ICCJ. Decizia nr. 173/2013. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 173/2013
Dosar nr. 1767/111/2009*
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 195 din 28 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bihor, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. s-a respins cererea de revizuire formulată de către condamnatul L.A. împotriva sentinţei penale nr. 175/P/2002 pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosar nr. 1791/2002 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3547/2003 Curţii Supreme de Justiţie.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuentul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că prin cererea înregistrată la data de 9 februarie 2009 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, condamnatul L.A. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 175/P/2002 pronunţata de către Tribunalul Bihor prin care i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.
În motivarea cererii sale, condamnatul a arătat că tragerea sa la răspundere penală este consecinţa unui denunţ penal pentru comiterea unei fapte ce viza deţinerea unei arme de foc tocmai de către persoana denunţătoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenta. Astfel, se arată în cererea formulată că mărturia acestei persoane precum şi ale celorlalte persoane audiate sunt mincinoase solicitându-se verificarea tuturor aspectelor învederate.
Ulterior, în data de 1 august 2009, condamnatul a învederat procurorului că solicită ca cererea sa de revizuire să fie înaintată instanţei urmând ca probele şi detaliile să le prezinte în faţa instanţei.
Prin sentinţa penală nr. 113/P/2010 pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 1767/111/2010 s-a dispus în baza art. 406 alin. (1) C. proc. pen. şi văzând prevederile art. 5221 C. proc. pen. şi art. 34 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată admiterea cererii de rejudecare formulată de petentul condamnat L.A., pentru rejudecarea cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1791/2002 al Tribunalului Bihor, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 175/2002, definitivă prin decizia penală nr. 3647/2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care i s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare în penitenciar cu aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a anulat sentinţa penală nr. 175/2002 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia penală nr. 3647/2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi s-a pronunţat o nouă hotărâre, după cum urmează:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul L.A., cu datele de identitate de mai sus, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în cauză în perioada 25 septembrie 2008-22 octombrie 2009 (inclusiv arestul preventiv în vederea extrădării, sentinţa penală nr. 131/P/2009 a Tribunalului Bihor). S-a anulat mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinţei penale nr. 131/P/2009 a Tribunalului Bihor, definitivă, prin care s-a anulat mandatul de executare emis în baza sentinţei penale nr. 175/2002 a Tribunalului Bihor, iar în baza art. 406 alin. (3) teza I şi a II-a C. proc. pen., s-a dispus restituirea în favoarea inculpatului a sumei de 250 dolari SUA în echivalent în RON şi a cheltuielilor judiciare în sumă de 600 RON, stabilite potrivit sentinţei penale nr. 175/2002 a Tribunalului Bihor şi dp. 236/A/2002 a Curţii de Apel Oradea, sume actualizate la data plăţii efective.
Prin decizia penala nr. 67/A/2010, Curtea de Apel Oradea a dispus în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva acestei sentinţe pe care a menţinut-o în întregime.
Prin decizia penala nr. 1415 din 7 aprilie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei de mai sus ce a fost casată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului Bihor reţinându-se că instanţa de fond a fost în eroare cu privire la obiectul cererii dedus judecăţii ce a fost revizuirea întemeiată pe prevederile art. 397 C. proc. pen. iar nu o cerere de rejudecare. Mai mult, s-a mai arătat că verificarea condiţiilor alin. (2) şi (3) ale art. 397 C. proc. pen. nu au evidenţiat împrejurări noi necunoscute de instanţă la momentul judecării cauzei în fond.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de prevederile art. 38518 C. proc. pen. privind limitele rejudecării, instanţa a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 175/P/2002, definitivă prin decizia penală nr. 3647/2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Tribunalul Bihor, inculpatul L.A. a fost condamnat la o pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. În baza art. 40 C. pen. a dispus contopirea pedepsei cu pedeapsa de 5.000.000 ROL amendă penală aplicată prin sentinţa penală nr. 1677/2000 a Judecătoriei Oradea în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare cu executare. În baza art. 257 alin. (2) cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen. a dispus confiscarea în favoarea statului a sumei de 250 dolari SUA de la inculpat. Prin decizia penală nr. 236/A/2002 Curtea de Apel Oradea a respins apelul inculpatului. Prin decizia penală nr. 3647/2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înlăturată dispoziţia privind aplicarea prevăzută art. 40 C. pen., constatându-se că pedeapsa cu amenda penală a fost graţiată.
Prin sentinţa penală nr. 131/P/2009 Tribunalul Bihor a admis contestaţia la executare formulată de persoana condamnată şi a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv executata în vederea extrădării din Spania, de la 25 septembrie 2008 la zi, fiind emis un nou mandat de executare a pedepsei.
În fapt, în sarcina condamnatului s-a reţinut că în luna noiembrie 2001, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor lucrători de poliţie, a pretins de la denunţătorul U.R. bani şi bijuterii din aur în schimbul intervenţiilor pe care urma să le facă în favoarea acestuia în scopul obţinerii unei soluţii favorabile într-o cauză penală în care martorul avea calitatea de învinuit.
Verificând cererea de revizuire formulată prin prisma considerentelor deciziei de casare, instanţa a constatat că motivele de revizuire invocate nu se circumscriu celor expres prevăzute în cuprinsul art. 394 C. proc. pen., în condiţiile în care condamnatul a arătat că se impune reaprecierea materialului probator administrat în cauza, precum şi administrarea unor noi mijloace de proba pe care ar intenţiona sa le propună în faţa instanţei.
Or, în raport de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. LX/2007 dată cadrul procedurii recursului în interesul legii, prin care s-a statuat ca o cerere de revizuire care nu se încadrează în motivele expres prevăzute de lege va fi respinsă ca inadmisibilă, instanţa a dispus în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. respingerea cererii de revizuire formulată de către condamnatul L.A. împotriva sentinţei penale nr. 175/P/2002 pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosar nr. 1791/2002 rămasă definitivă prin decizia penala nr. 3547/2003 Curţii Supreme de Justiţie, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat revizuientul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, în termen legal, a declarat apel condamnatul L.A. criticând o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, condamnatul a invocat existenţa cazului prevăzută de art. 394 lit. a) C. proc. pen., existând o împrejurare necunoscută pe parcursul soluţionării cauzei în primul ciclu procesual.
Pe de altă parte, susţine apelantul, instanţa de fond trebuia să judece cauza, câtă vreme anterior a admis în principiu prin încheiere, cererea de revizuire, demers care nu a mai fost realizat.
Prin decizia penală nr. 48/A din 5 aprilie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul L.A. împotriva sentinţei penale nr. 195 din 28 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a menţinut-o în întregime.
A obligat pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 400 RON, cheltuieli judiciare în apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut următoarele:
În mod corect a apreciat instanţa de fond, pe baza actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei, că motivele de revizuire invocate nu se circumscriu celor prevăzute în mod imperativ de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
S-a reţinut că în realitate condamnatul a solicitat o readministrare şi reapreciere a materialului probator care anterior a făcut obiectul unei analize de către instanţele de fond şi de control judiciar.
Referitor la susţinerea condamnatului în sensul obligativităţii continuării judecăţii ca urmare a admiterii în principiu a cererii de revizuire, se impune a se observa motivaţia Înaltei Curţi care prin decizia penală nr. 1415 din 7 aprilie 2011, a dispus trimiterea spre rejudecare a întregii cauze la Tribunalul Bihor.
S-a reţinut în considerentele deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că iniţial investită cu o cerere din partea condamnatului, instanţa de fond a fost în eroare cu privire la obiectul unei astfel de cereri. În realitate, nu era vorba de o cerere de rejudecare după extrădare, obiectul acesteia fiind o revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 397 C. proc. pen.
S-a arătat de asemenea că verificarea condiţiilor prevăzute la alin. (2) şi alin. (3) al acestui text de lege, nu evidenţiază împrejurări noi necunoscute instanţei la momentul judecării cauzei în fond.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul L.A.
Revizuentul prin apărător a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
A apreciat că hotărârea instanţei de fond este nemotivată, instanţa de fond rezumându-se a constata numai că motivele invocate nu se încadrează în art. 394 C. proc. pen. fără a arăta considerentele care au dus la această apreciere.
A doua critică a fost circumscrisă de asemenea cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., în sensul că instanţa de fond nu a ţinut cont de limitele care s-au impus de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în rejudecare.
Concluzionând, apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză, admiterea cererii de revizuire potrivit considerentelor arătate în primul ciclu procesual şi reţinute în prima sentinţă a Tribunalului Bihor.
Recursul declarat de revizuient este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Revizuirea este reglementată ca fiind o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate recunoaşterii de către instanţă a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
Totodată, revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.
Cazurile de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 394 lit. a)-lit. e) C. proc. pen. şi sunt singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate, este exclusă în raport de dispoziţiile procesual penale ce reglementează revizuirea dar şi cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României potrivit căruia, părţile interesate care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
Înalta Curte constată că motivele de revizuire invocate de condamnatul revizuent nu se circumscriu celor expres prevăzute în cuprinsul art. 394 C. proc. pen. în condiţiile în care condamnatul a arătat că se impune reaprecierea materialului probator administrat în cauză, precum şi administrarea unor noi mijloace de proba pe care ar intenţiona să le propună în faţa instanţei.
Înalta Curte constată că prin cererea formulată condamnatul solicită, de fapt, o readministrare şi reapreciere a materialului probatoriu care deja a făcut obiectul unei analize de către instanţele de fond şi de control judiciar nefiind incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de revizuire prevăzut de acest text de lege, cazurile prevăzute de dispoziţiile art. 394 lit. a)-lit. e) fiind de strictă interpretare şi aplicare.
Astfel, verificând cererea de revizuire, instanţa de fond şi cea de prim control judiciar, în mod corect au apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Referitor la susţinerea condamnatului în sensul obligativităţii continuării judecăţii ca urmare a admiterii în principiu a cererii de revizuire, se impune a se observa motivaţia Înaltei Curţi care prin decizia penală nr. 1415 din 7 aprilie 2011, a dispus trimiterea spre rejudecare a întregii cauze la Tribunalul Bihor.
S-a reţinut în considerentele deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că iniţial investită cu o cerere din partea condamnatului, instanţa de fond a fost în eroare cu privire la obiectul unei astfel de cereri. În realitate, nu era vorba de o cerere de rejudecare după extrădare, obiectul acesteia fiind o revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 397 C. proc. pen.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuient.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat din care suma de 25 RON reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul L.A. împotriva deciziei penale nr. 48/A din 5 aprilie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1663/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1733/2013. Penal → |
|---|
