ICCJ. Decizia nr. 1863/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1863/2013
Dosar nr. 4805/100/2012
Şedinţa publică din 30 mai 2013
Asupra recursului penal de faţă.
Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 614 din 06 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Maramureş în Dosarul nr. 4805/100/2012 a fost condamnat inculpatul M.V. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară pe o durată de 3 (trei) ani.
În temeiul art. 61 C. pen. a fost revocată liberarea condiţionată a restului neexecutat de 502 zile (liberat la data de 24 noiembrie 2011) din pedeapsa de 4 (patru) ani şi 2 (două) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 8764/2008 pronunţată de Tribunalul din Roma, secţia a 7-a penală, recunoscută prin sentinţa penală nr. 410/ F din 13 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, rest care a fost contopit cu pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul să execute rezultanta de (opt) ani închisoare cu consecinţele prevăzute de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestul preventiv începând cu 01 iunie 2012 la zi.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile M.M. în favoarea minorului M.A.F., domiciliat în Slătioara, comuna Strâmtura, suma de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
A fost obligat inculpatul să plătească cheltuieli de spitalizare ocazionate cu asistenţa medicală acordată părţii vătămate M.A.F. după cum urmează: - către Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr.C-tin Opriş” Baia Mare suma de 11.870,24 lei cu dobânda legală până la achitare; - către Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei suma de 497,57 lei cu dobânda legală până la achitare.
În temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească suma de 1.100 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu L.M..
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatul M.V. este căsătorit cu numita M.M. de aproximativ 19 ani şi are cu aceasta trei copii. Până în anul 2006, când a plecat la muncă în Italia, inculpatul a locuit cu familia sa în localitatea Moftinu Mic, judeţul Satu Mare, unde, de altfel, îşi avea stabilit domiciliul. În anul 2007 soţia inculpatului a plecat şi ea în Italia la muncă iar cei trei copii rezultaţi din căsătorie au locuit cu bunica lor în localitatea Slătioara. Cum în anul 2008 inculpatul a fost condamnat de autorităţile italiene, relaţiile dintre inculpat şi soţia sa s-au deteriorat până au ajuns să se separe datorită atât faptei pentru care a fost condamnat (viol) cât şi violenţelor repetate la care era supusă atât ea cât şi copiii lor. După liberarea sa din penitenciar, la data de 28 noiembrie 2011 inculpatul s-a stabilit la mama sa, unde de fapt locuiau şi cei trei copii, în localitatea Slătioara.
Relaţiile dintre inculpat şi soţia sa au continuat să fie foarte tensionate, inculpatul reproşându-i o presupusă relaţie cu un alt bărbat, iar soţia sa, faptul că nu-i permite minorului M.A.F. să vină la ea în Italia şi să locuiască cu ea.
În luna mai 2012, în contextul în care mama inculpatului a fost internată în spital cu o fractură la un picior, acesta s-a dus să o viziteze. Cum mama sa nu a fost externată în ziua aceea, din cauza unor complicaţii, inculpatul a rămas în oraş unde a consumat băuturi alcoolice. La plecarea din Sighetu Marmaţiei a mai cumpărat nişte bere pe care apoi a consumat-o la locuinţa sa din localitatea Slătioara. Pe fondul consumului de alcool, inculpatul a purtat mai multe discuţii telefonice în ziua aceea (15 mai 2012) cu soţia sa.
La ultima discuţie telefonică pe care au avut-o în jurul orelor 23,00, inculpatul s-a certat cu soţia sa pe motiv că aceasta a cerut să vorbească cu fiul lor, M.A.F., pentru că intenţiona să-l ducă pe minor împreună cu sora sa în vacanţă la ea în Italia. În acest context, inculpatul, după ce i-a comunicat soţiei sale la telefon că „îl va trimite doar în sicriu”, a luat un cuţit din bucătărie, cu care i-a aplicat fiului său - părţii vătămate minore, mai multe lovituri în zona hemitoracelui stâng, în timp ce acesta dormea.
Speriat de cele întâmplate şi dându-şi seama de consecinţele faptei sale, inculpatul a încercat să se sinucidă prin mai multe moduri, însă cum nu a reuşit, a luat legătura cu fiica sa care locuia în Sighetu Marmaţiei, M.C., căreia i-a comunicat că l-a omorât pe fratele ei. Cunoscându-şi tatăl, aceasta nu a crezut iniţial spusele acestuia, însă auzind gemetele fratelui ei, a anunţat serviciul de urgenţă. La sosirea organelor de poliţie însoţite de cei doi martori audiaţi de instanţă, în locuinţă a fost găsită atât partea vătămată M.A.F. întinsă pe jos şi plină de sânge, cât şi inculpatul, aşezat în pat şi acoperit cu o plapumă.
Potrivit raportului de constatare medico-legală din 28 mai 2012 întocmit de Serviciul Medico-Legal Judeţean Baia Mare, partea vătămată a suferit patru leziuni traumatice produse prin lovire cu un corp tăietor-înţepător, loviuri care i-au pus în primejdie viaţa.
S-a reţinut că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei însă a susţinut atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei că nu-şi aduce aminte derularea evenimentelor şi nici nu a realizat ce s-a întâmplat decât după ce l-a lovit pe minor.
S-a mai reţinut că raportul de expertiză psihiatrică relevă faptul că deşi are discernământul faptelor sale, inculpatul prezintă o tulburare de personalitate labil-emoţională, tip impulsiv pe fondul consumului nociv de alcool şi o reacţie depresivă cu auto şi hetero agresivitate.
În raport de starea de fapt expusă, instanţa a constatat că fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., faptă pentru care i-a aplicat acestuia pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare cu executare în regim de detenţie.
La individualizarea judiciară a pedepsei, s-a avut în vedere pe de o parte poziţia procesuală sinceră a inculpatului, însă pe de altă parte, gradul de pericol social ridicat al faptei comise, concretizat prin exercitare de violenţe asupra fiului său minor, dar şi persoana inculpatului care persistă în comiterea de infracţiuni cu consecinţe deosebit de grave, dacă avem în vedere prima infracţiune pentru care a fost condamnat, dar şi cea prezentă.
În acest context, instanţa a avut în vedere că prin sentinţa penală nr. 8764/2008 pronunţată de Tribunalul din Roma, secţia a 7-a penală, recunoscută prin sentinţa penală nr. 410/ F din 13 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 4 (patru) ani şi 2 (două) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de viol, pedeapsă pe care inculpatul a executat-o până la data de 24 noiembrie 2011 când a fost liberat condiţionat cu un rest neexecutat de 502 zile.
S-a mai reţinut că prezenta infracţiune a fost comisă după liberarea condiţioantă şi până la considerarea ca executată a acelei pedepse, adică în noaptea de 15/ 16 mai 2012, constatând că inculpatul se află în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. drept pentru care, în temeiul art. 61 C. pen. a dispus revocarea liberării condiţionate a restului neexecutat e 502 zile (liberat la data de 24 noiembrie 2011) din pedeapsa de 4 (patru) ani şi 2 (două) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 8764/2008 pronunţată de Tribunalul din Roma, secţia a 7-a penală, recunocută prin sentinţa penală nr. 410/ F din 13 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată, dispunând ca inculpatul să execute rezultanta de 8 (opt) ani închisoare.
S-a mai reţinut că împotriva inculpatului, în faza de urmărire penală, s-a emis mandat de arestare preventivă la data de 01 iunie 2012, măsură care a fost menţinută pe parcursul judecării cauzei, apreciindu-se că subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri.
De asemenea, s-a reţinut că soţia inculpatului, reprezentându-l pe minor în instanţă a comunicat că nu înţelege să se constituie parte civilă faţă de acesta, însă instanţa, în exercitarea rolului activ, raportat la vârsta şi interesele minorului, a apreciat că se impune acordarea sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, sumă care, poate compensa atât suferinţele fizice provocate cât şi cele morale cauzate de împrejurarea că aceste violenţe au fost provocate chiar de cel care trebuia să-i acorde îngrijire şi protecţie.
A fost obligat inculpatul să plătească cheltuielile de spitalizare ocazionate cu asistenţa medicală acordată părţii vătămate M.A.F., respectiv: către Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr.C-tin Opriş” Baia Mare suma de 11.870,24 lei cu dobânda legală până la achitare şi către Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei suma de 497,57 lei cu dobânda legală până la achitare.
În temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească cheltuieli judiciare statului, potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul M.V., care a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C.proc.pen, să se ţină seama de faptul că infracţiunea a fost comisă pe fondul consumului de alcool, aspect care permite aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 C. pen., referitoare la circumstanţele atenuante şi personale ale inculpatului.
Prin decizia penală nr. 14/ A din 24 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.V. împotriva sentinţei penale nr. 614 DIN 06 decembrie 2012 a Tribunalului Maramureş, s-a menţinut starea de arest a inculpatului, s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia timpul arestului preventiv începând cu data de 01 iunie 2012 la zi şi a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, s-a reţinut, că cererea formulată de inculpat în apel, de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. este neîntemeiată, întrucât în şedinţa publică din 31 iulie 2012, când inculpatul a fost prezent în faţa instanţei şi deşi i s-a adus la cunoştinţă atât de către instanţă, cât şi de către apărătorul său faptul că poate beneficia de prevederile art. 3201 C. proc. pen., inculpatul a înţeles să formuleze cereri în probaţiune, solicitând efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice. În consecinţă, s-a procedat la declanşarea cercetării judecătoreşti şi la administrarea de probe. Având în vedere prevederile art. 3201 C. proc. pen., care stipulează că inculpatul poate beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă în situaţia în care declară pînă la începerea cercetării judecătoreşti că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, Curtea a reţinut că în cauză inculpatul nu mai poate beneficia de aceste prevederi. Inculpatul nu poate beneficia nici de prevederile art. 11 din O.U.G. nr. 121/2011, deoarece cercetarea judecătorească a fost declanşată în cauză ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.V. formulând critici de nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei reţinute în sarcina sa şi a pedepsei stabilite prin faptul că nu s-au aplicat dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. şi nu s-au reţinut dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen., invocândcazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
A solicitat admiterea recursului formulat, casarea deciziei penale atacate şi rejudecând, să se dispună schimbarea încadrării juridice dată faptei comise din infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi să se reţină în favoarea sa circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.
Recursul este nefondat.
Examinând hotărârea atacată actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, precum şi din oficiu cauza, în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată şi reţine următoarele:
Critica formulată de inculpatul M.V. circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., vizând greşita încadrare juridică dată faptei comise de acesta, este neîntemeiată.
Prin sentinţa penală nr. 614 din 06 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Maramureş, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 şi la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului M.V. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.
Instanţa de fond a reţinut că în noaptea de 15/ 16 mai 2012, în timp ce se afla în locuinţa sa din Slătioara, pe fondul consumului de alcool şi al unor discuţii telefonice contradictorii cu soţia sa aflată în Italia, inculpatul a încercat să suprime viaţa fiului său minor, M.A.F., căruia i-a aplicat mai multe lovituri în zona hemitoracelui stâng cu un cuţit de bucătărie.
Instanţa de prim control judiciar analizând probatoriul administrat în cauză, a concluzionat în sensul că starea de fapt şi încadrarea juridică reţinute de instanţa de fond sunt corect stabilite motivând că fapta a fost săvârşită cu intenţia de a ucide, având în vedere împrejurările concrete în care inculpatul a acţionat, zona vizată, vârsta victimei, vulnerabilitatea acesteia.
Procedând la reţinerea vinovăţiei inculpatului, pe baza materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi încursul cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de fond, în mod corect s-a constatat că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Rezoluţia infracţională în baza căreia a acţionat inculpatul este dovedită cu elementele exterioare faptei sale şi anume consumul de alcool, discuţiile telefonice contradictorii cu soţia sa aflată în Italia, vârsta părţii vătămate, fragilitatea acesteia, atitudinea inculpatului după lovirea părţii vătămate.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 433 din 28 mai 2012 întocmit de Serviciul Medico-Legal Judeţean Baia Mare, rezultă că partea vătămată a suferit patru leziuni traumatice produse prin lovire cu un corp tăietor-înţepător, loviri care i-au pus în primejdie viaţa.
De altfel, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei însă a susţinut atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţelor că nu-şi aminteşte derularea evenimentelor şi nici nu a realizat cele întâmplate decât după ce l-a lovit pe fiul său minor.
Având în vedere rezoluţia infracţională a inculpatului, împrejurările comiterii faptei, circumstanţele în care acesta a acţionat, obiectul contondent folosit, zona vizată, vulnerabilitatea părţii vătămate - determinată de vârsta, de condiţiile precare în care trăia, de starea de teamă indusă acesteia de tatăl său inculpatul, consumator de băuturi alcoolice, violent în asemenea situaţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată căîncadrarea juridică dată faptei comise de inculpat aceea de tentativă la infracţiuna de omor calificat este corectă.
În speţă, nu poate fi vorba de infracţiunea de vătămare corporală gravă, întrucât fapta a fost săvârşită cu intenţia chiar indirectă de a ucide, aşa cum s-a reţinut în mod corect în considerentele hotărârilor pronunţate în cauză.
În ceea ce priveşte critica inculpatului circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este neîntemeiată.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. care reglementează criteriile generale de individualizare a pedepselor rezultă că stabilirea şi aplicarea pedepsei nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în ensul adanpătii la condiţiile socio-etice impuse de societate.
În consecinţă, la dozarea pedepsei, potrivit art. 72 C. pen., nu se poate face abstracţie de gradul de pericol social al faptei şi de împrejurările concrete în care s-a comis fapta.
Este de observat că fapta comisă de inculpatul M.V. are o încărcătură de periculozitate socială deosebită, împejurare care a fost reflectată în cuantumul pedepsei aplicate.
În aceste condiţii, aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus ar însemna o interpretare şi aplicare trunchiată, injustă a prevederilor art. 72 şi 52 C. pen. ignorându-se din acest complex proces al individualizării pedepsei persoana inculpatului şi datele care caracterizează existenţa acestuia.
Astfel, nu se poate face abstracţie de împrejurarea că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, că a regretat comiterea acesteia.
În raport de împrejurările concrete în care s-a comis fapta şi de datele care caracterizează persoana inculpatului astfel cum au fost relevate anterior Înalta Curte, apreciază că pedeapsa stabilită de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel răspunde exigenţelor înscrise în art. 52 C. pen.
În aceste condiţii, apreciază că nu se justifică reducerea cuantumului pedepsei aplicate nici prin reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. aşa cum a solicitat recurentul-inculpat.
Constatând că ambele instanţe au analizat şi evaluat judicios toate criteriile de individualizare judiciară a pedepsei apreciază că cuantumul acesteia şi modalitatea de executare sunt apte să asigure realizarea scopului pedepsei, astfel cum acesta este precizat în dispoziţiile art. 52 C. pen.
În ceea ce priveşte critica formulată de inculpat în recurs, potrivit căreia deşi s-a prevalat de prevederile art. 3201 C. proc. pen., nu s-a făcut aplicarea acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele următoare:
În Şedinţa publică din 31 iulie 2012, prezent în faţa instanţei de fond, deşi i s-a adus la cunoştinţă atât de către instanţă, cât şi de către apărătorul său, faptul că poate beneficia de prevederile art. 3201 C. proc. pen., inculpatul a înţeles să formuleze cereri în probaţiune, respectiv a solicitat efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice. În consecinţă, s-a procedat la declanşarea cercetării judecătoreşti.
Dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., stipulează că inculpatul poate beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă în situaţia în care declară până la începerea cercetării judecătoreşti că recunoaşte comiterea faptelor reâinute în sarcina sa.
În cauză, inculpatul nu mai putea beneficia de aceste prevederi în condiţiile în care a solicitat administrarea de probe noi.
De asemenea, inculpatul nu putea beneficia nici de prevederile art. XI din O.U.G.nr. 121/2011, cercetarea judecătorească fiind declanşată în cauză ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată în cauză este legală şi temeinică nefiind incident vreun caz de asare dintre cele prev. de art. 3859 alin. (2) C. proc. pen., astfel că, în raport de dispoziţiile art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 38517 alin. (2) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv începând cu data de 01 iunie 2012 la zi.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va stabili onorariul avocaţial şi va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 14/ A din data de 24 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 1 iunie 2012 la 30 mai 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1823/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1906/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
