ICCJ. Decizia nr. 1688/2013. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1688/2013
Dosar nr. 7491/3/2012
Şedinţa publică din 20 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 732 din data de 31 august 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 37491/3/2012 s-a admis cererea de rejudecare după extrădare formulată de petentul I.M. cu privire la cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. 2752/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 406 C. proc. pen. s-a anulat Sentinţa penală nr. 496 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală (definitivă prin Decizia nr. 4519 din 14 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), strict cu privire la soluţia de condamnare a inculpatului I.M. şi, în rejudecare:
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. - art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 80 C. pen. a condamnat pe inculpatul I.M. (fiul lui Miron şi Mariana, deţinut în penitenciarul Rahova) la o pedeapsă de 4 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. cu aplic. art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) - art. 76 lit. d) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire şi sprijinire a unui grup infracţional.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării din Olanda în vederea predării către România, de la 9 noiembrie 2011 la 6 februarie 2012, respectiv perioada executată, de la 7 februarie 2012 la zi.
S-a anulat MEPI nr. 670 din 14 decembrie 2010 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei hotărâri.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 496 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, referitoare la inculpatul I.M. (obligarea acestuia la plata de cheltuieli judiciare).
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare aferente prezentei cauze au rămas în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 12 martie 2012 sub nr. 7491/3/2012, petentul I.M. a solicitat în baza art. 5221 C. proc. pen. rejudecarea după extrădare a cauzei penale ce a făcut obiectul Dosarului nr. 2752/3/2007 al Tribunalului Bucureşti.
În motivarea cererii, petentul a arătat că în dosarul menţionat a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, fără a participa la procesul penal, iar la data de 6 februarie 2012 a fost predat autorităţilor române de statul olandez în executarea unui mandat european de arestare. A mai arătat petentul că nu a avut cunoştinţă de procesul penal îndreptat împotriva sa, nefiind niciodată audiat de organele de urmărire penală sau de instanţă.
A fost ataşat Dosarul nr. 2752/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi dosarele formate pentru soluţionarea căilor de atac declarate împotriva hotărârii primei instanţe, acte privind punerea în executare a hotărârii de condamnare în ceea ce îl priveşte pe numitul I.M.
La termenul din 3 aprilie 2012 Tribunalul a constatat admisibilitatea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare pentru motivele arătate în încheierea de şedinţă de la acel termen.
La termenul din 25 mai 2012 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 9030/3/2012 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, la dosarul cu nr. de mai sus, constatându-se identitatea de părţi şi obiect dintre cele două cauze.
În cadrul rejudecării pe fond a cauzei, petentul a arătat că doreşte aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. cu privire la infracţiunile pentru care a fost condamnat, iar la termenul din 17 august 2012, după audierea acestuia, instanţa a apreciat ca admisibilă această cerere.
Prin Sentinţa penală nr. 496 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, inculpatul I.M. a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit. a) - art. 76 lit. a) şi art. 80 C. pen.
În baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, iar în baza art. 10 lit. a) C. pen., inculpatul a fost achitat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Cu privire la infracţiunea de trafic de droguri, prima instanţă a apreciat că probele administrate (declaraţiile martorilor V.M. zis "P.", D.M.I., D.R.P. şi P.O., declaraţiile inculpatului D.M., convorbirile telefonice purtate de numitul I.M. cu inculpaţii N.I.T., N.G., N.P., D.M. şi D.M.P.) a rezultat că în anul 2006 inculpatul a deţinut în vederea vânzării, a intermediat vânzarea şi a oferit spre vânzare mai multor persoane diferite, cantităţi de cocaină.
Referitor la infracţiunea de trafic internaţional de droguri, s-a constatat că această acuzaţie a fost adusă inculpatului pe baza unor convorbiri telefonice interceptate în dosar, însă acestea nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. S-a mai arătat că afirmaţia potrivit căreia inculpatul ar fi intrat la data de 5 octombrie 2006 în România pe la P.T.F. Nădlac venind din Spania cu o cantitate de câteva sute de grame de cocaină nu este susţinută de nici un element probator.
În ce priveşte infracţiunea de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, prima instanţă a apreciat că săvârşirea acesteia nu se poate reţine în sarcina inculpaţilor, deoarece convorbirile telefonice interceptate (singurele mijloace de probă care sprijină această acuzaţie) nu au relevat existenţa unei structuri organizate, care ar fi acţionat coordonat, compusă din inculpaţi sau la care aceştia să fi aderat. Tribunalul a arătat că activităţile infracţionale ale inculpaţilor au avut mai degrabă un caracter ocazional, fără continuitate în timp, iar colaborarea dintre inculpaţi îmbracă forma unei pluralităţi ocazionale, care nu conturează existenţa unei pluralităţi constituite, caracterizată printr-o activitate coordonată, în cadrul unei ierarhii şi a unor reguli prestabilite.
Prin Decizia penală nr. 123 din 26 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 pentru care fuseseră trimişi în judecată toţi inculpaţii (cu excepţia lui C.D.) în infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.
Pe cale de consecinţă, inculpatului I.M. i s-a aplicat o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea acestei infracţiuni, s-a procedat la contopirea acesteia cu pedeapsa de 7 ani închisoare deja aplicată pentru infracţiunea de trafic de droguri, stabilindu-se ca acesta să execute în final o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
Cu privire la infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, într-adevăr, inculpaţii nu au constituit un grup infracţional organizat în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 39/2003, activităţile infracţionale ale acestora nefiind coordonate, iar în cadrul grupului neexistând o anumită ierarhie sau un set de reguli prealabile şi bine stabilite după care inculpaţii să se ghideze. Curtea a arătat însă că, deşi nu s-a putut reţine în cazul inculpaţilor constituirea unui grup infracţional organizat, aceştia au constituit totuşi o asociere în scopul comiterii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă sancţionată de disp. art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. În acest sens au fost avute în vedere caracterul repetat al infracţiunilor comise de inculpaţi în cursul anului 2006, încrederea pe care şi-o acordau reciproc şi existenţa unui limbaj codificat folosit de aceştia.
Sentinţa Tribunalului Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin decizia Curţii de Apel Bucureşti, a rămas definitivă prin Decizia nr. 4519 din 14 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care nu s-au adus modificări situaţiei juridice a inculpatului I.M.
Raportat la cele arătate, Tribunalul a constatat că cererea petentului I.M. ridică în primul rând o serie de probleme de aplicare a legii penale, în special cu privire la relaţia dintre disp. art. 5221 C. proc. pen. şi art. 3201 C. proc. pen.
Astfel, în ce priveşte obiectul cererii de rejudecare după extrădare, instanţa a apreciat că aceasta nu poate privi decât infracţiunile pentru care inculpatul I.M. a fost condamnat (trafic de droguri de mare risc şi constituire şi sprijinire a unui grup infracţional). În mod evident, cererea sa şi, implicit, obiectul rejudecării nu se pot referi la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc, pentru care petentul a fost definitiv achitat. Practic, atâta timp cât cererea de rejudecare după extrădare nu poate fi încadrată din punct de vedere al naturii juridice decât în categoria căilor de atac, a rezultat că şi în privinţa acestei proceduri trebuie aplicat principiul non reformatio in peius, astfel că petentul oricum nu ar putea fi condamnat pentru comiterea unei infracţiuni cu privire la care s-a pronunţat o soluţie de achitare în cauza a cărei rejudecare se cere.
De altfel, coroborând dispoziţiile art. 5221 alin. (2) C. proc. pen. cu cele ale art. 406 alin. (1) C. proc. pen., a rezultat că hotărârea a cărei rejudecare se cere este anulată doar în măsura în care a fost admisă cererea de rejudecare după extrădare. Cum în speţă cererea petentului nu a vizat decât infracţiunile pentru care a fost condamnat, este evident că procedura de rejudecare nu poate privi o infracţiune pentru care acesta a fost achitat.
În ce priveşte admisibilitatea de aplicare a disp. art. 3201 C. proc. pen. cu ocazia rejudecării după extrădare, Tribunalul a considerat că cele două proceduri sunt compatibile, având în vedere că o cauză penală trebuie judecată conform regulilor de procedură penală aflate în vigoare la momentul desfăşurării judecăţii. De altfel, aceasta este şi opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reflectată în Decizia nr. 3369 din 3 octombrie 2011.
Referitor la obiectul recunoaşterii vinovăţiei, s-a observat că, deşi inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în final acesta a fost condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, după schimbarea încadrării juridice operată în apel. Tribunalul a reţinut şi că infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, în timp ce infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani.
În aceste condiţii, a rezultat că, aplicând în continuare principiul non reformatio in peius, că pentru admisibilitatea procedurii prev. de art. 3201 C. proc. pen., inculpatului I.M. nu i se poate cere să recunoască săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 (pentru care a fost trimis în judecată în anul 2007), care prevede un regim sancţionator mai dur decât infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, pentru care a fost condamnat.
Pe cale de consecinţă, nu este necesară nici o nouă schimbare a încadrării juridice, atâta timp cât inculpatul a recunoscut comiterea infracţiunii pentru care a fost condamnat efectiv. Practic, dacă s-ar aprecia ca fiind necesară punerea din nou în discuţie a schimbării încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, ar rezulta că în acest caz inculpatul ar fi obligat să recunoască săvârşirea infracţiunii mai grave pentru care a fost trimis în judecată pentru a beneficia de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., încălcându-se principiul non reformatio in peius.
Trecând la analiza pe fond a cauzei, Tribunalul a reţinut că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi de art. 8 din Legea nr. 39/2003.
Astfel, în cursul anului 2006, inculpatul I.M. zis "M.", împreună cu numiţii N.G. zis "T.", N.I.T. zis "B.", N.P. zis "C.", D.M. şi D.M.I. (acesta din urmă minor la data săvârşirii faptelor) au format un grup infracţional specializat în traficul de cocaină pe raza mun. Bucureşti. Tribunalul a reţinut că în anul 2006 inculpatul D.M.I., trimis de tatăl său vitreg, inculpatul D.M., a cumpărat în mai multe rânduri cantităţi de cocaină (în general de ordinul gramelor) de la inculpatul I.M. şi de la membrii familie N. la preţul de 100 euro/gram (declaraţie D.M.I. şi declaraţie D.M.). La fel, şi inculpatul D.M.P. a învederat că în anul 2006 a cumpărat şi el în mod repetat diverse cantităţi de cocaină (tot de ordinul gramelor) de la inculpat. Atât numitul D.M.I., cât şi numitul D.M.P. au precizat că inculpatul I.M. acţiona ca intermediar la ordinele numiţilor N.G., N.I.T. şi N.P., D.M.P. folosind chiar termenul de "săgeată" (semnificând persoană subordonată cuiva) la adresa lui I.M.
Declaraţiile lui D.M.P. au fost confirmate de fratele său, P.M.O., care a arătat şi el că inc. I.M. a vândut în mai multe rânduri cantităţi de cocaină de ordinul gramelor la preţul de 3.000.000 RON vechi/gram fratelui său.
Totodată, numitul V.M. zis "P.", audiat ca învinuit în faza de urmărire penală a învederat că el împreună cu inc. D.M. au achiziţionat în mai multe rânduri cantităţi de 1 - 3 grame cocaină la preţul de 100 euro/gram de la I.M., "T.", "B." şi "C.", tranzacţiile efectuându-se inclusiv la domiciliul acestora din urmă. Şi V.M. a confirmat faptul că I.M. avea o poziţie subordonată membrilor familiei N., fiind omul de încredere al acestora.
Atât V.M., cât şi D.R.P. au învederat că în convorbirile telefonice purtate cu inculpaţii I.M., N.G., N.I.T. şi N.P. foloseau termeni precum "excel", "tricouri" sau "euro" pentru a desemna cocaina. Aceştia au precizat şi că expresia "100 de euro" însemna un gram de cocaină.
Declaraţiile persoanelor deja menţionate au fost confirmate de convorbirile telefonice purtate în cauză, inclusiv sub aspectul limbajului codificat folosit de inculpaţi. Relevante în acest sens sunt convorbirile dintre N.I.T. şi I.M. din datele de 11 octombrie 2006 şi 13 octombrie 2006, din care a rezultat cu claritate că termenul "euro" folosit de inculpaţi nu are sensul original, semnificând, după toate probabilităţile, cocaină. Oricum, aceeaşi concluzie cu privire la limbajul codificat s-a desprins şi din convorbiri telefonice purtate de alţi inculpaţi, de exemplu Ş.B.
În drept, fapta inculpatului, care în cursul anului 2006, în mod repetat, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a deţinut în vederea vânzării, a intermediat vânzarea şi a oferit spre vânzare, atât singur cât şi împreună cu alţi inculpaţi, diverse cantităţi de cocaină mai multor persoane, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000. Referitor la aplicabilitatea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, Tribunalul a reţinut că din probele administrate rezultă că printre persoanele cărora inculpatul le-a vândut droguri se află şi coinculpatul D.M.I., în vârstă de 15 ani în anul 2006.
De asemenea, fapta inculpatului, care a aderat la grupul infracţional constituit de N.G. zis "T.", N.I.T. zis "B.", N.P. zis "C.", D.M. şi D.M.I. în vederea săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi a sprijinit activitatea acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003. Astfel, chiar dacă grupul infracţional format din persoanele menţionate nu avea nivelul de organizare necesar pentru a se reţine incidenţa art. 7 din Legea nr. 39/2003, Tribunalul a constatat că, în mod incontestabil, aceştia formaseră o asociere şi au acţionând concertat în scopul comiterii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. S-a putut aprecia şi că, în lipsa intervenţiei organelor judiciare, odată cu trecerea timpului asocierea inculpaţilor ar fi evoluat din punct de vedere organizatoric, terminând prin a deveni un grup infracţional organizat.
La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpatului, Tribunalul a avut în vedere criteriile stabilite de art. 72 C. pen. De asemenea, s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., dar şi circumstanţelor atenuante acordate deja inculpatului, care rămân câştigate acestuia conform principiului non reformatio in peius.
În urma solicitării de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., cererea de rejudecare a fost admisă şi pe fond, deoarece pedeapsa pe care o execută în prezent (7 ani închisoare) este superioară minimului special de 6 ani şi 8 luni închisoare rezultat după reducerea cu o treime a limitelor pedepsei. Totodată, pedeapsa a trebuit şi scăzută sub acest minim, datorită incidenţei circumstanţelor atenuante.
Astfel, faptele săvârşite de inculpat sunt în mod evident de o mare gravitate, dar, totodată, acestea au avut loc în urmă cu 6 ani, iar din probele administrate a rezultat că inculpatul I.M. nu avea un rol conducător în asocierea infracţională (acest rol fiind deţinut de membrii familiei N.). Totodată, chiar dacă în cauză s-a reţinut circumstanţa agravantă prev. de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 - faptul că inculpatul a vândut droguri lui D.M.I. - Tribunalul a constatat că minorul nu era consumator de droguri, ci era folosit ca intermediar în tranzacţii cu stupefiante, acţionând la cererea tatălui său vitreg, numitul D.M. În fine, după cum s-a arătat deja, nu a rezultat că până în prezent inculpatul ar fi urmărit să se sustragă de la răspundere penală, susţinerile sale în sensul că nu ar fi ştiut nimic despre procedurile judiciare îndreptate împotriva sa fiind plauzibile.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate, invocând excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de Sentinţa penală nr. 438/2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de rejudecare a cauzei după extrădare, vizând aceeaşi condamnare, pentru aceleaşi temeiuri de fapt şi de drept.
În raport de considerentele arătate Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia penală nr. 370/A din 4 decembrie 2012 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 732 din data de 31 august 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală.
A desfiinţat în totalitate Sentinţa penală nr. 732/F din 31 august 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi rejudecând:
A respins ca inadmisibilă cererea de rejudecare a cauzei după extrădare a inculpatului I.M.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au rămas în sarcina statului.
A obligat apelantul inculpat la plata către stat a cheltuielilor judiciare în sumă de 300 RON.
Onorariul pentru avocat din oficiu, în cuantum de 200 RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul I.M.
Analizând actele din dosar, Înalta Curte reţine că recursul declarat de condamnat este tardiv urmând a-l respinge ca atare pentru considerentele ce urmează.
Potrivit dispoziţiilor art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile dacă legea nu dispune altfel.
Potrivit art. 385 cu referire la dispoziţiile art. 363 alin. (3) C. proc. pen., pentru partea care a fost prezentă la dezbateri termenul curge de la pronunţare, iar pentru părţile care au lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, precum şi pentru inculpatul deţinut, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv, dată de la care curge termenul de recurs.
Din actele şi lucrările dosarului, rezultă că inculpatul a formulat recursul la data de 22 aprilie 2013 depăşind cu mult termenul legal de declarare a căii de atac.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. să respingă, ca tardiv formulat, recursul declarat de petiţionar.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de condamnatul I.M. împotriva Deciziei penale nr. 370/A/2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 mai 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 1641/2013. Penal. Asocierea pentru... | ICCJ. Decizia nr. 1726/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
