ICCJ. Decizia nr. 1823/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1823/2013

Dosar nr. 10216/105/2006

Şedinţa publică din 27 mai 2013

Asupra recursurilor penale de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 214 din 25 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Prahova, s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetarea procesului penal faţă de inculpaţii J.L., pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi R.F.M., pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. întrucât a intervenit decesul inculpaţilor.

A fost condamnată inculpata C.C.S., la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi prev. de art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestării preventive, de la 13 septembrie 2006 la 11 octombrie 2006.

În temeiul art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei C.C.S., pe durata unui termen de încercare de 8 ani, compus din durata pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de timp de 4 ani, calculat în temeiul art. 86² C. pen.

În baza disp. art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpata să se supună măsurilor de supraveghere, respectiv: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova la datele care vor fi stabilite de acest serviciu; să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi despre orice deplasare care depăşeşte 8 (opt) zile, precum şi întoarcerea din deplasare; să comunice Serviciului de Probaţiune precizat schimbarea locului de muncă şi justificarea acestei schimbări; să comunice aceluiaşi Serviciu de Probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 86⁴ C. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării disp. art. 86³ alin. (1), 86³ alin. (3), 83 şi 84 C. pen., care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate acesteia.

În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate inculpatei.

Inculpatul O.N. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi prev. de art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestării preventive, de la 12 septembrie 2006 la 8 octombrie 2006.

În temeiul art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului O.N., pe durata unui termen de încercare de 8 ani, compus din durata pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de timp de 4 ani, calculat în temeiul art. 86² C. pen.

În baza disp. art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova la datele care vor fi stabilite de acest serviciu; să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi despre orice deplasare care depăşeşte 8 (opt) zile, precum şi întoarcerea din deplasare; să comunice Serviciului de Probaţiune precizat schimbarea locului de muncă şi justificarea acestei schimbări; să comunice aceluiaşi Serviciu de Probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 86⁴ C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării disp. art. 86³ alin. (1), 86³ alin. (3), 83 şi 84 C. pen., care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate acestuia.

În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate inculpatului.

De asemenea, a fost condamnat inculpatul H.S.E.V., la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi, prev. de art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestării preventive, de la 13 septembrie 2006 la 8 octombrie 2006.

În temeiul art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului H.S.E.V., pe durata unui termen de încercare de 8 ani, compus din durata pedepsei aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 4 ani, calculat în temeiul art. 86² C. pen.

În baza disp. art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova la datele care vor fi stabilite de acest serviciu; să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi despre orice deplasare care depăşeşte 8 (opt) zile, precum şi întoarcerea din deplasare; să comunice Serviciului de Probaţiune precizat schimbarea locului de muncă şi justificarea acestei schimbări; să comunice aceluiaşi Serviciu de Probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 86⁴ C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării disp. art. 86³ alin. (1), 86³ alin. (3), 83 şi 84 C. pen., care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate acestuia.

În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate inculpatului.

Inculpata D.I.C., la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi prev. de art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestării preventive, de la 13 septembrie 2006 la 8 octombrie 2006.

În temeiul art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei D.I.C., pe durata unui termen de încercare de 8 ani, compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 4 ani, calculat în temeiul art. 86² C. pen.

În baza disp. art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpata să se supună măsurilor de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova la datele care vor fi stabilite de acest serviciu; să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi despre orice deplasare care depăşeşte 8 (opt) zile, precum şi întoarcerea din deplasare; să comunice Serviciului de Probaţiune precizat schimbarea locului de muncă şi justificarea acestei schimbări; să comunice aceluiaşi Serviciu de Probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 86⁴ C. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării disp. art. 86³ alin. (1), 86³ alin. (3), 83 şi 84 C. pen., care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate acesteia.

În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate inculpatei.

Inculpata B.V.D. a fost condamnată la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi, prev. de art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestării preventive, de la 12 septembrie 2006 la 8 octombrie 2006.

În temeiul art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei B.V.D., pe durata unui termen de încercare de 8 ani, compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 4 ani, calculat în temeiul art. 86² C. pen.

În baza disp. art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpata să se supună măsurilor de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova la datele care vor fi stabilite de acest serviciu; să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi despre orice deplasare care depăşeşte 8 (opt) zile, precum şi întoarcerea din deplasare; să comunice Serviciului de Probaţiune precizat schimbarea locului de muncă şi justificarea acestei schimbări; să comunice aceluiaşi Serviciu de Probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 86⁴ C. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării disp. art. 86³ alin. (1), 86³ alin. (3), 83 şi 84 C. pen., care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate acesteia.

În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate inculpatei.

Inculpatul B.I.D. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi, prev. de art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestării preventive, de la 12 septembrie 2006 la 8 octombrie 2006.

În temeiul art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului B.I.D., pe durata unui termen de încercare de 8 ani, compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 4 ani, calculat în temeiul art. 86² C. pen.

În baza disp. art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova la datele care vor fi stabilite de acest serviciu; să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi despre orice deplasare care depăşeşte 8 (opt) zile, precum şi întoarcerea din deplasare; să comunice Serviciului de Probaţiune precizat schimbarea locului de muncă şi justificarea acestei schimbări; să comunice aceluiaşi Serviciu de Probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 86⁴ C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării disp. art. 86³ alin. (1), 86³ alin. (3), 83 şi 84 C. pen., care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate acestuia.

În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate inculpatului.

Inculpatul D.D.V. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi prev. de art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestării preventive, de la 13 septembrie 2006 la 11 octombrie 2006.

În temeiul art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului D.D.V., pe durata unui termen de încercare de 8 ani, compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 4 ani, calculat în temeiul art. 86² C. pen.

În baza disp. art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova la datele care vor fi stabilite de acest serviciu; să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi despre orice deplasare care depăşeşte 8 (opt) zile, precum şi întoarcerea din deplasare; să comunice Serviciului de Probaţiune precizat schimbarea locului de muncă şi justificarea acestei schimbări; să comunice aceluiaşi Serviciu de Probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 86⁴ C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării disp. art. 86³ alin. (1), 86³ alin. (3), 83 şi 84 C. pen., care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate acestuia.

În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate inculpatului.

Inculpatul S.I.N. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi prev. de art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestării preventive, de la 12 septembrie 2006 la 11 octombrie 2006.

În temeiul art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului S.I.N., pe durata unui termen de încercare de 8 ani, compus din durata pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de timp de 4 ani, calculat în temeiul art. 86² C. pen.

În baza disp. art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova la datele care vor fi stabilite de acest serviciu; să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi despre orice deplasare care depăşeşte 8 (opt) zile, precum şi întoarcerea din deplasare; să comunice Serviciului de Probaţiune precizat schimbarea locului de muncă şi justificarea acestei schimbări; să comunice aceluiaşi Serviciu de Probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 86⁴ C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării disp. art. 86³ alin. (1), 86³ alin. (3), 83 şi 84 C. pen., care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate acestuia.

În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate inculpatului.

Inculpatul P.M.M. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi, prev. de art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestării preventive de la 12 septembrie 2006 la 8 octombrie 2006.

În temeiul art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului P.M.M., pe durata unui termen de încercare de 8 ani, compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 4 ani, calculat în temeiul art. 86² C. pen.

În baza disp. art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova la datele care vor fi stabilite de acest serviciu; să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi despre orice deplasare care depăşeşte 8 (opt) zile, precum şi întoarcerea din deplasare; să comunice Serviciului de Probaţiune precizat schimbarea locului de muncă şi justificarea acestei schimbări; să comunice aceluiaşi Serviciu de Probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 86⁴ C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării disp. art. 86³ alin. (1), 86³ alin. (3), 83 şi 84 C. pen., care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate acestuia.

În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate inculpatului.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul R.N.I. din infr. prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infr. prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 256 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpatul R.N.I. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi, prev. de art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestării preventive, de la 12 septembrie 2006 la 8 octombrie 2006.

În temeiul art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului R.N.I., pe durata unui termen de încercare de 8 ani, compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 4 ani, calculat în temeiul art. 86² C. pen.

În baza disp. art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova la datele care vor fi stabilite de acest serviciu; să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi despre orice deplasare care depăşeşte 8 (opt) zile, precum şi întoarcerea din deplasare; să comunice Serviciului de Probaţiune precizat schimbarea locului de muncă şi justificarea acestei schimbări; să comunice aceluiaşi Serviciu de Probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 86⁴ C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării disp. art. 86³ alin. (1), 86³ alin. (3), 83 şi 84 C. pen., care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate acestuia.

În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate inculpatului.

Inculpatul F.A.C.G. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi, prev. de art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestării preventive, de la 12 septembrie 2006 la 8 octombrie 2006.

În temeiul art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului F.A.C.G., pe durata unui termen de încercare de 8 ani, compus din durata pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de timp de 4 ani, calculat în temeiul art. 86² C. pen.

În baza disp. art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova la datele care vor fi stabilite de acest serviciu; să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi despre orice deplasare care depăşeşte 8 (opt) zile, precum şi întoarcerea din deplasare; să comunice Serviciului de Probaţiune precizat schimbarea locului de muncă şi justificarea acestei schimbări; să comunice aceluiaşi Serviciu de Probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 86⁴ C. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării disp. art. 86³ alin. (1), 86³ alin. (3), 83 şi 84 C. pen., care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate acestuia.

În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate inculpatului.

Inculpatul N.N.V. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi, prev. de art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestării preventive, de la 12 septembrie 2006 la 11 octombrie 2006.

În temeiul art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului N.N.V., pe durata unui termen de încercare de 8 ani, compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 4 ani, calculat în temeiul art. 86² C. pen.

În baza disp. art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova la datele care vor fi stabilite de acest serviciu; să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi despre orice deplasare care depăşeşte 8 (opt) zile, precum şi întoarcerea din deplasare; să comunice Serviciului de Probaţiune precizat schimbarea locului de muncă şi justificarea acestei schimbări; să comunice aceluiaşi Serviciu de Probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 86⁴ C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării disp. art. 86³ alin. (1), 86³ alin. (3), 83 şi 84 C. pen., care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate acestuia.

În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate inculpatului.

Inculpatul Z.V.T.I. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi, prev. de art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen.

În temeiul art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului Z.V.T.I., pe durata unui termen de încercare de 8 ani, compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 4 ani, calculat în temeiul art. 86² C. pen.

În baza disp. art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova la datele care vor fi stabilite de acest serviciu; să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi despre orice deplasare care depăşeşte 8 (opt) zile, precum şi întoarcerea din deplasare; să comunice Serviciului de Probaţiune precizat schimbarea locului de muncă şi justificarea acestei schimbări; să comunice aceluiaşi Serviciu de Probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 86⁴ C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării disp. art. 86³ alin. (1), 86³ alin. (3), 83 şi 84 C. pen., care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate acestuia.

În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate inculpatului.

Inculpatul S.I.N.A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi, prev. de art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen.

În temeiul art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului S.I.N.A., pe durata unui termen de încercare de 8 ani, compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 4 ani, calculat în temeiul art. 86² C. pen.

În baza disp. art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova la datele care vor fi stabilite de acest serviciu; să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi despre orice deplasare care depăşeşte 8 (opt) zile, precum şi întoarcerea din deplasare; să comunice Serviciului de Probaţiune precizat schimbarea locului de muncă şi justificarea acestei schimbări; să comunice aceluiaşi Serviciu de Probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 86⁴ C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării disp. art. 86³ alin. (1), 86³ alin. (3), 83 şi 84 C. pen., care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate acestuia.

În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate inculpatului.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatei S.A.J. din infr. prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infr. prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fiind condamnată la pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi, prev. de art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen.

În temeiul art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei S.A.J., pe durata unui termen de încercare de 6 ani şi 3 luni, compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 3 ani, calculat în temeiul art. 86² C. pen.

În baza disp. art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpata să se supună măsurilor de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova la datele care vor fi stabilite de acest serviciu; să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi despre orice deplasare care depăşeşte 8 (opt) zile, precum şi întoarcerea din deplasare; să comunice Serviciului de Probaţiune precizat schimbarea locului de muncă şi justificarea acestei schimbări; să comunice aceluiaşi Serviciu de Probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 86⁴ C. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării disp. art. 86³ alin. (1), 86³ alin. (3), 83 şi 84 C. pen., care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate acesteia.

În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate inculpatei.

Inculpata S.D.L. a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani şi două luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.

S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi, prev. de art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatei S.D.L.

În baza art. 82 C. pen., s-a dispus ca termenul de încercare să se compună din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani, în final acesta fiind de 4 ani şi două luni.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatei.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpata S.A.J. suma de 300 RON, de la inculpatul R.N.I. suma de 15 RON, iar de la inculpatul B.I.D. suma de 50 RON, sume obţinute de aceştia prin săvârşirea infracţiunii.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:

Inculpaţii S.D.L., H.S.E.V., D.I.C., F.A.C.G., N.N.V., Z.V.T.I., P.M.M., O.N., J.L., B.V.D., D.D.V., S.I.N., R.N.I., R.F.M., B.I.D., S.I.N.A., S.A.J. şi C.C.S. au exercitat funcţia de lucrători vamali la Biroul Vamal Ploieşti şi, în perioada 2004 - august 2006, au pretins şi primit în mod repetat sume de bani şi bunuri de la comisionarii vamali, dar şi de la reprezentanţii societăţilor comerciale, în scopul de a le facilita şi urgenta îndeplinirea formalităţilor vamale în cadrul operaţiunilor de import-export.

Biroul Vamal Ploieşti funcţiona în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti şi îşi avea sediul pe şoseaua Ploieşti-Târgovişte km 72, în incinta Parcului Industrial Ploieşti. Acest imobil aparţinea societăţii de comisionariat vamal W.B., format din parter şi etaj.

La parter îşi desfăşurau activitatea un număr de 10 societăţi de comisionariat vamal printre care W.B., U. SA, E.P. SRL, C.I. SRL, S. SRL, E.S. SRL, D. SRL.

Fiecare dintre aceste societăţi avea angajaţi în jur de 5 - 9 declaranţi vamali.

La etaj funcţiona Biroul Vamal Ploieşti cu un număr de aproximativ 20 lucrători vamali repartizaţi pe 6 compartimente: recepţie-selecţie, control documentar, control fizic, validare, contabilitate şi liber de vamă. Biroul Vamal Ploieşti avea şi un punct de lucru în oraşul Câmpina, care funcţiona cu 4 (patru) lucrători vamali.

Faptul că Biroul Vamal Ploieşti (lucrătorii vamali) şi societăţile de comisionariat vamal (declaranţii vamali) îşi desfăşurau activitatea în acelaşi imobil şi specificul muncii au favorizat dezvoltarea unor relaţii neprincipiale, bazate în principal pe cointeresarea materială a lucrătorilor vamali în scopul urgentării formalităţilor vamale şi acordării liberului de vamă în timp foarte scurt. Între societăţile de comisionariat vamal a apărut o concurenţă acerbă în a fi agreate de societăţile comerciale şi de a îndeplini procedurile vamale prin intermediul lor deoarece cu cât o societatea de comisionariat vamal îndeplinea mai urgent formalităţile vamale pentru un agent economic, cu atât era mai agreată şi înregistra beneficii mai importante.

Pentru acordarea unor facilităţi societăţilor comerciale care efectuau operaţiuni de comerţ exterior prin Biroul Vamal Ploieşti, cum ar fi acordarea liberului de vamă în timp foarte scurt sau neefectuarea controlului fizic/documentar, reprezentanţii societăţilor comerciale care mergeau cu documentele mărfurilor pentru import sau export dădeau sume de bani sau bunuri lucrătorilor vamali. Aceste sume de bani ori bunuri erau date vameşilor de la Biroul Vamal Ploieşti fie în mod direct de către reprezentanţii societăţilor comerciale, fie în mod indirect, prin intermediul declaranţilor vamali.

Sumele de bani care se dădeau mită pentru soluţionarea mai rapidă a unei declaraţii vamale erau cuprinse între 100.000 - 800.000 lei, iar bunurile care constituiau obiectul mitei constau, de obicei, în produsele fabricate de societăţile respective, de exemplu: miere, vin, sucuri, pahare, vaze, bluze de damă, ciorapi, pantofi, produse cosmetice, etc.

Acest mod de lucru reprezenta un obicei în relaţiile dintre societăţile comerciale, societăţile de comisionariat vamal şi lucrătorii vamali, astfel că nu mai era nevoie ca aceştia din urmă să ceară.

Odată cu înmânarea documentelor declarantului vamal, agenţii economici lăsau acestuia şi sume de bani ori bunuri pentru a fi date vameşilor care aveau rol în verificarea documentelor. O declaraţie vamală însoţită de documentele aferente trecea pe la 4 - 6 vameşi, care o verificau potrivit competenţei compartimentului în care lucrau, apoi îşi puneau ştampila şi fiecare dintre aceşti vameşi primea o sumă de bani, cuprinsă între 100.000 - 200.000 lei, sau bunuri, pentru a urgenta verificarea documentelor.

În situaţia în care societăţile comerciale nu dădeau bani ori bunuri, operaţiunile lor de vămuire erau mult întârziate, vameşii invocând pentru aceasta diverse motive.

Din analiza proceselor-verbale întocmite de către investigatorul sub acoperire, a rezultat că inculpaţii B.I.D. (zis "M."), R.N.I., P.M.M., O.N., N.N.V., F.A.C.G., D.I.C., B.V.D., R.F.M., S.I.N. (zis "G."), D.D.V., S.I.N.A., H.S.E.V. au primit în repetate rânduri bani sau bunuri de la inculpata S.D.L., declarant vamal la societatea de comisionariat vamal U. SA.

Unii dintre inculpaţi au fost surprinşi chiar de mai multe ori, de către investigatorul sub acoperire, în timp ce primeau mită sume de bani, de ex. B.I.D., N.N.V., P.M.M. (procesele-verbale nr. 24, 28, 34, 42), O.N. (procese-verbale nr. 32, 34, 38, 42), F.A.C.G. (procese-verbale nr. 19, 35, 39, 42).

Din conţinutul celor 43 de procese-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire, în perioada 16 decembrie 2005 - 20 februarie 2006 a rezultat că, zilnic, inculpata S.D.L. urca cu câte un plic în care avea bani în birourile vameşilor şi tot aproape zilnic aveau loc discuţii între declaranţii vamali referitoare la şpaga pe care trebuiau să o dea vameşilor.

Din cuprinsul Procesului-verbal nr. 12, încheiat la data de 6 ianuarie 2006, a rezultat că S.D.L. a trimis-o, în jurul orelor 16:00, pe martora C.E. să-i ducă vameşei C.C.S. 500.000 lei şi a afirmat că mita pentru contabilitate şi ceilalţi vameşi se va da luni. Tot în acest proces-verbal se arată că vameşul D.D.V. refuza să facă controale fizice asistat de "L." (investigatorul sub acoperire), deoarece nu are încredere în persoane nou-angajate, motiv pentru care S.D.L. a afirmat că în acest caz nu îi va mai da mită.

În cuprinsul Procesului-verbal nr. 39, întocmit la data de 8 februarie 2006, sunt redate momentele în care S.D.L. a dat mită mai multe bancnote de 100.000 lei vameşilor D.I.C. şi F.A.C.G., iar din discuţia purtată între S.D.L. şi vameşa B.V.D. a rezultat că cea din urmă a fost nemulţumită de mita primită cu o seară înainte.

Din notele de redare a activităţii din cadrul Biroului Vamal Ploieşti, selectate din înregistrările audio-video efectuate de investigatorul sub acoperire, a reieşit că unii declaranţi vamali din cadrul SC U. SA şi unii reprezentanţi ai societăţilor comerciale dădeau mită bani şi bunuri lucrătorilor vamali şi purtau discuţii între ei pe această temă.

De asemenea, din examinarea convorbirilor telefonice interceptate în cauză a rezultat că agenţii economici dădeau bani sau bunuri (băuturi alcoolice şi răcoritoare, produse cosmetice, confecţii) declaranţilor vamali pentru a le da vameşilor în scopul urgentării formalităţilor vamale.

Elocvente în acest sens s-au apreciat a fi discuţiile telefonice purtate de inculpaţii: C.C.S., B.I.D., Z.V.T.I. şi S.I.N.

Relevante s-au apreciat şi discuţiile purtate de inculpata C.C.S., la data de 28 noiembrie 2005, ora 16:38.

Şi convorbirile telefonice ale inculpatului Z.V.T.I. s-au reţinut a fi relevante. Cu titlu de exemplu a fost redată convorbirea telefonică purtată în prezenţa sa, de pe telefonul său, la data de 13 ianuarie 2006, ora 19:05, de prietena sa R. cu şeful său, F.D.

De asemenea, exemplificative s-au apreciat a fi şi convorbirile telefonice ale inculpatului S.I.N., zis "G.", respectiv discuţiile purtate de acesta cu numita L.A., la data de 28 februarie 2006, ora 09:56.

De asemenea, din convorbirile telefonice purtate de declaranţii vamali B.D., T.M., S.A.J., S.A. a rezultat că aceştia primeau bani sau bunuri pentru a le da lucrătorilor vamali în scopul de a le urgenta îndeplinirea formalităţilor vamale.

Relevante în acest sens s-au apreciat notele de redare a convorbirilor telefonice din efectuate de B.D. De exemplu, convorbirea telefonică din data de 20 decembrie 2005 purtată de B.D.

S-a reţinut de prima instanţă că discuţii asemănătoare au mai fost purtate de S.A.J., M.I., M.R., S.A. şi pentru o apreciere corespunzătoare a modului în care s-a realizat activitatea infracţională în cadrul Biroului Vamal Ploieşti s-a făcut trimitere la toate cele de mai sus.

Din înregistrările audio-video în mediul ambiental (în sediul Biroului Vamal Ploieşti) pe perioada lunilor iunie - iulie 2006, a rezultat că inculpaţii B.I.D., R.N.I., P.M.M., B.V.D., N.N.V., H.S.E.V., C.C.S. şi J.L. au fost surprinşi şi filmaţi de către denunţător în momentul când primeau mită sume de bani de la declaranţii vamali S.D.L., N.R. şi M.C., după cum urmează: P.M.M. (la data de 1 iunie 2006 - S02 şi data de 27 iunie 2006 - S-P1); B.I.D. (la data de 7 iulie 2006 - S-P4; la data 12 iulie 2006 - S-P3); N.N.V. (data 2 iunie 2006 - S01; 28 iunie 2006 - S-P3; 3 iulie 2006 - S2; 7 iulie 2006 - S-P4); B.V.D. (data 30 mai 2006 - S01); R.N.I. (data 27 iunie 2006 - S-P1; 7 iulie 2006 - S-P3; 7 iulie 2006 - S-P4); H.S.E.V. (data 4 iulie 2006 - S1); C.C.S. (data 5 iulie 2006 - S4); J.L. (data 17 iulie 2006 - P1).

Şi din notele de redare a activităţii în cadrul Biroului Vamal Ploieşti selectate din înregistrările audio-video realizate de denunţătorul Z.C. s-a constatat că declaranţii vamali discutau atât între ei, cât şi cu reprezentanţii agenţilor economici despre mita care se dădea vameşilor.

Martorii Z.C., N.R., S.D.L. şi M.C. au declarat că pentru îndeplinirea formalităţilor vamale pentru clienţii lor, agenţi economici, în cele mai multe cazuri, au fost obligaţi să dea mită sume de bani ori alte bunuri, pentru ca aceste formalităţi să se desfăşoare mai rapid.

Fiecare declarant vamal îşi avea clienţii săi din rândul societăţilor comerciale, care odată cu lăsarea documentelor pentru întocmirea declaraţiei vamale, lăsa declarantului vamal şi diferite sume de bani, cuprinse între 300 - 800 mii lei, sau bunuri pentru a le da vameşilor care lucrează documentele respective.

Obiectul mitei, respectiv banii sau bunurile, lăsat de agenţii economici, era dat de către declaranţii vamali vameşilor înainte sau după ce aceştia lucrau documentele, lucrătorii vamali cunoscând care dintre societăţile comerciale cărora le lucrau actele lăsau ceva pentru ei, precum şi ce anume le lăsau, la declaranţii vamali.

Martorii Z.C., N.R. şi S.D.L. au declarat că au dat mită lucrătorilor vamali B.I.D., Z.V.T.I., O.N., S.I.N.A., N.N.V., S.I.N., D.D.V., P.M.M., R.N.I., F.A.C.G., H.S.E.V., C.C.S., B.V.D., D.I.C., B.M., D.E., T.C.

Martora M.C. a declarat că a dat mită vameşilor: C.C.S., Z.V.T.I., D.I.C. şi B.I.D.

Inculpata S.D.L. a declarat că sumele de bani pe care le-a dat vameşilor, care apar filmaţi în aceste secvenţele video selectate pe CD-ul marca V. 52 X, sunt bani pe care i-a primit de la clienţii săi (agenţi economici) pentru a-i da vameşilor în scopul de a urgenta formalităţile vamale.

Inculpata S.D.L. a mai declarat că firma A. SRL i-a lăsat de câteva ori câteva perechi de pantofi să le dea vameşilor B.I.D., Z.V.T.I., P.M.M. şi S.I.N.

Inculpaţii D.D.V. şi R.N.I. au declarat că în perioada 2002 - martie 2005, cât şef al Biroului Vamal Ploieşti a fost A.A., era de notorietate faptul că acesta a favorizat societatea de comisionariat vamal U. SA, spunându-le că lucrările acestei societăţi de comisionariat să fie lucrate cu întâietate şi de urgenţă şi că, în schimbul acestui tratament preferenţial, primea bani sau bunuri.

Inculpatul R.N.I. a mai declarat că îşi aduce aminte că în urmă cu câţiva ani a venit în birourile vameşilor reprezentantul unei societăţi comerciale şi i-a întrebat dacă declarantul vamal le-a dat bani pentru urgentarea lucrării.

Reprezentantul societăţii comerciale le-a mai spus vameşilor că i-a dat bani declarantului vamal să îi dea lor (vameşilor) pentru a urgenta soluţionarea documentelor vamale şi le-a reproşat (vameşilor) faptul că de ce nu-i fac mai rapid formalităţile vamale.

Atunci, vameşii i-au spus că nu au primit niciun ban de la declarantul vamal şi nu pot să-i dea drumul la acte, întrucât nu erau în regulă.

Inculpatul R.N.I. a recunoscut că uneori primea de la declaranţii vamali câte "o ciocolată sau un pacheţel de cafea, dar nu ca o recompensă, ci din obicei".

De asemenea, inculpatul R.N.I. a mai declarat că a auzit că alţi colegi de-ai săi (vameşi) au primit bunuri substanţiale de la comisionarii vamali şi i-a auzit pe holul sediului Biroului Vamal Ploieşti pe comisionarii vamali discutând între ei cu privire la faptul că ar fi dat vameşilor sume de bani.

Inculpatul D.D.V. a declarat că a primit cadou de la declarantul vamal S.D.L. o statuetă de alabastru dată de societatea E., în preajma sărbătorilor de Paşte.

Inculpatul O.N. a declarat că, ocazional, a primit de la comisionarii vamali bunuri, cum ar fi: vin, miere, cafea şi, deşi avea reprezentarea că acest lucru nu este normal, însă pentru că avea loc ocazional, la intervale de timp destul de mari (2 - 3 săptămâni), fiind vorba de bunuri cu valoare mică, nu le-a considerat niciodată ca fiind mită.

Inculpatul O.N. a mai declarat că au existat situaţii în care bunuri similare celor care i-au fost oferite lui le-au fost puse şi celorlalţi lucrători vamali de la Biroul Vamal Ploieşti pe birou.

În afară de inculpaţii O.N., R.N.I. şi D.D.V., ceilalţi inculpaţi au declarat că nu au primit niciodată niciun fel de bunuri de la comisionarii vamali sau agenţii economici.

Inculpata S.D.L. a avut o atitudine sinceră, declarând că a primit diferite sume de bani sau bunuri de la clienţii săi, agenţii economici, pentru a le da vameşilor în scopul urgentării îndeplinirii formalităţilor vamale, menţionând că ea a fost doar un simplu intermediar.

Din declaraţiile reprezentanţilor unor agenţi economici care au îndeplinit formalităţile vamale la Biroul Vamal Ploieşti a rezultat că aceştia au dat frecvent sume de bani sau bunuri vameşilor, direct (personal) sau indirect, prin intermediul declaraţilor vamali, în scopul de a le rezolva mai repede importul sau exportul.

Astfel, martora C.M.M. a declarat că în perioada anilor 2000 - august 2006 a deţinut funcţia de şef departament contabilitate în cadrul SC M.C., ce are ca obiect de activitate producerea şi comercializarea materialelor textile (ciorapi). În vederea efectuării procedurilor vamale, aproximativ un import şi un export pe săptămână, prin Biroul Vamal Ploieşti, mergea la societatea de comisionariat vamal SC U. SA, unde lăsa lui S.D.L. documentaţia necesară vămuirii.

Martora C.M.M. a declarat faptul că are cunoştinţă despre faptul că reprezentantul societăţii din partea italiană introducea în plicul cu documentele pentru export şi sume de bani cuprinse între 200 - 500 mii lei iar, după ce capsa plicul, îl trimitea prin şoferul de tir lui S.D.L.

Martora a mai declarat că aproximativ o dată pe lună, personal mergea la S.D.L. şi îi dădea pentru vameşi sume de bani cuprinse între 200 - 600 mii lei. De asemenea, la începutul lunii iulie 2006, martora a mers la SC U. SA, pentru obţinerea aprobării de la scutirea garantării datoriei vamale şi a lăsat lui S.D.L. suma de 1.500.000 lei pentru vameşi.

Martora a mai precizat că toate aceste sume de bani au reprezentat şpagă pentru lucrătorii vamali în vederea urgentării procedurilor vamale, dar nu mai reţine numele vameşilor pentru care i s-au cerut bani, deşi S.D.L. i-a spus numele acestora. Aceste sume de bani nu aveau cum să fie taxe, declară martora, întrucât ea era contabila societăţii şi cunoştea toate documentele care ieşeau şi intrau în societate, iar societatea era scutită de taxe vamale.

Martorul E.G. a declarat că, în calitate de angajat la SC D.I., societate ce efectua aproximativ 8 importuri şi 8 exporturi pe lună prin Biroul Vamal Ploieşti, întâmpina diverse dificultăţi.

Astfel, martorul a precizat că, de regulă, la 4 din cele 8 importuri pe lună era anunţat de S.D.L. că lucrătorii vamali nu vor să dea liber de vamă invocând diverse motive, cum ar fi: traducerea incorectă a actelor, nefuncţionarea sistemului lor de operare etc., spunându-i că trebuie să dea bani pentru vamă, iar după ce dădea bani (sume între 200.000 - 400.000 lei), lucrătorii vamali îi acordau liberul de vamă, fără a mai solicita documentele pe care le invocaseră anterior.

Martorul a mai arătat că a văzut şi pe reprezentanţii altor societăţi comerciale printre care SC L.F., SC M.C., S.B., S.D., R.P., dând produse lucrătorilor vamali pentru facilitarea importurilor sau exporturilor, tot prin intermediul lui S.D.L.

Martora C.E. a declarat că şefa biroului SC U. SA, S.D.L., dădea lucrătorilor vamali sume de bani de la agenţii economici, ce reprezentau mici atenţii, pentru că aşa se obişnuia în vamă. Acest lucru l-a observat când în biroul lor veneau vameşii B.I.D., R.N.I., N.N.V., C.C.S., posibil şi alţii.

Martora a mai declarat că a fost trimisă de către S.D.L. pentru a da vameşilor C.C.S. şi B.V.D. astfel de "atenţii".

De asemenea, martora a precizat că în birou se discuta frecvent despre insistenţa anumitor vameşi, cum ar fi B.I.D. ("M."), Z.V.T.I., care cereau bani atât agenţilor economici, cât şi lui S.D.L.

Lucrătorul vamal Z.V.T.I. lucra la liberul de vamă şi de multe ori rezolva alte lucrări decât cele care erau la rând, întârziind intenţionat lucrările, motivând că face acest lucru întrucât nu i se dau şi lui "atenţii" de la agenţii economici sau comisionarii vamali.

Martora a mai precizat că agenţi economici lăsau produse pentru vameşi, astfel: T. (miere), S.C. (vin), L.F. (sucuri şi produse instant), L. (pahare), E. (statuete alabastru) şi declară că o parte din aceste produse le-a dat personal vameşilor B.I.D., O.N., C.C.S., Z.V.T.I., D.D.V., iar miere a dat la toţi vameşii.

Martora I.M., angajată în cadrul SC U. SA din 1 decembrie 2005 în funcţia de contabil, a declarat că în cadrul biroului vamal se discuta între colegi despre faptul că lucrătorii vamali pretindeau mită (bani sau produse) şi erau nemulţumiţi de valoarea acesteia.

Dintre vameşii cei mai insistenţi care cereau bani sau produse, martora i-a nominalizat pe inculpaţii Z.V.T.I. şi B.I.D. zis "M.".

De asemenea, martora a mai declarat că a fost trimisă de S.D.L. să dea vameşilor vin, iar dintre societăţile comerciale care lăsau produse pentru a fi date vameşilor, menţionând: T. (care lăsa miere pentru toţi lucrătorii vamali), E. (statuete), L. (pahare), SPS L.A. (pahare), T.A. (bani), dar şi altele ale căror nume nu şi le mai aminteşte.

Martorul A.G., administratorul SC L. SRL, care are ca obiect de activitate producerea şi prelucrarea sticlei pentru export, a declarat că realiza exporturi, în medie 2 - 3 pe săptămână, prin intermediul SC U. SA.

Martorul a declarat că în cazul în care exportul ajungea în vamă în jurul orelor 12:00 - 13:00, S.D.L. îi spunea că pentru urgentarea procedurii vamale trebuie să dea vameşilor bani. La fiecare astfel de transport martorul lăsa pentru vameşi sume de bani cuprinse între 50.000 -100.000 lei şi declară că îşi aminteşte că a dat astfel de sume de bani vameşilor D.D.V., Z.V.T.I., P.M.M., R.N.I. şi B.I.D.

De asemenea, tot acest martor a afirmat că aproximativ o dată pe lună S.D.L. îi cerea pahare pentru a le da vameşilor şi martorul dădea în fiecare lună 40 - 50 pahare din sticlă produse de SC L. SRL Ploieşti, preţul unui pahar pe piaţa românească fiind de 22.000 lei. Martorul mai declară că, începând cu anul 2004, societatea a început să aibă o activitate mai mare, exporturile îndesindu-se şi, deci, şi sumele de bani pe care le lăsa vameşilor s-au mărit.

Martorul M.V., contabil în cadrul SC S.B. SRL, ce are ca obiect de activitate prelucrarea lemnului, a declarat că, în cazurile în care tirul societăţii ajungea în Vama Ploieşti în jurul orei 13:00, risca să nu se efectueze vămuirea în aceeaşi zi, ceea ce înseamnă cheltuieli suplimentare şi întârzierea exportului la destinatar.

Auzind că există posibilitatea ca vămuirea să aibă loc până la ora 17:00 (când se termină programul vămii) dacă dă diverse atenţii vameşilor, pentru a evita astfel de probleme a luat legătura cu Z.C., care i-a confirmat că vameşii solicită bani sau diverse atenţii în vederea urgentării procedurii vamale.

Martorul M.V. a mai precizat că, la aproximativ două din cele cinci exporturi lunare, lăsa lui Z.C. sume de bani cuprinse între 200 - 300 mii lei pentru vameşi, pentru urgentarea procedurii de vămuire. Dintre vameşii cărora le-a dat bani prin intermediul lui Z.C., martorul îşi aminteşte de următorii: D.D.V., B.V.D., O.N., R.N.I., B.I.D. ("M.").

Martorul a mai arătat că avea cunoştinţă despre faptul că şi alte societăţi dădeau diverse atenţii lucrătorilor vamali, deoarece a văzut în biroul comisionarilor vamali de la SC U. SA pungi cu inscripţia L.F., pungi ce conţineau diverse produse precum miere, sticle cu vin, etc.

Martora B.D.A., administratorul SC S.I.A. SRL, ce are ca obiect de activitate exploatări forestiere şi prelucrarea primară a lemnului, realizând în medie 1 - 2 exporturi pe săptămână prin intermediul declarantului vamal M.C., a declarat că pentru fiecare export dădea personal vameşilor de la Biroul Vamal Ploieşti în total suma de 300.000 lei, câte 50.000 lei pentru fiecare vameş pe la care trecea lucrarea de export.

Printre vameşii cărora le-a dat bani, martora B.D.A. a enumerat pe O.N. şi H.S.E.V. de la recepţie-selecţie, S.I.N.A. şi D.I.C. de la controlul documentar, P.M.M., R.N.I., N.N.V., D.D.V., B.I.D. ("M."), S.I.N. ("G."), toţi de la controlul fizic, C.C.S. de la validare, şi Z.V.T.I. de la liberul de vamă.

Martora a declarat că dădea în total sume de aproximativ 300.000 lei la fiecare export începând cu anul 2003, întrucât era o practică în Vama Ploieşti şi chiar se discuta între agenţii economici să nu cumva să se dea mai mult vameşilor, pentru a nu pretinde mai mult altă dată, şi că era cunoscut faptul că dacă nu dădeai bani rămâneai cu tirul în vamă până a doua zi.

Dintre societăţile care, de asemenea, dădeau bani sau produse lucrătorilor vamali, martora aminteşte L.F., P., C.C., E., L.A., S.B., S.C., M.C., L., S.G., D., T., R.A., R.P., X., P.G., P.C., A.B., M., T.A.

Martorul R.C. confirmă cele declarate de angajata sa, martora C.M.M., referitor la faptul că, pentru urgentarea importurilor şi exporturilor pe care le efectua firma sa, SC M.C. SRL, dădea vameşilor sume de bani cuprinse între 200 - 600 mii lei. Martorul declară că societatea sa realiza 1 export şi 1 import pe săptămână şi că a întrebat-o pe S.D.L. despre banii pe care îi solicita pentru vameşi, iar aceasta i-a confirmat că banii erau pentru lucrătorii vamali pentru urgentarea procedurii vamale de import şi export.

De asemenea, martorul mai declară că, la sfârşitul lunii iulie - începutul lunii august 2006, C.M.M. i-a cerut suma de 1.500.000 lei pentru lucrătorii vamali.

Martora C.A.A., administrator al SC R.P. SRL, a declarat că societatea sa realiza un export pe săptămână prin societatea de comisionariat vamal SC U. SA şi că declarantul vamal S.D.L. i-a adus la cunoştinţă faptul că vameşii i-au dat de înţeles că, dacă nu le oferă diverse atenţii, vor întârzia efectuarea procedurilor vamale. Martora a declarat că a lăsat lui S.D.L. pentru a le da vameşilor sume cuprinse între 50 - 300 mii lei.

Martorul D.R.O., director la SC T. SRL, al cărei obiect principal este exportul de miere de albine, a declarat că, până în anul 2005, mergea personal cu documentele, în vederea exportului de miere, la Biroul Vamal Ploieşti, şi pentru obţinerea liberului de vamă trebuia să ia vize de la mai multe compartimente (control documentar, control fizic, contabilitate, validare, etc.). De fiecare dată, vameşii de la compartimentele respective îi întârziau intenţionat acordarea vizei respective sub diferite pretexte sau îi lăsau lucrarea printre ultimele. De fiecare dată, vameşii care se ocupau de lucrarea sa îi atrăgeau atenţia că doresc miere, folosind expresii ca: "azi nu eşti dulce".

Martorul a declarat că dădea la fiecare vameş care se ocupa de lucrarea sa câte o pungă de miere de aproximativ 1 kg şi apoi lucrarea părea corectă şi-i acordau liberul de vamă. În situaţia în care a refuzat să le mai dea miere, s-a început întârzierea lucrărilor şi solicitarea unor acte care nu erau necesare a fi prezentate în vamă.

De-a lungul timpului, de exporturile martorului s-au ocupat aproape toţi vameşii şi toţi i-au solicitat şi au primit miere. Dintre cei mai insistenţi vameşi, i-a menţionat pe inculpaţii B.I.D., zis "M.", Z.V.T.I. şi R.F.M.

După ce vama şi-a mutat sediul în Crângul lui Bot, exporturile le-a realizat prin SC U. SA şi de fiecare dată, la fiecare lucrare, S.D.L. îi spunea că vameşii care se ocupau de lucrare solicită să le dea miere, câte 5 pungi, aferente fiecărui compartiment ce urma să-şi pună viza.

Martorul D.R.O. a arătat că pe parcursul unui an depune 50 de lucrări de export, iar pentru fiecare dintre ele a dat câte 5 borcane/pungi cu miere lucrătorilor vamali.

Martorul A.G.A. era angajat al SC S.C. SA Bucureşti, care avea ca obiect de activitate producerea şi îmbutelierea vinului, exporturile de vin fiind la aproximativ o lună de zile. La fiecare astfel de transport, martorul lăsa declarantului vamal M.C. un bax ce conţinea 6 sticle de vin pentru a le da vameşilor care se ocupau de exporturile respective. Martorul a declarat că au fost cazuri când le-a dat personal lucrătorilor vamali sticle cu vin.

De asemenea, martorul a mai declarat că a dat sticle cu vin la aproximativ toţi lucrătorii vamali în vederea urgentării procedurii vamale, deoarece de-a lungul timpului fiecare dintre ei s-a ocupat de un astfel de export. Printre numele lucrătorilor vamali care au primit sticle cu vin, martorul enumeră pe inculpaţii D.D.V., S.I.N., P.M.M., N.N.V., B.I.D., R.N.I. - toţi de la compartimentul control fizic, B.V.D. şi S.I.N.A. de la compartimentul control documentar, O.N. - recepţie-selecţie, C.C.S. - validare şi Z.V.T.I. - liber de vamă, precum şi altor vameşi ale căror nume nu şi le mai aminteşte.

Martorul A.G.A. a precizat că societatea C.P.A., care are acelaşi obiect de activitate, respectiv producerea şi îmbutelierea vinului, oferea sticle cu vin denumit "Cabernet".

Martorul P.A., angajat în cadrul SC L.F., care avea ca obiect de activitate producerea de băuturi răcoritoare şi instant, a declarat că în preajma sărbătorilor de Paşti, Crăciun, Revelion, a dus fiecărui vameş cadouri constând în produse ale firmei, amintindu-şi numele inculpaţilor: B.V.D., D.I.C., C.C.S., S.I.N.A., S.I.N., Z.V.T.I., R.N.I., O.N., F.A.C.G., N.N.V., B.I.D.

De asemenea, martorul a mai declarat că astfel de cadouri a dat tuturor vameşilor şi cu alte ocazii, nu numai de sărbătorile legale, cum ar fi zile onomastice sau deplasări în concediu, dând exemplu pe vameşii C.C.S. şi B.I.D.

Martorul P.A. a declarat că i-a dus acasă vameşului B.I.D. 2 bax-uri de suc cu ocazia botezului copilului său.

Martora L.I. a declarat că lucrează în cadrul SC L.A. SRL, care are ca obiect de activitate confecţii textile (cămăşi, bluze, pijamale, etc.) şi cu ocazia sărbătorilor de iarnă din anul 2004 a lăsat declarantului vamal N.R. o sacoşă cu mai multe cămăşi bărbăteşti pentru vameşi.

Martora Ş.N., angajată la SC S.G. SRL, societate care are ca obiect de activitate fabricarea obiectelor decorative din sticlă pentru piaţa internă şi pentru export, a declarat că ocazional i-a dat lui S.D.L. vaze din sticlă produse de societate pentru a fi date lucrătorilor vamali, astfel încât aceştia să nu le întârzie exportul.

Martora a mai declarat că a dat astfel de vaze pentru vameşi de aproximativ 10 - 20 ori, de fiecare dată lăsând aproximativ 3 - 4 vaze.

De asemenea, martora Ş.N. a auzit că lucrătorii vamali solicitau diverse sume de bani sau cadouri şi de la alte societăţi comerciale în vederea urgentării procedurii vamale.

Martora D.G., consilier juridic la SC L.A. SRL, societate care are ca obiect de activitate confecţii textile (cămăşi), a declarat că a luat de la magazia societăţii mai multe cămăşi bărbăteşti, din care aproximativ două cămăşi le-a dat personal la doi vameşi, iar restul cămăşilor le-a lăsat declarantului vamal N.R. pentru a le da vameşilor.

Martorul P.V., angajat la SC R.C. SRL, care importă aparate electrocasnice marca S.S. - Germania a declarat că de aproximativ două ori declarantul vamal M.C. l-a rugat să o sponsorizeze pentru lucrătorii vamali cu un prăjitor sandwich şi o cafetieră pentru birouri, iar el i-a adus aceste obiecte.

De asemenea, martorul P.V. a declarat că a auzit că lucrătorii vamali solicită diverse atenţii pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.

Martorul A.G.B., directorul SC S.E. SRL, ce are ca obiect de activitate producţia de confecţii, a declarat că o dată sau de două ori i-a dat vameşului S.I.N. pentru soţia sa câte o bluză confecţionată în cadrul societăţii sale.

Martorul S.G., administratorul SC T.T. SRL, a declarat că a dat o singură dată vameşului B.I.D. un pachet de cafea şi o sticlă de whisky B., pentru că acesta l-a servit repede şi nu a aşteptat mult în vamă.

Martorele M.O.R. şi C.S.R. au declarat că lucrează la SC I.A. SRL şi că au dat din proprie iniţiativă, dar şi la cererea declarantului vamal T.M. (de la societatea de comisionariat vamal S.), produse cosmetice promoţionale pentru ea, dar şi pentru vameşi.

T.M. a confirmat depoziţiile martorilor M.O.R. şi C.S.R., declarând că a dat, ocazional, la aproape toţi vameşii produse cosmetice promoţionale.

Martorul Ţ.C., merceolog la SC E.A. SA Câmpina, cu obiect de activitate producerea de ciorapi, a declarat că societatea realiza aproximativ 800 operaţiuni de import-export pe an, iar referitor la discuţia telefonică purtată cu S.A. (declarant vamal), cu privire la mai multe perechi de ciorapi date vameşilor S.I.N., zis "G.", şi R.N.I., a declarat că acei ciorapi au fost cumpăraţi de el de la societatea sa şi trimişi vameşilor prin intermediul lui S.A., dar aceştia i-au plătit cu sume de 10.000 lei perechea. Totodată, martorul mai declară că şi alţi vameşi au cumpărat ciorapi de la el, printre care aminteşte numele inculpaţilor C.C.S., D.I.C., B.V.D., N.N.V., B.I.D.

Martora A.E., angajată la SC N.C. SRL, a declarat că a dat o bluză confecţionată de societatea sa declarantului vamal S.A., pentru a o da lucrătorului vamal C.C.S. cu ocazia zilei de 8 Martie, cunoscând faptul că dacă nu-i dă, se va întâlni cu ea pe hol şi îi va cere acest lucru, cum de altfel i-a mai cerut şi cu alte ocazii.

Martorul C.C.D., director adjunct la SC L.F., a declarat că a auzit de faptul că lucrătorii vamali solicitau diferite atenţii în vederea îndeplinirii îndatoririlor de serviciu.

Martorii M.C.C. - administratorul SC S.F. SRL, P.I., S.M. şi M.D. au auzit că lucrătorii vamali din Vama Ploieşti solicită atenţii în vederea îndeplinirii activităţilor de serviciu.

Declaraţiile acestor martori se coroborează cu declaraţiile denunţătorilor şi ale inculpatei S.D.L.

Cu privire la inculpata S.A.J., prima instanţă a reţinut că aceasta, în calitate de declarant vamal la societatea de comisionariat vamal W.B. SRL, în repetate rânduri, a primit diferite sume de bani de la agenţii economici, pe care-i reprezenta în relaţia cu Biroul Vamal Ploieşti, în scopul de a urgenta formalităţile vamale.

Inculpata S.A.J. a lucrat ca declarant vamal din anul 1997, iar începând cu anul 2000 a fost angajată de societatea de comisionariat vamal W.B. (fostă D.).

Societăţile comerciale pe care S.A.J. le-a reprezentat în relaţia cu Biroul Vamal Ploieşti au fost: P.D.R., C.H.R., A.I., M.D., M.P., A.R., C.S.R., U.R., U.S.C.E., N.N. şi A.G.

Principala atribuţie de serviciu a inculpatei S.A.J., în calitate de şef Departament Comisionar în Vamă, era de a întocmi lucrări (documentaţii) pentru operaţiunile de vămuire în scopul depunerii şi validării acestora de către autoritatea vamală, respectiv Biroul Vamal Ploieşti, în numele agenţilor economici.

În vederea soluţionării rapide a acestor documentaţii inculpata S.A.J. a primit diferite sume de bani şi bunuri de la reprezentanţii agenţilor economici, cărora le întocmea lucrări în scopul efectuării operaţiunilor de import-export.

S-au apreciat a fi sugestive în acest sens discuţiile purtate de inculpata S.A.J. cu martorul R.N.N. de la SC A.I. SRL Bucureşti, din data de 30 ianuarie 2006, ora 15:18.

Martorul R.N.N. a declarat că a efectuat procedura de vămuire prin inculpata S.A.J., de aproximativ 5 ori, iar de fiecare dată i-a lăsat acesteia sume de bani.

Martorul a arătat că aceste sume de bani pe care le-a lăsat inculpatei S.A.J. reprezentau atenţii în vederea soluţionării rapide a importurilor, respectiv ca lucrarea să iasă în aceeaşi zi, ştiind că asta era practica.

Martora D.F. a declarat că în perioada 2000 - 2006 a dat declarantului vamal S.A.J. şi lucrătorilor vamali: S.I.N.A., S.I.N., D.D.V., P.M.M., H.S.E.V., D.E., T.C., Z.V.T.I., D.I.C., B.M., N.N.V., R.N.I., C.C.S., B.I.D., O.N. şi D.C. baxuri şi casete cu vin de sărbători (respectiv Crăciun, Paşti, Sf. Nicolae, 8 Martie, 1 Martie, zile onomastice).

Martora a mai declarat că atunci când dădea vin lucrătorilor vamali, le trimitea pentru fiecare câte un bax (conţine 6 sticle) sau o casetă (conţine 3 sticle) cu vin.

Martora a precizat faptul că, în cele mai multe cazuri, S.A.J. o suna şi îi spunea că este ziua vreunui vameş, cerându-i să-i trimită câte un cadou.

De asemenea, martora D.F. a menţionat că a auzit că vameşii cer bani de la unele societăţi comerciale pentru a le întocmi formalităţile vamale mai repede. Astfel de discuţii a auzit pe culoar în sediul vămii şi în biroul declarantului vamal S.A.J.

În raport de această situaţie de fapt, tribunalul a apreciat că în drept, faptele inculpaţilor C.C.S., O.N., H.S.E.V., D.I.C., B.V.D., B.I.D., D.D.V., S.I.N., P.M.M., R.N.I., N.N.V., F.A.C.G., S.I.N.A. şi Z.V.T.I., lucrători vamali la Biroul Vamal Ploieşti, de a pretinde şi primi, în repetate rânduri, bani şi bunuri de la declaranţii vamali în scopul de a le facilita (urgenta) îndeplinirea formalităţilor vamale pentru societăţile comerciale care efectuau operaţiuni de import-export, constituie infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Astfel, s-a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul R.N.I. din infr. prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infr. prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 256 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. întrucât s-a apreciat din probatoriul administrat ca inculpatul, în calitate de lucrător vamal la Biroul Vamal Ploieşti a pretins şi primit, în repetate rânduri, bani şi bunuri de la declaranţii vamali în scopul de a le facilita (urgenta) îndeplinirea formalităţilor vamale pentru societăţile comerciale care efectuau operaţiuni de import-export, fapta sa realizând elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată şi nu acelea ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite.

De asemenea, s-a apreciat că faptele inculpatei S.D.L. de a da, în repetate rânduri, bani şi bunuri lucrătorilor vamali din cadrul Biroului Vamal Ploieşti pentru a-i lucra mai repede documentele vamale întocmite clienţilor săi, agenţi economici, care efectuau operaţiuni de import-export şi pe care-i reprezenta în relaţia cu vama, constituie infracţiunea de dare de mită în formă continuată, prev. şi ped. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatei S.A.J., constând în aceea că, în calitate de declarant vamal, a primit, în repetate rânduri, sume de bani de la agenţii economici, pe care-i reprezenta în relaţia cu Biroul Vamal Ploieşti, în scopul de a urgenta (întocmirea documentaţiei) formalităţile vamale pentru aceştia, s-a apreciat de asemenea că constituie infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatei S.A.J. din infr. prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infr. prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. întrucât S.A.J. nu avea ca atribuţii de serviciu constatarea sau sancţionarea contravenţiilor ori constatarea, urmărirea sau judecarea infracţiunilor, calităţii cerute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Constatând că după trimiterea lor în judecată inculpaţii J.L. şi R.F.M. au decedat, faţă de aceştia s-a dispus încetarea procesului penal.

Astfel, potrivit certificatului de deces emis la 12 martie 2009 de Consiliul Local Ploieşti, inculpatul J.L. a decedat la data de 11 martie 2009 şi certificatului de deces emis la 13 mai 2009 de Consiliul Local Ploieşti, inculpata R.F.M. a decedat la data de 12 mai 2009.

Reţinând vinovăţia inculpaţilor C.C.S., O.N., H.S.E.V., D.I.C., B.V.D., B.I.D., D.D.V., S.I.N., P.M.M., R.N.I., N.N.V., F.A.C.G., S.I.N.A. şi Z.V.T.I., S.D.L. şi S.A.J. cu privire la săvârşirea faptelor deduse judecăţii, tribunalul a dispus condamnarea acestora în baza textelor de lege arătate, la pedeapsa închisorii, ce a fost stabilită pentru fiecare inculpat potrivit disp. art. 72 C. pen.

În acest sens, tribunalul a ţinut seama atât de natura faptelor comise, de modalitatea în care elementul material a fost realizat, de forma continuată a acestora, de gradul de pericol social al faptelor, dar şi de circumstanţele personale ale fiecărui inculpat.

Din actele existente la dosarul cauzei s-a constatat că inculpaţii nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, iar după săvârşirea faptelor nu au mai săvârşit fapte penale.

Ca atare, deşi în raport cu gravitatea faptelor săvârşite şi cu forma continuată de săvârşire a acestora, lipsa antecedentelor penale nu s-a putut reţine de către prima instanţă ca şi circumstanţă atenuantă şi s-a apreciat că nu poate servi la coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, fiind totuşi ţinută în seamă de instanţă prin stabilirea pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor prin orientarea acestora spre minimul special prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte pe inculpata S.D.L., tribunalul a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, potrivit cărora "persoana care a comis una dintre infracţiunile atribuite în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."

Astfel, după săvârşirea infracţiunii, inculpata S.D.L. s-a prezentat în faţa autorităţilor şi a avut o atitudine sinceră în cursul urmăririi penale, contribuind la identificarea şi tragerea la răspundere penală a inculpaţilor lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal Ploieşti, care au săvârşit fapte de corupţie, motiv pentru care a beneficiat de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Totodată, potrivit art. 65 alin. (2) C. pen., pe lângă pedepsele principale, pentru fiecare infracţiune, tribunalul a aplicat fiecărui inculpat şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, considerând că exercitarea acestui drept nu este incompatibilă cu natura şi gravitatea faptelor comise, ţinând seama şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele Hurst împotriva Marii Britanii, respectiv Sabou şi Pârcălab împotriva României.

Pedepsele complementare au fost aplicate pe lângă pedepsele principale, într-un cuantum între 1 şi 10 ani, în funcţie de natura şi gravitatea faptelor.

Cu privire la inculpaţii R.N.I., B.I.D., P.M.M., F.A.C.G., B.V.D., S.I.N., D.D.V., D.I.C., C.C.S., H.S.E.V., N.N.V., O.N., S.I.N.A., Z.V.T.I. şi S.A.J., tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 86¹ C. pen., referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor atât cu privire la pedeapsa aplicată, cât şi cele cu privire la lipsa antecedentelor penale.

Totodată, tribunalul a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acestora în mod efectiv într-un loc de deţinere, astfel că, în baza acestui text de lege, a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere pe durata unui termen de încercare potrivit art. 86² C. pen., compus din durata pedepselor aplicate la care se adaugă un interval de timp de 4 ani, iar pentru inculpata S.A.J. de 3 ani.

Pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpaţii să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 86² C. pen., astfel că, pe durata acestui termen, inculpaţii vor dovedi că s-au îndreptat şi că scopul preventiv-educativ al pedepsei a fost atins.

Potrivit art. 359 C. proc. pen., tribunalul a pus în vedere inculpaţilor că instanţa va revoca suspendarea în cazul în care vor săvârşi o nouă infracţiune în cursul acestui termen, cu intenţie, sau nu vor respecta măsurile de supraveghere prevăzute de lege.

Cu privire la inculpata S.D.L., tribunalul a mai constatat că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 81 C. pen., referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei atât în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată, cât şi cele cu privire la lipsa antecedentelor penale.

Tribunalul a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în mod efectiv într-un loc de deţinere, astfel că a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatei S.D.L. pe durata unui termen de încercare compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.

Având în vedere faptul că inculpaţii au fost arestaţi preventiv, tribunalul a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi a arestării preventive.

Astfel, pentru inculpata C.C.S., în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestării preventive de la 13 septembrie 2006 la 11 octombrie 2006, pentru inculpatul O.N., de la 12 septembrie 2006 la 8 octombrie 2006, pentru inculpatul H.S.E.V., de la 13 septembrie 2006 la 8 octombrie 2006, pentru inculpata D.I.C., de la 13 septembrie 2006 la 8 octombrie 2006, pentru inculpata B.V.D., de la 12 septembrie 2006 la 8 octombrie 2006, pentru inculpatul B.I.D., de la 12 septembrie 2006 la 8 octombrie 2006, pentru inculpatul D.D.V., de la 13 septembrie 2006 la 11 octombrie 2006, pentru inculpatul S.I.N., de la 12 septembrie 2006 la 11 octombrie 2006, pentru inculpatul P.M.M., de la 12 septembrie 2006 la 8 octombrie 2006, pentru inculpatul R.N.I. de la 12 septembrie 2006 la 8 octombrie 2006, pentru inculpatul F.A.C.G., de la 12 septembrie 2006 la 8 octombrie 2006, pentru inculpatul N.N.V., de la 12 septembrie 2006 la 11 octombrie 2006.

Instanţa a aplicat şi disp. art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, apreciind că exercitarea acestui drept nu este incompatibilă cu natura şi gravitatea faptelor comise pe perioada termenului de încercare.

A aplicat şi disp. art. 71 alin. (5) C. pen., în sensul suspendării pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepselor principale.

Referitor la măsura confiscării speciale, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 19 din Legea nr. 78/2000, banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Măsura confiscării speciale este o măsură de siguranţă şi deci o sancţiune de drept penal care are caracter personal.

Prin urmare, s-a apreciat că instanţa poate aplica măsura de siguranţă a confiscării speciale faţă de inculpaţii din prezenta cauză numai în măsura în care din probatoriul administrat rezultă cu certitudine cuantumul sumelor sau individualitatea bunurilor primite sau remise de fiecare inculpat în cadrul activităţii infracţionale pentru care au fost trimişi în judecată.

În acest sens, tribunalul a reţinut că martorii N.R. şi Z.C. au declarat că nu pot preciza cu exactitate sumele de bani sau bunurile pe care le-au remis zilnic fiecăruia dintre inculpaţii din prezenta cauză.

Inculpata S.D.L. a declarat faptul că a dat fiecărui lucrător vamal diverse sume de bani, însă nu a putut preciza exact sumele de bani pe care le-a dat fiecărui inculpat.

Măsura confiscării speciale, fiind o măsură de siguranţă şi deci o sancţiune de drept penal cu caracter personal, presupune existenţa unui probatoriu din care să rezulte cu certitudine cuantumul sumelor sau individualitatea bunurilor primite sau remise de fiecare inculpat în cadrul activităţii infracţionale pentru care a fost trimis în judecată, astfel s-a apreciat că nu se poate dispune cu privire la sume calculate "prin aproximare", aşa cum se propune prin actul de sesizare a instanţei.

Prin urmare, tribunalul nu a dispus, în temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000 şi art. 254 alin. (3) C. pen., confiscarea sumei de 320.000.000 lei (ROL) de la fiecare inculpat în parte.

Tribunalul a reţinut însă, pe baza declaraţiei inculpatei S.A.J., faptul că aceasta a recunoscut primirea sumei de 300 RON, sumă cu privire la care, în temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpată.

Din declaraţia inculpatului B.I.D. a rezultat că acesta a primit de la inculpata S.D.L. suma de 50 RON, sumă cu privire la care, în temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat.

Din declaraţia inculpatului R.N.I. a rezultat că acesta a primit de la inculpata S.D.L. suma de 15 RON, sumă cu privire la care, de asemenea, s-a dispus confiscarea.

Reţinând vinovăţia inculpaţilor, instanţa de fond a dispus condamnarea acestora la pedeapsa închisorii.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, inculpaţii C.C.S., O.N., H.S.E.V., D.I.C., B.V.D., B.I.D., S.I.N., P.M.M., R.N.I., F.A.C.G., N.N.V., Z.V.T.I., S.I.N.A., S.A.J., S.D.L., J.L., R.F.M. şi D.D.V.

Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul omisiunii aplicării pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., măsurii de siguranţă a confiscării speciale, respectiv individualizării judiciare a pedepselor.

Inculpata S.A.J. a arătat în motivarea scrisă a apelului că prima instanţă a făcut o greşită încadrare juridică prin reţinerea disp. art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Referitor la temeinicia hotărârii, inculpata a susţinut că în raport de modul de comitere a faptei, de obiectul material al infracţiunii, calitatea subiectului activ şi circumstanţele personale, pedeapsa aplicată este prea mare. În speţă nu rezultă decât acceptarea unor sume infime de la numiţii N.N. şi D.F., iar nu şi pretinderea ori primirea altor bunuri ori bani. De asemenea, greşit prima instanţă a dispus confiscarea sumei de 300 RON, deoarece nu s-a dovedit decât acceptarea sumei de 190 RON, astfel că măsura confiscării nu se poate lua decât pentru sume acceptate şi dovedite.

În motivarea apelului, inculpaţii S.I.N.A. şi R.N.I. au arătat, în esenţă (în concluziile scrise), prin apărătorul lor, că au fost încălcate dispoziţiile art. 5² şi 66 alin. (2) C. proc. pen. privind principiul "in dubio pro reo" şi art. 356 C. proc. pen., hotărârea primei instanţe nu este motivată, deoarece expunerea situaţiei de fapt a fost reprodusă din actul de sesizare, făcându-se abstracţie de probele administrate în ambele faze procesuale.

De asemenea, se invocă de apelanţi că prima instanţă a făcut o greşită apreciere a probelor administrate, cu consecinţa stabilirii inexacte a situaţiei de fapt. În cauză, între probele administrate există contradicţii pe care instanţa de fond era obligată să le verifice, iar dacă erau respectate anumite principii de apreciere a probelor nu se putea ajunge decât la concluzia nevinovăţiei lor.

Greşit prima instanţă a dat eficienţă declaraţiilor de "martori" ai pretinşilor mituitori şi care-i incriminează pe inculpaţi, mai ales în condiţiile în care faţă de aceşti denunţători s-a dispus trimiterea cauzei la pachet pentru începerea urmăririi penale. Trebuie analizată cu atenţie declaraţia martorului N.R., care arată detalii diferite în declaraţiile date în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei. La fel se întâmplă şi cu depoziţia martorului I.M., care a dat declaraţie la dictarea organelor de urmărire penală.

A mai arătat apelantul că folosirea de către organele de urmărire penală a investigatorului sub acoperire mai mult creează confuzie, deoarece acesta se încurcă în detalii atunci când redă în scris cele constatate.

În privinţa infracţiunii de luare de mită, trebuie să se aibă în vedere Ordonanţa din 21 februarie 2006, prin care s-a dispus încetarea dispoziţiilor din Ordonanţa 13 februarie 2006 şi deci nu poate fi luat în considerare Procesul-verbal al investigatorului nr. 42 din 17 februarie 2006, ce face menţiunea la S.I.N.A. În continuare, apelanţii au făcut referiri de nuanţă referitoare la declaraţia denunţătorilor şi a probelor care-i incriminează, acreditând ideea că toate acestea nu sunt pertinente, concludente, şi nu conduc la concluzia vinovăţiei lor, cu diferite referiri amănunţite la literatura de specialitate.

În ceea ce priveşte respectarea dispoziţiilor procedurale, apelantul a susţinut că procurorul era obligat a se conforma dispoziţiilor art. 91³ alin. (4) - (5) C. proc. pen. şi să prezinte procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice încălcându-i astfel dreptul lor la apărare.

Inculpatul-apelant B.I.D. a susţinut, prin motivele scrise, că prima instanţă a stabilit greşit situaţia de fapt, făcând o apreciere globală a ansamblului probator fără a concretiza pentru fiecare inculpat actele materiale pe care le-ar fi comis.

Pe de altă parte, s-a arătat de apelant că situaţia de fapt a fost reţinută doar pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale ce s-a efectuat cu încălcarea flagrantă a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Constituţiei. În acest sens s-a ţinut seama numai de declaraţiile martorilor denunţători, iar aceştia sunt cercetaţi ca urmare a admiterii plângerii împotriva soluţiei procurorului, formulată de inculpata D.I.C.

S-a solicitat de către apelant înlăturarea probelor constând în procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi înregistrării de imagini, deoarece înregistrările nu au fost efectuate de procuror ori poliţistul judiciar, ci de agenţi S.R.I. Pentru perioada următoare datei de 22 februarie 2006, interceptările au fost ilegale întrucât instanţa a dispus încetarea măsurilor dispuse prin Autorizaţiile 1 - 4 din 16 februarie 2006.

O altă neregularitate invocată de apelant constă în faptul că prima instanţă a admis numai probele propuse de către acuzator, încălcându-se principiul egalităţii. Totodată, investigatorul sub acoperire audiat de instanţă nu a depus jurământul martorului şi nu a semnat declaraţia, fiind deci lovită de nulitate.

În fine, inculpatul, faţă de motivele invocate, a solicitat în temeiul disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunilor imputate, iar în subsidiar redozarea pedepselor aplicate prin reţinerea circumstanţelor atenuante.

Apelanta-inculpată C.C.S. a arătat în motivarea căii de atac că soluţia primei instanţe este greşită, fiind necesară desesizarea şi trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, întrucât procurorul de caz nu era competent şi lipseşte viza procurorului şef de secţie de pe actul de sesizare.

Referitor la al doilea aspect (primul nu este argumentat) inculpata a arătat că actul de sesizare nu poartă semnătura procurorului şef de secţie D.N.A., ci tot a procurorului de caz, aspect concluzionat din compararea semnăturilor.

O altă critică a apelantei (dacă instanţa de apel nu adoptă primul aspect de nelegalitate) se referă la greşita sa condamnare pentru infracţiunea imputată. În acest sens s-a susţinut că declaraţiile martorilor ce au arătat că au dat bani ori alte foloase (fiind enumeraţi 11 martori) nu au semnificaţie probatorie, deoarece prin Sentinţa penală nr. 542 din 26 noiembrie 2008 a Tribunalului Prahova a fost admisă plângerea împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale din rechizitoriu şi s-a dispus trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale faţă de numiţii - martori Z.C., N.R. şi M.C., iar în privinţa celorlalţi martori, aceştia au dat declaraţii incomplete arătând că au dat inculpatei mici "atenţii".

Inculpata-apelantă a susţinut aceeaşi critică ca şi apelantul B.I.D. referitoare la nulitatea depoziţiei investigatorului sub acoperire.

În continuare, apelanta a detaliat aspecte avantajoase din declaraţiile martorilor audiaţi, concluzionând că nu rezultă cu certitudine vinovăţia sa.

A mai arătat apelanta că prima instanţă a respins nejustificat audierea unor martori propuşi în apărarea sa.

Apelanta D.I.C. a arătat, prin apărătorul său, motivele căii de atac, susţinând, în primul rând, desfiinţarea hotărârii atacate pe motiv că organul de urmărire penală nu a fost legal sesizat şi în privinţa sa, întrucât Nota din 2 noiembrie 2005 a procurorului de caz se referă la alţi făptuitori. Ulterior, prin autorizaţia de interceptare audio-video şi autorizarea investigatorului sub acoperire, ea este monitorizată, deşi aceste autorizaţii nu o privesc, după care se începe urmărirea penală şi apoi se pune în mişcare acţiunea penală împotriva sa.

A criticat apelanta sentinţa deoarece s-a ţinut seama de aceste investigaţii sub acoperire, deşi nu erau autorizate în ceea ce o priveşte, fiind deci acte nule conform legii.

De asemenea, a susţinut că şi înregistrările ambientale sunt lovite de nulitate, deoarece nu a fost autorizată, fotografiile depuse la dosar de investigator sunt neclare, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice sunt neclare deoarece nu se precizează organul care a făcut transcrierea, nu sunt certificate, semnate. Totodată, nu a putut fi reţinută nici declaraţia martorei S.D.L. pentru că este făcută cu scopul de a i se reduce pedeapsa conform art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002. Nici declaraţiile denunţătorilor nu pot fi luate în considerare, în condiţiile în care a fost admisă plângerea împotriva soluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale faţă de aceştia şi trimiterea cauzei pentru începerea urmăririi penale.

În concluzie, apelanta a susţinut că nu sunt întrunite cerinţele dispoziţiilor art. 254 C. pen. în ceea ce o priveşte, ci eventual primirea de foloase necuvenite, întrucât nu există o înţelegere prealabilă între ea şi reprezentanţii societăţii de comisionariat.

Apelanţii H.S.E.V., O.N., B.V.D., P.M.M., Z.V.T.I. şi F.A.C.G. au susţinut prin apărătorii lor (în concluziile scrise) că nu se fac vinovaţi de infracţiunile imputate şi se impune achitarea lor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În primul rând s-a susţinut că starea de fapt a fost reţinută în faza de urmărire penală ca urmare a admiterii abuzive şi manipulatorii a probelor. Aceste aspecte au fost invocate în faţa primei instanţe, ocazie cu care a ieşit la iveală înţelegerea reprobabilă dintre denunţători şi organele de urmărire penală şi încercarea procurorului de a dirija, prin presiuni, declaraţiile martorilor (se invocă Sentinţa penală nr. 542/2008 a Tribunalului Prahova). În acest sens, organele de urmărire penală şi-au clădit întreaga acuzaţie pe baza denunţurilor şi înregistrărilor audio-video realizate de declaranţii vamali ai SC U., persoane direct implicate în acte de dare/luare de mită şi trafic de influenţă. Organele de urmărire penală după audierea denunţătorilor au pus la punct o activitate de provocare infracţională a funcţionarilor din Vama Ploieşti.

Au mai susţinut apelanţii că, în faza de urmărire penală au fost încălcate flagrant disp. art. 68 alin. (2) C. proc. pen., întrucât organele judiciare, prin intermediul denunţătorilor, au provocat inculpaţii să comită acte care să constituie apoi probe în acuzare. Mai mult decât atât, agentul provocator nu s-a limitat la o cercetare pasivă a faptelor comise ci, aşa cum a avut loc în speţă, a exercitat o influenţă asupra persoanelor vizate încât a determinat săvârşirea unor fapte penale.

În al doilea rând apelanţii au susţinut că în speţă nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, mai precis latura obiectivă. Aici apelanţii-inculpaţi au făcut o decelare a contraprestaţiei remise şi promise făptuitorului de către mituitori, în sensul că aceasta trebuie să constea într-o răsplată dată mituitorului pentru actele comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Atunci când plata constă în daruri ocazionale, respectiv existenţa unor zile de sărbătoare (Paşti, Crăciun, aniversare onomastică etc.), ipoteză nedovedită, ci doar presupusă, aceasta nu reprezintă o prestaţiune a mituitorului în accepţiunea legii.

În concluzie, apelanţii au solicitat achitarea lor în temeiul disp. art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen.

În motivarea scrisă a apelului inculpata S.D.L. a susţinut, în primul rând, că hotărârea este netemeinică şi nelegală, deoarece faţă de ea trebuiau aplicate disp. art. 255 alin. (3) C. pen., iar prima instanţă nici nu a analizat cererea sa în acest sens. În speţă trebuia avut în vedere denunţul său din 5 septembrie 2006, iar începerea urmăririi penale s-a făcut la 26 mai 2006.

În al doilea rând, apelanta a susţinut că pedeapsa aplicată de prima instanţă este prea mare, neţinându-se seama de circumstanţele faptice şi personale.

Inculpatul N.N.V. a criticat, prin apărătorul său, cu ocazia dezbaterilor, netemeinicia hotărârii atacate, întrucât, ca şi în cazul celorlalţi inculpaţi, la dosar nu sunt probe care să-l învinovăţească de infracţiunea imputată, singura afirmaţie se referă la primirea unor cadouri cu ocazia sărbătorilor.

În cursul judecăţii în apel au fost audiaţi toţi inculpaţii (unii dintre aceştia susţinând că nu mai doresc să dea alte declaraţii decât cele date în faţa primei instanţe), precum şi martorii B.M., B.C. şi F.D.

Examinând hotărârea atacată în raport de probele administrate în ambele faze procesuale (urmărirea penală şi prima instanţă), de criticile invocate de apelanţi, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 C. proc. pen., Curtea a constatat că apelurile sunt fondate, pentru următoarele considerente.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt - aspect criticat de toţi inculpaţii-apelanţi - Curtea a apreciat că, deşi cu o motivare lapidară, aceasta a fost corect reţinută de prima instanţă.

S-a observat într-adevăr că prima instanţă a adoptat o modalitate inadecvată cerinţelor ce ţin de considerentele unei hotărâri judecătoreşti prin preluarea şi redarea în cuprinsul acestora a unor convorbiri telefonice, aşa cum au fost consemnate şi în actul de sesizare.

Având în vedere însă caracterul devolutiv total al prezentei căi de atac (apelul), Curtea a considerat că aceste aspecte nu pot conduce însă la constatarea unei nulităţi absolute a hotărârii atacate, ci va fi obligată, conform legii (art. 378 C. proc. pen.), să completeze motivarea primei instanţe ori să dea o nouă apreciere a probelor administrate. Pe de altă parte, cazurile de desfiinţare a hotărârii primei instanţe cu trimiterea spre rejudecare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, iar situaţia constatată nu se încadrează în textul de lege (art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.).

Trecând deci peste acest aspect (criticat de apelanţii-inculpaţi), instanţa de apel a apreciat că cele reţinute în fapt de prima instanţă au suport probator în actele dosarului, cu unele excepţii ce vor fi detaliate în cele ce urmează.

În primul rând, Curtea a apreciat că, din probele administrate în cauză nu poate trage o concluzie certă şi indubitabilă asupra perioadei infracţionale imputate inculpaţilor-apelanţi pe parcursul anului 2004 şi până la începutul lunii noiembrie 2005.

Astfel, deşi în actul de sesizare se dispune trimiterea în judecată a inculpaţilor pentru fapte de corupţie comise în perioada anului 2004 - august 2006, iar prima instanţă îşi însuşeşte acest aspect, Curtea a constatat că în primul rând declanşarea procesului penal s-a făcut ca urmare a notei întocmite de procurorul de caz abia la data de 2 noiembrie 2005, când se consemnează date şi indicii despre activitatea ilicită desfăşurată de lucrătorii vamali (inculpaţii din prezenta cauză, dar şi alte persoane faţă de care s-a dispus o altă soluţie de neurmărire), iar, în al doilea rând, toate probele directe şi concludente sunt obţinute după această dată. În susţinerea acestei opinii, instanţa de apel are în vedere faptul că toate interceptările audio-video autorizate au fost efectuate după data de 1 noiembrie 2005, perioadă la care, de altfel, se referă şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, aceste mijloace de probă fiind dispuse tot după această dată.

De asemenea, declaraţiile martorilor denunţători (faţă de care s-a dispus soluţia de netrimitere în judecată) respectiv: Z.C., N.R. şi M.C. au fost date ulterior datei sus-menţionate, iar coroborarea lor trebuie făcută cu celelalte mijloace de probă (procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi imaginilor) ce au avut loc în aceeaşi perioadă (noiembrie 2005 - august 2006).

Totodată, procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire - care sunt destul de pertinente şi concludente, dar şi detaliate, fiind întocmite la scurt timp după constatarea personală a faptelor descrise - se referă tot la perioada ulterioară datei menţionate.

Singurele probe care fac referire la faptul că apelanţii-inculpaţi ar fi primit bani sau diverse bunuri sunt declaraţiile martorilor, dar, acestea fiind ambigue datorită timpului scurs, nu pot fi luate în considerare pentru a se ajunge la o concluzie certă în această privinţă. Mai mult decât atât, martorii ce fac referire la perioada anterioară datei de 1 noiembrie 2005 nu au oferit detalii exacte despre vameşii ce au primit bani ori alte bunuri în scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, nici măcar nu sunt consecvente în privinţa persoanei inculpaţilor, fără a mai pune în discuţie că nu pot oferi date concrete de săvârşire acestor fapte.

Martorii fac în acest sens referire la modul general precum că în Vama Ploieşti, obiceiul era remiterea de bani ori alte bunuri vameşilor pentru acordarea "liberului de vamă", în caz contrar aceştia prelungeau în mod nejustificat ori chiar nu acordau, din diverse motive, acest liber de vamă (de exemplu - declaraţia martorei S.D.L., care este cea mai elocventă întrucât a recunoscut săvârşirea faptelor imputate şi a detaliat unele aspecte privind procedeul folosit de vameşi).

În concluzie, în lipsa unor probe indubitabile cu privire la perioada infracţională imputată inculpaţilor, Curtea a reţinut că această perioadă este dovedită cert ulterior datei de 1 noiembrie 2005 şi până în luna august 2006. De altfel, se poate lesne observa că toate probele reliefate în considerentele sentinţei se referă la probe obţinute ulterior datei de 1 noiembrie 2005. Chiar şi încheierea de arestare preventivă a inculpaţilor face referire la date şi indicii temeinice de săvârşire a infracţiunilor imputate din perioada noiembrie 2005 - august 2006.

Ţinând seama de aceste aspecte instanţa de apel a cenzurat în această privinţă hotărârea atacată.

Referitor la situaţia de fapt relevată din perioada ce va fi reţinută de Curte, la dosar sunt suficiente probe care conturează aspecte infracţionale săvârşite în derularea activităţii de vameşi inculpaţi.

Astfel, în esenţă, Curtea a reţinut că în perioada noiembrie 2005 - august 2006, inculpaţii (vameşi angajaţi la Biroul Vamal Ploieşti) au primit diferite sume de bani şi bunuri în vederea asigurării întocmirii actelor vamale şi acordarea în final a "liberului de vamă" pentru mărfurile vămuite, în caz contrar vameşii invocau diferite motive pentru a întârzia vămuirea ori găseau pretexte să afirme că actele depuse de comisionarii vamali nu erau complete.

În perioada sus-menţionată Vama Ploieşti îşi desfăşura activitatea într-un imobil ce aparţinea unei societăţi de comisionariat vamal (SC W.B.), unde la parterul clădirii funcţionau încă zece societăţi de comisionariat vamal.

Având în vedere această apropiere fizică între locurile de muncă, între vameşi şi angajaţii societăţilor respective s-au dezvoltat şi relaţii mai apropiate şi care au condus în final la un anturaj ilicit, în sensul acordării de către vameşi a încrederii unor comisionari vamali şi pentru primirea ilicită de bani ori bunuri obţinute de către comisionarii vamali de la societăţile pe care le reprezentau în vamă. Astfel, s-a creat un aşa-zis obicei, şi anume ca societăţile ce solicitau vămuirea să remită comisionarului vamal sume de bani ori alte foloase pentru a fi remise la rândul lor angajaţilor din vamă (aceştia fiind repartizaţi pe mai multe compartimente şi fiecare efectua câte o operaţiune în vederea acordării liberului de vamă) în scopul obţinerii urgenţei, uneori şi nejustificată, a liberului de vamă.

Pe parcurs s-a ajuns în situaţia în care vameşii solicitau bani sau bunuri, prin intermediul comisionarului vamal, de la firmele ce desfăşurau activităţi necesare vămuirii.

Aproape toţi martorii reprezentanţi ai firmelor ce solicitau vămuirea au declarat că dădeau sume de bani ori diverse bunuri (de regulă bunuri specifice obiectului de activitate) comisionarul vamal pentru a nu fi întârziate lucrările de vămuire de către vameşi. În unele cazuri martorii detaliază chiar numele lucrătorului vamal căruia trebuia să i se remită bunurile.

Aceste aspecte au fost corect reţinute şi de către prima instanţă în prima parte a considerentelor.

Sumele de bani ce erau date vameşilor inculpaţi variau de la caz la caz, între 100.000 -800.000 lei, iar bunurile constau, aşa cum s-a arătat, în produse specifice obiectului de activitate al firmelor vămuite (vin, sucuri, pahare, vaze, obiecte de îmbrăcăminte, produse cosmetice, miere etc.).

Cele mai elocvente declaraţii sunt cele ale inculpatei S.D.L. (comisionar vamal la SC U. SA) care, pe lângă faptul că şi-a recunoscut faptele comise, a dat detalii importante în privinţa celorlalţi inculpaţi. Aceste declaraţii ale sale se coroborează perfect cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, dar şi cu procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire P.L. (acesta din urmă fiind angajat cu scopul obţinerii probelor cu privire la activităţile ilicite din Vama Ploieşti).

Cu excepţia inculpatei S.D.L., ceilalţi inculpaţi nu au recunoscut săvârşirea faptelor imputate ori au recunoscut doar anumite fapte de primire a unor bunuri cu ocazia unor sărbători speciale (de exemplu inculpaţii O.N., R.N.I. şi D.D.V.).

De asemenea, din declaraţiile martorilor denunţători Z.C., M.C., N.R. (faţă de care s-a dispus prin rechizitoriu neînceperea urmăririi penale şi sunt contestaţi de apărătorii inculpaţilor) rezultă în mod clar şi neechivoc procedeul de vămuire desfăşurat de vameşii-inculpaţi şi primirea de bunuri pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Martorii au declarat că pentru îndeplinirea formalităţilor vamale în calitate de comisionari vamali erau obligaţi să dea mită vameşilor (bani ori bunuri) pentru ca procesul de vămuire să nu întârzie. Declaraţiile acestor martori se coroborează cu declaraţiile martorei S.D.L. şi rezultă remiterea de bani ori bunuri inculpaţilor în scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. Astfel, aceşti martori au arătat că au dat bani ori bunuri inculpaţilor B.I.D., Z.V.T.I., O.N., S.I.N.A., N.N.V., S.I.N., D.D.V., P.M.M., R.N.I., F.A.C.G., H.S.E.V., C.C.S., B.V.D., D.I.C.

În ceea ce priveşte celelalte probe ce-l indică pe fiecare inculpat ca primind bani ori diverse bunuri în scopul acordării liberului de vamă, Curtea constată următoarele:

- referitor la inculpatul B.I.D., există la dosar procese-verbale ale investigatorului sub acoperire, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi audio-video, declaraţiile martorilor A.G. (administrator al SC L. SRL), B.D.A. (administrator la SC C.I.I. SRL), D.R.O. (administrator la T. SRL), A.G.A. (angajat al SC S.C. SA), P.A. (SC L.F.), S.G. (SC T.T. SRL) şi D.F.;

- referitor la inculpatul N.N.V. există la dosar procese-verbale ale investigatorului sub acoperire, procesele-verbale de interceptare audio-video, declaraţiile martorilor B.D.A, A.G., P.A. şi D.F.

- cu privire la inculpatul P.M.M., faptele sale sunt evidenţiate şi de procesele-verbale ale investigatorului sub acoperire, procesele-verbale de înregistrare audio-video, declaraţiile martorilor B.D.A., A.G., A.G.A. şi D.F.

- referitor la inculpatul F.A.C.G. sunt şi declaraţiile martorilor P.A. şi procesele-verbale ale investigatorilor sub acoperire;

- faţă de inculpatul D.I.C., la dosar mai există şi procesul-verbal al investigatorului sub acoperire (nr. 39) şi declaraţiile martorilor B.D.A., P.A. şi D.F.;

- în privinţa inculpatei B.V.D. faptele comise sunt reliefate şi de Procesul-verbal nr. 39 al investigatorului sub acoperire, procesele-verbale de înregistrare audio-video, declaraţiile martorilor A.G.A. şi P.A.;

- referitor la inculpatul Z.V.T.I. există şi procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, declaraţiile martorilor B.D.A., A.G.A. şi D.F.;

- inculpata C.C.S. este menţionată şi în procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, procesele-verbale de filmare şi declaraţiile martorilor A.G.A., P.A. şi D.F.;

- referitor la inculpatul S.I.N., există procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, declaraţiile martorilor B.D.A., A.G.A. (SC S.E. SRL) şi D.F.;

- cu privire la inculpata S.A.J., există procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, declaraţiile martorilor R.N. (SC A.I. SRL) şi D.F.;

- inculpatul H.S.E.V. este precizat a fi luat mită în procesele-verbale de redare a înregistrărilor audio-video şi în declaraţiile martorei D.F.;

- inculpatul R.N.I. este menţionat în procesele-verbale de înregistrare video, în declaraţiile martorilor B.D.A., M.V., A.G., A.G.A., P.A. şi D.F.;

- referitor la inculpatul S.N.A. există la dosar declaraţiile martorilor B.D.A., A.G.A., P.A. şi D.F.

În ceea ce priveşte pe inculpaţii R.F.M., J.L. şi D.D.V., Curtea a constatat că primii doi inculpaţi au decedat anterior pronunţării hotărârii atacate, iar cel din urmă în faza soluţionării apelului, deci în mod corect prima instanţă a dispus încetarea procesului penal, iar faţă de cel de-al treilea se va dispune aceeaşi soluţie în apel.

Din declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză (C.M.M., E.G., C.E., I.M., M.V., C.A.A., L.I., Ş.N., D.G., P.V., S.G., M.O.R., C.S.R., Ţ.C., A.E. şi M.C.C.) rezultă faptul că au dat bani ori bunuri comisionarilor vamali S.D.L., Z.C., M.C. şi N.R., pentru a-i remite vameşilor inculpaţi pentru soluţionarea favorabilă şi urgentă a "liberului de vamă".

Toate aceste mijloace de probă se coroborează şi cu declaraţiile martorului investigator sub acoperire "P.L.", dată în faţa primei instanţe.

În ceea ce priveşte critica apelanţilor-inculpaţi referitoare la nulitatea acestei declaraţii deoarece martorul nu ar fi depus jurământul, Curtea şi-a însuşit punctul de vedere al tribunalului, în sensul că eroarea cu privire la nedepunerea jurământului, prev. de art. 85 C. proc. pen., nu este sancţionată cu nulitatea declaraţiilor date de martor.

Curtea a constatat că motivul de nelegalitate invocat de apelanta C.C.S. şi trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale nu poate fi primită, deoarece rechizitoriul cuprinde menţiunea "verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei", conform art. 264 C. proc. pen., iar din datele cauzei nu rezultă că acelaşi procuror de caz a semnat şi în locul procurorului şef al secţiei competente. Afirmaţiile apelantei sub acest ultim aspect sunt doar simple speculaţii nedovedite în opinia instanţei de apel.

De asemenea, toţi apelanţii critică hotărârea pentru netemeinicie întrucât nu se fac vinovaţi de săvârşirea faptelor imputate, nefiind probe la dosar pentru a se trage o asemenea concluzie.

Curtea, aşa cum a argumentat mai sus, constată că în cauză există probe pertinente şi concludente, dar şi directe (procesele-verbale de înregistrare audio-video cu remiterea banilor ori altor bunuri) din care rezultă fără echivoc că inculpaţii-apelanţi au săvârşit faptele de primire (bani sau alte bunuri) în scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. De fapt, instanţa de control judiciar poate afirma că la dosar sunt şi suficiente mijloace de probă care conturează un adevărat obicei al vameşilor inculpaţi de a proceda de maniera ilicită descrisă în actul de sesizare şi reţinută de prima instanţă (în acest sens numărul mare al martorilor ce confirmă procedeul ilicit din Vama Ploieşti).

În legătură cu critica inculpaţilor-apelanţi de înlăturare a declaraţiilor martorilor denunţători Z.C., M.C. şi N.R., instanţa de apel a apreciat că ea nu poate fi primită în condiţiile în care motivul pentru care tribunalul a admis plângerea apelantei D.I.C., împotriva soluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale faţă de aceasta, se referă la momentul de care s-a ţinut seama pentru a se ajunge la aplicarea disp. art. 255 alin. (3) C. proc. pen. Faţă de aceşti martori organele judiciare nu au demarat nici măcar cercetări pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 C. pen., astfel că instanţa de apel nu are nici măcar un indiciu în sensul că ei au dat declaraţii nesincere în cauză.

Pe de altă parte, declaraţiile date de aceşti trei martori denunţători se coroborează destul de elocvent cu declaraţiile date de ceilalţi martori ce apelau la comisionarii vamali (administratorii firmelor vămuite), dar şi cu procesele-verbale ale investigatorilor sub acoperire ori cele de redare a convorbirilor telefonice sau filmare audio-video.

Numai în situaţia în care cei trei martori denunţători ar fi găsiţi vinovaţi de infracţiunea de mărturie mincinoasă este posibilă o revizuire a hotărârii din prezenta cauză. Instanţa nu şi-a putut însuşi opinia conform căreia nu ar trebui să ţină seama de declaraţiile unor martori întrucât împotriva lor s-a formulat plângere penală.

Inculpata S.A.J. a acceptat prin motivele de apel că ar fi primit anumite sume de bani, dar că acestea sunt infime şi nu constituie "mită" conform legii. În acelaşi sens au apreciat şi inculpaţii H.S.E.V., O.N., B.V.D., P.M.M., Z.V.T.I. şi F.A.C.G. (concluzii scrise), numai că, aşa-zisa "contraprestaţie" la care se referă aceşti inculpaţi descrie un obicei al funcţionarilor vamali, inculpaţi în prezentul dosar. De fapt, aceste "mici atenţii" constau în sume de bani primite pentru o singură vămuire (adică o singură firmă ce solicita liberul de vamă), iar inculpaţii nu efectuau numai o singură astfel de operaţiune într-o singură zi de lucru, ceea ce conduce la concluzia că ei nu au comis un act singular minor, de primire a obiectului mitei.

În consecinţă, critica acestor apelanţi nu a putut fi primită.

S-a mai criticat hotărârea primei instanţe pentru reţinerea greşită a disp. art. 6 din Legea nr. 78/2000 (apelanta S.A.J.), aspect însă neîntemeiat, întrucât acest text se referă la infracţiuni de luare de mită C. pen. (art. 254) comise de funcţionari cu atribuţii de constatare a contravenţiilor, atribuţie pe care o aveau inculpaţii ca funcţionari vamali în legătură cu procesul de vămuire.

Inculpaţii S.I.N.A. şi R.N.I. au criticat hotărârea întrucât au fost încălcate dispoziţiile art. 5², art. 66 alin. (2) şi art. 365 C. proc. pen., dar acestea sunt neîntemeiate deoarece prezumţia de nevinovăţie ori lipsa de temeinicie a probelor a fost dezbătută cu ocazia analizării probelor. Principiul invocat nu este încălcat pe motiv că instanţa de fond şi de apel au apreciat că la dosar sunt suficiente dovezi care răstoarnă această prezumţie de nevinovăţie. Până la stabilirea în mod definitiv a vinovăţiei apelanţilor, ei se bucură încă de această prezumţie.

Nu s-a putut afirma că instanţa de judecată încalcă acest principiu în momentul în care adoptă o soluţie de condamnare în primă instanţă, întrucât până când această hotărâre nu devine definitivă, inculpaţii beneficiază de acest principiu.

În ceea ce priveşte probele administrate, instanţa de apel a apreciat (ca şi prima instanţă) că apelanţii nu au făcut dovada lipsei de temeinicie a probelor ci, din contră, în speţă există dovezi clare de vinovăţie a inculpaţilor.

Nici critica celor doi apelanţi referitoare la nemotivarea hotărârii nu poate fi primită pentru motivele enunţate la începutul acestor considerente.

Inculpaţii-apelanţi R.N.I. şi S.I.N.A. au mai învederat aspecte referitoare la confuzia investigatorului sub acoperire pentru că se "încurcă în detalii", numai că acest lucru nu afectează cele relatate în cuprinsul proceselor-verbale, deoarece se poate lesne observa că "detaliile" respective pot fi lesne elucidate.

Referitor la critica Procesului-verbal nr. 42 din 17 februarie 2006 al investigatorului sub acoperire, Curtea a observat că la această dată era în vigoare Ordonanţa procurorului din 13 februarie 2006, în baza căruia se efectuau actele investigatorului, iar la data de 21 februarie 2006 procurorul a dispus încetarea "pe viitor" a dispoziţiilor Ordonanţei din 13 februarie 2006, nu şi anularea actelor deja efectuate.

Aceiaşi apelanţi au susţinut că procurorul nu a respectat disp. art. 91³ alin. (4) şi (5) C. proc. pen., dar, nerespectarea acestor dispoziţii ce afectează dreptul la apărare poate fi atenuată în faţa instanţei de judecată, unde, cu toate garanţiile procedurale inculpatul poate lua la cunoştinţă de aceste probe şi să-şi pregătească o apărare eficientă în funcţie şi de acestea.

Susţinerea apelantei D.I.C. privind lipsa din nota procurorului a numelui său, dar că a fost apoi monitorizată, nu poate fi primită în condiţiile în care la dosar există autorizaţia investigatorului sub acoperire de strângere a datelor cu privire la existenţa infracţiunilor şi la identificarea persoanelor, dată conform art. 224¹ C. proc. pen. Actul la care face referire apelanta nu reprezintă decât un act întocmit în faza premergătoare începerii urmăririi penale, când, potrivit textului menţionat, pot fi efectuate acte în scopul adunării probelor şi identificarea persoanelor faţă de care sunt date că ar comite infracţiuni, deci nu trebuie nominalizate în autorizaţia procurorului.

Referitor la critica apelantei S.D.L. de aplicare a disp. art. 255 alin. (3) C. pen. şi art. 6¹ alin. (2) din Legea nr. 78/2000, Curtea a reţinut că, la data declaraţiilor sale date organului de urmărire penală ea nu a denunţat comiterea faptelor, ci a facilitat tragerea la răspundere penală a făptuitorilor, beneficiind astfel de disp. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.

În concluzie, Curtea a considerat că faptele inculpaţilor-apelanţi lucrători vamali, O.N., Z.V.T.I., C.C.S., S.I.N., H.S.E.V., S.I.N.A., B.V.D., P.M.M., F.A.C.G., N.N.V., D.I.C., B.I.D., R.N.I. şi D.D.V., care în perioada noiembrie 2005 - august 2006 au pretins şi primit sume de bani ori alte bunuri pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, mai exact pentru a nu întârzia - din diverse motive - întocmirea formalităţilor necesare acordării liberului de vamă, firmelor ce solicitau vămuirea, ori pentru a nu găsi pretexte de respingere a actelor depuse în acest sens de către comisionarii vamali (în calitate de reprezentanţi ai societăţilor respective), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 254 alin. (2) C. pen., în formă continuată, deci cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, faptele inculpatei S.D.L., care în această perioadă, în calitate de comisionar vamal, a remis inculpaţilor bani şi bunuri în scopul urgentării îndeplinirii formalităţilor necesare acordării liberului de vamă pentru societăţile ce solicitau prin intermediul acesteia vămuirea, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, în mod corect tribunalul a făcut o justă încadrare juridică a faptelor comise de inculpata S.A.J.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor (aspect criticat de procuror) Curtea, ţinând seama de aspectul că perioada infracţională reţinută mai sus nu corespunde, nu s-a întins pe o durată de timp aşa cum s-a reţinut de prima instanţă, a considerat că se impune în mod necesar şi justificat reducerea pedepselor tuturor inculpaţilor, iar nu majorarea acestora.

Referitor la cea de-a doua critică a procurorului (neaplicarea pedepselor complementare, prev. de art. 64 lit. c) C. pen.), instanţa de apel a apreciat că într-adevăr aceasta este întemeiată.

În cauză inculpaţii au fost condamnaţi pentru infracţiuni de luare de mită, infracţiuni comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv ca angajat al Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti - Biroul Vamal Ploieşti, instituţie ce ţine de Ministerul de Finanţe.

Ori, în condiţiile expuse opinia Curţii este în sensul că disp. art. 64 lit. c) C. pen. trebuiau aplicate tuturor inculpaţilor- lucrători vamali, mai ales că pedeapsa complementară este obligatoriu de aplicat în cazul infracţiunilor de luare de mită (art. 254 alin. (1) C. pen.) atunci când pedeapsa aplicată depăşeşte 2 ani închisoare.

În ceea ce priveşte critica procurorului adusă hotărârii atacate în legătură cu nedispunerea aplicării măsurii confiscării speciale a unor sume de 320.000.000 lei de la fiecare inculpat, reprezentând bani obţinuţi sub formă de mită (calculaţi ca o sumă minimă pe zi - 50.000 lei - primită de vameş pe perioada infracţională, excluzând zilele de concediu legal de odihnă), Curtea va constata că în parte această susţinere este întemeiată.

Inculpaţii-apelanţi vameşi au fost găsiţi vinovaţi de prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 C. pen., infracţiune reţinută în modalitatea "primirii" unor sume de bani pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. S-a reţinut de asemenea şi un cuantum al sumelor primite global de persoanele care se ocupau de procesul de vămuire al solicitantului (fiind vorba de mai multe persoane angrenate în acest procedeu, fiecare cu atribuţii pe un anumit sector) cuprins între 100.000 - 800.000 lei, bani ce apoi erau împărţiţi.

Dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 78/2000 prevăd că "în cazul infracţiunilor la care se referă prezentul capitol, banii, valorile sau orice alte bunuri ce au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite părţii vătămate (…) se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani".

Având în vedere că inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 254 alin. (2) C. pen., în mod corect prima instanţă trebuia să dispună confiscarea sumelor primite de inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor (cu titlu de mită) cel puţin prin calcularea - aşa cum se critică - unor sume minime primite în fiecare zi de activitate vamală.

În acest sens, Curtea a dispus aplicarea disp. art. 19 din Legea nr. 78/2000 şi, calculând suma minimă de 50.000 lei (5 RON) încasată ca mită pe zi de lucru de către inculpaţii vameşi şi comisionarul vamal S.A.J., dar pe perioada infracţiunii reţinute mai sus (1 noiembrie 2005 - august 2006), exceptând perioadele în care inculpaţii vameşi au fost delegaţi ori detaşaţi pe această perioadă, la altă unitate din subordinea instituţiei, conform adresei A.N.A.F.

La aplicarea confiscării speciale s-a luat în considerare că inculpaţii J.L., R.F.M. au decedat până la soluţionarea în primă instanţă a cauzei, iar D.D.V. a decedat în apel, astfel că nu s-a impus aplicarea măsurii de siguranţă faţă de aceştia, măsura având un caracter personal, fiind o sancţiune penală.

Astfel, prin procedeul sus-menţionat au fost confiscate de la inculpaţi următoarele sume de bani:

- 850 RON de la inculpatul P.M.M. (170 zile x 5 RON);

- câte 910 RON de la inculpaţii F.A.C.G. şi D.I.C. (182 zile x 5 RON);

- 885 RON de la inculpatul N.N.V. (177 zile x 5 RON);

- 900 RON de la inculpatul B.I.D. (180 zile x 5 RON);

- 955 RON de la inculpata B.V.D. (191 zile x 5 RON);

- câte 1.040 RON de la inculpaţii O.N., Z.V.T.I., C.C.S., S.I.N., S.A.J., H.S.E.V., S.I.N.A. şi R.N.I. (208 zile x 5 RON).

Prin Decizia penală nr. 171 din 19 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus admiterea apelurilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti şi ale inculpaţilor O.N., Z.V.T.I., C.C.S., S.I.N., H.S.E.V., S.I.N.A., B.V.D., P.M.M., F.A.C.G., N.N.V., D.I.C., B.I.D., R.N.I., S.A.J., S.D.L. şi D.D.V.

În baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a desfiinţat, în parte, sentinţa atacată şi, în consecinţă:

Rejudecând, s-au redus pedepsele aplicate inculpaţilor O.N., Z.V.T.I., C.C.S., S.I.N., H.S.E.V., S.I.N.A., B.V.D., P.M.M., F.A.C.G., N.N.V., D.I.C., B.I.D. şi R.N.I., de la câte 4 ani închisoare la câte 3 ani şi 6 luni închisoare.

S-a redus corespunzător termenul de încercare pentru aceşti inculpaţi de la 8 ani la 6 ani şi 6 luni.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatei S.A.J. de la 3 ani şi 3 luni închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare.

S-a redus corespunzător termenul de încercare de la 6 ani şi 3 luni la 5 ani şi 6 luni.

S-au reţinut în favoarea inculpatei S.D.L. disp. art. 320¹ C. proc. pen. şi în consecinţă s-a redus pedeapsa aplicată inculpatei de la 2 ani şi 2 luni la 1 (un) an şi 6 luni închisoare.

S-a redus corespunzător termenul de încercare de la 4 ani şi 2 luni la 3 ani şi 6 luni.

S-a aplicat tuturor inculpaţilor, pe lângă pedeapsa principală, şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea sumelor de:

- 850 RON de la inculpatul P.M.M.;

- câte 910 RON de la inculpaţii F.A.C.G. şi D.I.C.;

- 885 RON de la inculpatul N.N.V.;

- 900 RON de la inculpatul B.I.D.;

- 955 RON de la inculpata B.V.D.;

- câte 1.040 RON de la inculpaţii O.N., Z.V.T.I., C.C.S., S.I.N., S.A.J., H.S.E.V., S.I.N.A. şi R.N.I.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului D.D.V., datorită decesului acestuia.

S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariu apărător oficiu, pentru inculpatul N.N.V., în sumă de 300 RON, s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei. Onorariu parţial al apărătorilor din oficiu (avocat P.D. şi E.L.P.) în sumă de câte 100 RON, s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că probele administrate în cauză dovedesc vinovăţia inculpaţilor pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestora prin actul de sesizare a instanţei, însă nu poate fi reţinută întreaga perioadă cuprinsă între anul 2004 - august 2006, ci altă perioadă stabilită de la momentul începerii urmăririi penale, respectiv 2 noiembrie 2005.

În stabilirea acestei date, instanţa de apel a avut în vedere şi faptul că toate înregistrările autorizate au fost efectuate după data de 1 noiembrie 2005, perioadă la care se face referire şi în declaraţiile martorilor. Inclusiv denunţurile din prezenta cauză au fost efectuate la această dată, dar şi procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire.

Instanţa de apel a reţinut că sumele de bani primite de inculpaţi variau de la caz la caz între 100.000 - 800.000 lei şi bunurile primite constau în băuturi alcoolice, obiecte de îmbrăcăminte, produse cosmetice.

Se face referire la declaraţiile martorilor, la declaraţiile inculpatei S.D.L. care a recunoscut comiterea faptelor, dar şi la celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, instanţa de apel reţine procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, dar şi declaraţiile martorilor care fac referire la modalitatea şi mijloacele prin care inculpaţii pretindeau şi primeau bani sau bunuri pentru efectuarea operaţiunilor de vămuire în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte critica inculpaţilor referitoare la nulitatea declaraţiilor martorului investigator sub acoperire "P.L." deoarece martorul nu a depus jurământ, instanţa de apel reţine că eroarea cu privire la nedepunerea jurământului conform art. 85 C. proc. pen. nu este sancţionată cu nulitatea absolută.

Motivul de nelegalitate invocat de inculpata C.C.S. privind trimiterea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale nu a fost primit deoarece, în opinia instanţei de apel, rechizitoriul cuprinde menţiunea "verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei", conform art. 264 C. proc. pen., iar din datele cauzei nu rezultă că acelaşi procuror de caz a semnat şi în locul procurorului şef al secţiei competente. Afirmaţiile apelantei sub acest ultim aspect sunt doar simple speculaţii nedovedite în opinia instanţei de apel.

De asemenea, toţi apelanţii au criticat hotărârea pentru netemeinicie întrucât nu se fac vinovaţi de săvârşirea faptelor imputate, nefiind probe la dosar pentru a se trage o asemenea concluzie.

Curtea, aşa cum a argumentat mai sus, constată că în cauză există probe pertinente şi concludente, dar şi directe (procesele-verbale de înregistrare audio-video cu remiterea banilor ori altor bunuri) din care rezultă fără echivoc că inculpaţii-apelanţi au săvârşit faptele de primire (bani sau alte bunuri) în scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. De fapt, instanţa de control judiciar poate afirma că la dosar sunt şi suficiente mijloace de probă care conturează un adevărat obicei al vameşilor inculpaţi de a proceda de maniera ilicită descrisă în actul de sesizare şi reţinută de prima instanţă (în acest sens numărul mare al martorilor ce confirmă procedeul ilicit din vama Ploieşti).

În legătură cu critica inculpaţilor-apelanţi de înlăturare a declaraţiilor martorilor denunţători Z.C., M.C. şi N.R., instanţa de apel a apreciat că ea nu poate fi primită în condiţiile în care motivul pentru care tribunalul a admis plângerea apelantei D.I.C., împotriva soluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale faţă de acesta, se referă la momentul de care s-a ţinut seama pentru a se ajunge la aplicarea disp. art. 255 alin. (3) C. proc. pen. Faţă de aceşti martori organele judiciare nu au demarat nici măcar cercetări pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 C. pen., astfel că instanţa de apel nu are nici măcar un indiciu în sensul că ei au dat declaraţii nesincere în cauză.

Pe de altă parte declaraţiile date de aceşti trei martori denunţători se coroborează destul de elocvent cu declaraţiile date de ceilalţi martori ce apelau la comisionarii vamali (administratorii firmelor vămuite), dar şi cu procesele-verbale ale investigatorilor sub acoperire ori cele de redare a convorbirilor telefonice sau filmare audio-video.

Numai în situaţia în care cei trei martori denunţători ar fi găsiţi vinovaţi de infracţiunea de mărturie mincinoasă este posibilă o revizuire a hotărârii din prezenta cauză. Instanţa nu şi-a putut însuşi opinia conform căreia nu ar trebui să ţină seama de declaraţiile unor martori întrucât împotriva lor s-a formulat plângere penală.

Inculpata S.A.J. a acceptat prin motivele de apel că ar fi primit anumite sume de bani, dar că acestea sunt infime şi nu constituie "mită" conform legii. În acelaşi sens au apreciat şi inculpaţii H.S.E.V., O.N., B.V.D., P.M.M., Z.V.T.I. şi F.A.C.G. (concluzii scrise), numai că, aşa-zisa "contraprestaţie" la care de referă aceşti inculpaţi descrie un obicei al funcţionarilor vamali, inculpaţi în prezentul dosar. De fapt, aceste "mici atenţii" constau în sume de bani primite pentru o singură vămuire (adică o singură firmă ce solicita liberul de vamă), iar inculpaţii nu efectuau numai o singură astfel de operaţiune într-o singură zi de lucru, ceea ce conduce la concluzia că ei nu au comis un act singular minor, de primire a obiectului mitei.

În consecinţă, critica acestor apelanţi nu poate fi primită.

S-a mai criticat hotărârea primei instanţe pentru reţinerea greşită a disp. art. 6 din Legea nr. 78/2000 (apelanta S.A.J.), aspect însă neîntemeiat, întrucât acest text se referă la infracţiuni de luare de mită C. pen. (art. 254) comise de funcţionari cu atribuţii de constatare a contravenţiilor, atribuţie pe care o aveau inculpaţii ca funcţionari vamali în legătură cu procesul de vămuire.

Inculpaţii S.I.N.A. şi R.N.I. critică hotărârea întrucât au fost încălcate dispoziţiile art. 5², art. 66 alin. (2) şi art. 365 C. proc. pen., dar acestea sunt neîntemeiate deoarece prezumţia de nevinovăţie ori lipsa de temeinicie a probelor a fost dezbătută cu ocazia analizării probelor. Principiul invocat nu este încălcat pe motiv că instanţa de fond şi de apel au apreciat că la dosar sunt suficiente dovezi care răstoarnă această prezumţie de nevinovăţie. Până la stabilirea în mod definitiv a vinovăţiei apelanţilor, ei se bucură încă de această prezumţie.

Nu se poate afirma că instanţa de judecată a încălcat acest principiu în momentul în care a adoptat o soluţie de condamnare în primă instanţă, întrucât până când această hotărâre nu devine definitivă inculpaţii beneficiază de acest principiu.

În ceea ce priveşte probele administrate, instanţa de apel a apreciat (ca şi prima instanţă) că apelanţii nu au făcut dovada lipsei de temeinicie a probelor ci, din contră, în speţă există dovezi clare de vinovăţie a inculpaţilor.

Nici critica celor doi apelanţi referitoare la nemotivarea hotărârii nu a putut fi primită pentru motivele enunţate la începutul acestor considerente.

Inculpaţii-apelanţi R.N.I. şi S.I.N.A. au mai învederat aspecte referitoare la confuzia investigatorului sub acoperire pentru că se "încurcă în detalii", numai că acest lucru nu afectează cele relatate în cuprinsul proceselor-verbale, deoarece se poate lesne observa că "detaliile" respective pot fi lesne elucidate.

Referitor la critica Procesului-verbal nr. 42 din 17 februarie 2006 al investigatorului sub acoperire, Curtea a observat că la această dată era în vigoare Ordonanţa procurorului din 13 februarie 2006, în baza căreia se efectuau actele investigatorului, iar la data de 21 februarie 2006 procurorul a dispus încetarea "pe viitor" a dispoziţiilor Ordonanţei din 13 februarie 2006, nu şi anularea actelor deja efectuate.

Aceiaşi apelanţi au susţinut că procurorul nu a respectat disp. art. 91³ alin. (4) şi (5) C. proc. pen., dar, nerespectarea acestor dispoziţii ce afectează dreptul la apărare poate fi atenuată în faţa instanţei de judecată, unde, cu toate garanţiile procedurale inculpatul poate lua la cunoştinţă de aceste probe şi să-şi pregătească o apărare eficientă în funcţie şi de acestea.

Susţinerea apelantei D.I.C. privind lipsa din nota procurorului a numelui său, dar că a fost apoi monitorizată, nu poate fi primită în condiţiile în care la dosar există autorizaţia investigatorului sub acoperire de strângere a datelor cu privire la existenţa infracţiunilor şi la identificarea persoanelor, dată conform art. 224¹ C. proc. pen. Actul la care a făcut referire apelanta nu reprezintă decât un act întocmit în faza premergătoare începerii urmăririi penale, când, potrivit textului menţionat, pot fi efectuate acte în scopul adunării probelor şi identificarea persoanelor faţă de care sunt date că ar comite infracţiuni, deci nu trebuie nominalizate în autorizaţia procurorului.

Referitor la critica apelantei S.D.L. de aplicare a disp. art. 255 alin. (3) C. pen. şi art. 6¹ alin. (2) din Legea nr. 78/2000, Curtea a reţinut că, la data declaraţiilor sale date organului de urmărire penală ea nu a denunţat comiterea faptelor, ci a facilitat tragerea la răspundere penală a făptuitorilor, beneficiind astfel de disp. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.

În concluzie, Curtea a considerat că faptele inculpaţilor-apelanţi lucrători vamali, O.N., Z.V.T.I., C.C.S., S.I.N., H.S.E.V., S.I.N.A., B.V.D., P.M.M., F.A.C.G., N.N.V., D.I.C., B.I.D., R.N.I. şi D.D.V., care în perioada noiembrie 2005 - august 2006 au pretins şi primit sume de bani ori alte bunuri pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, mai exact pentru a nu întârzia - din diverse motive - întocmirea formalităţilor necesare acordării liberului de vamă, firmelor ce solicitau vămuirea, ori pentru a nu găsi pretexte de respingere a actelor depuse în acest sens de către comisionarii vamali (în calitate de reprezentanţi ai societăţilor respective), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 254 alin. (2) C. pen., în formă continuată, deci cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, faptele inculpatei S.D.L., care în această perioadă, în calitate de comisionar vamal, a remis inculpaţilor bani şi bunuri în scopul urgentării îndeplinirii formalităţilor necesare acordării liberului de vamă pentru societăţile ce solicitau prin intermediul acesteia vămuirea, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, în mod corect tribunalul a făcut o justă încadrare juridică a faptelor comise de inculpata S.A.J.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor (aspect criticat de procuror) Curtea, ţinând seama de aspectul că perioada infracţională reţinută mai sus nu corespunde, nu se întinde pe o durată de timp aşa cum s-a reţinut de prima instanţă, a considerat că se impune în mod necesar şi justificat reducerea pedepselor tuturor inculpaţilor, iar nu majorarea acestora.

Referitor la cea de-a doua critică a procurorului (neaplicarea pedepselor complementare, prev. de art. 64 lit. c) C. pen.), instanţa de apel a apreciat că într-adevăr aceasta este întemeiată.

În cauză, inculpaţii au fost condamnaţi pentru infracţiuni de luare de mită, infracţiuni comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv ca angajat al Direcţiei Regionalei Vamale Bucureşti - Biroul Vamal Ploieşti, instituţie ce ţine de Ministerul de Finanţe.

Ori, în condiţiile expuse opinia Curţii este în sensul că disp. art. 64 lit. c) C. pen. trebuiau aplicate tuturor inculpaţilor-vamali, mai ales că pedeapsa complementară este obligatoriu de aplicat în cazul infracţiunilor de luare de mită (art. 254 alin. (1) C. pen.) atunci când pedeapsa aplicată depăşeşte 2 ani închisoare.

În ceea ce priveşte critica procurorului adusă hotărârii atacate în legătură cu nedispunerea aplicării măsurii confiscării speciale a unor sume de 320.000.000 lei de la fiecare inculpat, reprezentând bani obţinuţi sub formă de mită (calculaţi ca o sumă minimă pe zi - 50.000 lei - primită de vameş pe perioada infracţională, excluzând zilele de concediu legal de odihnă), Curtea a constatat că în parte această susţinere este întemeiată.

Inculpaţii-apelanţi vameşi au fost găsiţi vinovaţi de prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 C. pen., infracţiune reţinută în modalitatea "primirii" unor sume de bani pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. S-a reţinut de asemenea şi un cuantum al sumelor primite global de persoanele care se ocupau de procesul de vămuire al solicitantului (fiind vorba de mai multe persoane angrenate în acest procedeu, fiecare cu atribuţii pe un anumit sector) cuprins între 100.000 - 800.000 lei, bani ce apoi erau împărţiţi.

Dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 78/2000 prevăd că "în cazul infracţiunilor la care se referă prezentul capitol, banii, valorile sau orice alte bunuri ce au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite părţii vătămate (…) se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani".

Având în vedere că inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 254 alin. (2) C. pen., în mod corect prima instanţă trebuia să dispună confiscarea sumelor primite de inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor (cu titlu de mită) cel puţin prin calcularea - aşa cum se critică - unor sume minime primite în fiecare zi de activitate vamală.

În acest sens, Curtea a dispus aplicarea disp. art. 19 din Legea nr. 78/2000 şi, calculând suma minimă de 50.000 lei (5 RON), încasată ca mită pe zi de lucru de către inculpaţii vameşi şi comisionarul vamal S.A.J., dar pe perioada infracţiunii reţinute mai sus (1 noiembrie 2005 - august 2006), exceptând perioadele în care inculpaţii vameşi au fost delegaţi ori detaşaţi pe această perioadă, la altă unitate din subordinea instituţiei, conform adresei A.N.A.F.

La aplicarea confiscării speciale s-a luat în considerare că inculpaţii J.L., R.F.M. au decedat până la soluţionarea în primă instanţă a cauzei, iar D.D.V. a decedat în apel, astfel că nu se impune aplicarea măsurii de siguranţă faţă de aceştia, măsura având un caracter personal, fiind o sancţiune penală.

Astfel, prin procedeul sus-menţionat vor fi confiscate de la inculpaţi următoarele sume de bani:

- 850 RON de la inculpatul P.M.M. (170 zile x 5 RON);

- câte 910 RON de la inculpaţii F.A.C.G. şi D.I.C. (182 zile x 5 RON);

- 885 RON de la inculpatul N.N.V. (177 zile x 5 RON);

- 900 RON de la inculpatul B.I.D. (180 zile x 5 RON);

- 955 RON de la inculpata B.V.D. (191 zile x 5 RON);

- câte 1.040 RON de la inculpaţii O.N., Z.V.T.I., C.C.S., S.I.N., S.A.J., H.S.E.V., S.I.N.A. şi R.N.I. (208 zile x 5 RON).

Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpaţii C.C.S., O.N., H.S.E.V., D.I.C., B.V.D., B.I.D., S.I.N., P.M.M., R.N.I., F.A.C.G., N.N.V., Z.V.T.I., S.I.N.A., S.A.J. şi S.D.L.

Parchetul a criticat hotărârile prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17¹ şi 14 C. proc. pen.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17¹ C. proc. pen. se referă la greşita aplicare a pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. pentru inculpata S.D.L., în condiţiile în care aceasta a fost condamnată la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 65 C. pen.

Prin prisma aceluiaşi caz de casare parchetul critică durata în timp reţinută de instanţa de apel, apreciind că activitatea infracţională a inculpaţilor s-a derulat, astfel cum rezultă din actul de sesizare a instanţei, în perioada noiembrie 2005 - august 2006.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, s-a solicitat casarea ambelor hotărâri, majorarea cuantumului şi executarea în regim privativ de libertate.

Recurenta-inculpată C.C.S. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17² şi 18 C. proc. pen.

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., s-a susţinut că procurorul care a instrumentat cauza şi care a întocmit rechizitoriul nu avea calitatea cerută de lege, în condiţiile în care a dobândit calitatea de procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data de 28 decembrie 2007, iar actul de sesizare a fost întocmit la 4 decembrie 2006.

Totodată, rechizitoriul nu a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei acestuia - astfel cum prevăd dispoziţiile art. 264 C. proc. pen. - de către procurorul şef secţie, care a dobândit calitatea de procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în cursul anului 2007, deci la un an de la data întocmirii rechizitoriului. Pe de altă parte, semnătura sub aspectul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 264 C. pen. aparţine aceleiaşi persoane care a dispus trimiterea în judecată, şi nu procurorului ierarhic superior.

Prin prisma aceluiaşi caz de casare s-a invocat nulitatea declaraţiilor date de martorul investigator sub acoperire care nu a depus jurământul.

De asemenea, instanţa de apel a stabilit în mod nelegal sumele ce se pretind că au fost însuşite de inculpaţi şi care au fost confiscate.

Procedeul utilizat de instanţa de apel se află în afara oricărei posibilităţi de verificare, cuantumul sumelor confiscate fiind stabilit în mod arbitrar.

Pe de altă parte, recurenta-inculpată a susţinut că instanţele au condamnat-o pentru o faptă pe care nu a săvârşit-o în condiţiile în care nu a desfăşurat activităţi de lucrător vamal, ci a exercitat doar funcţia de administrator al sistemului informatic al Vămii Ploieşti, fără a efectua controalele fizice de care se face vorbire în rechizitoriu.

În acelaşi sens martorii Z.C., N.R. şi M.C. nu au confirmat primirea sau pretinderea de bani de către inculpată şi mai mult, aceste declaraţii sunt părtinitoare, dat fiind faptul că împotriva acestora a fost începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Pe cale de consecinţă, s-a solicitat, în principal, casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, iar în subsidiar, fie casarea cu trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru înlăturarea nulităţilor la care s-a făcut referire, fie achitarea inculpatei în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Recurenta-inculpată D.I.C. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 2, 10 şi 18 C. proc. pen.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 2 C. proc. pen., este aplicabil în speţă dat fiind faptul că, în opinia apărării, în cauză nu a existat o sesizare legală a procurorului care să respecte cerinţele prevăzute de art. 221 - 223 C. proc. pen.

Sub acest aspect s-a arătat că la dosarul cauzei există o notă din data de 2 noiembrie 2005, prin care se arată că la nivelul Biroului Vamal Ploieşti există indicii cu privire la săvârşirea unor fapte de corupţie, fără a se face referire la inculpata D.I.C.

Pe de altă parte, deşi în cauză au fost date autorizaţii de interceptare a convorbirilor telefonice, acestea nu o privesc pe inculpata D.I.C. Nici ordonanţa procurorului care a autorizat investigatorul sub acoperire nu a făcut referire la această inculpată în condiţiile în care dispoziţiile art. 224² şi 203 C. proc. pen. obligă organul de urmărire penală de a indica susţinerile pentru care a dispus autorizarea, activităţile pe care poate să le întreprindă investigatorul sub acoperire, persoanele cu privire la care există suspiciunea săvârşirii unei fapte penale.

Ca atare, prin prisma acestui caz de casare se impune încetarea procesului penal - lipsind sesizarea organului de urmărire penală, în accepţiunea dispoziţiilor art. 221 - 222 C. proc. pen. - în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen.

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., recurenta-inculpată a solicitat a se constata că instanţa de apel nu a analizat toate motivele de apel invocate, ceea ce echivalează cu nepronunţarea instanţei asupra unor cereri esenţiale pentru părţi de natură a garanta drepturile inculpatei şi soluţia procesului, astfel că se impune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

În concret, susţine că în faţa instanţei de apel a fost invocată nulitatea Proceselor-verbale din 7, respectiv 14 februarie 2006, întocmite de investigatorul sub acoperire în condiţiile în care ordonanţa procurorului nu o viza pe inculpata D.I.C.

Pe de altă parte, instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la transcrierile înregistrărilor, fiind încălcate, în opinia apărării, dispoziţiile art. 91¹ C. proc. pen., întrucât au fost semnate doar de investigatorul sub acoperire, deşi procurorul de caz trebuia să le semneze şi să le autentifice.

A fost criticat, prin prisma cazurilor de casare, probatoriul administrat, făcându-se trimitere la declaraţiile martorilor denunţători care au fost, la rândul lor, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, fiind începută urmărirea penală în cursul anului 2012.

Totodată, legea nu permite audierea unei persoane - în speţă inculpata S.D.L. - atât în calitate de martoră cât şi în calitate de inculpată, aceasta recunoscând fapta pentru a putea beneficia de dispoziţiile art. 19 din O.G. nr. 43/2002.

Prin prisma acestui caz de casare s-a solicitat casarea deciziei şi trimiterea cauzei la instanţa de apel.

În fine, recurenta-inculpată D.I.C. a apreciat că hotărârea de condamnare este rezultatul unei grave erori de fapt - infracţiunile reţinute în sarcina sa nu au fost dovedite - şi ca atare se impune a fi achitată în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Recurentul-inculpat N.N.V. a criticat hotărârile pronunţate în cauză prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 18 şi 14 C. proc. pen.

În principal, s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau c) C. proc. pen.

Au fost iterate aceleaşi critici în ceea ce priveşte declaraţiile martorilor denunţători care nu pot constitui probe veritabile care să fundamenteze o hotărâre de condamnare în condiţiile în care organele de urmărire penală au început urmărirea penală împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

A arătat că inculpatul N.N.V. a acţionat conform dispoziţiilor date de martorul F.D. - şeful Biroului Vamal Ploieşti - astfel încât nu şi-a încălcat în niciun mod atribuţiile de serviciu, iar întârzierea nu-i este imputabilă.

În acest sens, afirmaţiile conţinute în nota întocmită în anul 2005 şi depusă la dosarul cauzei sunt neîndoielnice întrucât atât inculpatul N.N.V. cât şi ceilalţi inculpaţi au acţionat într-un mod sau altul din dispoziţia martorului F.D., pe care inculpaţii trebuiau să o respecte, fiind o dispoziţie de serviciu.

În subsidiar, a solicitat schimbarea modalităţii de executare şi aplicarea, faţă de inculpatul N.N.V., a dispoziţiilor art. 81 C. pen.

Aceleaşi cazuri de casare au fost invocate şi de inculpatul Z.V.T.I.

În principal, a solicitat achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., vinovăţia inculpatului nefiind dovedită, existând dubii serioase asupra veridicităţii declaraţiilor martorilor date în cursul urmăririi penale, având în vedere faptul că au fost exercitate presiuni asupra acestora.

În subsidiar, a solicitat reţinerea de circumstanţe judiciare atenuante şi reducerea pedepsei.

Recurenta-inculpată S.A.J. a criticat hotărârile pronunţate în cauză prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17, 17² şi 14 C. proc. pen.

S-a apreciat că faptei reţinute în sarcina inculpatului i s-a dat o greşită încadrare juridică întrucât nu avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită - nefiind lucrător vamal - şi ca atare se impune înlăturarea dispoziţiilor art. 6 şi art. 19 din Legea nr. 78/2000.

Greşita aplicare a legii (art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.) constă în aceea că, deşi au fost reţinute circumstanţe judiciare atenuante, instanţa de apel nu a aplicat dispoziţiile art. 74 - 76 lit. c) C. pen., astfel cum s-a solicitat în motivele de apel.

Pe de altă parte, inculpata nu a folosit activitatea de declarant vamal ca o sursă de venit ilicit, iar sumele de bani ce se pretind a fi fost primite de inculpata S.A.J. sunt mici.

În raport de gradul de pericol social concret al faptei, dar şi de circumstanţele sale personale, recurenta-inculpată a solicitat casarea ambelor hotărâri, reducerea pedepsei şi înlăturarea pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.

În fine, a fost criticată şi modalitatea prin care instanţa de apel a stabilit cuantumul sumelor ce se impun a fi confiscate, aceasta fiind contrară dispoziţiilor legale.

Recurenţii-inculpaţi S.I.N.A. şi R.N.I. au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 18 şi 14 C. proc. pen.

Se susţine că probele administrate în cauză nu dovedesc vinovăţia inculpaţilor şi ca atare se impune aplicarea principiului in dubio pro reo şi achitarea conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar s-a solicitat reducerea pedepselor şi executarea acestora în regim neprivativ de libertate.

Recurenţii-inculpaţi H.S.E.V., P.M.M., O.N. şi B.V.D. au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 18 şi 14 C. proc. pen.

Au fost invocate dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., nefiind permisă de lege folosirea agenţilor infiltraţi pentru a combate corupţia şi a strânge informaţii. Nu poate fi acceptată provocarea din partea agenţilor statului sau folosirea denunţătorilor proveniţi din martori aflaţi sub presiunea anchetei.

Probele administrate în cauză sunt rezultatul provocării din partea agenţilor statului şi ca atare sunt ilegale şi trebuie înlăturate.

Pe de altă parte, inculpata B.V.D. s-a aflat, în perioada infracţională în concediu mai mult de un an, iar inculpatul H.S.E.V. a lipsit un an, astfel că nu putea săvârşi infracţiunea de luare de mită.

Nici sumele confiscate nu au fost stabilite în condiţiile legii, măsura de siguranţă a confiscării fiind o măsură cu caracter penal, legea obligând a se stabili în concret, în baza probelor administrate, sumele dobândite ca urmare a săvârşirii infracţiunii.

Recurenta-inculpată S.D.L. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei.

Recurenţii-inculpaţi F.A.C.G. şi B.I.D. au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17², 18 şi 14 C. proc. pen.

Greşita aplicare a legii constă în omisiunea instanţei de a indica şi dispoziţiile art. 86¹ C. pen. în condiţiile în care a redus termenul de încercare.

De asemenea, s-a făcut referire la nulitatea declaraţiilor date de investigatorul sub acoperire care nu a depus jurământul şi ca atare aceste probe trebuie înlăturate, dar şi la declaraţiile martorilor date în cursul judecăţii care nu au confirmat pretinderea sau primirea unei sume de bani de către vameşi.

Cu privire la inculpatul B.I.D., s-a solicitat a se constata că acesta a lipsit de la serviciu în perioada octombrie 2004 - mai 2005 şi noiembrie - iunie 2007, astfel că această perioadă nu poate fi luată în considerare.

Ca atare, s-a solicitat, în principal, achitarea inculpaţilor în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi, în subsidiar, reducerea pedepselor.

Recurentul-inculpat S.I.N. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen.

S-a făcut referire la art. 11 din O.U.G. nr. 43/2002, apreciind că era obligatoriu ca administrarea probelor să se fi făcut de către specialişti din domeniul vamal, organele de urmărire penală ignorând normele cuprinse în Buletinul documentar nr. 1/2003, ceea ce constituie - în opinia apărării - o gravă eroare în interpretarea probelor.

De asemenea, s-a apreciat că necunoaşterea atribuţiilor de serviciu ale inculpaţilor şi ignorarea cutumelor aplicabile în cadrul operaţiunilor de vămuire au condus la reţinerea unei situaţii de fapt nereale.

Inculpatul S.I.N., în cursul anului 2006, nu a efectuat niciun control vamal al mărfurilor exportate de agentul economic SC S.I.A. SRL, al cărei reprezentant era.

Pe de altă parte, instanţa nu a analizat şi individualizat pentru fiecare inculpat în parte actele materiale ce intră în conţinutul laturii obiective a infracţiunii de luare de mită.

Pe cale de consecinţă, se impune casarea ambelor hotărâri şi pronunţarea unei soluţii de achitare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., constată următoarele:

Materialul probatoriu administrat în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti confirmă, în parte, acuzaţiile procurorului, activitatea infracţională probată desfăşurându-se, astfel cum a reţinut instanţa de apel, în perioada 1 noiembrie 2005 - august 2006, şi a constat în pretinderea şi primirea de către inculpaţi - în calitate de lucrători vamali la Biroul Vamal Ploieşti - a unor sume de bani şi bunuri de la comisionarii vamali, dar şi de la reprezentanţii societăţilor comerciale în scopul de a le facilita şi urgenta îndeplinirea formalităţilor vamale în cadrul operaţiunilor de import-export.

În ceea ce priveşte modul în care acţionau inculpaţii, din actele cauzei rezultă că pentru acordarea unor facilităţi societăţilor comerciale care efectuau operaţiuni de comerţ exterior prin Biroul Vamal Ploieşti - acordarea liberului de vamă în timp scurt, neefectuarea controlului fizic sau documentar - reprezentanţii societăţilor comerciale care mergeau cu documentele mărfurilor pentru import sau export dădeau sume de bani sau bunuri lucrătorilor vamali. Aceste foloase erau date vameşilor din cadrul Biroului Vamal Ploieşti fie în mod direct, fie prin intermediul declaranţilor vamali.

Sumele de bani erau cuprinse între 100.000 - 800.000 lei, iar în situaţia în care reprezentanţii societăţilor comerciale nu dădeau bani sau bunuri erau amânaţi la efectuarea controlului dându-li-se de înţeles că acest lucru se datorează nerespectării cutumei cunoscute de toate persoanele care direct sau indirect intrau în contact cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Ploieşti.

Dată fiind amploarea fenomenului, în scopul descoperirii faptelor, identificarea tuturor făptuitorilor şi obţinerea mijloacelor de probă, procurorul a dispus prin Ordonanţa din 14 decembrie 2005 - prelungită ulterior în condiţiile legii - autorizarea folosirii investigatorului sub acoperire P.L. care a desfăşurat activităţi specifice muncii într-o societate de comisionariat vamal.

Ordonanţa de autorizare a investigatorului sub acoperire a fost dată ulterior notei întocmite de procuror la data de 2 noiembrie 2005.

Conform acestei note, Departamentul Naţional Anticorupţie a fost informat cu privire la faptul că în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti - Biroul Vamal Ploieşti - a fost constituită o grupare compusă din lucrători vamali şi declaranţi vamali care se asigură de colectarea sporită a unor sume de bani provenite din acordarea unor facilităţi societăţilor comerciale care efectuează operaţiuni de comerţ exterior.

Din primele investigaţii s-a stabilit că pentru acordarea de facilităţi, delegaţii societăţilor comerciale erau îndrumaţi către anumiţi comisionari vamali, iar pentru fiecare operaţiune derulată erau obligaţi să plătească în plus, faţă de taxele legale, sume cuprinse între 100.000 - 500.000 lei, în funcţie de valoarea bunurilor importate sau exportate, după caz.

În conţinutul aceleiaşi note se face vorbire de obţinerea unor sume de bani de aproximativ 400.000.000 lei, parte din sumă fiind împărţită între lucrătorii vamali, iar restul era orientată spre conducerea Autorităţilor Naţionale a Vămii.

De asemenea, s-a reţinut că iniţiatorul grupării era şeful Biroului Vamal Ploieşti, F.D., roluri importante deţinând şi inculpaţii B.I.D., C.C.S., S.A.J., iar cercetările efectuate ulterior au demonstrat participarea şi a celorlalţi inculpaţi, care prin încălcarea atribuţiilor de serviciu au pretins şi primit sume de bani, dar şi diverse bunuri.

Analizând motivele de recurs formulate de fiecare inculpat în parte, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu privire la critica inculpatei C.C.S., ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 264 C. proc. pen. - verificarea rechizitoriului sub aspectul legalităţii şi temeiniciei acestuia - se constată că actul de sesizare a instanţei a fost întocmit de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie - iar acesta a fost confirmat la data de 5 decembrie 2006 de către procurorul şef secţie.

Susţinerea recurenţilor-inculpaţi în sensul că procurorul care a întocmit rechizitoriul este acelaşi cu cel care a verificat actul de sesizare, conform art. 264 C. proc. pen., nu poate fi primită, fiind afirmaţii fără suport probator.

În ceea ce priveşte greşita încălcare a legii constând în aceea că investigatorul sub acoperire nu a depus jurământul la instanţa de fond, Înalta Curte reţine pe de o parte că acesta constituie o nulitate relativă şi nu o nulitate absolută, şi ca atare nefiind dovedită vătămarea care să conducă la necesitatea anulării actului, în mod corect instanţele au evaluat, în ansamblul materialului probator şi declaraţiile date de investigatorul sub acoperire.

Pe de altă parte, aflându-ne în prezenţa unei nulităţi relative, aceasta trebuia invocată în timpul efectuării actului sau la primul termen cu procedura completă. În atare condiţii, apărătorii inculpaţilor aveau posibilitatea, la termenul la care s-a procedat la audierea investigatorului sub acoperire, să invoce această omisiune.

Sub aspect probatoriu, recurenta-inculpată C.C.S. a susţinut că instanţele nu au reţinut faptul că nu a desfăşurat activităţi în calitate de lucrător vamal, nu a efectuat controlul fizic vamal, fiind doar administratorul sistemului informatic al Vămii Ploieşti.

În atare condiţii, astfel cum au arătat martorii, aceştia nu au dat direct banii sau bunuri inculpatei C.C.S. şi ca atare nu poate fi reţinută în sarcina sa infracţiunea de luare de mită.

În acelaşi sens nu sunt veridice nici declaraţiile martorilor denunţători Z.C., N.R. şi M.C., împotriva acestora fiind începută urmărirea penală pentru infracţiunea de dare de mită.

Probele administrate însă demonstrează contrariul, dovedindu-se că inculpata, în virtutea atribuţiilor de serviciu, a pretins şi primit bani şi bunuri de la reprezentanţii societăţilor comerciale.

Este lipsit de relevanţă faptul că inculpata nu a luat legătura cu reprezentanţii societăţilor comerciale, acest lucru fiind făcut în mod voit tocmai pentru a păstra clandestinitatea activităţii infracţionale cunoscute de lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Ploieşti.

Înalta Curte constată, pe de o parte că nu există niciun motiv pentru înlăturarea declaraţiilor date în faza de urmărire penală a martorilor denunţători Z.C., N.R. şi M.C., constatându-se că aceştia şi-au menţinut declaraţiile în cursul cercetării judecătoreşti arătând în mod concret modalitatea în care inculpaţii intrau în posesia sumelor de bani date cu scopul facilitării şi urgentării îndeplinirii formalităţilor vamale.

Pe de altă parte, declaraţiile acestor martori se coroborează cu declaraţiile inculpatei S.D.L., care a relatat, în mod amănunţit, mecanismul creat şi acceptat de toţi ceilalţi inculpaţi, dar şi cu declaraţiile investigatorului sub acoperire, respectiv celelalte probe.

În declaraţia dată la instanţa de fond de către martora N.R. în data de 19 iunie 2008, aceasta arată că şi-a desfăşurat activitatea ca declarant vamal în cadrul SC U. SA Ploieşti, aceasta fiind un intermediar între agentul economic şi vamă, ocupându-se de întocmirea documentelor vamale pentru diverşi agenţi economici.

Arată martora că "pe lângă bani pentru taxe agentul economic mai lasă şi alţi bani pe care le dădeau funcţionarilor vamali din birourile prin care treceau actele şi variau între 100.000 lei şi 300.000 lei, sume pe care le lăsau odată cu actele. Sumele de bani se dădeau pentru a urgenta procedura de vămuire, pentru a se întocmi formalităţile vamale mai repede (...) un număr constant de agenţi economici lăsau diverse sume de bani pentru a le da mai departe (...) precizez că în cei patru ani şi jumătate cât am lucrat am dat aceste sume de bani tuturor vameşilor care au lucrat la vama Ploieşti: J.L., O.N., D.I.C., H.S.E.V., P.M.M., R.F.M., C.C.S., S.I.N.A., S.I.N., D.D.V., dar şi altora al căror nume nu mi-l amintesc (...) nu au fost situaţii în care să mi se spună de către vameşi că suma pe care am lăsat-o este prea mică, dar nici să mi se ceară sume mai mari (...) am intrat şi în biroul de validare în care lucra inculpata C.C.S., fiind o practică constantă ca declaranţii vamali să meargă în birourile vameşilor cu documentele vamale (...) i-am dat lui C.C.S. bani, dar şi alte bunuri, iar aceasta trebuia să mă ajute în validarea mai repede (...) agentul comercial îmi lăsa mie banii şi îmi spunea cât să las în fiecare birou, iar eu dădeam vameşului care lucra în acel moment. Aspecte similare sunt prezentate şi în declaraţiile martorei M.C., care, în perioada de referinţă a exercitat funcţia de declarant vamal la SC S.H. SA şi SC U. SA Ploieşti: "Sumele de bani date lucrătorilor vamali erau cuprinse între 200 - 300.000 lei pe care le restituia acestora după sfârşitul programului de lucru când veneau în birou şi îi înmânau suma respectivă. Această practică a început în anul 2004, vameşii cărora le-am dat bani sunt: B.I.D., D.I.C., C.C.S. şi Z.V.T.I. (...) i-am dat bani lui C.C.S. când eram la validare într-un birou al firmei la care lucrau, atât bani cât şi bunuri (...) C.C.S. nu a pretins, dar a primit foloasele pe care mi le lăsau agenţii economici".

Aceleaşi împrejurări sunt confirmate şi de către martorul Z.C.

În calitatea sa de declarant vamal la SC U. SA, SC E.S. SA, a arătat că "pentru a grăbi inventarierea bunurilor le dădeam bani vameşilor (...) dădeam cam 100.000 lei, dar nu-mi pot aminti cărora dintre vameşi le-am dat această sumă (...) Mi s-au cerut bani de către vameşi pentru rezolvarea lucrurilor destul de repede până în 2006, însă din acest an mi s-a cerut din ce în ce mai mult (...) Îmi cereau bani B.V.D., F.A.C.G., P.M.M., N.N.V., B.I.D. În cazul în care nu se dădeau bani lucrările se făceau cu întârziere (...) în cursul anului 2006 nu ne mai duceam nici în birourile vameşilor, ca înainte, ci veneau ei în birourile noastre, dar ceea ce s-a schimbat a fost acea situaţie în care vameşii începuseră să ceară de la obraz (...) i-am dat bani şi lui H.S.E.V. şi P.M.M. (...) de regulă banii erau daţi pe parcursul întocmirii documentelor sau la sfârşit."

Modalitatea de primire a banilor de către inculpaţi de la declaranţii vamali este confirmată şi de către inculpata S.D.L.

Astfel, în declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti, inculpata S.D.L. arată că a lucrat în calitate de declarant vamal la SC U. Ploieşti, respectiv SC E. Ploieşti, cele două societăţi intermediind procedurile de vămuire între agenţii economici şi Biroul Vamal Ploieşti. De la agenţii economici a aflat că "atunci când se predau documentele se lăsau lucrătorului vamal diverse atenţii, respectiv bunuri sau bani în ideea de a-şi face treaba mai repede (...) din 2004 agenţii economici îmi lăsau mie aceste bunuri şi sumele de bani pe care le dădeau mai departe lucrătorilor vamali. De regulă, sumele lăsate variau între 50.000 lei vechi şi 500.000 lei în funcţie de câţi vameşi se ocupau de vămuire. Începând cu anul 2004, a fost interzis de către Biroul Vamal contactul dintre agenţii economici şi lucrătorii vamali. Declarantul vamal se ducea cu actele în birourile lucrătorilor vamali. Practica de a primi bani de la agenţii economici şi de a-i da mai departe lucrătorilor vamali am considerat-o ca fiind normală (...) atunci când agentul economic nu-mi lăsa bani, vameşul mă întreba, lua legătura cu agentul economic şi se convingea, reproşându-mi, de mai multe ori, că nu dau nimic (...) dintre vameşii cărora le dădeam atenţiile respective sunt P.M.M., R.N.I., F.A.C.G., N.N.V., B.I.D., Z.V.T.I., D.I.C. (...). Nu-mi aduc aminte dacă am dat şi altor vameşi bani sau bunuri, au fost însă situaţii în care se făceau apropouri că nu am adus nimic şi mi se punea în vedere să discut cu agenţii să vină cu ceva".

Declaraţiile la care s-a făcut referire anterior se coroborează cu procesele-verbale întocmite de către investigatorul sub acoperire din care rezultă că inculpaţii B.I.D., R.N.I., O.N., N.N.V., F.A.C.G., D.I.C., B.V.D., R.F.M., S.I.N., D.D.V., S.I.N.A. şi H.S.E.V. au primit în repetate rânduri bani sau bunuri de la inculpata S.D.L., declarant vamal la SC U. SA Ploieşti, cu excepţia inculpaţilor S.I.N.A., D.D.V. şi S.I.N., toţi ceilalţi inculpaţi au fost surprinşi şi filmaţi de către investigatorul sub acoperire în momentul în care primeau sume de bani.

De asemenea, din conţinutul celor 43 procese-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire, în perioada decembrie 2005 - februarie 2006, rezultă că inculpata S.D.L. venea zilnic cu câte un plic în care avea bani, mergând în birourile vameşilor.

Se adaugă declaraţiilor celorlalţi martori care apelau la comisionarii vamali, expuse şi analizate de instanţa de fond, analiză ce a fost însuşită de instanţa de apel.

Ca atare, criticile recurentei-inculpate C.C.S. nu pot fi primite, în condiţiile în care probele dovedesc vinovăţia acesteia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

Recursul declarat este însă întemeiat în ceea ce priveşte măsura de siguranţă a confiscării dispuse de instanţa de apel.

Raţionamentul instanţei de apel este greşit, este contrar legii, putându-se dispune confiscarea numai a sumelor faţă de care există probe concludente din care să rezulte cuantumul acestora.

A stabili, în mod aleatoriu, o sumă de câte 5 RON pe zi nu are corespondent nici în lege şi nici în probele administrate.

Ca atare, sub aspectul măsurii de siguranţă, Înalta Curte va menţine doar dispoziţiile cuprinse în hotărârea instanţei de fond, sumele existente fiind probate ca primite de inculpaţii S.A.J., R.N.I. şi B.I.D.

Imposibilitatea stabilirii sumelor care s-ar fi impus a fi confiscate de la fiecare inculpat în parte produce consecinţe numai sub aspectul măsurii de siguranţă şi nu are consecinţe asupra reţinerii vinovăţiei inculpatei/inculpaţilor sub aspectul infracţiunilor reţinute prin rechizitoriul parchetului.

Recurenta-inculpată D.I.C. a invocat o primă critică circumscrisă dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 2 C. proc. pen., apreciind că nu există o sesizare legală a procurorului în sensul cerut de art. 221 - 223 C. proc. pen. Pe de altă parte, nota întocmită de procuror în data de 2 noiembrie 2005 nu face referire şi la inculpata D.I.C., iar procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire nu o vizează şi pe aceasta.

Ca atare, toate actele procesuale efectuate ulterior datei de 2 noiembrie 2005, respectiv începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale şi rechizitoriul sunt lovite de nulitate absolută.

În ceea ce priveşte sesizarea organului de urmărire penală, prin dispoziţiile Codului de procedură penală - art. 221 - 223 C. proc. pen. - sunt reglementate mai multe moduri de sesizare a organelor de urmărire penală, şi anume plângerea, denunţul, sesizarea din oficiu, plângerea prealabilă.

Prin mod de sesizare al organului de urmărire penală se înţelege mijlocul prin care acesta ia la cunoştinţă, în condiţiile legii, despre săvârşirea unei infracţiuni, determinând obligaţia acestuia de a se pronunţa cu privire la începerea urmăririi penale.

În funcţie de persoanele sau autorităţile care sesizează organele de urmărire penală, modurile de sesizare pot fi externe, atunci când organul de urmărire penală este sesizat de procuror, autorităţi, funcţionari din afara organelor de urmărire penală şi interne, atunci când organul de urmărire penală se sesizează pe baza propriilor investigaţii.

Fac parte din categoria modurilor de sesizare externă, printre altele, plângerea, denunţul, iar ca mod de sesizare internă, sesizarea din oficiu.

În cauza de faţă, organul de urmărire penală s-a sesizat din oficiu, pe baza propriilor investigaţii, fiind întocmită în acest sens nota procurorului din data de 2 noiembrie 2005. Ca atare, ne aflăm în prezenţa unei sesizări legale, astfel că nici rezoluţia procurorului, de începere a urmăririi penale, nici ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale şi nici rechizitoriul nu sunt lovite de nulitate.

Nu are nicio consecinţă juridică care să atragă vreo sancţiune faptul că în nota respectivă nu se face vorbire şi de inculpata D.I.C., în condiţiile în care investigaţiile erau în faza prealabilă, existând doar indicii cu privire la existenţa unui grup infracţional organizat care funcţiona în cadrul Biroului Vamal Ploieşti, constituit în scopul săvârşirii infracţiunilor de dare, respectiv luare de mită.

În ceea ce priveşte activitatea investigatorului sub acoperire, prin ordonanţele procurorului s-a stabilit limita activităţilor ce urmau a fi efectuate, inclusiv aceea de interceptare şi înregistrare audio-video a discuţiilor din mediul ambiental, precum şi orice altă activitate specifică muncii într-o societate de comisionariat vamal.

Din analiza proceselor-verbale întocmite de către investigatorul sub acoperire rezultă că au fost filmaţi de către acesta, în timp ce luau mită inculpaţii P.M.M., B.I.D., F.C.G., N.N.V., D.I.C. şi R.F.M.

Ca atare, critica circumscrisă cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 2 C. proc. pen. nu este fondată.

Nefondate sunt şi celelalte critici întemeiate pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 10 şi 18 C. proc. pen.

Se constată că decizia instanţei de apel este motivată, aspect ce permite instanţei de recurs să examineze legalitatea şi temeinicia acesteia.

Împrejurarea că Ordonanţa procurorului din data de 14 decembrie 2005, prin care s-a dispus autorizarea folosirii unui investigator sub acoperire, nu face referire expresă la inculpata D.I.C., este lipsită de relevanţă în condiţiile în care din conţinutul actului procesual rezultă că autorizarea a fost dată în scopul descoperirii faptelor, identificarea tuturor făptuitorilor şi obţinerea mijloacelor de probă.

În fine, omisiunea procurorului de a semna şi transcrierea înregistrărilor audio-video efectuate de investigatorul sub acoperire poate constitui o nulitate relativă care trebuia invocată în termenul prevăzut de lege şi dovedită vătămarea care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului.

În speţă se constată însă că nici la prezentarea materialului de urmărire penală şi nici la instanţa de fond, la primul termen cu procedura completă, recurenta-inculpată nu a supus analizei aceste împrejurări.

Pe de altă parte, nu a fost dovedită vătămarea şi implicit necesitatea anulării actului.

Sub aspectul fondului cauzei, vinovăţia inculpatei rezultă, pe de o parte, din declaraţiile martorilor denunţători la care s-a făcut referire în analiza recursului declarat de inculpata C.C.S., coroborate cu declaraţiile inculpatei S.D.L., cu procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire, dar şi cu declaraţiile celorlalţi martori şi a celorlalte probe administrate.

Relevante sunt declaraţiile martorei B.D.A. - administrator la SC S.I.A. SRL, care a arătat că a dat personal vameşilor din cadrul Biroului Vamal Ploieşti în total suma de 300.000 lei, câte 50.000 pentru fiecare vameş. Îşi aduce aminte de vameşii O.N., H.S.E.V., S.I.N.A., D.I.C., P.M.M., R.N.I., N.N.V., D.D.V., B.I.D., S.I.N., C.C.S.

Inculpata D.I.C. este indicată şi în declaraţia martorului P.A. - angajat în cadrul SC L.F. SRL - care a primit de la acesta diverse cadouri.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că niciuna din criticile invocate nu sunt fondate, hotărârea de condamnare fiind fundamentată pe baza probelor administrate şi ca atare nu poate fi reţinută o eroare gravă de fapt.

Recurenţii-inculpaţi N.N.V. şi Z.V.T.I. au invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 şi 14 C. proc. pen.

În raport de probele administrate nu se impune achitarea, vinovăţia acestora fiind dovedită dincolo de orice dubiu.

Suplimentar probelor la care s-a făcut referire anterior, cu privire la inculpaţii N.N.V. şi Z.V.T.I., Înalta Curte reţine şi declaraţiile martorelor C.E., I.M. - aceasta arătând că inculpatul Z. era unul dintre vameşii care cerea bani sau produse în mod insistent - precum şi a martorilor B.D.A., A.G.A., P.A.

Recurenta-inculpată S.A.J. a criticat hotărârea prin prisma cazului de casare, prev. de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., apreciind că nu poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită, impunându-se înlăturarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Din examinarea materialului probator rezultă că instanţa de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2000 în infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, aceasta săvârşind fapta în calitate de declarant vamal.

Dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 au fost înlăturate în condiţiile în care inculpata nu avea ca atribuţii de serviciu constatarea sau sancţionarea contravenţiilor ori constatarea, urmărirea sau judecarea infracţiunilor, astfel cum prevăd dispoziţiile enunţate.

Inculpata a primit în mod repetat diverse sume de bani de la agenţi economici în scopul urgentării întocmirii formalităţilor vamale.

Cu privire la vinovăţia acestei inculpate sunt relevante şi declaraţiile martorei D.F., care a arătat că în perioada 2000 - 2006 a dat declarantului vamal S.A.J., dar şi celorlalţi inculpaţi, baxuri şi casete cu vin, pentru fiecare lucrător vamal câte un bax.

În acelaşi sens sunt şi procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de inculpata S.A.J. cu martorii R.N. şi D.F.

Recursul inculpatei S.A.J. este întemeiat sub aspectul măsurii de siguranţă a confiscării pentru aspectele expuse anterior.

Recurenţii-inculpaţi R.N.I., S.I.N., H.S.E.V., P.M.M., O.N., B.V.D. au apreciat că hotărârea de condamnare este rezultatul unei grave erori de fapt, făcând referire şi la incidenţa dispoziţiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că este interzisă de lege "provocarea poliţienească". În concret, s-a susţinut că legea nu permite folosirea agenţilor infiltraţi pentru combaterea corupţiei şi nici nu justifică dovedirea infracţiunilor prin declaraţiile denunţătorilor care la rândul lor au fost puşi sub anchetă de către autorităţi.

S-a apreciat că se impune aplicarea principiului in dubio pro reo şi achitarea acestora.

Înalta Curte apreciază că se impune, prealabil, stabilirea limitelor de aplicare a dispoziţiilor art. 68 C. proc. pen. şi implicit situaţia în care se poate reţine existenţa unui act de provocare din partea autorităţilor sau a martorului denunţător.

Aceasta deoarece particularităţile infracţiunilor de corupţie, care implică doi autori distincţi - cauzele de impunitate sau de atenuare a răspunderii penale, situaţiile de restituire a bunurilor (în anumite condiţii), reglementate tocmai pentru prevenirea şi represiunea săvârşirii faptelor de corupţie - determină o analiză atentă a declaraţiilor martorului denunţător, stabilirea bunei sale conduite, a interesului în cauză, a împrejurărilor formulării denunţului, dacă a fost sau nu determinat de organele de urmărire penală să formuleze denunţul, mai ales în situaţia martorului cercetat - situaţia din cauza dedusă judecăţii - şi în special, arestat, dacă a provocat săvârşirea infracţiunii, în scopul obţinerii de probe.

Potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. (1) C. proc. pen., este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a se obţine probe.

În alin. (2) al aceluiaşi text se arată că este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii de probe.

Sintagma "a determina" presupune o instigare la comiterea infracţiunii - îndemn, încurajare, în sensul instigării, ca formă de participaţie penală - precum şi provocarea sub forma vicleniei, înşelăciunii, în urma căreia unei persoane i se sugerează, într-un mod neechivoc, săvârşirea unei infracţiuni.

Provocarea este reglementată în dreptul intern ca o formă de constrângere, aspect ce rezultă din denumirea marginală a textului, "interzicerea mijloacelor de constrângere", text de lege care în cuprinsul alin. (1) se referă la obţinerea de probe prin constrângere, respectiv determinarea săvârşirii sau continuarea săvârşirii unei infracţiuni, în scopul obţinerii de probe.

Provocarea, din partea agenţilor statului, poate avea loc prin desfăşurarea activităţilor investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reală, cu depăşirea limitelor cadrului legal, prin Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie fiind reglementată o procedură de simulare a comportamentului infracţional, procedură supusă autorizării procurorului.

Utilizarea acestor tehnici speciale de investigare nu sunt incompatibile cu dreptul la un proces echitabil, cu condiţia ca - astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului - limitele acestora să fie clare, iar când un inculpat susţine că a fost provocat se impune ca instanţele să verifice atent materialul probator.

Organizarea flagrantului, respectiv procedura de simulare a comportamentului infracţional reprezintă tehnici specifice de investigaţie care nu pot fi folosite pentru a provoca la săvârşirea unei fapte penale căreia nu-i corespunde încă o rezoluţie infracţională a autorului faptei.

Putem vorbi de provocare numai dacă organele de urmărire penală nu se limitează la a cerceta, în mod pasiv, activitatea infracţională, exercitând o influenţă asupra autorului faptei, astfel încât să-l determine pe acesta la săvârşirea infracţiunii care, fără această provocare, nu ar fi fost săvârşită.

Legislaţia naţională nu defineşte "provocarea", dar pornind de la conţinutul dispoziţiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen. şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Eurofinacom c. Franţei - provocarea nu poate fi reţinută dacă autorităţile aveau deja informaţii din care rezulta posibilitatea comiterii infracţiunii; Cauza Sequeira contra Portugaliei - denunţătorul a început să colaboreze cu autorităţile după ce autorul faptei îl contactase deja), se poate aprecia că aceasta poate exista doar atunci când fapta nu ar fi fost comisă fără îndemnul autorităţilor sau a vreunui martor denunţător.

Esenţial este ca autorităţile să verifice, pe baza materialului probator, dacă, pe de o parte, acţiunile investigatorului sub acoperire au depăşit limitele stabilite de lege, iar pe de altă parte, dacă autorul faptei de corupţie ar fi săvârşit infracţiunea independent de atitudinea pe care a avut-o martorul denunţător. Cu alte cuvinte, iniţiativa infracţională să-i aparţină întru totul inculpatului şi să nu fi survenit urmare atitudinii provocatoare a denunţătorului sau a investigatorului sub acoperire.

În cauza dedusă judecăţii nu poate fi reţinută o provocare din partea investigatorului sub acoperire, acesta desfăşurându-şi activitatea în limitele stabilite prin ordonanţa procurorului în identificarea persoanelor implicate în activitatea infracţională desfăşurată în cadrul Biroului Vamal Ploieşti.

Cât priveşte situaţia denunţătorilor, legea nu interzice audierea acestora în calitate de martori, doar că obligă autorităţile judiciare la prudenţă atunci când evaluează probele.

În speţa de faţă, declaraţiile denunţătorilor nu sunt singurele probe care-i incriminează pe inculpaţi, ci, dimpotrivă, împrejurările relevate de către aceştia sunt confirmate de celelalte probe administrate.

Ca atare, criticile sunt nefondate, vinovăţia inculpaţilor fiind dovedită prin probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti.

Cu privire la recursul declarat de inculpata S.D.L., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat numai sub aspectul greşitei aplicări a pedepsei complementare prev. de art. 64 lit. c) C. pen., în condiţiile în care pedeapsa principală este de 1 an şi 6 luni închisoare.

Recurenţii-inculpaţi F.A.C.G., B.I.D. şi S.I.N. au criticat hotărârile invocând dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17², 17, 18 şi 14 C. proc. pen.

Cu privire la cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. - omisiunea instanţei de apel de a aplica dispoziţiile art. 86¹ C. pen., Înalta Curte constată că acesta nu este aplicabil în speţă, în condiţiile în care instanţa de apel a redus pedepsele aplicate de instanţa de fond, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei, inclusiv dispoziţiile art. 86¹ C. pen. relativ la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

De asemenea, a fost redus în mod corespunzător şi termenul de încercare.

Eroarea gravă de fapt nu poate fi reţinută, probele administrate demonstrând, astfel cum s-a arătat anterior, vinovăţia inculpaţilor.

În fine, legea nu obligă ca administrarea probelor să fie efectuată de specialişti în domeniul vamal, în cauză fiind respectate dispoziţiile legale în materie de competenţă.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor - caz de casare invocat de procuror şi inculpaţi - Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute alte împrejurări favorabile de natură a permite coborârea pedepselor sub limita stabilită de instanţa de apel.

Totodată, nu se justifică nici majorarea acestora şi nici schimbarea modalităţii de executare, pedepsele stabilite fiind suficiente pentru atingerea scopului, astfel cum este definit de art. 52 C. pen.

Decizia instanţei de apel urmează a fi însă reformată numai sub aspectul justei aplicări a pedepsei complementare pentru inculpata S.D.L., respectiv măsura de siguranţă a confiscării speciale.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti şi de inculpaţii C.C.S., O.N., H.S.E.V., D.I.C., B.V.D., B.I.D., S.I.N., P.M.M., R.N.I., F.A.C.G., N.N.V., Z.V.T.I., S.I.N.A., S.A.J. şi S.D.L. împotriva Deciziei penale nr. 171 din 19 octombrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind şi pe inculpatul D.D.V.

Va casa, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 214 din 25 mai 2011 a Tribunalului Prahova, numai în ceea ce priveşte aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. pen. faţă de inculpata S.D.L., respectiv măsura de siguranţă a confiscării speciale şi, în rejudecare:

Va înlătura pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. c) C. pen., aplicată inculpatei S.D.L., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Va înlătura din dispozitivul deciziei penale atacate dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 78/2000 privind confiscarea sumelor de:

- 850 RON de la inculpatul P.M.M.;

- câte 910 RON de la inculpaţii F.A.C.G. şi D.I.C.;

- 885 RON de la inculpatul N.N.V.;

- 900 RON de la inculpatul B.I.D.;

- 955 RON de la inculpata B.V.D.;

- câte 1.040 RON de la inculpaţii O.N., Z.V.T.I., C.C.S., S.I.N., S.A.J., H.S.E.V., S.I.N.A. şi R.N.I.

Va menţine dispoziţiile din sentinţă referitoare la aplicarea art. 19 din Legea nr. 78/2000, privind confiscarea de la inculpata S.A.J. a sumei de 300 RON, de la inculpatul R.N.I. a sumei de 15 RON şi de la inculpatul B.I.D. a sumei de 50 RON, precum şi celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursurilor vor rămâne în sarcina statului, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi ai inculpaţilor C.C.S., O.N., H.S.E.V., D.I.C., B.V.D., B.I.D., P.M.M., R.N.I., F.A.C.G., S.I.N.A., S.A.J. şi S.D.L., şi sumele de câte 400 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii-intimaţi-inculpaţi N.N.V., Z.V.T.I. şi S.I.N. şi pentru intimatul-inculpat decedat D.D.V., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti şi de inculpaţii C.C.S., O.N., H.S.E.V., D.I.C., B.V.D., B.I.D., S.I.N., P.M.M., R.N.I., F.A.C.G., N.N.V., Z.V.T.I., S.I.N.A., S.A.J. şi S.D.L. împotriva Deciziei penale nr. 171 din 19 octombrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind şi pe inculpatul D.D.V.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 214 din 25 mai 2011 a Tribunalului Prahova, numai în ceea ce priveşte aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. pen. faţă de inculpata S.D.L., respectiv măsura de siguranţă a confiscării speciale şi, în rejudecare:

Înlătură pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. c) C. pen., aplicată inculpatei S.D.L. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Înlătură din dispozitivul deciziei penale atacate dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 78/2000 privind confiscarea sumelor de:

- 850 RON de la inculpatul P.M.M.;

- câte 910 RON de la inculpaţii F.A.C.G. şi D.I.C.;

- 885 RON de la inculpatul N.N.V.;

- 900 RON de la inculpatul B.I.D.;

- 955 RON de la inculpata B.V.D.;

- câte 1.040 RON de la inculpaţii O.N., Z.V.T.I., C.C.S., S.I.N., S.A.J., H.S.E.V., S.I.N.A. şi R.N.I.

Menţine dispoziţiile din sentinţă referitoare la aplicarea art. 19 din Legea nr. 78/2000, privind confiscarea de la inculpata S.A.J. a sumei de 300 RON, de la inculpatul R.N.I. a sumei de 15 RON şi de la inculpatul B.I.D. a sumei de 50 RON, precum şi celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursurilor rămân în sarcina statului, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi ai inculpaţilor C.C.S., O.N., H.S.E.V., D.I.C., B.V.D., B.I.D., P.M.M., R.N.I., F.A.C.G., S.I.N.A., S.A.J. şi S.D.L. şi sumele de câte 400 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii-intimaţi-inculpaţi N.N.V., Z.V.T.I. şi S.I.N. şi pentru intimatul-inculpat decedat D.D.V., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 mai 2013.

Procesat de GGC - AZ

← ICCJ. Decizia nr. 1777/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 1863/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1734/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1737/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1777/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Falsul în declaraţii (art. 292 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1863/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1906/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1973/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1988/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs