ICCJ. Decizia nr. 1664/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1664/2013
Dosar nr. 151/85/2012*
Şedinţa publică din 16 mai 2013
Asupra recursurilor penale de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 24/A din 05 februarie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi inculpatul R.N., a fost desfiinţată în parte Sentinţa penală nr. 78/2012 a Tribunalului Sibiu şi în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului R.N.; s-a aplicat inculpaţilor G.I. şi A.R. pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. proc. pen.; s-a aplicat aceloraşi inculpaţi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale, în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen.; s-a majorat cuantumul cheltuielilor judiciare datorate în fond de inculpaţii R.N. (prin moştenitori legali), G.I. şi A.R., la suma de 4.000 RON pentru fiecare; s-a menţinut, în temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpaţilor G.I. şi A.R., iar în temeiul art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa fiecăruia din cei doi inculpaţi durata reţinerii şi arestării preventive din 20 noiembrie 2011 până la 05 februarie 2013.
Apelurile inculpaţilor G.I. şi A.R. au fost respinse ca nefondate.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 78/2012, Tribunalul Sibiu a dispus condamnarea inculpaţilor, astfel:
1. R.N. şi G.I.:
- 7 ani şi 6 luni închisoare, fiecare, pentru tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., precum şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. (parte vătămată S.W.);
- 7 ani închisoare fiecare pentru tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) , alin. (21) lit. a) , b), e) C. pen.;
- 7 ani închisoare fiecare, pentru lipsire de libertate, prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) tezele 3, 4, 6 C. pen. (partea vătămată Ş.L.M.);
- 7 ani închisoare fiecare, pentru lipsire de libertate, prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) tezele 3, 4 C. pen. (partea vătămată S.W.).
Pedepsele au fost contopite în cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare care a fost sporită la 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
2. A.R.:
- 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. (parte vătămată S.W.);
- 8 ani închisoare pentru tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) , alin. (21) lit. a) , b), e) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- 8 ani închisoare pentru lipsire de libertate prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) tezele 3, 4, 6 C. pen. (parte vătămată Ş.L.M.);
- 8 ani închisoare pentru lipsire de libertate prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) tezele 3, 4 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.( parte vătămată S.W.).
S-a revocat, în temeiul art. 61 C. pen., beneficiul liberării condiţionate privind restul de 362 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani, aplicată prin Sentinţa penală nr. 182/2008 a Judecătoriei Mediaş, rest ce a fost contopit cu fiecare din pedepsele aplicate, în pedepsele cele mai grele.
Rezultantele au fost contopite, în temeiul art. 33, 34, 35 C. pen. în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, sporită la 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpaţilor G.I. şi A.R. şi măsura obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpatul R.N., iar în temeiul art. 88 C. pen. s-au dedus din pedepsele rezultante perioadele de reţinere şi arestare preventivă (din 20 noiembrie 2011 la zi pentru G.I. şi A.R. şi din 19 noiembrie 2011 la 13 martie 2012 pentru R.N.).
Inculpaţii au fost obligaţi în solidar la plata despăgubirilor civile, astfel:
- 585 RON daune materiale şi 10.000 RON daune morale pentru partea civilă S.W.; 2.500 RON daune morale pentru partea civilă Ş.L.M., prin reprezentantul legal Ş.D.L.; 3.251,71 RON cu dobânzi şi penalităţi de întârziere până la stingerea debitului pentru partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.
A fost respinsă acţiunea civilă promovată de partea civilă Ş.D.L.
Ca stare de fapt, s-a reţinut că în 18/19 noiembrie 2011, în baza unei înţelegeri prealabile, cei trei inculpaţi s-au deplasat între localităţile Sibiu şi Poplaca, la saivanul de animale proprietatea părţii vătămate Ş.D.L., pentru a fura vaci.
Aici, l-au atacat cu bâte pe partea vătămată S.W. (îngrijitorul animalelor), care s-a trezit şi a ieşit afară auzind câinii lătrând, după care l-au introdus în încăperea de unde acesta ieşise, au continuat să-l lovească cu picioarele, l-au imobilizat prin legarea membrelor superioare şi inferioare şi i-au introdus un căluş din pânză, în gură.
Întrucât minorul Ş.L.M. (14 ani), fiul proprietarului, s-a trezit din somn, inculpaţii l-au imobilizat şi pe el, legându-i mâinile şi picioarele cu frânghie, după care l-au deposedat de telefonul mobil şi i-au tras peste cap o plapumă. În timp ce minorul era lovit şi legat, acesta a reuşit să-l muşte pe inculpatul G.I. de mâna stângă, leziune ce a fost constatată ulterior şi confirmată medico-legal şi criminalistic.
Inculpaţii au furat de la saivan 4 vaci, pe care le-au dus spre comuna Cristian unde erau aşteptaţi de o autoutilitară. Pe câmp, o vacă a scăpat din lanţ şi s-a întors la saivan, iar celelalte 3 au fost abandonate de inculpaţi la scurt timp, realizând că în apropierea locului de îmbarcare erau câteva echipaje de poliţie.
Părţile vătămate S.W. şi Ş.L.M. au reuşit să-şi desfacă materialele cu care au fost imobilizaţi, după aproximativ o oră şi jumătate de la plecarea inculpaţilor, deplasându-se la locuinţa proprietarului animalelor, partea vătămată Ş.L.D.
Partea vătămată S.W. a suferit traumatism toracic, contuzie toracică, fracturi ale arcurilor costale IV şi V pneumotorax, leziuni care i-au pus viaţa în pericol, fiind salvat datorită intervenţiei chirurgicale. Leziunile au necesitat pentru vindecare 20 - 25 zile termen de îngrijiri medicale.
Ambele instanţe au reţinut că există probe suficiente în cauză, care dovedesc participarea inculpaţilor la comiterea infracţiunilor, cu vinovăţie.
Instanţa de control judiciar nu a admis apelul parchetului, în ceea ce priveşte majorarea pedepselor principale aplicate inculpaţilor, motivând că acestea au fost corect individualizate, raportat la limitele prevăzute de lege, la persoana fiecărui inculpat şi la datele care caracterizează existenţa acestora. Concret, s-a arătat că inculpaţii G.I. şi A.R. sunt tineri (25 de ani, respectiv 24 de ani), că inculpatul G.I. nu are antecedente penale, iar inculpatul A.R. a recunoscut comiterea faptelor. De asemenea, s-a mai reţinut că, în spiritul art. 52 C. pen., interesul imediat şi de perspectivă este recuperarea şi reintegrarea socială a inculpaţilor, iar nu îndepărtarea şi izolarea lor din rândul comunităţii, pe o perioadă mai lungă de timp, care nu se justifică raportat la gradul de pericol social al faptei şi al inculpaţilor.
Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi inculpatul G.I., formulând critici de nelegalitate şi netemeinicie după cum urmează:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 172 şi 14 C. proc. pen. învederând faptul că, pe de o parte, instanţa de apel a aplicat inculpatului A.R. în mod greşit pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen. pe o durată de 4 ani, în loc de 5 ani iar cuantumul pedepselor cu închisoarea, aplicate inculpaţilor A.R. şi G.I. este netemeinic, fiind prea mic, în raport cu prevederile art. 52 şi ale art. 72 C. pen.
În temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a Deciziei penale nr. 24/A din 05 februarie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia şi a Sentinţei penale nr. 78 din 20 iunie 2012 a Tribunalului Sibiu, şi rejudecând, să se dispună majorarea cuantumului pedepselor principale aplicate inculpaţilor G.I. şi A.R. şi majorarea la 5 ani a duratei pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. a) teza I C. pen. raportat la art. 65 C. pen. în cazul inculpatului A.R.
Recurentul inculpat G.I. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. având în vedere recunoaşterea şi regretul faptei săvârşite. A solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. susţinând că nu are antecedente penale, are familie şi un copil minor în întreţinere, este în vârstă de 25 ani şi că a absolvit doar patru clase la şcoala primară.
Recursurile sunt nefondate.
Analizând decizia penală recurată, actele şi lucrările dosarului, prin prisma tuturor criticilor formulate în cauză şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (2), C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că motivele de recurs formulate sunt neîntemeiate.
Referitor la critica formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia vizând aplicarea greşită a pedepsei complementare a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale aplicată inculpatului A.R., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată şi reţine următoarele:
Prima instanţă i-a aplicat inculpatului A.R. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a fost admis şi inculpatului i-a fost aplicată corect şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului civil prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., reţinându-se că aceasta se impune raportat la natura faptelor săvârşite şi la ansamblul circumstanţelor ce caracterizează persoana acestui inculpat, care conduc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală.
Dreptul de a alege presupune responsabilitate civică, de care inculpatul nu a dat dovadă, ci dimpotrivă a comis fapte care au adus atingere unor valori fundamentale, ca viaţa şi libertatea persoanei.
În conţinutul dispozitivului hotărârii atacate se identifică faptul că inculpatul A.R. are aplicate pedepsele complementare pe durate de timp diferite: 5 ani, în cazul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi 4 ani în cazul dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen., însă tratarea diferenţiată, ca durată, a interdicţiilor impuse inculpatului, contrar susţinerilor formulate de procuror, are ca temei legal dispoziţiile art. 65 alin. (2) C. pen. potrivit cărora durata acestora este apreciată ca atare de instanţa de judecată fiind atributul exclusiv al acesteia.
În principiu, decăderile şi interdicţiile, aplicate ca pedeapsă complementară, sunt tratate ca un tot unitar, însă interzicerea unor drepturi pe perioade de timp diferite nu constituie o critică pertinentă în contextul împrejurărilor avute în vedere la stabilirea acestora.
Este adevărat că instanţa de apel nu a motivat în mod convingător de ce a aplicat pedeapsa complementară prevăzută de art. 65 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza I C. pen. pe o perioadă diferită faţă de cea aplicată de instanţa de fond, aspect care a atras formularea acestei critici, însă argumentele acestei dispoziţii sunt redate în cele ce urmează.
Dreptul interzis de instanţa de apel (art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.) este unul electoral, ca şi cel interzis de instanţa de fond (art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.), iar măsura completează represiunea instituită prin pedeapsa principală pentru aceeaşi infracţiune (tentativă la omor deosebit de grav).
Chiar şi în aceste condiţii durata poate fi diferită în raport de aprecierea instanţei.
Dreptul la vot, garantat atât de Constituţia României cât şi de art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, nu este un drept absolut, el putând face obiectul unor limitări şi restricţii, cu respectarea, în fiecare caz în parte, a principiului proporţionalităţii.
În cauză inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea a trei infracţiuni deosebit de grave, gravitatea infracţiunilor comise relevând faptul că aceştia nu au capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale cum sunt viaţa şi libertatea oricărei persoane.
Dreptul de a alege într-o societate democratică reprezintă una din valorile fundamentale ale omului, însă în contextul în care inculpaţii nu au capacitatea de a respecta dreptul la viaţă şi dreptul la libertate al unei persoane, se apreciază, în mod rezonabil că aceştia nu sunt în măsură să aprecieze asupra modului în care este guvernată ţara şi să-şi exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ.
Ca atare, în prezenta cauză, Înalta Curte reţine că natura faptelor săvârşite şi ansamblul circumstanţelor personale ale inculpaţilor duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., respectiv, dreptul de a alege - activitate ce presupune responsabilitate civică, motiv pentru care exerciţiul acestora în mod corect a fost interzis pe perioada executării pedepsei, precum şi ca pedeapsă complementară pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale, durată apreciată în contextul celor relevate în precedent.
Ca urmare, această critică formulată de Parchet este neîntemeiată întrucât conţinutul şi durata drepturilor interzise inculpatului A.R. ca pedeapsă complementară se circumscriu dispoziţiilor legale pentru considerentele menţionate.
Criticile formulate de Parchet sub aspectul individualizării judiciare a cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor G.I. şi A.R., sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond şi de apel au analizat şi evaluat în concret toate criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, iar cuantumul determinat şi modalitatea de executare sunt apte să asigure realizarea scopului pedepsei, astfel cum acesta este precizat în dispoziţiile art. 52 C. pen.
Contrar susţinerilor Ministerului Public instanţa a precizat în mod clar că pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav sancţiunea ce se aplică inculpaţilor este pedeapsa închisorii, menţionând că limitele prevăzute de lege sunt închisoarea de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni, argumentând alegerea acestei sancţiuni.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. care reglementează criteriile generale de individualizare a pedepsei rezultă că stabilirea şi aplicarea pedepsei nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
În consecinţă, la dozarea pedepsei, potrivit art. 72 C. pen., nu se poate face abstracţie de gradul de pericol social al faptei şi de împrejurările concrete în care s-a comis fapta. Astfel, cei doi inculpaţi, pe baza unei înţelegeri prealabile, împreună cu inculpatul R.N., pe timp de noapte, G.I. au exercitat acte de lovire, de intensitate ridicată, cu bâtele şi picioarele, asupra părţii vătămate S.W., pentru a fura vacile pe care le avea în grijă, violenţe care au vizat zone anatomice vitale şi s-au soldat cu producerea unor leziuni traumatice grave, care au pus în primejdie viaţa victimei, au imobilizat părţile vătămate Ş.L.M. şi S.W., prima fiind un minor de 14 ani (vârstă cunoscută de inculpaţi) prin legarea membrelor superioare şi inferioare cu bucăţi de frânghie, pentru a fura bunurile pe care le aveau asupra lor şi vite din saivan, privarea de libertate care a depăşit substanţial, ca durată, timpul necesar realizării furtului, după care au furat un număr de patru vaci din saivan şi telefonul mobil aparţinând părţii vătămate Ş.L.M.
Este adevărat că faptele comise de inculpaţii G.I. şi A.R. au o încărcătură de periculozitate socială deosebit de sporită, împrejurare care a fost reflectată în cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor. Este de menţionat totuşi, că în condiţiile concrete, aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai ridicat prin privare de libertate ar însemna o interpretare şi aplicare trunchiată injustă a prevederilor art. 72 şi art. 52 C. pen., ignorându-se din acest complex proces al individualizării pedepsei persoana fiecărui inculpat şi datele care caracterizează existenţa acestuia.
Astfel, în speţă, nu s-a făcut abstracţie de împrejurarea că inculpaţii sunt tineri, inculpatul G.I. este în vârstă de 25 de ani, iar inculpatul A.R. este în vârstă de 24 de ani, inculpatul G.I. nu are antecedente penale iar A.R. a recunoscut comiterea faptelor.
Împrejurarea că inculpatul A.R. nu a recunoscut faptele, iar faptele deduse prezentei judecăţi au fost comise de către inculpatul A.R. în perioada liberării condiţionate, rezultă din datele cauzei, însă aceste împrejurări au fost valorificate de către instanţe în stabilirea cuantumului fiecărei pedepse pentru fiecare inculpat.
În raport de împrejurările concrete în care s-au comis faptele, de celelalte date care caracterizează persoana fiecărui inculpat, astfel cum au fost relevate anterior, Înalta Curte apreciază că pedepsele stabilite de instanţa de fond şi menţinute de instanţa de apel pentru faptele comise de inculpaţi răspund imperativelor înscrise în art. 52 C. pen.
Fapta inculpaţilor este destul de gravă, astfel că în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal, instanţa a ţinut seama că acţiunea inculpaţilor a avut impact major asupra psihicului uman, astfel încât resocializarea lor viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme, care să fie în deplin acord cu dispoziţiile art. 1 C. pen. care prevăd că "legea penală apără persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept".
Tot astfel, Curtea precizează că raportat la vârsta inculpaţilor, interesul imediat şi de perspectivă, în spiritul art. 52 C. pen., este recuperarea şi reintegrarea socială a acestora şi nicidecum îndepărtarea şi izolarea lor din rândul comunităţii pe o perioadă de timp care nu se justifică raportat la gradul de pericol social al faptei şi al inculpaţilor.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că nu se impune nici majorarea şi nici reducerea pedepselor aplicate inculpaţilor G.I. şi A.R.
Critica invocată de recurentul inculpat G.I. privind omisiunea instanţei de fond de a-i face cunoscute beneficiile prevederilor art. 3201 C. proc. pen. referitoare la judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, (critică ce a fost invocată şi în calea devolutivă a apelului) este neîntemeiată.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că această critică este neîntemeiată motivat de faptul că instanţa a respectat pe deplin prevederile art. 3201 C. proc. pen. astfel cum rezultă din Încheierea de şedinţă din 07 martie 2012, Dosar nr. 151/85/2012.
Astfel, la termenul de judecată din 7 martie 2012 instanţa de fond i-a întrebat pe inculpaţi dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc şi le însuşesc, însă inculpaţii au declarat că nu doresc să se prevaleze de prevederile art. 3201 C. proc. pen.
Or, în acest context susţinerile inculpatului sub acest aspect sunt total nefondate, iar cererea de a i se aplica în actuala fază procesuală, a apelului dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. este inadmisibilă.
Este necesar de precizat şi faptul că dacă, într-adevăr, ar fi înţeles să beneficieze de procedura reglementată de art. 3201 C. proc. pen., inculpatul nu ar mai fi formulat critici de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii instanţei de fond referitoare la vinovăţia sa în săvârşirea infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) , alin. (21) lit. a) , b) şi e) C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal (parte vătămată Ş.L.M.) prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) tezele 3, 4, 6 C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal (parte vătămată S.W.) prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) tezele 3, 4 C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
De altfel, abia în faţa instanţei de recurs inculpatul G.I. a recunoscut săvârşirea faptelor comise aşa cum au fost reţinute în Rechizitoriu, dovadă fiind şi faptul că în recurs nu a mai adus critici cu privire la reţinerea vinovăţiei sale.
Criticile formulate de inculpatul G.I., circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. vizează şi cuantumul mare al pedepsei aplicate, precum şi necesitatea înlăturării sporului aplicat dar şi omisiunea reţinerii dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen.
Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, faptele comise de inculpatul G.I. au o periculozitate socială sporită, împrejurare care a fost apreciată corespunzător de instanţă şi reflectată ca atare în cuantumul pedepselor aplicate acestuia.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului s-a ţinut seama şi de faptul că acţiunea inculpaţilor a avut un impact major asupra psihicului uman, astfel că resocializarea lor viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme, în deplin acord cu dispoziţiile art. 1 C. pen. care prevăd că legea penală apără persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, precum şi întreaga ordine de drept.
Aşa fiind, cuantumul pedepsei, sporul aplicat sunt temeinice iar reţinerea art. 74 lit. a) C. pen. nu se justifică.
Văzând dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a obliga pe recurentul intimat inculpat G.I. la plata cheltuielilor ocazionate cu judecarea recursului formulat de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi de inculpatul G.I. împotriva Deciziei penale nr. 24/A/2013 din 5 februarie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor G.I. şi A.R., durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 noiembrie 2011 la 16 mai 2013.
Obligă recurentul intimat inculpat G.I. la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatului inculpat A.R. în sumă de 400 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul parte civilă Ş.L.M. în sumă de 150 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1655/2013. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 1704/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
