ICCJ. Decizia nr. 1973/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1973/2013
Dosar nr. 462/36/2009
Şedinţa publică din 7 iunie 2013
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1/MP din 9 aprilie 2012 Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. 462/36/2009 a dispus în baza art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., condamnarea inculpatului D.C. la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 13 alin. (1), alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul D.C. la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 329 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 33 lit. a), cu referire la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea, în final, inculpatul D.C., va executa pedeapsa de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestului preventiv de la 5 aprilie 2006 la 30 martie 2007, inclusiv.
În baza art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpata S.A. la pedeapsa de 6 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 329 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 33 lit. a), cu referire la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatei S.A. în pedeapsa cea mai grea, în final, inculpata va executa pedeapsa de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit a teza a II-a şi lit b C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale,
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestului preventiv de la 17 martie 2006 la 30 martie 2007, inclusiv.
În baza art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul S.S. la pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 13 alin. (1), alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. a condamnat pe inculpatul S.S. la pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 33 lit. a), cu referire la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului S.S. în pedeapsa cea mai grea, în final acesta va executa pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestului preventiv de la 18 martie 2006 la 30 martie 2007, inclusiv.
În baza art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen., cu aplicare art. 74 lit. a) şi 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpata D.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatei, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de un an.
În baza art. 13 alin. (1), alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. şi art 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de un an.
În baza art. 33 lit. a), cu referire la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatei D.G. în pedeapsa cea mai grea, în final, aceasta va executa pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pe o perioadă de 6 ani, termen de încercare calculat conform art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpata trebuie să supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea, respectiv Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele de existenţă ale inculpatei;
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de un an.
În baza art. 26 raportat la art. 13 alin. (1), alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. şi art 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de un an.
În baza art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplicare art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.G. la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), cu referire la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului I.G., în pedeapsa cea mai grea, în final, va executa pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei principale
În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pe o perioadă de 6 ani, termen de încercare calculat conform art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea, respectiv Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele de existenţă ale inculpatului;
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă reţinerea, pe timp de 24 de ore, începând cu data de 31 martie 2006 ora 15:30 până la data de 1 aprilie 2006, ora 15:30.
În baza art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. cu aplicare art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.C.B. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de un an.
În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pe o perioadă de 6 ani, termen de încercare calculat conform art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpata trebuie să supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea, respectiv Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele de existenţă ale inculpatului;
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă reţinerea, pe timp de 24 de ore, începând cu data de 18 martie 2006 ora 14:30 până la data de 19 martie 2006, ora 14:30.
În baza art. 260 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen., a condamnată pe inculpata B.S. la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe o durată de 2 ani şi 3 luni, termen de încercare, calculat potrivit art. 82 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţie inculpatei asupra nerespectării art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
A respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul S.V.
În baza art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat inculpatul S.V. la pedeapsa amenzii penale de 10.000 RON.
A atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 631 C. pen. privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în situaţia sustragerii cu rea credinţă de la executarea amenzii.
În baza art. 346 C. proc. pen. raporatat la art. 14 C. pen. cu aplicarea art. 998, art. 999 şi art. 1003 C. civ. vechi, a admis în parte acţiunile civile formulate de părţile civile C.D. şi O.N.
A obligat pe inculpaţii D.C. şi S.A., în solidar către părţile civile C.D. şi O.N. la câte 15.000 RON, reprezentând despăgubiri civile, cu titlu de daune morale.
S-a luat act că părţile vătămate C.E., V.B., M.N., T.I., C.L., P.M., I.N., S.E., D.V.C. nu au formulat pretenţii civile.
În baza art. 189 C. proc. pen. onorariul pentru avocaţii din oficiu se vor deconta din fondurile Ministerului Justiţiei pentru avocaţii: B.C., 950 RON; H.A., 750 RON; N.M., 1.200 RON; G.A., 400 RON; N.M.A., 400 RON; N.E.N., 400 RON; D.R., 400 RON; M.E., 400 RON.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpaţii D.C., S.A., S.S., D.C.B., S.V., D.G., I.G. la plata sumei de câte 5.000 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpata B.S. la plata sumei de 3.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Începând cu anul 2002, inculpaţii D.C., S.A., S.S., D.C.B., W.G. şi T.G.C., prin diferite mijloace, au recrutat din România din zona judeţului Constanţa, mai multe persoane de sex feminin pe care le-au trimis ori transportat în ţări membre ale Uniunii Europene (Spania, Olanda şi Germania), în scopul exploatării lor sexuale prin practicarea prostituţiei, iar banii rezultaţi de pe urma acestei activităţi şi i-au însuşit.
Victimele provin în general, din mediul rural, toate de pe raza judeţului Constanţa, acestea având un nivel redus de pregătire, fără locuri de muncă şi fără posibilităţi de câştig material pentru a-şi asigura traiul. Toate sunt tinere, unele dintre ele la data recrutării fiind chiar minore, aspect despre care inculpaţii aveau cunoştinţă.
Probatoriul administrat în cauză prezintă împrejurări care vizează părţile vătămate V.B., M.N., D.V.C., T.I., I.N., C.E., C.L., S.E., B.S., C.D., O.N., P.M. şi C.C.
Inculpaţii au încercat şi chiar au traficat şi alte persoane, care au fost audiate în cauză, în calitate de martori întrucât nu au dorit să compară în faţa organelor judiciare în calitate de părţi vătămate sau civile: V.B., M.N., A.U., C.I., P.I.I., V.N., I.S., I.N.I., B.L., B.S., M.V., M.N.S., C.M., L.S. şi V.E.A.
Dintre victimele a căror recrutare s-a încercat, în cazul celor mai multe această activitate a avut succes, în sensul că au şi fost traficate în afara României, iar exploatarea lor sexuală a avut loc.
Doar în câteva cazuri recrutarea şi exploatarea nu au fost reuşite datorită refuzului potenţialelor victime V.N., P.I.I. sau a unor alte cauze independente de voinţa femeilor, spre exemplu starea de graviditate a uneia (I.S.) sau interdicţia alteia de a călători în ţările membre ale Uniunii Europene.
Victimele erau recrutate, în principal, prin înşelăciune, adică prin amăgirea lor cu false promisiuni privind facilitarea obţinerii unor locuri de muncă în străinătate, bine plătite şi pentru care nu este necesară o pregătire specială şi anume vânzătoare de flori, muncă necalificată ori dame de companie în baruri, restaurante sau cluburi.
Câtorva dintre victime li s-a făcut cunoscut mai dinainte că sunt racolate pentru practicarea prostituţiei în afara României, în anumite condiţii prestabilite, iar acestea şi-au dat consimţământul, având în vedere câştigurile promise de traficanţi, pe care ele trebuiau să le aibă din această activitate. Este cazul lui T.I., C.L. şi C.D.
În realitate, inculpaţii urmăreau un singur scop şi anume însuşirea în totalitate a câştigului realizat de către victime din practicarea prostituţiei, ceea ce constituie o formă de exploatare sexuală în înţelesul prevederilor art. 2 din Legea nr. 678/2001 şi care, în final, denotă că recrutarea s-a făcut tot prin înşelăciune.
Întotdeauna inculpaţii le-au dat asigurări victimelor că se vor ocupa de transportul lor, de cazare şi de procurarea actelor necesare deplasării, ceea ce s-a şi realizat.
Astfel, aceştia le-au oferit sprijin financiar victimelor, convenind cu ele ca banii să le fie restituiţi după realizarea primelor câştiguri din angajările ce li se promiteau.
De asemenea, se ocupau personal de obţinerea mai rapidă a paşapoartelor, dacă nu le aveau deja, ori în cele mai multe cazuri au apelat la inculpatul I.G. care să-i ajute în acest sens, complice a cărui concubină, inculpata D.G., era cea la care inculpaţii cazau victimele de la momentul recrutării până la plecarea lor din ţară.
Atât I.G. care ajuta părţile vătămate pentru a facilita obţinerea mai rapidă a paşapoartelor cât şi D.G. care le caza, cunoşteau scopul real al recrutării lor şi anume cel al exploatării sexuale prin obligare la practicarea prostituţiei în ţările de destinaţie.
Plecările aveau loc, de regulă, imediat după obţinerea paşapoartelor pentru a nu da posibilitatea victimelor să se răzgândească. Din acelaşi motiv, din momentul recrutării şi până la plecarea lor, victimele erau cazate de către traficanţi la locuinţa lor sau al inculpatei D.G.
În unele situaţii, inculpaţii au transportat victimele până la ieşirea din România, iar în altele le însoţeau chiar în ţările în care trebuiau să ajungă în Spania, Germania, Olanda, unde erau primite de ceilalţi făptuitori, iar alteori erau trimise singure, după ce făptuitorii se puneau între ei de acord cu privire la data plecării pentru ca cei care le aşteptau să ştie data sosirii şi să le preia în scopul exploatării.
Odată ajunse în aceste ţări, victimele care nu cunoşteau pentru ce au fost recrutate, erau constrânse să practice prostituţia, cele care cunoşteau că au venit pentru a se prostitua erau obligate să se prostitueze în alte condiţii decât cele prestabilite, în principal, relativ la împărţirea câştigului realizat, iar tuturor li se imputau că au faţă de traficanţi datorii mult mai mari decât cele reale.
Astfel, probele administrate atât în faza urmăririi penale cât şi în cea a cercetării judecătoreşti dovedesc că, în cursul anului 2002, inculpatul D.C. a început să recruteze, în scopul exploatării sexuale în afara României, persoane de sex feminin pe care le-a trimis în Spania, unde au fost exploatate de alţi cetăţeni români, domiciliaţi în municipiul Constanţa, M.R. şi M.O., primul dintre ei fiind, de asemenea, inculpat în Dosarul penal nr. 184D/P/2005, al D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Constanţa, tot pentru săvârşirea unor infracţiuni de trafic de persoane şi proxenetism.
Apoi, după ce l-a cunoscut pe cetăţeanul olandez T.G.C., D.C. a continuat să recruteze fete pentru prostituţie care erau însă trimise în Olanda, în Rotterdam, unde erau obligate să se prostitueze de către primul.
În aceeaşi perioadă, în care D.C. a recrutat fete pe care le trimitea lui T.G.C., şi sora sa, W.G., recruta femei pe care le ducea tot în Olanda, în scopul exploatării lor sexuale. W.G. a continuat această activitate până în cursul anului 2005 când, împreună cu concubinul său, cetăţeanul român O.R., au fost arestaţi preventiv de Tribunalul din Rotterdam pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, victimele recrutate de aceştia şi audiate în Olanda, C.C. şi V.E.A., fiind unele dintre cele pentru care se efectuează cercetări şi în acest dosar.
În perioada în care D.C. recruta, după cum am mai arătat, femei în scopul exploatării lor sexuale, tot pentru T.G.C. au început să desfăşoare aceeaşi activitate S.S. şi D.C.B., în cazul unora dintre victime cei trei acţionând chiar împreună.
Întrucât, la un moment dat, D.C. s-a certat cu T.G.C. care i-a dat în avans bani, personal sau trimişi prin Sistemul „W.U.”, pe care primul să îi folosească pentru recrutarea în continuare a fetelor în vederea exploatării lor sexuale în Olanda, iar acesta nu i-a mai trimis fetele promise şi nu i-a restituit nici banii, D.C. a continuat să recruteze fete în scopul exploatării lor sexuale prin practicarea prostituţiei dar pe care de această dată le-a trimis în Germania, unde erau preluate şi exploatate de sora sa, S.A., în beneficiul lor.
Aflând despre sesizările înregistrate la organele de poliţie, inculpatul D.C. le-a contactat pe victimele despre care ştia că au fost audiate la organele de poliţie, C.D. şi O.N., şi au declarat despre implicarea sa şi a surorii sale, S.A., în traficarea şi exploatarea lor. Pe acestea le-a obligat să dea alte declaraţii în care să nu mai facă referire la ei doi, declaraţiile care au fost scrise personal de victime, în faţa avocatului ales al lui D.C. şi S.A., S.V.
Aceste declaraţii urmau să fie prezentate de avocat în instanţă, încercând să probeze că declaraţiile date de victime la poliţie sau la parchet, în faza de urmărire penală, au fost luate în mod abuziv, prin constrângere morală ori chiar violenţă fizică.
Despre constrângerea lor în a declara mincinos în faţa organelor de urmărire penală, cele două victime au recunoscut ulterior, în prezenţa a câte unui avocat desemnat din oficiu. Au susţinut că au făcut aceasta datorită ameninţărilor primite de la D.C. care cu ajutorul avocatului său, S.V., ce cunoştea de la primul situaţia reală a victimelor, le-a învăţat pe acestea să mintă pentru ca D.C. să se poată sustrage răspunderii penale.
La activitatea de favorizare a infractorului a participat nemijlocit şi inculpatul I.G. cel care se ocupa cu procurarea mai rapidă a paşapoartelor pentru femeile recrutate de către D.C. şi ceilalţi traficanţi, acesta atenţionându-le pe O.N. şi C.D., mai înainte de a fi reaudiate după ce au dat declaraţii contradictorii, să-şi menţină ultimele declaraţii, adică cele mincinoase care nu îi incriminau pe D.C. şi S.A.
În acelaşi sens, I.G. l-a însoţit în mai multe locuri, pe D.C., cum ar fi la organele de poliţie sau la o persoană pe care au contactat-o să le redacteze o declaraţie mincinoasă, ca fiind a numitei E.R., mama minorei C.C., cu scopul de a trimite declaraţia în Olanda, Tribunalului din Rotterdam. Din declaraţie trebuia să rezulte că W.G. şi O.R. nu sunt vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost arestaţi preventiv.
Această declaraţie a numitei E.R., mama lui C.C., victima lui W.G., a fost autentificată la un notar din Constanţa şi transmisă în Olanda.
Autorităţile judiciare olandeze au trimis declaraţia respectivă în România, odată cu o solicitare de acordare a asistenţei judiciare internaţionale în cauza privindu-i pe W.G. şi O.R. Totodată au mai fost transmise cu aceeaşi ocazie autorităţilor judiciare române şi declaraţiile date de către C.C. şi V.E.A., din care rezulta că în Olanda, atunci când au fost audiate, au minţit referitor la traficarea şi exploatarea lor de către W.G. şi O.R.
S-a stabilit în cursul efectuării urmăririi penale în acest dosar, că declaraţiile la care am făcut referire mai sus, au fost date de către E.R., C.C. şi V.E.A., la solicitarea lui D.C. care dorea punerea în libertate a surorii sale, W.G., sens în care le-a învăţat pe cele trei să facă declaraţii neconforme cu realitatea. Şi în acest caz se remarcă similitudinea manoperelor folosite de către făptuitori pentru a se sustrage răspunderii penale, cu cele din cazul victimelor O.N. şi C.D.
Din probele administrate în cauză a mai rezultat că inculpaţii au încercat înţelegeri frauduloase cu părţile vătămate ori le-au ameninţat, spunându-le că, în situaţia în care vor fi audiate vreodată, să aibă grijă la ceea ce declară pentru că pot fi oricând găsite şi pedepsite de făptuitori, de rudele lor ori de persoane plătite de aceştia.
Instanţa de fond detaliază şi coroborează declaraţiile părţilor vătămate cu celelalte probe administrate, stabilind ca fiind dovedite atât înţelegerile frauduloase cu victimele infracţiunii de trafic de persoane dar şi actele de ameninţare exercitate de inculpaţii din prezenta cauză.
În ceea ce priveşte infracţiunea de favorizarea infractorului reţinută în sarcina inculpatului S.V., avocat în cadrul Baroului Constanţa, instanţa de fond reţine că la data de 10 iulie 2004 inculpatul S.V. a încheiat contractul de asistenţă juridică pentru a exercita activităţile prevăzute în art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat pentru numita O.A., la cercetarea penală a acesteia la Postul de Poliţie Independenţa şi eventual, parchet, persoană care, ulterior, a fost identificată, ca fiind inculpata S.A.
La data de 21 iulie 2004, S.V. a încheiat contractul de asistenţă juridică, în acelaşi scop şi pentru inculpatul D.C.
Din declaraţia dată de partea vătămată O.N., rezultă că după ce a fost expulzată din Germania, la data de 25 mai 2004 s-a prezentat la Postul de Poliţie Independenţa şi a solicitat sprijinul organelor de poliţie pentru a-şi recupera buletinul de identitate, declarând verbal şi în scris că acesta i-a fost reţinut de către O.C., care a trimis-o în Germania, în Hamburg, unde a fost obligată să se prostitueze, de sora lui, O.A., care i-a oprit toţi banii pe care i-a câştigat.
Ulterior, s-a constatat că persoana nominalizată ca fiind O.C. era de fapt D.C.
În declaraţia olografă dată la Postul de Poliţie Independenţa şi aflată la dosarul cauzei, O.N. a precizat că l-a cunoscut pe O.C., aşa cum îl numea ea atunci, prin intermediul lui I.S., şi că în Germania unde a fost constrânsă să se prostitueze, a mai întâlnit o altă fată din comuna I., C.D., adusă şi exploatată de aceleaşi persoane.
Pentru a verifica dacă cele declarate de O.N. sunt reale, la Postul de Poliţie Independenţa a fost ascultată la 30 mai 2004 şi C.D., ale cărei declaraţii olografe, date la acest organ de poliţie, se află de asemenea la dosar.
La data de 14 iunie 2004, Postul de Poliţie Independenţa a înaintat o informare scrisă către Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Constanţa, întrucât din declaraţiile celor două fete reieşeau indicii de săvârşire a unor infracţiuni de trafic de persoane de către O.C. şi O.A.
Deja, la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Constanţa existau înregistrate de la 18 mai 2004 alte sesizări despre D.C., pe care le-am arătat la începutul expunerii şi care erau luate în evidenţă ca Dosar penal, sub nr. 1047/131/P/2004 din data de 27 mai 2004, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Mai înainte de momentul primirii informării scrise de la Postul de Poliţie Independenţa, la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Constanţa fuseseră audiate şi au dat câte o declaraţie olografă C.D. la 18 mai 2004 şi O.N. la 21 iunie 2004, existând deja informaţii despre activitatea infracţională a lui D.C. vis-a-vis de cele două victime.
În aceste declaraţii date la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Constanţa, atât C.D., cât şi O.N. au declarat aceleaşi lucruri ca şi la Postul de Poliţie Independenţa, cu privire la persoanele care le-au recrutat în România şi exploatat în Germania, cu menţiunea că au recunoscut din fotografiile ce le-au fost atunci prezentate, persoanele la care au făcut referire şi au aflat că O.C. se numeşte de fapt D.C.
La data de 14 octombrie 2004, fără să fie citată, la procuror s-a prezentat C.D. care a susţinut că a fost trimisă de către D.C. să dea o declaraţie, spunându-i că o să fie însoţită de avocatul său, cu care s-a întâlinit iar la parchet mai înainte dea fi audiată.
În această declaraţie, C.D. a făcut afirmaţii contradictorii cu cele relatate mai înainte, în sensul că nu a mai susţinut, că a fost recrutată de D.C. pentru practicarea prostituţiei în Germania şi că nu a mai fost exploatată sexual în Germania, de sora lui D.C., S.A. A încercat să motiveze că singura persoană vinovată în racolarea şi exploatarea ei sexuală este un anume M., despre care nu a putut să dea alte detalii, dar despre care a susţinut că a luat-o din România, a transportat-o în Germania şi a stat cu ea în clubul, în care s-a prostituat, luându-i toţi banii.
La data de 18 octombrie 2004, s-a prezentat la parchet şi partea vătămată O.N., la fel ca şi C.D., fără a fi citată în vreun fel de poliţie sau de procuror, susţinând în faţa procurorului că doreşte să arate că nu a fost o victimă a lui D.C. şi a surorii sale, O.A., că nu a fost dusă în Germania de către aceştia, susţinând că a plecat în Germania, prin intermediul unei persoane „M.”, care a însoţit-o acolo ducând-o într-un club undea muncit ca femeie de serviciu.
Arată că, în Germania a cunoscut o femeie cu numele de „A.”, însă aceasta nu a luat nicio legătură cu ea în sensul de a practica prostituţia.
Faţă de declaraţiile date în cauză de cele două părţi vătămate, care sunt contradictorii, organele de urmărire penală au dispus reaudierea acestora la datele de 17 noiembrie 2005 şi 29 martie 2006 pentru O.N., iar C.D. a fost reaudiată la 11 noiembrie 2005 şi 15 martie 2006, când ambele, în prezenţa a câte unui apărător desemnat din oficiu au recunoscut că au minţit în declarațiile date la parchet, susţinând că vor să declare despre împrejurările în care au fost determinate să mintă.
Astfel, O.N. a relatat că, după ce a dat declaraţia de la Postul de Poliţie Independenţa, la 25 mai 2004, pe care a scris-o cu ocazia cererii de a fi sprijinită în recuperarea buletinului de la D.C., a fost căutată de mama acestuia, acasă, care i-a adus buletinul de identitate şi suma de 4 sau 5 milioane ROL.
Apoi a fost chemată la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Constanţa, unde la 21 iunie 2004 a dat o altă declaraţie, în care a susţinut aceleaşi lucruri despre D.C. şi sora lui, O.A., ca şi în cea de la Postul de Poliţie Independenţa. După această a doua declaraţie la organul de poliţie menţionat, susţine că, în timp ce se afla la Topraisar a fost căutată din nou de mama lui D.C., care i-a spus că trebuie să meargă la Constanţa, să vorbească cu D.C. şi avocatul său. În aceeaşi zi a a fost dusă în municipiul Constanţa, la biroul avocatului S.V., apărătorul lui D.C. şi al lui S.A.
Ajunsă acolo, atât D.C. cât şi S.V., i-au spus lui O.N. că din acel moment va trebui să să scrie o declaraţie cu mâna ei, pe care a şi dat-o în biroul avocatului, scriind ce i-au dictat aceştia. O.N. declară că nu mai ţine minte exact ce i-au dictat, dar că sigur îşi aminteşte că ceea ce a scris, nu era adevărat, că s-a spus să scrie că la poliţie declaraţiile date le-a făcut pentru că a fost constrânsă.
După cum susţine O.N., a acceptat să dea o astfel de declaraţie pentru că îi era frică de D.C., care anterior o ameninţase. După ce a dat această declaraţie, a fost lăsată să plece acasă şi D.C. chiar i-a dat bani de drum.
La aproximativ o lună de zile, O.N. arată că a fost căutată din nou, de data aceasta acasă, de C.D. care i-a spus că D.C. vrea să vorbească cu ea. O.N. i-a transmis că nu mai are ce discuta, dar a doua zi a fost căutată din nou acasă, de mama lui D.C. care a venit cu un taxi şi a acostat-o în timp ce ea se ducea la sora ei. A invitat-o insistent să urce în taxi şi după ce a urcat, maşina a pornit, iar mama lui D.C. i-a zis că trebuie să meargă din nou la Constanţa pentru că o aşteaptă D.C. I-a mai zis că va trebui să stea în Constanţa 3 sau 4 zile după care se va întoarce acasă. În Constanţa, la locuinţa lui D.C. a constat că o aştepta acesta, a luat-o şi a dus-o într-un apartament al unei surori de-a lui, pe care nu a recunoscut-o după ce, cu ocazia audierii, i-au fost arătate fotografiile tuturor surorilor cunoscute, ale lui D.C., şi anume S.A., W.G. şi D.C.A.
În această locaţie, D.C. i-a cerut părţii vătămate O.N. să rămână aici, pentru a învăţa declaraţia pe care o dăduse anterior în biroul avocatului, cerându-i în continuare să mintă ca să-l acopere pe el.
O.N. şi-a amintit că a fost luată de acasă, într-o vineri seara, şi că a fost ţinută în acest apartament până într-o luni, dimineaţă. A doua zi, sâmbătă, D.C. a luat-o şi s-au întâlnit din nou cu avocatul S.V., într-un bar.
Întâlnirea cu avocatul S.V. a durat doar 5 minute, timp în care acesta i-a atras atenţia să asculte foarte bine ceea ce o să-i spună D.C. şi aşa să declare. Luni dimineaţă D.C. a luat-o şi a dus-o cu maşina lui, la parchet, arătându-i pe unde să intre şi spunându-i ce procuror să caute.
Cele declarate de către O.N. se coroborează întru-totul cu celelalte probe administrate în dosar, vis-a-vis de aceste aspecte. Data de 18 octombrie 2004, la care a fost audiată la parchet şi a făcut declaraţiile mincinoase, a fost într-adevăr într-o zi de luni.
Mai mult, declaraţia mincinoasă a părţii vătămate O.N. se coroborează şi are aproape acelaşi conţinut cu declaraţia părţii vătămate C.D., de asemenea mincinoasă, dată în faţa procurorului la 14 octombrie 2004, într-o zi de joi.
Rezultă că, ceea ce îşi aminteşte O.N. că a fost căutată de C.D., care i-a cerut să se reîntâlnească cu D.C., s-a întâmplat chiar pe 14 octombrie 2004, după ce C.D. a dat declaraţia sa la parchet.
A doua zi, pe 15 octombrie 2004 a fost căutată de mama lui D.C., dusă la Constanţa, ţinută trei zile, iar luni, pe 18 octombrie 2004 s-a prezentat la audiere, la procuror.
La 14 octombrie 2004, C.D., a relatat procurorului despre un personaj fictiv „M.”, pe care l-a făcut vinovat de recrutarea ei în scopul practicării prostituţiei în Germania, pentru a-i exonera de răspundere pe D.C. şi S.A., aşa cum a fost învăţată să declare de către D.C., pentru a fi exoneraţi de răspundere atât el cât şi sora sa, S.A.
Cu ocazia reaudierii, pentru lămurirea declarațiilor contradictorii date în cauză C.D. a recunoscut în prezenţa unui avocat desemnat din oficiu că, într-adevăr D.C. şi O.A. care acum era identificată de organele de urmărire penală ca fiind S.A., au fost implicaţi în recrutarea şi exploatarea ei sexuală, aşa cum a arătat în cele două declaraţii olografe date la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Constanţa, la 18 mai 2004 şi la Postul de Poliţie Independenţa, la 30 mai 2004.
De precizat că partea vătămată C.D. a fost audiată mai întâi la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Constanţa deoarece, după cum am arătat deja, la acest organ de poliţie existau informaţii despre recrutarea şi exploatarea ei sexuală în Germania. După această declaraţie a fost audiată şi la Postul de Poliţie Independenţa, acest organ de poliţie considerând necesar să verifice dacă O.N., care la 25 mai 2004 a solicitat sprijinul pentru recuperarea buletinului, are vreo legătură cu persoanele despre care a susţinut că la ele se află buletinul său. În declaraţia dată la Postul de Poliţie Independenţa, C.D. a confirmat întru-totul cele declarate anterior, la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Constanţa.
Arată partea vătămată C.D. că, după ce a dat aceste declaraţii, a fost căutată acasă de mama lui D.C. care i-a spus că doreşte să meargă la Constanţa să se întâlnească cu fiul său care vrea să discute cu ea referitor la declaraţiile sale pe care va trebui să le dea în continuare. A acceptat propunerea acesteia şi a doua zi s-a deplasat în municipiul Constanţa, singură. La autogară, conform înţelegerii din ziua anterioară, a fost aşteptată de către D.C. care i-a zis că va mai fi chemată să dea declaraţii dar va trebui să nu spună însă despre implicarea lui şi a lui S.A. în racolarea şi exploatarea ei sexuală în Germania. Tot D.C. i-a cerut să-l însoţească la avocatul său, motivându-i că şi acesta trebuie să stea de vorbă cu ea. C.D. a fost de acord şi astfel împreună s-au dus la un avocat despre care a aflat că se numeşte S.V.
În discuţiile purtate cu cei doi, C.D. a relatat încă o dată realitatea celor întâmplate, despre care, după cum susţine, şi-a dat seama că avocatul S.V. ştia deja, mai puţin despre implicarea lui S.A. După ce a povestit, atât D.C. cât şi avocatul S.V. i-au zis că de acum înainte va trebui să declare altfel, să nu mai facă referiri la D.C. şi S.A. D.C. i-a zis că trebuie să spună că în Germania a fost dusă de o persoană inexistentă. I-a sugerat chiar şi un nume, „M.”. C.D. a acceptat propunerea făcută de D.C. şi avocatul S.V.
Susţine partea vătămată C.D. că a mai fost căutată la aproximativ o lună de la această întâlnire, tot de mama lui D.C. care i-a cerut din nou să vină la Constanţa, ceea ce a şi făcut, întâlnindu-se cu D.C. şi împreună cu acesta au mers la biroul avocatului S.V., unde cei doi i-au cerut să dea o declaraţie scrisă personal, în care să spună că a fost în Germania dar nu dusă de D.C. şi nici de S.A., adică exact ceea ce se discutase la întâlnirea anterioară. Fără să-şi amintească exact conţinutul declaraţiei, C.D. susţine că a scris o pagină sau două şi din câte a înţeles ea, această declaraţie urma să fie păstrată de avocat. A semnat declaraţia şi a lăsat-o la acesta. Îşi mai aminteşte partea vătămată că, S.V. a atenţionat-o că o să fie chemată la poliţie să dea o declaraţie. I-a spus că acolo o să se facă presiuni asupra ei ca să declare adevărul despre D.C.
Ulterior, la 14 octombrie 2004 a fost dusă de către D.C. şi S.V. la parchet, să dea declaraţia care i se sugerase, timp în care a fost aşteptată de cei doi, după care împreună cu mama ei care a însoţit-o, s-au dus din nou la biroul avocatului S.V.
Rezultă deci că, declaraţiile părţilor vătămate C.D. şi O.N., referitoare la împrejurările în care au ajuns să facă declaraţiile mincinoase de la parchet şi persoanele care le-au determinat în acest sens, sunt pertinente, concludente şi concordante.
Din declaraţia martorului A.T., ajutor al şefului de post de la Poliţia Independenţa, rezultă că în cursul lunii iunie 2004, la acest organ de poliţie a venit o persoană care s-a recomandat că este S.V. I-a spus poliţistului că este avocatul unei anume persoane, căreia nu i-a pomenit numele, şi că doreşte să ia legătura cu C.D., O.N. şi I.S., indicând corect numele acestora, pentru a discuta cu ele o împăcare, privitor la o reclamaţie pe care au făcut-o vis-a-vis de persoana pe care dânsul o reprezintă. S.V. l-a rugat să îi arate unde domiciliază fetele şi chiar să-l însoţească la domiciliul fiecăreia dintre ele. A.T. l-a refuzat pe avocat, i-a spus că nu poate să facă aşa ceva şi, după ce l-a refuzat, S.V. i-a spus că are în maşină un pachet pe care ar vrea să i-l aducă, fără să specifice pentru ce are acel pachet şi cu ce scop vrea să i-l dea. Din felul în care s-a purtat discuţia şi modul în care s-a prezentat S.V., martorul A.T. declară că a înţeles despre acel pachet că i-a fost oferit pentru a-l determina să facă ceea ce-l rugase, adică să indice locuinţele celor trei persoane şi să-l însoţească la ele. Văzând că este refuzat în continuare, S.V. a plecat.
La urmărire penală, iniţial, inculpatul S.V. a înţeles să uzeze de dreptul lui legal, de a nu da nici un fel de declaraţie în acel moment, vis-a-vis de învinuirea ce i se aduce.
Ulterior, însă, după prezentarea întregului material de urmărire penală a acceptat să dea o declaraţie, depunând în acelaşi timp material probator şi concluzii scrise.
În aceste împrejurări, S.V., cunoscând toate probele pe care se baza învinuirea sa, a încercat o apărare cât mai plauzibilă, motivând că într-adevăr s-a deplasat la Postul de Poliţie Independenţa, la data de 13 iulie 2004, însoţit de soţia sa, S.L.M., pentru a depune delegaţia de asistenţă juridică pentru O.A., negând că întâlnirea a avut scopul invocat de poliţist.
În cuprinsul notelor scrise, inculpatul S.V. recunoaşte că la data de 14 iulie 2004, a doua zi după ce el s-a deplasat la Poliţia Independenţa, s-a prezentat singură, din proprie iniţiativă, în municipiul Constanţa, la biroul său avocaţial, O.N. pe care o interesa dacă este obligată să facă şi alte declaraţii pentru că ar fi fost forţată de poliţistul A.T. să dea o declaraţie neconformă cu realitatea. Inculpatul S.V. neagă că, partea vătămată ar fi fost pusă vreodată să dea o declaraţie în biroul său iar cele afirmate de aceasta sunt minciuni pe care a învăţat-o să le spună martorul A.T.
Despre C.D., S.V. menţionează că s-a prezentat la biroul său pe 17 aprilie 2004, împreună cu D.C. care atunci încă nu era clientul său, pentru a-i aduce la cunoştinţă lui că şi ea este şantajată de A.T., fără ca domnul avocat să precizeze în concluziile sale în ce scop este şantajată aceasta. Apoi, după cum susţine S.V., la 18 august 2004 a fost sunat de D.C., pe telefonul mobil, care l-a rugat să vină la birou. Aici a constatat că era aşteptat de C.D., de mama ei şi de către D.C., prima înmânându-i o declaraţie scrisă de ea personal, datată 29 iulie 2004, pe care el a certificat-o potrivit Legii nr. 51/195 şi a păstrat-o la cabinetul său, susţinând că de fapt vroia să o dea superiorilor din poliţie, ai lui A.T., interesându-l eventualele aspecte de cercetare abuzivă, ulterior dovedindu-se că nu a formulat nici o plângere împotriva acestuia.
Declaraţia respectivă a fost depusă de S.V. la dosarul cauzei ca probă în apărare pentru a dovedi că nu a fost scrisă în biroul său, ci acasă la C.D., la 29 iulie 2004, după care i-a prezentat-o lui, la 18 august 2004. Din conţinutul acesteia rezultă că este vorba despre declaraţia la care face referire C.D. că i-a fost dictată de către D.C. şi S.V., în biroul celui din urmă, în care aceasta susţine despre traficarea şi exploatarea ei de către M.
Datele la care afirmă inculpatul S.V., că a fost căutat la cabinetul său de O.N. şi C.D. nu sunt reale, întrucât nu se coroborează cu declaraţiile celor două părţi vătămate.
Totodată, după cum am arătat, S.V. susţine că A.T. este cel care le-a constrâns pe cele două să facă declaraţii mincinoase şi că atunci când acestea s-au prezentat la cabinetul său, despre aceste declaraţii ar fi spus că au fost date sub constrângere, ceea ce este total neadevărat.
Câtă vreme declaraţiile părţilor vătămate O.N. şi C.D., date la 25 mai 2004 şi respectiv 30 mai 2004 la Poliţia Independenţa sunt semnate de agentul şef D.C.C., şeful postului de poliţie şi nu de A.T. nu se poate susține că martorul A.T. este cel care le-a constrâns pe cele două să facă declaraţii mincinoase având în vedere că ambele s-au prezentat la acel post de poliţie, din proprie iniţiativă; O.N. pentru recuperarea unui buletin de identitate.
Atunci când la 13 iulie 2004, după cum susţine S.V., s-a deplasat la Postul de Poliţie Independenţa, cunoştea despre existenţa acestor declaraţii date la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Constanţa, iar referirea pe care a făcut-o poliţistului A.T., că doreşte să încerce o împăcare, viza exact schimbarea conţinutului acestor declaraţii.
De altfel, audiat în faţa instanţei, martorul A.T. menţine declaraţiile date la urmărire penală, relatând, în esenţă, aceleaşi împrejurări.
Din declaraţia martorei C.D.A., propusă în apărare de inculpatul S.V., reiese că aceasta este mama părţii civile C.D., care relatează că, după sosirea din Germania a fiicei sale a aflat despre această împrejurarea de la o persoană care a zărit-o pe stradă, în zona în care locuieşte inculpatul D.C.
Arată că, ulterior, fiica sa a revenit în domiciliu şi s-au dus împreună la locuinţa lui D.C., întrucât trebuiau să ridice un pachet de haine, care sosiseră din Germania, pe care ulterior, le-au ridicat la locuinţa acestuia precizând că mai era mama inculpatului, împreună cu o persoană de sex feminin.
Învederează martora că, după sosirea din Germania au fost împreună cu D.C. la biroul avocatului S.V. pentru ca fiica sa să dea o declaraţie, scop în care aceasta a rămas singură cu avocatul în birou, însă, nu cunoaşte dacă a dat sau nu acea declaraţie, însă ştie că, acasă, fiica sa nu a scris o declaraţie care să fie prezentată avocatului.
Relatează că, prima declaraţie pe care fiica sa C.D. a dat-o a fost la Poliţia din comuna I., trimisă la „Crimă Organizată” iar celelalte au fost date în faţa procurorului. Susţine că a însoţit-o pe partea vătămată C.D. la biroul „Crimă Organizată” şi îşi aminteşte că acolo i-au fost prezentate nişte fotografii dintr-un album pentru a recunoaşte diferite persoane. Mai arată că, la Poliţia Independenţa a aşteptat-o pe hol pe fiica sa, însă nu au auzit nicio reacţie violentă a poliţistului, verbal sau fizic, aşa cum susţine inculpatul S.V., declaraţia fiind dată în condiţii normale, civilizat.
În ceea ce priveşte celelalte declaraţii, susţine că fiica sa nu i-a relatat că s-ar fi exercitat presiuni în vreun fel şi că nici nu ar fi fost influenţată de procuror sau poliţist.
De la fiica sa a aflat că, declaraţiile date privesc activitatea desfăşurată în Germania, a acolo unde a lucrat ca damă de companie, ajutată de D.C. şi sora lui, S.A.
Din declaraţia martorei A.A., dată în faţa primei instanţe, reiese că este mama inculpaţilor D.C. şi S.A. şi că îşi aminteşte că, în urmă cu mult timp, când fiica S.A. era în Germania l-a angajat ca avocat pe persoana care astăzi se află în sală în calitate de inculpat, arătându-l pe S.V. al cărui nume nu-l mai reţine.
Motivează că a luat legătură cu avocatul întrucât două fete din localitatea I., ar fi reclamat-o pe fiica sa, S.A., care era în Germania, că nu le-ar fi trimis nişte pachete cu haine, fete ale căror nume nu le cunoaşte şi nici nu poate declara dacă au fost plecate în Germania şi s-au întâlnit cu aceasta.
O recunoaşte pe una dintre fete, ca fiind cea prezentă în sala de şedinţă, respectiv pe partea civilă C.D. Mai arată că, pachetele au fost ridicate în lipsa sa, de cele două fete şi îşi aminteşte că una dintre ele avea un nume turcesc, O.N. Neagă că ar fi dus-o pe O.N. la avocat şi că s-ar fi deplasat cu un taxi în localitatea F.M., aşa cum declară partea vătămată O.N. şi nici că ar fi dus-o acasă, ca să o înveţe ce să declare la procuror.
Mai declară că, pe C.D. o recunoaşte întrucât a fost de mai multe ori la domiciliu său pentru că a lucrat o perioadă, înainte ca pachetele să sosească din Germania, împreună cu ea la florărie.
Susţine că, după ce fiica sa, S.A. s-a întors din Germania nu a întrebat-o despre reclamaţia formulată împotriva sa, însă, personal, a apreciat că această problemă trebuie lămurită de un avocat.
Curtea, analizând probatoriul administrat în cauză care-l vizează pe inculpatul S.V. constată că acesta susţine rechizitoriul, apărarea formulată de inculpat neavând susţinere probatorie.
În ceea ce priveşte activitatea de favorizare a infractorului a inculpatului I.G., curtea reţine că, din probele dosarului rezultă că, acesta având cunoştinţă despre încercarea lui D.C. de a determina părţile vătămate să declare astfel încât să nu-l învinovăţească pe el, pe sora lui, S.A. şi chiar pe cealaltă soră, W.G., în ziua de 17 noiembrie 2005, când la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa fuseseră citate în vederea reaudierii O.N. şi C.D., s-a deplasat acolo şi mai înainte de a intra în sediul poliţiei, le-a atenţionat să declare ce au declarat şi ultima oară, făcând referire în mod direct la declaraţiile mincinoase pe care C.D. şi O.N. au recunoscut cu ocazia reaudierii că le-au făcut la parchet, la datele de 14 octombrie 2004 şi 18 octombrie 2004.
Deşi nu recunoaşte că l-ar fi ajutat în vreun mod pe D.C. cu privire la declaraţiile mincinoase date de cele două părţi vătămate rezultă că, la dosar există dovezi că I.G. s-a ocupat de ticluirea unor probe, cu scopul de o dezvinovăţi pe sora lui D.C., W.G., care împreună cu concubinul său O.R. au fost arestaţi preventiv de Tribunalul din Rotterdam pentru săvârşirea unor infracţiuni de trafic de persoane, victime fiind C.C. şi V.E.A.
Astfel, după ce lui E.R., mama părţi vătămate C.C. i s-a propus să meargă în Olanda să o determine pe fiica ei să-şi schimbe declaraţiile faţă de W.G. şi O.R., I.G. a fost cel care a ajutat-o să-şi obţină mai repede paşaportul, apoi pentru că, C.C. şi V.E.A. au fost trimise în ţară şi nu a mai fost nevoie de plecarea în Olanda a lui E.R., D.C. şi I.G. s-au ocupat în a le determina pe E.R., C.C. şi V.E.A., să dea declaraţii mincinoase.
Prin urmare, I.G. fiind însoţit de D.C., au dus-o pe E.R. la o persoană neidentificată în municipiul Constanţa, numită „P.” care le-a redactat un înscris, intitulat „Notă către cei interesaţi”, din care reieşea că V.E.A. şi C.C. au fost constrânse de poliţia din Rotterdam să declare mincinos împotriva lui W.G. şi a lui O.R. Totodată, D.C. le-a determinat pe cele două să dea alte declaraţii olografe pentru a o dezvinovăţi pe sora sa şi concubinul ei, arestaţi preventiv.
Pe baza acestui înscris, „Notă către cei interesaţi”, I.G. şi D.C. au dus-o pe E.R. la un birou notarial public, în municipiul Constanţa, unde a dat o declaraţie pe propria răspundere, în care, aşa cum am arătat, susţinea că fiica sa C.C. şi verişoara ei, V.E.A., au fost constrânse de poliţia din Rotterdam să mintă pentru a o învinovăţi pe nedrept, pe W.G. Aceste declaraţii au fost trimise în Olanda pentru că Tribunalul din Rotterdam, împreună cu o cerere de asistenţă judiciară internaţională adresată României, le-a transmis autorităţilor judiciare române, evident deoarece existau dubii cu privire la veridicitatea celor conţinute în ele.
Deci, ca şi în cazul său, dar de data aceasta pentru sora sa, D.C. a acţionat împreună cu I.G., încercând să determine persoanele vătămate să mintă pentru a-i apăra de faptele lor infracţionale.
După ce a luat cunoştinţă de la D.C. că faţă de el se fac cercetări pentru infracţiunea de trafic de persoane, I.G., cunoscând că şi el a fost implicat împreună cu D.G., însă neştiind la acel moment ce dovezi aveau organele de urmărire penală împotriva sa şi aflând că D.G. a fost citată împreună cu fiica ei, D.S., în vederea audierii la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa înaintea lui, le-a însoţit pe cele două la organul de poliţie după ce, probele administrate în cauză dovedesc că, le-a învăţat să nege orice implicare a lor în faptele despre care ar fi fost întrebate.
Maniera respectivă a fost însuşită de inculpata D.G. care, contrar evidenţei ce rezulta din probele administrate, a negat fără nici o logică, că îi cunoaşte pe D.C., S.S., D.C.B., I.G., T.G.C. şi pe vreuna din persoanele vătămate care au făcut referire la ea.
La fel, cu ocazia audierii a procedat şi I.G., negând că i-ar cunoaşte pe cei sau pe cele despre care a fost întrebat şi ale căror fotografii au fost arătate, la fel ca şi lui D.G. Ulterior, într-o altă declaraţie a recunoscut că îl ştie doar pe D.C., dar că nu are nici o legătură cu activitatea infracţională a acestuia.
D.C. şi S.A. au înţeles să beneficieze de dreptul lor legal, de a nu da în cauză nici un fel de declaraţii atât la urmărire penală cât şi în faza cercetării judecătoreşti.
D.C.B. a acceptat să dea o declaraţie, la urmărire penală, însă a negat implicarea sa în activitatea infracţională, fără nici o explicaţie plauzibilă. La cercetare judecătorească s-a prevalat de dreptul legal de a nu da declaraţie.
Singurul care, pe parcursul efectuării cercetărilor, a avut o atitudine parţial sinceră, recunoscând pe toate celelalte persoane cercetate şi relatând despre legăturile dintre acestea, declaraţii care se coroborează cu ansamblul probelor administrate, a fost inculpatul S.S.
Audiat în faţa instanţei de fond, inculpatul S.S. revine asupra depoziţiilor date la urmărire penală, motivând că, în acea fază procesuală, nu s-a consemnat tot ce a declarat şi că, uneori, a fost chiar influențat de procuror, fără a preciza în ce mod anume.
Declară că, nu se consideră vinovat de săvârşirea faptelor care i se impută prin rechizitoriu susţinând că, îl cunoaşte pe inculpatul D.C., întrucât, prin anul 2002 a lucrat cu acesta, care avea o firmă de flori, al cărui patron era un cetăţean olandez, fără a se cunoaşte că se ocupa cu recrutarea de fete pentru a le trimite în Olanda. Îşi aminteşte că o dată l-a însoţit pe inculpatul D.C. până la Medgidia pentru că acesta avea o maşină veche, marca X1, care se defecta frecvent şi el fiind mecanic îl însoţea pentru a-l ajuta.
Precizează că, nu reţine dacă la întoarcerea din Medgidia au luat-o în autoturism pe o fată, care se numea V.B. Relatează în faţa instanţei că pe partea vătămată C.E. o cunoaşte de când era mică, deoarece erau din localităţi învecinate. Arată că, la urmărire penală i-au fost prezentate mai multe fotografii cu diferite fete, dintre care a recunoscut-o doar pe partea vătămată C.L. din satul N., despre care crede că a plecat în Olanda, cu T.G.C.
Îl cunoaşte pe inculpatul D.C.B., pe a cărui verişoară B.L. a transportat-o o dată într-un loc pe care nu şi-l aminteşte.
Despre partea vătămată C.C., a declarat că, în anul 2003, când nu mai lucra la D.C. a transportat-o din satul L. la Medgidia, la spital, unde erau internate mama şi fiica părţii vătămate. Susţine că, a aşteptat-o să o ducă acasă, întrucât ştia că nu avea bani de întoarcere iar când au ajuns în dreptul localităţii C. au oprit la un bar, ocazie cu care a văzut că dintr-un taxi, a coborât sora cea mică a inculpatului D.C., care s-a îmbrăţişat cu C.C., după care acestea au plecat împreună.
Învederează că, la acel moment nu ştia că partea vătămată C.C. era minoră şi că nu îi cunoştea pe inculpaţii I.G. şi D.G., ci doar pe surorile lui D.C., S.A. şi W.G.
De asemenea, nu le cunoştea pe părţile vătămate D.V.C., I.N., S.E.
În faţa instanţei, inculpata D.G. revine asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală, motivând că, ar fi fost influenţată de procuror să declare lucruri neadevărate. Precizează că, nu cunoaşte nici una dintre persoanele majore şi minore despre care se face vorbire în rechizitoriu şi în legătură cu care s-au reţinut în sarcina sa faptele pentru care este cercetată.
Ca şi la urmărire penală, neagă că ar fi cazat vreo persoană dintre cele menţionate în rechizitoriu în schimbul vreunei sume de bani, în apartamentul său din localitatea O., motivând că dacă ar fi făcut-o acestea trebuiau să fie trecute şi la întreţinere.
Susţine că, a fost ameninţată atât ea cât şi fiica sa, de procuror, că dacă nu vor scrie cele dictate de acesta le va fi foarte rău, declarând că nu a formulat plângere împotriva procurorului şi nici a poliţiştilor prezenţi la luarea declaraţiilor de teamă că li se va întâmpla ceva rău.
Mai arată că, la audieri, nu a participat întotdeauna avocatul desemnat din oficiu. Mai declară că nu-i cunoaşte pe inculpaţi, pe E.R., mama părţilor vătămate C.C. şi C.E.
La dosarul de cercetare judecătorească, inculpatul I.G. susţine că este nevinovat de comiterea faptelor deduse judecăţii şi declară că nu îi cunoştea înainte de a se prezenta în faţa instanţei pe inculpaţii D.C., S.S., pe cetăţeanul olandez despre care a aflat că se numeşte T.G.C. iar despre D.G. relatează că a văzut-o o singură dată, cu prilejul confruntării la urmărire penală.
Totodată, arată că nu le cunoaşte pe părţile vătămate despre care se face vorbire în rechizitoriu.
Potrivit art. 69 C. proc. pen., declaraţiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probator existent la dosar.
În speţa de faţă, curtea apreciază că, declaraţiile inculpaţilor, date atât la urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, respectiv S.S., D.G., I.G., D.C.B. nu pot fi reţinute ca fiind corespunzătoare adevărului, întrucât nu au susţinere probatorie, nu sunt argumentate temeinic, fiind contrazise de declaraţiile părţilor vătămate, ale martorilor audiaţi în faza urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti.
Potrivit art. 66 C. proc. pen., învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia, iar alin. (2) din acelaşi articol statuează că în cazul când există probe de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. Ori, în cauză, în contra probelor de vinovăţie inculpaţii nu au probat lipsa lor de temeinicie.
Sub aspectul condiţiilor prevăzute de art. 75 C. proc. pen., curtea apreciază că declaraţiile părţilor vătămate atât cele audiate în faza urmăririi penale cât şi în faţa instanţei se coroborează între ele, precum şi cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, nu creează îndoieli asupra veridicităţii lor, relatând în faza urmăririi penale amănunţit activitatea infracţională a inculpaţilor, oferind detalii semnificative iar în faza cercetării judecătoreşti toate părţile vătămate audiate şi-au menţinut poziţia procesuală avută la urmărire penală, relatând, în esenţă, aceleaşi împrejurări care datorită trecerii perioadei mari de timp nu le-a putut descrie amănunţit.
Totodată, declaraţiile părţilor vătămate se coroborează şi cu procesul-verbal de consemnare a denunţului oral din 25 septembrie 2003; procese-verbale de sesizare din oficiu din 7 mai 2004, 18 mai 2004, 27 mai 2004; procese-verbale de prezentare spre recunoaştere din fotografii; proces-verbal din 7 aprilie 2006 privind verificările efectuate la Primăria comunei T., judeţul Constanţa şi înscrisurile ridicate cu această ocazie; procese-verbale din datele de 10 iulie 2003, 22 august 2003 şi 25 septembrie 2003, întocmite de Inspectoratul Judeşean al Poliţiei de Frontiră Constanţa, din care rezultă că în cursul anului 2003 T.G.C. a intrat şi ieşit din România, în mai multe rânduri; comunicarea din 28 ianuarie 2003, din care rezultă că cetăţeanul olandez T.G.C. a intrat şi ieşit din România; cerere din 16 februarie 2005, de asistenţă judiciară internaţională între Serviciul Teritorial Constanţa din cadrul D.I.I.C.O.T. şi Tribunalul Penal din Hamburg, Republica Federală Germania, cu răspunsul autorităţilor judiciare germane, din 5 septembrie 2005; adresa din 14 iunie 2004, a postului de Poliţie Independenţa către Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Constanţa şi declaraţiile olografe ale numitelor C.D., O.N. şi I.S. înaintate de acest organ de poliţie; copie de pe cererea din 10 ianuarie 2006, de asistenţă judiciară internaţională dintre Tribunalul Penal din Rotterdam şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală, transmisă la Serviciul Teritorial Constanţa şi înregistrată din 26 ianuarie 2006; proces-verbal de confruntare între inculpata D.G. şi partea vătămată O.N.; proces-verbal de confruntare între M.C. şi inculpatul I.G.; proces-verbal din 30 martie 2006 privind verificarea titularului postului telefonic nr. Y1; comunicarea din 31 martie 2006, emisă de Banca R., privind formulare de transfer de bani prin sistemul W.U.; proces-verbal din 5 mai 2004, privind predarea de către P.I.I. la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa, a unei chitanţe privind transferul de bani prin sistemul W.U. la Banca R., între ea şi expeditorul T.G.C., şi o fotografie a acestuia realizată în municipiul Constanţa, în discoteca „A.H.”, la 20 septembrie 2003; proces-verbal din 12 aprilie 2006 privind intrările-ieşirile, în/din România, potrivit bazei naţionale de date a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, referitoare la persoanele audiate în dosar; comunicările din 12 noiembrie 2004 şi din 13 aprilie 2006, ale Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Constanţa, conţinând cereri de eliberare a paşapoartelor şi fotografiile care au formulat respectivele cereri; fotografii din evidenţa informatizată a Centrului Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanei; proces-verbal din 9 martie 2005, privind predarea de către C.L. a unui nr. de 13 fotografii reprezentând pe unele dintre persoanele vătămate şi pe făptuitorul T.G.C., realizate în Rotterdam-Olanda; comunicarea din 16 martie 2006, a Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa, privind verificarea în registrul de vizitatori la acest organ de poliţie, din care rezultă că la data de 16 martie 2006 D.C., împreună cu I.G. au solicitat o audienţă la directorul Poliţiei de Frontieră Constanţa; comunicarea din 10 decembrie 2004 a S.E.I.P. Constanţa, Biroul Evidenţa Populaţiei, privind toate persoanele de pe raza judeţului Constanţa cu numele de O.A.
Potrivit art. 78 C. proc. pen., persoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului, în procesul penal, poate fi ascultată în calitate de martor.
În cauză, au fost audiate în calitate de martori, la urmărire penală, V.B., M.N., A.U., C.I., P.I.I., V.N., I.S., I.N.I., B.L., B.S., M.V., M.N.S., C.M., L.S. şi V.E.A. (întrucât au refuzat să compară în proces în calitate de părţi vătămate), declarațiile acestora coroborându-se între ele cu depozițiile părţilor vătămate şi cu înscrisurile din dosar.
În faţa instanţei au fost audiate B.L., M.N.S., M.V., V.N., I.N.I., I.S., C.I., P.I.I., declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, cu excepţia celor date de M.N.S. şi M.V. în faţa instanţei se coroborează între ele şi cu declaraţiile părţilor vătămate audiate în cauză, precum şi cu înscrisurile existente la dosar.
Declaraţiile date de martorele M.V. şi M.N.S. la cercetare judecătorească, când revin asupra celor relatate la urmărire penală, când îi incriminau pe inculpaţi, fără o motivare temeinică nu pot fi luate în considerare de instanţă, urmând a fi înlăturate, ca nesincere.
De asemenea, curtea va înlătura ca subiectivă şi declaraţia martorei A.A., mama inculpaţilor D.C. şi S.A., care a relatat împrejurări nereale care nu se coroborează cu alte probe din dosar, urmărind exonerarea de răspundere penală a fiilor ei.
În ceea ce priveşte pretinsele presiuni din partea lucrătorilor de poliţie şi a procurorului asupra părţilor vătămate şi a martorilor, cu deosebire pe cei care îi vizează pe inculpaţii S.V., I.G. şi D.G., curtea reţine că, acestea nu sunt întemeiate, atâta timp cât nu au fost dovedite.
În privinţa cererilor de schimbare a încadrării juridice, în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. proc. pen., formulate de inculpaţii S.A. şi I.G., prin apărător, curtea constată că sunt neîntemeiate, încadrarea juridică dată prin rechizitoriu este cea corectă, în sensul că, faptele reţinute în sarcina acestora au fost comise în formă continuată, respectiv art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru S.A. şi art. 26 raportat la art. 13 alin. (1), alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 678/20014 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru inculpatul I.G.
De subliniat că, faţă de cele reţinute prin rechizitoriu, se impune aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, în raport de modificările suferite ulterior comiterii faptelor, astfel încât forma actuală a legii nu cuprinde la acest art. alin. (4).
Neîntemeiată este şi cererea formulată de inculpatul S.V. la termenul de judecată din 28 iunie 2011, privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. în infracţiunea de încercare de a determina mărturia mincinoasă, prevăzută de art. 261 C. pen., având în vedere că probele administrate nemijlocit de instanţă, coroborate cu cele din faza urmăririi penale, sunt certe şi susţin încadrarea juridică din rechizitoriu.
Curtea observă că în cauză nu este îndeplinită cerinţa esenţială pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii de încercare de a determina mărturia mincinoasă, întrucât activitatea de constrângere sau corupere trebuie să se desfăşoare cu privire la un martor, expert sau interpret, ori, în cauză, activitatea inculpatului se referă la alte persoane, care aveau calitatea de părţi vătămate în cadrul procesului penal, respectiv numiţii C.D. şi O.N.
Concluzionând, curtea a constatat că în cauză probatoriul administrat a reuşit să răstoarne prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpaţii până la pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare, confirmând întru-totul rechizitoriul.
S-a reţinut că în drept, faptele inculpatului D.C. care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mai multe rânduri, acţionând împreună cu alţi făptuitori, începând cu anul 2002 a recrutat sau a încercat să recruteze, a cazat şi/sau transportat mai multe persoane de sex feminin, dintre care unele majore (V.B., A.U., M.N., D.V.C., C.D., O.N., P.M., M.N.S., M.V., B.S., C.I., C.L., S.E., B.L., P.I.I., C.E.) şi patru minore (T.I., I.N., I.S., V.N.), cunoscând vârsta acestora, în scopul exploatării lor sexuale în Spania, Olanda şi Germania, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane majore şi minore, ambele în formă continuată, prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 13 alin. (1), alin. (3), alin. (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen.
Faptele aceluiaşi inculpat, care după ce le-a recrutat pe victimele menţionate, pe P.M. a constrâns-o în mod direct să se prostitueze, iar în cazul tuturor a tras beneficii materiale de pe urma exploatării sexuale a acestora, cunoscând că două dintre victimele exploatate sunt minore (T.I. şi I.N.), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, în formă continuată, prevăzută de art. 329 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Întrucât inculpatul a săvârşit mai multe infracţiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, că între infracţiunile de trafic de persoane şi proxenetism există o conexitate etiologică, prima fiind săvârşită pentru a înlesni comiterea celeilalte, în cauză se va face aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Faptele inculpatei S.A., care în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mai multe rânduri, acţionând împreună cu alţi făptuitori, începând cu anul 2002 le-a recrutat pe V.B., M.V., M.N.S., a transportat-o pe C.I., le-a primit şi cazat pe P.M., C.D., O.N., M.V., M.N.S. şi B.S., în scopul exploatării lor sexuale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane majore, în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Faptele aceleiaşi inculpate care, după ce le-a primit şi cazat pe P.M., C.D., O.N., M.V., M.N.S. şi pe toate, cu excepţia lui B.S., le-a constrâns să se prostitueze, însuşindu-şi, împreună cu D.C., banii rezultaţi de pe urma acestei activităţi, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, prevăzute de art. 329 alin. (1) şi alin. (2) C. pen.
Întrucât inculpata a săvârşit mai multe infracţiuni înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele, că între infracţiunile de trafic de persoane şi proxenetism există o conexitate etiologică, prima fiind săvârşită pentru a înlesni comiterea celeilalte, în cauză s-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Faptele inculpatului S.S. care începând cu anul 2003, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu alţi făptuitori, a recrutat prin înşelăciune pe majorele C.L., B.L., S.E. şi pe minorele I.N. şi C.C., cunoscând vârsta acestora, şi le-a transportat până la punctele de trecere a frontierei pe D.V.C., I.N., B.L. şi S.E., în scopul trimiterii în Olanda pentru exploatarea lor sexuală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane majore şi minore, prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 13 alin. (1), alin. (3), alin. (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen.
Întrucât inculpatul a săvârşit mai multe infracţiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, în cauză s-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Faptele inculpatului D.C.B., care începând cu anul 2003, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu alţi făptuitori, a recrutat prin înşelăciune pe C.L., B.L., S.E. şi I.N., fără să cunoască starea de minorat a celei din urmă, şi le-a transportat până la punctele de trecere a frontierei pe D.V.C., I.N., B.L. şi S.E., în scopul trimiterii în Olanda pentru exploatarea lor sexuală, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane majore, prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Faptele inculpatei D.G., care începând cu anul 2003, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a primit de la mai mulţi făptuitori şi cazat contra unor sume de bani, în locuinţa proprietatea sa personală, din localitatea O., mai multe persoane de sex feminin, unele majore (V.B., M.N.S., I.N.I., D.V.C., P.M., C.D., O.N., C.L.), iar altele minore (I.N., I.S.), cunoscând despre acestea din urmă că sunt minore, precum şi scopul pentru care au fost recrutate de ceilalţi făptuitori, respectiv pentru a fi trimise în afara României în vederea exploatării lor sexuale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane majore şi minore, prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 13 alin. (1), alin. (3), alin. (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen.
Întrucât inculpata a săvârşit mai multe infracţiuni înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele, în cauză se va face aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Faptele inculpatului I.G., care începând cu anul 2003, acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mai multe rânduri, a facilitat obţinerea mai rapidă a cărţii de identitate pentru C.L. şi a paşaportului pentru aceasta, precum şi a paşapoartelor pentru V.B., I.N.I. şi minorele I.N. şi I.S., despre ultimele două cunoscând că sunt minore, toate fiind cazate în localitatea O., la locuinţa concubinei sale D.G., pe care el i-a prezentat-o lui D.C. pentru a le caza pe fete la domiciliul acesteia, cunoscând că urmau să fie trimise în afara României, de către D.C., S.S., T.G.C., în scopul exploatării lor sexuale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la trafic de persoane majore şi minore, în formă continuată, prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/ 2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1), alin. (3), alin. (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen.
Faptele aceluiaşi inculpat, care după săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism de către D.C., fără o înţelegere cu acesta, prealabilă comiterii infracţiunilor arătate, l-a ajutat încercând să le determine pe O.N. şi C.D. să-şi menţină declaraţiile mincinoase date în cauză, în scopul ascunderii adevărului, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală faţă de D.C., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului, prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen.
Întrucât inculpatul a săvârşit mai multe infracţiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, în cauză se va face aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În ceea ce priveşte elementul material al laturii obiective al infracţiunilor de trafic de persoane majore şi minore, precum şi a celei de proxenetism în formă agravată, recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, curtea a constatat că se regăsesc în infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor în forma recrutări, transportării şi cazării, astfel cum au fost descrise prin analiza probatoriului.
Aceste fapte au fost săvârşite cu intenţie, în scopul obţinerii de foloase ilicite.
Fapta inculpatei B.S., care cu ocazia audierii sale în calitate de martor, a făcut afirmaţii mincinoase, susţinând că nu-i cunoaşte pe D.C. şi S.A., că nu a fost racolată în vederea practicării prostituţiei în Germania de către D.C., că nu le cunoaşte pe persoanele vătămate P.M., C.D., M.N.S. şi M.V., care s-au prostituat împreună cu ea, în clubul E. din Hamburg, Germania, precum şi că în Germania nu a practicat prostituţia pentru ea sau în folosul lui S.A. ori W.G., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.
Infracţiunea reţinută în sarcina învinuitei B.S. se află în cazul de conexitate prevăzut de art. 34 lit. c) şi lit. d) C. proc. pen., cu infracţiunile de trafic de persoane şi proxenetism, săvârşite de D.C. şi S.A., astfel că, în temeiul dispoziţiilor arătate şi ale art. 32 şi art. 45 alin. (1) C. proc. pen. urmărirea penală s-a efectuat de către D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Constanţa. După sesizarea instanţei, până la începerea cercetării judecătoreşti inculpata B.S. a precizat că recunoaşte fapta pentru care a fost trimisă în judecată şi solicită ca judecata să se facă pe baza probatoriului administrat, exclusiv, în faza urmăririi penale, în baza procedurii simplificate, prevăzută de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Fapta inculpatului S.V., care depăşindu-şi atribuţiile legale conforme cu dispoziţiile Legii nr. 51/1995, uzând de calitatea sa de avocat ales al lui D.C. şi S.A., sub aparenţa unei medieri între aceştia şi victimele lor, O.N. şi C.D., cunoscând că în realitate au fost traficate şi exploatate de cei doi, a participat în mod activ la influenţarea persoanelor vătămate în scopul determinării lor să facă declaraţii mincinoase în cursul urmăririi penale pentru a-i acoperi pe făptuitori de răspunderea penală pentru activitatea lor infracţională, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Constanţa şi inculpaţii I.G., D.G., S.V., D.C., S.A., S.S. şi D.C.B.
Parchetul a criticat hotărârea prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând casarea acesteia şi în rejudecare, înlăturarea circumstanţelor judiciare atenuante şi majorarea pedepselor pentru inculpaţii I.G., D.G. şi S.V.
Recurentul inculpat I.G. a solicitat casarea sentinţei şi în rejudecare achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu este autorul faptei reţinute prin actul de sesizare a instanţei.
Probele administrate nu dovedesc contribuţia sa în obţinerea cărţilor de identitate pentru partea vătămată C.L. şi nici că ar fi completat cererile de obţinere a paşapoartelor pentru celelalte victime.
Susţine că pe inculpaţii D.C. şi S.S. nu îi cunoaşte iar pe inculpata D.G. a cunoscut-o doar în momentul confruntării cu aceasta.
În subsidiar a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Recurenta inculpată D.G. a solicitat casarea sentinţei şi în rejudecare achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În susţinerea căii de atac, recurenta inculpată a arătat că victimele traficului de persoane nu erau obligate să locuiască în casa acesteia, nu au fost ameninţate şi nu ştia că părţile vătămate urmează a fi traficate în scopul obţinerii de foloase materiale din exploatarea lor sexuală în Spania sau Germania.
În subsidiar a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Recurentul inculpat S.V. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., cu trimitere şi la dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., calea de atac fiind devolutivă în fapt şi în drept.
În esenţă, recurentul inculpat S.V. a invocat nulitatea urmăririi penale dat fiind faptul că aceasta a avut loc în lipsa apărătorului ceea ce impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.
În opinia recurentului inculpat, organele de urmărire penală cu încălcat dispoziţiile art. 891 C. proc. pen., declaraţiile fiind consemnate pe formulare cu regim special iar rezoluţia de începere a urmăririi penale a fost dată ulterior cu scopul de a fi justificată lipsa apărătorului.
La dosarul cauzei nu există procesul-verbal care trebuia întocmit de organul de urmărire penală pentru încunoștințarea apărătorului inculpatului despre efectuarea vreunui act de urmărire penală iar declaraţiile părţilor vătămate nu sunt semnate de apărător.
Prin prisma dispoziţiilor art. 3856 C. proc. pen. recurentul inculpat a susţinut că instanţa de fond nu a dispus reconstituirea înscrisurilor cuprinse în dosarul de urmărire penală iar după ce a pronunţat sentinţa, 3 aprilie 2012, a dispus înlocuirea a două volume de urmărire penală, reconstituirea acestora fiind doar parţială.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurentul inculpat a solicitat achitarea sa, în cauză nefiind dovedită coruperea sau constrângerea părţilor vătămate în scopul de a-şi schimba declaraţiile şi de a-i ajuta în această modalitate pe ceilalţi inculpaţi.
Deşi legiuitorul a stabilit prin art. 10 C. proc. pen., o ordine a temeiurilor achitării, invocarea unui temei al achitării excluzându-l pe celălalt, recurentul inculpat S.V. a solicitat achitarea invocând dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, art. 10 lit. c) C. proc. pen., fapta nu a fost comisă de inculpat, art. 10 lit. a) C. proc. pen., fapta nu există, art. 10 lit. b) C. proc. pen., fapta nu este prevăzută de legea penală.
Se susţine că infracţiunea de favorizare a infractorului nu întruneşte elementele constitutive, lipsind intenţia de a ajuta un infractor iar pe de altă parte lipseşte cerinţa esenţială a cunoaşterii calităţii de infractor.
De asemenea, recurentul inculpat a arătat că fapta a fost comisă de alte persoane, făcând trimitere la inculpata B.S. care a fost trimisă în judecată pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă iar declaraţiile părţilor vătămate C.D. şi O.N. se justifică prin aceea că „s-au autoapărat”.
Incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., se justifică, în opinia inculpatului S.V., prin aceea că a trecut un interval mare de timp de la data la care cele două părţi vătămate s-au prezentat la biroul său de avocatură şi până la data la care au fost audiate de procuror.
Pe de altă parte, în afara declaraţiilor date de cele două părţi vătămate, acuzarea nu a mai prezentat alte probe care să-i dovedească vinovăţia. Mai mult, în opinia inculpatului S.V., în sarcina părţilor vătămate C.D. şi O.N. s-ar impune reţinerea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Totodată recurentul inculpat nu a fost confruntat, în cursul urmăririi penale, cu cele două părţi vătămate iar susţinerea consemnată în procesul-verbal din care rezultă că partea vătămată O.N. este plecată în Germania nu este o constatare a organelor de poliţie, ci este o preluare a afirmaţiilor tatălui acesteia.
Nefiind dovedite actele de constrângere ori ameninţare asupra celor două părţi vătămate, lipsa unei declaraţii extrajudiciare ale acestora din care să rezulte intenţia inculpatului de a favoriza un infractor, impune în opinia inculpatului S.V., pronunţarea unei hotărâri de achitare.
Au fost invocate şi dispoziţiile art. 10 lit. b) C. proc. pen., apreciindu-se că fapta reţinută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală, activitatea desfăşurată în raport de cele două părţi vătămate limitându-se la exercitarea, în condiţiile legii, a profesiei de avocat.
În fine, în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. în infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 261 C. pen. sau instigare la fals în declaraţii prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 292 C. pen. şi pe cale de consecinţă încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie.
În temeiul art. 13 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen. s-a solicitat continuarea judecăţii şi pronunţarea unei hotărâri de achitare.
Recurentul inculpat D.C. a criticat hotărârea prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 2, pct. 17 şi pct. 18 C. proc. pen.
În principal, s-a solicitat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, instanţa nefiind legal sesizată deoarece la dosarul cauzei nu există procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, ceea ce constituie o nulitate absolută.
În subsidiar, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de persoane în infracţiunea de proxenetism, nefiind dovedită nici constrângerea şi nici ameninţarea victimelor traficului de persoane.
În fine, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., a solicitat achitarea sa nefiind dovedită vinovăţia în raport de faptele ce i-au fost reţinute prin rechizitoriul procurorului.
Recurenta inculpată S.A. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12 şi pct. 14 C. proc. pen.
În principal a cerut achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsind latura obiectivă a infracţiunii.
A susţinut că declaraţia părţii vătămate V.B. este singulară şi nu se coroborează cu alte probe din dosar. Nu a intermediat nici transportul şi nici cazarea victimelor iar din declaraţiile părţilor vătămate M.N.S. şi M.V. rezultă că acestea au practicat prostituţia de bună voie.
Referitor la partea vătămată P.M., din probele administrate rezultă că aceasta a fost cazată de cetăţeanul german L., care era concubinul inculpatei, el fiind cel care s-a ocupat de cazarea victimelor.
În subsidiar a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. sau art. 81 C. pen.
Recurentul inculpat S.S. a solicitat casarea sentinţei şi în rejudecare reducerea pedepsei.
Recurentul inculpat D.C.B. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen., solicitând achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsind latura subiectivă a infracţiunii.
A arătat că activitatea efectuată de acesta a constat în servicii de taximetrie, transportând părţile vătămate până la graniţă, neavând cunoştinţă că acestea urmau să practice prostituţia în străinătate.
În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, recursurile declarate în cauză fiind devolutive conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce privesc aspectele de procedură, Înalta Curte reţine că urmărirea penală reprezintă prima fază a procesului penal fiind reglementată în cadrul Titlului I din partea specială a C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 200 C. proc. pen., urmărirea are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Prin „strângerea probelor” se înţelege nu numai descoperirea dar şi aprecierea dacă sunt suficiente pentru a sta la baza soluţionării cauzei cu ocazia judecăţii.
Sintagma „existenţa infracţiunilor” are în vedere faptele penale indiferent de faza sau modalitatea lor de săvârşire, tentativă, infracţiune consumată, infracţiune continuă, iar prin expresia „identificarea făptuitorului” se înţelege aflarea datelor necesare cunoaşterii făptuitorilor, atât ca persoană fizică cât şi ca identitate.
Urmărirea penală, ca fază distinctă a procesului penal, este supusă unor reguli bine determinate, încălcarea acestora putând determina, după trimiterea în judecată, restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
În ceea ce priveşte exercitarea dreptului la apărare în faza de urmărire penală, critică invocată de recurentul inculpat S.V., respectiv prezentarea materialului de urmărire penală, critică invocată de recurentul inculpat D.C., Înalta Curte reţine următoarele aspecte:
Potrivit dispoziţiilor art. 171 alin. (1) C. proc. pen., învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept.
În ceea ce priveşte prezentarea materialului de urmărire penală se impune a se reţine că aceasta este o instituţie plasată la sfârşitul fazei de urmărire penală, dând posibilitatea inculpatului să ia cunoştinţă de actele cauzei dar şi posibilitatea, pentru acesta, de a propune noi probe.
Procedura prezentării materialului de urmărire penală este reglementată de dispoziţiile art. 250 C. proc. pen., procurorul fiind obligat să aducă la cunoştinţa inculpatului întregul material de urmărire penală. Totodată, în cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie, procurorul are obligaţia de a asigura apărarea inculpatului la prezentarea materialului de urmărire penală.
Această procedură nu este urmată atunci când inculpatul a dispărut, s-a sustras de la chemarea organului de urmărire penală sau nu locuieşte în ţară.
În cauza dedusă judecăţii, din actele cauzei rezultă că prin rezoluţia din 8 octombrie 2004 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. 246/30/P/2004, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpatul D.C. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. iar ulterior s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpatul S.V. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului.
De asemenea, la data de 7 martie 2006 Parchetul a încunoştinţat Baroul Bucureşti despre faptul că Serviciul Teritorial Constanţa din cadrul D.I.I.C.O.T. efectuează cercetări faţă de acest inculpat.
Inculpatul S.V. nu a fost arestat, astfel că asistenţa juridică în faza de urmărire penală nu era obligatorie, în caz contrar urmărirea penală ar fi fost lovită de nulitate absolută, iar faţă de inculpatul D.C. s-a dispus arestarea preventivă la data de 5 aprilie 2006 până la 4 mai 2006.
Verificând actele de urmărire penală se constată, cu privire la inculpatul D.C., că acestuia i-a fost asigurată asistenţa juridică, iar pentru inculpatul S.V., aceasta nu era obligatorie.
Prin urmare, nici în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.V. şi nici inculpatul D.C., nu ne aflăm în prezenţa unei nulităţi absolute care să atragă restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
Totodată, neprezentarea materialului de urmărire penală nu se circumscrie unei nulităţii absolute, ci unei nulităţi relative. Cum aceasta însă nu a fost invocată în termen şi nici nu s-a dovedit vătămarea care ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului, inculpatul D.C. având posibilitatea să propună probe în apărare în faza de cercetare judecătorească şi la instanţa de apel, critica acestuia, este nefondată.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut o stare de fapt corectă şi a atribuit faptelor o încadrare juridică legală.
Probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti dovedesc că începând cu anul 2002, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpaţii D.C., S.A., S.S., D.C.B., D.G., I.G., au recrutat, au ajutat la recrutarea, cazarea, transportul mai multor persoane de sex feminin (minore şi majore) în scopul exploatării lor sexuale în Olanda şi Germania.
În aceeaşi perioadă inculpaţii D.C. şi S.A. au constrâns părţile vătămate P.M., C.D., O.N., M.V. şi M.N.S. să se prostitueze.
După săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism de către inculpatul D.C., inculpatul I.G. conform înţelegerii dintre cei doi, a încercat să le determine pe părţile vătămate O.N. şi C.D. să facă declaraţii mincinoase în scopul de a îngreuna şi zădărnici cercetarea penală.
În acelaşi scop, inculpatul S.V. şi-a depăşit atribuţiile conferite de calitatea sa de avocat, acesta fiind apărătorul ales al inculpaţilor D.C. şi S.A. şi sub aparenţa unei medieri între cei doi inculpaţi şi părţile vătămate O.N. şi C.D., cunoscând că acestea au fost victimele traficului de persoane şi exploatate de cei doi le-a influenţat, în mod efectiv, pentru a da declaraţii mincinoase în cursul urmăririi penale în scopul înlăturării răspunderii penale a inculpaţilor D.C. şi S.A., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
Inculpata B.S. a făcut afirmaţii mincinoase, susţinând că nu-i cunoaşte pe inculpaţii D.C. şi S.A., că nu a fost racolată în vederea exploatării ei sexuale în Germania şi că nu le cunoaştea pe părţile vătămate P.M., C.D., M.V. şi M.N.S. care s-au prostituat împreună cu ea într-un club din Germania.
Astfel cum susţine instanţa de fond, victimele au fost recrutate de către inculpaţi din mediul rural, de pe raza judeţului Constanţa, având o pregătire redusă şi mijloace de existenţă precare.
Ca şi modalitate de săvârşire a infracţiunilor, se constată că victimele au fost recrutate prin acte de inducere în eroare, făcându-li-se promisiuni nereale privind obţinerea unor locuri de muncă în străinătate bine plătite, inculpaţii urmărind în realitate un singur scop şi anume exploatarea sexuală a acestora şi obţinerea unor sume de bani pentru sine.
Obţinerea paşapoartelor era realizată de inculpaţi, cu sprijinul inculpaţilor I.G., şi D.G., care cazau victimele de la momentul recrutării şi până la plecarea lor din ţară, ambii cunoscând scopul urmărit.
Din declaraţiile date în faza de urmărire penală de către partea vătămată V.B. rezultă că aceasta a fost recrutată în cursul anului 2002 de către inculpatul D.C., propunându-i să meargă în Germania pentru a spăla vase. Inculpatul D.C. a luat-o la el acasă unde a cunoscut-o pe inculpata S.A., ambii propunându-i să meargă în Germania unde va munci în mod onest şi va obţine sume de bani necesare unui trai decent.
Inculpata S.A. a însoţit-o la o prietenă care i-a aranjat părul, inculpata cumpărându-i şi haine iar a doua zi victima a fost prezentată unei rude, M.R., care a afirmat că este „bună” şi că o va duce în Germania.
Deşi i s-a spus că destinaţia va fi Germania, partea vătămată a fost transportată de M.R. în Spania, banii necesari pentru a fi prezentaţi la frontieră aparţinându-i lui M.R., unde au fost aşteptaţi de alte două persoane (M.O. şi M.I.) şi dusă într-un apartament unde erau mai multe tinere din România, fiind obligată să se prostitueze.
Paşaportul i-a fost luat de M.R., fiind ameninţată cu moartea de către acesta dacă nu accepta să se prostitueze în folosul său. Victima a arătat că întrucât nu obţinea sumele dorite de M.R.A., acesta a ameninţat-o cu pistolul spunându-i că o va vinde, cerându-i să ia legătura cu sora sa M.N. aflată în Turcia şi să o cheme în Spania.
Relatările părţii vătămate V.B. se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate M.N., sora acesteia, care a arătat că, în timp ce se afla în Turcia a fost sunată de V.B. spunându-i că se află în Spania unde munceşte şi câştigă bine, propunându-i să vină să lucreze împreună.
Victima M.N. s-a întors în România împreună cu martorul A.U. la data de 6 iulie 2002 a plecat din nou însoţită de inculpatul D.C., arătând că banii necesari pentru trecerea frontierei au aparţinut lui A.U.
Când au ajuns în Spania, aceştia au fost aşteptaţi de către M.R. şi M.O. care s-au recomandat ca fiind prietenii inculpatului D.C., victima M.N. aflând că a fost vândută de către D.C. în schimbul sumei de 2.000 euro pentru a se prostitua. În aceleaşi împrejurări a aflat că şi sora sa, victima V.B. a fost vândută de inculpatul D.C., cu suma de 2.000 euro, lui M.R. şi că se prostitua pentru acesta.
Victima M.N. s-a întâlnit cu sora sa V.B. de la care a aflat că a fost ameninţată cu pistolul, fiind obligată să o cheme din Turcia pentru a practica împreună prostituţia în Spania. În aceleaşi împrejurări, a aflat de la sora sa, că a fost dusă în Spania cu ajutorul inculpatului D.C., deşi acesta a afirmat că o va duce în Germania să lucreze.
Cele două părţi vătămate erau obligate, sub supravegherea fiilor lui M.R., să întreţină relaţii sexuale cu mai multe persoane, toţi banii fiind luaţi de proxeneţi.
Din declaraţia părţii vătămate M.N. rezultă că M.R. i-a promis întoarcerea în ţară în condiţiile în care A.S. a luat legătura cu inculpatul D.C. pe care l-a ameninţat că-l va reclama la poliţie dacă nu va fi de acord ca părţile vătămate V.B. şi M.N. să se întoarcă în România.
Partea vătămată M.N. a fost adusă în România de către inculpatul D.C. la data de 25 iulie 2002 iar partea vătămată V.B. a fost adusă în ţară de către M.R. la data de 6 octombrie 2002.
Vinovăţia inculpatului D.C. dar şi implicarea celorlalţi inculpaţi în activitatea de trafic de persoane rezultă cu prisosinţă şi din declaraţiile celorlalte părţi vătămate audiate în cauză.
Astfel partea vătămată D.V.C. arată, în declaraţiile date, modalitatea de recrutare şi obligare la practicarea prostituţiei în străinătate, activitatea sa fiind cunoscută atât de inculpatul D.C. cât şi de inculpata D.G.
Victima a ajuns în Olanda prin intermediul cetăţeanului olandez M. care i-a promis că îi va facilita obţinerea unui loc de muncă decent.
În realitate, când a ajuns în Olanda, aceasta a fost obligată să se prostitueze aproximativ 2 luni şi 2 săptămâni, banii fiind luaţi de către un alt cetăţean olandez T.G.C. La intrarea în România, partea vătămată a fost aşteptată de inculpatul D.C. care era însoţit de o altă victimă T.O. În acest moment şi-a dat seama că inculpatul D.C. avea cunoştinţă despre obligarea sa la practicarea prostituţiei în Olanda. Fiind audiată în faza de cercetare judecătorească, partea vătămată D.V.C. a arătat că o perioadă de timp a fost găzduită de inculpata D.G.
Partea vătămată minoră T.I. a arătat, de asemenea, că l-a cunoscut pe inculpatul D.C. în cursul anului 2003 prin intermediul victimei C.E. fiind întrebată dacă este de acord să meargă în Olanda pentru a lucra ca şi damă de companie într-un club ce aparţinea cetăţeanului olandez T.G.C., promiţându-i câştiguri substanţiale.
Partea vătămată T.I. a fost de acord, astfel că inculpatul D.C. a dus-o la locuinţa sa din municipiul Constanţa unde a întâlnit-o şi pe D.V.C. iar la data de 27 iunie 2003 au plecat din ţară, banii necesari ieşirii din ţară fiind arătaţi la frontieră de şoferul autoturismului care le-a luat şi paşapoartele ce au fost predate ulterior, la Viena, cetăţeanului olandez T.G.C.
Cele două victime D.V.C. şi T.I. au fost obligate să se prostitueze într-un club din Olanda, fiind obligate de cetăţeanul olandez T.G.C. să-şi aleagă un alt nume care era inscripţionat pe un medalion din aur ce trebuia să-l poarte în club.
Deşi partea vătămată D.V.C. a spus că este bolnavă, a fost obligată să se prostitueze în continuare, reuşind să revină în România în 23 august 2003.
Victima T.I. a rămas în continuare în Olanda aproximativ 3 luni, fiind cazată într-un apartament unde locuiau mai multe tinere, iar în această perioadă a venit şi inculpatul D.C., fiind însoţit de părţile vătămate V.B. şi C.L.
În perioada în care partea vătămată V.B. s-a aflat în România, inculpatul D.C. a dus-o în localitatea O. unde a întâlnit partea vătămată C.L., locuind împreună la inculpata D.G. Aici l-a cunoscut şi pe inculpatul I.G., aflând că prin intermediul acestuia, care pretindea că este poliţist, se obţineau paşapoartele victimelor care urmau să plece în Olanda.
Partea vătămată V.B. a arătat, în declaraţiile date, că inculpatul I.G. lucra pentru inculpatul D.C. în schimbul unor sume de bani şi că inculpata D.G., concubina inculpatului I.G., cunoştea faptul că fetele erau cazate în locuinţa sa şi urmau să plece din România pentru a se prostitua.
Partea vătămată C.L. prezintă, în declaraţiile sale, împrejurările în care l-a cunoscut pe inculpatul S.S. cu care a avut relaţii de prietenie, propunându-i să meargă în străinătate pentru a lucra. Iniţial a refuzat, dar ulterior a acceptat, aflând că inculpatul S.S. se află în legătură cu un cetăţean olandez T.G.C. şi că acesta caută fete care urmau să se prostitueze în Olanda.
Partea vătămată C.L. a acceptat propunerea inculpatului S.S. astfel că împreună cu acesta şi cu inculpatul D.C.B. au dus-o acasă la inculpatul D.C. pentru a discuta cu cetăţeanul olandez.
Urmare discuţiilor purtate, inculpatul S.S. a primit de la T.G.C. suma de 400 euro iar inculpatul D.C. o altă sumă de bani cu care a plătit consumaţia la un bar.
La aproximativ o săptămână, partea vătămată C.L. a fost dusă la locuinţa inculpatei D.G. care cunoştea că urma să plece în Olanda pentru a practica prostituţia.
Inculpatul I.G. a fost cel care a transportat-o pe C.L. la primărie, ocupându-se de obţinerea cărţii de identitate.
Cu privire la acest aspect, este relevantă declaraţia martorei L.M. care l-a recunoscut pe inculpatul I.G. ca fiind persoana care a solicitat obţinerea cărţii de identitate pentru victima C.L., prezentându-se ca fiind un angajat al Prefecturii Constanţa, dar şi a martorei I.S. cu privire la care inculpaţii I.G. şi D.C. au renunţat să o mai trimită în Olanda deoarece era însărcinată.
În momentul în care au ajuns în Olanda, la fel ca şi celelalte victime, a fost obligată să se prostitueze în cluburile „P.”, „R.” şi „S.”.
În perioada în care victimele C.L. şi V.B. se aflau în Olanda, au asistat la o discuţie contradictorie între inculpatul D.C. şi cetăţeanul olandez T.G.C., conturându-se fără dubiu, că inculpatul D.C. era implicat, în mod efectiv, în recrutarea persoanelor care urmau să practice prostituţia, obţinând venituri ilicite.
Din înscrisurile existente în cauză rezultă că partea vătămată T.I. a fost trimisă în ţară la 15 septembrie 2003 fiind aşteptată la Aeroportul O. de inculpatul D.C.B., trimis de inculpatul D.C.
Partea vătămată T.I. s-a reîntors în Olanda la 6 octombrie 2003 continuând să se prostitueze în mai multe cluburi alături şi de părţile vătămate C.L., V.B., D.V.C. şi I.N.
Partea vătămată I.N. a fost recrutată înainte de a împlini vârsta de 18 ani, de către inculpatul S.S., fiind trimisă în Olanda aceluiaşi cetăţean olandez T.G.C.
În perioada în care se afla în ţară partea vătămată D.V.C. s-a întâlnit cu T.G.C. care i-a propus să se întoarcă în Olanda să se prostitueze în continuare sau să-i ducă în Olanda o altă fată, respectiv pe I.N. care urma să lucreze pentru el.
Discuţiile au fost purtate în prezenţa martorei P.I.I., partea vătămată D.V.C. acceptând a doua variantă propusă de cetăţeanul olandez şi anume trimiterii în Olanda a victimei I.N.
În acest scop partea vătămată D.V.C. împreună cu T.G.C., inculpaţii S.S. şi D.C.B. s-au deplasat în localitatea O. la locuinţa inculpatei D.G. unde era cazată partea vătămată I.N. Aici s-au întâlnit şi cu inculpatul I.G., care s-a angajat faţă de cetăţeanul olandez şi inculpatul S.S. că se va ocupa, în schimbul sumei de 200 dolari SUA de asemenea, în termen scurt, a paşaportului pentru partea vătămată I.N.
Activitatea inculpatului I.G. este prezentată şi în declaraţiile date de partea vătămată I.N. care confirmă că acesta s-a ocupat de obţinerea paşaportului, împrejurare ce rezultă, de asemenea, şi din declaraţiile martorei P.I.I.
Victima a fost însoţită la Serviciul Paşapoarte de către inculpaţii I.G. şi S.S., intrând în posesia acestuia la data de 8 septembrie 2003.
De la locuinţa inculpatei D.G., victima a plecat în data de 8 septembrie 2003, fiind însoţită de inculpaţii S.S., D.C.B., părăsind România în 9 martie 2003.
În momentul în care părţile vătămate D.V.C. şi I.N. au ajuns în Olanda, cetăţeanul T.G.C. l-a eliberat pe inculpatul D.C. care a fost sechestrat deoarece avea o datorie faţă de primul, iar prin aducerea părţii vătămate I.N. în Olanda a fost stinsă datoria dintre aceştia.
Cele două părţi vătămate, D.V.C. şi I.N., au fost exploatate sexual de către T.G.C. banii obţinuţi fiindu-i remişi acestuia, împrejurare confirmată şi de martora C.I., angajată la unul din cluburile unde victimele erau obligate să se prostitueze.
Activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţii D.C. şi S.S. este prezentată şi în declaraţiile martorei I.N.I. care arată că în toamna anului 2003, a fost căutată de cei doi inculpaţi acasă în comuna I., judeţul Constanţa, propunându-i să meargă în Germania unde urma să lucreze ca damă de companie.
A fost de acord, însoţindu-i pe inculpaţi într-un apartament unde a cunoscut-o pe martora C.I., locuinţa aparţinându-i inculpatei D.G. Aici a cunoscut-o şi pe partea vătămată P.M. dar şi pe inculpatul I.G.
Paşaportul a fost obţinut de inculpaţii D.C. şi I.G., martora părăsind România la data de 3 octombrie 2003.
După ce a ajuns în Olanda, I.N.I. a fost obligată să se prostitueze, fiind nevoită să se reîntoarcă în ţară la 19 octombrie 2003, datorită unei afecţiuni.
Ulterior incidentului purtat între inculpatul D.C. şi T.G.C., inculpaţii S.S. şi D.C.B. au continuat să recruteze tinere din România pe care urmau să le trimită în Olanda, aceluiaşi cetăţean olandez, în scopul exploatării lor sexuale în folosul acestuia.
Astfel, din declaraţiile martorei B.L. rezultă că inculpaţii D.C.B. şi S.S. au contactat-o, propunându-i ca împreună cu partea vătămată S.E., să meargă în Olanda pentru a practica prostituţia.
Cele două tinere au acceptat spunând însă că nu sunt de acord să practice prostituţia ci să efectueze alte activităţi licite din care să-şi asigure existenţa.
Inculpaţii S.S. şi D.C.B. s-au ocupat de obţinerea paşapoartelor, cele două persoane părăsind România la 18 octombrie 2003, cu un microbuz pus la dispoziţie de o cunoştinţă a celor doi inculpaţi.
În drum spre Olanda au aflat că urmau să se prostitueze în beneficiul cetăţeanului olandez T.G.C., iar la destinaţie au fost aşteptate de partea vătămată C.L. după care au fost duse într-un apartament din Amsterdam.
Martora B.L. a refuzat să se prostitueze, reuşind să se întoarcă în ţară, cu bani daţi de autorităţile olandeze la data de 25 octombrie 2003.
Continuându-şi activitatea infracţională, inculpatul D.C. a recrutat mai multe părţi vătămate pe care le-a trimis în Germania, inculpatei S.A., sora sa, în acelaşi scop şi anume practicarea prostituţiei.
Astfel, partea vătămată P.M. arată că în cursul lunii octombrie 2003 l-a cunoscut pe inculpatul D.C. propunându-i să meargă în Germania şi să lucreze ca dansatoare în schimbul sumei de 1.000 euro, de acest lucru urmând să se ocupe sora sa, respectiv inculpata S.A.
S-a procedat în aceeaşi modalitate, victima fiind cazată la locuinţa inculpatei D.G. iar paşaportul a fost obţinut de inculpatul D.C.
Când a ajuns în Germania, partea vătămată P.M. a fost aşteptată în Hamburg de inculpata S.A., fiind obligată să se prostitueze.
În primele zile a fost însoţită de inculpatul D.C. care a instruit-o cum să procedeze, câţi bani să ceară şi cum să motiveze prezenţa sa dacă ar fi fost descoperită de organele de poliţie.
Partea vătămată P.M. a fost obligată să se prostitueze 5 săptămâni, banii obţinuţi fiindu-i predaţi în fiecare dimineaţă inculpatului D.C.
Ulterior, partea vătămată a fost dusă de inculpatul D.C. într-un alt bar din oraşul Hanana, procedându-se în mod similar, victima reuşind să fugă şi să se întoarcă la Hamburg unde a aflat că şi alte tinere, B.S., C.D. şi O.N., au fost obligate să se prostitueze în folosul inculpaţilor D.C. şi S.A.
Partea vătămată P.M. a reuşit să se întoarcă în România la 30 aprilie 2004, moment în care inculpatul D.C. a anunţat-o că dacă nu îşi va recupera suma de 2.000 euro, o va răpi pe sora părţii vătămate care „va avea aceeaşi soartă”.
Partea vătămată C.D. a arătat, în declaraţiile date, că l-a cunoscut pe inculpatul D.C. prin intermediul martorei I.S., de la care a aflat că acesta recrutează tinere dispuse să practice prostituţia în Olanda.
Inculpatul D.C. a condus-o pe partea vătămată C.D. la locuinţa inculpatei D.G. iar a doua zi a fost luată de acelaşi inculpat împreună cu martora M.V. şi inculpata B.S. pe care le-a dus până în zona Constanţa cumpărându-le bilete de tren până la Arad.
Aici au fost aşteptate de o cunoştinţă a inculpatului D.C. care avea o firmă de transport, cei trei tineri părăsind România la 11 februarie 2004 cu destinaţia Hamburg, Germania. Aici au fost aşteptate de inculpata S.A. iar a doua zi au fost duse în clubul „E.” unde au fost obligate să se prostitueze, aducându-li-se la cunoştinţă că vor fi nevoite să facă acest lucru cel puţin până când îşi vor plăti datoriile pentru transportul în Germania.
În acelaşi bar s-au întâlnit cu partea vătămată O.N., continuând să se prostitueze în folosul inculpatei S.A. până când au fost depistate de autorităţile germane şi reţinute în Penitenciarul din Hamburg, după care au fost expulzate în România.
Modalitatea în care au practicat prostituţia în Germania este prezentată şi de martora M.V. care face referire la inculpaţii D.C. şi S.A., martora revenind în ţară în cursul lunii aprilie, ulterior fiind ameninţată de prietenii inculpatului D.C., cerându-i-se să nu-l denunţe la poliţie.
Sora acestuia, martora M.N.S., deşi la urmărirea penală confirmă cele susţinute de martora M.V., în cursul cercetării judecătoreşti şi-a nuanţat declaraţia, revenirea fiind justificată de atitudinea inculpatului D.C. care o ameninţase să nu-l denunţe la poliţie.
Partea vătămată O.N. recunoaşte că la cunoscut pe inculpatul D.C. în cursul lunii martie 2004, fiind cazată iniţial la inculpata D.G. iar ulterior, după ce a ajuns în Germania a fost obligată să se prostitueze în folosul acestui inculpat dar şi a inculpatei S.A.
Cu privire la inculpata B.S., deşi probele confirmă că a fost recrutată în acelaşi scop de către inculpatul D.C., audiată fiind în faza de urmărire penală a susţinut că nu a fost victima traficului de persoane comisă de inculpaţii din prezenta cauză şi că nu cunoaşte părţile vătămate C.D., M.V., M.V., P.M. şi O.N. În realitate, inculpata B.S. i-a cunoscut şi pe inculpaţi dar şi pe celelalte părţi vătămate, fiind obligată să practice prostituţia în Germania, în folosul inculpaţilor D.C. şi S.A.
Ca atare, procedându-se la audierea acesteia în calitate de martoră, şi cum a făcut declaraţii mincinoase în faţa organelor de urmărire penală, în sarcina acestea, în mod corect, a fost reţinută infracţiunea de mărturie mincinoasă.
În aceleaşi condiţii, probatoriul administrat dovedeşte că inculpatul D.C. a încercat şi recrutarea altor persoane, respectiv C.E., I.S., P.I.I. şi V.N.
Martora V.N. arată că l-a cunoscut pe inculpatul D.C. în cursul lunii mai 2003, refuzând însă propunerea acestuia de a merge în Spania sau Olanda ca şi damă de companie.
De asemenea, partea vătămată C.E. a fost racolată de inculpatul D.C. în cursul anului 2003, inculpatul fiind cel care s-a ocupat de obţinerea paşaportului iar după ce a ajuns în Olanda a fost obligată să practice prostituţia în folosul cetăţeanului olandez T.G.C.
Partea vătămată C.E. confirmă de asemenea, că pentru a i se elibera paşaportul a fost însoţită de inculpatul I.G. despre care ştia că este prieten cu inculpatul D.C.
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorelor P.I.I. şi I.S., cunoscându-i pe inculpaţii D.C., S.S., D.C.B. şi I.G. respectiv D.G., ştiind scopul urmărit, respectiv recrutarea şi mai apoi obligarea la practicarea prostituţiei.
Din analiza declaraţiilor părţilor vătămate se constată aceeaşi modalitate de săvârşire a faptelor, inculpaţii participând în mod efectiv la atingerea scopului urmărit respectiv recrutarea victimelor pentru exploatarea sexuală a acestora.
Declaraţiile părţilor vătămate se coroborează cu declaraţiile martorilor care au confirmat aceleaşi împrejurări dar şi filiera prin care victimele ajungeau în Olanda, Germania, Spania, respectiv supravegherea permanentă a acestora.
Probele testimoniale sunt completate cu celelalte înscrisuri, inclusiv comunicările privind intrările şi ieşirile din ţară, comunicarea emisă de Banca R. privind transferul de bani prin sistemul W.U., cererile de eliberare a paşapoartelor pentru părţile vătămate, procesele-verbale de confruntare, celelalte înscrisuri la care s-a făcut referire şi de către instanţa de fond.
Ca atare, infracţiunile de trafic de persoane există, sunt dovedite, fiind săvârşite de inculpaţii din prezenta cauză, astfel încât criticile acestora sub aspectul existenţei unei erori grave de fapt sunt nefondate.
În ceea ce priveşte infracţiunea de favorizarea infractorului reţinută în sarcina inculpaţilor I.G. şi S.V., aceasta constă în aceea că, după săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane respectiv proxenetism de către inculpatul D.C., fără a înţelegere prealabilă cu acesta, inculpatul I.G. a încercat să-l ajute încercând să determine părţile civile O.N. şi C.D. să dea declaraţii favorabile, pentru a îngreuna şi zădărnici urmărirea penală începută faţă de D.C.
În aceleaşi coordonate, cu depăşirea atribuţiilor conferite de Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, inculpatul S.V. în calitatea sa de avocat al inculpaţilor D.C. şi S.A., cunoscând că O.N. şi C.D. au fost victimele traficului de persoane, le-a influenţat pe acestea să dea declaraţii necorespunzătoare realităţii în scopul îngreunării şi zădărniciri urmăririi penale respectiv exonerarea de răspundere penală a celor doi inculpaţi.
Astfel cum rezultă din declaraţiile părţilor vătămate C.D. şi O.N., la care s-a făcut referire anterior, acestea l-au cunoscut pe inculpatul D.C. care le-a promis locuri de muncă în Germania. În realitate, atunci când au ajuns la Hamburg, au fost obligate de coinculpata S.A. să practice prostituţia.
Fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, inculpaţii D.C. şi S.A. au încheiat contracte de asistenţă juridică cu inculpatul S.V.
Ulterior revenirii în ţară, partea vătămată O.N. s-a prezentat la data de 25 mai 2004 la Postul de Poliţie Independenţa, solicitând sprijinul autorităţilor în vederea recuperării buletinului de identitate care se afla în posesia inculpatului D.C.
Deşi în declaraţiile iniţiale (30 mai 2004, 18 mai 2004, 21 iunie 2003), părţile vătămate O.N. şi C.D. au arătat că inculpaţii D.C. şi S.A., le-au obligat să se prostitueze în Germania, Hamburg, ulterior, respectiv la 14 octombrie 2004 şi 18 octombrie 2004 (după încheierea contractului de asistenţă juridică), cele două părţi vătămate s-au prezentat la parchet şi au revenit, afirmând că în realitate, au plecat în Germania prin intermediul unei alte persoane, nefiind recrutate de inculpaţii D.C. şi S.A.
Constatându-se contradictorialitatea declaraţiile celor două victime, organele de urmărire penală, au dispus reaudierea acestora la 17 noiembrie 2005, 29 martie 2006, 11 noiembrie 2005, respectiv 16 martie 2006, părţile vătămate fiind asistate de un apărător din oficiu.
Partea vătămată O.N. a arătat că, după ce a dat declaraţie la Postul de Poliţie Independenţa la 25 aprilie 2004, a fost căutată de mama inculpatului D.C. care i-a adus actul de identitate dar şi suma de 5 milioane ROL.
Tot mama inculpatului D.C. a căutat-o, după ce a fost audiată de organele de poliţie, cerându-i să meargă la Constanţa pentru a lua legătura cu inculpatul D.C. şi cu avocatul acestuia, inculpatul S.V.
Partea vătămată, de teamă, a acceptat, iar inculpaţii S.V. şi D.C. i-au cerut să scrie o declaraţie olografă în biroul avocatului S.V., dictându-i-se ce anume să scrie, precum şi faptul că declaraţiile anterioare au fost date sub constrângerea autorităţilor.
După aproximativ o lună de zile, partea vătămată O.N. a fost căutată de partea vătămată C.D. care i-a spus că inculpatul D.C. vrea să vorbească cu ea.
A doua zi a fost căutată şi de mama inculpatului D.C. care i-a cerut să se deplaseze în Constanţa pentru a se întâlni cu inculpatul D.C. Victima a acceptat, fiind dusă de inculpat într-un apartament unde a fost obligată să înveţe declaraţia pe care a dat-o în biroul avocatului S.V., cerându-i în continuare să mintă.
Partea vătămată, la cererea inculpatului D.C., s-a întâlnit cu inculpatul S.V., care i-a atras atenţia să asculte ceea ce i-a spus inculpatul D.C. iar luni dimineaţa a fost dusă, de către acesta, la parchet pentru a fi audiată.
În aceeaşi modalitate s-a procedat şi cu privire la partea vătămată C.D.
Fiind audiată, în prezenţa apărătorului din oficiu, acesta a arătat că a fost căutată de mama inculpatului D.C., deplasându-se la biroul inculpatului S.V.
Atât inculpatul D.C. cât şi inculpatul S.V. i-au cerut să indice o altă persoană care a recrutat-o, fiind obligată să scrie o declaraţie olografă în acest sens.
La data de 14 octombrie 2004, cei doi inculpaţi au dus partea vătămată la parchet cerându-i să dea declaraţia pe care cei doi i-au sugerat-o, scopul urmărit fiind acela al exonerării răspunderii penale a inculpatului D.C. pentru infracţiunea de trafic de persoane.
Profesia de avocat a fost exercitată dincolo de limitele impuse de Legea nr. 51/1995, realitatea faptelor fiind expusă de părţile vătămate O.N. şi C.D. dar şi de martorii A.T., ajutor şef de post la Postul de Poliţie Independenţa, care arată că în cursul lunii iunie 2004, s-a prezentat inculpatul S.V. interesându-se de domiciliul celor două victime dar şi intenţia sa de a se deplasa la locuinţa acestora. Martorul nu a dat curs solicitării inculpatului S.V., astfel că acesta i-a spus că are un pachet în maşina sa, încercând să-l determine să indice locuinţa celor două părţi vătămate.
De asemenea, este relevantă şi declaraţia martorei C.D. dată în cursul cercetării judecătoreşti, care confirmă deplasarea la biroul avocatului S.V. dar nu ştie dacă a scris sau nu vreo declaraţie la sugestia apărătorului inculpatului D.C.
Coroborând ansamblul probelor administrate cu privire la infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului S.V., Înalta Curte constată că aceasta există, este prevăzută de legea penală şi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului.
Ca atare nu poate fi reţinută o eroare gravă de fapt, astfel cum s-a susţinut în motivele de recurs, instanţa de fond stabilind o stare de fapt corectă fundamentată pe ansamblul probelor administrate.
Cât priveşte reconstituirea penală, Înalta Curte constată că aceasta s-a realizat în procedura specială reglementată de art. 512 C. proc. pen., pronunţându-se sentinţa penală nr. 4/MP din 8 octombrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa. Chiar dacă aceasta a fost pronunţată ulterior sentinţei atacate, în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac, Înalta Curte reţine ca fiind înlocuite înscrisurile ce compun Dosarul nr. 21/D/P/2004 a D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Constanţa şi parţial, au fost reconstituite înscrisurile din dosar.
În afara actelor de procedură propriu-zisă, relevante sunt declaraţiile părţilor vătămate, luate în prezenţa unui apărător, inclusiv declaraţiile olografe date la urmărirea penală de O.N. şi C.D. aflate în dosarul de urmărire penală care, coroborate cu celelalte probe dovedesc vinovăţia inculpatului S.V.
În ceea ce priveşte cererea aceluiaşi inculpat privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de favorizarea infractorului în infracţiunile de instigare la mărturie mincinoasă sau instigare la fals în declaraţii, Înalta Curte reţine următoarele:
Favorizarea infractorului este fapta persoanei care ajută un infractor, fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii.
A îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, ipoteza din speţa analizată, înseamnă a desfăşura o activitate îndreptată împotriva înfăptuirii justiţiei, fapta celui care-l favorizează pe infractor constituind o piedică în realizarea scopului legii penale.
Fiecare persoană, şi cu atât mai mult persoanele abilitate prin lege să contribuie la aflarea adevărului, are datoria de a se abţine de la orice acte de solidaritate cu persoana infractorului şi de la orice manifestare care ar putea să-l pună la adăpost de rigorile legii penale.
Favorizarea infractorului este o infracţiune autonomă, de sine stătătoare şi nu un act de participaţie, întrucât favorizarea are loc atunci când nu există o înţelegere prealabilă între persoana care a săvârşit o infracţiune şi cel care îi dă ajutor pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, cercetarea judecătorească ori executarea pedepsei.
Favorizarea are, apoi, caracterul de infracţiune conexă, corelativă cu infracţiunea al cărei făptuitor este ajutat prin fapta de favorizare, existenţa favorizării, ca faptă subordonată, depinzând de existenţa faptei antecedente.
Pe de altă parte, favorizarea are o incriminare distinctă, dar subsidiară, ajutorul dat fiind apreciat ca o favorizare doar atunci când alte dispoziţii din lege nu incriminează ipoteze speciale de favorizare, cum ar fi mărturia mincinoasă sau înlesnirea evadării.
În ceea ce priveşte subiectul infracţiunii, apărătorul poate fi subiect activ al infracţiunii de favorizare, când ajutorul dat infractorului pentru a zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei constituie o exercitare abuzivă a profesiei (ascunde infractorul, încearcă să determine mărturii mincinoase).
Pentru ca acţiunea de ajutor să întregească latura obiectivă a infracţiunii de favorizarea infractorului, legea cere îndeplinirea a două cerinţe esenţiale:
1) prima cerinţă se circumscrie condiţiei ca ajutorul să fie dat pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei (favorizare personală) ori pentru a asigura folosul infracţiunii (favorizare reală).
Ajutorul indică destinaţia, obiectul acţiunii de ajutorare, care trebuie să fie de natură a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata ori executarea pedepsei.
În cazul favorizării personale, ajutorul dat unui infractor poate privi îngreunarea sau zădărnicirea urmăririi penale, a judecăţii ori executării pedepsei.
Ajutorul dat pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală înseamnă ajutorul acordat infractorului în intervalul cuprins între săvârşirea infracţiunii până la trimiterea sa în judecată, pentru întârzierea sau îngreunarea cercetărilor cum ar fi de exemplu furnizarea unor date inexacte despre împrejurările cauzei, ori pentru sustragerea infractorului de la cercetările organului de urmărire penală;
2) a doua cerinţă esenţială constă în condiţia ca ajutorul dat unui infractor să nu fie aducerea la îndeplinire a unei înţelegeri anterioare, intervenită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii de către acel infractor.
Această cerinţă esenţială este, de fapt corolarul părţii finale a art. 26 C. pen., potrivit cu care promisiunea de a favoriza pe un infractor făcută înainte sau în timpul săvârşirii faptei constituie un act de complicitate, atât în cazul în care, după săvârşirea faptei, a fost îndeplinită, cât şi în cazul în care promisiunea nu a mai fost respectată.
Prin urmare, ajutorul dar de către o persoană unui infractor pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecată, executarea pedepsei, dacă reprezintă îndeplinirea promisiunii făcute infractorului înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii că-l va favoriza, nu constituie infracţiunea de favorizare ci un act de complicitate.
Sintetizând speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că activitatea inculpatului S.V. se circumscrie ajutorului dat unui infractor (inculpatul D.C.) pentru a îngreuna şi zădărnici urmărirea penală, exercitându-şi profesia în mod abuziv, prin obligarea părţilor vătămate O.N. şi C.D. de a da, în biroul său, declaraţii mincinoase cu scopul de a îngreuna urmărirea penală declanşată împotriva inculpatului D.C. pentru infracţiunea de trafic de persoane.
Nu a existat o înţelegere prealabilă între inculpatul S.V. şi inculpatul D.C., activitatea infracţională fiind desfăşurată de inculpatul S.V. după încheierea contractelor de asistenţă juridică pentru acest inculpat, respectiv pentru inculpata S.A.
În aceste condiţii nu poate fi reţinută nici infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă- subiectul activ, nemijlocit neputând fi decât un martor, expert sau interpret [art. 260 alin. (1) şi alin. (4) C. pen.] şi nici instigare la fals în declaraţii. Această infracţiune, sub aspectul laturii obiective, constă în acţiunea făptuitorului de a face o declaraţie necorespunzătoare adevărului în faţa unei autorităţi din cele enumerate în art. 145 C. pen. Subiectul activ nemijlocit are capacitatea de a face declaraţii cu relevanţă juridică şi care implicit poate răspunde penal pentru fapta sa. Sub aspect subiectiv, făptuitorul face această declaraţie în vederea „producerii unei consecinţe juridică” pentru sine ori pentru altul, aflându-ne astfel în prezenta intenţiei calificată.
Or, în speţă, inculpatul S.V. în mod deliberat, a chemat părţile vătămate în biroul său, obligându-le să scrie o declaraţie necorespunzătoare adevărului pentru ca apoi să le ceară să înveţe pe de rost conţinutul acesteia şi să-l redea, ca atare, în momentul audierii lor de către procuror.
Scopul urmărit, era evident, acela de a îngreuna urmărirea penală, iar declaraţiile victimelor nu au fost rezultatul voinţei lor ci manevrelor ilicite ale inculpatului S.V.
Ca atare, nici critica inculpatului vizând schimbarea încadrării juridice a faptei nu poate fi primită.
În ceea ce priveşte infracţiunea de favorizarea infractorului reţinută în sarcina inculpatului I.G., Înalta Curte reţine că acesta, fără o înţelegere prealabilă cu inculpatul D.C., a încercat să le determine pe O.N. şi C.D. să-şi menţină declaraţiile mincinoase date în cauză, în scopul îngreunării şi zădărnicirii urmăririi penale începută de autorităţile judiciare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane.
Cele două părţii vătămate au fost citate la parchet în 14 octombrie 2004, respectiv 18 octombrie 2004, fiind aşteptate de inculpat atenţionându-le să-şi menţină declaraţiile mincinoase date anterior, având cunoştinţă de faptul că inculpaţii D.C. şi S.A. dar şi W.G., cealaltă soră a celor doi inculpaţi, sunt cercetaţi pentru trafic de persoane.
Aceeaşi atitudine a avut-o inculpatul şi în ceea ce priveşte părţile vătămate E.R., C.C. şi V.E.A., pe care le-a însoţit la o persoană rămasă neidentificată, şi a redactat un înscris din care rezultă că victimele au fost constrânse de organele de poliţie din Rotterdam să facă declaraţii mincinoase împotriva lui W.G. şi a lui O.R.
Prin urmare, criticile acestuia sunt nefondate, instanţa de fond reţinând în mod corect vinovăţia sa sub aspectul infracţiunilor de complicitate la trafic de persoane, facilitând obţinerea paşapoartelor pentru părţile vătămate în deplină cunoştinţă cu inculpatul D.C., respectiv favorizarea infractorului.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, critică invocată de procuror dar şi de inculpaţi, Înalta Curte reţine că pedepsele aplicate reflectă gradul de pericol social concret al faptei, instanţa de fond diferenţiind contribuţia fiecăruia în lanţul infracţional.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Constanţa şi de inculpaţii I.G., D.G., S.V., D.C., S.A., S.S. şi D.C.B.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Constanţa şi de inculpaţii I.G., D.G., S.V., D.C., S.A., S.S. şi D.C.B. împotriva sentinţei penale nr. 1/MP din 9 aprilie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi I.G., D.G. şi S.V. şi recurenţii inculpaţi D.C., S.A., S.S. şi D.C.B. la plata sumelor de câte 850 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu şi sumele de câte 250 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi vătămate C.L., C.E., D.V.C., I.N., M.N., P.M., S.E., T.I. şi V.B. şi intimatele părţi civile C.C., O.N. şi C.D., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1906/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 1988/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
