ICCJ. Decizia nr. 1676/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1676/2013
Dosar nr. 8142/2/2012
Şedinţa publică din 16 mai 2013
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 521 din 14 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia l-a Penală a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul S.L.L. împotriva rezoluţiei nr. 3307/l 1-2/2012 din data de 09 octombrie 2012 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel a reţinut că pentru o mai bună administrare a justiţiei, au fost ataşate dosarele penale nr. 1319/P/2012 şi nr. 3307/ll/2/2012, soluţionate prin rezoluţiile criticate de petent şi a constatat că plângerea formulată de petent este nefondată.
Pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost înregistrat la data de 17 iulie 2012, plângerea penală formulată de petentul S.L.L., prin care acesta a solicitat tragerea la răspundere penală a numiţilor: A.E.C. - fost Preşedinte al Consiliului de Mediere Bucureşti; N.D. - agent de poliţie din cadrul Secţiei 4 Poliţie şi F.C. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, sub aspectul unor posibile infracţiuni săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
În cuprinsul plângerii penale, petentul S.L.L. şi-a manifestat nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, urmare unei sesizări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de fals, uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi represiune nedreaptă de către numita A.E.C., Preşedinte al Consiliului de Mediere Bucureşti, de către numitele P.N. şi C.R.P., consilieri juridici, precum şi de către numitele A.D. şi A.T., mediatori autorizaţi.
Petentul a subliniat că, urmarea acestei plângeri, i-a fost comunicată soluţia de neînceperea a urmăririi penale dispuse de către procuror F.C., precum şi referatul întocmit de către agentul de poliţie N.D., în care nu au fost analizate corespunzător aspectele sesizate.
S-a mai reţinut că în plângerea formulată în faţa Curţii de Apel Bucureşti, petentul S.L.L. a reluat aspectele sesizate în plângerea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, solicitând ca acestea să fie reanalizate.
Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că organele de cercetare penală au procedat la verificări, în urma cărora, a reieşit faptul că dosarul înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, sub nr. 5955/P/2011 a avut ca obiect plângerea formulată de S.L. împotriva numitei C.M.A. sub aspectul unor posibile infracţiuni de fals şi uz de fals, precum şi împotriva numitelor C.A.E., P.V., C.P.R., A.D. şi A.T., pentru o posibilă săvârşire a infracţiunilor de fals, uz de fals, abuz în serviciu şi represiune nedreaptă.
Prin referatul din data de 07 februarie 2012, întocmit de către agentul de poliţie N.D., din cadrul Secţiei 4 Poliţie, s-a propus neînceperea urmăririi penale faţă de numita C.M.A. sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen. şi faţă de numitele C.A.E., P.V., C.P.R., A.D. şi A.T. sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 268 C. pen., propunere însuşită, în conformitate cu disp. art. 228 alin. (6) C. proc. pen., prin rezoluţia nr. 5955/P/2011 din data de 18 aprilie 2012.
La finalizarea verificărilor, a fost adoptată Ordonanţa din 5 septembrie 2012, în care s-a reţinut că nu au reieşit indicii privind exercitarea, in mod defectuos a atribuţiilor de serviciu, de către organul de cercetare penală, de către procuror cu prilejul efectuării de cercetări în dosarele menţionate, aşa încât, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procuror F.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faţă de agentul de poliţie N.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Totodată, s-a procedat la disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în vederea efectuării de cercetări faţă de A.E.C., C.M.A., P.V., C.P.R., A.D. şi A.T. sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 268 C. pen.
Împotriva acestei ordonanţe, în condiţiile cerute de lege, petentul a formulat plângere, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin Rezoluţia pronunţată în dosarul nr. 3377/ll-2/2012, la data de 9 octombrie 2012, reţinându-se, în esenţă, că în cauză, atât agentul de poliţie, cât şi procurorul de caz au adoptai soluţii legale şi temeinice.
Curtea de Apel Bucureşti, având în vedere criticile ce se desprind din plângerea formulată de petent şi depusă la instanţă, a constatat că, atât Ordonanţa din 5 septembrie 2012, pronunţată în dosarul nr. 1319/P/2012, cât şi Rezoluţia din 9 octombrie 2012, pronunţată în dosarul nr. 3377/l 1-2/2012 sunt fundamentate pe textele de lege şi motivate corespunzător actelor şi datelor aflate la dosar şi la care însuşi petentul face referire.
Faţă de aspectele sesizate, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege. În conformitate cu disp. art. 97 din Legea nr. 303/2004 exercitarea dreptului de petiţionare al persoanelor nu poate pune în discuţie soluţiile dispuse de procuror, care sunt supuse verificării sub aspectul legalităţii şi temeiniciei căilor de atac prevăzute de lege.
S-a mai reţinut că analiza cauzelor şi finalizarea acestora, prin adoptarea soluţiei de către procuror nu pot fi interpretate ca încălcări ale atribuţiilor de serviciu, ci ca o aplicare a dispoziţiilor legale la o situaţie de fapt aşa cum a fost percepută de către acesta pe baza analizării întregului probatoriu administrat în cauză, iar modul de apreciere şi administrare a probatoriului de către un magistrat, precum şi soluţia dispusă într-o cauză nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
Împotriva sentinţei penale nr. 521 din 14 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I-a Penală, a declarat recurs petentul S.L.L., cauza fiind înregistrată pe rolul înaltei Curţi sub nr. 8142/2/2012.
Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alin. ultim C. proc. pen., înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) teza a ll-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurentul petent S.L.L. este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia I penală este definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumera hotărârile precum şi încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs.
Căile ordinare de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce ie pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.
În prezenta cauză prin sentinţa penală nr. 521 din 14 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia l-a Penală a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul S.L.L. împotriva rezoluţiei nr. 3307/11-2/2012 din data de 09 octombrie 2012, a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în condiţiile în care textul de lege prevăzut ia art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. nu permitea formularea nici unei căi de atac în acest context procesual, hotărârea primei instanţe fiind definitivă, împrejurare care a atras inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de petiţionar în faţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, exercitând o cale de atac în afara condiţiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancţionat cu inadmisibilitatea.
Faţă de considerentele precizate, înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul S.L.L. împotriva sentinţei penale nr. 521 din 14 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia l-a Penală.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., înalta Curte, va obliga recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul S.L.L. împotriva sentinţei penale nr. 521 din 14 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia l-a Penală.
Obligă recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1914/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1675/2013. Penal → |
|---|
