ICCJ. Decizia nr. 1682/2013. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1682/2013
Dosar nr. 3289/2/2013
Şedinţa publică din 17 mai 2013
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 10 mai 2013 pronunţată în Dosarul nr. 3289/2/2013 (1508/2013) privind pe inculpatul B.A.R., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a admis cererea formulată de inculpatul B.A.R. privind înlocuirea măsurii arestării preventive dispuse prin încheierea de şedinţă din 22 februarie 2013 dată în Dosarul nr. 8129/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - m.a.p. 66/UP/23 februarie 2013 - şi a revocat această măsură preventivă.
În baza art. 139 alin. (1) şi art. 35 C. proc. pen. raportat la art. 136 alin. (1) lit. c) cu referire la art. 1451 C. proc. pen., a dispus luarea faţă de inculpatul B.A.R. a măsurii obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 30 zile, începând cu data pronunţării încheierii.
Potrivit art. 1451 C. proc. pen. raportat la art. 145 C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele obligaţii:
- să se prezinte la organul de urmărire penală, sau după caz, la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza art. 145 alin. (12) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să nu se apropie de persoana vătămată, membrii familiei acesteia, persoanele cu care este acuzat că a comis fapta, martori, experţi ori alte persoane stabilite de organul judiciar şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect.
În baza art. 145 alin. (22) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului că trebuie să respecte obligaţiile impuse şi, că în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau obligaţiilor ce-i revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive în condiţiile prevăzute de lege.
Pentru a pronunţa această încheiere, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 08 mai 2013 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală cererea formulată de inculpatul B.A.R., cercetat în stare de arest preventiv în dosarul de urmărire penală nr. 3393/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Structura teritorială Bucureşti, vizând înlocuirea măsurii arestării preventive cu o alta mai puţin restrictivă, şi anume interdicţia de a părăsi ţara.
În motivarea cererii, petentul a arătat în esenţă următoarele:
- măsura arestării preventive s-a luat împotriva sa la data de 23 februarie 2013 şi a fost prelungită cu încă 30 de zile la 18 aprilie 2013;
- temeiurile avute în vedere de instanţă la luarea măsurii, dispusă în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-au schimbat, probatoriile administrate după acest moment procesual dovedind implicarea sa minimă în incidentul care a avut loc la data de 17 noiembrie 2012 în Popeşti-Leordeni;
- împotriva inculpatului a fost începută urmărirea penală şi s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni, aderare la un grup infracţional organizat (art. 7 raportat la art. 2 lit. b), pct. 1, 4, 6 din Legea nr. 39/2003); tentativă la omor calificat şi deosebit de grav (art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i), art. 176 lit. b) C. pen.); ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (art. 321 alin. (2) C. pen.); nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (art. 279 C. pen.); operaţiuni fără drept cu dispozitive interzise (art. 139 alin. (1) din Legea nr. 295/2004);
- cu toate acestea, din principalul mijloc de probă folosit de Parchet pentru a dovedi vinovăţia - înregistrările audio-video în mediu ambiental - rezultă că petentul ar fi săvârşit doar infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., neexistând alte elemente care să îl încrimineze;
- temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. nu mai subzistă în prezent, în condiţiile în care petentul inculpat este mai degrabă o victimă a incidentului; de altfel, el a fost audiat iniţial în calitate de persoană vătămată, deoarece în urmă împuşcăturii sale a suferit o intervenţie chirurgicală dificilă, prin care i s-a extirpat lobul inferior al plămânului stâng, iar expertiza medico-legală a constatat că plaga împuşcată i-a pus viaţa în pericol şi a necesitat 50 - 55 zile de îngrijiri medicale;
- circumstanţele personale ale inculpatului (fără antecedente penale, cunoscut cu o comportare anterioară bună, încadrat în muncă) pot conduce şi ele la concluzia că o măsură preventivă mai puţin severă - obligarea de a nu părăsi ţara - poate asigura realizarea scopurilor prevăzute de art. 136 alin. (1) C. proc. pen.
În probaţiune, petentul inculpat a depus la dosarul cauzei dovezi privind faptul că era încadrat în muncă la momentul arestării, cu contract pe durată nedeterminată şi mai multe acte medicale, inclusiv biletul de ieşire din spital din data de 29 noiembrie 2012 (foi de observaţie clinică, scrisori medicale, buletine de analiză, reţete).
Curtea a reţinut că potrivit prevederilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive este acela „de a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală.". Alineatul final al aceluiaşi text statuează că „alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ţinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura."
S-a arătat că în speţă, parchetul a propus instanţei arestarea preventivă, iar aceasta a dispus-o şi, ulterior, a prelungit-o succesiv, în temeiul exclusiv al prevederilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. referitor la pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului. Nu s-a susţinut că inculpatul petent ar fi încercat să se sustragă de la urmărirea penală ori să zădărnicească aflarea adevărului.
În acest context, Curtea a apreciat că nu există date şi indicii temeinice care să ateste, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că numai prin menţinerea celei mai severe măsuri preventive - arestarea, şi nu printr-o alta mai puţin restrictivă, acest scop poate fi atins.
S-a considerat că după circa 75 de zile de arest preventiv, caracterul excepţional al privării de libertate, prevăzut între altele, de art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, trebuie să conducă la concluzia că poate fi avută în vedere, în speţă, şi o altă măsură preventivă, făcându-se referire la cauzele „Leclerc contra Franţei, „Labita contra Italiei, „Wemhoff contra Germaniei", „Calmanovici contra României şi „Scundeanu contra României judecate de Curtea de la Strasbourg, din soluţionarea cărora s-au conturat concluziile că privarea de libertate a unui acuzat pe parcursul anchetei penale presupune întrunirea cumulativă a unor condiţii speciale, că arestarea preventivă nu trebuie să constituie o anticipare a unei pedepse şi că această situaţie de excepţie trebuie să înceteze de îndată ce scopurile ei pot fi atinse şi printr-o măsură alternativă.
În consecinţă, instanţa de fond a apreciat că temeiurile arestării preventive nu mai subzistă la momentul formulării cererii.
A mai arătat că încheierea din 23 februarie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, mandatul emis În baza acesteia şi încheierile ulterioare de prelungire a duratei măsurii conţin, în ceea ce-1 priveşte pe inculpat, motivări generale şi preluate „ad litteram" în mod succesiv, fără a ţine seama de evoluţia cauzei, inclusiv sub aspect probatoriu, iar din studiul numărului mare de volume ale dosarului de urmărire penală (45 de volume) se constată că referirile la situaţia inculpatului şi la dovezile ce-l privesc sunt sporadice şi în general nesemnificative.
Curtea a menţionat o relatare privind rănirea gravă a petentului inculpat în cursul incidentului din 07 noiembrie 2012, declaraţia inculpatului dată la 14 noiembrie 2012, depoziţiile unui număr de 5 martori audiaţi în aceeaşi perioadă care nu îl privesc pe inculpat, declaraţia martorei D. care nu îl identifică pe inculpat, declarând că „nu i-a văzut faţa", declaraţiile părţilor vătămate S.M. şi C.G.D. în sensul că nu îl recunosc pe inculpat şi aspectul că partea vătămată C.G.D. nu a formulat plângere penală împotriva inculpatului.
A mai menţionat că interceptările ambientale din camera de spital şi celelalte procese-verbale de acest gen privesc, între altele, suporţi magnetici neidentificaţi, cu un conţinut selectat de organele de urmărire penală, de multe ori nenumerotate şi necertificate.
Instanţa de fond a reţinut că prin încheierea de şedinţă din 23 februarie 2013, Tribunalul a dispus arestarea inculpatului şi emiterea mandatului de arestare preventivă în ambele acte procesuale arătându-se că: „În data de 07 noiembrie 2011, în timp ce se afla pe str. E din oraşul Popeşti-Leordeni, inculpatul împreună cu R.R.C., V.A.R. zis „S.", A.G.D. şi alţii a participat la un conflict violent cu membrii grupării „C.".., fapt ce a dus la tulburarea gravă, ordinea şi liniştea publică şi a folosit arme de foc şi dispozitive interzise, respectiv pistol modificat, în sensul de a produce efecte letale."Or, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 19 februarie 2013, a relevat că nu s-au găsit reziduuri de tragere ori urme secundare de împuşcătură în urma expertizării hainei inculpatului, , iar în cuprinsul dosarului de urmărire penală fie nu există nicio referire la implicarea inculpatului în conflictul din str. E, fie probatoriile conţinute sunt neasumate de vreo autoritate judiciară (necertificate, lipsă semnături, neidentificare suporţi magnetici, etc), iar referirile ce-l vizează pe inculpat sunt legate mai mult de investigaţiile privind împuşcarea acestuia în cursul incidentului şi transcrierile interceptărilor, discuţiilor din perioada spitalizării acestuia.
Curtea a apreciat că referirile la caracterul contradictoriu şi nerelevant al unor probatorii şi posibilele neregularităţi ale obţinerii şi valorificării altora evidenţiază, prin raportare la prevederile art. 143 C. proc. pen., că cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive este admisibilă şi justificată, apreciind că nici referirile exprese pe care le face art. 136 alin. final C. proc. pen. la circumstanţele personale ale celui în cauză nu pot rămâne fără relevanţă, conducând la concluzia că înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, este justificată în cauză, în condiţiile în care inculpatul nu are antecedente penale, era încadrat în muncă, iar în urma incidentului în care a fost implicat a suferit o vătămare gravă a sănătăţii, cu efecte ce persistă şi în prezent.
În concluzie, Curtea a admis cererea formulată de inculpat şi a revocat măsura arestării preventive, înlocuind-o, în temeiul art. 139 alin. (1) şi (35) C. proc. pen. raportat la art. 136 alin. (1) lit. c) cu referire la art. 1451 C. proc. pen. cu măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 30 de zile, începând cu data pronunţării încheierii.
împotriva acestei încheieri, la 15 mai 2013 a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Bucureşti, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală.
Parchetul a considerat că în mod greşit a admis instanţa de fond cererea formulată de către inculpat, dispunând înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, întrucât, pe de o parte, în cauză există indicii temeinice din care rezultă săvârşirea de către inculpat a infracţiunilor reţinute în sarcina sa şi modul de derulare al conflictului, indicii ce reies din probele administrate în cauză, iar pe de altă parte, instanţa de fond nu a motivat care sunt elementele noi, relevate de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, care au condus la pronunţarea încheierii instanţei, cu ignorarea existenţei indiciilor clare de săvârşire a infracţiunii de către inculpat şi a faptului că circumstanţele personale ale inculpatului -analizate şi cu ocazia luarea măsurii arestării sale - nu s-au modificat.
Motivele de recurs formulate de parchet au fost prezentate pe larg în partea introductivă a prezentei încheieri, urmând a nu mai fi reluate.
În apărare, inculpatul B.A.R. a arătat că în mod temeinic a reţinut instanţa de fond inexistenţa la acest moment a unor date şi indicii temeinice din care să rezulte că buna desfăşurare a procesului penal ori împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală ar putea fi asigurate doar prin intermediul celei mai restrictive măsuri preventive, respectiv arestarea, în raport cu temeiul circumscris art. 148 lit. f) C. proc. pen. - singurul invocat în propunerea de arestare a inculpatului şi, ulterior, în propunerile de prelungire a acestei măsuri.
A menţionat că, după aproape 90 de zile de detenţie preventivă, având în vedere probatoriile administrate în această perioadă, la acest moment procesual măsura arestării preventive nu mai este justificată din niciun punct de vedere.
Inculpatul a evidenţiat că însăşi instanţa de fond a constatat prin încheierea atacată aceea că concluziile acestui raport nu constituie simple indicii în sensul că nu s-ar fi săvârşit infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor, ci chiar un mijloc de probă în acest sens, referirile la activitatea infracţională a inculpatului fiind sumare, iar majoritatea actelor de urmărire penală reţinând calitatea de victimă a inculpatului, care a fost audiat o singură dată în calitate de parte vătămată (voi. 25, pag. 1).
A considerat că, faţă de împrejurarea că înlocuirea măsurii preventive se poate dispune în situaţia în care subzistă condiţiile prevăzute la art. 143 C. proc. pen., cu atât mai mult cererea este justificată în situaţia în care probele despre care face vorbire acest text normativ sunt contradictorii şi nerelevante în raport de inculpatul faţă de care sunt invocate, existând cel puţin semne de întrebare în ce priveşte obţinerea şi valorificarea acestora.
În final, în susţinerea concluziilor sale de respingere a recursului declarat de către parchet, raportat la conţinutul art. 136 alin. (8) C. proc. pen., care stabileşte criteriile ce trebuie avute în vedere de către organul judiciar la alegerea unei măsuri preventive, inculpatul a solicitat instanţei de recurs să observe că scopul măsurii preventive nu trebuie convertit într-o preexecutare a unei eventuale pedepse iar gradul de pericol social al infracţiunii trebuie privit prin prisma acţiunilor sau inacţiunilor care se probează că ar fi fost comise de inculpat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că aceasta este nelegală.
Analizând dispoziţiile legale aplicabile cererii formulate de către inculpat, instanţa de recurs se raportează la prevederile dispoziţiilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen. ce reglementează materia înlocuirii măsurilor preventive. Astfel, reţinând că înlocuirea măsurii arestării preventive este o măsură procesuală ce poate fi dispusă de către judecător în situaţia în care se constată schimbarea temeiurilor ce au determinat luarea acestei măsurii, Înalta Curte subliniază faptul că este imperios necesar a fi îndeplinite, simultan, condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii ce înlocuieşte măsura iniţială, în speţă cea prevăzută de art. 1451 C. proc. pen.
Spre deosebire de înlocuirea măsurii preventive, legea prevede şi posibilitatea revocării măsurii preventive dispuse, constând în revenirea de către instanţa de judecată asupra măsurii preventive iniţiale, când aceasta a fost luată, menţinută sau prelungită cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile sau dacă nu mai există vreun temei care să justifice privarea de libertate a inculpatului (lipsa tuturor temeiurilor de fapt şi de drept ce au fost avute în vedere la luarea, prelungirea sau menţinerea măsurii), situaţie în care judecătorul dispune punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
În speţă, inculpatul B.A.R. a formulat cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive dispuse prin încheierea de şedinţă din 22 februarie 2013, dată în Dosarul nr. 8129/3/2013 al Tribunalului Bucureşti, cerere admisă de instanţa de fond, care a procedat la revocarea acestei măsuri preventive întemeiat pe dispoziţiile art. 139 alin. (1) şi (35) C. proc. pen., raportat la art. 136 alin. (1) lit. c) cu referire la art. 1451 C. proc. pen. şi a dispus luarea faţă de inculpatul B.A.R. a măsurii obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 30 zile, începând cu data pronunţării încheierii.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate de către parchet, Înalta Curte constată întemeiată critica acestuia referitoare la faptul că motivarea încheierii pronunţate de către prima instanţă se întemeiază pe dispoziţiile art. 139 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de fond apreciind că temeiurile arestării preventive nu mai subzistă la momentul formulării cererii.
Această constatare este fundamentată de faptul că instanţa de fond a reţinut că referirile la situaţia inculpatului şi la dovezile ce-l privesc sunt sporadice şi în general nesemnificative, că depoziţiile unui număr de 5 martori audiaţi în cauză nu îl privesc pe inculpat, că declaraţia martorei D. şi ale părţilor vătămate S.M. şi C.G.D. nu îl identifică pe inculpat, iar partea vătămată C.G.D. nu formulează plângere penală împotriva inculpatului. A mai reţinut că prin încheierea de şedinţă din 23 februarie 2013, Tribunalul a dispus arestarea inculpatului arătându-se că: „în data de 07 noiembrie 2011, în timp ce se afla pe str. E din oraşul Popeşti-Leordeni, inculpatul împreună cu R.R.C., V.A.R. zis „S.", A.G.D. şi alţii .. a participat la un conflict violent cu membrii grupării „C..., fapt ce a dus la tulburarea gravă, ordinea şi liniştea publică şi a folosit arme de foc şi dispozitive interzise, respectiv pistol modificat, în sensul de a produce efecte letale.", însă raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 19 februarie 2013, a relevat că nu s-au găsit reziduuri de tragere ori urme secundare de împuşcătură în urma expertizării hainei inculpatului.
Ca atare, potrivit dispoziţiilor art. 139 alin. (2) C. proc. pen., în situaţia în care a apreciat că nu subzistă vreun temei care să justifice menţinerea măsurii arestării preventive, instanţa de fond ar fi trebuit să dispună înlăturarea măsurii luate, fără să dispună o alta mai uşoară, instituţia revocării arestării preventive operând pentru motive de nelegalitate sau când nu mai există temeiuri care să impună menţinerea acestei măsuri.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat în mod nelegal pronunţând o soluţie prin care a dispus luarea unei măsuri preventive mai blânde (cea prevăzută de art. 1451 C. proc. pen.), măsură ce presupune, aprioric, îndeplinirea condiţiilor existenţei probelor sau indiciilor temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, deşi, în considerente, aceeaşi instanţă a reţinut situaţia contrară, a inexistentei acestor indicii.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bucureşti împotriva încheierii din 10 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 3289/2/2013 (1508/2013), privind pe inculpatul B.A.R.
Va casa în totalitate încheierea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bucureşti împotriva încheierii din 10 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 3289/2/2013 (1508/2013), privind pe inculpatul B.A.R..
Casează în totalitate încheierea recurată şi trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în suma de 25 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1670/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1708/2013. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
