ICCJ. Decizia nr. 1906/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1906/2013
Dosar nr. 30640/3/2012
Şedinţa publică din 04 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 720/F din 24 august 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 30640/3/2012, în baza art. 255 alin. 1 C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul P.P.F. la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive, de la 13 iulie 2012 la 20 august 2012.
În baza art. 255 alin. (4) C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 5.000 euro, obiect al infracţiunii de dare de mită, consemnată la C.E.C.B. cu chitanţa nr. 40078772/1 din 13 iulie 2012.
În baza art. 169 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat a sumei de 2.676 RON ridicată de la acesta în data de 13 iulie 2012 şi consemnată la C.E.C.B. cu chitanţa nr. 40078729/1 din 13 iulie 2012.
A fost menţinut sechestrul aplicat de organele de urmărire penală asupra sumei de 5.000 euro, în vederea confiscării acesteia.
S-a dispus ridicarea sechestrului aplicat de organele de urmărire penală asupra sumei de 2.676 RON menţionată mai sus, această măsură urmând să producă efecte la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare faţă de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 12 iulie 2012, inculpatul P.P.F. i-a promis inspectorului de poliţie C.B. din cadrul I.G.P.R. - Direcţia de Investigare a Fraudelor, suma de 5.000 de euro, pentru ca acesta să-i soluţioneze favorabil Cauza penală nr. 306/P/2012, înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în care este cercetat sub aspectul infracţiunii de spălare de bani, evaziune fiscală şi uz de fals şi în aceeaşi zi, după amiaza, i-a dat respectivului suma promisă.
Inculpatul s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere că infracţiunea comisă de inculpat este de mare gravitate - acesta, cercetat fiind într-un dosar penal pentru comiterea mai multor infracţiuni la rândul lor grave, a decis să îşi "rezolve" problemele juridice săvârşind o infracţiune de dare de mită. La acest aspect se adaugă şi împrejurarea că inculpatul nu se află la primul contact cu legea penală, din fişa sa de cazier judiciar rezultând că la data de 30 august 2011 împotriva sa a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi lipsire de libertate în mod ilegal (art. 193 şi art. 192 alin. (2) C. pen.) într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu-Vâlcea, fiind de altfel şi trimis în judecată pentru aceste fapte (f. 22 - 24 dosar de urmărire penală).
Instanţa de fond a apreciat că inculpatul nu a înţeles practic nimic din numeroasele proceduri judiciare îndreptate împotriva sa, continuând cu seninătate să săvârşească fapte penale grave.
Totodată, prima instanţă a avut în vedere varietatea deosebită a infracţiunilor sub aspectul cărora este cercetat inculpatul - infracţiuni împotriva libertăţii persoanei, infracţiuni economice, infracţiuni de fals şi, în cauza de faţă, o infracţiune de corupţie.
Raportat la cele arătate, instanţa de fond a opinat că inculpatul nu poate beneficia de circumstanţe atenuante şi nici de suspendarea executării pedepsei, optându-se însă spre un cuantum care să ţină seama de vârsta sa tânără şi de buna reputaţie în societate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul P.P.F., criticând-o sub aspectul pedepsei aplicate, apreciată a fi prea severă.
Prin Decizia penală nr. 344/A din 15 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat P.P.F. împotriva Sentinţei penale nr. 720/F din 24 august 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 30640/3/2012.
A fost computată prevenţia inculpatului de la 13 iulie 2012 la 20 august 2012. A fost obligat inculpatul la 500 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului de instanţa fondului este corect cuantificată atât ca întindere, cât şi ca modalitate de executare, neimpunându-se modificarea ei.
Totodată, s-a apreciat că, afacerile judiciare pe care inculpatul P.P. le are pe rolul instanţelor de judecată naţionale (Tribunalul Giurgiu şi Judecătoria Râmnicu Vâlcea) sugerează o anumită înclinaţie a sa spre ignorarea normelor de drept şi atestă existenţa şi persistenţa unor mentalităţi antisociale ce relevă un potenţial criminogen care conduce la ideea că doar izolarea temporară a acestuia din societate se oferă şansa corectării conduitei sale sociale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul P.P.F., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate şi rejudecând, reducerea pedepsei aplicate, iar ca modalitate de executare să se dispună, în temeiul art. 81 C. pen. şi suspendarea condiţionată a executării acesteia.
Examinând recursul în raport de motivul invocat, care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. 3 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Conform art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acestuia, trebuie individualizate în aşa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea săvârşirii altor fapte penale.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. rezultă că până la începerea cercetării judecătoreşti inculpatul poate declara că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare şi solicită ca judecată să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În cauza dedusă judecăţii, prin declaraţia dată în faţa primei instanţe, inculpatul a recunoscut fapta reţinută prin rechizitoriu, fiind de acord ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penal, prevalându-se de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Conform probelor administrate în cursul urmăririi penale, s-a stabilit că la data de 12 iulie 2012, inculpatul P.P.F. i-a promis inspectorului de poliţie C.B. din cadrul I.G.P.R. - Direcţia de Investigare a Fraudelor, suma de 5.000 de euro, pentru ca acesta să-i soluţioneze favorabil cauza penală nr. 306/P/2012, înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în care este cercetat sub aspectul infracţiunii de spălare de bani, evaziune fiscală şi uz de fals şi în aceeaşi zi, după amiaza, i-a dat respectivului suma promisă.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului P.P.F., pentru fapta săvârşită, instanţa de fond a dat eficienţă tuturor criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., ţinând seama de limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea de dare de mită, (6 luni - 5 ani închisoare) reduse cu o treime prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., gradul ridicat de pericol social al faptei comise, prin care s-a adus atingere relaţiilor sociale protejate de lege, privind desfăşurarea atribuţiilor de serviciu de către organele de poliţie, în condiţii de corectitudine şi legalitate, fără influenţe exterioare, de ordin material, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, inculpatul a încercat să determine un funcţionar, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu ca, în schimbul unei sume de bani, să comită un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, împrejurările care atenuează răspunderea penală şi datele ce caracterizează persoana infractorului.
Se constată că, în cadrul aceluiaşi proces de individualizare judiciară a pedepsei instanţa de fond a ţinut seama şi de circumstanţe personale ale inculpatului care a avut o poziţie procesuală sinceră, a recunoscut fapta, dar din fişa de cazier judiciar rezultă că împotriva acestuia a fost pusă în mişcare urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 C. pen. şi de ameninţare, prevăzută de art. 193 C. pen., dovedind astfel perseverenţă infracţională.
Acestor elemente prima instanţă le-a dat eficienţă atunci când i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 1 an şi 6 luni ani închisoare, situată în limitele legale prevăzute de textul incriminator, prin reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
Astfel, "conduita bună", în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absenţa antecedentelor penale; "stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită", în sensul art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., în raport cu specificul infracţiunilor, nu se regăseşte în prezenta cauză; "atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor", în sensul art. 74 alin. 1 lit. c) C. pen., nu se reduce la recunoaşterea săvârşirii infracţiunii, pe fondul existenţei, la dispoziţia organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârşirea faptelor. De altfel, aşa cum s-a arătat, în cursul judecăţii în primă instanţă conduita procesuală a inculpatului, constând în recunoaşterea faptei - a primit deja eficienţa juridică constând în reducerea limitelor de pedeapsă.
Pe de altă parte, în cazul aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoaşterea săvârşirii faptei reţinută în actul de sesizare a instanţei de către inculpat nu mai poate fi valorificată ca şi circumstanţă atenuantă judiciară prevăzută de art .74 alin. (1) lit. c) teza a II a C. pen., întrucât nu i se poate acorda dublă valenţă juridică, aşa cum de altfel, s-a statuat şi de Înalta Curte prin Decizia nr. 754 din 15 martie 2012.
Dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II a C. pen. pot fi aplicate concomitent cu dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., numai atunci când se constată existenţa unei alte atitudini a inculpatului după săvârşirea infracţiunii, decât comportarea sinceră în proces, dintre cele prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., ceea ce nu se identifică în cauză.
De asemenea, se constată că şi cererea inculpatului referitoare la greşita modalitate de executare a pedepsei aplicată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, este neîntemeiată
Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este o sancţiune alternativă la pedeapsa închisorii şi face parte din cadrul măsurilor de individualizare judiciară a pedepsei.
La stabilirea modalităţii de executare a unei pedepse, instanţa este datoare, în primul rând, să examineze dacă modalităţile de executare neprivative de libertate sunt suficiente pentru reintegrarea socială a inculpatului, executarea efectivă a unei pedepse privative de libertate trebuind să rămână ca o ultimă variantă, atunci când este absolut necesară pentru a se garanta atingerea scopului pedepsei.
Potrivit dispoziţiilor art. 81 C. pen., instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o anumită durată, dacă sunt întrunite următoarele condiţii: a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38; c) se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi acordată şi în caz de concurs de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b) şi c).
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu este un drept al persoanei condamnate, iar simpla îndeplinire a condiţiilor referitoare la cuantumul sancţiunii, nu conduce la aplicarea în mod obligatoriu a dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Totodată, suspendarea condiţionată a executării pedepsei este o măsură bazată pe încrederea în posibilităţile de îndreptare a infractorului fără executarea efectivă a pedepsei, aplicate şi supunerea lui la încercare în acest scop, prin această măsură se evită dezavantajele privaţiunii de libertate, respectiv scoaterea condamnatului din mediul familial şi social obişnuit.
Raportând cauzei aceste consideraţii teoretice, în acord cu prima instanţă şi cu instanţa de apel, Înalta Curte apreciază că în raport de natura şi de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşită de inculpat - infracţiunea de dare de mită - singura modalitate de a-l determina pe acesta să-şi formeze o atitudine corectă faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială şi deprinderi conforme cu morala majorităţii membrilor societăţii, este executarea prin privare de libertate a pedepsei ce i-a fost aplicată.
Aşa fiind, se constată că nu se impune schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, având în vedere că, astfel cum a fost stabilită, pedeapsa aplicată este aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată.
Constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.P.F., apreciind hotărârea pronunţată de instanţa de apel ca fiind legală şi temeinică.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 650 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.P.F. împotriva Deciziei penale nr. 344/A din 15 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 650 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 iunie 2013.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1863/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1973/2013. Penal → |
|---|
