ICCJ. Decizia nr. 2050/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2050/2013
Dosar nr. 6369/117/2012
Şedinţa publică din 12 iunie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă, în baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 431 din data de 01 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 6369/117/2012 al Tribunalului Cluj, s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată în cauză.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pus în mişcare prin rechizitoriul nr. 1365/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, împotriva inculpatului C.C., pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală prev. şi ped. de art. 181 alin. (1) C. pen., ca urmare a schimbării încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., prin împăcarea părţilor.
În baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 132 C. pen., s-a constatat stinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă R.G.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 1365/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, a fost trimis în judecată inculpatul C.C., pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală prev. şi ped. de art. 181 alin. (1) C. pen.
În fapt, s-a reţinut în esenţă că, în data de 29 aprilie 2010, în jurul orelor 20,00, inculpatul C.C. i-a aplicat părţii vătămate R.G. mai multe lovituri cu o bâtă în zona capului şi în zona picioarelor, producându-i leziuni corporale vindecabile în 45-50 zile de îngrijiri medicale.
Prin sentinţa penală nr. 76 din 14 februarie 2012 a Judecătoriei Turda, inculpatul C.C. a fost condamnat la pedeapsa de 300 lei amendă penală pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală prev. şi ped. de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 74 lit. a) C. pen., 76 lit. e) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen.
Împotriva soluţiei de mai sus a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, ce a fost admis prin decizia penală 184/ R din 16 mai 2012 a Tribunalului Cluj, dispunându-se în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea mai sus amintită în cea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu consecinţa casării în întregime a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă, respectiv Tribunalul Cluj.
Din actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut că potrivit declaraţiei inculpatului (f. 9), părţile sunt vecine, iar în data de 29 aprilie 2010, partea vătămată R.G. a fost cu turma de oi la păşunat pe raza satului Soporul de Câmpie, jud. Cluj; spre seară, în jurul orelor 20,00, în timp ce se întorcea cu turma de oi către casă, când a ajuns în dreptul casei inculpatului, acesta din urmă a ieşit în drum şi i-a cerut socoteală pentru acelaşi motiv pentru care părţile erau în conflict de mai mult timp, respectiv partea vătămată îşi ducea oile la păşunat pe terenurile inculpatului. Partea vătămată l-a lovit cu o bâtă pe care o ţinea în mână, peste faţă, motiv pentru care, inculpatul i-a smuls-o, aplicându-i cu aceasta o singură lovitură peste picior; apoi a împins-o pe partea vătămată, care a căzut la pământ.
Audiată în cauză (f. 10), partea vătămată a arătat că, inculpatul nu a declarat adevărul cu privire la altercaţia lor în sensul că, sus-numitul a venit în calea lui, după ce a somat-o să se oprească şi când a ajuns în faţa ei, i-a aplicat o lovitură în cap cu o bâtă pe care o ţinea în mână, fără a-i adresa vreun cuvânt în prealabil; în urma loviturii primite, partea vătămată a căzut la pământ, pierzându-şi cunoştinţa. După un timp şi-a revenit, s-a ridicat în picioare şi a plecat acasă, observând totodată că, a fost lovită şi peste picioare.
Partea vătămată a precizat că, s-a împăcat cu inculpatul care a şi despăgubit-o cu suma de 3.000 lei, aşa încât, nu mai are nici un fel de pretenţii (f. II verso).
La incidentul părţilor nu au fost martori oculari, dar ajunsă acasă, partea vătămată a fost văzută iniţial de nora sa, iar ulterior de fiul său, în speţă, martorii R.E.L. şi R.O.
Sus-numiţii au declarat că, partea vătămată prezenta urme de sânge în zona capului, zona frontală şi că nu cunosc dacă între părţi a avut loc sau nu vreo discuţie, aflând de la partea vătămată că inculpatul a lovit-o cu o bâtă.
Martora R.E.L. a fost cea care a sunat la 112, la faţa locului sosind ajutorul Şefului de Post al Poliţiei Frata, jud. Cluj, martorul H.V. şi salvarea.
Partea vătămată a fost pansată de cadrele medicale de pe salvare, fiind ulterior adusă de către un alt fiu, numitul R.G., la spital, la Cluj.
Martorul R.O. a menţionat faptul că, în trecut au avut divergenţe cu inculpatul legate de un teren, care s-au rezolvat, în prezent, fiind în relaţii bune cu acesta, motiv pentru care, părţile s-au şi împăcat; mai mult, la solicitarea sus-numiţilor, inculpatul le-a acordat ajutor, salvându-le o vacă, conform celor declarate de martora R.E.L.
Atât martorul R.O., cât şi martorul H.V. (f. 20) au precizat că agresiunea inculpatului s-a datorat faptului că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice; inclusiv partea vătămată i-a spus martorului H. că inculpatul era băut şi pe fondul acestei stări i-a sărit în faţă şi a lovit-o.
Martorul M.I. a auzit părţile certându-se în drum, inculpatul spunând părţii vătămate că o să-i arate el, dar nu le-a văzut şi nu cunoaşte dacă inculpatul a lovit-o pe partea vătămată; ulterior, la cea. o oră după cearta părţilor, s-a întâlnit cu partea vătămată care era plină de sânge în zona frunţii, dar nu a întrebat-o ce i s-a întâmplat (f. 33).
Instanţa a arătat că, la termenul din data de 01 noiembrie 2012, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., în cea de vătămare corporală prev. şi ped. de art. 181 alin. (1) C. pen., în condiţiile în care, aşa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză medico-legală, a fost o vătămare adusă părţii vătămate, însă nu s-a pus în primejdie viaţa.
Instanţa, în baza art. 334 C. proc. pen., a considerat c se impune admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., în cea de vătămare corporală prev. şi ped. de art. 181 alin. (1) C. pen., întrucât din declaraţia inculpatului ce se coroborează cu cea a părţii vătămate reiese faptul că sus-numitul i-a aplicat acesteia din urmă, o singură lovitură cu bâta în zona frontală a capului, dovadă fiind şi producerea unui traumatism cranio-cerebral mediu, contuzie dilacerare frontală bilaterală, potrivit celor reţinute în certificatul medico-legal întocmit în cauză de către I.M.L. Cluj, iar leziunile suferite, nu au pus în primejdie viaţa victimei.
În concluzie, instanţa a considerat că inculpatul nu a avut intenţia, nici măcar indirectă de a încerca suprimarea vieţii părţii vătămate. Totodată, a reţinut instanţa, din declaraţiile martorilor R.O. şi H.V. reiese că agresiunea inculpatului s-a datorat faptului că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, concluzie la care a ajuns şi partea vătămată însăşi; apreciind instanţa că, per a contrario, nu ar fi reacţionat de maniera mai sus arătată şi în condiţiile în care, este perceput în comunitate ca un om foarte corect, ce nu a avut anterior probleme cu alte persoane, incidentul cu partea vătămată fiind primul de acest gen. Nu în ultimul rând, a mai reţinut instanţa inculpatul este cunoscut ca o persoană ce nu consumă alcool.
Faptul că atitudinea agresivă a inculpatului a reprezentat un accident în viaţa acestuia, a considerat instanţa că îl constituie şi comportamentul pe care 1-a avut ulterior comiterii faptei respectiv, precum şi împrejurarea că s-a împăcat cu partea vătămată şi a despăgubit-o din punct de vedere material; toate diferendele avute în trecut cu partea vătămată sau familia acesteia au fost rezolvate, în prezent fiind în cele mai bune relaţii, ajutându-se reciproc.
Având în vedere faptul că părţile s-au împăcat, aspect învederat şi în faţa instanţei de recurs, în cadrul primului ciclu procesual (f. 22-23), iar potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (3) C. pen., împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, instanţa, în baza art. II pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., a arătat că va înceta procesul penal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj criticând soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală si a solicitat desfiinţarea acesteia si pronunţarea unei decizii prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. si soluţionarea corespunzătoare a laturii civile cu referire la prejudiciul cauzat Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj Napoca, secţia neurologie II prin spitalizarea victimei.
Prin decizia penală nr. 18/ A din 29 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinţei penale nr. 431 din 1 noiembrie 2012 a Tribunalului Cluj.
Pentru a hotăra astfel, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a reţinut o stare de fapt conform cu realitatea, sprijinită pe analiza si interpretarea judicioasa a probelor administrate în cursul urmăririi penale si readministrate direct si nemijlocit în cursul judecăţii.
De asemenea, s-a constatat că instanţa de fond a stabilit o încadrare juridica legala, în raport cu norma de incriminare incidenţa (infracţiunea de vătămare corporală prev. şi ped. de art. 181 alin. (1) C. pen.).
Însuşindu-şi toate argumentele de fapt şi de drept ale primei instanţe, Curtea a constatat că în cauză probele dosarului relevă fără echivoc că inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a ucide victima.
Astfel, s-a reţinut că martorii au arătat că inculpatul nu este cunoscut ca o persoană agresivă si care consumă băuturi alcoolice si că acţiunea agresivă a inculpatului a fost singulară si, fără îndoială, potenţată de faptul că se afla sub influenta băuturilor alcoolice. În acest sens sunt atât declaraţiile părţii vătămate, cât si ale martorilor audiaţi, martori printre care se află rude apropiate ale victimei.
S-a precizat că nu poate fi reţinut faptul că inculpatul a acţionat în condiţii de clandestinitate, profitând de întuneric si luând victima prin surprindere. Rezultă din declaraţia martorului M.I. (f. 16 dos. u.p., f. 33 fond) că personal a auzit când inculpatul se certa cu victima, evenimentul petrecându-se în jurul orelor 19,00-20,00, când „se îngâna ziua cu noaptea”. La rândul său, martorul H.V., poliţist în comună de peste 20 de ani, a declarat că s-a prezentat la-locul incidentului la ora 20,00, iar altercaţia s-a consumat la ora 19,30 (f. 20 dos. u.p.)
Apoi, s-a remarcat că cearta celor doi nu i-a stârnit interesul martorului M.I. si nici nu l-a alarmat atâta timp cât nu i-a acordat importantă, deoarece, potrivit propriei declaraţii, si-a continuat activităţile în gospodărie, concluzia fiind că disputa verbală nu a fost una semnificativă. Martorul a arătat că abia mai târziu a văzut partea vătămată prezentând urme de sânge la nivelul capului, dar nici acest fapt nu i-a stârnit interes pentru că nu l-a întrebat ce i s-a întâmplat existând astfel presupunerea că situaţia victimei nu era de natură să provoace temeri cu privire la starea sa fizică.
Curtea a mai constatat că s-a probat cert că inculpatul a aplicat o singură lovitură victimei în zona capului, în acest sens fiind declaraţia victimei (f. 4, 5 dos. u.p.) care arată că „după ce mi-a aplicat acea lovitură... ” , cu referire la lovitura de la nivelul capului, dar si faptul că medico-legal s-a constatat o singură urmă de leziune în această zonă.
Apoi, nu s-a reţinut că loviturile aplicate au avut potenţial tanatogenerator si, deci, au fost de intensitate ridicată, chiar dacă s-a folosit o bâtă si a fost vizată zona capului, avându-se în vedere că potrivit actelor medicale existente la dosar la nivelul capului traumatismul a fost unul mediu, iar la nivelul picioarelor s-au constat simple echimoze, concluzia fiind că nu au pus în primejdie viaţa victimei. S-a considerat relevant că după consumarea incidentului victima s-a deplasat singură la domiciliu, a discutat cu martorul M. si apoi cu ceilalţi martori din cauză, nefiind afectată în vreun fel de agresiunea suferită. Chiar daca ambulanta a sosit abia după 3 ore (astfel cum a declarat martorul H.), starea victimei nu a suferit modificări, în sensul agravării. A arătat instanţa că martorul H. a rămas în prezenta victimei aproximativ 4 ore, până la plecarea ambulantei si a afirmat că în opinia sa deplasarea victimei la spital nu s-ar fi impus.
Curtea a mai arătat că nu poate fi neglijat nici faptul că părţile s-au împăcat si inculpatul a despăgubit victima pentru prejudiciul produs si, în pofida situaţiei anterioare tensionate dintre aceştia si a evenimentului care face obiectul cauzei, relaţiile dintre cei doi si membri familiilor lor au evoluat favorabil în sensul depăşirii tuturor diferendelor si întreţinerii unor raporturi de bună vecinătate si ajutor reciproc.
Ca atare, s-a apreciat că ansamblul împrejurărilor în care a avut loc agresiunea şi rezultatul confirmă apărarea inculpatului că el nu a urmărit uciderea victimei şi nici nu a acceptat producerea unui asemenea rezultat, iar concluzia care se impune este aceea că prima instanţă a reţinut judicios că, sub aspectul poziţiei sale subiective, inculpatul a acţionat doar cu intenţia de a produce vătămări victimei.
Sub acest aspect, hotărârea instanţei de fond a fost apreciată ca fiind legala si temeinica, în cuprinsul hotărârii evidenţiindu-se argumente pertinente referitor la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală prev. şi ped. de art. 181 alin. (1) C. pen.
Referitor la latura civilă, Curtea a observat că instanţa de fond a citat în cauză unitatea spitalicească care, în măsura în care avea interes, putea să se constituie parte civilă. Nu se poate aprecia că instanţa nu a manifestat rol activ având în vedere că acţiunea civilă este guvernată de principiul disponibilităţii.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj susţinând, în esenţă, că faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen. în loc de tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174-175 C. pen., critică subscrisă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. S-a arătat că pentru delimitarea celor două tipuri de infracţiuni trebuie avute în vedere toate împrejurările în care a fost săvârşită fapta, cum sunt natura obiectului vulnerant folosit, intensitatea şi efectele loviturilor, zona corpului vizată şi urmările produse.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de recurs invocat, care se încadrează cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., precum şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică.
Înalta Curte constată, în baza probatoriului administrat, că atât tribunalul cât şi curtea de apel au reţinut ca situaţie de fapt că, în data de 29 aprilie 2010, în jurul orelor 20,00, inculpatul C.C. i-a aplicat părţii vătămate R.G. lovituri cu o bâtă în zona capului şi în zona picioarelor, producându-i leziuni corporale vindecabile în 45-50 zile de îngrijiri medicale.
Încadrarea juridică dată faptei de care este acuzat inculpatul C.C. este în concordanţă cu situaţia de fapt reţinută, constituind infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen.
Aşa cum în mod constant s-a statuat în jurisprudenţă, esenţială pentru încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de vătămare corporală sau tentativă la infracţiunea de omor, este stabilirea formei de vinovăţie cu care s-a săvârşit fapta. Astfel, dacă în cazul tentativei la omor se acţionează cu intenţia de a ucide, intenţie ce poate fi directă sau indirectă, după cum autorul, prevăzând moartea victimei, a urmărit sau numai a acceptat producerea acestui rezultat, în cazul infracţiunii de vătămare corporală făptuitorul acţionează cu intenţia generală de vătămare. Intenţia cu care a acţionat făptuitorul rezultă chiar din modul de săvârşire a faptei, din materialitatea acţiunii care evidenţiază poziţia psihică a acestuia, practica judiciară stabilind că folosirea unor instrumente apte să conducă la deces, aplicarea de lovituri cu intensitate, în zone vitale ale corpului demonstrează neîndoielnic intenţia de a ucide.
În prezenta cauză, leziunile corporale constatate prin raportul medico-legal din 1 iunie 2010 - traumatism cranio - cerebral mediu şi contuzie dilacerare frontală bilaterală, împrejurarea că inculpatul a aplicat părţii vătămate o singură lovitură cu intensitate redusă la nivelul capului, urmările faptei care nu-a pus în primejdie viaţa acesteia, confirmă că intimatul inculpat C.C. nu a urmărit şi nici-nu a acceptat posibilitatea - suprimării vieţii victimei.
Concluzia rezultă şi din caracterizările făcute intimatului inculpat de martorii audiaţi care nu l-au prezentat ca o persoană violentă, martorul H.V., poliţist în satul Soporu de Câmpie, judeţul Cluj, arătând că inculpatul este perceput în comunitate ca un om foarte corect, care nu a avut cu nimeni niciodată probleme, primul incident fiind cel cu partea vătămată.
Instanţa de recurs constată, aşadar, că persoana intimatului inculpat, datele ce caracterizează fapta săvârşită, relaţiile acestuia cu partea vătămată înainte de momentul comiterii faptei, precum şi cele actuale dintre aceştia, nu creează convingerea că, prin lovirea părţii vătămate, inculpatul C.C. a avut intenţia de a ucide.
Independent de recunoaşterea faptei de către inculpat, de principiu, instanţa de recurs arată că atitudinea procesuală a inculpatului nu poate constitui criteriu pentru stabilirea formei de vinovăţie, astfel cum se susţine prin motivele de recurs scrise.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. l lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 18/ A din 29 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, privind pe intimatul inculpat C.C.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 18/ A din 29 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, privind pe intimatul inculpat C.C.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2012/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2071/2013. Penal. Organizarea, conducerea sau... → |
|---|
