ICCJ. Decizia nr. 1733/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1733/2013
Dosar nr. 7913/101/2012
Şedinţa publică din 22 mai 2013
Deliberând asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 206 de la 05 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosarul cu nr. 7913/101/2012, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c şi alin. (2) C. pen. combinat cu art. 176 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen., în două infracţiuni prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen. şi art. 180 alin. (21) C. pen.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen. combinat cu art. 176 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen., a dispus condamnarea inculpatul C.D la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a şi lit. b C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.; în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen., pe o durată de 3 ani, ce se va executa potrivit art. 66 C. pen.; în temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. şi art. 350 alin. 1 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea şi arestul preventiv de la 11 august 2012, la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului C.D.
În baza art. 118 lit. b C. proc. pen., s-a dispus confiscarea corpului delict - un cuţit cu plasele din lemn, având lungimea totală de 26 cm (lamă lungime de 14 cm, lăţime cea 2 cm) şi o maşină tocat carne nr. 10; în baza art. 4, art. 5 şi art. 9 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J., urmând ca, în baza art. 5 alin. (5) din lege, să fie informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul C.D. să achite statului suma de 2.050 RON cheltuieli judiciare, din care, 1042,13 RON reprezintă cheltuielile de la urmărirea penală şi din acestea 300 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu O.M., onorariu avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, iar diferenţa reprezentând cheltuielile efectuate la instanţa de judecată, din care 100 RON reprezintă parte din onorariul avocatului din oficiu, ce urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
A admis acţiunea civilă formulată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin şi a obligat pe inculpatul C.D. să plătească acestuia suma de 1.338 RON cu titlu de despăgubiri civile.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi nr. 422/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de arest preventiv - a inculpatului C.D., pentru comiterea unei infracţiuni de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c - alin. (2) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. b şi alin. (2) C. pen.
În data de 10 august 2012, inculpatul C.D. a avut iniţial un conflict cu soţia sa, C.G., pe care a gonit-o din locuinţa situată în Drobeta-Turnu Severin, iar a două zi, în data de 11 august 2012, în cursul dimineţii, inculpatul a improvizat o spânzurătoare în curtea imobilului situat în Drobeta-Turnu Severin, unde locuia împreună cu mama sa C.E., fiul său, C.D., soţia sa şi fratele său, victima C.C. Văzând spânzurătoarea improvizată de fratele său, C.C. a desfăcut funia, iar din această cauză inculpatul s-a supărat şi a plecat de acasă.
De asemenea, în seara aceeaşi zile, în jurul orei 18:30, în timp ce victima C.C. era împreună cu mama sa C.E. în casă şi se uitau la televizor, a intrat în cameră şi inculpatul, fiind în stare de ebrietate, după care inculpatul a început să le adreseze injurii şi în aceste împrejurări, inculpatul a acuzat-o pe mama sa că întreţine relaţii sexuale cu fratele său C.C., după care a ieşit din cameră şi a revenit, având în mână un cuţit. În continuare, în timp ce inculpatul le adresa celor doi injurii, fratele său, victima C.C., s-a ridicat în picioare, moment în care inculpatul i-a aplicat fratelui o lovitură cu cuţitul ce l-a avut în mână, în partea stângă a toracelui, producându-i o plagă în zona supra-areolară stângă, penetrantă, în spaţiul 2 intercostal.
Întrucât partea vătămată C.E., a sărit în ajutorul fiului său, victimei C.C., inculpatul a împins-o şi pe aceasta, condiţii în care mama sa a căzut la pământ şi, după ce aceasta s-a ridicat de jos, în momentul în care a ieşit după inculpat, acesta a luat de pe masa ce o aveau în curte, o cratiţă în care se afla o maşină de tocat carne cu care a lovit-o în cap şi pe mama sa, după care s-a îndreptat spre curtea din spate.
Instanţa de fond a reţinut că aceste fapte au fost recunoscute parţial de către inculpat prin declaraţia dată în faţa instanţei şi au fost sesizate în mare parte şi de fiul inculpatului, martorul C.D., care în faza de urmărire penală a declarat că în timp ce se afla la spălătorul improvizat în curte, l-a auzit pe tatăl său, inculpatul în speţă, înjurând şi adresând ameninţări cu moartea bunicii şi unchiului său şi că atunci când s-a apropiat de ei a observat că erau răniţi, motiv pentru care a apelat serviciul 112.
Referitor la apărarea formulată de inculpat prin apărător, aceea că faptele comise de către acesta nu constituie infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c - alin. (2) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. b şi alin. (2) C. pen., cu motivarea prezentată cu prilejul formulării cererii de schimbare a încadrării juridice din această infracţiune în două infracţiuni de tentativă la omor calificat prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. c şi alin. (2) C. pen., aflată în concurs cu infracţiunea de lovire prev. de art. 180 alin. (21) C. pen., instanţa a apreciat-o ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
După cum s-a reţinut că inculpatul a comis faptele, probele cauzei conturează temeiuri suficiente ce conduc indubitabil la concluzia că inculpatul a acţionat şi asupra victimelor C.C. şi C.E. cu intenţia de a ucide şi nu doar de a vătăma integritatea corporală a victimei C.E., mama acestuia, neavând relevanţă numărul zilelor de îngrijiri medicale suferite de aceasta pentru refacerea sănătăţii, ori împrejurarea că leziunile produse în contextul descris, prin ele însele şi la data producerii lor, nu au fost de natură să pună în primejdie viaţa victimei.
Din analiza conţinutului infracţiunii prevăzute de art. 176 alin. (1) lit. b şi alin. (2) C. pen., s-a desprins concluzia că omorul săvârşit asupra a două sau mai multe persoane constituie o unitate infracţională legală, indiferent dacă faptele au fost săvârşite printr-o acţiune unică sau prin acţiuni diferite comise cu aceeaşi ocazie şi dacă rezoluţia a fost unică ori a acţionat pe baza unor rezoluţii distincte.
În speţă, din probatoriul administrat a rezultat în mod cert că agresiunea împotriva părţilor vătămate s-a produs prin acţiuni diferite, cu mijloace diferite, dar cu aceeaşi ocazie şi în aceleaşi împrejurări şi anume, în aceleaşi împrejurări, inculpatul, în data de 11 august 2012, a avut mai întâi o altercaţie verbală cu fratele său, victima C.C., căruia i-a adresat injurii, după care l-a tăiat cu un cuţit în piept în zona inimii, pe fondul consumului de alcool, supărat fiind şi de faptul că fratele i se adresase râzând şi afirmând că" l-a părăsit soţia", fapt ce nu justifică riposta extrem de violentă a inculpatului asupra acestuia, dar nici reacţia pe care inculpatul a avut-o în aceleaşi circumstanţe, anume atunci, când mama sa, victima C.E., a încercat să îl reţină să nu-şi taie fratele, inculpatul s-a năpustit asupra acesteia, lovind-o în cap, cu o cratiţă în care pusese o maşină de tocat carne, lovitură prin care ar fi putut să o ucidă, dată fiind vârsta victimei, de 78 ani, intensitatea şi duritatea loviturii, determinată de greutatea maşinii de tocat carne, confecţionată din metal greu, astfel că fapta inculpatului constituie o singură infracţiune de tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) - alin. (2) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen.
Astfel, la individualizarea pedepsei instanţa de fond a ţinut seama de dispoziţiile art. 72 C. pen., pericolul social concret al faptelor comise, determinat de împrejurările în care inculpatul a comis această infracţiune, de consecinţele produse, dar care puteau fi şi mai grave, dacă nu s-ar fi intervenit prompt din punct de vedere medical pentru salvarea vieţii fratelui inculpatului, datele ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului, atitudinea sa procesuală relativ sinceră, lipsa antecedentelor penale, dar şi afecţiunile de care suferă, cât şi faptul că, în genere, era o persoană predispusă la violenţă, atunci când se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Raportat la aceste circumstanţe, instanţa de fond a considerat că aplicarea unei pedepse minime de 7 ani şi 6 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen., va fi în măsură să satisfacă cerinţele art. 52 C. pen., iar în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., aplicând inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen., pe o durată de 3 ani, ce se va executa potrivit art. 66 C. pen.
În ce priveşte latura civilă, instanţa de fond a reţinut că părţile vătămate, fratele inculpatului C.C. şi mama sa C.E., nu s-au constituit părţi civile împotriva inculpatului C.D.
Referitor la acţiunea civilă formulată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin, prima instanţă a reţinut că aceasta este întemeiată şi fapta comisă de inculpat îl face răspunzător de prejudiciul pe care acesta l-a pricinuit spitalului, cu ocazia spitalizării victimei C.C., antrenând răspunderea sa civilă delictuală, considerente pentru care inculpatul C.D. a fost obligat să plătească acestei unităţi spitaliceşti suma de 1.338 RON cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuielile ocazionate cu spitalizarea victimei. Apărarea formulată de apărătorul inculpatului, cum că acţiunea civilă ar fi fost formulată tardiv nu a putut fi primită, în speţă fiind incidente dispoziţiile legii civile referitoare la acţiunea civilă, pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripţie, dar sunt incidente şi dispoziţiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările şi completările ulterioare.
II. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C.D., prin care a solicitat desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, reţinerea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen. în raport de circumstanţele sale personale şi de circumstanţele reale, deoarece nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut şi regretat fapta săvârşită, menţionând că a comis această infracţiunea datorită unei stări de pericol; a solicitat astfel aplicarea unei pedepse cu închisoare sub minimul special, precum şi revocarea măsurii arestării preventive dispusă în cauză, fiindcă nu prezintă pericol pentru ordinea publică, apreciind că acest pericol s-a diminuat prin trecerea unei perioade mai mari de la data faptelor.
Prin Decizia penală nr. 4 din 15 ianuarie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul C.D. împotriva Sentinţei penale nr. 206 de la 05 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosarul cu nr. 7913/101/2012, a menţinut starea de arest a inculpatului, a dedus prevenţia de la 05 noiembrie 2012, în continuare, la zi şi a obligat inculpatul la plata sumei de 260 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON onorariul apărătorului desemnat din oficiu către Baroul Dolj, care a fost avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Craiova a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a făcut o legală şi temeinică individualizare a pedepsei aplicate în cauză, astfel încât în cauză nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, potrivit art. 74 C. pen., deoarece nu pot fi identificate împrejurări de fapt care să-i fie favorabile şi nici eventualele dispoziţii ale art. 73 alin. 1 lit. b) C. pen.
În condiţiile în care şi anterior acestei fapte, inculpatul a avut o atitudine agresivă şi violentă faţă de membrii familiei sale - inclusiv faţă de cele două părţi vătămate - fără să existe motive care să favorizeze această atitudine, nu se poate reţine că inculpatul ar fi comis fapta ca urmare a unei provocări din partea fratelui său (partea vătămată C.C.) sau din partea altui membru al familiei, deoarece probele nu relevă o astfel de stare de fapt, pe de o parte, iar pe de altă parte, aceste probe nu fac dovada că inculpatul ar fi avut anterior un bun comportament în familie, ori că ar fi demonstrat o atitudine pozitivă faţă de faptă şi urmările ei, sau că ar fi încercat să înlăture cel puţin în parte rezultatul.
III. Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. considerând că pedeapsa aplicată este mult prea mare, solicitând instanţei admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi în rejudecare aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege cu reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
Înalta Curte, analizând hotărârea din perspectiva cazului de casare invocat apreciază ca fiind nefondat recursul declarat inculpatul C.D. pentru următoarele considerente:
Analiza coroborată a ansamblului probator administrat de-a lungul procesului penal, în mod corect a condus la reţinerea faptului că acesta este apt să răstoarne prezumţia de nevinovăţie şi să facă dovada deplină a angajării răspunderii penale a inculpatului, stabilind fără dubiu, existenţa faptei şi forma de vinovăţie cu care acesta a acţionat.
Înalta Curte apreciază nefondată critica inculpatului privind stabilirea cuantumului pedepsei, întrucât la procesul de individualizare a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, dedus din modalitatea de săvârşire, prin aplicarea unei lovituri de cuţit asupra părţii vătămate C.C. la nivelul toracic şi aplicarea unei lovituri asupra părţii vătămate C.E., la nivelul capului, cu un corp dur şi greu, respectiv o maşină de tocat carne, precum şi persoana infractorului, care, anterior săvârşirii faptelor a avut un comportament agresiv faţă de membrii familiei. Conform dispoziţiilor art. 52 C. pen., pedeapsa - ca măsură de constrângere - are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală şi judiciară atât în ceea ce priveşte faptele penale săvârşite, cât şi în ceea ce priveşte comportarea făptuitorului.
Totodată Înalta Curte, nu a identificat circumstanţe personale care să fie apte pentru a justifica necesitatea reducerii cuantumului pedepsei, astfel că, instanţa apreciază că nu este justificată cererea inculpatului de reducere a pedepsei, pe de-o parte, date fiind împrejurările comiterii faptei, astfel cum au fost reţinute în prezenta decizie, cuantumul pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare fiind necesar creării premiselor conştientizării de către inculpat a faptelor sale şi asumării consecinţelor acestora, iar pe de altă parte, instanţa de recurs nu a identificat circumstanţe favorabile inculpatului care să poată fi valorificate în procesul de individualizare judiciară a pedepsei.
Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.D. împotriva Deciziei penale nr. 4 din 15 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 11 august 2012 la 22 mai 2013 şi va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.D. împotriva Deciziei penale nr. 4 din 15 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 11 august 2012 la 22 mai 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 mai 2013.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 173/2013. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 1734/2013. Penal → |
|---|
