ICCJ. Decizia nr. 2012/2013. Penal

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2012/2013

Dosar nr. 1172/119/2011

Şedinţa publică din 10 iunie 2013

Asupra recursurilor de faţă ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 18/S/2012 pronunţată de Tribunalul Covasna în Dosarul nr. 1172/119/2011, s-a dispus, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 condamnarea inculpatului N.L. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc, pentru consum propriu.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului N.L. pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 (patru) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza II şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a Ii-a şi b C. pen., ca pedeapsă accesorie.

A constatat că inculpatul N.L. a fost reţinut 24 de ore, începând cu data de 22 septembrie 2010, orele 18,30 până la data de 23 septembrie 2010, orele 18,30.

În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 (şapte) ani stabilit conform art. 862 C. pen., care se socoteşte de la data rămânerii definitive a sentinţei.

Totodată, a dispus în baza art. 863 C. pen., ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna şi să respecte programul stabilit de acesta;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a condamnat inculpatul L.A., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de cultivare de droguri de risc, fără drept.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc, pentru consum propriu.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului L.A. pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 (patru) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

A constatat că inculpatul L.A. a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 29 septembrie 2010 - 04 octombrie 2010.

În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 (şapte) ani stabilit conform art. 862 C. pen., care se socoteşte de la data rămânerii definitive a sentinţe.

De asemenea, s-a dispus în baza art. 863 C. pen., ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna şi să respecte programul stabilit de acesta;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

A constatat că din proba conţinând cantitatea de 3,10 gr. cannabis, expertizată prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 27 septembrie 2010, după efectuarea analizelor de laborator, a mai rămas cantitatea de 1,72 gr. cannabis.

A constată că din proba conţinând 12,25 kg masă netă, expertizată prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 26 noiembrie 2010, după efectuarea analizelor de laborator, a mai rămas cantitatea de 12,20 kg cannabis, iar o cantitate de 5,62 gr cannabis a fost ambalată şi sigilată în vederea constituirii unei contra-probe.

În baza art. 118 lit. e) C. pen., art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea şi distrugerea, cu păstrarea de contraprobe, a cantităţilor de 12.200 gr cannabis; 5,62 gr cannabis şi 1,72 gr cannabis introduse în camera de corpuri delicte a I.G.P.R. - Direcţia cazier Judiciar Statistică şi Evidenţă Operativă, cu dovezile din 26 noiembrie 2010.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

În cursul anului 2006, martorul P.A. a vândut imobilul situat în localitatea Băţani, sat Aiţa Seacă, str. Pusztai, jud. Covasna, inculpatului N.L. pe care îl cunoştea de mai multă vreme, întrucât părinţii inculpatului erau din aceeaşi localitate. Imobilul a fost plătit în rate, ultima fiind la 24 septembrie 1998, când potrivit înţelegerii părţilor a fost autentificat contractul de vânzare-cumpărare din 24 septembrie 1998 la BNP - D.E.A.

Preţul a fost achitat în proporţie de 2/3 de către inculpatul N.L., dar în contractul autentic, la rubrica cumpărător a fost trecută numita P.A.M., imobilul fiind intabulat pe numele acestei persoane.

Cu privire la numita P.A.M., inculpatul N.L. a arătat că a avut cu aceasta o relaţie în afara căsătoriei, relaţie din care a rezultat un copil minor, acesta lucrând în Italia în perioada în care a fost cumpărat imobilul.

Imobilul este compus dintr-o casă de locuit, o anexă şi un teren de aproximativ 22 ari - curte şi livadă în care au fost cultivaţi cartofi, legume şi niciodată cânepă.

Imobilul este situat într-o periferie izolată pe un deal, proprietatea învecinându-se cu alte imobile în care nu mai locuieşte nimeni, aspectul fiind unul neîngrijit, nelocuit, înconjurat cu un gard în stare de degradare.

Proprietarul de fapt al acestui imobil este că N.L. care, de altfel, a efectuat şi reparaţii la casă, comportându-se ca un adevărat proprietar.

În primăvara anului 2013, după data de 16 martie 2010, inculpaţii N.L. şi L.A. au luat hotărârea de a planta cannabis în grădina acestui imobil, locul fiind izolat.

Astfel, din primăvara anului 2010, inculpatul N.L. a frecventat des imobilul, însoţit fiind de inculpatul L.A., deplasarea făcându-se cu automobilul marca O. cu nr. de înmatriculare X.

Pentru dezvoltarea culturii de cannabis, inculpaţii au pus seminţele în pahare de plastic, iar după un timp, au fost plantate în grădină şi altoite cu beţe din material lemnos de la atelierul de tâmplărie al inculpatului N.L., de cultivarea şi îngrijirea culturii ocupându-se inculpatul L.A.

O parte din plante au fost recoltate şi puse în podul casei de locuit, la uscat, iar o parte era folosită de inculpaţi pentru consum propriu.

La data de 30 septembrie 2010 s-a procedat la efectuarea unei percheziţii la imobilul din comuna Băţani - Covasna, şi în curtea casei au fost identificate mai multe pahare din plastic de culoare albă, care prezentau urme de pământ în interiorul şi în exteriorul lor; trei lăzi de plastic în care au fost găsite o parte din pahare şi cinci recipiente de plastic goale.

Reţine instanţa de fond că anterior a mai fost efectuată o percheziţie la acelaşi imobil, fiind identificate locurile pregătite, de pe care s-a recoltat ulterior, astfel că recipientele au fost folosite pentru a transporta plantele de cannabis care apoi au fost cultivate pe terenul din grădina imobilului.

Din conţinutul procesului verbal de percheziţie din 22 septembrie 2010 rezultă că în grădina din spatele casei există o suprafaţă de teren în formă de trapez cu laturile de 5 m şi bazele de 5 m şi 2,5 m, pe care au fost cultivate plante de cannabis, la distanţe constante. Cultura prezintă un aspect îngrijit, terenul fiind anume pregătit pentru cultură, distanţele dintre plante erau egale, iar unele dintre acestea au fost altoite cu ţăruşi din material lemnos lungi de 20-30 cm.

De asemenea, într-un alt loc de grădină au fost sădite alte trei plante de cannabis cu înălţimea de 2 cm, una dintre acestea fiind altoită cu un ţăruş din material lemnos.

în grădina din spatele casei a fost identificată o suprafaţă de teren cu dimensiunile de 8 m, 8 m, respectiv, 5,5 m pe care, de asemenea, au fost recoltate plante de cannabis.

Toate plantele găsite cu ocazia acestei percheziţii au fost recoltate, rezultând un număr total de 78 de fire cu greutatea de 26 kg.

În aceleaşi împrejurări, în podul casei au fost identificate mai multe plante de cannabis aflate în diferite stadii de uscare, mai multe tulpini de pe care anterior fuseseră curăţate frunzele, într-o ladă, sub frunze au fost descoperite două foi dintr-un ziar „H.S. ” datat 8 iunie 2010, cantitatea totală de materie vegetală fiind de 10,3 kg.

Analiza ştiinţifică efectuată ulterior asupra cantităţii de substanţă prelevată de la imobilul inculpatului N.L. a stabilit că în proba prelevată s-a pus în evidenţă THC, substanţă psihotropă biosintetizată de plantă de cannabis care face parte din tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000, fiind considerată drog de risc.

După ce plantele verzi au fost uscate s-a procedat la analizarea lor de către Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, din cadrul I.G.P.R şi din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică DIN 26 noiembrie 2010 întocmit de I.G.P.R., Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor a rezultat că, după îndepărtarea tulpinilor şi a rădăcinilor, a rămas cantitatea netă de 12,25 kg cannabis în care s-a pus în evidenţă prezenţa THC, canabinoid cu acţiune psihotropă, biosintetizat de planta cannabis.

O cantitate de 5,62 gr cannabis a fost ambalată şi sigilată în vederea constituirii unei contra-probe.

De asemenea, cantităţile de 1,72 gr şi 12,20 gr. cannabis rămase în urma efectuării celor două constatări tehnico-ştiinţifice au fost introduse în camera de corpuri delicte a I.G.P.R. cu dovezile din 26 noiembrie 2010 şi din 26 noiembrie 2010 (filele 357, 359 volum I dosar urmărire penală).

Totodată, la aceeaşi dată de 22 septembrie 2010, când s-a efectuat prima percheziţie a imobilului din Aita Seacă, de la inculpaţii N.L. şi L.A. au fost recoltate probe biologice de sânge ce au fost analizate (cererile de analiză, procesele-verbale de prelevare şi buletinele de examinare clinică din data de 22 septembrie 2010 întocmite cu ocazia prelevării probelor biologice de la inculpaţii N.L. şi L.A. (filele 238-243 volum II dosar urmărire penală).

Potrivit buletinului de analiză, toxicologică - toxice persoane din 22 septembrie 2010 în probele biologice prelevate de la inculpatul N.L. s-a pus în evidenţă THC (fila 244 volum II dosar urmărire penală), iar potrivit buletinului de analiză toxicologică - toxice persoane din 22 septembrie 2010, în probele biologice prelevate de la inculpatul L.A. s-a pus în evidenţă THC (fila 245 volum II dosar urmărire penală).

De asemenea, din buletinul de analiză toxicologică-droguri din 03 decembrie 2010 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi a rezultat că în probele de sânge recoltate de la inculpatul N.L. la data de 22 septembrie 2010 s-a pus în evidenţă THC - COOH (metabolit inactiv cannabis) în cantitate de 23,34 mg/ml (filele 248-249 volum II dosar urmărire penală) iar din buletinul de analiză toxicologică-droguri din 03 decembrie 2010 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi a rezultat că în probele de sânge recoltate de la inculpatul L.A. la data de 22 septembrie 2010 s-a pus în evidenţă THC (substanţă activă) în cantitate de 2,2 mg/ml, 11-04-THC (metabolit activ cannabis) în cantitate de 1,1 mg/ml şi THC -COOH (metabolit inactiv cannabis) în cantitate de 24,26 mg/ml (filele 250-251 volum II dosar urmărire penală).

Relevantă s-a constatat a fi şi adresa nr. 50 din 19 ianuarie 2011 emisă de Institutul de Medicină Legală Iaşi din care rezultă că inculpatul N.L. ar fi putut să consume droguri cu cea. o zi înainte de data şi ora recoltării probelor biologice, iar inculpatul L.A. ar fi putut fi chiar sub influenţa drogurilor la data de ora recoltării probelor biologice consumul fiind mai recent (fila 254 volum II dosar urmărire penală).

În drept, faptele inculpaţilor N.L. şi L.A. au fost încadrate în infracţiunile de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, respectiv consum de droguri prevăzută de art. 4 alin. (1) din aceeaşi lege.

Instanţa de fond analizând probele administrate la dosarul cauzei, a reţinut vinovăţia celor doi inculpaţi, aplicându-le pedepse cu închisoarea în condiţiile prevăzute de art. 861 C. pen.

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Covasna şi inculpaţii N.L. şi L.A.

Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul modalităţii de executare a pedepselor, solicitând executarea acestora în regim privativ de libertate.

Inculpaţii au solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu sunt autorii faptelor descrise în rechizitoriul parchetului.

Prin decizia penală nr. 9/ AP din 7 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Braşov s-a dispus admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Covasna împotriva sentinţei penale nr. 18/ 19 aprilie 2012 a Tribunalului Covasna, pronunţată în Dosar nr. 1172/119/2011, pe care a desfiinţat-o în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor.

Rejudecând în aceste limite, a descontopit pedeapsa aplicată inculpatului N.L. de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

A redus pedeapsa de la 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de cultivare de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului N.L. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

A descontopit pedeapsa aplicată inculpatului L.A. de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

A redus pedeapsa de la 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de cultivare de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului L.A. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A respins apelurile declarate de inculpaţii N.L. şi L.A. împotriva aceleiaşi hotărâri.

Onorariul interpretului de limbă maghiară, în cuantum de 170 lei, a fost suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

A obligat fiecare inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat.

Restul cheltuielilor judiciare au rămas în sarcina statului.

În esenţă, instanţa de apel a reţinut că prezumţia de nevinovăţie a fost înlăturată astfel că inculpaţii sunt autorii faptelor, ocupându-se în mod direct de cultivarea de cannabis.

Prin coroborarea probelor directe şi indirecte s-a reţinut că inculpaţii, în cursul anului 2010 au cultivat şi deţinut pe terenul aferent imobilului situat în comuna Băţani, sat Aiţa Seacă, cantitatea totală de 12.2531 grame cannabis, o parte fiind destinată consumului propriu.

S-a apreciat însă, în raport cu datele ce caracterizează persoana fiecărui inculpat că se impune reducerea pedepselor cu menţinerea modalităţii de executare a acestora.

Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Covasna şi inculpaţii N.L., respectiv L.A.

Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând casarea ambelor hotărâri, majorarea pedepselor şi înlăturarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.

Recurenţii inculpaţi au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 şi 18 C. proc. pen.

Au susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre contrară legii, întrucât în cauză nu există nicio probă din care să rezulte că inculpaţii N.L. şi L.A. au cultivat şi îngrijit plantele de cannabis, întrucât imobilul nu aparţinea niciunuia dintre aceştia.

Nici martorii şi nici celelalte probe nu au evidenţiat implicarea inculpaţilor în traficul de droguri, respectiv consumul de droguri.

Ca atare, cum dubiu nu a fost înlăturat, acesta trebuie să profite inculpaţilor, impunându-se achitarea acestora.

Înalta Curte, examinând recursurile prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu, constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Materialul probator administrat în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, confirmă acuzaţiile din rechizitoriu.

Starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, iar încadrarea juridică atribuită faptelor, în infracţiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, respectiv consum de droguri prevăzută de art. 4 alin. (1) din aceeaşi lege, este legală.

Apărările inculpaţilor în sensul că nu aveau cunoştinţă de creşterea plantelor de cannabis la imobilul situat în Aiţa Seacă, jud. Covasna, nu sunt fondate.

Astfel, din declaraţiile martorului P.A. (f. 83 dos. fond şi declaraţiile date în faza de urmărire penală), rezultă că în cursul anului 2006 a vândut imobilul inculpatului N.L., preţul integral fiind achitat în 2008, iar la notar s-a prezentat, alături de inculpaţi şi o femeie, stabilindu-se ulterior existenţa unei relaţii extraconjugale dintre cei doi.

Martorul arată că imobilul era împrejmuit de o livadă în care erau 7-8 meri, suprafaţa nu a fost cultivată cu cânepă, iar locul era relativ izolat.

De altfel, nici inculpatul N.L. (f. 48 dos. fond) nu neagă faptul că a cumpărat imobilul de la martorul Pop împreună cu o altă persoană, P.A., achitând suma de 6000 euro, dar că nu l-a folosit şi nici nu a intrat în posesia cheilor.

Prezenţa inculpatului N.L., precum şi faptul că acesta era cel care îngrijea cultura de cannabis, împrejurare arătată şi de inculpatul L.A., rezultă din declaraţia martorului K.K. (f.81 dos. fond).

Martorul şi-a menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală confirmând discuţiile pe care le-a avut cu inculpatul N.L., care i-a povestit că plantele de cannabis au fost cultivate lângă casă, într-o grădină, apoi au fost puse la uscat în podul casei şi depozitate în nişte lăzi de lemn.

Tot inculpatul N.L. i-a spus martorului că de cultivarea plantelor se ocupa inculpatul L.A..

După efectuarea percheziţiei, inculpatul N.L. i-a spus aceluiaşi martor că plantele au fost depozitate la Postul de Politie Băţanii Mari.

Prezenţa inculpaţilor N.L. şi L.A. la imobilul din Aiţa Seacă este confirmată şi de martorul B.A. (f. 92 dos. fond), care i-a văzut pe aceştia de 2-3 ori în vara anului 2010, dar şi de martorul P.G.V. (f. 93 dos. fond), observându-i pe cei doi în faţa casei şi din câte îşi aminteşte l-a văzut pe inculpatul N. fumând.

De asemenea, martorul O.B. (f. 147 dos. fond) arată că l-a văzut pe inculpatul N.L. în curtea imobilului fiind însoţit de un alt bărbat, fără să ştie dacă au cultivat sau nu plante de cannabis în livadă.

Faptul că inculpatul N.L. se comporta ca un adevărat proprietar rezultă şi din declaraţia martorului S.J. (f. 149 dos. fond), care arată că inculpatul a scos un fier de la uşă şi a intrat în casă, observându-se că locul nu-i era străin.

În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorei cu identitate protejată (f. 162 dos. fond), care arată că în perioada iulie 2010, inculpaţii N. şi L. au fost văzuţi în curtea şi grădina casei ce i-a aparţinut martorului P.A. A observat în grădina imobilului plantele de cannabis care aveau înălţimea de 1 m - 1 m şi jumătate.

Prin urmare, prezenţa inculpaţilor la imobilul din Aiţa Seacă este dovedită dincolo de orice dubiu, astfel încât apărarea este neîntemeiată.

Coroborând probele testimoniale cu procesele verbale de percheziţie din care rezultă că în grădina casei şi în pod au fost identificate plante de cannabis, cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din care rezultă că probele prelevate conţin droguri de risc, cu procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, respectiv celelalte înscrisuri, înalta Curte constată că inculpaţii N.L. şi L.A. sunt autorii faptelor reţinute în sarcina acestora.

Cât priveşte consumul de droguri, din buletinul de analiză toxicologică întocmit de Institutul de medicină legală Iaşi a rezultat că în probele de analiză recoltate de la inculpaţii N.L. şi L.A. s-a pus în evidenţă THC.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a stabilit în mod judicios cuantumul, precum şi modalitatea de executare, ambele fiind de natură a atinge scopul pedepsei.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - cât şi ale inculpaţilor N.L. şi L.A.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Covasna şi de inculpaţii N.L. şi L.A. împotriva deciziei penale nr. 119/ AP din 7 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 250 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnaţi din oficiu, din care suma de câte 50 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit interpretului de limba maghiară se va plăti din fondul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2012/2013. Penal