorii de la o fază procesuală la alta (spre exemplu în declaraţiile date în cursul urmăririi penale inculpatul relatează faptul că ştia despre partea vătămată că este minoră, fiind elevă în clasa a VIII, ca apoi în faţa instanţei de judecată să afirme faptul că partea vătămată era destul de dezvoltată, făcându-i impresia unei fete de 19 - 20 ani), iar, pe de altă parte, prin aceea că apărările sale sunt contrazise de celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
În cauză, faţă de vârsta victimei (născută în 03 mai 1997) nu se poate considera că aceasta ar fi avut nici măcar reprezentări vagi în legătură cu ceea ce semnifică, biologic şi moral, un act sexual, pentru a fi putut să ia o hotărâre în deplină cunoştinţă. De asemenea, nu se poate reţine că minora B.B.E. şi-a exprimat în mod liber voinţa, consimţământul la practicarea unor acte sexuale, ştiut fiind că până la vârsta de 14 ani orice persoană este prezumată absolut ca lipsită de capacitate de exerciţiu.
De altfel instanţa de fond a stabilit o pedeapsă raportat la criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei comise, condiţiile şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta - prin violenţă, ameninţări, asupra unei persoane minore care la primul raport sexual nu împlinise încă vârsta de 14 ani, iar săvârşirea faptei asupra unei asemenea persoane constituie o mare primejdie pentru dezvoltarea ei ulterioară fizică şi psihică -, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului care a avut o poziţie nesinceră pe parcursul procesului penal, iar până în prezent nu a mai cunoscut rigorile legii penale, fiind la prima abatere.
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă au declarat apel în termen legal inculpatul G.A. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.
Prin Decizia nr. 24 din 7 februarie 2013 Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi apelantul inculpat G.A.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a constatat că infracţiunea de viol este o infracţiune complexă al cărei element material al laturii obiective se poate realiza, fie prin două acţiuni distincte, dar conjugate (actul sexual - acţiune scop, realizat prin acţiunea de constrângere - acţiune mijloc), fie printr-o acţiune (actul sexual) realizată în anumite condiţii care exclud consimţământul victimei (imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa).
Definirea actului sexual de orice natură a generat dificultăţi în practica judiciară, astfel că, în vederea unificării acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, în soluţionarea unui recurs în interesul legii (Decizia nr. 3/2005), că prin act sexual de orice natură se înţelege "orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale, prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex."
În această interpretare, noţiunea de act sexual de orice natură include atât raporturile sexuale normale, dar şi cele nefireşti, heterosexuale.
Curtea a mai reţinut că gradul prejudiciabil ce decurge din esenţa infracţiunilor privind viaţa sexuală constă, în primul rând, în suferinţa provocată direct victimei, iar în cel de-al doilea rând, în consecinţele destabilizatoare pe care le provoacă în plan social asupra desfăşurării normale a vieţii. Încălcarea libertăţii sexuale creează în societate o stare de nesiguranţă generală, un dezechilibru deosebit de primejdios şi de grav, cauzat organismului social.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Faţă de pericolul social concret pe care îl prezintă fapta inculpatului, de împrejurările în care aceasta a fost comisă - în mod repetat, asupra unei persoane în vârstă de doar 14 ani, prin constrângerea psihică şi fizică, dar reţinând şi lipsa antecedentelor penale, lipsa unor dovezi certe privind o conduită deviată de la normele de convieţuire socială, Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului, orientată sub limita minimă prevăzută de textul sancţionator, este temeinică, neimpunându-se modificarea cuantumului acesteia.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs, inculpatul G.A.
Inculpatul G.A. în susţinerea recursului formulat a solicitat admiterea recursului, invocând cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. (14) C. proc. pen.
Examinând recursul declarat în cauză de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., reţine că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Examinând criticile formulate de către inculpatul G.A., Înalta Curte constată că în speţă, judecătorul de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă, de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, apreciind în raport de datele ce caracterizează persoana inculpatului şi de circumstanţele atenuante reţinute în favoarea inculpatului, prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.
Or, în opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile reţinerii unei stări de reducere a pedepsei prevăzută expres de lege, precum şi a reţinerii în favoarea inculpatului a unor circumstanţe atenuante, criticile acestuia cu privire la reducerea pedepsei sunt întemeiate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţele au individualizat în mod greşit pedeapsa stabilită inculpatului pentru infracţiunea de viol iar împrejurările concrete ale faptei, îndreptăţesc Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să dispună reducerea pedepsei stabilită pentru infracţiunea arătată mai sus de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că pentru realizarea deplină şi eficientă a scopului procesului penal, se impune admiterea recursului declarat de recurentul inculpa G.A. casarea hotărârilor atacate în parte, numai în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, cu consecinţa reducerii pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea dedusă judecăţii.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, va admite recursul declarat de inculpatul G.A. împotriva Deciziei penale nr. 24 din 7 februarie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Va casa în parte Decizia penală recurată şi Sentinţa penală nr. 237/D din 25 septembrie 2012 a Tribunalului Bacău şi, rejudecând:
Va reduce de la 8 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 5 ani închisoare - şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi li. b) C. pen. pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi 3 teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen.
Va face aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea din data de 13 octombrie 2011 şi durata arestării preventive de la 24 octombrie 2011 la 15 mai 2013.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul G.A. împotriva Deciziei penale nr. 24 din 7 februarie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Casează în parte Decizia penală recurată şi Sentinţa penală nr. 237/D din 25 septembrie 2012 a Tribunalului Bacău şi, rejudecând:
Reduce de la 8 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi 3 teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen.
Face aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea din data de 13 octombrie 2011 şi durata arestării preventive de la 24 octombrie 2011 la 15 mai 2013.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1647/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1655/2013. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
