ICCJ. Decizia nr. 1670/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1670/2013

Dosar nr. 79/36/2012

Şedinţa publică din 16 mai 2013

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 4 din 04 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 6104/118/2009 s-au hotărât următoarele:

În baza art. 2 alin. (2) în ref. la art. 10 din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul T.V. la o pedeapsă de 13 (treisprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de organizare de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen. raportat art. 66 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului cu începere de la data de 31 octombrie 2008 la 28 noiembrie 2008.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) în ref. la art. 10 din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul K.V.L. la o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la trafic de droguri de mare risc. În baza art. 65 C. pen. raportat art. 66 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului cu începere de la data de 31 octombrie 2008 la 28 noiembrie 2008.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) în ref. la art. 10 din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul Z.A.M. la o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen. raportat art. 66 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului cu începere de la data de 31 octombrie 2008 la 28 noiembrie 2008.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen.. a obligat pe fiecare inculpat la câte 1.767 RON cu titlul cheltuieli judiciare către stat din care suma de 3.000 RON reprezintă cheltuieli judiciare către stat efectuate în timpul urmăririi penale.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că la data de 6 octombrie 2008, Direcţia Poliţiei de Frontieră Constanţa, Biroul de Combatere a Traficului de Substanţe Interzise, s-a sesizat din oficiu cu privire la existenţa unui grup infracţional organizat transfrontalier implicat în traficul de droguri de mare risc.

Din conţinutul procesului-verbal de sesizare din oficiu a rezultat că cetăţeanul român I.M., având reşedinţa în comuna Lazu, judeţul Constanţa, desfăşoară împreună cu alte persoane activităţi de traficare a cocainei din America de Sud şi Europa.

Din primele verificări efectuate în cauză la 07 octombrie 2008 s-a stabilit existenţa indiciilor potrivit cărora I.M. şi T.V. sunt organizatorii unei reţele de narcotraficanţi cu ramificaţii în America Centrală şi America de Sud, precum şi în Europa de Vest.

Despre cei doi suspecţi a reieşit că intenţionează să organizeze aducerea unui transport de cocaină din Costa Rica.

De asemenea, s-a stabilit că numitul T.V. foloseşte telefoanele mobile cu nr. ......... şi ......... pentru a comunica cu membrii reţelei de narcotraficanţi.

Aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat de organele judiciare la 08 octombrie 2008, în urma verificărilor s-a constatat că din grupul infracţional condus de I.M. şi T.V. face parte şi o tânără, identificată în cursul cercetărilor în persoana inculpatei K.V.L., care utilizează postul telefonic cu nr. ............ şi are rolul de a recruta cărăuşi.

În acest sens, la acel moment al investigaţiilor au reieşit informaţii că T.V. i-a solicitat inculpatei să îi găsească şase persoane, ce urmau să transporte cocaină între oraşe din Vestul Europei, respectiv Madrid, Amsterdam, Milano şi Varşovia.

În cauză, prin ordonanţa Biroului Teritorial Constanţa nr. 162D/P/2008 din data de 10 octombrie 2008 organele poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Poliţiei de Frontieră Constanţa au fost delegaţi să efectueze cercetări pentru stabilirea în concret a activităţii infracţionale a suspecţilor T.V. şi I.M., în scopul identificării tuturor participanţilor implicaţi împreună cu aceştia în punerea în circulaţie a stupefiantelor şi în vederea aflării împrejurărilor de timp şi loc în care grupul cercetat era implicat în desfăşurarea de operaţiuni ilicite cu droguri.

La data de 14 octombrie 2008 lucrătorii de poliţie judiciară au stabilit că T.V. şi I.M. au planificat ca cei şase cărăuşi, despre care au existat iniţial informaţii că trebuie să transporte cocaină pe teritoriul mai multor ţări din Europa, urmează să aducă stupefiantele din America de Sud în România, prin Vestul Europei.

Având în vedere existenţa datelor de anchetă concrete din care rezultau indicii că grupul infracţional cercetat pregătea desfăşurarea de operaţiuni ilicite cu droguri, în baza autorizaţiilor nr. 305 - 307, emise de Tribunalul Constanţa la data de 14 octombrie 2008, convorbirile purtate de către inculpatul T.V. de la posturile telefonice cu ............ şi ............ şi convorbirile purtate de către tânăra identificată în cursul cercetărilor în persoana inculpatei K.V.L., de la postul telefonic cu nr. ............, au fost interceptate şi înregistrate.

Din convorbirile telefonice interceptate până la momentul prinderii în flagrant a inculpaţilor, a rezultat fără dubii că aceştia fac parte dintr-o reţea de narcotraficanţi ce acţionează într-un mod precaut, luându-şi toate măsurile de prevedere pe parcursul traficării drogurilor, că recrutează numai persoane pe care le consideră de încredere şi au un sistem de planificare detaliat în momentele premergătoare efectuării operaţiunilor ilicite cu stupefiante ce denotă o specializare în comiterea infracţiunilor de trafic de droguri.

Astfel, în discuţia purtată la data de 14 octombrie 2008, ora 21:37, autorizaţia 305 K.V.L. îl informează pe T.V. că în ziua următoare, o altă persoană, identificată în cursul cercetărilor ca fiind fratele acesteia, Z.A.M., trebuia să achite contravaloarea a două bilete (de transport cu avionul). Inculpata a precizat că biletele sunt pentru două persoane, ceea ce s-a dedus din afirmaţia „la amândoi" şi că îi mai trebuie alte sume: „Şi bani ca să le dau lor nu mai îmi rămâne pentru ălelalte acolo .. Hotelul .. tot". T.V. o îndrumă să mai ia 1.500 euro de la o terţă persoană, pe care o indică ca fiind vecină.

Cu ocazia convorbirii avute la data de 15 octombrie 2008, ora 14:53, autorizaţia 305, Z.A.M. i-a comunicat surorii sale, respectiv inculpatei K.V.L., detalii despre ruta biletelor de transport: „că mi-a zis să cumpăr biletele cu posibilitate de prelungire, adică să fie dus-întors ăla de Milano".

La final, Z.A.M. i-a făcut cunoscut interlocutoarei că inculpatul T.V., pe care I-a indicat cu apelativul „M.", i-a solicitat să o întrebe pe sora acestuia câţi bani mai are: „Păi mi-a zis M. să te întreb câţi bani mai ai tu.„ În cursul urmăririi penale, inculpatul T.V. a arătat expres: „Este adevărat că eu am porecla M.".

Din cele două discuţii s-a dedus că Z.A.M. şi K.V.L. erau coordonaţi de către T.V. pe parcursul desfăşurării activităţilor infracţionale.

De asemenea, la 15 octombrie 2008, ora 14:58, autorizaţia 305, primii doi inculpaţi menţionaţi anterior poartă o nouă convorbire telefonică, ocazie cu care sus-numita îi face cunoscut fratelui ei că „ăştia sunt banii tot ai lui".

Din cele trei discuţii a rezultat că T.V. finanţează deplasările a două persoane din România către o altă destinaţie şi retur, ceea ce s-a dedus şi din faptul că inculpaţii discutau despre achiziţionarea a două bilete de avion.

În ziua de 15 octombrie 2008 s-au mai purtat următoarele convorbiri telefonice relevante: La ora 15:02, autorizaţia 306 T.V. a rezultat că este sunat de către o persoană de sex feminin neidentificată, care îi comunică inculpatului că a fost sunată de fratele L. (adică de Z.A.M., fratele inculpatei K.V.L.). Din discuţie s-a dedus că interlocutoarea s-a întâlnit cu Z.A.M., ocazie cu care i-a înmânat acestuia din urmă o sumă de 2000, fără a preciza valuta. De asemenea, T.V. i-a spus interlocutoarei să-i mai dea lui Z.A.M. în plus suma de 1.500 fără indicarea valutei. Din aceeaşi discuţie rezultă că T.V. se află în „ţările calde", la o diferenţă de fus orar de 8 ore în urmă. De menţionat că Brazilia se află pe meridianul indicat anterior.

La ora 15:07, autorizaţia 305 K.V.L. şi Z.A.M. s-a purtat o nouă convorbire, din care se deduce că inculpatul a discutat cu T.V., poreclit „M.", care i-a transmis că acesta din urmă va vorbi cu o persoană de sex feminin, de la care Z.A.M. să ia o sumă de bani: „să mă duc mai încolo să-mi dea ca să aibă de buzunar băieţii câte 5 - 600 aşa. Şi de haine, să mai. Că i-am zis că şi banii.. adică banii care trebuie să mă duc acuma să iau alea". Din partea finală s-a dedus că la puţin timp Z.A.M. urma să se deplaseze la o agenţie de turism pentru achiziţionarea biletelor, sens în care inculpatul afirmă: „Bine, hai că vorbim mai încolo, te sun de la AGENŢIE, da?".

De altfel, în cursul cercetărilor s-a stabilit că în ziua de 15 octombrie 2008 Z.A.M. s-a deplasat la Agenţia de Turism J IT din Bucureşti, situată pe b-dul M, unde a plătit contravaloarea a două bilete de transport cu avionul, pe numele inculpatului T.E. şi al numitului C.G.

Acest aspect a rezultat din verificările efectuate la data de 17 octombrie 2008, de către organele poliţiei judiciare la sediul agenţiei de turism menţionate mai sus, consemnate în procesul-verbal din aceeaşi zi.

De asemenea, la data de 31 octombrie 2008, în autoturismul lui Z.A.M. s-au găsit facturile emise de "J IT" pentru biletele de transport pe numele T.E. şi C.G.

Totodată, fiind audiată în calitate de martor, numita POPA M. angajata Agenţiei "J IT" SRL, Sucursala Piaţa Romană în funcţia de agent tiketing, a descris împrejurările în care în cursul lunii octombrie 2008 a vândut două bilete de avion inculpatului Z.A.M., pe care l-a recunoscut din fotografie, pentru T.E. şi C.G.

Rezultatul verificărilor se coroborează cu discuţiile avute în ziua de 15 octombrie 2008 de către inculpaţi.

Astfel, la ora 16:02, autorizaţia 305 aflat la sediul agenţiei de turism Z.A.M. îi comunică surorii sale că a reuşit să găsească un bilet de transport la un preţ bun, iar operatoarea caută să găsească şi pentru celălalt băiat un bilet la un preţ avantajos: „uite-s pe la agenţie aicea.. mi-a găsit la unul dintre băieţi puţin mai ieftin..".

La ora 16:22, din autorizaţia 305 rezultă că acelaşi inculpat este întrebat de sora sa: „Ai rezolvat cu alea nu, cu băieţii?", iar acesta îi răspunde că: „Hai că te sun în zece minute că achit acuma ..".

La ora 16:45, din autorizaţia 305 rezultă că Z.A.M. îi comunică inculpatei că a rezolvat problema cu biletele de transport care costă în total, dus-întors, 1.808 euro pentru fiecare din cele două persoane: „Am rezolvat tot, mi-a scos aia la un preţ mai bun.. Costă 1.808 euro cu totul .. ambele .. (se corectează) .. ambele, ambele pentru unu, da în total sunt patru bilete. înţelegi, nu?"

Din examinarea facturilor nr. 1143143 şi 1143144 emise la 15 octombrie 2008 de "J IT" pentru biletele de transport pe numele T.E. şi C.G., care au fost găsite în autoturismul inculpatului Z.A.M. se constată că fiecare dintre ele are valoarea totală de 1.808 euro şi priveşte contravaloarea a două bilete, pe ruta Bucureşti - Milano - Amsterdam - Sao Paolo şi retur.

De asemenea, s-a constatat că facturile au fost emise la ora 4:21:49 P.M. şi 4:23:27 P.M., deci cu puţin timp înainte de ora 16:45, când inculpaţii Z.A.M. şi K.V.L. poartă discuţia menţionată anterior. La ora 19:23, din autorizaţia 305 rezultă că T.V. o apelează pe K.V.L. şi din conţinutul discuţiei se deduce că îi solicită acesteia să scaneze biletele şi să i le trimită sub formă de mesaj tip mail. Inculpata îl asigură că va da curs solicitării, după ce o să se întâlnească cu fratele acesteia, Z.A.M., pe care cei doi îl indică cu apelativul „A.".

Ulterior, la ora 21:32, din autorizaţia 305 rezultă că T.V. poartă o nouă convorbire cu inculpata pe care o indică cu prenumele „L." şi căreia îi reproşează că nu a respectat instrucţiunile lui, iar din discuţie se deduce că este nemulţumit că s-au achiziţionat bilete prin alte companii decât cele indicate de el, motiv pentru care îi solicită inculpatei să încerce preschimbarea biletelor.

în legătură cu acest aspect, la ora 21:48, din autorizaţia 305 rezultă că K.V.L. îi comunică lui T.V.: „să vedem dimineaţă ce se poate face ..".

Din procesul-verbal întocmit de organele poliţiei judiciare la data de 17 octombrie 2008 rezultă că T.E. şi C.G. au plecat din România la data de 16 octombrie 2008, ora 12:10, pe ruta Bucureşti - Milano - Amsterdam - Sao Paolo, Brazilia, unde au ajuns în ziua de 17 octombrie 2008, la ora locală 16:35. Itinerariul şi data zborurilor sunt reflectate şi în cele două facturi emise la 15 octombrie 2008 de către agenţia de turism "J IT".

La data de 19 octombrie 2008, ora 17:40, din autorizaţia 305, rezulta că Z.A.M. aflat la postul telefonic nr. ..........., este apelat de către K.V.L. şi din discuţia celor doi rezultă că ei ţin legătura prin intermediul internetului cu cărăuşii şi le transmit indicaţii. Astfel, inculpatul îi comunică surorii sale: „scrie-i că marţi (21 octombrie 2008 notaţia noastră) la ora şase vine cineva acolo".

În ziua de 21 octombrie 2008 s-a reţinut următoarea discuţie relevantă, din care rezultă stadiul organizării şi persoanele implicate în transportul de cocaină:

La ora 21:20, din autorizaţia 305 rezultă că T.V. care foloseşte telefonul cu nr. ........ este apelat de către K.V.L. şi din discuţie rezultă că interlocutorii sunt nemulţumiţi că cei doi „cărăuşi", pe care îi indică cu apelativul „băieţii", respectiv T.E. şi C.G., ce se aflau în Sao Paolo, şi-au depăşit bugetul de 600 de euro pe care îl aveau de cheltuit. Inculpatul afirmă: „.. Cred că sunt nişte cretini pentru că lângă hotelul lor este restaurant, este restaurantul care se mănâncă cu doi RON .. cum se zice, cu doi, trei dolari".., iar inculpata îl asigură pe T.V. că: „O să ajung acasă eu şi acuma .. frate-meu să-l sun să vorbească cu ei, că nu ştiu, sunt nedumeriţi că unu dintre ei trebuie să mai plătească încă o zi, are neplătit hotelul, nu ştiu cum.. Păi o să-l sun eu acum pe frate-meu, să vadă numărul de hotel de acolo sau nu ştiu cum, că nu mai am numărul de la hotel. Adineauri a sunat ei". Inculpatul îi spune inculpatei: "Da .. OK, fii atentă aici. la un număr ceva de telefon .. ca să pot să .., iar aceasta îi spune: „Păi o să iau eu acum, să văd cum iau legătura.. Cât e ceasul acolo, e devreme nu?"

S-a dedus din discuţie şi faptul că T.V. cunoaşte în detaliu topografia locului unde se află T.E. şi C.G..

La data de 22 octombrie 2008 inculpaţii T.V., K.V.L. şi Z.A.M. au discutat în legătură cu trimiterea unor sume de bani on-line prin sistemele WU şi MG, sens în care la ora 13:34, autorizaţia 306 inculpata îi comunică lui T.V. printr-un mesaj tip SMS numărul operaţiunilor şi sumele de bani trimise în America de Sud, respectiv 566 dolari pentru T.E. şi 1.456,23 dolari pentru o terţă persoană, tot cetăţean român: „La băieţii nr. este ...... primeşte 566 $. În partea cealaltă trim K.V.L. nr. ....... prim 1456.23$".

În baza acestor informaţii, în urma verificărilor efectuate la SC A.C. Ro SRL Bucureşti, care a transmis la dosar detaliile tranzacţiei cu nr. ......., a rezultat că la data de 22 octombrie 2008 Z.A.M. s-a deplasat la sediul societăţii, de unde a trimis, prin sistemul de transmitere rapidă WU, lui T.E., în Sao Paolo Brazilia, suma de 438 euro convertită la destinaţie, în 566 dolari.

Din verificările efectuate la B.C.R. - Agenţia T.D. Bucureşti, care a transmis la dosar detaliile tranzacţiei cu nr. ....... a reieşit că la data de 22 octombrie 2008 K.V.L. a trimis lui M.A., în San Jose Costa Rica suma de 1.150 euro convertită la destinaţie în 1.456,23 dolari.

La ora 16:48, din autorizaţia 305 rezulta că Z.A.M. poartă o discuţie telefonică cu K.V.L., din care se deduce că îi solicită acesteia să-i contacteze prin internet pe cei aflaţi în Brazilia şi să verifice dacă au primit suma de bani expediată din România: „Intri şi tu puţin pe INTERNET să vezi dacă au primit ăia, aia?".

Între cei doi inculpaţi s-a purtat o nouă convorbire telefonică la ora 17:33, autorizaţia 305 ocazie cu care Z.A.M. a afirmat că destinatarul banilor din Brazilia (T.E.) nu găseşte un punct WU de unde să ridice banii: „Se plimbă de o oră jumate şi nu găseşte un WU îl trimite dintr-o parte într-alta."

K.V.L. i-a comunicat fratelui său că în legătură cu acest incident o să-l contacteze pe inculpatul T.V., pe care îl indică cu porecla „M.": „Lasă că îl sun eu pe M...", moment în care Z.A.M., a afirmat: „Poate îl ajută băiatul ăla care-i acolo..". Se deduce că inculpatul speră ca T.V. să rezolve problema lui T.E., referitoare la primirea banilor.

La ora 17:35,din autorizaţia 306 a rezultat că K.V.L. l-a contactat pe T.V., informându-l despre situaţia ivită, iar inculpatul a asigurat-o că va contacta o anumită persoană aflată în Brazilia şi i-a cerut inculpatei să comunice celor din Brazilia ca aceştia din urmă să rămână la hotel pentru a se putea întâlni cu terţa persoană.

Ulterior, la ora 17:45, autorizaţia 306 de la postul telefonic cu nr. ....... T.V. l-a contactat pe „M.", aflat la numărul de telefon de Brazilia ......., cu care poată o discuţie în limba spaniolă.

Din convorbire s-a dedus cu uşurinţă că T.V. l-a informat despre trimiterea sumei de 566 dolari, despre faptul că K.V.L. le-a comunicat MTCN-ul, însă cei doi aflaţi în Brazilia (T.E. şi C.G.) nu au găsit un punct WU şi le-a transmis acestora (prin intermediul inculpatei) să rămână la camera de hotel pentru a se putea întâlni cu el („M."). De asemenea, s-a dedus că acesta din urmă i-a comunicat inculpatului că a preschimbat biletul pentru T.E., căruia i-a amânat plecarea.

Din discuţie s-a dedus şi faptul că interlocutorul l-a asigurat pe inculpatul T.V. că într-o oră se va putea întâlni cu cei aflaţi la hotel. Totodată, s-a dedus că s-a amânat plecarea lui T.E. pentru motivul că M. nu intrase încă în posesia cocainei: „de trei ori am încercat să facem transportul ăsta şi nu s-a putut."

La ora 17:53, din autorizaţia 306 rezultă că T.V. poartă o nouă discuţie cu inculpata din care se deduce că îi comunică acesteia că a vorbit cu terţa persoană („M."), care o să ajungă în decurs de o oră să se întâlnească cu T.E. şi C.G.: „Vezi că am vorbit cu băiatul, ajunge, în maxim o oră e acolo, da?.. Spune-le să stea pe baracă ca să vină omul să vorbească cu ei a trebuit să schimbe cu o zi data "

Din discuţiile purtate în 22 octombrie 2008, ora 17:53, din autorizaţia 306, 23 octombrie 2008, ora 19:45, din autorizaţia 305 şi 24 octombrie 2008, ora 11:20, din autorizaţia 305, rezultă că între K.V.L., pe de o parte şi T.V., Z.A.M. şi din nou T.V., pe de altă parte, se deduce că interlocutorii fac referiri la împrejurarea că T.E. şi-a amânat plecarea dinspre Brazilia către Europa. Din această din urmă discuţie rezultă şi faptul că de dinainte de întoarcerea lui T.E. spre Europa, T.V. era în contact periodic cu numitul „M.", iar Z.A.M. cu T.E., în scopul traficării cocainei.

Întrucât pe parcursul cercetărilor efectuate a devenit posibilă versiunea de anchetă, potrivit căreia T.E. urma să se întoarcă din Brazilia având asupra sa cocaină, în baza delegării din 21 octombrie 2008 emisă de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Constanţa, lucrătorii de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră au solicitat autorităţilor judiciare din Olanda să efectueze un control asupra lui T.E., în momentul sosirii acestuia în Aeroportul Schiphol din Amsterdam.

Aşa cum rezultă din documentele care au fost transmise de autorităţile judiciare din Olanda, la data de 25 octombrie 2008, pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam, asupra lui T.E. a fost găsită cantitatea de 9,993 kilograme cocaină, motiv pentru care acesta a fost plasat în stare de detenţie.

Pe data de 25 octombrie 2008, când inculpatul T.E. a fost depistat pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam, în discuţia purtată la 13:47, autorizaţia 305, între inculpată şi T.V., interlocutorii îşi exprimă îngrijorarea pentru că nu ştiu nimic de situaţia lui T.E. Din discuţia din aceeaşi dată, de la ora 21:50, autorizaţia 305, între aceeaşi interlocutori aceştia au afirmat că: „Toată lumea aşteaptă..cum afli tu primul, mă suni."

De asemenea, din convorbirea purtată în ziua de 26 octombrie 2008, la ora 12:22, autorizaţia 305, între inculpată şi T.V. s-a dedus că aceştia nu au nici o veste despre T.E. T.V., care îi pronunţă prenumele „L." inculpatei, îi comunică că următorul „cărăuş", respectiv C.G., nu va transporta cocaină.

Din această discuţie s-a dedus că T.V. îi spune inculpatei despre împrejurarea că numitul C.G. se va reîntoarce în Europa fără a transporta cocaină, aspect ce rezultă din expresia „celălaltul vine gol."

Nu în ultimul rând convorbirea scoate în evidenţă că inculpaţii T.V., K.V.L. şi Z.A.M. au fost implicaţi în transportul cocainei din Brazilia în Europa efectuat de către T.E., fiind informaţi şi despre împrejurarea că cel de-al doilea cărăuş, în persoana lui C.G. se întorcea în Europa fără a mai transporta cocaină. Aceasta nu poate fi interpretată decât ca fiind o măsură de protecţie luată pentru a nu se pierde şi altă cantitate de cocaină.

În discuţia purtată între aceeaşi interlocutori la ora 17:16, din autorizaţia 305, a rezultat că inculpatul face cunoscut că: „După evenimentele de ieri nu mai există veşti bune. " De aici se deduce că T.V. a fost primul care a aflat despre arestarea lui T.E. pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam.

În data de 27 octombrie 2008, în discuţia purtată la ora 13:17, autorizaţia 305, între inculpată şi o terţă persoană, aceasta îi comunică numele, respectiv, K.V.L. şi datele de identificare din buletin, respectiv că domiciliază în Bucureşti.

Din conţinutul interceptărilor a rezultat că în data de 31 octombrie 2008 inculpata urma să se deplaseze în Grecia. Astfel, la 29 octombrie 2008, ora 15:40, autorizaţia 323 emisă de Tribunalul Constanţa la 28 octombrie 2008, K.V.L. îi comunică inculpatului T.V. despre plecarea acesteia: „Că eu vroiam să plec mâine, danu mai plec mâine şi plec poimâine. Mă duc să văd acuma cum îmi găsesc bilet."

În consecinţă, în vederea administrării probatoriului în cauză, la data de 30 octombrie 2008 s-au emis mandate de aducere pe numele celor trei inculpaţi, care au fost aduşi la sediul Biroului Teritorial Constanţa, unde au fost audiaţi în legătură cu învinuirea ce li se aduce.

Cu ocazia executării mandatului de aducere, asupra inculpatului T.V. au fost găsite, între altele, cartelele SIM cu numerele de apel ....... şi ......., iar la percheziţia domiciliară efectuată în locuinţa inculpatului a fost găsită, între altele, cartela SIM având seria ........ Din verificările efectuate la operatorii de telefonie a rezultat că această din urmă cartelă are numărul de apel ......., care a făcut obiectul autorizaţiei de interceptare nr. 306, iar cartela cu numărul de apel ....... a făcut obiectul autorizaţiei cu nr. 323 din 28 octombrie 2008.

Totodată, cu ocazia percheziţionării autoturismului utilizat de inculpatul Z.A.M., la data de 30 octombrie 2008 s-au găsit, între altele, un înscris cu menţiunea „T.E.", suportul cartelei C cu seria ....... şi suportul cartelei C cu seria ....... . Din verificările efectuate la operatorii de telefonie a rezultat că aceste cartele SIM au numerele de apel ....... şi respectiv ........ Prima dintre cele două cartele a făcut obiectul autorizaţiei de interceptare nr. 322 din 28 octombrie 2008.

În cauză s-a procedat la verificarea telefoanelor şi cartelelor SIM descoperite asupra inculpaţilor T.V. şi Z.A.M.

În telefonul marca marca N, în agendă, au fost găsiţi menţionaţi inculpatul Z.A.M., cu apelativul „A." şi cartela acestuia ......., inculpata, cu prenumele „L." şi cartela acesteia, ......., dar şi cetăţeanul vorbitor de limbă spaniolă „M.", în dreptul căruia au fost menţionate un număr de telefon aparţinând unei reţele din Brazilia (0055..) şi două numere aparţinând unei reţele din Columbia (0057..). La apelurile efectuate/primite/pierdute în cursul lunii octombrie 2008, de pe numărul ....... au figurat între altele aceleaşi trei persoane. Numitul M. apare, de asemenea, în agenda telefonului prevăzut cu cartela C cu numărul de apel ....... .

Deosebit de importantă pentru stabilirea concluziei că inculpaţii T.V., Z.A.M., K.V.L., T.E. şi persoana indicată cu numele de „M." au acţionat împreună în realizarea scopului propus al traficării cantităţii de circa 10 kg de cocaină, este împrejurarea că numărul de telefon ......., care figurează la apelurile efectuate la data de 25 octombrie 2008, la apelurile primite la aceeaşi dată şi la SMS-ul către care s-a trimis la 24 septembrie 2008, este numărul de telefon pe care inculpatul T.V. l-a contactat în ziua de 22 octombrie 2008, şi totodată numărul de telefon menţionat pe un extras de cont emis de o bancă din România, care a fost ridicat la 25 octombrie 2008, de la inculpatul T.E., de către autorităţile olandeze.

În cauză s-a efectuat percheziţia informatică asupra sistemului informatic tip laptop ridicat la 30 octombrie 2008 de ia locuinţa inculpatului T.V. Acesta din urmă a refuzat în cursul urmăririi penale să ia cunoştinţă de rezultatul percheziţiei informatice, care se află la dosar (procesul-verbal din 18 decembrie 2008 privind rezultatul percheziţiei informatice şi CD-ul ataşat).

Fiind audiat în calitate de învinuit, la data de 31 octombrie 2008 T.V. nu a recunoscut desfăşurarea activităţii infracţionale reţinută în sarcina sa, precizând că nu a discutat niciodată cu K.V.L. despre trimiterea vreunei persoane în Brazilia, despre procurarea unor bilete de avion pentru vreo persoană, care vroia să plece din România în străinătate, ori despre necesitatea de a trimite bani din România, pentru vreo persoană aflată într-o ţară din America de Sud.

Cu toate acestea T.V. a recunoscut că are porecla „M." şi că foloseşte telefoanele cu nr. ....... şi ....... .

Tot la 31 octombrie 2008, cu ocazia audierii sale în calitate de inculpat, lui T.V. i s-a adus la cunoştinţă despre existenţa convorbirilor telefonice interceptate. în condiţiile arătate, numai în această declaraţie, T.V. şi-a reevaluat modalitatea apărării, în sensul de a da declaraţii sincere. În acest sens, deşi în accepţiunea sa nu a înţeles că el ar fi avut calitatea de organizator în sensul juridic prevăzut în art. 10 din Legea nr. 143/2000, inculpatul a recunoscut comiterea faptei de trafic de droguri, arătând că în cursul lunii octombrie 2008 a discutat cu K.V.L. şi Z.A.M. ca ei să găsească o persoană de încredere, care să se deplaseze în Brazilia, de unde să transporte în Europa cantitatea de 10 kg cocaină.

Totodată, inculpatul a recunoscut că utilizează numărul de telefon ....... . Ulterior, până la finalizarea urmăririi penale inculpatul T.V. nu a dorit să mai facă declaraţii suplimentare, chiar dacă în faţa instanţelor de judecată, cu ocazia judecării cererii de prelungire a măsurii arestării preventive şi a recursului acestuia împotriva Încheierii nr. 156/2008 a Tribunalului Constanţa, a adoptat poziţia procesuală de nerecunoaştere a faptelor reţinute în sarcina sa ca învinuire.

La data de 29 octombrie 2008 s-a formulat o cerere de comisie rogatorie prin care s-au solicitat acte din dosarul de urmărire penală în ceea ce-l priveşte pe inculpatul T.E., actele primite fiind ataşate la dosar.

Din documentele comunicate rezultă că la data de 25 octombrie 2008 în geamantanele transportate ca bagaj de cală de către T.E., care a sosit pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam, venind din Sao Paolo, Brazilia, a fost descoperită cantitatea de 9,993 kg cocaină (a cărei masă a rezultat din procesul-verbal de examinare şi cântărire). Între bunurile inculpatului, inclusiv în paşaport, s-au găsit date din care a rezultat că a călătorit pe ruta Bucureşti - Milano - Amsterdam - Sao Paolo - Amsterdam.

Din procesul-verbal de control al bagajelor şi bunurilor inculpatului T.E. rezultă că printre altele s-au descoperit trei extrase de cont pe numele acesteia, pe verso al unui extras fiind menţionat: „11/70571405 M." Acesta nu este altceva decât numărul compus din prefixul şi numărul local utilizat de persoana indicată cu numele de M., cu care inculpatul T.V. a purtat convorbiri telefonice în cursul lunii octombrie 2008, în perioada în care T.E. se afla în Brazilia. După cum s-a arătat anterior, numărul de telefon indicat mai sus figurează şi în agenda telefonului cu nr. ....... aparţinând inculpatului T.V.

La data de 30 ianuarie 2009 s-a formulat o nouă cerere de comisie rogatorie, documentele comunicate fiind ataşate la dosar.

Din copia sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Haarlem la 10 februarie 2009, rezultă că În baza probelor administrate instanţa a stabilit că inculpatul T.E. a introdus pe teritoriul Olandei 9.993 grame cocaină, faptă pentru care l-a condamnat pe acesta la pedeapsa de 40 luni închisoare cu executare.

Printre documentele primite se află şi raportul de analiză fizico-chimică prin care s-a stabilit conţinutul de cocaină al substanţei transportate de T.E.

De asemenea, a fost comunicat şi procesul-verbal de control al telefonului găsit asupra inculpatului T.E. pe data de 25 octombrie 2008.

Deosebit de relevant pentru stabilirea situaţiei de fapt a fost împrejurarea că la fila 40 a procesului-verbal pus la dispoziţie de către autorităţile judiciare olandeze este redat SMS-ul pe care la data de 22 octombrie 2008, ora 14:14:58 T.E. l-a primit pe telefon: „......., Z.A.M., 566$".

S-a remarcat că acestea sunt detaliile transferului WU pe care în ziua de 22 octombrie 2008 l-a efectuat inculpatul Z.A.M., care i-a expediat inculpatului T.E. suma menţionată în SMS.

De menţionat este şi faptul că detaliile acestei tranzacţii au fost comunicate la 22 octombrie 2008, ora 13:34:15 şi de către inculpatul K.V.L. inculpatului T.V., care la rândul său a menţionat suma care a făcut obiectul transferului numitului M., în convorbirea purtată cu acesta tot la 22 octombrie 2008, ora 17:45.

Inculpatul T.E. a negat în declaraţiile luate de către autorităţile olandeze implicarea sa în activitatea infracţională reţinută în sarcina acestuia şi nu a făcut nici o referire la inculpaţii T.V., Z.A.M. şi K.V.L. Cu toate acestea, în a doua declaraţie a făcut referiri la G. cetăţean român şi l-a indicat pe M., cetăţean străin, ca fiind cel care i-a înmânat geamantanele cu cocaină, încă de când se afla la hotel în Sao Paolo.

Chiar dacă a făcut aceste relatări, T.E. a descris în mod mincinos celelalte evenimente petrecute. Astfel, pentru a-l acoperi pe Z.A.M., T.E. a arătat că el şi-a cumpărat personal biletul de avion de la agenţia de turism şi mai apoi şi l-a achiziţionat „G.", iar biroul de turism a făcut posibil ca ei să călătorească împreună.

În realitate, după cum s-a dovedit în cursul urmăririi penale efectuate în prezenta cauză, biletele de avion pentru T.E. şi C.G. au fost achiziţionate de către Z.A.M..

Din perspectiva apărărilor formulate de inculpatul T.V. tribunalul a reţinut că există convorbiri telefonice din care rezultă că inculpaţii l-au coordonat pe T.E., iar probele administrate în cauză în determinarea implicării lui T.V. sunt legale şi convingătoare.

S-a reţinut în sarcina acestui inculpat că în luna octombrie 2008 a organizat şi condus transportul cantităţii de 9,993 kg cocaină provenită din America de Sud de către T.E. recrutat în acest scop sub coordonarea sa, de către K.V.L. şi Z.A.M..

În acest sens s-a reţinut că la data de 06 octombrie 2008 Direcţia Poliţiei de Frontieră Constanţa s-a sesizat din oficiu cu privire la existenţa unui grup infracţional organizat transfrontalier implicat în traficul de droguri de mare risc. Din primele verificări s-a stabilit că I.M. desfăşoară împreună cu alte persoane activităţi de traficare a cocainei din America de Sud şi Europa.

Din primele verificări a rezultat că I.M. şi T.V. sunt organizatorii unei reţele de narcotraficanţi cu ramificaţii în America Centrală şi America de Sud precum şi în Europa de Vest.

Despre cei doi a reieşit că intenţionează să organizeze aducerea unui transport de cocaină din Costa Rica. La data de 25 octombrie 2008 a fost depistat pe aeroportul Schiphol din Amsterdam venind din Sao Paolo Brazilia T.E. având în bagaje cantitatea de 9.9993 kg cocaină. Din documentele comunicate prin comisie rogatorie de autorităţile din Olanda a rezultat că acesta a călătorit pe ruta Bucureşti - Milano - Amsterdam - Sao Paolo - Amsterdam.

Din procesul-verbal de control al bagajelor şi bunurilor inculpatului T.E. rezultă că printre altele s-au descoperit trei extrase de cont pe numele acestuia pe verso al unui extras fiind menţionat ....... M., aceasta fiind persoana cu care inculpatul T.V. a purtat discuţii.

Din sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Haarlem la 10 februarie 2009 rezultă că În baza probelor administrate instanţa a stabilit că inculpatul T.E. a introdus pe teritoriul Olandei 9.993 gr cocaină faptă pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 40 luni închisoare cu executare.

S-a reţinut că inculpatul a coordonat transportul cantităţii de 10 kg cocaină din Brazilia în Olanda, drogul fiind transportat de T.E. ce a fost depistat pe aeroportul Schiphol, fiind condamnat de instanţele olandeze la pedeapsa de 40 luni închisoare.

Nu are relevanţă faptul că la audiere T.E. conform declaraţiei sale nu a relatat că îl cunoaşte pe inculpatul T.V. sau pe ceilalţi inculpaţi, în condiţiile în care nici unul dintre cei trei inculpaţi din prezenta cauză nu recunosc faptele.

Cu ocazia audierii acesta a arătat că este adevărat că pe data de 25 octombrie a sosit la Schiphol din Brazilia. Este adevărat şi că a avut la el 2 geamantane în care mai târziu a rezultat că era cocaină. Inculpatul a înregistrat aceste geamantane, dar nu s-a uitat la geamantane pentru că erau închise.

Este adevărat că urma să primească o recompensă de 2.000 euro dacă le lua cu acesta.

Pentru inculpatul T. era important că va primi 20.000 euro şi de aceea nu s-a gândit - se apără acesta.

Din procesul-verbal de audiere a rezultat în ce împrejurări a plecat inculpatul T.E. din România şi scopul pentru care a plecat.

S-a precizat că a plecat cu avionul la Milano. A declarat la bagaje o G.M.L. sport de aproximativ 9 Kg şi laptopul la bagaje de mână. A rămas pe aeroportul Milano 7 ore timp în care a mâncat, a dormit şi a aşteptat avionul pe care trebuia să-l ia, nu a plecat de pe aeroport, a aşteptat să-şi ia tichetul de KLM de la Amsterdam spre Sao Paolo. Inculpatul a rezolvat problema tichetului în Bucureşti pe 15 oct, iar despre plecarea sa ştia mama, soţia, sora acestuia. Acest a mai susţinut că s-a despărţit de soţie cu câteva zile înainte de a pleca în excursie, urmând să se despartă oficial după ce se întorcea în ţară.

Inculpatul a mai declarat că nu a ştiut că transportă droguri şi că a cunoscut o persoană în holul hotelului şi au ieşit împreună două seri. Persoana stătea la acelaşi hotel la etajul 6 sau 7 iar inculpatul la etajul 8, M. fiind singurul bărbat cu care s-a întâlnit.

Potrivit dispoziţiilor art. 200 C. proc. pen urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, identificarea făptuitorilor şi stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. Din interpretarea textului, rezultă că probele strânse în cursul urmăririi penale servesc numai pentru trimiterea în judecată, neputând constitui temei de condamnare.

În faza procesuală a judecăţii în acord cu dispoziţiile art. 289 C. proc. pen, probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate de instanţă prin administrarea lor în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi în contradictoriu.

Numai în urma unei asemenea verificări, cu respectarea acestor principii fundamentale, obligatorii în faza cercetării judecătoreşti şi exercitând un rol activ, potrivit dispoziţiilor art. 287 C. proc. pen., instanţa trebuie să ajungă, motivat, la o soluţie temeinică şi legală, ca rezultat care exprimă adevărul impus de probele administrate în mod legal.

Referitor la prezumţia de nevinovăţie, ICCJ prin Decizia nr. 3465 din 27 iunie 2007 a reţinut că la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe.

Tribunalul a considerat că în această cauză probele în acuzare au un caracter cert, sunt decisive şi sunt legale, nelăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului Tiva Vasile sau a celorlalţi doi respectiv K.V.L. şi Z.A.M.

Nu se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia orice îndoială este în favoarea inculpatului (in dubio pro reo) deoarece aşa cum s-a reţinut în cauză probele în acuzare au un caracter cert, sunt decisive şi sunt legale.

În cauză, în susţinerea acuzării au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de sesizare din 6 octombrie 2008; procesele-verbale întocmite de către lucrătorii de poliţie judiciară la datele de 7, 8, 14, 16 şi 17 octombrie 2008; sesizarea autorităţilor olandeze întocmită de I.G.P.R. la 21 octombrie 2008; procesul-verbal întocmit de lucrătorii de poliţie judiciară la 23 şi 27 octombrie 2008; adresa cu nr. 180 din 29 octombrie 2008 a SC A.C. RO SRL Bucureşti şi anexa la aceasta; adresa nr. 827079 din 30 octombrie 2008 a BCR şi anexa la aceasta; procesele-verbale din 30 octombrie 2008 de depistare a inculpaţilor T.V., Z.A.M. şi K.V.L.; procesul-verbal de percheziţie corporală a inculpatului T.V.; procesul-verbal din 30 octombrie 2008 de percheziţie la locuinţa inculpatului T.V.; procesul-verbal din 30 octombrie 2008 de percheziţie asupra autoturismului utilizat de Z.A.M.; procesul-verbal din 31 octombrie 2008 de ridicare facturi din autoturismului utilizat de Z.A.M.; facturile nr. 1143143 şi 1143144 din 15 octombrie 2008; procesele-verbale de verificare a telefoanelor găsite şi ridicate de la inculpaţi; procesul-verbal de percheziţie informatică din 18 decembrie 2008; procesul-verbal din 12 decembrie 2008 de copiere a hard-disk-ului; declaraţiile martorei P.M.; procesul-verbal de constatare întocmit de procuror la 15 ianuarie 2009; procesul-verbal din 30 octombrie 2008 de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate în baza autorizaţiilor emise în cauză; procesul-verbal din 5 noiembrie 2008 de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate în baza autorizaţiei nr. 306/2008; declaraţiile inculpaţilor audiaţi în cauză; răspunsul Autorităţilor Judiciare din Olanda la cererea de comisie rogatorie formulată la data de 29 octombrie 2008; răspunsul Autorităţilor Judiciare din Olanda la cererea de comisie rogatorie formulată la data de 30 ianuarie 2009; mijloacele materiale de probă: telefonul mobil prevăzut cu cartela V cu numărul de apel ......., telefonul mobil prevăzut cu cartela C cu numărul de apel ......., cartela S C cu numărul de apel ....... şi cartela S C cu numărul de apel ......., toate ridicate de la inculpatul T.V. la 30 octombrie 2008, suportul cartelei C având numărul de apel ......., suportul cartelei C având numărul de apel ....... şi cartela S C având acelaşi număr de apel, toate ridicate de la Z.A.M. la 30 octombrie 2008.

S-a reţinut că este legală percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului, când cu acea ocazie au fost ridicate din apartament o serie de documente, cartele telefonice precum şi laptopul, apreciindu-se că potrivit art. 100 alin. (6) C. proc. pen percheziţia se dispune după începerea urmăririi penale şi în baza autorizaţiei emisă de judecător.

La data de 30 octombrie 2008 s-a formulat o cererea de efectuare a percheziţiei domiciliare şi s-a motivat că la adresa sus-numitului s-ar putea găsi documente din care rezultă vinovăţia învinuitului, şi se impune de asemenea ca de la acelaşi imobil să fie ridicat sistemul informatic al învinuitului în vederea efectuării unei percheziţii informatice în scopul de a se dovedi faptul că acesta a comunicat cu proprietarul cocainei.

Conform ordonanţei de începere a urmăririi penale, aceasta a început la data de 30 octombrie 2008 orele 13.10, autorizaţia a fost eliberată la ora 15.00.

Aceste chestiuni care constituie o parte din fondul apărării inculpaţilor au mai fost avute în vedere de către instanţă care a sesizat că în conformitate cu art. 9 alin. (1) din Legea nr. 508/2004 modificat prin O.U.G. nr. 131/2006 „Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară anume desemnaţi potrivit art. 27 efectuează numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, sub directa coordonare şi controlul nemijlocit al acestora." iar potrivit alin. (2) din acelaşi text de lege „ Dispoziţiile procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt obligatorii pentru ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară prevăzuţi la alin. (1). Actele întocmite de ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din dispoziţia scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia."

Potrivit art. 27 Legea nr. 508/2004 „Ministerul Administraţiei şi Internelor va desemna nominal, cu avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară care îşi vor desfăşura activitatea sub coordonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism."

Urmărirea penală s-a efectuat în condiţiile corelării acestor texte de lege din perspectiva Ordonanţei nr. 162/D/P/2008 din data de 21 octombrie 2008, Ordonanţei nr. 162/D/P/2008 din data de 31 octombrie 2008, Ordonanţei nr. 162/D/P/2008 din data de 21 octombrie 2008, Ordonanţei nr. 162/D/P/2008 din data j de 21 noiembrie 2008, Ordonanţelor nr. 162/D/P/2008 din data de 19 noiembrie 2009 emise de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa dar şi a Adresei nr. 289499 din data de 23 februarie 2010 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Resurse Umane - fila 103 dosar fond.

Tribunalul a constatat în aceste condiţii că urmărirea penală a fost efectuată de către DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa, organ de urmărire penală competent material potrivit art. 209 alin. (3) şi 4 C. proc. pen. raportat la art. 12 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din Legea nr. 508/2004, prin delegare aşa cum impune să efectueze în mod obligatoriu urmărirea penală raportat la obiectul cauzei, respectiv - instigare la trafic de droguri de mare risc, prevăzuta de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/200, pentru care au fost trimişi în judecata inculpaţii K.V.L. şi Z.A.M. prin actul de sesizare a instanţei.

Astfel actele de urmărire penală au fost efectuate din dispoziţia procurorilor D.I.I.C.OT de către ofiţeri şi agenţi din cadru I.G.P.F şi D.P.F.C., poliţişti care erau competenţi sa efectueze acte de cercetare penală din dispoziţia procurorului deoarece îndeplinesc condiţiile prevăzute art. 9 raportat la art. 27 din Legea nr. 508/2004, în referire la art. 2 din Legea nr. 364/2004, în raport de actele nominalizate şi textele de lege corelative.

S-a sesizat că nu se poate reţine incidenţa disp. art. 197 alin. (2) C. proc. pen. C. proc. pen. care să implice refacerea urmăririi penale deoarece tribunalul nu a constatat încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează procesul penal.

Instanţa a constatat legalitatea probelor efectuate de organul de cercetare penală din dispoziţia procurorului de caz, respectiv legală cercetare penală efectuata de organul de cercetare penală al poliţiei judiciare din cadrul D.P.F.C, potrivit Proceselor-verbale din perioada 6/10 octombrie 2008, raportat la obiectul cauzei.

Nu s-a constatat încălcarea disp. art. 210 C. proc. pen. deoarece organul de urmărire penală sesizat potrivit art. 221 C. proc. pen. şi-a verificat competenta organul de cercetare penală al poliţiei judiciare D.P.F.C. trimiţând cauza, procurorilor D.I.I.C.OT. la data de 10 octombrie 2008, actele procesuale/procedurale efectuate până la această dată respectiv procesele-verbale din perioada 06/10 octombrie 2008, fiind legale deoarece au fost efectuate de un organ competent, care au primit delegare ulterioară prin ordonanţa procurorilor D.I.I.C.OT, pentru a efectua acte de cercetare penală.

Instanţa nu a putut reţine de asemenea nelegalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice a inculpaţilor.

În cauză s-au dispus şi s-a efectuat interceptarea convorbirilor şi comunicaţiilor telefonice ale inculpaţilor, existând autorizaţia judecătorului nefiind relevant aspectul conform căruia aceasta a fost emisă înainte de începerea urmăririi penale, respectiv la data de 14 octombrie 2008, în condiţiile în care urmărirea penală a fost dispusa prin rezoluţia din data 30 octombrie 2008.

În interpretarea disp. art. 91¹ C. proc. pen. respectiv "interceptarea convorbirilor telefonice se realizează cu autorizaţia judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală", trebuie avută în vedere calitatea solicitantului şi nu alte aspecte colaterale aşa cum acreditează ideea apărarea.

Faţă de aceste motive, tribunalul a considerat că interceptarea convorbirilor telefonice a fost efectuata în mod legal.

Tribunalul a constatat de asemenea în cauză legalitatea percheziţiei autoturismului utilizat de inculpatul Z.A. deoarece prin ordonanţa din data de 30 octombrie 2010, procurorul a dispus efectuarea unei percheziţii asupra autoturismului inculpaţilor de către organele de, cercetare penală din cadrul I.G.P.F.

Martorii asistenţi ai acestei percheziţii au avut aceeaşi atitudine procesuală în faţa instanţei, în mod nemijlocit.

Astfel, la data de 30 octombrie 2008, organul de cercetare penală a efectuat percheziţia autoturismului utilizat de inculpatul Z.A., ocazie cu care au ridicat mai multe obiecte şi înscrisuri ce au fost consemnate în procesul-verbal din data de 30 octombrie 2008, efectuat în prezenta inculpatului.

De asemenea, la data de 31 octombrie 2008 organul de cercetare penală nu efectuează o noua percheziţie asupra autoturismului indicat aşa cum se susţine, ci în continuarea cercetărilor, în lipsa inculpatului şi în prezenta a doi martori asistenţi, ocazie cu care au fost ridicate doua facturi reprezentând biletele de avion emise pe numele T.E. şi C.G.

Tribunalul a apreciat că nu s-a efectuat o noua percheziţie a autoturismului, care să necesite o noua ordonanţă, potrivit art. 100 alin. (5) raportat 106 C. proc. pen. a procurorului de caz, motiv pentru care percheziţia a fost constatată că este legală.

De asemenea, tribunalul a apreciat că nu a avut loc încălcarea dreptului la apărare al inculpaţilor Z.A. şi K.L.V. în faza de urmărire penală potrivit art. 6 raportat la art. 172 C. proc. pen. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în condiţiile în care inculpaţii au fost audiaţi în prezenţa apărătorilor aleşi şi materialul de urmărire penală a fost prezentat în aceleaşi condiţii.

în aceste condiţii tribunalul a apreciat că nu se impune anularea actelor şi refacerea acestora în prezenta apărătorilor cu respectarea dispoziţiilor legale, respectiv art. art. 6 alin. (2) şi 4 raportat la art. 172 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 6 pct. 3 lit. c) şi d) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

La data de 06 octombrie 2008 s-a întocmit un proces-verbal de sesizare din oficiu de poliţişti din cadrul Poliţiei de Frontieră, în care s-a consemnat că există indicii că numitul I.M. efectuează trafic de droguri din ţările Americii de Sud.

La data de 07 octombrie 2008 s-a întocmit proces-verbal de sesizare din oficiu unde s-a reţinut că, I.M. şi T.V. sunt implicaţi în trafic de droguri.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 508/2004 urmărirea penală este obligatorie a fi efectuată de procuror, care poate să dispună ca anumite acte să fie efectuate de organele poliţiei judiciare.

Nu au fost constatate încălcări ale disp. art. 207 C. proc. pen, potrivit cu care organele de cercetare ale poliţiei judiciare efectuează cercetare penală pentru orice infracţiune, care nu este dată în mod obligatoriu în competenţa altor organe de cercetare şi art. 208 C. proc. pen. care reglementează competenţa organelor de cercetare specială, care la lit. d), se referă la ofiţerii poliţiei de frontieră, anume desemnaţi pentru infracţiunile de frontieră în condiţiile derogării de la general prin norma specială respectiv articolul 12 din Legea nr. 508/2004 care stabileşte competenţa DIICOT şi faptul că urmărirea penală pentru aceste fapte este obligatoriu a fi efectuată de procuror.

Astfel din perspectiva Ordonanţei nr. 162/D/P/2008 din data de 21 octombrie 2008, Ordonanţei nr. 162/D/P/2008 din data de 31 octombrie 2008, Ordonanţei nr. 162/D/P/2008 din data de 21 octombrie 2008, Ordonanţei nr. 162/D/P/2008 din data de 21 noiembrie 2008, Ordonanţelor nr. 162/D/P/2008 din data de 19 noiembrie 2009 emise de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa dar şi a Adresei nr. 289499 din data de 23 februarie 2010 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Resurse Umane - fila 103 dosar fond, enunţate anterior, consideră că urmărirea penală s-a efectuat în condiţiile delegării conform legii.

În cauză s-a dispus efectuarea unei percheziţii informatice al laptopului ce a fost ridicat de la locuinţa inculpatului, cu ocazia percheziţiei domiciliare - Dosar nr. 10445/118/2009.

S-a reţinut că dispoziţii privitoare la percheziţia informatică nu sunt cuprinse în codul de procedură penală ci sunt cuprinse în legea specială Legea nr. 161/2003 -privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Potrivit art. 57 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, accesul într-un sistem informatic precum şi interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor desfăşurate prin intermediul sistemelor informatice, se efectuează când sunt utile pentru aflarea adevărului, iar stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea făptuitorilor nu poate fi realizată În baza altor probe.

Apărarea nu probează că informaţiile au fost obţinute înainte ca instanţa să dispună autorizarea acestora, afirmaţia fiind pur speculativă.

De asemenea nu se poate susţine că încheierea prin care instanţa a autorizat efectuarea percheziţiei informatice, este nelegală, deoarece instanţa a invocat ca temei de admitere a cererii dispoziţiile Legii nr. 161/2003 ori conform art. 58 din lege efectuarea percheziţiei informatice se aplică în urmărirea penală sau judecarea cauzelor privind infracţiunile prevăzute în prezentul titlu (infracţiuni informatice) dar şi a oricăror alte infracţiuni săvârşite prin intermediul sistemelor informatice, nefiind excluse alte infracţiuni.

A mai reţinut prima instanţă că nu se poate reţine sub nicio formă că procurorul a accesat sistemul informatic fără autorizaţia instanţei iar cererea de percheziţie informatică nu putea fi admisă de instanţă ori că încheierea a fost pronunţată cu nesocotirea dispoziţiilor legale, din perspectiva raţionamentului anterior.

De asemenea potrivit dispoziţiilor art. 91¹ alin. (3) C. proc. pen., autorizaţia de interceptare se dă de preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judeca cauza, iar în lipsa acestuia de un judecător anume desemnat de preşedintele instanţei.

Autorizaţiile de interceptare şi localizare au fost emise în corpore de Preşedintele Tribunalului Constanţa.

Laptopul a fost ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare la data de 30 octombrie 2008, în condiţiile în care şi percheziţia a fost legală deoarece potrivit art. 24 din Legea nr. 143/2000 - percheziţia se poate efectua în locurile în care sunt indicii că s-a comis ori că se pregăteşte săvârşirea unele dintre infracţiunile prevăzute în lege, cu respectarea dispoziţiilor codului de procedură penală.

Faţă de inculpat exista la acel moment procesual o bănuială că se săvârşeşte o infracţiune transfrontalieră, drogurile fiind transportate din Brazilia în Olanda de inculpatul T.E., care conform declaraţiilor sale nu l-a cunoscut pe inculpatul T.V., însă existau suficiente indicii în condiţiile legii pentru solicitarea şi ulterior dispunerea efectuării percheziţiei în condiţiile legii.

Nu s-a putut admite susţinerea apărării în sensul că în cauză nu s-au administrat toate probele iar procurorul a întocmit rechizitoriul şi a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor fără administrarea unor probe care au fost încuviinţate în cursul urmăririi penale, deoarece s-a considerat de către procuror că probele administrate sunt suficiente pentru trimiterea în judecată, tribunalul considerând că acestea sunt suficiente pentru a se reţine vinovăţia fiecărui inculpat.

Astfel au fost respectate dispoziţiile privind audierea inculpatului având în vedere modalitatea în care s-a făcut.

Audiat în instanţă inculpatul T.V. a avut o atitudine de nerecunoaştere totală a faptelor reţinute în sarcina sa, speculând în apărare o eventuală nelegală audiere, care însă nu s-a dovedit, iar ceilalţi inculpaţi K.V.L. şi Z.A.M. au avut o atitudine rezervată în sensul că nu au dorit să dea declaraţii.

Atitudinea celor trei inculpaţi de maniera descrisă anterior nu le este favorabilă şi din perspectiva faptului că s-au întocmit referatele de evaluare pentru fiecare dintre inculpaţii T.V., K.V.L. şi Z.A.M. de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, acestea nefiind favorabile vreunuia dintre inculpaţi în condiţiile în care consilierul de probaţiune nu poate da detalii privind şansele reale de reintegrare ale fiecărui inculpat în raport de faptul că nici unul dintre aceştia nu recunoaşte săvârşirea faptelor.

Martorul S.M. şi martorul Ş.L. au confirmat cele reţinute în procesul - verbal de percheziţie al autoturismului, în continuarea cercetărilor.

Martora P.M., angajata agenţiei de turism care a vândut biletul de avion pentru călătoria lui T.E., a declarat că îşi menţine declaraţiile pe care le-am dat în cauză în integralitatea lor deoarece ele corespund întru totul adevărului.

Nu s-a putut reţine că referitor la legalitatea probelor instanţa s-a pronunţat în parte cu ocazia soluţionării cererii de prelungire a măsurii arestării preventive, astfel că instanţa de recurs prin Încheierea nr. 94 din 28 noiembrie 2008 a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Acesta nu a analizat substanţial legalitatea probelor ci tribunalul prin încheierea din data de 26 martie 2010 pronunţată în cauză.

S-a reţinut corect în sarcina inculpatului T.V. activitatea de organizare şi conducere a transportului cantităţii de 10 kg cocaină.

Organizarea reprezintă demersurile pe care una sau mai multe persoane le fac pentru constituirea unei asociaţii sau grupări, precum şi constituirea efectivă a acestei organizaţii, naşterea acestuia având la bază acordul de voinţă al tuturor participanţilor.

Nu trebuie avut în vedere exclusiv existenţa unei structuri determinate cu sarcini precise cu un plan bine pus la punct.

Prin conducerea unei asemenea activităţi se înţelege acţiunea uneia sau mai multor persoane din interiorul organizaţiei care supraveghează, dirijează şi coordonează activităţile ilicite incriminate.

S-a reţinut astfel justificat în sarcina inculpatului T.V. că a coordonat activitatea de transport a cantităţii de 10 kg cocaină din Brazilia în Olanda, în condiţiile în care se cunoşteau o parte din membrii grupului şi s-a făcut dovada existenţei unui grup care să aibă acordul de voinţă al participanţilor, chiar dacă inculpaţii, membri ai grupului nu doresc să dea declaraţii sau să se încrimineze unii pe alţii., astfel că dincolo de legalitatea probelor se poate reţine indubitabil existenţa elementelor constitutive ale infracţiuni prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Nu s-a considerat că este relevant în acest sens că din primele indicii a rezultat că I.M. era persoana despre care se cunoştea că organizează trafic de droguri, cu privire la care nu s-au mai făcut cercetări, dispunându-se disjungerea de această cauză, câr timp cercetările ulterioare au convers către acest inculpat T.V..

Corelativ celor precizate anterior tribunalul a apreciat că nu se impune a se dispune achitarea inculpatului pentru infracţiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (2) în referire la art. 10 din Legea nr. 143/2000, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în condiţiile în care fapta există, este săvârşită de inculpat, cu intenţie.

Pentru considerentele expuse de asemenea instanţa nu a reţinut că inculpatul T.V. ar avea doar o contribuţie la introducerea în Olanda de către T.E. a cantităţii de 10 kg cocaină şi că în sarcina inculpatului nu se poate reţine decât infracţiunea de instigare la trafic de droguri prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) din legea nr. 143/2000, instigator fiind persoana care cu intenţie determină pe o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

S-a mai reţinut că această chestiune a fost sesizată de apărare în concluziile scrise şi nu a fost invocată în faţa instanţei pentru a putea fi pusă în discuţie în contradictoriu, ca o cerere expresă de schimbare a încadrării juridice a faptelor.

S-a reţinut că inculpatul T.V. l-a ajutat pe T.E. în vreun mod la transportul cantităţii de 10 kg cocaină şi l-a determinat să efectueze acest transport, cei doi se cunoşteau, astfel că nu se impune achitarea În baza art. 1 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Nu este valabil silogismul conform căruia dacă instanţa a reţinut existenţa acestei infracţiuni, trebuie să fie avute în vedere prevederile art. 27 C. pen. potrivit cu care instigatorul se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor, instanţa de fond apreciind că la stabilirea pedepsei se are în vedere contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii precum şi de dispoziţiile art. 72 C.pen, urmând a se aplica inculpatului cel mult pedeapsa aplicată inculpatului T.E., pentru instigator neputând fi aplicată o pedeapsă mai mare decât pentru autor, respectiv 3 ani şi 4 luni, în condiţiile în care inculpatul T.E. este condamnat în altă procedură decât cea română.

Nu s-a putut reţine nici apărarea inculpaţilor K.V.L. şi Z.A.M., care solicită achitarea În baza art. 11 pct. 2) lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv fapta nu există, deoarece probatoriul care stă la baza acuzării inculpaţilor nu este lovit de nulitate, având în vedere că a fost administrat cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează desfăşurarea procesului penal.

Apărarea nu a probat că informaţiile au fost obţinute înainte ca instanţa să dispună autorizarea acestora, afirmaţia fiind pur speculativă.

De asemenea nu s-a putut susţine că încheierea prin care instanţa a autorizat efectuarea percheziţiei informatice, este nelegală, deoarece instanţa a invocat ca temei a admiterii cererii dispoziţiile Legii nr. 161/2003 ori conform art. 58 din lege efectuarea percheziţiei informatice se aplică în urmărirea penală sau judecarea cauzelor privind infracţiunile prevăzute în prezentul titlu (infracţiuni informatice) dar şi a oricăror alte infracţiuni săvârşite prin intermediul sistemelor informatice, nefiind excluse alte infracţiuni.

Nu s-a putut reţine că procurorul a accesat sistemul informatic fără autorizaţia instanţei iar cererea de percheziţie informatică nu putea fi admisă de instanţă ori că încheierea a fost pronunţată cu nesocotirea dispoziţiilor legale, din perspectiva raţionamentului anterior.

De asemenea potrivit dispoziţiilor art. 91¹ alin. (3) C. proc. pen., autorizaţia de interceptare se dă de preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza, iar în lipsa acestuia de un judecător anume desemnat de preşedintele instanţei.

Autorizaţiile de interceptare şi localizare au fost emise în corpore de Preşedintele Tribunalului Constanţa.

Laptopul a fost ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare la data de 30 octombrie 2008, în condiţiile în care şi percheziţia a fost legală deoarece potrivit art. 24 din Legea nr. 143/2000 - percheziţia se poate efectua în locurile în care sunt indicii că s-a comis ori că se pregăteşte săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute în lege, cu respectarea dispoziţiilor codului de procedură penală.

A mai reţinut instanţa de fond că probele administrate nu reclamă sub nicio formă achitarea inculpaţilor În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece inculpaţii K.V. şi Z.A., sub coordonarea inculpatului T.V., l-au recrutat pe numitul T.E. pe care l-au instigat şi ajutat să transporte droguri din America de Sud în Europa. Astfel în urma analizării probatoriului administrat în mod nemijlocit în cauză, prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpaţii a putut fi răsturnată, inculpaţii fiind vinovaţi.

Probatoriul, în opinia instanţei, nu a creat dubiu în ceea ce priveşte vinovăţia inculpaţilor, în sensul că aceştia l-au recrutat, determinat şi ajutat pe numitul T.E. pentru a efectua un transport de droguri din America de Sud în Europa.

Astfel, analizând convorbirile telefonice efectuate în prezenta cauză, proba esenţială pe care se bazează acuzarea, s-a constatat că inculpaţii l-au trimis pe T.E. şi C.G. pentru a efectua un transport din America de Sud în Europa, T.E. fiind prins pe aeroport în Olanda cu o cantitate de droguri pe care o transporta din Brazilia.

Declaraţia lui T.E. luată de organele judiciare olandeze, a arătat că rezoluţia infracţională de a efectua transportul de droguri a fost luată la îndemnul unui cetăţean brazilian pe nume M. pe care l-a cunoscut în Brazilia, motivând faptul că datorită problemelor de sănătate pe care le avea soţia sa, având nevoie de bani în acest sens, a acceptat propunerea acestuia de a transporta nişte bagaje al căror conţinut nu îl cunoştea.

De asemenea, interceptarea telefonică dintre inculpatul T.V. şi o persoană vorbitoare de limbă spaniolă a făcut referire la un transport.

În agenda telefonică personală şi telefonică a inculpatului T.V. s-au arătat două numere din Columbia şi unul din Brazilia aparţinându-i unei persoane cu numele M., fiind aceeaşi persoană cu care a discutat numitul T.E.

Probatoriul administrat în cauză confirmă acuzarea, respectiv existenţa faptei care constituie infracţiune precum şi vinovăţia inculpaţilor.

Tribunalul a apreciat că probele administrate în cursul urmăririi penale, şi care sunt menţionate la filele 27, 28 din rechizitoriu, se coroborează cu probele administrate nemijlocit de instanţă, în sensul dovedirii vinovăţiei inculpaţilor privind faptele deduse judecăţii, şi anume pentru T.V. infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) în referire la art. 10 din Legea nr. 143/2000, pentru K.V.L. infracţiunea de instigare la trafic de droguri de mare risc prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, şi pentru Z.A.M. infracţiunea de instigare la trafic de droguri de mare risc prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. A apreciat că se mai coroborează cu aceste probe şi împrejurarea că T.E., un alt coparticipant, a fost prins de alte autorităţi cu cantitatea de 9.993 grame cocaină, faptă pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 40 luni de închisoare cu executare în penitenciar.

A mai reţinut instanţa de fond că probele administrate la dosarul cauzei dovedesc cu certitudine că inculpatul T.V., care nu se află ia prima abatere de la legea penală (anterior fiind condamnat pentru comiterea infracţiunilor de uz de fals şi fals privind identitatea, ambele în formă continuată), a organizat şi condus transportul cantităţii de 9,993 kg cocaină de către T.E., scop în care, prin intermediul inculpaţilor K.V.L. şi Z.A.M., a fost recrutat inculpatul T.E., care a fost determinat şi ajutat de către aceştia din urmă să realizeze activitatea de transport a cantităţii de cocaină.

Inculpatul T.V. a supravegheat, dirijat şi coordonat în mod efectiv punerea în circulaţie a 9,993 kg cocaină. Pe parcursul realizării activităţii infracţionale el s-a aflat într-o comunicare permanentă cu inculpaţii K.V.L. şi Z.A.M., pe care i-a îndrumat în legătură cu achiziţionarea biletelor de transport pentru T.E., a stabilit ruta şi momentul plecării „cărăuşului", a finanţat deplasarea inculpatului T.E. în Brazilia, i-a comunicat acestuia din urmă datele care să-i permită intrarea în legătură cu „M.", persoana de la care a primit cocaina, pentru a o transporta în Europa.

În plus, inculpatul T.V. a comunicat şi cu numitul M. (persoană care nu a putut fi identificată datorită faptului că T.V. nu a colaborat în acest sens) pentru a se asigura de finalizarea activităţii infracţionale de transport a cocainei, acesta fiind un alt element ce denotă că a supravegheat, dirijat şi coordonat punerea în circulaţie a drogurilor.

În acest sens, în momentul în care T.E. a rămas fără bani în Brazilia, prin intermediul numitului M. şi a inculpaţilor K.V.L. şi Z.A.M., l-a dirijat pe T.E., ca să poată în intra în posesia sumei de 566 de dolari trimisă prin WU.

Interceptările convorbirilor şi comunicărilor telefonice existente în cauză au relevat faptul că inculpatul T.V. a suportat costul deplasării lui T.E. în Brazilia, sumele necesare acestuia din urmă pentru hrană şi cazare, inclusiv suma de 566 dolari.

împrejurarea că inculpatul este cel care a organizat traficarea cantităţii de 9,993 kg cocaină rezultă şi din discuţia pe care acesta a purtat-o la data de 22 octombrie 2008, ora 17:50 autorizaţia 306 cu numitul „M"

Materialul de urmărire penală a dovedit, fără nici un dubiu, de asemenea, participaţia inculpaţilor Z.A.M. şi K.V.L., care sub coordonarea lui T.V. l-au determinat şi ajutat pe T.E. să pună în circulaţie cantitatea de 9,993 kg cocaină. Primii doi inculpaţi l-au recrutat pe T.E., i-au procurat biletul de avion şi s-au aflat în contact permanent cu acesta, în scopul realizat al traficării cocainei. în plus, inculpatul Z.A.M. i-a trimis suma de 566 de dolari lui T.E., ce rămăsese fără resurse financiare în Brazilia.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) instanţa a avut în vedere pe lângă criteriile generale de individualizare, dispoziţiile părţii generale ale codului penal, normele care impun regimul sancţionator şi natura şi gravitatea faptelor comise raportat la modalitatea de săvârşire a acestora respectiv inculpatul T.V., în luna octombrie 2008 a organizat şi a condus transportul cantităţii de 9,993 kg cocaină, provenită din America de Sud, de către T.E., recrutat în acest scop, sub coordonarea sa, de către K.V.L. şi Z.A.M., inculpata K.V.L., în cursul lunii octombrie 2008, sub coordonarea lui T.V. l-a recrutat pe T.E., pe care l-a instigat şi ajutat sa transporte cantitatea de 9,993 kg cocaină şi inculpatul Z.A.M., în cursul lunii octombrie 2008, sub coordonarea lui T.V. l-a recrutat pe T.E., pe care l-a instigat şi ajutat să transporte cantitatea de 9,993 kg cocaină.

Tribunalul a avut în vedere şi datele ce-l caracterizează pe fiecare inculpat în raport de actele în circumstanţiere dar şi de referatele de evaluare pentru fiecare dintre inculpaţii T.V., K.V.L. şi Z.A.M. întocmite de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care nu sunt favorabile vreunuia dintre inculpaţi în condiţiile în care consilierul de probaţiune nu poate da detalii privind şansele reale de reintegrare ale fiecărui inculpat în raport de faptul că nici unul dintre aceştia nu recunoaşte săvârşirea faptelor- instanţa apreciind în aceste condiţii că scopul educativ al pedepsei poate fi atins decât prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea în limitele prevăzute de textele incriminatoare.

Împotriva Sentinţei penale nr. 4 din 04 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 6104/118/2009 au declarat apel inculpaţii T.V., K.V.L. şi Z.A.M.

Inculpatul T.V. a-criticat contradicţia dintre considerente şi dispozitiv cu privire la inculpaţii K.V.L. şi Z.A.M., pentru care doar în dispozitiv s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000, precum şi omisiunea primei instanţe de a repune cauza pe rol şi a pune în discuţie cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de trafic de droguri în forma autoratului în infracţiunea de instigare la trafic de droguri, susţinând că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe. A mai invocat inculpatul nelegalitatea unora dintre mijloacele de probă administrate în cauză: nelegalitatea percheziţiei domiciliare, nelegalitatea percheziţiei informatice, nelegalitatea autorizării interceptărilor telefonice, nerespectarea dispoziţiilor privind audierea inculpatului, nelegalitatea percheziţiei auto, astfel că acestea nu pot sta la baza soluţiei de condamnare. Inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., susţinând că nu există probe certe de vinovăţie. A mai solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de droguri în forma autoratului în infracţiunea de instigare la trafic de droguri. în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate. A mai solicitat recunoaşterea hotărârii de condamnare a martorului T.E., ce a fost pronunţată de autorităţile judiciare din Olanda.

Inculpaţii K.V.L. şi Z.A.M. au invocat aceleaşi aspecte de nelegalitate a hotărârii ca şi inculpatul T.V., susţinând că nu sunt probe care să demonstreze vinovăţia lor, motiv pentru care au solicitat achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Au mai făcut referire la cazul de achitare prev. de art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, întrucât nu rezultă intenţia inculpaţilor în a ajuta pe martorul T.E. să efectueze un transport de droguri, ajutorul vizând un transport de altă natură. S-a mai criticat greşita individualizare a pedepselor aplicate de prima instanţă, solicitându-se reducerea pedepselor prin reţinerea de circumstanţe atenuante şi aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen.

În apel, inculpaţii T.V., K.V.L. şi Z.A.M. s-au prevalat de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., a fost încuviinţată proba testimonială cu martorii T.E., C.G. şi I.M., însă s-a reuşit doar audierea martorului T.E., ceilalţi doi nefiind identificaţi la vreuna dintre adresele cunoscute. A mai fost audiată înregistrarea şedinţelor de judecată din datele de 31 octombrie 2008 şi 04 noiembrie 2008, cu referire la dezbaterile ce au avut loc soluţionarea propunerii de arestare a inculpaţilor în Dosarul nr. 9640/118/2008.

Prin Decizia penală nr. 145/P din 6 noiembrie 2012, Curtea de Apel Constanţa - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul T.V. - domiciliat în Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 4/04 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 6104/118/2009.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile formulate de inculpaţii K. (fostă Z.) V.L. - domiciliată în Bucureşti, şi Z.A.M. - domiciliat în Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 4/04 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 6104/118/2009.

În baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen. a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată, numai cu privire la inculpaţii K.V.L. şi Z.A.M. şi rejudecând:

A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000 pentru inculpaţii K.V.L. şi Z.A.M.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul T.V. la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, iar În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat la soluţionarea apelurilor rămân în sarcina acestuia.

În baza art. 189 C. proc. pen. suma de 225 RON reprezentând onorarii parţiale apărători desemnaţi din oficiu - avocat I. (C.) S. (75 RON), avocat V.C. (75 RON) şi avocat P.G.A. (75 RON) s-au avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa. Pentru a hotărî astfel a reţinut următoarele:

Asupra criticilor privind nelegalitatea mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală şi a nelegalităţii hotărârii primei instanţe, curtea a reţinut că doar critica privind nelegalitatea celei de-a doua percheziţii auto şi greşita reţinere a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000 pentru inculpaţii K.V.L. şi Z.A.M. sunt întemeiate, restul criticilor fiind neîntemeiate.

Urmărirea penală a fost începută împotriva inculpaţilor T.V., K.V.L. şi Z.A.M. prin rezoluţia din data de 30 octombrie 2008, ora 13,10. Anterior începerii urmăririi penale procuratura solicita autorizarea interceptării unor convorbiri telefonice purtate de inculpaţi, solicitarea fiind încuviinţată de preşedintele Tribunalului Constanţa, astfel cum rezultă din autorizaţii.

S-a reţinut că deşi autorizarea interceptării convorbirilor telefonice şi a comunicărilor de la posturile telefonice este anterioară începerii urmăririi penale, aceste element nu atrage nelegalitatea interceptărilor, dat fiind că dispoziţiile art. 91¹ şi urm. C. proc. pen. permit autorizarea şi anterior începerii urmăririi penale.

Conform art. 91¹ alin. (1) C. proc. pen., interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impune pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată. Alin. 2 al aceluiaşi articol enumera infracţiunile pentru care se poate admite acest mijloc de probă.

Din analiza dispoziţiilor art. 91¹ C. proc. pen., rezultă că înregistrarea convorbirilor telefonice este subordonată unor condiţii strict determinate, şi anume:

a) să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni. Datele sau indiciile temeinice pot privi fie pregătirea, fie săvârşirea unei infracţiuni, astfel încât înregistrarea se poate efectua şi înainte de săvârşirea oricărei infracţiuni;

b) să privească o infracţiune dintre cele pentru - care urmărirea penală se efectuează din oficiu;

c) să fie utilă pentru aflarea adevărului. Utilitatea trebuie apreciată de organul de urmărire penală care face propunerea pentru autorizarea, de către judecător, a interceptărilor convorbirilor telefonice;

d) să existe o autorizaţie din partea judecătorului competent.

Rezultă că legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice nu este condiţionată de începerea urmăririi penale. Legea nu prevede, ca o garanţie distinctă, obligativitatea înştiinţării persoanei interesate despre faptul înregistrării. Această omisiune este firească, având în vedere scopurile pentru care s-a luat o asemenea măsură şi caracterul secret al acesteia. De altfel, nici nu s-ar fi putut prevedea posibilitatea autorizării exclusiv după începerea urmăririi penale, în condiţiile în care legiuitorul a făcut trimitere şi la ipoteza pregătirii unei infracţiuni, ceea ce nu ar fui permis începerea urmăririi penale pentru o faptă viitoare care urma să fie comisă.

Având în vedere că au fost respectate condiţiile impuse de art. 91¹ C. proc. pen., autorizarea şi interceptarea convorbirilor telefonice şi a comunicărilor s-a realizat în condiţii de legalitate.

Percheziţia domiciliară efectuată la imobilul situat în Bucureşti, unde locuia inculpatul T.V., a fost autorizată prin încheierea nr. 197/30 octombrie 2008 a Tribunalului Constanţa, fiind emisă autorizaţia de percheziţie nr. 84 din 30 octombrie 2008, ora 15,00.

Percheziţia domiciliară efectuată a fost consemnată în procesul-verbal din data de 30 octombrie 2008, menţionându-se că percheziţia s-a desfăşurat în intervalul 16,15 - 19,05. Iniţial, s-a menţionat în procesul-verbal că percheziţia a început la altă ora, dar această menţiune a fost corectată şi s-a menţionat ora 16,15. Deşi inculpatul a susţinut că se trecuse ora 11,10, curtea nu a fost sigură asupra acestei ore, întrucât nu se observă foarte bine prima oră trecută, putând fi menţionată şi ora 15,15. în orice caz, indiferent de ora menţionată, aceasta a fost cu certitudine urmarea unei erori materiale, ce a fost imediat corectată. în timpul redactării procesului-verbal. În niciun caz percheziţia nu putea fi începută anterior urmăririi penale, în condiţiile în care în procesul-verbal este menţionată autorizarea emisă de judecător, care a fost emisă după începerea urmăririi penale, deci şi percheziţia a fost începută după începerea urmăririi penale şi emiterea autorizaţiei de judecător, astfel nu ar fi fost cunoscute la efectuarea percheziţiei.

Astfel, bunurile ridicate la efectuarea percheziţiei au fost legat ridicate, inclusiv laptopul marca SV, care a fost ulterior supus expertizei informatice.

Percheziţia informatică asupra laptopului marca SV ridicat de la inculpatul T.V. a fost încuviinţată de instanţă prin Încheierea nr. 219 din 19 noiembrie 2008.

În cererea procurorului de încuviinţare a autorizării, datată 19 noiembrie 2008, s-a susţinut că, din conţinutul discuţiilor telefonice purtate de inculpaţi, rezultă indicii concrete că aceştia comunicau detalii ale activităţii infracţionale şi prin intermediul sistemelor informatice, fiind necesară încuviinţarea percheziţiei informatice pentru probarea activităţii infracţionale.

Din lecturarea propunerii de încuviinţare a autorizării percheziţiei informatice nu rezultă că procurorul ar fi cunoscut conţinutul datelor din sistemul informatic, această apreciere a inculpaţilor fiind o simplă speculaţie, fără suport probator.

Curtea a constatat că în mod legal a fost dispusă şi efectuată percheziţia informatică, cu respectarea dispoziţiilor art. 54 şi urm. din Legea nr. 161/2003.

În art. 54 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 „în cazuri urgente şi temeinic justificate, dacă există date sau indicii temeinice cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni prin intermediul sistemelor informatice, în scopul strângerii de probe sau al identificării făptuitorilor, se poate dispune conservarea imediată a datelor informatice ori a datelor referitoare la traficul informaţional, faţă de care există pericolul distrugerii ori alterării".

Întrucât existau date că pentru săvârşirea infracţiunii ce făcea obiectul urmăririi penale a fost folosit un sistem informatic, dispoziţiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 permiteau autorizarea percheziţiei informatice. Nu este întemeiată aprecierea inculpaţilor că percheziţia informatică s-ar putea dispune doar în cazul infracţiunilor prev. de Legea nr. 161/2003 sau a altor infracţiuni săvârşite prin intermediul sistemelor informatice, întrucât această condiţionalitate invocată excede dispoziţiilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

De asemenea, nu s-a putut reţine că percheziţia informatică nu se putea dispune pe motiv că nu servea la stabilirea stării de fapt şi identificarea autorilor, în condiţiile în care în cauză nu erau la dispoziţia organelor de urmărire penale numeroase mijloace de probă care să permită stabilirea cu uşurinţă a stării de fapt, fiind utilă exploatarea oricărei informaţii, contest în care sunt îndeplinite cerinţele art. 57 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. Curtea a mai avut în vedere şi dispoziţiile art. 56 din lege, care permit cercetarea unui sistem informatic ori de câte ori este necesară pentru descoperirea şi strângerea probelor.

Drept urmare, nici criticile privind nelegalitatea percheziţiei informatice asupra laptopului marca SV ridicat de la inculpatul T.V. s-a stabilit că nu sunt întemeiate.

în referire la audierea inculpatului T.V. în faza de urmărire penală curtea observă că acesta a fost audiat în calitate de învinuit în data de 31 octombrie 2008, între orele 0,25 - 1,05, în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu B.A. Tot în data de 31 octombrie 2008, între orele 2,55 - 3,28, a fost audiat în calitate de inculpat, în prezenţa aceluiaşi avocat, după ce între timp s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului T.V.

În prima declaraţie a negat total acuzaţiile aduse, iar în cea de-a doua a precizat că în luna octombrie 2008 a discutat cu inculpaţii K.V.L. şi Z.A.M. despre posibilitatea ca aceştia să găsească o persoană de încredere care să se deplaseze în Brazilia de unde să transporte în Europa cantitatea de 10 kg cocaină, negând că a organizat traficul de droguri. Ulterior, inculpatul a uzat de dreptul la tăcere.

S-a invocat nelegalitatea audierii inculpatului, în raport de lipsa declaraţiei olografe, modalitatea în care a fost audiat şi lipsa unei apărări efective din partea apărătorului desemnat din oficiu

În declaraţiile mai sus menţionate se arată că inculpatul nu a dorit să dea declaraţii olografe, în acest fel explicându-se lipsa declaraţiei olografe anterior declaraţiei pe formular tipizat, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 70 alin. (3) C. proc. pen. în condiţiile în care lipsa declaraţiei olografe este consecinţa conduitei inculpatului, care a refuzat darea acestei declaraţii, nu se constată, din această perspectivă, niciun elemente de nelegalitate în audierea inculpatului.

Nu s-au constatat date obiective că inculpatul T.V. a fost lipsit de o apărare efectivă la audierea sa în data de 31 octombrie 2008, chiar dacă a fost asistat de un apărător desemnat din oficiu. Această apărare a inculpatului a survenit la o perioadă mai lungă după momentul audierii sale în data de 31 octombrie 2008. Deşi nu s-a putut verifica în ce măsură inculpatul T.V. a beneficiat de o apărare efectivă în faţa procurorului, din împrejurările ulterioare s-a constatat că apărarea exercitată de apărătorul desemnat din oficiu nu a fost una formală. în data de 31 octombrie 2008 s-a formulat propunere de arestare preventivă a inculpaţilor K.V.L. şi Z.A.M., ce a făcut obiectul dosarului nr. 9640/118/2008 al Tribunalului Constanţa. Pentru această cauză inculpatul T.V. l-a.angajat în calitate de apărător ales pe domnul avocat B.A., ale cărui concluzii se regăsesc în Încheierea nr. 143 din 31 octombrie 2008 a Tribunalului Constanţa şi Încheierea nr. 89/P din 04 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa. Concluziile apărătorului demonstrează că în faţa instanţei a apărat în mod efectiv interesele inculpatului T.V., astfel că nu sunt motive pentru a considera că a acţionat de o manieră diferită în faţa organelor de urmărire penală; de altfel, alegerea ca apărător ales a celui care iniţial a fost desemnat apărător din oficiu a arătat că inculpatul T.V. a fost mulţumit de prestaţia apărătorului, altfel nu s-ar justifica alegerea sa în calitatea de apărător ales.

Audierea inculpatului T.V. în data de 31 octombrie 2008 s-a realizat în prezenţa mai multor persoane, care au adresat succesiv întrebări inculpatului, aşa cum rezultă din susţinerile inculpatului şi a apărătorului B.A., care i-a acordat la acel moment asistenţă juridică. în declaraţia dată la soluţionarea propunerii de arestare preventivă, în faţa instanţei de recurs, inculpatul T.V. a susţinut că în timpul audierii sale de către procuror erau prezente 3 - 4 persoane, care i-au adresat întrebări, fapt ce l-a bulversat şi intimidat.

Aceste precizări ale inculpatului nu au lăsat să se întrevadă o conduită abuzivă a organelor de cercetare penală, care să-l fi determinat direct sau indirect pe inculpatul T.V. să facă declaraţii de recunoaştere. Inculpatul a dat două declaraţii în data de 31 octombrie 2008, în prima a negat total acuzaţiile, iar în cea de-a doua a recunoscut o mică implicare în activitatea infracţională. Dacă maniera de audiere ar fi fost de natură să-l intimideze ori să-l tulbure pe inculpat, nu se identifică motivul pentru care în prima declaraţie s-a consemnat poziţia sa de negare totală, iar în a doua declaraţie doar o recunoaştere parţială.

Analizând conţinutul declaraţiilor inculpatului, precum şi maniera în care s-a susţinut de către inculpat şi apărătorul B.A., instanţa de apel nu a identificat motive pertinente în a considera că audierea inculpatului de către procuror s-a realizat prin mijloace de natură a intimida, tulbura sau dezorienta inculpatul.

În consecinţă, nu s-a putut reţine nelegalitatea declaraţiilor inculpatului din data de 31 octombrie 2008, acestea urmând a fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, chiar dacă au o importanţa extrem de redusă în soluţia finală a cauzei.

Percheziţia autoturismului folosit de inculpatul Z.A.M., a fost dispusă prin rezoluţia procurorului nr. 162/D/P/2008 din data de 30 octombrie 2008.

În aceeaşi dată a fost efectuată percheziţia autoturismului, consemnată în procesul-verbal din data de 30 octombrie 2008. Cu prilejul percheziţiei au fost ridicate mai multe bunuri, acestea fiind individualizate în procesul-verbal. în procesul-verbal s-a mai arătat că percheziţia a început la orele 19,30 şi s-a încheiat la orele 20,00, ceea ce înseamnă că această activitate procedurală a fost finalizată.

În data de 31 octombrie 2008 s-a efectuat o nouă percheziţie asupra aceluiaşi autoturism, ocazie cu care au fost identificate două facturi emise de J IT în data de 15 octombrie 2008, reprezentând bilete de avion pe numele T.E. şi C.G. pentru ruta Bucureşti - Milano - Malpensa - Amsterdam - Sao Paolo şi retur.

Activitatea procedurală din data de 31 octombrie 2008 a avut, în opinia curţii, în contradicţie cu opinia primei instanţe, caracterul unei noi percheziţii a autoturismului, ceea ce presupunea necesitatea unei noi autorizări.

Conform art. 100 alin. (5) C. proc. pen. „percheziţia corporală sau asupra vehiculelor poate fi dispusă, după caz, de organul de cercetare penală, de procuror sau de judecător". Deşi dispoziţiile procesual penale nu conţin o reglementare detaliată a procedurii percheziţiei asupra vehiculelor, trebuie să se ţină seama şi în acest caz de regulă potrivit căreia autorizaţia poate fi folosită o singură dată. Deşi autorizaţia a fost emisă doar în cazul percheziţiei domiciliare, dispoziţia de la art. 100 alin. (4) C. proc. pen. evidenţiază posibilitatea efectuării unei singure percheziţii În baza unei singure autorizaţii. Autorizaţia se emite În baza încheierii de admitere a cererii de efectuare a percheziţiei, astfel că şi dispoziţia organului judiciar de efectuare a percheziţiei vehiculului permite efectuarea unei singure percheziţii. O interpretare contrară ar permite efectuarea unui număr nelimitat şi în orice moment a percheziţiilor vehiculului, ceea ce ar contraveni spiritului reglementării şi ar permite exercitarea abuzivă a activităţilor procedurale.

Din conţinutul procesul-verbal întocmit în data de 30 octombrie 2008 a rezultat că prima percheziţie asupra autoturismului a fost finalizată, iar activitatea din data de 31 octombrie 2008 a constituit o nouă percheziţie.

Curtea a apreciat că o dispoziţie singulară de efectuare a percheziţiei asupra autoturismului permitea efectuarea unei singure percheziţii, motiv pentru care percheziţia din data de 31 octombrie 2008 este nelegală, deoarece nu are la baza dispoziţia procurorului, potrivit art. 100 alin. (5) C. proc. pen., astfel că procesul-verbal de percheziţie din data de 31 octombrie 2008 şi înscrisurile ridicate cu acel prilej au fost îndepărtate din ansamblul probator, conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Aceeaşi sancţiune a intervenit şi cu privire la declaraţiile martorilor Ş.L.C. şi S.M., care au participat în calitate de martori asistenţi la percheziţia autoturismului din data de 31 octombrie 2008, întrucât cei doi martori au relatat aspecte percepute în cursul percheziţiei autoturismului, activitate procedurală derulată în mod nelegal. Nelegalitatea percheziţiei din 31 octombrie 2008 s-a răsfrânt şi asupra declaraţiilor martorilor, întrucât în lipsa efectuării acestei percheziţii martorii nu ar fi cunoscut că în autoturism s-au aflat cele două facturi, ceea ce înseamnă că valabilitatea declaraţiilor martorilor este condiţionată de valabilitatea percheziţiei autoturismului, sancţiunea nulităţii procesului-verbal de percheziţie din data de 31 octombrie 2008 afectând şi declaraţiile martorilor.

Ca atare, în temeiul art. 64 alin. (2) C. proc. pen. au fost înlăturate şi declaraţiile martorilor Ş.L.C. şi S.M.

În referire la omisiunea primei instanţe de a repune cauza pe rol $i a pune în discuţie cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de trafic de droguri în forma autoratului în infracţiunea de instigare la trafic de droguri, curtea a constatat că această cerere a fost formulată după închiderea dezbaterilor în faţa primei instanţe, în cuprinsul concluziilor scrise formulate în termenul de amânare a pronunţării.

Conform art. 301 alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecăţii inculpatul poate formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii, însă acest drept este limitat la închiderea dezbaterilor, moment procesul după care nu se mai pot reitera cereri noi. întrucât inculpatul T.V. a formulat cererea după închiderea dezbaterilor, moment până la care se puteau pune în discuţie, cu respectarea principiilor publicităţii, oralităţii, nemijlocirii şi contradictorialităţii, cererile părţilor, prima instanţă nu era ţinută să se pronunţe asupra cererii şi nici să repună cauza pe rol pentru discutarea cererii de schimbare a încadrării juridice.

Chiar şi în măsura în care prima instanţă ar fi omis să se pronunţe asupra unei cereri de schimbare a încadrării juridice nu ar fi fost incidente dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., care permit desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe. în virtutea efectului devolutiv integral al apelului, această neregularitate ar fi soluţionată de instanţa de apel.

Cu privire la reţinerea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000 pentru inculpaţii K.V.L. şi Z.A.M., instanţa de apel a reţinut că aceasta constituie o critică întemeiată a hotărârii primei instanţe, care urmare a unei erori a reţinut în dispozitiv aplicarea acestor dispoziţii, deşi nici în rechizitoriu şi nici în considerentele hotărârii nu s-a considerat incident acest text de lege. într-adevăr, menţiunea din dispozitiv vine în contradicţie cu considerentele hotărârii primei instanţe, însă această neregularitate nu poate atrage trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, întrucât această soluţie poate fi adoptată numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., care nu sunt aplicabile.

Această neregularitate a fost remediată de instanţa de apel prin înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000 pentru inculpaţii K.V.L. şi Z.A.M.

Asupra criticilor privind netemeinicia hotărârii primei instanţe, curtea a constatat că acestea nu sunt întemeiate, prima instanţă stabilind în mod corect starea de fapt şi vinovăţia inculpaţilor T.V., K.V.L. şi Z.A.M. pentru infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.

S-a mai reţinut de instanţa de apel că mijloacele de probă administrate în cauză, chiar şi în condiţiile înlăturării din materialul probator a procesului-verbal de percheziţie a autoturismului din data de 31 octombrie 2008, a înscrisurilor ridicate cu acel prilej, precum şi a declaraţiilor martorilor Ş.L.C. şi S.M., oferă elemente de fapt care dovedesc cert implicarea şi vinovăţia celor trei inculpaţi.

Instanţa de apel a mai reţinut că prima instanţă a realizat o analiză detaliată a stării de fapt, corelând mijloacele de probă care condus la concluzia certă a vinovăţiei inculpaţilor.

Martorul T.E. a fost depistat în data de 25 octombrie 2008 în aeroportul din Amsterdam, la sosirea din Sao Paolo - Brazilia, având asupra sa două geamantane ce conţineau cantitatea totală de 9.993.7 gr cocaină.

Martorul T.E. a negat vreo legătură cu inculpaţii din prezenta cauză, insă s-a dovedit că recrutarea sa pentru transportarea cocainei a fost făcută de inculpaţii K.V.L. şi Z.A.M., în timp ce inculpatul T.V. a fost cel care a organizat şi condus transportul de cocaină din Brazilia.

Martorul T.E. a ajuns în Brazilia în data de 17 octombrie 2008 şi a părăsit această ţară în data de 24 octombrie 2008, astfel cum rezultă din vizele de intrare/ieşire de pe paşaportul său şi biletele de avion.

Autorităţile române aveau informaţii despre existenţa unor persoane care recrutau cărăuşi pentru a transporta cocaină din America Centrală şi America de Sud, printre persoanele suspectate de această activitate infracţională fiind şi inculpatul T.V., iar ulterior şi inculpaţii K.V.L. şi Z.A.M.

Convorbirile şi comunicările telefonice interceptate, ce au fost purtate de inculpaţi, coroborate cu identificarea unor înscrisuri ce dovedeau implicarea lor, dar şi, în final, cu depistarea martorului T.E., care vine să confirme conţinutul convorbirile şi comunicările telefonice interceptate anterior, sunt suficiente în stabilirea vinovăţiei inculpaţilor.

Martorul T.E. a plecat din Bucureşti către Sao Paolo, în data de 16 octombrie 2008, ora 12,10, urmând traseul Bucureşti - Milano - Amsterdam - Sao Paolo, iar ruta de întoarcere era stabilită pentru data de 23 octombrie 2008, pe traseul Sao Paolo - Amsterdam - Milano - Bucureşti, data de sosire în Amsterdam fiind 24 octombrie 2008, iar în Bucureşti 25 octombrie 2008.

Aceste date rezultă din verificările efectuate de la sediul agenţiei I.T. din Bucureşti de unde au fost cumpărate biletele de avion.

Odată cu biletele de avion pentru martorul T.E. au fost achiziţionate bilete de avion şi pentru numitul C.G., pentru aceeaşi rută şi perioadă, doar la data de întoarcere fiind o mică diferenţă de timp.

S-a reţinut certitudinea cumpărării biletelor de avion de către inculpatul Z.A.M., aspect confirmat de martora Popa M., angajata agenţiei I.T. din Bucureşti de unde au fost cumpărate biletele de avion, care l-a recunoscut pe inculpatul Z.A.M. ca fiind persoana care a cumpărat biletele de avion pentru T.E. şi C.G.

De altfel, şi martorul T.E. a declarat în apel că biletele de avion au fost plătite şi ridicate de inculpatul Z.A.M., de la care a şi solicitat o sumă de bani în perioada cât s-a aflat în Brazilia. Deşi martorul T.E. nu confirmă discuţiile cu inculpatul Z.A.M. pentru transportarea unei cantităţi de cocaină din Brazilia, sunt aspecte ale declaraţiile sale care nu indică faptul că acesta a mers în Brazilia în vacanţă. Martorul T.E. nu şi-a achiziţionat şi ridicat singur biletele de avion, nu pare să fi avut resurse financiare pentru o astfel de călătorie costisitoare, la care numai biletele de avion au costat aproximativ 1.800 euro. La scurt timp după ce a ajuns în Brazilia martorul T.E. a primit suma de 438 euro de la inculpatul Z.A.M., prin serviciul WU. în măsura în care călătoria s-ar fi realizat în scopuri turistice, nu se justifică lipsa resurselor financiare, fiind puţin probabil să se efectueze deplasarea într-o zonă îndepărtată fără minimul de bani necesar călătoriei. Relaţiile dintre martorul T.E. şi inculpatul Z.A.M. nu relevă o relaţie strânsă între aceştia, pentru a justifica apelarea martorului la ajutorul inculpatului Z.A.M. Relaţia dintre cei doi este explicată de martorul T.E. în declaraţia sa, relevând doar faptul că au fost colegi de serviciu în anul 2007, punct comun care nu poate explica relaţiile ulterioare şi suportul financiar oferit de inculpat.

S-a mai reţinut că explicaţiile oferite de martorul T.E. în faţa autorităţilor olandeze nu conferă credibilitate susţinerilor sale, întrucât nu se poate accepta că a preluat cele două geamantane conţinând cocaină, direct la aeroportul din Sao Paolo, la simpla solicitare a unei persoane, fără a cunoaşte expeditorul, destinatarul şi conţinutul bagajelor.

Dacă scopul călătoriei era turismul nu se justifică achiziţionarea biletelor de avion în preziua plecării, întrucât costul este mult mai ridicat la achiziţionarea biletelor cu puţin timp înainte de plecare. Data cumpărării biletelor indică faptul că nu a fost o călătorie planificată, ci o plecare rapidă, când i s-a solicitat de inculpaţi.

Martorul T.E., la depistarea în Olanda, exceptând cele două geamantane ce conţineau droguri, nu avea decât două bagaje de mână, care nu sunt caracteristice unei deplasări în scop turistic.

Din corelarea împrejurărilor în care a efectuat călătoria în Brazilia şi conţinutul convorbirilor şi comunicărilor telefonice purtate de inculpaţi curtea reţine că martorul T.E. s-a deplasat cu scopul precis de a transporta cocaină în Europa.

Martorul T.E. a declarat că îl cunoaşte doar pe inculpatul Z.A.M., iar această afirmaţie este credibilă, dat fiind că nu sunt nici un fel de date că i-ar fi cunoscut şi pe ceilalţi doi coinculpaţi. Şi conţinutul convorbirilor telefonice, redate pe larg de prima instanţă, arată faptul că martorul T.E. păstra legătura cu inculpatul Z.A.M., care l-a rândul său comunica cu inculpata K.V.L., pentru ca deciziile finale privind transportul să îi aparţină inculpatului T.V..

Interceptarea convorbirilor şi comunicărilor telefonice purtate de inculpaţi a început cu data de 14 octombrie 2008, acestea arătând că inculpatul Z.A.M. păstra legătura cu martorul T.E. şi inculpata K.V.L., discuţiile relevând că inculpatul Z.A.M. s-a ocupat de achiziţionarea bieletelor de avion pentru martorul T.E., dar şi pentru o altă persoană, cel mai probabil C.G., încercând obţinerea unei preţ cât mai bun.

În data de 14 octombrie 2008 inculpata K.V.L. a purtat convorbiri telefonice cu inculpatul T.V., din care rezultă că acesta asigura finanţarea călătoriei, dând îndrumări inculpatei privind sumele pe care trebuia să le mai ia pentru cumpărarea biletelor de avion şi asigurarea resurselor financiare pe timpul călătoriei.

Inculpatul Z.A.M. a discutat şi cu inculpatul T.V., care i-a dat indicaţiile necesare pentru cumpărarea biletelor, dar şi că sumele de bani proveneau de la T.V.

În data de 15 octombrie 2008 inculpatul T.V. a mai discutat cu o persoană de sex feminin căreia i-a transmis că trebuie să-i mai dea o sumă de bani inculpatului Z.A.M.

Discuţiile telefonice purtate în data de 15 octombrie 2008 între K.V.L. şi Z.A.M. dovedesc că martorul T.E. nu a avut niciun rol în cumpărarea biletelor, fiind un simplu executant al sarcinilor transmise prin intermediul inculpatului Z.A.M.

Rolul de lider şi organizator ale inculpatului T.V. rezultă şi din faptul că a solicitat telefonic să i se transmită prin email copia biletelor de avion cumpărate, exprimându-şi apoi nemulţumirea privind companiile aeriene cu care urma să se efectueze transportul.

După data de 16 octombrie 2008 nu au mai existat discuţii între inculpaţi privind achiziţionarea unor bilete de avion, ceea ce întăreşte concluzia că discuţiile anterioare vizau cumpărarea biletelor de avion pentru martorul T.E.

Discuţiile dintre inculpaţi din perioada cât martorul T.E. s-a aflat în Brazilia demonstrează că inculpaţii au urmărit activitatea martorului din Brazilia, aveau cunoştinţă despre locaţia unde era cazat, despre plata hotelului şi locurile unde se putea mânca ieftin, dar şi că martorul mai avea nevoie de o sumă de bani suplimentară.

În data de 22 octombrie 2008 inculpatul Z.A.M. a trimis martorului T.E. suma de 438 euro, aşa cum am arătat, iar din discuţiile telefonice rezultă că martorul avea dificultăţi în ridicarea banilor, inculpatul afirmând că va discuta cu „M.", adică inculpatul T.V., pentru ca o persoană aflată în Brazilia să-l ajute, ceea ce demonstrează că inculpatul T.V. avea conexiunile necesare în Brazilia şi cunoştea foarte bine locaţia, fiind singurul dintre inculpaţi care ar fi putut organiza transportul drogurilor.

Tot în data de 22 octombrie 2008 inculpatul T.V. a purtat o discuţie telefonică cu o persoană pe nume „M.", care se referă la trimiterea sumei de 438 euro (566 Dolari S.U.A.) ceea ce înseamnă că întreaga discuţie nu se putea referi decât la martorul T.E.. în convorbire s-a făcut trimitere la efectuarea unui transport, la un terminal, ceea ce întăreşte convingerea că discutau despre T.E.. La depistarea acestui în Olanda a fost găsit un extras de cont pe versoul căruia era menţionat „11/70571405 M.", această menţiune Demonstrând suplimentar că numitul M., rămas neidentificat, era persoana de legătură din Brazilia a inculpatului T.V.

Conform datelor obţinute de la agenţia J IT, martorul T.E. trebuia să plece din Brazilia în data de 23 octombrie 2008, dar în final a plecat în data de 24 octombrie 2008, aspect confirmat de copia biletului de avion, dar şi de faptul că a ajuns în Olanda abia în data de 25 octombrie 2008, când a şi fost depistat.

În discuţiile telefonice dintre inculpatul T.V. şi numitul M. a rezultat că acesta din urmă a schimbat data de plecare, care a fost decalată cu o zi, coroborându-se cu datele privind biletele de avion, astfel că este cert obiectul discuţiilor dintre inculpatul T.V. şi numitul M.

Imediat după depistarea martorului T.E. de autorităţile din Olanda au încetat discuţiile dintre inculpaţi, ce aveau ca obiect organizarea transportului.

Compararea discuţiilor telefonice ale inculpaţilor cu traseul urmat de martorul T.E. a arătat corespondenţa dintre acţiunile şi indicaţiile inculpaţilor şi cele ale martorului, în opinia curţii fiind certă implicarea celor trei inculpaţi.

Rezumând, curtea de apel a reţinut că inculpatul T.V. a iniţiat, organizat, finanţat şi condus transportul drogurilor de către martorul T.E. din Brazilia în Olanda. Martorul T.E. a fost determinat de inculpatul Z.A.M. să efectueze transportul, fiind singurul inculpat pe care îl cunoştea. De altfel, rezultă din convorbirile telefonice că martorul T.E. păstra legătura cu inculpatul Z.A.M., ceea ce confirmă varianta reţinută.

Inculpata K.V.L. a fost persoana care, ia solicitarea inculpatului T.V., a căutat persoane care să efectueze transportul, determinându-l pe martorul T.E. să efectueze transportul, prin intermediul fratelui său Z.A.M.

În mod corect a fost reţinută pentru inculpaţii Z.A.M. şi K.V.L. forma de participaţie a instigării, contextul în care s-au derulat faptele pledând pentru această formă de participaţie penală.

Martorul T.E. nu se cunoştea decât cu inculpatul Z.A.M., astfel că o propunere de această natură nu putea proveni de la o persoană total necunoscută, cum era iniţial inculpata K.V.L.. Chiar şi discuţiile telefonice, expedierea sumei de bani în Brazilia arată legătura directa dintre inculpatul Z.A.M. şi martorul T.E., motiv pentru care instigarea directă a martorului nu putea proveni decât de la inculpatul Z.A.M.

Inculpata K.V.L. se cunoştea cu inculpatul T.V. de mai mulţi ani, inclusiv în perioada în care a fost arestată în Costa Rica, iar inculpatul T.V., rezultă cu certitudine din probele administrate, avea rolul de organizator şi lider al grupului infracţional, fiind persoana interesată în identificarea unor „ cărăuşi.

Instanţa de apel nu a putut reţine că inculpatul a avut rolul de instigator la săvârşirea infracţiunii, întrucât rolul său a fost mai mult decât de simplu instigator, fiind persoana care conducea şi finanţa grupul infracţional, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Prin Decizia nr. 38/2008 pronunţată de I.C.C.J. în recurs în interesul legii s-a stabilit că fapta de organizare, conducere sau finanţare a acţiunilor prevăzute la art. 2 - 9 din Legea nr. 143/2000 constituie o infracţiune distinctă şi nu o formă agravată a infracţiunilor prevăzute la art. 2 - 9 din aceeaşi lege.

Întrucât infracţiunea prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 este o infracţiune de sine stătătoare, iar inculpatul T.V. a realizat acţiuni care se circumscriu elementului material al acestei infracţiuni, dat fiind că a organizat, condus şi finanţat transportul, în mod corect a fost reţinută în sarcina sa infracţiunea prev. de art. 2 alin. (2) în ref. la art. 10 din Legea nr. 143/2000, astfel că nu se impune schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de instigare la trafic de droguri de mare risc.

Activitatea inculpatului, deşi include şi o instigare mediată la traficul de droguri de mare risc, este mai amplă, astfel că prin desfăşurarea şi de activităţi de organizare, finanţare şi conducere a activităţii celui instigat, se va reţine infracţiunea mai gravă, respectiv art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 2 alin. (2) din legea nr. 143/2000.

Inculpata K.V.L. a fost elementul de legătură dintre persoana care conducea activitatea infracţională - T.V. şi inculpatul Z.A.M. şi martorul T.E.

Inculpata K.V.L. este sora inculpatului Z.A.M., astfel că intenţiile infracţionale ale inculpatului T.V. nu puteau fi transmise de la T.V. la Z.A.M. decât în această modalitate, întrucât nu există date că cei doi se cunoşteau anterior. Acest fapt este confirmat de convorbirile telefonice care atestă că orice acţiune în legătură cu organizarea deplasării în Brazilia era comunicată de inculpata K.V.L. către inculpatul T.V.

Dorinţa inculpatului T.V. de a identifica persoane pe care să le folosească drept „cărăuşi" ai drogurilor era cunoscută de inculpata K.V.L., care a derulat acţiuni în acest sens, ajungând să-l cunoască pe T.E. prin intermediul fratelui său Z.A.M.

Curtea a reţinut că inculpata K.V.L. a instigat pe martorul T.E. să săvârşească infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, însă acţiunile sale au fost intermediate de inculpatul Z.A.M., fiind în prezenţa unei instigări mediate.

Ulterior, atât inculpata K.V.L., cât şi inculpatul Z.A.M. au desfăşurat activităţi de sprijinire a martorului Z.A.M. în săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prin cumpărarea biletelor de avion, transmiterea unei sume de bani în Brazilia, oferirea de informaţii pentru ca T.E. să poată intra în legătură cu persoana de contact din Brazilia, însă forma de participare a complicităţii este absorbită de forma mai gravă a instigării.

În concluzie, curtea de apei a reţinut că în cauză s-a dovedit cert că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor există, constituie infracţiunile menţionate în actul de sesizare a instanţei şi au fost comise de inculpaţi, fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 345 alin. (2) C. proc. pen. pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare.

Referitor la criticile inculpaţilor privind inexistenţa faptei sau neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor s-a reţinut că sunt vădit neîntemeiate, în condiţiile în care s-a dovedit că fapta există, iar inculpaţii aveau reprezentarea exactă a naturii bunurilor ce urmau a fi transportate de martorul T.E.

Referitor la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor T.V., K.V.L. şi Z.A.M. s-a reţinut că şi aceasta corespunde criteriilor prev. de art. 72 C. pen, prima instanţă aplicând inculpaţilor K.V.L. şi Z.A.M. pedepse egale cu minimul special, în timp ce inculpatului T.V. i-a aplicat o pedeapsă apropiată de minimul special, în considerarea rolului său mai important în activitatea infracţională, reliefat şi de încadrarea juridică a faptei.

Din punct de vedere al circumstanţelor reale de comitere a faptelor s-a constatat un pericol social ridicat, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, având în vedere natura şi cantitatea drogului, implicarea activă a inculpaţilor în identificarea unei persoane care să transporte o cantitatea mare de droguri din Brazilia, asigurarea deplasării cărăuşului în Brazilia, finanţarea călătoriei, rolul inculpaţilor fiind esenţial în activitatea infracţională. Trebuia avut în vedere că inculpaţii au cooptat alte persoane în reţeaua infracţională, aveau legături în Brazilia, fiind evidenţiat caracterul transfrontalier al infracţiunii, de natură a accentua gravitatea faptei. Pericolul social ridicat este reflectat şi de legiuitor prin incriminarea faptei şi stabilirea unor limite mari de pedeapsă, în considerarea consecinţelor negative ale consumului de droguri asupra sănătăţii populaţiei şi proliferarea acestui gen de infracţiuni, în special în rândul persoanelor mai tinere.

Din perspectiva datelor personale s-a constatat că inculpatul T.V. a mai fost anterior condamnat, iar conform declaraţiilor sale a mai fost condamnat în Australia pentru infracţiuni în legătură cu drogurile. Inculpaţii K.V.L. şi Z.A.M. nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, însă din referatul de evaluare pentru inculpata K.V.L. rezultă că ar fi executat o pedeapsă privativă de libertate în Costa Rica. Referatele de evaluare pentru inculpaţi nu scot în evidenţă aspecte personale deosebite, cărora instanţa să le dea valenţa unor circumstanţe atenuante, conform art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Conduita procesuală a inculpaţilor a fost una de negare constantă a acuzaţiilor, astfel că s-au aplicat dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Curtea nu a identificat nici alte împrejurări care să exprime un grad mai redus de pericol social al faptei sau al persoanei inculpaţilor şi care să justifice reţinerea vreunei circumstanţe atenuante judiciare.

S-a reţinut că pedepsele aplicate inculpaţilor sunt necesare pentru a se asigura realizarea prevenţiei generale şi speciale, scop reglementat de art. 52 c. pen., motiv pentru care au fost menţinute pedepsele stabilite de prima instanţă pentru cei trei inculpaţi.

Nu s-a putut face o legătură cu pedeapsa aplicată martorului T.E. de către autorităţile din Olanda, întrucât soluţionarea cauzelor se realizează În baza unor proceduri judiciare distincte, a unor norme incriminatoare diferite, cel mai probabil cu limite de pedeapsă diferite, posibil mai reduse în Olanda.

Instanţa de apel a constatat că nu prezintă relevanţă cuantumul pedepsei aplicate martorului T.E. în Olanda, întrucât circumstanţele procedurilor judiciare din cele două jurisdicţii sunt diferite, aşa încât pedeapsa aplicată martorului T.E. nu poate constitui un criteriu de orientare pentru instanţele române la sancţionarea inculpaţilor.

Cererea inculpatului T.V. de recunoaştere pe cale incidentală a hotărârii de condamnare a martorului T.E. s-a constatat a fi vădit neîntemeiată, întrucât această cerere nu este de natură a ajuta la soluţionarea prezentei cauze.

Prin sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Haarlem la data de 10 februarie 2009 în legătură cu dosarul parchetului 15/801838-08 martorul T.E. a fost condamnat la pedeapsa de 40 luni închisoare, întrucât a introdus în Olanda cantitatea de 9993,7 gr cocaină.

Instanţa de prim control judiciar a mai reţinut că dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 302/2004 permit recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii penale pronunţată de o instanţa a altui stat, însă recurgerea la această procedură ar fi justificată numai în măsura în care recunoaşterea hotărârii ar prezenta un interes practic în actuala procedură. Trebuie ţinut seama că recunoaşterea unei hotărârii penale străine are în vedere producerea unor consecinţe juridice ale respectivei hotărâri pe teritoriul statului unde se recunoaşte hotărârea, însă în prezenta cauză nu ar produce nicio consecinţă juridică recunoaşterea hotărârii de condamnare a martorului T.E., situaţia juridică a inculpaţilor T.V., K.V.L. şi Z.A.M., din perspectiva sancţionării, neputând fi influenţată de sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Haarlem la data de 10 februarie 2009.

A mai reţinut instanţa de apel că singura critică întemeiată este cea vizând greşita reţinere a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000 pentru inculpaţii K.V.L. şi Z.A.M., astfel că doar apelurile acestora şi exclusiv sub acest aspect urmează a fi admise.

Împotriva Deciziei penale nr. 145/P din 6 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs inculpaţii T.V., K. (fostă Z.) V.L. şi Z.A.M.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 79/36/2012.79/36/2012.

Inculpaţii au criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie invocând motivele de casare de art. 385⁹ pct. 10, pct. 14, pct. 17, pct. 18, pct. 17¹ C. proc. pen., aşa cum au fost arătate în practicaua prezentei decizii urmând a nu mai fi reluate.

Examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpaţii T.V., K. (fostă Z.) V.L. şi Z.A.M. sunt fondate pentru următoarele considerente:

Referitor la critica inculpatului T.V. privind schimbarea încadrării juridice dată faptelor din infracţiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în referire la art. 10 din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea de instigare prev. de art. 25 C. pen. în referire la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, Înalta Curte constată, din examinarea cauzei, că instanţa de apel nu a luat în discuţie şi nu a analizat prin prisma propriei evaluări solicitarea apelantului inculpat T.V., privind schimbarea încadrării juridice, invocată de acesta atât în motivele de apel formulate în scris cât şi în concluziile orale susţinute în faţa instanţei de apel în cadrul dezbaterilor.

Înalta Curte mai constată că în cuprinsul considerentelor, instanţa de şi-a însuşit întocmai motivarea instanţei de fond cu privire la această solicitare, (invocată de inculpat şi în faţa instanţei de fond) nepronunţându-se, în cadrul motivelor proprii care a fundamentat soluţia pronunţată, asupra cererii de schimbare a încadrării juridice invocată în faţa instanţei de apel de către inculpatul T.V. aşa cum s-a precizat în alineatul anterior, ceea ce atrage incidenţa cazului de casare reglementat în art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen.

Cu privire la critica celor trei inculpaţi referitor la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) în ref. la ari. 10 din Legea nr. 143/2000, schimbare de încadrare dispusă de către instanţa de fond în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii K.V.L. şi Z.A.M., Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de apel a dispus înlăturarea art. 10 din Legea nr. 143/2000, apreciind că prin înlăturarea acestei dispoziţii de condamnare s-a complinit omisiunea instanţei de fond de a fi pusă în discuţie schimbarea încadrării juridice dată faptei în ceea ce-i priveşte pe cei doi inculpaţi.

Înalta Curte arată că încadrarea juridică a faptei prezintă o deosebită importanţă atât sub aspectul răspunderii penale, cât şi sub aspectul desfăşurării procesului penal, în funcţie de încadrarea juridică a faptei, legea stabilind o anumită sancţiune penală. Pe de altă parte, având în vedere respectarea garanţiilor procesuale, instanţa de apel era obligată să pună în discuţia părţilor noua încadrare juridică şi să atragă atenţia inculpaţilor că au dreptul să ceară lăsarea cauzei la urmă, sau eventual să ceară amânarea judecării pentru a-şi pregăti apărarea, în conformitate cu dispoziţiile în materie.

De asemenea, schimbând încadrarea juridică după închiderea dezbaterilor în fond, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. prin aceea că părţile nu şi-au putut exercita apărarea în raport cu noua încadrare juridică, situaţie care echivalează cu nesoluţionarea fondului cauzei, cu atât mai mult cu cât situaţia juridică a inculpaţilor K.V.L. şi Z.A.M. s-a agravat prin soluţia pronunţată de instanţa de fond prin aplicarea art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Or, instanţa de apel prin înlăturarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000, din dispoziţia de condamnare a celor doi inculpaţi, stabilită prin soluţia instanţei de fond, greşit a apreciat că aceasta echivalează cu acoperirea lipsei obligaţiei instanţei de fond de a pune în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin acest procedeu aducându-se o vătămare inculpaţilor lipsindu-i de posibilitatea de a-şi formula apărările cu privire la acest aspect.

Chiar dacă situaţia juridică a inculpaţilor K.V.L. şi Z.A.M. „a fost remediată" întocmai cum a fost dispusă trimiterea în judecată a acestora prin actul de inculpare, ca urmare a deciziei pronunţate în apel, în sensul că au fost înlăturate dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 143/2000 din dispoziţia de condamnare a inculpaţilor, Înalta Curte constată că nici în această situaţie instanţa de prim control judiciar nu a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice dată faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în ref. la art. 10 din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2), din Legea nr. 143/2000.

Omisiunea de a pune în discuţia părţilor a celor două solicitări ale inculpaţilor rezultă şi din susţinerile reprezentantului parchetului, susţineri prin care acesta nu şi-a precizat poziţia cu privire la aceste cereri în cadrul dezbaterilor pe fondul apelurilor.

În aceste condiţii motivarea hotărârii instanţei de apel apare ca o omisiune a cererii cu caracter esenţial soluţionări concrete asupra acestor două cereri invocate de inculpaţi, ceea ce determină instanţa de recurs ca în aceste condiţii, să procedeze în urma admiterii recursurilor, a casării deciziei, la trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de prim control judiciar.

În raport cu cele precizate anterior, cu privire la lipsa unei analizări concrete în considerentele deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele de apel formulate de către inculpaţi, Înalta Curte, constată că se aduce atingere unui proces echitabil încălcându-se prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În consecinţă, Înalta Curte, consideră ca fiind întemeiate criticile formulate de recurenţii inculpaţi T.V., K. (fostă Z.) V.L. şi Z.A.M. cu privire la lipsa examinării asupra cererilor invocate de inculpaţi şi a lipsei punerii în discuţie a acestora, ceea ce determină reformarea în aceste limite a deciziei pronunţate de instanţa de apel.

Înalta Curte nu poate analiza celelalte motive de recurs invocate de către recurenţii inculpaţi T.V., K. (fostă Z.) V.L. şi Z.A.M. şi întemeiate pe dispoziţiile art. prevăzute de art. 385⁹ pct. 17¹, pct. 17, pct. 18, pct. 14 C. proc. pen., deoarece vizează fondul cauzei, în raport cu primul motiv de recurs invocat, respectiv art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., care prevalează sub aspectul examinării.

Înalta Curte faţă de aceste considerente în raport cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpaţii T.V., K. (fostă Z.) V.L. şi Z.A.M. împotriva Deciziei penale nr. 145/P din 6 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va casa decizia penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Curtea de Apel Constanţa care va examina şi va pune în discuţia părţilor solicitările inculpaţilor în cauză, respectiv, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în ref. la art. 10 din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în ceea ce-l priveşte pe inculpaţii K. (fostă Z.) V.L. şi Z.A.M. şi schimbarea încadrării juridice dată faptelor din infracţiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în referire la art. 10 din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea de instigare prev. de art. 25 C. pen. în referire la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul T.V.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) pct. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpaţii T.V., K. (fostă Z.) V.L. şi Z.A.M. împotriva Deciziei penale nr. 145/P din 6 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Curtea de Apel Constanţa.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi T.V., K. (fostă Z.) V.L. şi Z.A.M., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 75 RON, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1656/2013. Penal. Iniţiere, constituire de...		ICCJ. Decizia nr. 1682/2013. Penal. înlocuirea măsurii... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1610/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1612/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1656/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Recurs. Iniţiere, constitui ICCJ. Decizia nr. 1682/2013. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1708/2013. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1723/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1745/2013. Penal